STATUL ȘI POLITICA

FORME DE ORGANIZARE POLITICĂ ÎN LUMEA ANTICĂ

...Și forma noastră de guvernare, dedicată

nu slujirii celor puțini , ci întregului popor ,
este numită democrație . Pericle
CARACTERISTICI
Ideeade stat a apărut în antichitate
Forme de organizare politică
- monarhia
- oraşul-stat
- republica
-imperiul
MONARHIA EGIPTEANĂ
FARAONUL
FIU DE ZEU ȘI ZEU PE PĂMÂNT

VIZIRUL(LOCȚIITOR AL REGELUI):AVEA ATRIBUȚII ÎN :

ADMINISTRAȚIE
JUSTIȚIE
ARMATĂ
LUCRĂRI PUBLICE
TRANSPORTURI

FUNCȚIONARI SCRIBII
NOMARHII
I PUBLICI
Monarhia Egipteană
Egiptul-un dar al
Nilului
Mil. IV.î.Hr.
 Egiptul de Sus
 Egiptul de Jos
Menes- primul faraon
 - unifică Egiptul
 Monarhia egipteană modelul despotismului oriental

 MONO- unul, singur, ARCHOS- putere

 Din perioada Regatului Nou regele este numit
faraon. Regele este numit şi nesu ori „Maiestatea
Sa (Mea). Titulatura sa era formată din cuprinde
cinci nume: „Horus”, „numele celor două
stăpâne”, „Horus de aur”, „rege al sudului şi al
nordului” şi „fiu al lui Ra (sau „numele de
naştere”)..
 Faraonul era considerat o divinitate. El
întruchipa puterea absolută și perfecțiunea,
dispunea de viața și avera supușilor. În calitate de
administrator al regatului, numea funcționarii,
stabilea impozitele, decidea construirea
drumurilor și a canalelor de irigații , a templelor.
Voința sa era lege,
 Prin organizarea politico -instituțională și prin
acțiunile sale externe,Egiptul exprimă trăsăturilre
monarhiei orientale unde totul gravita în jurul
faraonului.
Faraonul Ramses al II-lea
Monarhia Egipteană
Politica Statcentralizat
expansionistă a Economia
marilor faraoni
TUTMES al III-lea şi dezvoltată
RAMSES al II-lea au Cultură înfloritoare
transformat Egiptul
într-un imperiu ce se
întindea de la Marea
Mediterană la Golful
Persic
525 î. Hr.- cucerit de
perşi
Grecia antică
Forme de guvernare în Grecia antică
 Grecii au fost inventatorii politicii, ca artă a gestionării afacerilor cetății.
 Monarhia (monos – unul, arkhia – autoritate) a caracterizat epocile preclasice (dinaintea
secolului V î.Hr.), regalitatea întrunind atributele puterii religioase, militare și politice.
Descendența de sânge, obligatoriu mitică, și prestigiul personal contribuiau la menținerea
autorității monarhului.
 Aristocrația (aristos – cel mai bun) a urmat, îndeobște, monarhiei și a reprezentat
guvernarea unei categorii sociale privilegiate (mari posesori de pământuri).
 Oligarhia (oligoi – număr restrâns de oameni). Puterea aparținea unui grup sau unei familii -
în general, aristocratice -, agricole sau agrar-comerciale.
 Democrația (demos – popor). Este specifică multor orașe-stat în Epoca Clasică a secolului
V. Aristocrația de avere împarte puterea cu poporul.
 Tirania (putere cucerită prin forță de un uzurpator). Instituția provenea din Asia Mică și
desemna o dictatură detestată, în ciuda unor reforme remarcabile, și de popor și de
aristocrați, cum a fost cea a atenianului Pisistrate în secolul VI î.Hr. „Pentru o cetate, nu
este nimic mai rău decât un tiran. Sub acest regim legile nu sunt aceleași pentru toți. Un
singur om guvernează: proprietarul legii”. (Euripide)
 Monarhia elenistică. Regele era asimilat, în tradiția orientală, cu un zeu. Formula va fi
preluată de Imperiul Roman, încă din secolele I î.Hr.–I d.Hr..
 Modelul Spartan
Stat aristrocratic
Armata
Control
Decizia
Gerusia Cei cinci efori
28 de persoane care au împlinit aleși pe un an
60 de ani și cei doi regi

