ATENA IN SECOLELE VII-VI I.CHR.

Atica, regiunea in care se afla Atena, este inconjurata de coline care o

strajuiesc (Himettos spre nord-vest, Pentelicos la est) si brazdata de cursul raului
Cephisos. Ea a cunoscut, ca si alte zone (Beotia), o evidenta prosperitate in epoca
miceniana, dupa cum o atesta importantele vestigii miceniene descoperite pe
acropola Atenei. Perturbarile generate de miscarile de populatii venite dinspre nord
au ocolit Atica datorita obstacolelor naturale. Aceasta situatie l-a determinat pe
Tucidide sa afirme ca 'Atica a fost mereu locuita de unii si aceiasi oameni', ceea ce
nu este intrutotul exact, deoarece aici au existat infiltrari etnice, retinute de traditia
locala.
Atena a reprezentat punctul de plecare al inaugurarii unei unitati politice
majore. Intemeierea cetatii-stat este relatata de numeroase mituri in care se
aminteau originea unor institutii sau culte. Asa este mitul luarii in stapanire, de
catre zeita Atena, fiica lui Zeus, a Acropolei, dupa o apriga disputa cu zeul
Poseidon.
Etapa urmatoare, a cresterii statului atenian, a inceput atunci cand locuitorii
Atenei si-au aratat interesul pentru tinuturile de peste coline, din Atica (teritoriu
numit Mesogaia -Tara de mijloc), dar si pentru limba de pamant de pe tarmul M.
Egee, care se termina in capul Sunion. Se ajunge astfel, treptat, la o alianta
(synoicism) largita a asezarilor din Atica, realizata in mare parte pe cale pasnica.
Acest proces, ramas in memoria oamenilor, a fost consemnat in istoriile locale
(Atthides), redactate sub forma unor liste cronologice. Anual, atenienii sarbatoreau
acest moment crucial din istoria patriei lor prin ample festivitati (Synoikia).
Opus situatiei din Laconia, Atena nu dispunea de un statut special in
aceasta injghebare politica, ea avand doar rolul unui oras fruntas al confederatiei.
Toti membrii statului atenian sunt cetateni cu drepturi depline. Traditia atribuie lui
Tezeu, la origine o divinitate tutelara a Marathonului, acest pas spre unire si
reglementare a drepturilor cetatenesti ale atenienilor.
Ca si la Sparta, regii (basileis), proveniti din randul aristocratiei tribale, au
jucat un rol insemnat in consolidarea structurilor politice ale Atenei. Autoritatea
acestora a fost curand limitata. 'Familia' aristocratica care a contribuit la
diminuarea prestigiului puterii regale a fost cea a Medontizilor. Dupa traditia atica,
la mijlocul sec.VIII i.Chr., ei au instituit la Atena arhonatul (principala
magistratura), rapind astfel regalitatii majoritatea atributiilor ei. Un archon al
Atenei detinea si functia de judecator suprem. Sediul ce-l ocupa Prytaneion,
gazduia si altarul public al Atenei. La inceput arhontele era ales pe viata, apoi pe
10 ani. Din secolul VII i.Chr., arhonatul a devenit o magistratura anuala la care
aveau acces toti eupatrizii, membrii familiilor ilustre.
Puterea regalitatii
a fost restransa si prin hotararea luata ca regele sa nu mai detina comanda suprema
a armatei, atribuita, din sec.VIII i.Chr., unui polemmarchos (comandant militar).

