Istoricul democrației ateniene

De la Tezeu la Dracon

Așezările din Atica se organizează sub autoritatea Atenei într-o regalitate ereditară în sec. X - IX
î.Hr. (potrivit tradiției, în vremea lui Tezeu). În sec. VIII î.Hr. regalitățile sunt înlocuite cu
guvernări aristocratice, mai întâi în Ionia, urmată de majoritatea orașelor-state (regalitatea se mai
găsește doar în Macedonia, Epir, Sparta, Cirene și Taranto). La Atena, autoritatea regală este
treptat îngrădită de eupatrizi (aristocrația ateniană), care impun regelui doi arhonți, probabil în
jurul anului 800, unul ca șef al administrației, celălalt al armatei

Numărul arhonților s-a ridicat în secolul VII la 9. Cel mai important era „arhontele eponim”,
adică judecătorul suprem care dădea numele anului în care fusese ales. Urmau „arhontele
basileu” (șeful cultului religios), „arhontele polemarh” (conducătorul militar), iar ceilalți șase
arhonți erau tesmoteții (sau legislatorii) care dictau legi și dispoziții juridice în toate cauzele
civile.

În 632, aristocratul Cilon, ginere al lui Teagene, tiranul Megarei, încearcă să profite de tensiunile
sociale din Atena și, sprijinit de un grup de tineri aristocrați și mercenari ai lui Teagene, ocupă
Acropole vrând să instituie tirania. Lipsit de sprijin popular, eșuează și este constrâns să
părăsească orașul.

În 620 î.Hr., Dracon, fost arhonte tesmotet primește puteri excepționale, fiind însărcinat să fixeze
în scris legile cutumiare în circulație. Realizatorul primei codificări a dreptului atenian, Dracon
stipulează pedeapsa cu moartea, aceasta fiind dată de către tribunale (până atunci Areopagul
deținea întreaga putere judecătorească).

Reformele lui Solon

În 594/593, Solon este ales arhonte cu puteri excepționale și diallektes (arbitru între demos și
eupatrizi) pentru a reforma organizarea statului. El promulgă în același an prima constituție
adevărată a Atenei, în vigoare până în 508 care crează premisele democrației ateniene. Este
limitat privilegiul nașterii în favoarea proprietății private, împărțindu-se întreaga populație după
venituri în 4 categorii: pentacosiomedimni, hippeis (sau „cavaleri”), zeughiți și theți, fiecare
categorie având atribuții concrete în apărarea cetății. Solon creează Consiliul celor 400, o a doua
„cameră” ca o contrapondere a Areopagului, în care fiecare din cele 4 triburi ale Atticii trimitea
câte 100 de reprezentanți. Se instituie astfel principiul reprezentativității.

Sunt înființate tribunale populare (gr. heliaiai), curți de apel la hotărârile Areopagului și
arhonților, și sunt sporite atribuțiile Adunării generale (gr. ekklesia).

În următoarele decenii se vor cristaliza în orașul-stat trei grupări: pediakoi (proprietari funciari
din regiunile fertile), paralioi (locuitorii din timpurile de coastă, îndeosebi meșteșugari și
negustori) și diakrioi (populația săracă din zonele de munte).
Tirania lui Pisistrate

În 561/560 profitând de conflictele dintre partidele paralioi (condus de Licurg) și pediakoi

(condus de Megacle), Pisistrate, polemarh în războiul cu Megara (565), popular printre diakrioi
pe care îi conduce, ocupă Acropole și se proclamă tirania

Coaliția dintre Licurg și Megacle îl obligă să părăsească orașul, dar revine chemat de Megacle,
fiind din nou exilat, când îi sunt confiscate și averile. În 546, cu sprijin străin (din Naxos și
Argos), Pisistrate debarcă în Attica și înfrânge forțele ateniene care i se opun la Pallene intrând
fără nici o opoziție în Atena. Deși a dus o guvernare remarcabilă, menținând legislația lui Solon,
desființând marile proprietăți, păturile sărace fiind sprijinite din finanțele statului reorganizate,
realizând construcții impresionante el a înlocuit însă forța dreptului cu dreptul forței.