Aleși prin aclamații

Apella
toți bărbații care au împlinit 30 de ani

Cetățenii spartani,egalii și familiile lor:9 000 doar ei beneficiau de drepturi

politice
Periecii: oameni liberi dar fără drepturi politice - 30 000
Hiloții ;aveau o situație intermadiară între oameni liberi și sclavi-150 000
 Constituția lui Licurg
 Mă gândeam o dată că Sparta, în ciuda faptului că-i una dintre cetăţile cele mai puţin populate, s-a
dovedit a fi totuşi foarte puternică şi foarte vestită în Elada, ceea ce m-a făcut să mă mir şi să caut
pricina pentru care lucrurile stau astfel. Când a fost să cumpănesc, însă, felul de viaţă al spartanilor,
mirarea mea a dispărut. Licurg nu numai că-mi trezeşte uimirea prin legile pe care le-a statornicit –
(ascultând de acestea, spartanii au dus-o atât de bine !) – dar văd în el un înţelept ajuns pe treapta
desăvârşirii...
În loc să moleşească picioarele copiilor prin folosirea încălţămintei, Licurg a poruncit ca toţi copiii
să meargă desculţi, pentru a li se întări picioarele. El socotea că, dacă ei vor face lucrul acesta, vor fi în
stare să urce mult mai uşor înălţimile şi vor coborî povârnişurile cu mai multă siguranţă, că-şi vor lua
avânt, vor sări şi vor alerga mai repede desculţi decât încălţaţi, dacă îşi vor fi deprins astfel picioarele.
În loc de a-i lăsa să ajungă nişte oameni molatici din pricina veşmintelor, el a hotărât să-i obişnuiască a
folosi o singură haină în tot cursul anului, fiind încredinţat că, în felul acesta, spartanii se pregătesc mai
bine să înfrunte atât frigul, cât şi căldura ...
În celelalte cetăţi, oameni de aceeaşi vârstă stau de obicei laolaltă ... La Sparta, Licurg i-a amestecat
pe cetăţeni, pentru ca tinerii să fie educaţi, fiind folosită în cele mai multe împrejurări experienţa
bătrânilor. Într-adevăr, acolo este obiceiul să se povestească – în vreme ce oamenii mănâncă – isprăvile
cele frumoase care au fost săvârşite în cetate ... Iată şi alte urmări bune ale faptului că mesele nu se luau
acasă. Pentru a se întoarce la locuinţele lor, spartanii sunt siliţi să străbată un drum lung şi să fie cu
băgare de seamă ca să nu greşească drumul, ameţiţi de vin, deoarece ei ştiu că nu vor rămâne acolo
unde au mâncat. Li se mai cere să meargă pe întuneric aşa cum merg şi ziua. Cât timp cineva n-a
isprăvit cu milităria nu i se îngăduie să-şi lumineze calea ...
Constituția lui Licurg
 Iată acum o altă măsură a lui Licurg, prin care acesta se împotriveşte majorităţii
oamenilor, într-adevăr, în celelalte cetăţi, fiecare este stăpân pe copiii, pe sclavii şi pe
avuţiile sale. Licurg, însă, fiindcă dorea să orânduiască lucrurile astfel încât cetăţenii să
nu-şi aducă unii altora nici o vătămare, ci să aibă parte numai de foloase unii de la alţii,
a hotărât ca fiecare să aibă putere, deopotrivă, nu numai asupra propriilor săi copii, ci şi
asupra copiilor altora ...
Când vreun copil, lovit de un alt tată, se plânge tatălui său, este ruşinos lucru să nu-i
mai dea şi el câteva lovituri. Atât de convinşi sunt spartanii că nici unul dintre ei nu-i
poate obliga pe copii a săvârşi vreo faptă ne la locul ei. A mai hotărât Licurg ca
spartanii să se poată folosi – dacă au trebuinţă – de sclavi străini...
... La Sparta, Licurg a interzis oamenilor liberi de a avea îndeletniciri aducătoare de
cîştiguri şi a orânduit să fie socotite îndeletniciri ale lor numai acelea prin care se
făureşte libertatea cetăţii ... A făurit o astfel de monedă, încât nici măcar zece mine n-ar
putea să intre într-o casă – fără ca stăpânii sau sclavii s-o ştie. Banii despre care vorbesc
ar avea nevoie de un loc mare şi ar trebui căraţi într-un car. Se fac percheziţii la cei
unde s-ar bănui că se află aur sau argint. Iar dacă s-a găsit, posesorul suferă o
condamnare. şi atunci cine să se mai străduie a câştiga bani într-o cetate în care
posedarea lor atrage necazuri mai mari decât bucuria folosirii lor ? ...
 Constituția lui Licurg
 Pentru război, Licurg s-a gândit să facă următoarele
lucruri; lacedemonienii trebuie să îmbrace o haină
de culoarea purpurii şi să poarte un scut de aramă,
socotind că astfel îmbrăcămintea bărbaţilor se va
deosebi cu totul de aceea a femeilor, iar scutul de
aramă se potriveşte cel mai bine pentru război:
foarte uşor poate fi făcut să strălucească şi rugineşte
foarte greu. El i-a pus pe spartanii care au depăşit
vârsta efebiei să-şi lase plete, crezând că prin aceasta
ei vor arăta ca având o statură mai înaltă şi că pletele
îi fac să pară mai liberi şi mai înfricoşători.
... Este bine să cunoaştem şi faptul că spartanii
poartă cu ei totdeauna o suliţă, pentru acelaşi motiv
care face ca sclavii să fie ţinuţi departe de arme. şi
nu e de mirare că, pentru nevoile lor fireşti, spartanii
nu se îndepărtează de ceilalţi ostaşi sau de arme mai
mult decât atât cât trebuie ca să nu stânjenească pe
cei de faţă. Ei fac acestea spre a fi mereu în
siguranţă !
 (Xenofon, Statul lacedemonienilor, I, II, V VI, VII,
XI şi XII)
Sparta avea o organizare socială net ierarhizată

