Articol (gramatică)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare

Gramatică

Morfologie

Parte de vorbire

Flexibilă

• Adjectiv

• Articol

• Numeral

• Pronume

• Substantiv

• Verb

Neflexibilă

• Adverb

• Conjuncție

• Interjecție

• Prepoziție

• Locuțiune

Sintaxă

Cazuri

Sintaxa propoziției
 Parte de propoziție

Sintaxa frazei

Propoziție subordonată

Articolele hotărât și nehotărât în limbile din Europa

      articol nehotărât și hotărât

      numai articol hotărât proclitic

      articol nehotărât și hotărât enclitic

      numai articol hotărât enclitic

      fără articole

În gramatica tradițională, articolul este o „parte de vorbire flexibilă cu rol de instrument

gramatical, care însoțește în unele limbi substantivul și arată în ce măsură obiectul
denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor”[1]. Articolul face parte din clasa cuvintelor
gramaticale, subclasa determinanților abstracți[2].
Guțu-Romalo 2005 definește articolul ca „modalitate (gramaticală) afixală de integrare
enunțiativă”, punând accent pe statutul său de afix. Așadar, nu mai interpretează
articolul ca o parte de vorbire[3].
Din alt punct de vedere, articolul face parte din categoria cliticelor, adică a cuvintelor
care nu sunt cuvinte aparte din punct de vedere prozodic, fiind în
general neaccentuate[4].
Nu toate limbile posedă articole. Astfel sunt, de exemplu, limba latină și
majoritatea limbilor slave[5]. În limbile în care există, numărul tipurilor lor depinde de
limba dată.
Cel puțin în majoritatea limbilor din Europa, toate articolele sunt proclitice, adică cuvinte
aparte plasate înaintea cuvântului determinat, dar în unele, ca în română, bulgară,
sau albaneză, articolul hotărât este enclitic, adică apărând la sfârșitul cuvântului
determinat, ca un sufix[6].
Limbile se deosebesc după cum articolele se acordă morfologic cu substantivul
determinat sau nu. De exemplu, în limbile romanice occidentale se acordă
în gen și număr, iar în română și în caz, dar în limbi ca engleza sau maghiara nu se
acordă. Prin acord, articolul poate avea funcția secundară de a indica categoriile
gramaticale ale substantivului atunci când acesta nu o face. De pildă, în limba spaniolă,
substantivul problema are o terminație specifică pentru feminin, dar cu un articol (un/el
problema) se poate ști că este de fapt masculin[7]. În aspectul oral al limbii franceze nu
se poate distinge în majoritatea cazurilor dacă un substantiv izolat este la singular sau
la plural, pentru că în cazul din urmă -s-ul adăugat în scris nu se aude, dar cu un articol
devine clar la ce număr este: un/le mur [my:ʁ] „un zid / zidul”, des/les murs [my:ʁ]
„(niște) ziduri / zidurile”[8].
Altă funcție secundară a articolului este substantivarea unor cuvinte alte părți de vorbire
sau a unor sintagme:
ro bine (adverb) → binele[9];
fr trois mâts „trei catarge” (sintagmă cu atribut) → un trois-mâts „navă cu trei
catarge”[10];
en smell „a mirosi” (verb) → a smell „miros”[11];
hu jaj, allelúja „vai, aleluia” (interjecții) → Hát nem segít a jaj s az allelúja „Păi nu ajută
«vai» și «aleluia»” (Attila József)[12].
În funcție de limbă, articolele pot fi folosite sau nu împreună cu un alt tip
de determinant abstract în același grup substantival. Bunăoară, în
franceză și în engleză, articolul, adjectivul posesiv și cel demonstrativ se
exclud unul pe celelalte[13][14], dar în română, când substantivul se
folosește cu adjectiv posesiv postpus, trebuie articulat cu articol
hotărât: fiul meu[15]. Aceasta se referă și la folosirea adjectivului
demonstrativ dacă este postpus (studenta aceasta), deși nu și la cel
antepus: această studentă[16].
Articolul fiind un clitic, în unele limbi, forma sa depinde de sunetul inițial al
cuvântului care îl urmează, adaptându-se acelui sunet. De aceea, în
engleză, bunăoară, articolul nehotărât are două forme, ex. a visitor „un
vizitator” vs. an exhibition „o expoziție”[17], pentru că forma an formează
mai ușor un așa-numit cuvânt fonetic (un grup de cuvinte cu un singur
accent) cu substativul cu inițială vocalică. Același este cazul articolului
hotărât în limba maghiară: a tanár „profesorul” vs. az újság „ziarul”[18]. În
spaniolă, articolul hotărât feminin singular este la (la carta „scrisoarea”),
dar dacă cuvântul feminin începe cu vocala /a/ accentuată, se folosește
forma de masculin singular a articolului [el agua (fem.) „apa”], ca și el
árbol (masc.) „arborele”[7]. Prin urmare, articolul nu indică totdeauna
genul. În franceză, vocalele articolelor le și la cad înaintea cuvintelor cu
inițială vocalică, ceea ce duce tot la nedistingerea
genurilor: le chien (masc.) „câinele”, la clé (fem.) „cheia”,
dar l’été (masc.) „vara”, l’heure (fem.) „ora”[19][20].

