Etio-patogeneza cancerelor:

cancerogeneza
Prevenţia cancerelor

Lucian Miron
Catedra Oncologie., UMF “Grigore T. Popa”
Iasi
 Cuprins

 Etiopatogeneza cancerelor: cancerogeneza prin agenţi fizici,

biologici şi chimici.

 Fazele carcinogenezei: iniţiere, promoţie şi progresie tumorală

 Genetica cancerului: oncogene, gene supresoare de tumori, genele

de reparare a ADN

 Prevenţia primară in cancer

 Carcinogeneza

 Carcinogeneza este definită ca procesul multistadial prin care o celulă

normală dobândeşte proprietăţi ce permit dezvoltarea fenotipului malign,
ca rezultat al interacţiunilor multiple între factori exogeni şi endogeni
(genetici, hormonali, imunologici, metabolici).

 Carcinogen poate fi definit ca un agent a cărui administrare la animalele de

experienţă determină o incidenţă semnificativ crescută statistic a
neoplaziilor, de unul sau mai multe tipuri histologice, faţă de animalele
neexpuse

 Carcinogeneza umană poate fi împărţtă în trei mari categorii:

- carcinogeni fizici;
- carcinogeni biologici;
- carcinogeni chimici.
Epigenetic and RNA regulation: a new hallmark of cancer

Imielinski et al. Cell. 150(6): 1107–1120 (2012)

 “Lecţiile” epidemiologiei

 2 aspecte sunt relevate de epidemiologie:

- Cancerele nu sunt distribuite întâmplător; factori măsurabili

influenţează distribuţia cancerelor în populaţii

- Cauzalitatea cancerelor este multifactorială- factorii exogeni şi

endogeni contribuie la dezvoltarea cancerelor
 Factori carcinogeni

Factori de risc contributori la inciden ţa cancerelor umane:

 Alimentaţie (35%) variaţii 10-70%
 Fumat (30%)
 Factori legaţi de comportamentul sexual ( 7%)
 Factori infecţioşi (11%-20%)
 Factori ocupaţionali (4%)
 Factori geografici (3%)
 Poluarea atmosferică (2%)
 Aditivi alimentari (<1%)
 Medicamente (1%)
 Produşi industriali (1%)
 Necunoscuţi (?)
 Principiile carcinogenezei
 Carcinogeneza este un proces multistadial, în fiecare etapă cu
numeroase evenimente genetice

 PRINCIPII:

- Există o variabilitate individuală între indivizi privind răspunsul la

expunerea de carcinogeni

- Expunerea la carcinogeni este difuză, afectând suprafeţe (epitelii) mari

care vor fi predispuse la carcinogeneză în sedii multiple, având ca rezultat
posibilitatea apariţiei unor cancere multiple (teoria „carcinogenezei în
câmp” – descrisă iniţial în 1950, pentru cancerele sferei ORL)
 Carcinogeneza -principii

 Carcinogeneza umană poate fi împărţtă în trei mari categorii:

- carcinogeni fizici;
- carcinogeni biologici;
- carcinogeni chimici.
 PRINCIPII:

- Există o variabilitate individuală între indivizi privind răspunsul la

expunerea de carcinogeni

- Expunerea la carcinogeni este difuză, afectând suprafeţe (epitelii) mari

care vor fi predispuse la carcinogeneză în sedii multiple, având ca rezultat
posibilitatea apariţiei unor cancere multiple (teoria „carcinogenezei în
câmp” – descrisă iniţial în 1950, pentru cancerele sferei ORL)
 Carcinogeneza

 Carcinogenii fizici (3-5%): - radiaţii ionizante

- radiaţiile solare (UV)
- fibre minerale: azbest şi erionit

 Carcinogeneza virală (15%-20%)

 Carcinogeneza chimica (65%)

Factorii fizici
(3-5%)
Radiații ionizante
I. Factorii fizici (3-5%)
 Radiaţile ionoizante- bomba atomică

Un “ The life Spann Study” 80 000 supravieţuitorii ai atacului cu

bomba atomică a relevat 3 importante concluzii:

1. Leucemiile sunt cele mai frecvente cancere induse de radiaţii

( la 4 ani), apoi tumorile solide x2 la 50 de ani)
2. Vârsta este un factor de risc important, copii sunt cei mai afectaţi
3. Riscul de cancer creşte liniar cu doza de iradiere primită

Ex. Persoană de 30 de ani iradiată prezintă risc de cancer de 47%

până la vârsta de 70 de ani.
 Radiaţii ionizante

Radiatiile ionizante sunt definite ca acele forme de propagare a energiei in mediu, radiatii
cu energie suficientă pentru a ioniza moleculele prin deplasarea electronilor din atomi

A. Electromagnetice ( unde):
radiaţiile X sau fotonii
radiaţii gamma-Ϫ
B. Particulate formează radiaţii ionizante.
 electroni - radiaţii beta sunt facicole de electroni
 protoni,
 α-particles
 neutrons şi ioni de carbon prinn interacţiune cu nucleii atomilor cărora le cedează energia,
aceste radiaţii produc protoni de recul, particule alfa şi fragmente nucleare grele ce vor ioniza materia
Mecanisme de acţiune asupra ADN
 Radiaţii ionzante- mecanism de acţiune