Cetățenii sau EGALII (HOMOIOI) sunt singurii care se bucură de

drepuri politice. Pentru a face parte din acest grup trebuia să fi născut din
părinți cetățeni și să fi primit educația pe care o da statul. Singura lor rațiune
de a fi e aceea de-a a fi servit în rândurile armatei,căreia îi consacră întraga
lor existență.

Periecii, erau oameni liberi care nu aveau drepturi

politice,sec ocupau cu agricultura și creșterea vitelor.

Hiloții ,nu erau ocrotiți de lege și

reprezintă probabil populația cucerită.
MODELUL SPARTAN Instituții
AU
ATRIBUȚII
RELIGIOASE

EXERCITĂ O REGII
SPARTA
PUTERE A
BSOLUTĂ ASUPRA POSESORI AI UNOR
ARMATEI MARI BOGĂȚII

NI

SE BUCURĂ
DE
IMPORTANT
E ONORURI
Modelul spartan Instituții
SUNT ALEȘI
PE UN AN
DE
GERUSIA

SUPRAVEGHEAZĂ
RESPECTAREA CONTROLEAZĂ
LEGILOR ȘI VIAȚA PUBLICĂ ȘI
EDUCAȚIA COPIILOR A CETĂȚENILOR
CEI 5
EFORI

CONTROLEAZĂ JUDECĂ ÎN
CONDUITA ACELAȘI TIMP
REGILOR CAUZELE CIVILE
Modelul spartan Instituții
ROLUL SĂU ESTE
ARE ROLUL DE
PREDOMINANT
ÎNALTĂ CURTE
MAI ALES ÎN
CARE JUDECĂ
PROBLEMELE DE
PROCESELE
POLITICĂ
IMPORTANTE
EXTERNĂ

28 DE GERONȚI ALEȘI PE
VIAȚĂ PRIN ACLAMAȚII
ADUNARE A DINTRE BĂTRÂNI CARE
PRIVILEGIAȚILOR AU ÎMPLINIT 60 DE ANI
GERUSI + CEI 2 REGI

A
=SENAT
Modelul spartan Instituții

VOTUL ESTE DAT

PRIN ACLAMAȚII

POARTĂ DISCUȚII
APELLA
ÎN LEGĂTURĂ CU ALEGE EFORII ȘI
TOATE
ADUNAREA GERONȚII
PROBLEMELE POPORULUI

INTRĂ EGALII
 Despre purtarea unor spartani

 Cineva, privind un tablou care-i înfăţişa pe spartani

măcelăriţi de atenieni, a spus: „Ce viteji mai sunt
atenienii !” Dar un lacon îi luă vorba: „În pictură”.
Îl pedepseau pe un om care striga: „Am păcătuit
fără să vreau”. „Bine! – îi răspunse un lacedemonian –
tot fără voia ta eşti şi pedepsit”. Nişte drumeţi
întâlnesc pe drum câţiva lacedemonieni şi le spun:
„Norocul vostru, fiindcă adineaori au trecut pe aici
tâlhari !” – „Nu suntem noi fericiţi – răspund spartanii
– pe zeul Enyalios ! Fericiţi sunt ei, că nu s-au întâlnit
cu noi” . O lacedemoniană era scoasă la vânzare.
Întrebată la ce se pricepe, a răspuns: „ştiu să fiu
credincioasă”. Alta, într-o împrejurare la fel –
întrebând-o crainicul ce ştie – spuse: „Să fiu liberă!”
Deoarece cumpărătorul i-a poruncit să facă lucruri care
nu se potriveau cu o femeie liberă, ea îi răspunse: „Ai
să te căieşti, fiindcă vrei să rămâi fără un asemenea
bun”, şi s-a omorât.
(Plutarh, Maximele spartanilor şi spartanelor necunoscuţi,)


