SPARTA ANTICA

Civilizația greacă, apărută prin anul 2000 î.e.n., domină bazinul mediteranean și Asia Mică

până în sec. I î.e.n. Ea devine un model politic, cultural și artistic care îi va influența mai

târziu pe romani.

Grecia un ansamblu format dintr-o enormă peninsulă și din insule, este împărțită în

Antichitate într-o multitudine de mici state independente și cetăți. Este posibil ca, pentru

extraordinara sa bogăție și varietate, civilizația greacă să reprezinte una dintre experiențele

cele mai fascinante din istorie.

În sec. al IX-lea î.e.n., în locul regatelor apar primele cetăți. Acestea au legile lor specifice.

Două dintre ele, Atena și Sparta, luptă pentru a domina întreaga Grecie (vezi anexa 1 cu

imaginea ,,soldaților greci și carul de război” și ,,soldatul spartan luptând”).

Încă din sec. al VI-lea î.e.n., la Atena, cetățenii, participă la cârmuirea statului. Este vorba de

ceea ce se numește democrație (din cuvântul grecesc demos, popor, și kratos, putere).

Totuși, nu toți locuitorii Atenei sunt cetățeni: străinii, femeile și sclavii n-au nici un drept

politic.

Democrația ateniană se exercită prin intermediul unei adunări, al unui sfat de 500 de

cetățeni și al unui tribunal. Adunarea, alcătuită din toți cetățenii, votează legile pregătite de

sfat și hotărăște în privința păcii și a războiului. Nouă arhonți, înalți magistrați trași la sorți,

urmăresc executarea hotărârilor adunării. Justiția este înfăptuită de un juriu de cetățeni

trași la sorți. Zece strategi aleși comandă armata. Toți magistrații trebuie să prezinte

rapoarte Adunării atunci când încetează să-și mai exercite funcția.

Teritoriul în cuprinsul căruia s-a format statul spartan se află situat în valea râului Eurotas

și e cunoscut sub numele de Laconia sau Lacedomania. Spre apus, deasupra acestei văi se

înalță, în terase abrupte, lanțul munților Taiget, care atinge aproape 3000 de metri înălțime,

iar spre răsărit întâlnim lanțul munților Parnon, mai puțin înalți și cu pante line.

Sparta, începând cu sec.VIII î.e.n., puterea politică a rămas în mâinile unui număr foarte

restrâns de familii, spartanii, care supuseră restul populațiilor locale, hiloții. Aceștia din

urmă erau obligați să cultive pământul și să îndeplinească orice alt tip de muncă în favoarea

stăpânilor lor, care se dedicau exclusiv experțiilor militare. Mai ușoară era soarta periecilor,

care locuiau în mici centre urbane în jurul cetății; ei beneficiau de o autonomie parțială, deși

trebuiau să furnizeze produse, arme și oameni în caz de necesitate.

Oligarhia (din cuvintele grecești oligos, puțin, și archein, a comanda) spartană, închisă și

conservatoare, s-a găsit relativ repede într-o situație dificilă și periculoasă: 3.000 – 4.000

de spartani trebuiau să controleze cca 250.000 de hiloți și perieci (după alte cifre, numărul

bărbaților spartani ar fi fost de circa 9.000 de-a lungul perioadei ,,clasice”). Forța militară,

fragilitatea intrinsecă a structurii puterii și teama de a fi într-o zi înghițită de puterea

ateniană au împins Sparta la finele sec.VI î.e.n. să se pună în fruntea unei ligi, cea a

Peloponezului, care era bazată pe importante cetăți, cum ar fi: Tegeea, Mantineea, Corint și

Teba din Beoția, dar care avea și sprijinul regilor persani.

Cetatea Sparta, rivala Atenei, este cârmuită de doi regi și de un sfat format din 28 de

senatori vârstnici, gerusia. Este o oligarhie, regim politic în care puterea aparține unei

minorități de cetățeni. Locuitorii Spartei sunt soldați în serviciul statului, care le contolează

strict existența. După o educație foarte aspră, viața spartanilor este închinată pregătirii

militare și războiului. Din momentul în care se năștea un copil spartan , el se găsea sub

observația permanentă a statului. Băieții trăiau în familie până la vârsta de 8 ani, după
aceea intrau în așa numitele agelai (grupe), sub supravegherea unor paidonomi (educatorii

statului) care printr-o disciplină aspră îi transformau pe băieți în războinici spartani.

În afară de antrenamentul militar, băieții erau învățați să îndure condiții militare (foame,

frig etc) și erau încurajați să-și obțină hrana pe orice cale, dar respectând disciplina. De la

vârsta de 12 ani, educația devenea și mai severă: băieții erau învățați să își exprime ideile cât

mai scurt (a apărut astfel vorbirea ,,laconică”, devenită verbală), băieții erau supuși la

diferite chinuri și aparate de tortură, pentru a îndura mai ușor suferințele fizice.

Educația tinerilor spartani se încheia la vârsta de 18 ani. La 21 de ani, tânărul devenea

războinic al Spartei și trebuia la rândul său să contribuie la formarea generației mai tinere.

În acest sistem de educație, cultura generală ocupa un loc foarte restrâns, unii scriitorii greci

spun că în general acești spartani erau pe jumătate analfabeți. Spartanii erau practic în

serviciu militar permanent de la 21 – 60 de ani. În caz de necesitate, puteau fi implicați în

operațiunile de război și periecii, iar în cazuri extreme chiar și hiloții, pe cheltuiala statului.