In decursul timpului functia de 'rege' la Atena, mentinuta in respectul traditiei, se

reduce la indeplinirea unor servicii de cult, legate de religia de stat si la
participarea in anumite complete de judecata. Astfel, la sfarsitul sec.VIII i.Chr.,
Atica s-a conturat ca o unitate politico-administrativa dominata de eupatrizi si
avand centrul la Atena.
Din secolele IX-VIII i.Chr. dateaza si organizarea teritoriala a Aticii in
patru triburi (phyloi): geleontes (stralucitorii), aigikoreis (pazitorii de capre),
argadeis (mestesugarii) si heptetes (soldatii greu inarmati). Fiecare trib includea
trei fratrii (phratrai), avand in frunte cate un conducator (philobasileus). Si aceasta
reforma fundamentala este atribuita de traditie Medontizilor. Familiile (to gene),
cate 30 de fiecare fratrie, formeaza unitati distincte, alcatuind o patura sociala
privilegiata. Fiecare familie pretindea ca se trage dintr-un stramos de origine
divina. Copiii nascuti intr-un anumit genos (familie) purtau, de obicei, numele
divinitatii protectoare a acestuia sau pe cel al fondatorului de neam (patronimicul).
Ceilalti oameni liberi, aflati din motive diferite in afara unitatii gentilice, in
majoritatea cazurilor stramutatii (metanastai), pentru a dobandi drepturi cetatenesti
(dreptul de a participa la alegeri), se asociaza si ei in organizatii patronate de o
divinitate. In secolele urmatoare (VII-VI i.Chr.), odata cu aparitia claselor
censitare, acestia vor fii admisi ca membrii ai familiilor (fratriilor), devenite cu
timpul permeabile, pe baza averii.
La mijlocul sec.VII i.Chr., populatia libera din Atica s-a grupat in trei mari
categorii, conform descendentei si preocuparilor membrilor lor: a) Eupatridai,
descendentii acelor Geleontes de odinioara care isi asuma drepturi deosebite in
conducerea statului; b) Georgoi, agricultori liberi, proprietari ai unor loturi de
pamant; c) Demiurgoi, mesterii care asigura in ateliere productia de marfa pentru
uzul intern si export.
In afara acestor categorii de cetateni, participanti la Adunarea cetateneasca
(Ecclesia), thetii, zilieri pe ogare sau in ateliere si manufacturi, formeaza o masa
larga de oameni liberi, aflata in lupta pentru castigarea drepturilor civice.
In sec.VII i.Chr., traficul maritim s-a dezvoltat rapid. Cei angajati in
schimburile comerciale din bazinul Mediteranei vor castiga prestigiu prin
acumularea unor mari averi. Ca urmare, bogatia incepe sa fie recunoscuta drept
criteriu pentru ocuparea magistraturilor (prytaneis) si pentru participarea la sfat
(Bule). O data cu dezvoltarea navigatiei pe mare, pentru oamenii liberi din
categoria thetilor, lipsiti de drepturi politice, se deschid noi perspective. Ei resimt
nevoia unei organizari si a revendicarii drepturilor politice. Asa au aparut
naucrariile, cate patru de fiecare trib (12 in total), organizatii insarcinate cu
constructia de nave, avand o conducere si administratie proprie. La inceput, rolul
lor se margineste la promovarea intereselor comerciale ale Aticii, intrand in
concurenta cu alte cetati maritime (Corint). Ulterior, aceasta organizare a sustinut
avantul deosebit luat de flota maritima ateniana, comerciala si de razboi. Prin

compozitia lor sociala, naucrariile au sprijinit si instituirea regimului democratic la