Valea râului Euratos

Sistemul democratic atenian
Armata Cei 10 strategi control
aleși pe un 1 an
COMANDĂ ARMATA

Heliaia Bule
500 DE CETĂȚENI
Tribunal popular PREGĂTEȘTE LEGILE

Tragere la sorți Aleși Tragere la sorți

Ecclesia
ansamblul tuturor cetățenilor:
-decide pacea și războiul;
-votează legile;
-votează ostracismul;

Cetățeni :40 000

Femei și copii:110 000
Meteci:40 000
Sclavi:110 000
 Democraţia este un regim politic care se bazează pe voinţa poporului ce s-a
dezvoltat în unele oraşe-stat grecşti, în special la Atena.
Bazele democraţiei erau:
● isonomia, egalitate în faţa legii;
● isotimia, egalitate în ce priveşte opinia şi dreptul la aceleaşi onoruri conferite
prin naştere;
● isogoria, dreptul egal la cuvânt în faţa tribunalelor şi în faţa adunării
poporului.
Democraţia s-a consolidat pe măsură ce straturi sociale tot mai largi au primit
drepturi de cetăţenie în schimbul asumării unor obligaţii. Introducerea sclaviei a făcut
posibilă dezvoltarea democraţiei prin timpul necesar oferit cetăţenilor pentru a
desfăşura activităţi politice.
În Atena, cetăţenii practicau democraţia directă (în care populaţia exercită puterea
în mod direct) în cadrul Adunării poporului (Ecclesia). Puterea legislativă era
exercitată de către toţi cetăţenii, în timp ce puterea executivă era deţinută de un
Consiliu (Bule) format din 500 de cetăţeni, numiţi pe o perioadă de doi ani, proveniţi
din toate clasele societăţii. Orice cetăţean avea dreptul de vot în adunări, şi era pentru
el o datorie să participe în mod activ la guvernare, având acces la magistraturi.
 Democraţia ateniană

 Participarea la viaţa politică

a cetăţii era limitată
 Femeile, străinii, sclavii
erau excluşi de la viaţa
politică
 Grecii nu au reuşit să
formeze un singur stat
 Polisurile greceşti vor fi
cucerite de macedonieni şi
apoi de romani
Modelul atenian
Se aduna mai întâi în Agora ,apoi
pe colina Pnyx situată în fața
intrării în Acropole loc unde se
Hotăra în probleme adunau 20 oooo de oameni
administrative :apr
vota legile
ovizionare și (nomoi) și decretele
apărare psephisma trimise de
Bulle

Eclesia
Rezolva
problemele legate numea și verifica
de cauze activitățile
religioase magistraților

