Istoria Greciei antice

Polis şi cultură:
Atena în sec. V a. Chr.
Mediterana şi spaţiul grec
Polis şi cultură: Atena în sec. V
a.Chr.
Acropole
Polis şi cultură:
Atena în sec. V a. Chr.

• Obiectul cursului:
– Istoria, instituţiile şi viaţa cultural-religioasă a
cetăţii Atena în sec. V.
– Interacţiunea dintre evoluţia istorică şi
revoluţia culturală a epocii clasice care a
determinat
• inventarea democraţiei
Introducere
Istoria civilizaţiei greceşti începe odatã cu epoca bronzului:

• spre sfârşitul mileniului III, numeroasele infiltrări dinspre Balcani

ating un prag critic:

– urme de distrugere violentã în întreaga peninsulã,

– apariţia câtorva elemente noi de civilizatie materialã - ceramica
denumitã minyană.
– primii vorbitori de grai indo-european, pãstori şi rãzboinici, pãtrund din
nordul Balcanilor în partea de sud a peninsulei;

• în Creta şi în aria insularã, apar primele civilizaţii palaţiale.

Introducere
• Elementul fundamental de identitate a acestei civilizaţii
este limba greacã:
• elementele fundamentale aparţin arealului indo-european:
– vocabularul de rudenie e integral indo-european, dovedind cã noii veniţi
au impus mediului în care s-au instalat
• nu doar limba,
• ci şi formele fundamentale de structurare socialã
• la proces participã şi idiomurile populaţiei autohtone,
– cuvinte desemnând realitãţi necunoscute războinicilor indo-europeni înainte de
instalarea lor în peninsulã –
– plante mediteraneene, ca hiacintul - hiakynthos - mãslinul, elaios, şi viţa de vie
ori vinul - oinos;
– marea - cãreia, în lipsã de ceva mai bun, noii veniţi îi spun "sãrata", hals, sau
"câmpia fãrã hotar", pontos, dar pentru care împrumutã şi de la localnici cuvîntul
thalassa,
– o parte lmportantã a vocabularului instituţional,şi mai ales termenii desemnînd
formele superioare de autoritate, anax şi basileus, dar şi formele de
dependenţã: doulos.
Introducere
• Cãtre 1450, aceastã limbã este cristalizatã ca limbã
indo-europeanã aparte.

– Cu o diferenţiere dialectalã majorã la sfîrşitul mileniului II,

– şi cu un proces de unificare în epoca elenistică

• limba greacă continuã să fie vorbită şi scrisă din sec.

XIII a.Chr. pânã azi;
• o continuitate lingvisticã pe care nici o altã civilizaţie
a continentului european nu o mai vãdeşte.
Introducere

• Periodizare
• Epoca geometrică: sec. IX-VIII
• Epoca arhaică: sec. VIII-VI
• Epoca clasică: sec. V-IV
• Epoca elenistică: 336-31 a.Chr.
Atena sec. XI-VIII

• Origini miceniene
• Epoca geometrică
Acropole
Atena arhaică

• Zeiţa Atena
Atena sec. VIII-VI

• Tradiţia “regală”
• Arhonţii: archon,
basileus, polemarchos.
• Eupatridai şi demos
• Dracon
Criza arhaismului şi reformele lui
Solon (594 a.Chr.)
• În 594, Solon„ un aristocrat dintr-o veche familie eupatridă,
cunoscut ca poet şi înţelept, sophos , este ales arhonte cu mandat
excepţional de arbitru - archon kai diallaktes .

• Aşa cum rezultã din analiza poemelor lui Solon, acesta îşi propunea
restaurarea concordiei civice prin medierea conflictului (noţiunea de
mesotes, "situare în mijloc, în centru" este esenţială în gîndirea
politico-moralã a reformatorului atenian).

