E.Caracteristicile vieţii interne ale Athenei în sec. al V-lea î. Hr.

(epoca clasică)

E.1. Refomatori şi reforme interne

Structura isonomică stabilită prin reformele lui Cleisthenes îşi

va desăvârşi conţinutul democratic prin măsurile reformatoare
ale lui: Ephialtes şi Pericles. În 462 î. Hr., Ephialte micşorează
puterile Areopagului, transferându-i competenţele politice
consiliului şi ecclesiei şi majoritatea celor juridice tribunalului
popular (Aristotel, Statul athenian, XXV). Demersul său este
continuat, între 446-431 î. Hr., de Pericles (ales an la rând prim
strateg, între 446-431 î. Hr.., reales din nou în 429 î. Hr.) care,
pe plan intern introduce indemnizaţia de participare la şedinţele
heliaiei, precum şi indemnizaţii zilnice pentru participarea la
şedinţele sfatului, pentru arhonţi şi alte funcţii publice, acordă o
sumă de bani cetăţenilor săraci (theoricon-ul) pentru
participarea la spectacolele publice, întreprinde un vast pro-
-gram edilitar în oraş, refăcând templele distruse în perioada celui de-al II-lea război medic (480-
479 î. Hr..). Totodată verifică atent acordarea cetăţeniei ateniene- decretul din 453 î. Hr.- doar
celor născuţi din ambii părinţi atenieni (până atunci se cerea doar paternitate ateniană pentru ca
un adult să poată fi înscris pe listele de cetăţeni).