În al doilea rând
Era convocată
trebuia să fi major (18
de 4 ori pe
În primul rănd ani),dar erai obligat să
lună
trebuia să fi născut faci serviciul militar 2
din părinte atenian ani
 Dezbateri în Sfat şi Adunare
Mai întâi, Agamemnon chemă adunarea bătrânilor celor mărinimoşi, aşezându-i
alături de corabia lui Nestor cel născut în Pilos. şi, după ce-i adună, ticlui un plan
meşteşugit:
„Ascultaţi-mă prieteni ! Zeescul Vis a coborât la mine pe când dormeam – în toiul
nopţii fără de moarte; semăna nespus cu viteazul Nestor la chip, la înălţime şi la
purtări; s-a oprit deasupra capului meu, spunânându-mi aşa:
„Dormi, fiu al lui Atreus cel viteaz, domolitor al cailor ?... Sunt un sol venit de la
Zeus, care, peste măsură de mult – cu toate că e departe – îţi poartă de grijă şi are
milă de tine. ţi-a poruncit să-i îmbraci în platoşe pe aheii cei pletoşi, cât s-ar putea
mai grabnic. Căci acum ai să cucereşti Troia cea cu drumuri largi...”
„Haideţi să-i înarmăm pe fiii aheilor ! Dar, înainte de orice vreau să-i ispitesc
printr-o cuvântare, căci sunt îndreptăţit s-o fac. Am să-i îndemn să fugă pe corăbiile
lor, bine înzestrate cu vâsle. Iar voi – fiecare de la locul lui – opriţi-i prin vorbele
voastre...”
... Grăind Agamemnon astfel, inimile tresăltară în piepturile oamenilor din
mulţime, care nu auziseră cele ce chibzuise el. Adunarea se pune în mişcare, asemenea
uriaşelor valuri ale mării ... Strigătul oamenilor ajunge până la cer, căci ei doreau din
tot sufletul să se întoarcă la vetrele lor.
 Dezbateri în Sfat şi Adunare
... Alţii ... sunt opriţi şi rămân la locurile lor. Dar Tersit, el singurul, vorbitor
fără seamăn, nu conteneşte să strige. Cugetul lui ştia să ticluiască numeroase
vorbe răzvrătitoare – aţâţătoare şi necuviincioase –, pornind sfadă cu regii ...
(Tersit) duşmănea peste măsură pe Ahile şi pe Odiseu, ocărându-i necontenit.
Atunci, însă, îl copleşi cu batjocurile sale pe zeescul Agamemnon, răcnind cât îl
ţinea gura ...
„Atridule, ce lucruri te nemulţumesc şi ce doreşti ? Corturile tale sunt pline
de aramă. Acolo ai femei multe şi alese, pe care ţi le-am dăruit ţie înaintea
oricui, de câte ori ne-a fost dat să cucerim vreo cetate...
Molatecilor, ruşine să vă fie. Sunteţi nişte muieri şi nu ostaşi ahei ! Haide s-o
pornim, urcându-ne în corăbii, spre casele noastre. şi pe acesta să-1 lăsăm aici
la Troia – unde se va desfăta cu lucrurile primite în dar. Are să-şi dea el seama
dacă i-am fost de vreun ajutor, ori ba...”
(Homer, Iliada, II, 53-75 ; 142-154 ; 211-238)
Reformele lui Solon 594 î.hr
Apoi s-a întâmplat că aristocraţii şi mulţimea s-au învrăjbit o bună bucată de vreme. Într-
adevăr, Constituţia atenienilor era oligarhică întrutotul. Iar săracii erau robi la cei bogaţi,
împreună cu nevestele şi copiii lor. Ei se numeau „pelatai” şi „hectemori” : lucrau pe ogoarele
celor bogaţi, păstrându-şi ca plată a şasea parte (din recoltă).
Pământul era în întregime în mâinile câtorva oameni, puţini la număr. Cei care nu-şi plăteau
arenda erau duşi în robie – ei şi copiii lor. Căci, până la Solon, datornicii chezăşuiau plata
datoriilor cu însăşi persoana lor. Solon a fost cel dintâi ocrotitor al poporului. Ei bine, dintre
toate necazurile prilejuite de Constituţie, această sclavie apăsa mai greu decât orice pe umerii
oamenilor, care mai aveau şi multe alte pricini de nemulţumire. Întrucât – ca să le spunem
lucrurilor pe nume – mulţimea nu avea nici un drept...
Statul fiind orânduit în felul acesta, iar poporul fiind sclav al celor puţini, el s-a răzvrătit
împotriva aristocraţilor. S-a dus o luptă înverşunată. Cele două partide, care se împotriveau unul
altuia de multă vreme, căzură la înţelegere, să-l aleagă pe Solon împăciuitor şi arhonte,
încredinţându-i grija de a întocmi o Constituţie.
Ajuns în fruntea statului, Solon a eliberat poporul, – atât pentru acea vreme, cât şi pentru
viitor, – oprind să se mai facă împrumuturi chezăşuite cu persoana debitorului. întocmi legi şi
desfiinţa datoriile între particulari sau faţă de stat, realizare căreia i-a spus „descărcarea
(sarcinilor)” – întrucât datornicii îşi aruncau poverile.
(Aristotel, Statul atenienilor, 2, 5 şi 6)
Reformele lui Clistene 510 î.hr