• Solon desfiinţeazã orice formã de servitute arhaicã, proclamînd:

• "pãmîntul patriei, odinioară sclav, acuma este liber".
• Aceastã eliberare s-a numit seisachtheia, lepădarea poverii,
• Solon refuzã sã însoţeascã aceastã mãsurã cu o redistribuire a
proprietăţilor, pe care o denunţa ca specific tiranicã.
Reforma censitară (timocratică)
Cea mal cunoscută dintre reformele soloniene este
cea a instituţiilor cetăţii.
• reforma are o componentã de evaluare
cantitativã, timesis,
– care dã şi numele constituţiei ce rezultã din legile
soloniene.
• corelată cu mãsurile de corectare a
dezechilibrelor în regimul proprietãţii
(seisachtheia),
ceea ce pune în evidenţã caracterul global al
crizei cãreia îi rãspundeau reformele .
Reforma timocratică
Solon împarte corpul civic în patru categorii de
venit anual,
• pentakosiomedimnoi (medimnul, "baniţa” de
cereale, cca. 54 l.), cei care aveau un venit
anual de cel puţin 500 medimni,
• hippeis, cavalerii, cu peste 300 medimni anual,
• zeugitai (probabil hopliţii sau, într-o altã
interpretare, cei cu o pereche de boi), avînd
anual cel putin 200 de medimni,
• şi thetes, cu un venit inferior acestei limite.
Reforma timocratică
• Solon stabileşte o corespondenţã strictã între
obligaţiile militare
– primele douã clase formează cavaleria,
– zeugiţii - infanteria,
– theţii servesc în trupele auxiliare sau ca vâslaşi –
• şi drepturile politice:
• toate clasele au dreptul sã participe la adunarea poporului şi
sã aleagă,
• dar numai primele trei pot fi alese,
• şi numai primele douã pot exercita funcţiile majore - arhonte,
preot, etc.
Solon
• Aceastã distribuţie censitarã este întregitã de o reglementare precisã ă
drepturilor adunãrii poporului, demos sau ecclesia.

• Ecclesia dobîndeşte şi capacitatea de a judeca - sub numele de

heliaia - procesele în apel;

• de aceste mãsuri se teagã şi sistematizarea, arheologic con firmată, a

cartierului Kerameikos,
– construieşte a doua agora
– dacã admitem cã Solon a înfiinţat şi un al doilea consiliu, de 400 de
membri, aleşi. ca la Chios, din toţi cetãţenii, devine semnificativã
– dublarea instituţiilor tradiţionale prin noi organisme, menite

• sã contrabalanseze autoritatea vechii nobilimi şi

• sã echilibreze raporturile politice în cetate.
Atena după Solon
• In ciuda reformei, conflictele inteme au continuat să se agraveze;
• o bunã parte a creaţiilor instituţionale soloniene intrã în desuetudine
• sfatul celor 400 dispare cu totul,
• locul de desfãşurare a ecclesiei este din nou cel tradiţional, în
preajma Areiopagului;
• chiar şi aria funerară ateniană, care primise o vreme şi morminte ale
unor cetăţeni cu stare, dar fără tradiţii aristocratice, se restrînge din
nou.
• E probabil că această recrudescenţă a exceselor eupatride a
provocat noi conflicte,
• curînd la Atena se va instaura, pentru o jumãtate de veac, tirania,
• la capătul cãreia nu vechile instituţii soloniene, ci o nouã reformã
instituţionalã, iniţiată de Cleisthenes, va aşeza Atena pe un făgaş
prefigurînd democraţia.
Peisistratos
• Conflictul se desfãşoară între vechi factiuni rivale –
– pediakoi, "cîmpenii", marile familii din jurul sanctuarului de la
Eleusis, multã vreme independente de Atena, şi
– paraloi, "cei de pe coastã", facţiunea aristocraticã a
Alcmeonizilor, ale cãror proprietãţi se aflau în preajma Atenei,
către mare.
– Se adaugă acum o a treia grupare, huperakrioi, "cei de peste
munte", adicã nobilii din jurul sanctuarului de la Brauron şi din
cîmpia Marathon, din N-E Aticii, în frunte cu Peisistratos,
(Pisistrate),
• care adaugã mijloacelor tradiţionale de confruntare între hetarii o
dimensiune populară insolită; el nu se mai rezuma la dependenţii şi
cllentela tradiţionaJã a nobilior, ci se adreseazã întregului demos.
Tirania la Atena