E.2. Dimensiuni externe ale politicii atheniene

Pe plan extern, Athena este conducătoarea Ligii maritime de la Delos, calitate care-i
permite să promoveze răspândirea modelului politic democratic atenian în interiorul cetăţilor
aliate (mai ales prin colonizări militare de tipul cleruchiilor), să le impună unificarea regimului
de măsuri şi greutăţi şi introducerea sistemului monetar atenian (mai ales după mutarea
tezaurului Ligii la Athena). Totodată Athena permite tuturor vorbitorilor de limbă greacă să se
iniţieze în misterele de la Eleusis (anterior aveau acces la ceremoniile Demeterei de la Eleusis
doar vorbitorii de grai attic, apoi, doar cei vorbitori de grai ionian).
E.3. Instituţiile politice
1. Adunarea poporului sau ECCLESIA- alcătuită din toţi cetăţenii de peste 18-20 ani
-se întrunea pe Pnyx, de la răsăritul soarelui şi până la apus, de 1 până la 4 ori pe pritanie (lună
politică);
- funcţia sa principală era de a VOTA LEGILE, DE A LE AMENDA, DE A RATIFICA ALTE
PROPUNERI privind politica externă (pacea şi războiul), aprovozionarea cu grâu, DE A ALEGE
MAGISTRAŢII (cei care se numeau prin votul mulţimii şi nu cei traşi la sorţi), DE A LE
CONFIRMA ATRIBUŢIILE, DE A ACORDA SAU RETRAGE DREPTUL DE CETĂŢENIE,
DE A JUDECA PROBLEMELE LEGATE DE SECURITATEA MAJORĂ A STATULUI (de
ex. ostracizările, primele- 488-487 î. Hr.);
- nu există indemnizaţie pentru participarea la adunare;
- ordinea de zi a adunării este pregătită de consiliu (BOULÉ)- şedinţele adunării sunt prezidate
de pritanei, care numărau voturile.
2. Consiliul celor 500 sau BOULÉ- alcătuit din 500 de cetăţeni, câte 50 din fiecare trib (din cele
10 triburi cleistheniene), care au împlinit vârsta de 30 de ani. Alegerea în postura de membru al
consiliului se făcea PRIN TRAGERE LA SORŢI.
- se întrunea în Bouléterion, şedinţele se ţineau zilnic, de-a lungul a unui an politic care avea 10
“luni” sau pritanii, în fiecare lună pentru 24 de ore era ales un preşedinte- epistatul- care
conducea şedinţele consiliului.
-Boulé trebuia SĂ PREGĂTEASCĂ ŞEDINŢELE ECCLESIEI, SĂ PRIMEASCĂ
AMBASADELE, SĂ AUDIEZE PE STARTEGI, SĂ SUPRAVEGHEZE ACTIVITATEA
MAGISTRAŢILOR, APLICAREA LEGILOR, UTILIZAREA TEZAURULUI PUBLIC,
ADMINISTRAŢIA GENERALĂ ŞI EDILITARĂ A CETĂŢII.
- până în 412 î. Hr.. există plata participării la şedinţele consiliului.
3. AREOPAGUL- alcătuit din foştii arhonţi, această funcţie era pe viaţă.
- se întrunea pe colina lui Ares;
- funcţiile sale- judecarea proceselor sacre şi anumite delicte privind “răzbunarea sângelui”; după
măsurile lui Ephialte, areopagul este mai mult un reper de prestigiu public decât un organism cu
reală putere de acţiune în plan civic.
4. MAGISTRAŢII – două sunt categoriile mai importante de magistarţi (“superiori”, deşi lumea
greacă NU A CUNOSCUT O IERARHIE RIGIDĂ DE AVANSARE PUBLICĂ, AŞA CUM SE
VA ÎNTÂMPLA LA ROMA CU ACEL CURSUS HONORUM): arhonţii şi strategii;
- trăsături generale ale magistraturilor ateniene- colegialitate, anualitate (doar strategii puteau fi
realeşi în anii următori), remunerabilitate. Totalitatea magistraţilor “inferiori” şi “superiori” era
de 700 de membri, aleşi sau traşi la sorţi din doar primele trei categorii cenzitare.
- a. ARHONŢII- 10 la număr: arhontele eponim, arhontele basileu, arhontele polemarh, cei 6
thesmotheţi şi un secretar. ERAU TRAŞI LA SORŢI DE FIECARE TRIB. Se întruneau tot anul,
sub porticul de lângă agora şi aveau ca funcţii: ORGANIZAREA SĂRBĂTORILOR CETĂŢII,
PREZIDAREA TRIBUNALELOR ŞI INSTRUMENTAREA PROCESELOR, PROTECŢIA
ORFANILOR ŞI A FIICELOR CARE ASIGURAU MOŞTENIREA FAMILIEI (AŞA
NUMITELE EPICLERE, CÂND FAMILIA NU AVEA DESCENDENŢI MASCULINI),
PROTECŢIA METECILOR (STRĂINILOR) ŞI A ACTIVITĂŢII ACESTORA.
-b. STRATEGII- 10 la număr, ALEŞI anual, cu posibilitatea realegerii, dintre proprietarii
funciari şi taţii de copii legitimi.. Aveau în sarcină COMANDA ARMATEI DE CETĂŢENI,
NEGOCIERILE PĂCII şi se aflau sub conducerea polemarhului. De asemenea trebuiau să dea
seamă în faţa consiliului şi ecclesiei sau să solicite întrevederi cu aceste instituţii.
5. HELIAIA – tribunalul poporului, era alcătuit din 6000 de cetăţeni trecuţi de 30 de ani, aleşi
PRIN TRAGERE LA SORŢI. Aceşti cetăţeni erau repartizaţi de thesmotheţi în complete de
judecată- dikasteria, care se întruneau în Dikasterion (clădirea lor proprie), în şedinţe remunerate
care totalizau cca 200 de zile pe an. Atribuţiile acestor instanţe : ACTIVITATEA
MAGISTRAŢILOR, JUDECAREA CAUZELOR TRIMISE DE CONSILUI ŞI ADUNAREA
POPORULUI; PRIN DECLARAREA UNEI ACŢIUNI A ECCLESIEI CA FIIND ÎN AFARA
NORMEI ("acţiunea de ilegaliatate”- graphè paranomôn) PUTEA CASA DECIZIILE
ADUNĂRII.
Se poate observa că în această perioadă REGIMUL POLITIC este o DEMOCRAŢIE
DIRECTĂ, şansa participării la viaţa publică este realmente lărgită prin plata unora din funcţiile
publice, prin putinţa fiecărui cetăţean de a propune un proiect de lege. DAR acest proiect era mai
întâi analizat de către consiliu şi, dacă se dovedea a fi de interes obştesc era supus votului în
adunare. De asemenea, mai au drept de iniţiativă legislaţivă magistraţii şi membrii consiliului
(deosebirea faţă de democraţiile moderne cu caracter reprezentativ este astfel evidentă, azi nu
orice cetăţean poate avea iniţiativă legislativă, ci acesta deleagă cu acest drept pe reprezentanţii
săi din, cel mai adesea, Parlament). Cu alte cuvinte Aristotel susţinea (Politica, VI, 1, 6-7) că:
“Principiul guvernământului democratic este libertatea (…) căci libertatea este scopul statornic al
oricărei democraţii. Cel dintâi caracter al libertăţii este alternanţa comenzii şi a supunerii. În
democraţie, dreptul politic este egalitatea, nu după merit, ci conform numărului (…) mulţimea
trebuie să fie în mod necesar suverană şi hotărârile majorităţii trebuie să fie legea din urmă,
dreptatea absolută (…) Al doilea caracter al său (al libertăţii) este dreptul lăsat fiecăruia de a trăi
după cum îi place; aceasta este, se zice, însuşirea proprie a libertăţii (…) Rezultă că în
democraţie nu este ţinut să asculte de oricine ar fi sau dacă ascultă o face numai cu condiţia ca să
comande şi el la rândul său, şi iată cum în acest sistem (al democraţiei, n.n.) al doilea caracter al
libertăţii se potriveşte cu cel dintâi, adică cu egalitatea.”