Atena.
Pentru a nu ramane in afara activitatilor comerciale panelenice, Atica a
adoptat sistemul monetar al Eginei, una din cele mai infloritoare puteri maritime in
acea vreme.
Spre sfarsitul sec.VII i.Chr., un eupatrid, Cylon, sustinut de cei ce au adus
tirania la putere in Megara, in regiunea istmului de Corint, a incercat o lovitura de
stat, fara a avea insa sprijinul necesar din partea populatiei atice. El a izbutit, in
632 i.Chr., sa cucereasca Acropole, dar prezenta soldatilor megarieni, i-a indepartat
orice simpatie. Cea mai puternica opozitie impotriva acestei incercari de schimbare
a ordinei de stat a venit din partea naucrariilor. Asediat pe Acropole, lipsit de hrana
si apa, Cylon si-a parasit oamenii care au capitulat, el refugindu-se in templul
zeitei Atena Palas, protectoarea orasului. Desi arhontii l-au asigurat ca-i vor cruta
viata, la instigatia lui Megacles, din familia Alcmeonizilor, Cylon a fost ucis. Dupa
disparitia acestuia, orasul a fost crutat, timp de un secol, de instalarea tiraniei.
Uciderea insa a unui suplicant care ceruse protectia zeitei tutelare a cetatii a fost
considerata ca o insulta adusa zeilor insisi. Acest curent de opinie, intretinut de
dusmanii Alcmeonizilor, a dus la exilarea din Atica a reprezentantilor acestui neam
aristocratic.
In anii urmatori, se constata o adancire a crizei economice, iar un razboi
provocat de Megara va contribui la agravarea situatiei populatiei rurale, expusa
atacurilor unor invadatori. Pentru a preintampina izbucnirea unei revolte a micilor
proprietari impotriva conducerii de stat, in a doua jumatate a sec.VII i.Chr. a luat
fiinta un colegiu de 6 judecatori, numiti tesmoteti (thesmothetai), caruia i se
solicita organizarea sistemului juridic in Atica. In obligatiile colegiului cadea si
sarcina unei reglementari a normelor legislative.
Din cadrul colegiului tesmotetilor a pornit si elaborarea codului legislativ al
lui Dracon (621 i.Chr.), care instituie pentru prima data legile scrise, punand capat
rolului exclusiv al justitiei familiale aplicate de aristocratie. Informatiile despre
acest cod sunt vagi. Se stie ca Dracon prevedea masuri drastice impotriva
debitorilor insolvabili. Una dintre prevederile codului a fost infiintarea unui
tribunal, alcatuit din 51 de membrii (eupatrizi), ale carui atributii se confundau in
parte cu ale areopagetilor, deoarece si in fata acestui tribunal erau aduse cazuri de
omucidere.
Legislatia lui Dracon, desi satisfacea clasa de mijloc, nu remedia
problemele sociale, nereusind sa reglementeze situatia debitorilor rurali din Atica.
Micii proprietari fac tot mai greu fata unei economii de schimb in care circulatia
monetara se intensifica. Oprimatii se constituie in grupari cu un program politic
radical: ei cer stergerea datoriilor si impartirea pamantului.
1. Reformele lui Solon

In cursul confruntarilor de la inceputul sec.VI i.Chr., pentru a se evita

declansarea unui razboi civil, eupatizii si reprezentantii claselor populare au hotarat
sa faca apel la arbitrajul lui Solon, un nobil inrudit cu gruparea Medontizilor.
Aristotel in tratatul sau 'Constitutia atenienilor' prezinta situatia critica din Atica si
conditiile in care Solon este ales arhonte in 594 i.Chr., incredintandu-i-se puteri
legislative extraordinare, cu scopul de a ajunge la o intelegere cu partile aflate in
conflict. Cea mai importanta masura luata de Solon se refera la abolirea datoriilor
micilor proprietari rurali, care si-au zalogit ogoarele, cat si propria persoana, unii
dintre ei devenind sclavi. Urmarea fireasca a acestei masuri a fost redobandirea
libertatii personale pentru cei cazuti prada lacomiei camatarilor.
Pe de alta parte, Solon incearca sa stimuleze viata economica ateniana, prin
favorizarea exporturile de grau, dezvoltarea culturii vitei de vie si a maslinului si
prin adoptarea unei monede recunoscuta ca mijloc de schimb de catre puterile
maritime ale lumii mediteraneene.
Pe plan politic si institutional, marele merit al lui Solon consta in reforma
constitutiei statului atenian, care va fi impartit corpul civic in patru clase
censitare[1]. Thetii au fost primiti in randul cetatenilor de drept, obtinand astfel si
dreptul de a participa la Adunarea cetateneasca (Ecclesia). Noii cetateni, desi lipsiti
de privilegiile celorlalte clase (erau exclusi de la alegerile de magistrati), puteau sasi spuna cuvantul in Adunare, sa-si apere interesele si sa-si apere patria amenintata.
In principiu, eligibili pentru magistraturile superioare erau numai europatrizii,
apartinand primei clase censitare sau cei cu un echivalent cu valoare a 500 de
medimne. Astfel, prin largirea cadrului cetatenesc, Solon a pus bazele viitoarei
democratii ateniene, creindu-i cadrul de manifestare ulterioara.
Ultimului refugiu al eupatrizilor, Areopagul, Solon ii ia dreptul de a numi
noii arhonti, desemnati acum prin tragere la sorti in fiecare an. De asemenea, ii
sunt retrase cea mai mare parte a puterilor sale judiciare, puteri care sunt transmise
unui tribunal (Heliaia), recrutat din toate clasele de cetateni. Prerogativele politice
sunt asumate de catre Adunarea poporului (Ecclesia) si de catre noul organism
creat, Consiliului celor patru sute (Bule), alcatuit din reprezentantii celor patru
clase, care avea rolul de a pregati ordinea de zi din Adunare.
Masurile luate de catre Solon, inscrise sub forma unor paragrafe de lege pe
tablitele de lemn (axones), pastrate in Prytaneu, erau destinate sa fie respectate
timp de 100 de ani, pentru care fiecare cetatean era dator sa jure. In poemele sale,
Solon aminteste ca a salvat cetatea de jugul tiraniei si ca a incercat sa tina balanta
dreapta intre partile invrajbite. Reformele lui Solon, datorita moderatiei aratate de
legiuitor, nu au pus capat confruntarilor de la Atena. Nemultumirile ivite in randul
celor ce li s-a refuzat obtinerea avantajelor economice la care se considerau
indreptatiti, se adaugau unor vechi si ascutite dusmanii intre triburi.