Mai întâi, Clistene a împărţit pe toţi atenienii în zece triburi, în loc de patru,
amestecând categoriile sociale de mai înainte, deoarece voia să fie părtaşi cât mai
mulţi oameni la drepturile cetăţeneşti. Apoi, el a rânduit ca sfatul să fie alcătuit din
cinci sute de membri – în loc de patru sute, – câte cincizeci de fiecare trib...
Clistene a mai împărţit ţara în treizeci de districte, numite „demuri”, zece în oraş
şi în împrejurimile lui, zece pe malul mării şi zece în interiorul Greciei... I-a făcut
„demoţi” pe toţi cei care locuiau în acelaşi dem, pentru ca (în împrejurări oficiale)
atenienii să nu mai fie numiţi numai după numele tatălui, ci şi după al demului
respectiv, şi astfel noii cetăţeni să poată fi identificaţi mai uşor.
Triburilor le-a dat câte un nume, alegând zece dintre cei o sută de eroi
fundatori, pe care-i aflase el în urma răspunsului primit de la oracolul Pitiei.
În felul acesta, Constituţia ateniană ajunse mai prielnică poporului decât pe
vremea lui Solon ... Clistene a statornicit noi legi, ca să atragă mulţimea, şi, printre
ele, legea cu privire la ostracism.
(Aristotel, Constituţia atenienilor, 21-22
 Reformele lui Pericle
Cel care a desăvârşit democraţia ateniană a fost Pericle, numit de Tucidide
„primul dintre atenieni”. În 458 î.Hr., pentru a face Atena mai democratică
(numai pentru cetăţeni) el a lărgit aria de recrutare a magistraturilor, limitată la
primele două clase mai înstărite, prin acordarea dreptului de a accede la funcţia
de arhonte clasei a treia (zeugiţii) dar lăsând în afară clasa a patra şi ultima a
lucrătorilor şi hamalilor (teţii). Clasa aristocraţilor pierde puterea, răspunderea
politică trece în mâinile poporului, cu condiţia de cetăţenie.
Pericle introduce plăţile (per diem) pentru membrii Consiliului celor 500,
pentru arhonţi şi judecătorii tribunalelor (din taxele plătite de Ligă), pentru
soldaţi şi, de asemenea, pentru participarea cetăţenilor la serbările foarte
numeroase (theoricon) ale Republicii. Adunarea poporului nu beneficiază de nici
un ajutor financiar pentru că participarea era o datorie a cetăţenilor.
La iniţiativa lui Pericle şi Efialte, toate deciziile şi drepturile politice sunt
lăsate în seama Consiliului (Bule), a Curţilor cu juri (Heliaea) şi a Adunării
poporului (Ecclesia), limitând, astfel, puterile Areopagului la hotărâri ale
tribunalului criminal.
 Reformele lui Pericle

Toate hotărârile importante sunt luate de Adunarea poporului compusă din toţi
cetăţenii şi unde absenţi sunt de obicei ţăranii, care nu se deplasează cu plăcere să
asiste la ea. Adunarea exercită un control direct şi permanent asupra funcţionarilor şi
arhonţilor. Pentru ca accesul la funcţii să fie tuturor egal se asigură competenţele printr-
o combinaţie de tragere la sorţi şi de alegere sau, uneori, numai printr-unul dintre cele
două. Cu excepţia strategilor nici o funcţie nu putea fi păstrată mai mult de un an, iar la
încheierea mandatului funcţionarul dădea socoteală pentru activitatea sa.
Prin legea din 451 î.Hr. Pericle propune că nimeni nu se poate bucura de drepturi
politice (dreptul la cetăţenie) dacă ambii părinţi nu s-au născut în Atica. Aceasta
înlocuieşte legiuirea lui Solon care acorda dreptul la cetăţenie şi fiilor născuţi dintr-un
tată ateniană şi o străină, cum a fost în cazul lui Temistocle, Cimon, Tucidide şi chiar a
lui Clistene.
Îngrădirea democraţiei la Atena privind accesul la cetăţenie, a făcut ca în cea mai
democratică cetate din Grecia, numai 12.400 de cetăţeni să se folosească de dreptul
cetăţenesc, dintr-o populaţie de 400.000 de locuitori.
Roma Antică
Roma regală

753 î. Hr. – întemeierea Romei- ROMULUS

Roma – condusă de 7 regi
509 î.Hr. Ultimul rege alungat de o răscoală a
patricienilor
 Republica aristocratică romană (509-27Î.HR.)