Temă de autoevaluare:
Cum s-ar fi procedat în Athena perioadei lui Pericles în cazul introducerii unei măsuri privind restaurarea
edificiilor publice?

F.Secolul al IV-lea în lumea greacă

Această perioadă a stat sub semnul consecinţelor războiului peloponesiac şi al evoluţiilor
acestora atât pe plan intern, în fiecare dintre cetăţile implicate în conflict, cât şi pe plan extern, în
ceea ce priveşte raportul de forţe între cetăţile lumii greceşti.

F.1. Trăsături generale ale lumii greceşti:

După înfrângerea Athenei de către forţele spartane, au loc importante modificări
economice: creşterea mobilităţii proprietăţilor funciare, amplificarea circulaţiei monetare însoţită
de o relativă inflaţie, dezvoltarea meşteşugurilor. Scăderea producţiei agrare imediat după 404 î.
Hr.., este depăşită destul de curând de Athena. Apar fenomene economice noi- “băncile”- care
finanţau mai ales călătoriile pe mare iar împrumuturile erau garantate cu navele sau/şi mărfurile
transportate (de ex. la Athena, Pasion, fost sclav, apoi cămătar şi Formion, erau posesori de astfel
de bănci) iar activitatea comercială se intensifică.
Sub aspectul modificărilor sociale are loc schimbarea de statute juridice care este mult
mai frecventă faţă de epocile anterioare (se petrece “pulverizarea” valorilor comune ale grecilor,
substituite de un oarecare individualism- ca dovadă, din punct de vedere funerar, reapar
mormintele de familie), corpurile civice ale cetăţilor prezintă o mai accentuată stratificare şi
primenire cu elemente străine (fie impuse de autorităţile tiranice sau de alte condiţii politice, fie
prin îmbogăţirea proprie). Ca urmare a modificărilor în plan militar condiţia de cetăţean-ţăran-
soldat îşi pierde din vigoare. Creşte importanţa categoriilor de meşteşugari şi de negustori. Apar
asociaţiile profesionale private, unele chiar cu caracter religios cultural (ex.: thiasoi – asociaţiile
din jurul cultului lui Dionysos).
Din punctul de vedere al modificărilor politico-militare se cuvin subliniate mai multe
elemente: apar profesioniştii în materie de război (generalii de carieră şi soldaţii, de altfel, acum
se generalizează fenomenul mercenariatului) şi de discurs politic (demagogii), se produc
schimbări în tehnica şi tactica militară: falanga greu înarmată este înlocuită cu pedestrimea
uşoară, creşte rolul cavaleriei, se îmbunătăţeşte tehnica de asediu. Războiul devine, o stare de
existenţă. Se manifestă o nouă orientare politică spre crearea unor alianţe comune îndreptate fie
împotriva unora dintre greci, fie împotriva Macedoniei (ce ameninţa hotarele lumii elene), fie,
împotriva barbarilor-orientali.