Cuprins

 1Articolul hotărât

 2Articolul nehotărât

 3Alte articole

 4Articol zero

 5Note

 6Surse bibliografice

 7Vezi și

Articolul hotărât[modificare | modificare sursă]

Articolul hotărât indică faptul că substantivul căruia îi este asociat este
cunoscut de participanții la comunicare, are un grad înalt de
individualizare, este precis definit, numește un anume lucru sau o
anumită ființă[1][21][22]. Cunoașterea pe care o exprimă poate decurge
din contextul verbal sau scris ( hu  A könyvet elolvastam „Cartea am citit-
o”), ori din cunoașterea pe care vorbitorii o au despre lume în
general:  hu  Az autó gépjármű „Automobilul este un vehicul cu motor”[22].
Acest articol provine în mai multe limbi din pronumele demonstrativ. În
limbile romanice are la origine pronumele demonstrativ
latinesc: ILLE (masc.) >  ro  -l(e),  fr  le,  es  el,  it  il,  pt  o; ILLA (fem.)
>  ro  -a,  fr  la,  es  la,  it  la,  pt  a; IPSE (masc.) > sardă su, IPSA (fem.) >
sardă sa[23]. În engleză, unicul articol hotărât provine din forma de
masculin singular nominativ (þe) a pronumelui demonstrativ din engleza
veche[24]. În maghiară, dintre cele două forme, a și az, cea din urmă este
identică și azi cu cea a pronumelui demonstrativ de depărtare din care
provine prin conversiune[25].
Particularitatea articolului hotărât românesc este că
se declină: pomul (nominativ-acuzativ), pomului (genitiv-dativ), pomii (N-
A), pomilor (G-D), casa (N-A), casei (G-D)[26]. Folosirea sa cu nume
proprii de persoane masculine la singular, cu nume proprii feminine
neadaptate morfologic limbii române și cu unele substantive comune
(precum numele lunilor), la cazul genitiv-dativ, este singura situație în
care articolul devine
proclitic: lui Andrei, lui Ionescu, lui Carmen, lui ianuarie[27].
În franceză, forma de masculin le și cea unică de plural les se contopesc
cu două prepoziții: appeler au secours (à + le) „a striga după
ajutor”, parler aux voisins (à + les) „a vorbi cu vecinii”, le
repas du soir (de + le) „masa de seară”, la veille des vacances (de +
les) „ajunul vacanței”[28]. Acestea sunt cazuri aparte, în care două părți de
vorbire sunt prezente în același cuvânt.