• Kylon
• Pisistrate
• Hippias
Peisistratos
• În 561, Peisistratos stîrneşte emoţia popularã pretinzînd că e victima
unui atentat.
• Obţine o gardã personalã de 300 de korunephoroi, purtãtori de
mãciuci
– pentru a se deosebi de armata civicã a hopliţilor purtãtori de lance;
• cu ajutorul acestora. se instaleazã pe Acropole,
• dar este repede alungat.
• Revine datorită alianţei cu Megacles Alcmeonidul, căpetenia
paralienilor, cu a cãrui fiicã se şi cãsătoreşte.
• Intoarcerea tiranului în cetate este pusã în scenã ca o hierogamie,
Peisitratos intrînd triumfal pe un car, alãturi de o femeie deosebit de
arătoasă, care o personifică pe zeiţa Atena.
Peisistratos

• Tucidide ne spune că tiranul a avut grijă doar ca, în funcţiile cele

mai importante, sã-i fie aleşi prietenii, şi în rest a lăsat sã
funcţioneze instituţiile tradiţionale.
• Dupã o vreme, Alcmeonizii, la început exilaţi, se întorc în Atica,
• În vremea lui Hippias, o inscripţie atestă cã, în 525/524, unul dintre
fiii lui Megacles, Cleisthenes (Clistene), este arhonte eponim al
cetãţii;
• marea familie a Philaizilor e susţinutã în expansiunea spre sudul
Traciei:
– Miltiades cel Bãtrîn fondeazã cetatea Chersonesului Tracic.
– instalarea atenienilor la Sigeion, contribuie la soluţionarea în parte a
problemelor agrare
– ca şi la stabiiirea controlului atenian asupra strîmtorilor, prin care
corãbiile cu grîu dm Pont ajungeau în Egeea.
Pisistratizii

• Se observă creşterea producţiei destinate

schimbului maritim, de la ulei şi vin la vase
de lux, care inundă literalmente aria
etrusco-italicã spre vest şi pe cea ponticã
spre est, cu o producţie ceramicã de o
excepţionalã calitate artisticã.
Pisistratizii

• Exekias (550-525
a.Chr.)
• Car nupţial
Pisistratizi

• Exekias
Ahile şi Aiax
Pisistratizii
• Tot Pisistratizii realizează un program de prestigiu în
construcţiile din Atena,
– lucrări de aducţie a apei (fîntîna "cu nouã guri" ,
enneakrounos)
– construcţia marelor sanctuare - Hekatompedon, templul de
100 de picioare de pe Acropole,
– sanctuarul lui Zeus Olimpianul,
– altarui celor 12 zei în agorà,
– templui lui Dionysos Eleuthereus lîngã Acropole.
– Telesterionul de la Eleusis.
• Toate aceste constructii schimbau faţa cetãţii şi
materializau o politicã culturalã prin care tiranii,
protectori ai artelor, apãreau ca noi ctitori ai cetãţii;
Pisistratizii
Pisistratizii
Pisistratizilor li se datorează şi
• organizarea marii sãrbãtori a Panatheneelor, simbol al
unitãţii atice,
• susţinerea cultului public al lui Dionysos şi a primelor
spectacole tragice.
• iniţiativa editãrii poemelor homerice, ca şi a unei culegeri
de poeme orfice.
• Se adaugã prezenţa, la curtea Pisistratizilor. a unor mari
poeţi, - Anacreon din Teos, Semonides (Simonide) din
Keos:
• tot atîtea modaiitãţi de a afirma preeminenţa şi
strãlucirea puterii tiranilor.
Pisistratizii