F.2. Evoluţii politice ale cetăţilor greceşti

I. Athena pendulează între oligarhie şi democraţie. Surse principale, contemporane cu
evenimentele: Xenofon, Helenicele; Aristotel, Constituţia atenienilor.
Încă din timpul războiului, Athena suferă modificări de regim politic.
1. “Lovitura de stat” din anul 411 î. Hr.., regimul democratic e înlocuit cu un regim
oligarhic. Se desfiinţează protectia ordinii constituţionale, a plăţii funcţiilor publice iar puterea
este încredinţată unui sfat alcătuit din 400 de membrii (după următorul algoritm: 5 cetăţeni aleşi
desemnau 100 de persoane care la rândul lor cooptau alte 300). Noul sfat îl înlocuia pe cel vechi
alcătuit din 500 de membrii (după criterii clisteniene), şi pregătea şedinţele unei noi adunări a
cetăţenilor alcătuită din 5000 de membrii., reunită numai la cererea sfatului. În interiorul acestui
regim oligarhic apar disensiuni (pe fondul continuării războiului cu Sparta care între timp câştigă
de partea sa aurul şi corăbiile persane, ameninţând pe mare coaliţia ateniană), se formează astfel
două partide: moderaţii- conduşi de Theramenes (care doreau încredinţarea puterii politice
adunării celor 5000 şi continuarea războiului) şi radicalii lui Antiphon, Phyrnicos şi Peisandros
(care nu vroiau să cedeze puterea adunării). La finele anului 411 î. Hr., moderaţii se impun şi se
revine la un regim de factură democratică, însoţit de numeroase procese politice şi exiluri ale
partizanilor “Celor 400”.
2. Regimul celor 30 de tirani- a doua mare schimbare de regim politic este consecinţa
imediată a înfrângerii Athenei în 405 î. Hr.. (Aigos Potamos), şi a conţinutului tratatului de pace
din anul următor. Sub supravegherea Spartei (a lui Lysandros) este aleasă o comisie de treizeci
de persoane care să redacteze o nouă constituţie pentru cetatea învinsă (de curând răvăşită de
procesul generalilor de la Arginusai). Scopul său iniţial era să cureţe Athena de demagogi, dar
practic aceasta devine o comisie tiranică. Cei 30 aveau sarcina de a numi magistraţii şi Consiliul
celor 500, aveau o gardă de 30 de purtători de bice. Este desemnat un număr de 3000 de cetăţeni,
singurii autorizaţi de a mai rămâne în oraş, iniţiindu-se o campanie de prigonire, mai ales a
metecilor şi a noilor cetăţeni. Susţinătorul acestei practici este Critias (şi el, ca şi Alcibiade, fiind
elev al lui Socartes). Lui i se opune şeful grupării moderate a celor 30-Theramenes. Acesta din
urmă este exclus din rândul cetăţenilor (al celor 3000 de privilegiaţi) şi va plăti cu viaţa iar
partizanii săi se retrag în portul Pireu. Scindarea corpului civic între “cei din oraş” şi “cei din
port” se va concretiza în confruntări violente; Critias este înfrânt de democraţi la Mounychia
(unde şi moare) iar partizanii regimului tiranic părăsesc oraşul retrăgându-se la Eleusis. Chemaţi
la împăcare de către regele spartan Pausanias, atenienii pun capăt acest al doilea regim oligarhic,
iar noul făgaş democratic îl va propulsa pe Trasybulos, conducătorul celor din port (după
moartea lui Theramenes) care va încerca să ducă o politică favorabilă integrării metecilor în
corpul civic (decretul său este respins). Retraşilor de la Eleusis li se permite să revină în oraş şi
se introduce amnistia generală. Noua structură democratică va urmării îndeaproape regimul
democratic din secolul anterior (reintroducerea plăţii funcţiilor, a vechilor instituţii, crearea unei
comisii de nomotheţi care să revizuiască legile).

II. Sparta- continuă militarismul aristocratic. Surse principale Xenofon, Helenicele; Aristotel,
Politica; Plutarh, Agis.
Solicitat din plin în timpul războiului peloponesiac, corpul de cetăţeni spartani este relativ
şubrezit. Dovada desfăşurării unor înnoiri civice este relatarea lui Xenofon, Helenicele (cartea a
III-a, vezi dosarul de surse) privind tulburările interne ce însoţesc succesiunea dinastică şi
conspiraţia lui Cinadon din 398-397 î. Hr.. După moartea lui Agis al II-lea (398 î. Hr.) şi
impunerea cu greu a lui Agesilaos ca urmaş, un grup de conspiratori plănuiesc răsturnarea
situaţiei politice interne. Partizanii lui Cinadon, precizează Xenofon, sunt atât cetăţeni spartani
din categoria inferiorilor (hypomeiones) cât şi hiloţi îmbogăţiţi (neodamodeis). Noua configuraţie
demografică spartană dezvăluie schimbări importante în cadrul societăţii, chiar dacă instituţiile
politice interne ale Spartei se menţin neschimbate (cu menţiunea unei micşorări destul de
accentuate a autorităţii regale). Este vorba de apariţia şi afirmarea publică a unor categorii
intermediare civice care vor constitui baza de recrutare a expediţiilor Spartei în Asia şi a politicii
sale militariste extrapeloponesiace din veacul al IV-lea î. Hr.

