Fenomenele acustice ce apar în timpul

ciclului cardiac - zgomote cardiace

Sunt patru zgomote cardiace:

 Zgomotul 1 şi 2 - perceptibile stetacustic, în

condiţii normale;

 Zgomotul 3 şi 4 - foarte slabe, în general

imperceptibile stetacustic, dar posibil de
înregistrat pe fonocardiogramă.
Caracteristicile zgomotelor cardiace
 Auscultaţia
 Auscultaţia permite perceperea
zgomotelor cardiace cu ajutorul
unui stetofonendoscop.
Zonele de auscultaţie:
 aria mitrală – spaţiul V i.c.
stâng, pe linia medio-
claviculară
 aria tricuspidiană - sub
apendicele xifoidian;
 aria aortică – spaţiul II i.c. drept
parasternal;
 aria pulmonară – spaţiul II i.c.
stâng parasternal;
 Fonocardiograma
Definiţie: înregistrarea grafică a oscilaţiilor
produse de zgomotele cardiace;
 Fonocardiograma – zgomote patologice

1. Stenoza de valve sigmoidiene:

 suflu sistolic “în romb”.
2. Insuficienţa de valve sigmoidiene:
 suflu diastolic.
3. Stenoza de valve A-V:
 Suflu diastolic “în romb”.
4. Insuficienţa de valve A-V:
 suflu sistolic.
 1887 Fiziologul britanic Augustus D. Waller
din Londra a publicat primele studii de
electrocardiografie umană, realizate cu un
electrometru capilar( J Physiol1887;8:229-
234)

 1889 Fiziologul olandez Willem Einthoven a

văzut experimentul cu ocazia Primului
Congres al Fiziologilor

 1893 Willem Einthoven introduce termenul

de “electrocardiogramă” la intrunirea
Asociatiei Medicale Olandeze
 DEFINIŢIE
EKG = Înregistrarea la suprafaţa corpului a
variaţiilor ciclice ale campului electric (valori
absolute) indus de activitatea cardiacă.

ECG – evoluiază starea electrică a inimii prin

analiza variaţiilor în timp a proiecţiei
vectorului cardiac pe diferite planuri.

Evaluarea proiecţiei vectorului cardiac se face

prin derivaţii ECG.
• EKG nu înregistrează direct activitatea electrică
a sursei (inima). O astfel de activitate ar
necesita electrozi plasaţi direct pe ţesutul
generator de curent.
• EKG înregistrează modificările campului electric
generat de inimă în momentul depolarizării şi
repolarizării cardiomoicitelor.
• Inima poate fi privită ca un dipol mobil într-un
mediu conductor cu un moment electric dipolar
– vector cardiac.
 PRINCIPIU
Depolarizare şi Repolarizare
 În repaus, cardiomiocitele sunt încărcate
“+” pe versantul extern al membranei şi “-”
la interior.
 În timpul depolarizării, potenţialul de
membrană se inversează.
 Negativitatea de repaus a interiorului se
reduce spre 0 şi apoi interiorul devine
pozitiv ca urmare a influxului de Na+ (vezi
PA, faza 0).
Potenţialul de acţiune
 Metode de înregistrare a ECG

 1. BIPOLARE
 DERIVAŢIILE
STANDARD ALE
MEMBRELOR
 Descrise de Einthoven,
numite DI, DII, DIII

Derivaţia I = mâna dreaptă şi mâna stângă

Derivaţia II = mâna dreaptă şi piciorul stâng
Derivaţia III = mâna stângă şi piciorul stâng
2. UNIPOLARE