Aceste frictiuni au dus la formarea a doua mari factiuni politice: a) Prima,

constituita din theti (lucratori la ateliere navale sau marinari), demiurgi si mici
proprietari de pamant, condusa de Megales, fiul lui Alcmeon, urmarea pastrarea si
dezvoltarea reformelor lui Solon si revenirea familiei Alcmeonizilor in patrie.
Deoarece majoritatea membrilor ei proveneau din regiunea de coasta a Aticii,
acestia s-au autointitulat paralieni (paraloi= locuitori ai coastei); b) Partida rivala,
care ingloba puternicul clan al Philaizilor condus de Lycurgos, incerca sa anuleze
urmarile legislatiei lui Solon. In virtutea posesiunilor de pamant ce le detineau
acestia, se autointitulau pedieni (pedaikoi = locuitori ai campiei). In primele
decenii ale sec.VI i.Chr. s-a ivit si o a treia partida diacrienii (diacroi), alcatuita
indeosebi din populatia saraca din zona deluroasa a Aticii, condusa de Pisistrate
care va fi ales polemarh pe la 570 i.Chr. Acest personaj si fiii sai aveau sa joace un
rol de prim ordin in istoria Aticii.
2. Instaurarea tiraniei
Cu toate disensiunile interne, reformele soloniene au dat, totusi, unele
rezultate. O reforma monetara a inaugurat baterea unei monede atice (drahma), fapt
ce insemna deschiderea unor largi perspective comerciale si independenta
operatiunilor de schimb fata de moneda eginetica, controlata de rivala
Atenei, Megara.
Pisistrate, ales polemarh, initiaza cu sprijinul lui Solon, recucerirea
Salaminei. Profitand de succesul expeditiei si cu sprijinul partizanilor sai, Pisistrate
reuseste sa ajunga la puterea suprema, arhonatul (561?). Inconjurat de o garda de
50 de oameni, arhontele avea toate atributele unui tiran. Datorita opozitiei unite a
pedienilor si paralienilor, Pisistrate a fost alungat. Dupa o noua incercare nereusita
de preluare a piterii, ajuns in exil, Pisistrte a strans mijloace banesti deosebite din
exploatarea minelor de aur de pe muntele Pangeu si aliante in cetatile aristocratice.
Cu ajutorul acestora si a mercenarilor recrutati pentru a-i sustine planurile, in anul
539 a infrant adversarii, devenind pana la sfarsitul vietii (528/527) stapanul Atenei
si al Aticii.
Tirania lui Pisistrate a avut meritul de a nu fi intrerupt procesul de
democratizare a constitutiei ateniene, inaugurat de Solon. Caracterul acestei tiranii
a fost vadit antiaristocratica, desi Pisistrate a pastrat, macar formal, structura
magistraturilor atice traditionale, in frunte cu arhontii. Domeniile numerosilor
eupatrizi plecati din Atena au fost confiscate si impartite sub forma unor loturi
individuale. Beneficiarii acestor redistribuiri, cleruhi ('detinatori de loturi'), erau
datori sa plateasca statului o taxa de 10 % din produsele lor. Taranii beneficiau de
imprumuturi in bani cu dobanzi avantajoase, ca si de crearea judecatorilor
itineranti care strabateau Atica pentru a regla litigiile marunte, alteori transate in
favoarea eupatrizilor.

