Metode de formare

Curs III-2019
Prof. Dr. Diana Cimpoesu
 Obiective
 Să enumere metodele de formare
 Să descrie paşii fiecărei metode prezentate;
 Să enumere cel puţin 3 avantaje pentru fiecare metodă
prezentată;
 Să descrie cel puţin 2 condiţii de desfăşurare a metodei
respective;
 Să indice cel puţin 2 metode de formare pentru
transmiterea de abilităţi, cunoştiinţe sau atitudini în
formare;
 Să indice cel puţin 2 metode pentru parcurgerea celor 4
faze ale ciclului învăţării prin experienţă;
Metode de formare – centrate
pe formator

 Prelegerea
 Demonstraţia
 Studiul de caz
 Simularea
Metode de formare – centrate
pe grup

 Brainstorming
 Lucru în grupe mici
 Acvariu
 Joc de rol
PRELEGEREA (prezentarea)

 Este o activitate condusă de un specialist

capabil să transmită informaţii, teorii sau
principii;
 Prelegerea propriu-zisă sau o implicare a
cursantului prin întrebări şi discuţii.
 Utilizare:
 Pentru a introduce participanţii într-un subiect nou;
 Pentru a prezenta o vedere de ansamblu sau o
sinteză;
 Pentru a trasmite fapte statistici;
 Când ne adresăm unui grup mare.
 Avantaje

 Acoperă mult material în scurt timp;

 Este util pentru grupuri mari;
 Poate fi adaptat oricărui tip de cursant;
 Poate precede mai multe tehnici de formare
practice;
 Lectorul are mai mult control decât în alte
situaţii.
De ce trebuie să ţinem cont

 Permite o comunicare într-un singur sens;

 Nu implică o abordare prin experienţa proprie a
participantului;
 Rolul participantului este pasiv;
 Lectorul trebuie să posede calităţi reale de
prezentator;
 Nu este potrivită pentru schimbarea
comportamentului sau învăţarea de noi abilităţi;
 Câstigul de informaţii al participantului nu este
mare dacă prezentarea nu este urmată de
tehnici de formare practice.
Proces

 Introduceţi subiectul; explicaţi

participanţilor despre ce va fi vorba;
 Spuneţi-le ce aveţi de spus ajutat de
mijloace audio-vizuale;
 În final faceţi un rezumat a ceea ce aţi
spus;
 Invitaţi participanţii să pună întrebări.
STUDIU DE CAZ

 Descrierea unei situaţii ipotetice care este

utilizată pentru analiză şi discuţii.
 Utilizare:
 Se discută aspectele legate de problematica
specifică într-o anumită situaţie;
 Oferă ocazia de a dezvolta abilităţi de luarea
deciziilor şi rezolvare de probleme în condiţii
“de laborator”;
 Promovează discuţiile în grup şi rezolvarea
de probleme în grup.
Avantaje

 Participantul se poate raporta comod la

situaţia respectivă;
 Implică un element de necunoscut;
 Situaţia ipotetică nu implică riscuri;
 Partcipanţii sunt implicaţi.
De ce trebuie să ţinem cont

 Cazul tebuie ales în concordanţă cu

experienţa cursantului;
 Problemele sunt complexe şi cu multe
faţete;
 Nu există întotdeauna o singură soluţie;
 Cere mult timp dacă scrii tu însuţi cazul
pentru a-l prezenta participanţilor;
 Întrebările trebuie atent alese pentru a
îndeplini obiectivl propus.
Proces
 Se prezintă cazul;
 Se dă timp participanţilor să se familiarizeze cu
cazul;
 Se prezintă întrebările pentru discuţii sau pentru
rezolvarea de probleme;
 Se oferă timp participanţilor să rezolve problema
respectivă;
 Câţiva participanţi sunt rugaţi să prezinte soluţiile;
 Se discută toate soluţiile posibile;
 Participanţii sunt întrebaţi în ce măsură cazul
poate fi relevant pentru activitatea lor;
 Se rezumă principalii paşi.
DEMONSTRAŢIA

 Acea metodă prin care se prezintă ceva

ce trebuie făcut.
 Utilizare:
 pentru a forma o anumită abilitate sau
tehnică;
 Avantaje:
 Uşor de focalizat atenţia participanţilor;
 Arată aspectele practice ale metodei;
 Implică participanţii să practice.
De ce trebuie să ţinem cont

 Necesită planificare şi practică un timp

înainte;
 Este important să existe materiale
suficiente pentru ca fiecare dintre
participanţi să practice;
 Nu este aplicabilă la grupuri mari;
 Implică oferirea de feed-back
participanţilor când încearcă să practice
singuri.
Proces