• Euphiletes
530 cca.
Amforă
panatenaică
Pisistratizii

Cleophrades
(525-500)
Amforă
panatenaică
Pisistratizii

Exekias
Dionysos
Sfârşitul tiraniei la Atena

• Relaţia dintre hoi aristoi şi demos este în bunã

mãsura determinatã de conflictele din interiorul
grupului aristocratic.
• acest grup nu e decît foarte rar omogen şi
solidar, fiind compus din dinaşti, fiecare
înconjurat de cete de hetairoi, de clientele şi de
supuşi, de sclavi şi de argaţi; vechi rivalitãţi ale
unei societãţi rãzboinice în care fiecare se
considera un primus inter pares ajung sã fie
arbitrate de comunitatea civică în întregul ei.
Sfârşitul tiraniei la Atena
• În esenţă, procesul de cristalizare a cetăţii în formele sale clasice
comportă tensiuni care îi opun pe hoi aristoi, ca unici deţinãtori ai puterii
şi autoritãţii în cetate, categoriei numite ho demos, mulţimea cetãţenilor
de rînd.
• Cei ce dau nume şi formă procesului de lărgire a cetăţii şi de includere a
cetăţenilor de rând în mecanismele de decizie politică sunt tot aristocraţii.
– mulţi dintre ei se tem şi se cutremurã de oroare în faţa celor de neam
prost; mulţi dintre ei încearca să ridice, între ei şi cetăţeanul de rând,
o barieră de comportamente ostentative, de rafinament, de
somptuoase veşminte şi podoabe, de atitudlni de castă convinsă de
superioritatea ei absolutã.
– alţii însă, fie că doresc să triumfe cu orice preţ în întrecerea nobiliarã
pentru întâietate în polis, şi se îndreaptă tot mai stăruitor cãtre cei de
rînd pentru a-şi birui adversani nobili,
– fie cã înţeleg mai bine fragilitatea unel autorităţi contestate şi
întemeindu-se pe o putere tot mai puţin exclusivă;
• fapt e cã, ducând mai departe implicitul "contract originar" pe care se
întemeiase cetatea, o parte a aristocraţiei exprimã ea însãşi nemulţumirea
celor mai mulţi şi dã formă contestaţiei popuiare difuze, elaborînd nu
numai discursul, ci chiar reformele şi instituţiile cetăţii omogene sub
aspect politic.
Sfârşitul tiraniei la Atena

• Tiranii apar pe fondul crizei de autoritate a vechiior familii

aristocratice,
• într-un moment în care corpul civic nu e încã suficient de putemic
pentru a le luă locul;
• aşa se explicã
– faptui ca tiranii îşi dobîndesc puterea prin uzurpare, adicã prin mijloace
"necoventionale", de la înşelãtorie şi populism la gãrzi personale şi distribuţii de
pãmînturi;
– de ce principatul aliat al tiranilor în lupta cu facţiu nile rivale este, dincolo de
propria facţiune, demos-ul, populaţia de rînd a cetãţii.
– de ce, dupã ce dobîndesc puterea exaltînd propriile virtuţi nobiliare, tiranii îşi
legitimează statutul extraordinar prin argumente de altă natură
• de la strãvechi tradiţii de regalitate justiţiarã
• la favorizarea hopliţlor,
• la acţiuni de distribuţie normată, prefigurînd propriul lor contrar ce se va numi curînd
isonomia, egalitatea drepturitor în polis.
Tiranoctonii