Pisistrate încearcă să legitimeze tirania celor doi fii ai săi, Hippias și Hipparchos, care i-au
succedat și au încercat inițial să continue politica lui. După asasinarea lui Hipparchos de către
Harmodius și Aristogeiton în 514 au loc represiuni sângeroase. În 510 Hippias este obligat de
armata comandată de regele Cleomene I și de atenienii nemulțumiți conduși de Clistene să
părăsească Atena și să se refugieze în Tracia, apoi la curtea lui Darius I.

Constituția lui Clistene

Revenit din exil după înlăturarea lui Hippias, Clistene din familia Alcmeonizilor înlătură în 509
cu sprijinul demosului oligarhia instituită cu ajutor spartan de către Isagoras. El transformă
democratic constituția ateniană.

Populația Atticii este împărțită teritorial, rezultând o reprezentativitate proporțională, în 10

triburi (phylii), alcătuite la rândul lor din tritii („a treia parte”) și deme sau în total 100 de
circumscripții electorale. În reforma administrativă, „Consiliul celor 400” se transformă în
„Consiliul celor 500” (gr. Bulé), din cetățeni cu peste 30 de ani aleși anual câte 50 de fiecare trib
prin tragere la sorți.

Consiliul pregătea lucrările Adunării și ordinea de zi a ședințelor, îndeplinea și controla funcțiile

administrative, ocupându-se de problemele curente. Membrii consiliului primeau indemnizație.
Cei 500 de membri nu se întrunea zilnic. Un comitet executiv permanent, compus din cei 50 de
membri ai fiecărui trib, funcționa pe rând pentru 36 de zile. În fiecare zi unul din pritani, ales de
ceilalți, prezida lucrările zilei respective și – dacă în acea zi se reunea și Adunarea Generală –
prezida și lucrările Adunării.

Cei 10 strategi sunt încă subordonați, la începutul sec.V i.e.n., arhontelui Polemarh. După ce
funcțiile celor 9 arhonți (Clistene a adăugat un al zecele arhonte cu funcția de secretar, pentru ca
numărul lor să corespundă cu cele zece triburi) au devenit onorifice, funcțiile arhontelui strateg –
odinioară comandant suprem al armatei – le revin exclusiv celor 10 strategi. Aceștia erau aleși de
Adunare, și nu trași la sorți, putând fi realeși de mai multe ori. Influența lor în societate a devenit
considerabilă ceea ce explică și faptul că Pericle a fost unicul conducător real al Atenei deși era
doar prim-strateg. Erau singurii care nu prezentau rapoarte anuale Ekklesiei. Tot ei, împreună cu
arhonții desemnau și pe cei mai bogați cetățeni care trebuiau să facă un serviciu obligatoriu
poporului (gr. leiturghia). Puteau fi judecați – cum s-a întâmplat chiar cu Pericle – și supuși unor
pedepse grele, ca ostracizarea, confiscarea averii, deportarea, și chiar pedeapsa cu moartea – în
caz de trădare sau de dezastruoase înfrângeri militare.

În Adunarea Generală (Ekklesia) fiecare cetățean putea pune întrebări (dacă era autorizat de
Adunare) și în limitele constituționale putea face orice propunere, sau putea fi tras la răspundere.
Toți cetățenii bărbați cu peste 20 de ani erau membrii de drept ai Ekklesiei. Pentru a se lua o
hotărâre mai importantă era nevoie de un minimum de 6000 de votanți (din totalul de cca. 40
000). Ordinea de zi era anunțată cu 4 zile înainte. Votarea se făcea liber, dar în anumite cazuri
secret. Mai târziu participanții la Adunare primeau câte o indemnizație (gr. mistoforia).
Întrunirile aveau loc la fiecare 5-10 zile.

Pentru a se evita instaurarea unei noi tiranii este introdus ostracismul (în 507 de către Clistene):
fiecare om politic care avea împotriva sa cel puțin 6000 de voturi este constrâns să plece 10 ani
în exil. În fiecare an Adunarea era întrebată dacă are asemenea bănuieli. Ostracizatului nu i se
formula vina, nu era o sentință, era doar o măsură preventivă, nu o pedeapsă. Această procedură
a fost practicată de 10 ori în 90 de ani – până în 417 când ostracismul a fost abrogat.