 La începerea demonstraţiei se prezintă scopul

acesteia;
 Se prezintă materialul care va fi folosit;
 Se efectuează demonstraţia;
 Se demonstrează încă o dată, de data aceasta
explicând fiecare pas;
 Se invită participanţii să pună întrebări;
 Se invită participanţii să practice;
 Se discută dificultăţile/aspectele facile de
îndeplinit şi se rezumă punctele cheie.
SIMULAREA

 Este reproducere a unei situaţii reale din

viaţă;
 Utilizare:
 permite participanţilor să experimenteze
luarea unei decizii în situaţii “reale”, fără să
se teamă de consecinţele deciziilor lor;
 Este o modalitate de a aplica cunoştiinţe, a
dezvolta abilităţi şi a examina atitudini în
contextul situaţiilor reale.
Avantaje
 Practic;
 Participanţii sunt capabili să înveţe prin
descoperire să reacţioneze pe cont propriu;
 Permite un feed-back rapid.

De ce trebuie să ţinem cont

 Se consumă timp;
 Formatorul trebuie să fie bine pregătit, în
special cu logistica;
 Simularea este deseori o reproducere
simplistă a realităţii.
 Proces
 Pregătiţi participanţii pentru a-şi asuma roluri
specifice în timpul simulării;
 Prezentaţi scopul, regulile şi cadrul necesar
simulării
 Faceţi posibilă simularea;
 Întrebaţi participanţii despre reacţiile lor la
simulare
 Împărtăşiţi reacţiile cu observatorii;
 Întrebaţi participanţii ce au învăţat prin simulare şi
ce principii decurg din aceasta;
 Întrebaţi participanţii dacă această simulare se
apropie de viaţa reală;
 Faceţi un rezumat, scoateţi în evidenţă obiectivul
care a fost atins.
BRAINSTORMING

 Metodă de formare prin care se obtine,

in timp scurt, un număr mare de idei de
la un grup de participanţi;
 Utilizare:
 Obţinerea unei palete largi de
idei/informaţii de la participanţi;
 Încurajarea gândirii creative a
participanţilor prin înlăturarea tuturor
barierelor şi inhibiţiilor.
Avantaje

 Se stimulează emisfera dreaptă;

 Se îmbunătăţeşte climatul formării,
 Promovează creativitatea şi găsirea de
soluţii inedite;
 Ajută la focalizarea şi clarificarea
activităţilor;
 Creşte gradul de mulţumire a
participanţilor prin participarea directă la
rezolvarea unei probleme.
De ce trebuie să ţinem cont

 Formatorul stimulează buna dispoziţie a

participanţilor şi înlăturarea barierelor de
gândire;
 Toate ideile şi experienţele generate de
participanţi sunt luate în consideraţie şi
notate, fără a fi judecate sau criticate;
 Câteva idei selectate vor fi aplicate
ulterior în practică.
SPĂRGĂTORUL DE GHEAŢĂ ŞI
DESCHIZĂTORUL DE DRUM
 Activităţi neconvenţionale ce includ şi
jocuri cu rolul de a ajuta participanţii “să
intre” mai uşor în program;
 Utilizare:
 La începutul atelierului sau după o pauză;
 Acivităţi antrenante, energizante;
 Dau tonul programului şi indică cine poartă
responsabilitatea învăţării.
De ce trebuie să ţinem cont

 Compoziţia grupului şi diferenţele

culturale între paricipanţi;
 Aşteptările participanţilor;
 Natura programului;
 Stilul şi personalitatea formatorului.
Proces

 Formatorul propune exerciţiul şi cere

permisiunea de a-l aplica;
 Formatorul dă instrucţiuni clare şi urmăreşte
limbajul non-verbal al participanţilor;
 Formatorul participă cu grupul la exerciţiul
respectiv;
 Este reflectată experienţa pe scurt şi se trag
concluziile;
 Formatorul face legătura cu subiectul următor.
ACVARIUL
 Tehnică participativă – formarea şi
intensificarea dinamicii de grup;
 Metodă deosebit de utilă pentru un număr
relativ mic de participanţi (maxim 20);
 Utilizare:
 Instrument util în rezolvarea unei probleme
 Tehnică de generare a mai multor puncte de
vedere;
 Element important în construcţia echipei;
 Ameliorarea comunicării şi relaţiilor de grup;
 Ca spărgător de gheaţă;
 Pentru identificarea obiectivelor.
De ce trebuie să ţinem cont