Articolul nehotărât[modificare | modificare sursă]

Articolul nehotărât exprimă despre substantivul cu care este asociat,
faptul că ceea ce denumește nu este cunoscut, în sensul că nu a fost
încă vorba despre aceasta în cursul comunicării. Mai indică și faptul că
ceea ce denumește este neindividualizat în raport cu clasa din care face
parte, și articolul doar orientează atenția asupra acelui lucru sau acelei
ființe, fără a le determina precis[1][29][30][22].
La singular, acest articol provine din numeralul cu sensul unu, în unele
limbi în formă neschimbată, precum în franceză [un (masc.), une (fem.)]
sau în maghiară (egy). În engleză, forma an are la origine numeralul din
engleza veche an, care cu timpul l-a pierdut pe n înaintea cuvintelor cu
inițială consonantică. În limba actuală, numeralul are cu totul altă
formă, one[31]. În spaniolă, articolul masculin este identic ca formă cu
numeralul folosit adjectival (un vs. uno – numeral folosit substantival), iar
cel feminin este identic cu numeralul feminin folosit și adjectival, și
substantival: un niño „un copil”, una mesa „o masă”[32]. În română este
identic cu numeralul cu valoare adjectivală, dar diferă de cel cu valoare
substantivală: un pom, o casă vs. unu, una. Și acest articol are formă de
genitiv-dativ: unui pom, unei case[33].
În engleză sau în maghiară nu este articol nehotărât plural, dar în alte
limbi există. În spaniolă se formează cu procedeul general pentru pluralul
părților de vorbire nominale: unos libros (masc.) „niște
cărți”, unas mujeres „niște femei”[32]. Acestea sunt considerate
și adjective nehotărâte[34]. În română există de asemenea articole
nehotărâte la plural. Unul are formă invariabilă (niște pomi, niște case),
celălalt are numai formă de genitiv-dativ, fiind pluralul articolului singular
de același caz, dar cu formă unică pentru
genuri: unor pomi, unor case[33]. Această formă există și ca adjectiv
nehotărât. Particularitatea lui niște este că se folosește și cu substantive
nenumărabile la singular: niște carne[35]. În franceză s-a format altfel
articolul nehotărât plural, anume prin contopirea prepoziției de cu articolul
hotărât plural les, și are o singură formă: Des gens demandent à vous
voir „Niște oameni cer să vă vadă”[36]. Acest articol este considerat și de
alt tip de către unele gramatici (vezi mai jos).

Alte articole[modificare | modificare sursă]

În franceză, de exemplu, există și un articol numit partitiv, folosit cu
substantive nenumărabile (nume de materii, substantive abstracte), care
indică faptul că este vorba de o cantitate nedeterminată din ceea ce
denumește substantivul. Exemple: avoir du courage „a avea
curaj”, boire de l’alcool „a bea alcool”, boire de la bière „a bea bere”.
După unele gramatici, des poate fi nu numai articol nehotărât, ci și
partitiv, cu un substantiv nenumărabil folosit numai la
plural: manger des rillettes „a mânca pateu”[8].
În această prespectivă, și românescul niște poate fi considerat articol
partitiv când este folosit cu substantive nenumărabile, dar acest tip de
articol nu este luat în seamă de gramaticile românești. În schimb acestea
disting două alte tipuri de articol.
Articolul demonstrativ este apropiat ca înțeles de adjectivul demonstrativ,
având forme identice cu cele ale variantei scurte a acestui adjectiv. Ca
articolul hotărât, și acest articol determină substantivul în mod hotărât.
Exemple[37]:

 în exprimarea gradului superlativ relativ: cel mai frumos;

 înlocuind un substantiv înaintea atributului care se referă la el: –
Unde mi-e rochia? – Care, cea neagră?;
 înaintea unui numeral: Cei trei mușchetari;
 în unități frazeologice: Cele rele să se spele, cele bune să se-
adune;
 în nume de monarhi: Petru cel Mare;
 înaintea celui de-al doilea atribut al unui substantiv, când ambele
atribute sunt postpuse: prietena lui cea simpatică.
Are și forme de genitiv-dativ: celui, celei, celor.
Alt articol românesc este cel posesiv. Și acesta exprimă determinare
definită în construcții posesive. Are patru forme acordate cu obiectul
posedat, la care se referă. Este folosit în următoarele construcții [38]:

