Stoica Laura Andreea

Anul III, gr.9, LLR-LLS

Prezentare sintaxă romanică

1. Articolul:
- În română, ca și în celelalte limbi romanice, articolul trebuie să se acorde în gen, număr
și caz cu substantivul pe care îl determină.
- Ca și în italiană sau franceză, articolul nehotărât este antepus substantivului: un danț
- Spre deosebire de franceză, italiană sau spaniolă, româna se individualizează prin poziția
enclitică a articolului hotărât: jocurile, fetele, feciorii vs. Les filles, il presidente
- Spre deosebire de celelalte limbi romanice, în română, ca și în greacă, există structuri
polidefinite(cu determinare multiplă), de genul ăștia, muzicanții, jocurile astea

2. Domeniul adjectival:
- În română, ca și în celelalte limbi romanice, adjectivul se acordă cu substantivul regent în
gen, număr și caz. Ex: mare jucăuș (jucător)- în acest caz observăm și antepunurea
adjectivului, posibilă și în franceză, portugheză în anumite situații
- Spre deosebire de franceză și italiană, în română există omonimie între forma de masculin
singular a adjectivului și adverb: mare jucăuș VS pare mare
- Spre deosebire de limba italiană, în română nu există mijloace sufixale de marcare a
gradării, aceasta exprimându-se prin mijloace analitice: tare mândru (se remarcă totodată
diversitatea formelor de marcare a gradării)

3. Domeniul verbal:
- Spre deosebire de franceză și italiană, româna folosește pentru perfect compus numai
a avea ca verb auxiliar: o fost, o șezut, or zis, am semănat, am știut
- Deși în limba actuală auxiliarele precedă verbul lexical, în text remarcăm variația liberă
între fost-o și o fost → varianta dialectală din fragment e mai apropiată de limba veche
- Spre deosebire de franceză, spaniolă și italiană, româna nu are clitice subiect, clitice
pentru NP, clitice partitive și locative
4. Subiectul:

-Limba română, la fel ca limba spaniolă, iatliană, greacă și spre deosebire de franceză este o
limbă pro-drop, de tipul consistent nul subject. Aceste limbi permit, deci, neexprimarea
subiectului pronominal. Exemple din text: „Am știut juca”, „Era două....”, unde subiectul este
inclus în desinențele verbelor.
- Spre deosebire de franceză, româna are o mai mare libertate în ceea ce privește inversiunea
subiectului. În textul suport, subiectele postverbale par să fie abundente, fapt care apropie
textul de limba veche: „mai vorbea fetele”, „acolo o șezut î highidușii”, „Fost-o Nuțu Fărinii”.
-Textul conține numeroase dezacorduri între Subiect și Predicat: „(...) mai vorbea fetele, se
ducea una cu alta; se strângea tăți bot”