 Temă de interes major pentru cursanţi pentru a-

i motiva să participe;
 Limită de timp discuţiei (1/2 de sesiune) pentru
a da prilej grupului să discute experienţa;
 Formatorul = vigilent pentru a nu permite unui
singur participant să polarizeze atenţia sau
pentru a lăsa să lâncezească discuţia;
 Formatorul procesează exerciţiul la sfârşit
ăentru a extrage principalele concluzii.
 Proces
 Scaunele se dispun în două cercuri concentrice,
unul mic în interior (2-3 scaune) şi restul în exterior;
 Pe scaunele din interior se aşează participanţii care
încep o discuţie referitoare la subiectul dat, după
care orice membru din cercul exterior poate veni să
participe la discuţie înlocuind unul din protagoniştii
iniţiali;
 Înlocuirea se face prin atingerea uşoară cu mâna a
umărului unei persoane din cercul central numai
atunci când aceasta tace;
 Se pot petrece oricâte mişcări între participanţi;
 La sfârşit se reflectă în grup elementele procesului,
participanţii îşi dau un feed-back referitor la
comportamentul din timpul discuţiei.
DISCUŢII ÎN GRUPURI MICI
 Activitate care permite participanţilor să-şi
împărtăşească experienţele, ideile sau să
rezolve probleme;
 Utilizare:
 Permite prezentarea ideilor în grupul mic;
 Îmbunătăţeşte abilităţile de rezolvare a
problemelor;
 Ajută participanţii să înveţe unul de la celălalt;
 Conferă o responsabilitate mai mare în procesul de
învăţare;
 Promovează munca în echipă;
 Clarifică valorile personale.
Avantaje

 Participanţii dezvoltă un control mai

mare asupra celor ce au de învăţat;
 Participarea este încurajată;
 Cursanţii sunt mai puţin dependenţi de
formator;
 Produce o consolidare şi clarificare a
problemei respective.
De ce trebuie să ţinem cont
 Sarcini foarte clare;
 Grupul trebuie să fie conştient de limitele de
timp ale discuţiei;
 Participanţii trebuie să fie capabili să se asculte
unii pe ceilalţi, chiar dacă nu sunt de acord cu
ce spun ceilalţi;
 Discuţiile nu trebuie să fie dominate de o
anumită persoană;
 Mărimea grupului = 4-7 persoane;
 Întrebările permit ghidajul discuţiei;
 Fiecare este încurajat să participe.
 Proces
 Împărţiţi participanţii pe grupe mici;
 Prezentaţi-le sarcina de îndeplinit;
 Fiecare grup – un facilitator, o persoană care va nota
activităţile şi o persoană care va prezenta concluziile
grupului mare;
 Verificaţi dacă participanţii au înţeles ce au de
îndeplinit;
 Stabiliţi timpul necesar;
 Invitaţi şi permiteţi exprimarea concluziilor de către
reprezentanţii grupurilor mici;
 Identificaţi temele comune în prezentările grupurilor;
 Întrebaţi participanţii ce au învăţat din acest exerciţiu;
 Întrebaţi-i cum vor aplica ce au învăţat.
 JOC DE ROL
 Două sau mai multe persoane interpretează roluri
dintr-un scenariu legat de o temă de formare;
 Utilizare:
 Ajută la schimbarea atitudinilor;
 Evidenţiază consecinţele acţiunii unor oameni asupra
altora;
 Ocazie de a vedea cum se pot simţi unii oameni într-o
anumită situaţie;
 Oferă un mediu sigur în care participanţii pot explora
probleme care i-ar face să se simtă stânjeniţi în viaţa
reală;
 Ajută participanţii să experimenteze soluţii alternative la
anumite situaţii.
Avantaje
 Stimulativ şi distractiv;
 Antrenează atenţia grupului;
 Simulează lumea reală.

De ce trebuie să ţinem cont

 Spontan, nu necesită un scenariu foarte
riguros;
 Important ca actorii să-şi înteleagă bine
rolurile;
 La sfârşitul jocului participanţii trebuie să
iasă din rol.
 Proces
 Pregătiţi actorii pentru a-şi înţelege rolurile şi situaţia;
 Pregătiţi climatul – observatorii să ştie despre ce situaţie
este vorba;
 Observaţi jocul de rol;
 Mulţumiţi actorilor şi întrebaţi-i cum s-au simţit în rolul
interpretat, mai întâi ca personaj, apoi ca ei înşişi; astfel
reuşiţi să-i ajutaţi să iasă din rol;
 Împărtăşiţi reacţiile cu observatorii;
 Întrebaţi participanţii ce au învăţat şi ce principii decurg
din ce s-a întâmplat;
 Întrebaţi participanţii dacă această situaţie se apropie de
viaţa reală;
 Faceţi un rezumat: scoateţi în evidenţă obiectivul care a
fost atins.