Temă de auto-evaluare
Identificaţi orientarea politică a Athenei spre deosebire de cea a Spartei, in veacul al IV-lea î. Hr.

III. Regimuri monarhice. Ideile politice despre monarhie se conturaseră încă din secolul al V-
lea î. Hr.; în general acest regim era considerat ca fiind marginal lumii greceşti sau că fusese
propriu grecilor înşişi la începuturile istoriei lor. Treptat monarhia apare ca o realitate politică
sănătoasă opusă regimului tiranic care se dovedea a fi “boala conducerii printr-un singur
personaj (monarhul)” (în acest sens, dezbaterea, din secolul al IV-lea î. Hr., a lui Aristotel din
Politica, este relevantă). Dintre zonele greceşti care au cunoscut monarhia în cadre funcţionale se
cuvine amintit Epirul iar la marginea civilizaţiei greceşti Macedonia.
IV. Regimuri federale. Thesalia va coagula puterile diferiţilor monarhi militari tradiţionali în
formula Tagos-ului fedaral, cel mai elocvent exemplu fiind, la Pherai, Iason (Xenofon,
Hellenicele, VI), urmat de tiranul Alexandru.
V. Tirania secolul al IV-lea. Întâlnită mai ales în lumea colonială occidentală grecească, dar şi
efemer în lumea continentală (ex.: Thessalia, Athena- cei 30 de tirani), noul regim tiranic se
deosebeşte fundamental de tirania arhaică prin accederea violentă la putere a tiranilor (cel mai
adesea ajutaţi de mercenari, cărora le vor dărui spre răsplată cetăţenia şi privilegii), prin politica
militară de anvergură (prefigurând imaginea monarhiei elenistice), printr-o mai consistentă
implicare în viaţa constituţională a cetăţilor. Cazul cel mai tipic îl reprezintă tiranii din Syracusa
(veche colonie corinthiană), Dionysios cel Bătrân (405-367 î. Hr.) şi fiul său cel mare, Dionysios
cel Tânăr (367-344 î. Hr.), care îşi extind dominaţia asupra celorlate cetăţi (chiar cu preţul unor
dizlocări de populaţie) greceşti sub pretextul pericolului cataginez (jumătatea vestică a Siciliei
era sub stăpânire punică) şi controlează bazinul mării Adriatice, intervenind energic atât în Italia
sudică cât şi în Grecia continentală.

Epoca arhaică se caracterizează prin reinventarea unor

formule de organizare politică pornind de un nucleu urban,
cu un teritoriu rural-satelit şi cu precizarea funcţională a
statutelor civice. Pluralitatea de forme de organizare care
se întâlneşte în lumea greacă se află în strânsă legătură cu
aceste încercări de a găsi un model funcţional de
organizare a cetăţii, de prezervarea a condiţiei de cetăţean.
În consecinţă, unele dintre cetăţi au optat pentru întemeierea de noi colonii, altele au ales calea
reformelor interne. Rezultatul politic a fost o evoluţie de la regimurile monarhice spre oligarhie,
apoi, în anumite cetăţi-cum este şi cazul Athenei- spre democraţie. În epoca clasică sistemul
democratic este nu doar desăvârşit ci şi exportat în cetăţile cu care Athena încheie alianţe
militare. Rezultatul maturizării în domeniul politic atrage şi mutaţii în plan militar (este vorba în
primul rând de o intensificaare a activităţii războinice ale grecilor cu duşmani veniţi din afara
ariei de cultură grecească-mai ales statul persan, pe de o parte, dar şi, pe de altă parte, ale grecilor
între ei).

Întrebări de evaluare:
1.Care sunt principalele formule de organizare politico-statală în epoca arhaică?
2.Definiţi colonizarea greacă arhaică şi precizaţi cauzele şi consecinţele acestui proces.
3.Menţionaţi deosebirile dintre Sparta şi Athena în epoca arhaică.
4.Numiţi trei caracteristici ale evoluţiei cetăţilor greceşti în secolul al IV-lea î. Hr.

Bibliografie
Amouretti Marie-Claire, Ruzé Françoise, Le monde grec antique, Paris, 1990.
Chamoux Fr., Civilizaţia greacă, Bucureşti 1985.
Glotz, G., Cetatea greacă, Bucureşti, 1987.
Petre Zoe, Cetatea greacă, Bucureşti, 2000.
Vidal-Naquet, P., Economies et sociétés en Grèce ancienne, Paris, 1973.