Administrarea justiției era încredințată tribunalelor cu jurați, în competența cărora intrau cele mai
variate cauze, cu excepția celor rezervate Areopag-ului (de exemplu, cazuri de omor) și a
crimelor împotriva orașului-state, judecate direct de Ekklesia.

Constituția lui Clistene înlătura rămășițele orânduirii gentilice și încheie, în linii mari, procesul
de cristalizare a democrației ateniene. În ultimii ani de viață (moare în 506), Clistene se consacră
apărării reformelor sale împotriva intervenții externe spartane, beoțiene și corintice.

Temistocle

În anii 487 - 486 continuă democratizarea constituției ateniene: reprezentanții celei de-a doua
clase cenzitare, cavalerii, sunt admiși la arhontat, funcție ocupată prin tragere la sorți; crește rolul
celor 10 strategi desemnați de phylii (triburi) în dauna arhonților. Temistocle domină aproape un
deceniu viața politică ateniană reușind să elimine prin ostracism (folosit pentru prima dată în
487) principalii săi adversari politici, conducători ai primei clase cenzitare – Xantip și Aristide.
După ce a fost arhonte în 483 – 482, în 480, după înaintarea persană în Boeția, Temistocle este
desemnat strateg autocrator și decide evacuarea Atenei.

În 478-477 este fondată Liga de la Delos sau Liga Maritimă Delio-Atica condusă de Atena și
prin care se realizează dominația Atenei în Grecia. Prin aceasta Atena încurajează în rândul
cetăților membre afirmarea republicilor democrate.

În 476, fiul lui Miltiade, Cimon, conducător al partidei oligarhice este ales strateg, iar în 474 –
473 obține ostracizarea lui Temistocle ( retras la Argos) și dă Areopagului dreptul de veto
hotărârilor Adunării Generale.

În 462 – 461 partida democrată condusă de Efialte impune limitarea atribuțiilor Areopagului la
procese de omicid și sacrilegiu. Magistrații atenieni devin răspunzători la expirarea funcției
pentru toate hotărârile luate, membrii Consiliului celor 500 și ai colegiilor de judecată primesc
indemnizație, dar Efialte este asasinat, iar noul conducător al demosului devine Pericle. În 458
sunt admiși la arhontat și zeughiți, a treia clasă cenzitară potrivit constituției lui Solon.

Pericle

În 454 Pericle transferă tezaurul Ligii de la Delos (tributul phoros) la Atena. Acesta este dat de
membrii ligii fiind fixat la fiecare 4 ani de Consiliul atenian. În 447 proiectul lui Pericle de a
convoca la Atena un congres panelenic eșuează în fața opoziției spartane. Între 443 – 429 Pericle
este ales an de an strateg; moare însă în septembrie 429.

După moartea sa apar lupte politice între Cleon, devenit liderul democraților radicali, partizani ai
continuării războiului și Nicias, conducătorul partidei moderate favorabilă încheierii ostilităților
cu Liga Peloponeziacă. În 420 Alcibiade, nepotul lui Pericle, elevul lui Socrate este ales strateg
devenind lider al democraților și adversar al lui Nicias.

Oligarhia din 411 î.Hr.

În iunie 411 are loc o lovitură de stat oligarhică prin care Consiliul celor 400 ia locul Adunării
Generale redusă la 5000 de membri ca organ suprem al statului și indemnizația este suprimată.
Însă flota ateniană aflată în insula Samos nu recunoaște noul regim și alege ca strategi pe
Trasibul și pe Alcibiade. În 410 democrația este restabilită, iar Cleofon, conducător al
democraților radicali impune măsuri radicale.

Oligarhia din 404/3 î.Hr.

Un regim oligarhic este impus de Sparta în 404 î.Hr., numit „Al celor 30 de tirani”, o perioadă de
represiune cruntă. Are însă o scurtă durată, fiind înlocuit cu democrația.

Democrația în alte orașe-stat

Alte orașe grecești au adoptat regimuri democratice, după modelul atenian. De exemplu. la Teba,
Pelopidas și Epaminondas izgonesc în 379 garnizoana spartană instalată în 382 și instaurează
democrația, trecând și la reorganizarea Ligii Beoțiene. În 371 ca urmare a înfrângerii Spartei de
către Teba au loc un val de răsturnări democratice în polisurile Messina, Arcadia, Leuctra care au
fost sub hegemonia Spartei.