• Harmodios
şi Aristogeiton
• Copie romană
• Muzeul din Napoli
Tiranoctonii
• un cîntec de pahar, skolion, celebru la Atena, îi
elogia pe Harmodios şi Aristogeiton,
– care,în 514, îl uciseseră pe Hipparchos, fratele
tiranuluil Hippias:
• omorându-l pe tiran, îi fãcuserã pe atenieni sã
fie isonomoi.
– In realitate, spune Tucidide, cei doi aveau
resentimente personale împotriva fratelui tiranului, şi,
deşi încercaseră sã-l ucidã şi pe Hippias de teama
represaliilor, numai pe Hipparchos au reuşit să-l
suprime.
Sfârşitul tiraniei la Atena
• Hippias a declanşat o represiune deosebit de
brutalã, torturîndu-i pe cei doi şi pe apropiaţii lor
(tortura era, în principiu, rezervatã exdusiv
sclavilor) şi implicînd în complot o mare parte a
aristocraţilor atenieni;
• cei care au scãpat cu viaţă s-au grăbit sã se
refugieze în afara hotarelor Aticii, în Beoţia şi la
Delfi.
• De aco!o, au început să se pregãtească pentru
alungarea tiranului din Atena.
Tiranoctonii
• Harmodios şi Aristogeiton oferă atenienilor
paradigma violenţei civice legitimate prin
sacrificiul de sine.
• Onoraţi, după alungarea tiranului Hippias, cu
forme prin excelenţă civice de comemorare
– statuie în Agora
– cult prezidat de polemarhul cetăţii
– comensalitatea în Pritaneu, oferită perpetuu întâiului
născut dintre descendenţii lor,
– tiranoctonii dovedesc că asasinarea tiranului poate
deveni actul fondator al ordinii în cetate.
O mutaţie decisivă
• Civilizaţia cetãţilor greceşti din sec. VI suferã o mutaţie
decisivã.
• Raportul dintre noile forme de civilizaţie şi reprezentãrile
cetãţii incipiente este analog cu raportul între statuile
sacre ale arhaismului timpuriu - eficace prin însãşi natura
lor încãrcatã de forţă transcendentă - şi dinamica
imaginilor de zei şi de eroi create înspre sfîrşitul veacului
VI,
• cu o evidentã transformare a fiorului religios într-un cod
estetic deliberat şi coerent;
• sau cu relaţia din miturile orientale ale Apei primordiate
şi filosofia iui Thales.
O mutaţie decisivă
• Nu ne aflãm în faţa unor simple revirimente
culturale.
• Intreaga reprezentare a lumii este altfel
structurată,
• Un nou tip de gândire se afirmă în toate
domeniile, de la desenul ceramic la proiectul
politic,
• instituind o coerenţă de ansamblu a fenomenelor
la toate nivelele percepţiei şi gândirii.
O mutaţie decisivă

• Cosmosul lui Anaximandru se supune

aceloraşi legi ca şi cele ce guvemeazã
cetatea: un celebru fragment spune cã
“aştrii trebuie sã respecte dike, dreapta
lege a creşterii şi descreşterii, fiind supuşi,
altminteri, penalitãţii”.
O mutaţie decisivă
• Artele plastice impun deliberat tehnicile
artefactului, modele ideale ale realului.
• Exact în aceeaşi vreme, Anaximandru
construieşte un model al cosmosului, sfera
celestã cu stelele şi planetele rotitoare, care
vizualizeazã în mic universul;
• tot el desenează prima hartă a oikumenei, model
la scară al lumii cunoscute, care vizualizeazã
tãrîmuri îndepãrtate ca şi ţărmurile Greciei,
• luarea în stăpânire intelectuală a lumii
O mutaţie decisivă

• Cetatea e tot mai adesea imaginată şi ea ca

proiect.
• Presiunile pentru inovarea structurilor cetãţii
capãtã înfătişarea unor proiecte care propun
soluţii intelectual motivate pentru problema
esenţialã a politicului - distnbuţia puterii.
• Exigenţa comunã a acestor proiecte este
isonomia, adicã împărţirea egalã a puterii între
toţi cei care au dreptul sã o exercite.
Cleisthenes