Pisistrate favorizeaza, pe de alta parte, dezvoltarea agriculturii si a

activitatilor mestesugaresti si comerciale, fapt ce a dus la o imbunatatire a situatiei
materiale a clasei de mijloc. De asemenea, Pisistrate a dus o politica externa
expansionista, bazata pe o putere militara remarcabila (cu resurse puse la dispozitie
de minele de aur din Tracia) si pe aliante cu alti tirani (Polycrates din Samos,
Lygdamis din Naxos), ca si cu alte regiuni (Thesalia, Argos, Macedonia).
Pisistrate a sustinut expansiunea Atenei spre sudul Traciei, unde Miltiades a fondat
cetatea Chersonesului Tracic. Aceasta intemeiere, ca si instalarea atenienilor la
Sigeion, au contribuit la solutionarea, macar partiala, a problemelor agrare ale
Aticii, ca si la stabilirea unui control atenian in directia stramtorilor, prin care
corabiile cu grau din Pont ajungeau in M. Egee. De asemenea, el a asigurat Atenei
controlul Salaminei si al insulei Delos. Se poate spune chiar ca Pisistrate este acela
care a pus bazele puterii maritime a Atenei.
In traditia populara a Aticii, dupa afirmatiile lui Aristotel, epoca lui
Pisistrate era numita 'varsta lui Cronos', epoca de aur a umanitatii. Fara a se
cunoaste prin ce mijloace, multe surse de tensiune interna par sa se fi rezolvat
durabil. Poate unele distributii de pamant in Atica si in colonii, unele imprumuturi
pentru cei nevoiasi, precum si o mare dezvoltare a orasului si a ocupatiilor urbane
au dus la absorbirea unei bune parti din mana de lucru
excedentara.
Doua au fost directiile de dezvoltare ale Atenei: pe de-o parte cresterea
productiei destinate schimbului si comertului maritim. Dovada intinselor legaturi
ale Atenei in acest timp o constituie monedele atice gasite in intregul bazin
mediteranean (Egipt, Tarent, Chios, Etruria).
Pe de alta parte, gratie prosperitatii economice a Atenei, Pisistrate a putut
aplica o politica sistematica de infrumusetare a orasului, printr-o serie de
importante lucrari edilitare (lucrari de aductiune a apei: 'fantana cu noua guri'
- Kallirhoe-Enneakrounos; ridicare a marilor temple: al zeitei PallasAtena/Hecatompedon de pe Acropole, al lui Dionysos Eleuthereus de la poalele
Acropolei, sanctuarul lui Zeus Olimpianul, altarul celor 12 zei din agora). Marile
cheltuieli necesitate de aceasta politica de prestigiu in domeniul constructiilor l-au
silit pe Pisistrate sa aplice un impozit pe produsele agricole de 5 %.
Aceste constructii materializau o politica culturala in care tiranii, protectori
ai artelor, apareau ca noi ctitori ai cetatii. Pentru acelasi scop, sunt organizate mari
sarbatori a Panatheneelor, simbol al unitatii atice, ca si sustinerea cultului public al
lui Dionysos si a primelor spectacole de tragedie. Putem adauga apoi, prezenta la
curtea Pisistratizilor a unor mari poeti (Anacreon si Semonides din Ceos), initiativa
editarii poemelor homerice, care sunt tot atatea modalitati de afirmare a stralucirii
puterii tiranilor. Rolul pozitiv al tiraniei lui Pisistrate a fost evidentiat chiar de unii
dintre istoricii antici. Aristotel (Const.Ath., 14.3), de pilda, subliniaza ca Pisistrate