 ÎN ANUL 509 A FOST ALUNGAT ULTIMUL REGE ETRUSC ȘI LA ROMA S-A

INSTAURAT REPUBLICA ARISTOCRATICĂ CONDUSĂ DE MAGISTRAȚI ȘI DE
INSTITUȚII PATRICIENE. Puterea civilă şi militară a fost încredinţată, la doi magistraţi, numiţi
consuli (consules). Aleşi pe timp de un an dintre patricieni, ei deţineau puterea supremă în stat.
Ei comandau armata, convocau şi prezidau senatul şi comiţiile şi judecau în ultimă instanţă
procesele cele mai însemnate. Purtau toga cu marginile roşii şi erau escortaţi de o gardă formată
din 12 lictori care duceau pe umeri un mănunchi de nuiele şi o secure (fasciile), simbolul puterii
supreme. La expirarea termenului magistraturii, consulii puteau fi traşi la răspundere pentru
faptele lor, dacă ele erau socotite abuzive. În vreme de mare primejdie pentru Roma, în locul
celor doi consuli era numit un magistrat extraordinar, numit dictator, căruia îi erau încredinţate
puteri nelimitate pe timp de şase luni, pentru ca să conducă toate acţiunile pe care le socotea
necesare în vederea apărării statului. El era ajutat de comandantul cavaleriei, magister equitum.
 Pe măsură ce statul roman s-a dezvoltat şi pentru a da posibilitate consulilor să se ocupe
numai de conducerea statului, au fost înfiinţate noi magistraturi. Astfel, au fost numiţi doi
pretori (praetores), cărora le-a fost încredinţată judecarea proceselor, apoi doi cenzori (censores)
aleşi pe cinci ani, care se ocupau de stabilirea veniturilor statului, cu verificarea listelor de
cetăţeni romani. Mai târziu au fost numiţi doi chestori (questores), care administrau averea
statului.
Instituţia supremă de conducere a republicii romane era Senatul, compus tot din 300 de
patricieni (patres = şefii clanurilor şi foştii consuli) la care mai târziu li se vor adăuga şi plebei.
 .
REPUBLICA ROMANĂ
REPUBLICA – RES
- PUBLICA
 Treburile publice- cetăţenii participau la viaţa
politică prin dezbateri în for- piaţă publică
Societatea romană- patricieni

- plebei
- sclavi
Instituţiile Republicii- SENATUL

- ADUNĂRILE POPULARE
- MAGISTRAŢII
Republica aristocratică romană
Magistrați Numiri
Senat
consuli Dictatori

pretori

cenzori

edili

chestori
Tribuni
Adunări publice

Comiția Comiția Comiția Concilium

curiata Tributa centuriata plebis

Poporul roman
Republica aristocratică romană
300 membrii Instituția supremă

Coordonează
politica externă
Controlează finanțele

CONTROLA
ACTIVITATEA
Senatul Controla
administrația
MAGISTRAȚILO
R
Senatorii sunt numiți pe viață de
cenzori dintre persoanele care
deținuseră magistraturi mai
importante.
 Republica aristocratică romană
 Atribuţiile şi importanţa senatului
 Senatul are, mai întâi, dreptul de a dispune de vistieria statului . El hotărăşte, deopotrivă, ce va trebui să intre
şi ce să iasă din tezaur. Fără o hotărâre a senatorilor, cvestorii nu pot întrebuinţa nimic din visterie, chiar
pentru nevoile mărunte ale republicii, făcând excepţie doar cheltuielile care privesc pe consuli.
 Cât priveşte o cheltuială foarte importantă şi care le întrece pe toate celelalte, anume aceea pe care cenzorii o
fac din cinci în cinci ani ca să înalţe sau să repare clădiri publice, senatul trebuie s-o aprobe şi pe aceasta,
dând învoire consulilor să întrebuinţeze banii respectivi.
 De asemenea, orice încălcare a dreptăţii care s-ar produce în Italia şi ar avea nevoie de o anchetă a autorităţii
de stat (trădări, conspiraţii, otrăviri, asasinate) interesează senatul.
 Mai mult decât atât: dacă se întâmplă ca un particular sau o cetate din Italia să aibă vreo neînţelegere cu
cineva, dacă se cuvine să i se facă mustrări, dacă are trebuinţă de ajutor sau ocrotire, de toate aceste lucruri
se îngrijeşte senatul. şi, în cazul că este necesar să se trimită soli în afara Italiei fie pentru a stinge vreo
neînţelegere, fie pentru a cere sau porunci un anumit lucru, fie pentru a primi supunerea unui popor, fie
pentru o declaraţie de război, senatul veghează şi la acestea.
 Tot senatul este, deopotrivă, cel care trebuie să-i primească pe solii care vin la Roma şi să hotărască ce
trebuie făcut cu aceştia, în ce chip se cade să li se răspundă. Niciodată poporul nu se ocupă de vreunul din
lucrurile amintite mai sus.
 Astfel, dacă la Roma soseşte un călător atunci când consulii lipsesc, cârmuirea statului îi apare ca fiind cu
totul aristocratică. Mulţi eleni, ba chiar şi unii regi, au rămas convinşi că aşa stau lucrurile, întrucât senatul
întăreşte aproape toate înţelegerile lor cu republica.
 (Polibiu, Istorii, VI, 13)