• Alcmeonizii – o mare familie nobilă

• Alcmeonizii – enageis kai aliterioi
• Nunta lui Megacles
• Nunta lui Pisistrate
Cleisthenes
• Refugiat în Beoţia, Cleisthenes reuşeşte sã
determine oracolul de la Delfi ca, de câte ori
spartanii cereau o consultaţie, sã condiţioneze
răspunsul de alungarea tiranului de la Atena.
• În 510/9, o expediţie a spartanilor, în frunte cu
Cleomenes, şi a exilaţilor atenieni izbuteşte să-l
alunge fară mare greutate pe Hippias.
• Tiranul se refugiazã la curtea regelui persan.
• Isagoras, alt nobil exilat, este ales arhonte.
Cleisthenes
• Cleisthenes reuşeşte sã stîrnească o putemicã opoziţie
populară împotriva lui Isagoras;
• Isagoras cere din nou ajutor lui Cleomenes, care
pãtrunde cu armata lacedemonianã pentru a doua oarã
în Atica.
• Cieisthenes, împreunã cu 700 de aristocraţi din hetairia
alcmeonidă, se exileazã din nou.
• În absenţa aristocraţilor, atenienii se împotrivesc
spartanilor şi-i obligă să se retragă, luîndu-l cu ei şi pe
Isagoras.
• Cleisthenes e rechemat şi îşi pune în aplicare proiectul
de reformã.
Cleisthenes

• Se evidenţiazã astfel un element cu totul nou în

peisajul politic atenian:
• capacitatea cetãţenilor atenieni de a rezista
singuri, în ciuda dezerţiunii cãpeteniilor.
• Autonomia politică a cetãţenilor de rând este
un semn al maturizării unor raporturi de forţe cu
totul diferite de cele tradiţionale .
Cleisthenes
• Herodot descrie cu un termen extrem de sugestiv popularitatea lui
Cleisthenes:
• acesta "a inclus demos-ul în hetairia lui, proshetairizetai ton
demon”.
• Se continuã:
– practicile nobiliare ale clientelei politice şi comportamenteie tipice
pentru cetele nobiie
– experienţa tiranilor, care au învins aruncând în balanţa luptelor politice
ponderea demos-ului.
• Atenienii nu se luptã acum pentru un personaj charismatic, ci
pentru o reformă.
• Mai mult, aceastã reformă este încã un proiect,
• nu o simplã promisiune de mai bine, ci un proiect elaborat şi
complex.
Cleisthenes
• Reforma redefineşte corpul civic dupã reşedinţã şi proprietate
asupra pământului
• Vechile triburi tradiţionate ioniene îşi pãstreazã doar atribuţiile de
cult,
• Cetăţenii se împart acum în 10 triburi teritoriale
– Acestea devin structura de bazã în organizarea Atenei.
– Fiecare trib e compus din reunirea mai multor unitãţi teritoriale
minimale, comune, numite demos, ca şi numele corpului civic în
întregimea lui.
• Fiecare comunã
– Are propria sa adunare,
– alege anual un demarh,
– Administrează teritoriul şi cultele locale,
– Înregistrează în lexiarchikon grammateion pe cetãţenii care au
proprietăţi funciare înscrise în demul respectiv.
Cleistehenes
• Gruparea acestor demoi în triburi asigură omogenitatea teritoriului
atic,
• confruntat cu tendinţele centrifuge ale vechilor centre politico-
sacerdotale şi ale aristocraţiilor regionale de la Eleusis sau Brauron.
• Pentru a elimina solidarităţile locale, fiecare din cele 10 triburi are
câte trei secţiuni, trittus, grupînd demi din trei zone diferite ale
teritoriului:
– o treime din zona de interior, mesogeia,
– a doua - din zona de coastã, paralia,
– ultima - din teritoriul urban al Atenei, astu.
• Singurul punct în care triburile clisteniene îşi puteau gãsi un centru
teritorial era oraşul Atena, punctul de convergenţã a tuturor
instituţiilor civice.
Cleisthenes
• Aceasta se constituie din reunirea celor 10 noi triburi,
• sub ocrotirea a 10 eroi eponimi aleşi prin tragere la sorţi de Pythia
• Erechtheis, Aigieis, Pandionis, Leontis. Akamantis, Oineis,
Kekropis, Hippothontis, Aiantis, Antiochis –
• ordoneazã tot ce are legãtură cu viaţa cetăţii:
– magistraturile, ale cãror colegii sînt acum formate din cîte 10 membri
pentru a corespunde triburilor (în cazu! arhonţilor, a cãror cifrã era de
nouã, s-a adãugat un secretar pentru a împlini numãrul de 10 fãrã a
anula o tradiţie atît de venerabilã),
– structura militarã şi contingentele mobilizate în caz de război;
– cea mai importantã inovaţie clisteniană, consiliul de 500 de membri,
este şi el ales din cîte 50 de membri din fiecare trib.
Cleisthenes
• Consiliul clistenian, boulè, este ales dintre toţi cetãţenii de cel puţin
30 de ani ce se declarau disponibili;
• Principala sa atribuţie este aceea de a pregăti lucrările adunării
poporului şi de a coordona acţiunea magistraţilor.
– pentru asta, consiliul se reuneşte în plen.
• Asigură prin rotaţia celor 10 secţiuni (prytanii) în care se împarte, şi
permanenţa în fruntea cetăţii.
• Caracterul democratic al acestei instituţii clisteniene nu poate fi pus
la îndoialã.
• Este o instituţie esenţialã pentru cetatea isonomicã, de vreme ce nu
există decît o unicã limitare: niciun atenian nu poate fi membru în
boulèdecît cel muit de douã ori în viaţă;
– aceastã reglementare referitoare la o instituţie cu 500 de membri
presupune o rată de participare extrem de importantă a cetãţenilor la
exercitarea mandatului de buleut.
Cleisthenes