a condus mai degraba ca cetatean decat ca tiran. Esenta tiraniei ramane insa
diminuarea presiunii aristocratilor asupra demos-ului rural, atat prin sustinerea lui
economica, cat si printr-o justitie independenta.
Oricat de stralucitoare au fost realizarile, tirania nu a rezistat mult dupa
moartea fondatorului sau, survenita la 528. Aceeasi politica incearca sa o duca si
fiii sai, Hippias si Hipparchos. Desi au avut si ei unele merite, ultimii ani ai
domniei Pisistratizilor au pus intr-o lumina defavorabila tirania, aflata in regresie
in polisurile grecesti. Primul a fost ucis in 514, iar al doilea va fi alungat de la
putere, patru ani mai tarziu, in urma unui complot pus la cale de eupatrizii
ostracizati si sustinuti de Sparta (in anul 510 i.Chr., regele spartan Cleomenes
patrunde in Atica, silindu-l pe Hippias sa se exileze). Hippias va cauta sprijin la
curtea regelui persan, Darius, fapt ce a contribuit la defaimarea numelui sau. In
urma acestei interventii, Atena este obligata sa plateasca un tribut greu, cetatea
fiind silita sa intre in Liga peloponesiaca si sa ingaduie Spartei un amestec direct in
treburile sale interne.
Dupa caderea tiraniei, in Atica luptele interne intre factiuni reincep cu
violenta. Clistenes, conduce gruparile pedienilor si paralienilor, avand un program
politic care urmarea continuarea si largirea reformelor promovate de Solon la
inceputul sec.VI i.Chr. Impotriva acestei tendinte de democratizare a aparatului de
stat s-a ridicat arhontele Isagoras, care face apel la Sparta pentru alungarea
Alcmeonizilor. Regele spartan, Cleomenes, intervine pentru a doua oara in Atica,
insa asediat fiind pe Acropole, este silit sa capituleze.
3. Reformele constitutionale aduse de Clistenes
Desi eupatrid, Clistenes a inteles ca cetatea nu putea reveni la institutiile
trecutului si la privilegiile de casta. O piedica majora in democratizarea sistemului
constitutional atenian conceput de Solon o reprezenta persistenta rivaliatii
triburilor si a clanurilor din Atica, precum si conflictele neincetate dintre partidele
rivale, fiecare urmarind sa ajunga la putere. Solutia aleasa de Clistenes era aceea de
a frange definitiv autoritatea sociala si politica a aristocratiei.
Pentru aceasta, mentinand teoretic structurile traditionale ale societatii
(genos, fratria, tribul), Clistenes va efectua schimbari radicale in sistemul
organizarii politico-administrative a statului atenian, prin introducerea unei noi
impartiri a cetatenilor. Locuitorii Aticii vor fi repartizati in 100 de deme
(subdiviziuni ale teritoriului urban si rural al Atenei) si regrupati in zece triburi.
Pentru a desfiinta bazele partidelor teritoriale, Clistenes constituie aceste triburi din
cate trei parti distincte. Fiecare din aceste parti provine din una din cele trei zone in
care era impartit teritoriul Aticii: asty (orasul), paralia (tarmul marii) si mesogeios
(centrul). Asa, exercitarea drepturilor politice de catre triburi urma sa aiba loc la
Atena, fapt ce consemna intarirea puterii centrale. Reforma lui Clistenes, care

urmarea intarirea legaturilor cetatenesti de teritoriu si nu a celor traditionale, de

