RELIGIA ROMEI ANTICE

• Poporul roman s-a născut în provincia Latium, cu capitala în

cetatea Roma.
• Prin destinul ei, Roma a realizat prima mare sinteză a lumii
mediteraneene.
• La temelia culturii şi civilizaţiei romane au stat culturile greacă
şi etruscă.
Izvoarele istorice
Sunt de două mari categorii :
•Izvoare arheologice – constând din temple, altare,
monumente, necropole, basoreliefuri, statui etc.
•Izvoare istorico-literare : scrierile unor autori ca :
Terentius Varro, Cato (De re rustica), Cicero, Vergilius,
Ovidiu, Plutarh, Titus Livius, Fericitul Augustin etc.
Cultul religios

•Evoluţia lăcaşurilor de cult poate fi urmărită de la primele locuri

sacre ale lumii arhaice romane (coline sacre, grote sacre etc) până
la templele ridicate după model etrusc sau grec.

•Celebre erau templele de pe colina Capitoliului (închinate lui

Jupiter, Junonei şi Minervei, lui Marte şi faimosul Panteon
Roman).
Cultul religios se desfăşura pe două planuri :
-particular (casnic) – se făcea în cadrul fiecărei familii.
Jertfele şi ofrandele se aduceau de către tatăl familiei,
de obicei, focului, protector al căminului şi strămoşilor.
La romani a existat şi un cult al morţilor.
Ei credeau în viaţa sufletelor după moarte şi aveau
consacrate zile speciale de pomenire ale acestora.

Morţii erau încredinţaţi strămoşilor.

Obligaţiile familiei la înmormântare şi după erau
riguros respectate.
Romanii practicau înhumarea şi incinerarea morţilor.
 Cultul religios
•public – se desfăşura sub directul control al statului
roman, cu o disciplină, rigoare şi meticulozitate specifice
romane.
Consta în rugăciuni, purificări, voturi, jertfe şi sacrificii.
Voturile erau considerate cele mai eficiente forme de a se
câştiga bunăvoinţa zeilor, în schimbul promiterii de jertfe
şi ofrande.
De asemenea, sacrificiile ocupau un loc important.
Preoţii slujitori nu au format o categorie socială aparte.
Cultul putea fi slujit şi de alte personae decât preoţii.
Persoanele destinate cultului s-au grupat în colegii şi
corporaţii, desemnându-şi un conducător numit Pontifex
Maximus.
Sărbătorile erau numeroase.
Caracteristicile religiei romane :

• Religia romanilor a fost o religie politeistă, care a

evoluat de la forme de divinizare a diferitelor elemente
din natură, la adorarea zeilor.

•Politeismul roman era influenţat de tradiţiile etruscă şi

greacă.

• Se poate remarca la romani o extraordinară toleranţă

faţă de religiile popoarelor cucerite, cu condiţia ca
acestea să nu pericliteze statul roman (singurele excepţii
vor fi cele legate de religiile iudaică şi creştină).
Caracteristicile religiei romane:

• Sacralizarea autorităţii imperiale. În perioada imperiului, a fost

instituit şi cultul împăratului, asociat cu tradiţionalul cult al Romei,
manifestare ce avea să contribuie mult la menţinerea unităţii
imperiului.

• Aderarea şi participarea la aceste culte devine politică de stat

obligatorie în întreg Imperiul Roman, ca semn de loialitate faţă de
puterea imperial, orice refuz de a se supune acestor norme ducând la
crunte persecuţii.

•Împăraţii romani sunt, începând cu sec. II-III d.Hr., consideraţi zei

încă din timpul vieţii lor.

•Rezultă de aici o puternică implicare a statului în religie.

Caracteristicile religiei romane:

• Sincretismul religios. În perioada imperiului, au pătruns în

imperiul roman, cultele orientale care s-au împletit cu cele
greceşti şi romane.
•În final a rezultat un sincretism religios.
•Acesta era un amestec eterogen de credinţe şi rituri antice , în
care predominau elemente astrale şi panteiste.
•Ca urmare s-au înmulţit practicile oculte şi magice.
•Vechea religie romană, erodată de atâtea presiuni, asimilări şi
sinteze, a suferit profunde transformări, sfârşind printr-o decădere
tot mai accentuată.

• Religia romanilor antici a fost înlocuită treptat de creştinism,

religia întemeiată de Fiul Lui Dunmezeu Întrupat şi Jertfit pentru
mântuirea lumii întregi.