 în formarea pronumelui posesiv: al meu;
 în al doilea atribut, care numește posesorul, al unui obiect
posedat: pantofii cei noi ai verișoarei mele;
 în numele predicativ care exprimă posesorul obiectului numit
de subiect: Cărțile sunt ale profesorului meu, A cui este casa
aceasta?
Articol zero[modificare | modificare sursă]
În anumite cazuri, substantivul este folosit fără niciun articol și în limbi în
care de altfel există articole.
În română, substantivele nenumărabile se folosesc uneori cu
articolul niște, dar cel mai adesea fără articol: Am pâine, brânză și vin.
Tot fără articol se folosește numele predicativ fără atribut, care
denumește ocupația, profesia, funcția, rangul, titlul, etnia etc.
subiectului: El este student. În ciuda caracterului său definit, substantivul
fără atribut, la acuzativ cu prepoziție, se folosește tot fără articol: Cartea
e pe masă, Pisica este sub scaun. Excepție face numai substantivul cu
prepoziția cu, care poate fi definit (Mergem cu directorul), dar și
nedefinit: Mergem cu mașina[39].
Nici în spaniolă nu se folosește articol în cazurile corespunzătoare
primelor două menționate pentru română: Tenemos vino „Avem
vin”[40], Es general de ejercito „Este general în armată”[41].
În franceză de asemenea nu se folosește articol înaintea numelui
predicativ fără atribut, care exprimă ocupația etc. subiectului: Son fils est
avocat „Fiul său este avocat”[42]. Substantivul este tot nearticulat în
următoarele cazuri mai frecvente[43]:

 atributul substantival cu prepoziție: une table de marbre „o masă de

marmură”;
 complementul indirect nedefinit folosit cu prepoziția de: Tu t’occupes
de bêtises „Te ocupi de prostii”;
 numele de luni fără atribut: Décembre est revenu „A venit
decembrie”;
 complementul din unități frazeologice: demander pardon „a cere
iertare”, prêter sur gages „a da împrumut pe gaj”;
 numele proprii de persoane: J’ai rencontré Jean „M-am întâlnit cu
Jean”, Dupont est venu me voir „Dupont a venit să mă vadă”.
În engleză se folosesc uneori fără articol, deși sunt definite, nume de
materii (Whisky is expensive „Whisky-ul este scump”) sau substantive la
plural (Planes take off from here „Avioanele decolează de aici”), în
afirmații generale[14].
În maghiară sunt de asemenea situații de lipsă a articolului hotărât cu
substantive definite folosite fără atribut, cum sunt numele proprii de
persoane (Találkoztál már Gézával? „Te-ai întâlnit deja cu Géza?”),
inclusiv cele care denumesc o familie: Megjöttek Szabóék „A venit familia
Szabó” (vs.  fr  les Durand „familia Durand”[44],  en  the Johnsons „familia
Johnson”[45]). Tot fără articol sunt folosite și numele de țări dintr-un singur
cuvânt: Finnország „Finlanda”. Este facultativ articolul hotărât cu numele
obiectului posedat folosit cu sufix personal posesiv, acesta
corespunzând adjectivului posesiv din română: Alig tudta leplezni (az)
ingerültségét „Abia a putut să-și mascheze iritarea”[22].
Comparativ cu celelalte limbi menționate în acest articol, în maghiară
cazurile de lipsă a articolului nehotărât sunt mult mai frecvente decât cele
de folosire a acestuia, ex. Ez vicc „Ăsta este un banc”[22].

