Maxineanu Gabriel Ionut

Organizarea militara
In Grecia antica
Grecia veche : Grecia a fost vatra unor străvechi civilizaţii. Cu mai bine de
două milenii înainte de Hristos, în bazinul Mării Egee s-a născut civilizaţia
cretană, numită aşa după insula unde şi-a avut centrul. După aproape un
mileniu, ea se stinge în urma intrării în scenă a triburilor indo-europene ale
ionienilor şi aheenilor, strămoşii grecilor de azi. Aceştia pun bazele civilizaţiei
miceniene, cu centrul în Peninsula Peloponez. Sfârşitul ei coincide venirea
ultimului val de războinici indo-europeni, numiţi dorieni, care inaugurează o
epocă numită mai târziu „veacurile întunecate ”. În această epocă de mari
frământări are loc colonizarea ţărmului Asiei Mici şi a insulelor din Marea Egee
şi tot acum sunt create ceramica geometrică şi cele două mari
epopei, Iliada şi Odiseea. Şi dacă nu ştim cine a fost Homer, specialiştii sunt de
acord că în această perioadă a trăit poetul Hesiod şi tot acum a fost inventat
alfabetul grec, din care derivă alfabetul latin.

Sparta: o cetate pietrificată Sparta a fost fondată de cuceritorii dorieni, în

primele secole ale mileniului I î.Hr., prin unirea a cinci cetăţi mai mici din câmpia
Laconiei, aflată în sud-estul Peloponezului, în mijlocul unei populaţii străine şi
ostile. În secolele VIII-VII î.Hr., spartanii desfăşoară lupte grele pentru a-şi impune
stăpânirea asupra unei mari părţi a peninsulei, ai cărei locuitori au fost transformaţi
în sclavi (hiloţi). Istoria acestor secole a decis destinul Spartei: ea a rămas o cetate
agrară, ostilă oricărei deschideri spre exterior, pentru a menţine controlul asupra
regiunii cucerite. Regimul ei politic s-a „pietrificat” în forma sa aristocratică din
veacul al VII-lea î.Hr. şi avea ca principal obiectiv supravegherea prin mijloace
militare a hiloţilor, care susţineau întregul edificiu aristocratic şi militar al Spartei.

Conform tradiţiei, organizarea politică a cetăţii, ce cuprinde şi teritoriul rural, a

fost realizată de legislatorul Lycurg. Cetăţenii cu drepturi depline, numiţi „egali”,
erau în număr de 9.000. Din rândurile egalilor se alegeau toate organele autorităţii
politice şi se recruta armata, instrumentul puterii militare a cetăţii. Sparta avea în
frunte doi regi, cu atribuţii importante numai în caz de război, un sfat al bătrânilor
(gerusia) şi adunarea poporului înarmat (apella). Începând din secolul al VI-lea
î.Hr., cei doi regi sunt supravegheaţi de colegiul celor cinci efori, care deţin de
fapt puterea executivă. Din adunarea poporului făceau parte toţi cetăţenii, care
ratificau (prin aclamaţii şi în unanimitate) măsurile propuse de regi şi sfatul
bătrânilor.

Egalii nu desfăşurau activităţi economice. Agricultura era rezervata hiloţilor, iar

meşteşugurile şi comerţul unei categorii de oameni liberi (perieci), lipsiţi însă de
cetăţenie. Principala ocupaţie a spartanilor era războiul. Ei se aflau într-o
permanentă stare de mobilizare militară. Bărbaţii, de la 12 la 60 de ani, aparţineau
comunităţii, nu familiei, fiind supuşi unor antrenamente militare zilnice şi
pedepselor corporale şi morale. Cu aceşti soldaţi, armata spartană s-a dovedit cea
mai bună din Grecia, în secolele VI-V î.Hr.

Dar preţul plătit de Sparta a fost scump: ea a rămas o cetate agrară, refractară
vieţii intelectuale. După supremaţia ei militară, consacrată prin triumful
în războiul peloponeziac (431-404 î.Hr.), cetatea intră în declin în secolul al IV-
lea î.Hr., când numărul egalilor coboară sub 1.000. Încercările de reformă, ce au
urmat, au eşuat şi în secolul al II-lea î.Hr. Sparta cade sub dominaţie romană.

Atena: simbolul democraţiei greceşti Populaţia Atticii, regiune în care se

află Atena, era formată din triburi de ionieni. Evoluţia Atenei în primele secole
ale istoriei sale, în frunte cu un rege şi dominată politic de aristocraţia gentilică,
nu a fost diferită de cea a Spartei. După înlăturarea regalităţii, la începutul
secolului al VII-lea î.Hr., aristocraţia gentilică (eupatrizii, în greacă „cei bine
născuţi”, „nobili”) monopolizează întreaga putere. Cetatea era condusă de
nouă arhonţi, cu putere executivă, şi de un areopag, ce detinea puterea
judecătorească. Abuzurile eupatrizilor au fost îngrădite de legile lui
Dracon (621 î.Hr.), dar imensa masă a populaţiei rămânea fără drepturi politice.
Mai ales că, deschisă contactelor cu lumea exterioară, Atena cunoaşte o tot
mai numeroasă categorie de mijloc, formată din negustori bogaţi şi patroni de
ateliere.
Democratizarea Atenei începe cu opera reformatoare a lui Solon, ajuns în
594 î.Hr. arhonte şi „arbitru” al vieţii politice ateniene, care a dat cea dintâi
constituţie a Atenei.
Democraţia ateniană atinge forma clasică în vremea lui Pericle, ales de 15 ori
consecutiv strateg. Puterea aparţine adunării poporului, formată din
totalitatea cetăţenilor, în număr de 40.000. Ea decide în chestiuni de pace şi
război, are putere legislativă şi desemnează principalii magistraţi prin tragere la
sorţi. Rolul areopagului, format din descendenţii eupatrizilor, devine pur
decorativ. Legile sunt pregătite de un consiliu (bulé), format din 500 de
membri, desemnaţi şi ei prin tragere la sorţi. Toţi magistraţii primesc
indemnizaţii pe timpul mandatului, fapt ce îngăduie oricărui cetăţean să poată
lua parte la actul puterii.
Ierarhia militara in Atena era bazata pe varsta (18-60 ani):
*De la 18 la 20 este efeb (ucenic intru arme)
*De la 25 de ani este hoplit, inscris in „ CATALOGOS’’ (lista de recrutare)
*De la 50 la 60 de ani devine veteran (presbytatoi), acesta nu mai paraseste
teritoruil atiticii
Ierarhia militara in Sparta era bazata si ea, tot pe varsta (16-60 ani)
*De la 16 la 20 adolescentul era iren (anul: I, II, III, IV)
*De la 20 de ani este incorporat in armata
*De la 23 de ani continua sa locuiasca cu tovarasii de cort in ciuda casatoriei
*La 60 de ani spartanul este scutit de armata