Sunteți pe pagina 1din 2

.

SPARTA ȘI ATENA

Sparta s-a format prin unirea a cinci triburi diriene din Laconia,pen.Pelopones(S.
Greciei)
Potrivit legendei cel care a încercat să organizeze statul spartan a fost reformatorul
Licurg. Acesta, în urma unor calatorii facute în Asia Mică și în Creta,ocazie cu care a adus și
poemele homerice, în drum spre patrie s-a oprit la oracolul din Delfi.Acolo a primit îndemnul
de a se ocupa de organizarea statului spartan.Întors in patrie a elaborat o constituţie prin care a
stabilit modul de guvernare în Sparta. Potrivit aceste-i constituţii Sparta devenea un stat
militarist având următoatele instituii de conducere:
 2 regi ereditari,conducători ai armatei și mari preoţi
 5 efori,apar mai tărziu,aveau rol de a judeca procesele dar treptat puterea lor va
creşte
 Senatul(Gerusia) format din 28 de membri cu vârsta peste 60 de ani aleşi pe
viață.Avea rol de tribunal suprem dar și de arezolva probleme publice,dea elabora
hotarâri și legi.
 Adunarea poporului(Apela) reunea toţi spartanii cu vârsta de peste 30 de ani.Ea
hotăra pacea sau războiul,alegea funcţionarii și se pronunţa prin aclamaţii asupra
legilor facute de regi sau senat.
Modul de viață al spartanilor era unul dur,bazat pe pregătirea militară ce începea încă
de la 7 ani și de care nu erau scutite nici femeile.Spartanii urau conforul, mâncarea bună,
hainele scumpe, ideile novatoare și vorbele fără rost.Vorbirea lor era clară, scurtă şi concisă,
numită laconică(de la Laconia)
Organizarea socială:
-spartanii(cetățenii cu drepturi depline,puţin numeroși)
-hiloţii(băștinașii ahei cuceriţi de dorieni,asemănaţi sclavilor erau dispreţuiţi și
asupriţi)
-periecii(noii veniţi în cetate,fără drepturi politice,oameni liberi, locuiau în jurul
orașului Sparta ocupandu-se cu agricultura, meșteugurile,comerţul și agricultura)
Cu ajutorul puternicei sale armate, Sparta se impune în faţa altor cetăţi greceşti(Corint,
Megara, Egina) şi a altor polisuri din Pelopones.Sub conducerea sa, acestea încheie o alianţă
numită Ligă Peloponeseacă.

Atena a fost întemeiată prin unirea a nouă triburi ioniene din provincia Attica.
Stat aristocratic la început,devine printr-o serie de reforme succesive,un stat
democratic în care rolul principal era deţinut de Adunarea Poporului(alcătuită din cetăţeni).
La început cetatea ere condusă de regi,apoi de 9 arhonţi asleși dintre
aristocraţi(eupatrizi).Prin sec.VII numărul celor lipsiţi de pămant și al sclavilor din datorii era
tot mai mare.Ei vor cere aristocraților să iniţieze reforme.Primul reformator atenian a fost
Dracon,el a elaborat primele legi scrise în anul 621 îHr.Deși aceste legi au fost deosebit de
severe nu au reușit să rezolve societății ateniene,astfel poporul s-a revoltat alungându-l pe
reformator.Acesta a fost urmat de către Solon,care a elaborat o constituție bine primită de
către popor motiv pentru care compatrioții l-au aşezat printre cei şapte înţelepţi ai Atenei.
Solon i-a eliberat pe sclavii din datorii ,restituindu-le pământurile,a limitat suprafaţa de
pamânt pe care o avea cineva,a împărţit populaţia in patru categorii, care primesc drepturi
după avere.
În plan politic a sporit rolul Adunării Poporului, aceasta împărţea puterea cu cei 9
arhonţi,Senat și Areopag.Acesta este momentul în care începe democratizarea reală a Atenei,
chiar dacă din răndul arhonţilor,a senatului şi areopagului puteau face parte doar cei
bogaţi,aparţinând primelor 3 categori.
Din Adunarea Poporului făceau parte toţi cetăţenii cu vârsta peste 20 de ani, indiferent de
avere.
Prin constituia lui Solon la Atena se institui o noua formă de guvernare:plutocraţia,
adică puterea celor bogaţi.
Reformele lui Solon nu au eliminat conflictele dintre cei bogati şi restul poporului,ca
urmare o perioadă puterea în Atena va fi preluată de către tirani.Unul dintre aceștia a fost
Pisistriade care în anul
560 îHr. a preluat puterea cu sprijinul poporului,încercând să îmbunătăţească situaţia acestuia.
În anul 510 îHr. un alt reformator arhontele Clistene a înţeles că cetatea nu mai poate
fi condusă doar de aristocraţi.El a dat drepturi egale tuturor atenienilor liberi, indiferent de
avere,inclusiv metecilor, care devin astfel cetăţeni.De asemenea a împărţit populaţia pe criterii
teritoriale şi a alcătuit un nou sfat al cetăţii numit:Boule, format din 500 de membri care erau
aleşi pentru câte un an şi aveau rolul de a pregăti legile ce urmau a fi votate în Adunare
poporului aceasta fiind organul suprem în stat.A fost creat colegiul celor 10 strategi, care avea
atribuţii administrative și militare.Tribunalul poporului a preluat rolul de instanţă
judecătorească supremă, scade astfel importanţa areopagului.
Pentru a preveni tirania, Clistene a introdus ostracismul, cei bănuiţi că vor să aducă
atingere vieţii publice fiind îndepărtaţi din cetate pentru 10 ani.
Democraţia ateniană cât și înflorirea economică și culturală va cunoaşte apogeul în
timpul lui Pericle(461-429 îHr.).Adunarea poporului era în continuare organul suprem,din
aceasta făceau parte cetăţenii cu vârsta de peste 18 ani.La iniţitiva lui Pericle funcţiile publice
erau acordate prin tragere la sorţi și erau plătite.
Dezvoltarea Atenei a permis ca aceasta să-si impună autoritatea asupra multor cetăţi
grecești împreună alcătuind Liga de la Delos(Liga maritimă).
Organizarea socială: - cetăţenii(cei cu drepturi politice depline)
- metecii(noii veniţi în cetate,oameni liberi fără drepturi)
-sclavii(cei lipsiţi de libertate personală)

S-ar putea să vă placă și