DERIVAŢIILE UNIPOLARE
ALE MEMBRELOR

NUMITE aVR, aVL, aVF

a – amplificare
V - voltaj
R,L,F – locul de plasare a
electrozilor
Derivaţiile V1 - V6 (unipolare pectorale)
 Derivaţiile unipolare precordiale
 V1, V2, V3, V4, V5, V6
 electrodul explorator (pozitiv) este plasat succesiv pe
torace în diferite zone precordiale, iar electrodul de
referinţă (negativ, electrodul central Wilson) se
realizează prin unirea electrozilor R, L şi F
 explorează planul orizontal al inimii
 electrodul explorator este plasat pentru:
 V1, în spaţiul 4 intercostal, pe marginea dreaptă a sternului
 V2, în spaţiul 4 intercostal, pe marginea stângă a sternului
 V3, între V2 şi V4
 V4, în spaţiul 5 intercostal, pe linia medioclaviculară
 V5, în spaţiul 5 intercostal, pe linia axilară anterioară
 V6, în spaţiul 5 intercostal, pe linia medioaxilară
 Derivaţiile unipolare precordiale
 Pot fi aplicate şi derivaţii suplimentare stângi:
 V7, în spaţiul 5 intercostal, pe linia axilară posterioară
stângă
 V8, tot în spaţiul 5 intercostal, pe linia scapulară medie
stângă
 V9, pe linia paravertebrală stângă, la jumătatea distanţei
dintre V8 şi coloana vertebrală.

 De asemenea pot fi utile pentru diagnosticul

unui infarct miocardic de ventricul drept şi
precordialele drepte: V3R, V4R, V5R şi V6R, cu
localizare simetrică cu cea a precordialelor
stângi
 Conducerea impulsului electric în
inimă
 Este realizată de către
ţesutul nodal al inimii
format din:

– Nodul sino-atrial

– Nodul atrio-ventricular

– Fasciculul Hiss

– Reţeaua Purkinje
Geneza undei P
 Unda P =
depolarizarea
ambelor atrii
 E o undă rotunjită,
pozitivă
 Durata = 0,10 sec.
 Amplitudine = 0,25
mV/ 2,5 mm
(1mV=10mm)
Unda Q
 Unda q
 Este o unda subţire,
ascuţită şi negativă
 Durata= 0,04 sec.
 Amplitudine < ¼ din
amplitudinea undei R
 Patologic: q îngroşat,
cu A > ¼ R
 Sugerează necroză
miocardică (IMA).
Unda R
Unda R
1. Este o undă +, ascuţită,
simetrică
2. Este cea mai mare undă +
de pe EKG
3. Nu reflectă depolarizarea
bazei VS
4. Amplitudinea ei este
proporţională cu masa
ţesutului ventricular
depolarizat.
In infarctul miocardic acut
masiv, amplitudinea R
scade – prognostic sever
Unda S
 DEPOLARIZAREA BAZEI VS
 Unda S
1. E o undă mică, - , ascuţită.
2. Reprezintă ultima fază a
depolarizării VS se studiază
împreună cu celelalte unde
ale depolarizării ventriculare
= complexul QRS
Durata QRS = 0,08-0,10 sec.
QRS > 0,10 - 0,12 s →
hipertrofie ventriculară
QRS >0,12s → bloc de ramură
(BRS, BRD)
Segmentul S-T
P QRS
Unda T
UNDA T
 E ultima undă ce se înregistrează într-un
ciclu cardiac
 Semnifică repolarizarea vetriculară
 E rotunjită, + . De ce?
DERIVAŢIILE UNIPOLARE
Vilson (V1-V6)
 EKG

Derivatia II

Unda P = Depolarizarea atriilor

Complexul QRS = Depolarizarea ventriculelor
Unda T = Repolarizarea ventriculelor
 Standardizarea ECG
 implică:
– pe verticală:
 1mm = 0,1mV,
permiţând aprecierea
amplitudinii undelor
– pe orizontală:
 1mm = 0,04 secunde (la
viteza de 25 mm/sec),
permiţând aprecierea
duratei undelor şi
intervalelor
 Axa electrică a inimii
1. R2 > R1 > R3 – poziţie oblică
2. R1 > R2 > R3 – poziţie orizontală
3. R2 > R3 > R1 – poziţie verticală

R2 > R1 > R3 R1 > R2 > R3 R2 > R3 > R1

 UTILIZAREA

 Determinarea FC;
 Evaluarea funcţiei de conducere cardiacă;
 Determinarea axei electrice a inimii;
 Determinarea:
– Aritmiilor cardiace;
– tulburărilor de conducere;
– leziunilor peretelui cardiac;
 NU aduce informaţii despre funcţia de
pompă a inimii.
Normal
Zonă de infarct în partea
anterioarăa miocardului

Zonă de infarct în partea

posterioară a apexului
Fibrillaţie cardiacă

Defibrilation

Fibrillation auriculaire