Note[modificare | modificare sursă]
1. ^ a b c Constantinescu-Dobridor 1998, articolul articol.
2. ^ Constantinescu-Dobridor 1998, articolul determinant.
3. ^ Guțu-Romalo 2005, subcap. „Articolul”, pp. 53–57.
4. ^ Kálmán și Trón 2007, p. 174.
5. ^ Bussmann 1998, p. 89. Vezi și harta alăturată.
6. ^ Kálmán și Trón 2007, p. 107. Vezi și harta alăturată.
7. ^ a b Kattán-Ibarra și Pountain 2005, p. 19.
8. ^ a b Grevisse și Goosse 2007, p. 746.
9. ^ Constantinescu-Dobridor 1998, articolul substantivare.
10. ^ Grevisse și Goosse 2007, p. 112.
11. ^ Crystal 2008, p. 114.
12. ^ P. Lakatos 2006, p. 108.
13. ^ Grevisse și Goosse 2007, p. 738.
14. ^ a b Eastwood 1994, p. 177.
15. ^ Cojocaru 2003, p. 77.
16. ^ Cojocaru 2003, p. 82.
17. ^ Eastwood 1994, p. 198.
18. ^ P. Lakatos 2006, p. 25.
19. ^ H nu se pronunță, și aici nu contează drept consoană nici în scris.
20. ^ Grevisse și Goosse 2007, pp. 742–743.
21. ^ Grevisse și Goosse 2007, p. 742.
22. ^ a b c d e Bokor 2007, pp. 247–248.
23. ^ TLFi, articolul LE1, LA1, LES1.
24. ^ Etymonline, articolul the.
25. ^ Zaicz 2006, articolul az
26. ^ Cojocaru 2003, p. 34.
27. ^ Bărbuță 2001, p. 63.
28. ^ Grevisse și Goosse 2007, p. 743.
29. ^ Grevisse și Goosse 2007, p. 745.
30. ^ Crystal 2008, p. 241.
31. ^ Etymonline, articolul Etymonline, an.
32. ^ a b Kattán-Ibarra și Pountain 2005, p. 22.
33. ^ a b Cojocaru 2003, p. 33.
34. ^ Kattán-Ibarra și Pountain 2005, pp. 53.
35. ^ Dexonline, articolul niște.
36. ^ Grevisse și Goosse 2007, p. 745.
37. ^ Cojocaru 2003, pp. 45–46.
38. ^ Cojocaru 2003, p. 48.
39. ^ Cojocaru 2003, p. 44.
40. ^ Kattán-Ibarra și Pountain 2005, p. 20.
41. ^ Kattán-Ibarra și Pountain 2005, p. 23.
42. ^ Grevisse și Goosse 2007, p. 753.
43. ^ Grevisse ș Goosse 2007, pp. 753–759.
44. ^ Grevisse și Goosse 2007, p. 1418.
45. ^ Eastwood 1994, p. 209.
Surse bibliografice[modificare | modificare sursă]
 Bărbuță, Ion et al. Gramatica uzuală a limbii române, Chișinău,
Litera, 2000, ISBN 9975-74-295-5 (accesat la 14 august 2018)
 hu Bokor, József, Szófajtan (Părțile de vorbire), A. Jászó, Anna
(coord.), A magyar nyelv könyve (Cartea limbii maghiare), ediția a
VIII-a, Budapesta, Trezor, 2007, ISBN 978-963-8144-19-5, pp. 197–
253 (accesat la 14 august 2018)
 en Bussmann, Hadumod (coord.), Dictionary of Language and
Linguistics (Dicționarul limbii și lingvisticii), Londra – New York,
Routledge, 1998, ISBN 0-203-98005-0 (accesat la 14 august 2018)
 en Cojocaru, Dana, Romanian Grammar (Gramatică română),
SEELRC, 2003 (accesat la 14 august 2018)
 Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, Dicționar de termeni lingvistici,
București, Teora, 1998; online: Dexonline (DTL) (accesat la 14
august 2018)
 en Crystal, David, A Dictionary of Linguistics and
Phonetics (Dicționar de lingvistică și fonetică), ediția a VI-a,
Blackwell Publishing, 2008, ISBN 978-1-4051-5296-9 (accesat la 10
noiembrie 2018)
 Dicționare ale limbii române (Dexonline) (accesat la 14 august 2018)
 en Eastwood, John, Oxford Guide to English Grammar (Ghidul
Oxford al gramaticii engleze), Oxford, Oxford University Press,
1994, ISBN 0-19-431351-4 (accesat la 14 august 2018)
 fr Grevisse, Maurice și Goosse, André, Le bon usage. Grammaire
française (Folosirea corectă a limbii. Gramatică franceză), ediția a
XIV-a, Bruxelles, De Boeck Université, 2007, ISBN 978-2-8011-
1404-9
 Guțu-Romalo, Valeria (coord.), Gramatica limbii române, vol. I,
Cuvântul, vol. II, Enunțul, București, Editura Academiei Române,
2005 ISBN 9732713054
 en Harper, Douglas, Online Etymology Dictionary (Dicționar
etimologic online) (Etymonline) (accesat la 28 aprilie 2018)
 hu Kálmán, László și Trón, Viktor, Bevezetés a
nyelvtudományba (Introducere în lingvistică), ediția a II-a, adăugită,
Budapesta, Tinta, 2007, ISBN 978-963-7094-65-1 (accesat la 14
august 2018)
 en Kattán-Ibarra, Juan și Pountain, Christopher J. Modern Spanish
Grammar. A practical guide (Gramatică modernă a limbii spaniole.
Ghid practic), ediția a II-a, Londra / New York, Routledge,
2003, ISBN 0-203-42831-5 (accesat la 14 august 2018)
 hu P. Lakatos, Ilona (coord.) Grammatikai gyakorlókönyv
(mintaelemzésekkel és segédanyagokkal) [Exerciții de gramatică (cu
analize model și materiale ajutătoare)], Budapesta, Bölcsész
Konzorcium, 2006, ISBN 963-9704-28-8 (accesat la 14 august 2018)
 fr Trésor de la langue française informatisé (Tezaurul limbii
franceze informatizat) (TLFi) (accesat la 14 august 2018)
  hu Zaicz, Gábor (coord.), Etimológiai szótár. Magyar szavak és
toldalékok eredete (Dicționar etimologic. Originea cuvintelor și
afixelor maghiare), Budapesta, Tinta, 2006, ISBN 963-7094-01-
6 (accesat la 14 august 2018)