ginta, a pus bazele democratiei ateniene.
Aceasta reforma a avut ca urmare si reorganizarea unora din vechile
institutii. Astfel, Bul (consiliul celor 400) a fost transformat in Consiliul celor
500, compus din cate 50 de membrii proveniti din fiecare trib. Acest organ, al carui
mandat dura un an, era considerat drept autoritatea suprema in stat. Consiliul avea
functii administrative diverse (controlul activitatii arhontilor si al magistratilor,
controlul finantelor statului, al constructiilor publice), unele functii juridice, ca si
redactarea legilor etc.
Deoarece functiile si indatoririle Consiliului, nu puteau fi indeplinite
concomitent si constant de cei 500 de membri care o alcatuiau, anul calendaristic a
fost impartit in 10 parti, iar reprezentantii demosurilor din cele 10 triburi girau, pe
rand, afacerile curente. Cei 50 de membri purtau numele de prytani.
La sfarsitul sec.VI i.Chr. in ierarhia administrativa, arhontii, acum 10 la
numar (cate unu de fiecare trib), au un rol nesemnificativ. Prerogativele lor se
limiteaza indeosebi la functii religioase si juridice (procese civile).
Raspunderea operatiunilor militare in caz de razboi revine acum strategilor
(strategoi), in numar de 10, propusi si alesi in Ecclesia. Cu timpul, atributiile
acestora depasesc functia militara atribuita, fapt ce explica modul in care Pericles,
in secolul urmator, ajunge sa fie considerat seful statului atenian. Meritul lui
Clistenes consta si in largirea cadrului dreptului de a deveni cetatean. Se pastreaza
inca restrictiile soloniene pentru eligibilitatea la functiile inalte din stat (arhonte
sau strateg), care puteau reveni doar celor care faceau parte din primele clase
censitare. Acumularea de avere permitea oricui trecerea intr-o clasa censitara
superioara.
Prin organizarea militara preconizata de Clistenes, se reglementau
obligatiile fiecarui trib de a pune la dispozitia statului atenian contingente de
pedestrasi greu inarmati (hopliti), comandate de cate un strateg, precum si
escadroane de cavalerie. Aceasta reforma a constituit un factor hotarator pentru
apararea Constitutiei si a teritoriului statului atenian.
Reformele instaurate de Clistenes inainte de a constitui un model pentru o
mare parte a lumii grecesti, apar ca un pericol pentru cetatile care si-au pastrat
structurile aristocratice. Spre sfarsitul secolului VI (506 i.Chr.), Eubeea si Beotia se
alatura Spartei pentru a pune capat experientei politice ateniene si pentru scapa de
o rivala in plina expansiune. Coalitia va esua in fata vitejiei si a talentului militar al
hoplitilor atenieni. Victoriosi, atenienii debarca in Eubeea, iar fertila campie din
jurul Chalcisului este impartita la mii de cetateni atenieni, care devin cleruhi.
Aceasta victorie a cetatii democratice asupra fortelor coalizate ale
aparatorilor vechiului regim politic si social marcheaza o cotitura in istoria

spatiului grecesc. Cinsprezece ani mai tarziu, infrangand la Marathon armatele

Marelui Rege, Atena se va afirma in lumea greaca ca o forta, care se va impune
apoi si sub aspect militar si intelectual.

[1]

. Solon a impartit corpul civic in patru categorii de venit anual, masurat in unitati
de
capacitate
pentru
cereale
sau
pentru
lichide:
a) pentakosiomedimnoi (medimnul = cca. 54 l.), cei care aveau un venit anual de
500 medimni; b) hippeis, cavalerii, cu peste de medimni anual;
c) zeugitai (probabil hopliti sau, intr-o alta interpretare, cei cu o pereche de boi),
cucel putin 200 medimni anual; d) thetes, cu un venit inferior acestei limite.
Pornind de aici, Solon stabileste o corespondenta stricta intre obligatiile militare
(primele doua clase formau cavaleria, zeugitii - infanteria, iarthetii serveau in
trupele auxiliare sau ca vaslasi) si drepturile politice.