 Magistraturile
2 pretori :justiția; Cei doi consuli:
2 cenzori: prezidează Senatul,
recensământul; dirijează toate problemele republicii,
Chestorii: impozitele; Ordinare Convoacă Adunările
Edilii: politica urbană:

Magistraturil
Extraordinare
e Populare

uteri
Dictatorul:p luni Tribuni ai plebei : magistrați
ase
absolute pe ș inviolabili cu drept de veto
INSTITUŢIILE REPUBLICII
REPUBLICA ROMANĂ
 plebeii erau lipsiţi de drepturi politice şi civile, luptă şi
obţin dreptul de a avea magistraţi- TRIBUN al poporului
şi legi scrise-LEGILE CELOR XII TABLE-enunţau
principiul egalităţii în faţa legii
 Romanii supun în scurt timp toate populaţiile din
peninsula italică
 din stăpâna Italiei, devine stăpâna întregului bazin al
Mării Mediterane. Stăpânirea romană se întindea în sec. II
î.Hr. În Europa, N Africii şi Asia.
 Cele mai grele războaie cu Cartagina, colonie feniciană
din N Africii
 Victoriile s-au datorat unei armate bine organizate şi
disciplinate: legiuni, cohorte, alae
ARMATA ROMANĂ
 IMPERIUL ROMAN
Instituţiile
republicane nu
mai fac faţă întinderii
considerabile a teritoriului
CAESAR- primul dictator
OCTAVIAN –
PRINCIPATUL- împarte
puterea politică cu
Senatul
După cucerirea Egiptului
a introdus PAX
ROMANA
Imperiul Roman
 Imperiul Roman

TRAIAN- imperiul ajunge la apogeu,

cucereşte Dacia
Imperio- a comanda armata
Secolul III- începe declinul Imperiului Roman
Imperiul Roman
 Secolul al III-lea- perioadă de anarhie militară: dese
schimbări de împăraţi
- dezordine militară
- intensificarea atacurilor barbarilor
 DIOCLEŢIAN- reuşeşte redreasarea Imperiului-
introduce DOMINATUL- monarhie de tip oriental,
împăratul Dominus et Deus ( Stăpân şi Zeu )
 Constantin cel Mare- continuă reformele
 313- Edictul de la Milano- acordă libertate de cult
creştinilor
 Construieşte- Constantinopolul ce va deveni capitala
Imperiului
Imperiul Roman
 Împăratul Teodosius cel Mare împarte
imperiul 395
 Imperiul Roman de Apus-Roma
 Imperiul Roman de Răsărit –Constantinopol
 476- Imperiul Roman De Apus se
prăbuşeşte sub atacurile migratorilor
 Imperiul Roman de Răsărit va dăinui încă
aproape 1000 de ani sub numele de
Imperiul Bizantin
 EVALUARE
 Completați în spațiile libere două forme de guvernare apărute în
antichitate:
 .............................................................................................
 .........................................................................................................
 Încercuiți răspunsul corect :
 1.Sparta a avut un regim politic: a)aristocratic b)democratic c)teocratic
 2.Democrația a atins apogeul în Grecia antică în timpul lui: a)Solon
b)Clistene c)Pericle
 Cea mai importantă magistratură în republica romană a fost: a)pretorul
b)edilul c) cei doi consuli
 Trăsătura dominantă a monarhiei egiptene este:a)democrația b)tirania
c)despotismul oriental
 Ordonați cronologic următoarele evenimente:
 A)constituția lui Licurg B)reformele lui Clistene C)Reformele lui Pericle
Temă de casă:
 De memorat tema;
 Comparați democrația ateniană cu democrația contemporană;
 De caracterizat personalitățile istorice:
 1. Filip al II-lea;
 2. Alexadru Macedon;
 3. Pericle;
 4. Iulius Cezar;
 5.Traian;
 6. Cleopatra;
 7. Amenhotep al IV-lea;
 8. Ramses al III;
 9. Hamurabi;
 10. Constantin cel Mare
 11. Nefertiti.