Vezi și[modificare | modificare sursă]

 Articol demonstrativ
 Articol hotărât
 Articol nehotărât
 Articol posesiv

v • d • m

Categorie: 

 Articol (gramatică)
Meniu de navigare
 Nu sunteți autentificat

 Discuții

 Contribuții

 Creare cont

 Autentificare
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
Căutare
Cautare Salt

 Pagina principală
 Schimbări recente
 Cafenea
 Articol aleatoriu
 Facebook
 Participare
 Cum încep pe Wikipedia
 Ajutor
 Portaluri tematice
 Articole cerute
 Donații
Trusa de unelte
 Ce trimite aici
 Modificări corelate
 Trimite fișier
 Pagini speciale
 Navigare în istoric
 Informații despre pagină
 Citează acest articol
 Element Wikidata
Tipărire/exportare
 Creare carte
 Descărcare ca PDF
 Versiune de tipărit
În alte limbi
 Български
 Deutsch
 Ελληνικά
 English
 Español
 Français
 Magyar
 Српски / srpski
 Türkçe
Încă 63
Modifică legăturile

 Ultima editare a paginii a fost efectuată la 11 aprilie 2021, ora 15:42.

 Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții
identice; pot exista și clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.
 Politica de confidențialitate

 Despre Wikipedia

 Termeni

 Versiune mobilă

 Dezvoltatori

 Statistici

 Declarație cookie