9+1 10 10 10
10 10
arhonti tamiai strategi agora
poletai Etc.
nomoi

Consiliul celor 500

Demos
Isonomia

• Cu sabia ascunsă în mănunchiul de mirt

omorându-l pe tiran,
i-au făcut pe atenieni sã fie isonomoi.
Isonomia

• Maiandrios din Samos, desemnat de

perşi ca tiran în locul fratelui său
Polucrates executat la Susa, îşi adunã
concetãţenii şi declară că nu doreşte
tirania, ci "pune puterea la mijloc", adicã o
dã cetãţii întregi, şi instaureazã isonomia.
Isonomia

• Revolta cetãţilor ioniene împotriva

dominaţiei persane, pusă la cale în
500/499 de tiranul Miletului, Aristagoras,
începe prin renunţarea acestuia la tiranie
şi prin instaurarea isonomiei.
Isonomia
• În pragul veacului al V-lea se constituie un sistem instituţional
complex şi coerent,
• care conferã cetãţii forma structuratã a unui cosmos circular
• în care cetãţenii, asemenea unul celuilalt, parcurg - ca aştrii lui
Anaxagoras - o cale guvemată de justiţie, dobândind şi cedând, în
ordinea temporalã şi uniformã a timpului politic, fiecare din poziţiile
simetrice care compun spaţiul ideal al cetãţii.
• În punctul de convergenţã
– dintre experienţa politicului şi
– reflecţia intelectuală asupra unui univers cognoscibil, guvemat de legi
obiective şi irevocabile,
• isonomia defineşte sfera politicului ca domeniu autonom al acţiunii
şi gîndirii umane,
• Deschide calea către cetatea matură a epocii clasice.
Isonomia
Antenor
Kore
520 a.Chr.
asociată cu un capitel 
cu dedicaţia lui Nearchos,
olar, care a închinat zeilor
statuia dăltuită
de sculptorul Antenor.
Isonomia

• Kore
Detaliu