A. Acţiune directă-generarea de electroni cu rupturi monocatenare (SSB) sau dublu-

catenare (DSB), deleţii şi translocaţi
DNA → [DNA+ + e_ ] → DNA• (efect direct)

B. Acţiune indirectă prin interacţiunea cu molecula de apă şi formarea de radicali

liberi oxidativi:
H2O → H2 +O2
H2O →e→ -OH →e→ H2O2→O2- →e→02 ( ROS)
radical hidroxil peroxid hidrogen radical superoxid
Aceşti radicali (ROS) determină leziuni ale ADN: deleţia primară, translocaţii,
inversarea secvenţelor ADN (efectul de radiobioliză a apei)
H₂o →[ H2O+ + e-] →•OH + ADN→ADN• + H2O (efect indirect)
Radioliza apei este schematizata prin urmatoarea
ecuaţie:

H₂o →H2, H2O2, eaq- , H• ,OH•, HO2• , OH⁻, H3O

Acest fenomen are loc in 10⁻8 secunde dupa absorbtia energiei radiante.
Cantitatea de radicali liberi formati depinde de natura radiatiei si de tipul
ţesutului parcurs
Radicalii liberi formați prin radioliza apei sunt foarte reactivi capabili
să produca suplimentar deteriorarea ADN-ului, pe lângă deteriorarea
produsa in mod direct prin absorbția directă de energie a ADN. Acest
mecanism este menționat ca " acțiunea indirectă” a radiațiilor, pentru a o
distinge de " acțiunea directa a radiației. " . In cazul iradierii cu radiatie
gamma ponderea celor doua efecte este egala, in timp ce in urma iradierii
cu neutroni va predomina efectul direct.
Calea directa si calea indirecta de actiune a radiatiilor ionizante sunt
schematizate in ecuatiile de mai jos :
ADN → [ADN+ + e_ ] → ADN• (efect direct)
H₂o →[ H2O+ + e-] →•OH + ADN→ADN• + H2O (efect indirect)
 Types of DNA damage and repair

Type of Single- Double- Bulky O6-

damage: adducts alkylguanine
strand strand
breaks breaks Insertions
& deletions
(SSBs) (DSBs)

Mismatch
repair

Repair Base Recombinational

Nucleotide- Direct
pathway: excision repair excision reversal
repair repair

HR NHEJ
Poly
Repair ADP
enzymes: ATM DNA-PK XP, MSH2, AGT
Ribose poly- MLH1
Polymer BRCA
merases
ase
Leziunile de la nivelul ADN-ului pot fi
rupturi mono- sau bicatenare
Ruptură Ruptură

monocatenar dublu-catenară
 Structura ADN
 ADN-ul - două catene
polipeptidice, antiparalele
 “scheletul” glucido-fosforic
 Legături
fosfodiesterice
 Polaritatea legăturilor
este 5’ spre 3’
 Complementaritatea
bazelor azotate
 A-T
 G -C
 legăturile de hidrogen
 2 per A = T
http://www.scritube.com">INFORMATIA GENETICA: ADN, ARN SI SINTEZA
 3 per G C PROTEINELOR (NOTIUNI DE GENETICA MOLECULARA)</a>

21
 Radiatii ionizante- rupturi ADN
 Alterarea secvenţei ADN = mutaţie,
 Mutaţiile pot fi: subtile o bază înlocuieşte pe alta ( tranziţii- o purină cu
purină, sau transversii o purină cu pirimidină), sau grosire: translocaţii,
deleţii, rupturi cromozomale, inserţii tranziţii şi transversii
 5-10% din mutaţii conduc la cancer
Carcinogenii sunt mutageni !
 Leziunile directe ale ADN induse de radiaţiile ionizante sunt: deleţia primară,
translocaţia, inversiunea secvenţelor de ADN, rupturi cromozomiale cu defecte de
reparare, sau amplificarea secvenţelor de ADN (mecanisme de activare a
oncogenelor).

 Aceste mutaţii pot afecta gene de control al sintezei ADN sau reparării ADN,
inducând instabilitate genică, iar aceasta, la rândul său la creşterea probabilităţii
erorilor în replicarea ADN în cursul ciclurilor subsecvente. Aceasta are ca finalitate
modificări în expresia oncogenelor sau activarea genelor supresoare tumoral.
Evenimentele finale sunt activarea protoncogenelor şi/sau inactivarea GST
Efectul carcinogenezei radice este dependentă
de vârstă
 Inducerea cancerului prin radiaţii este dependent de vârstă.

Exemple: iradierea gl. mamare în timpul adolescenti şi 20 de ani este mai

frecvent asociata cu cancer de san decat după varsta de 40 de ani.

Distribuția după vârstă de radiații cancere radioinduse

 similar la modelul incidenta natural apărute.

Există o relație intre doza și inducerea cancerului. Acest lucru se datorează probabil
cantitatea de deteriorarea ADN-ului sunt cauzate; la doze mai mici, celulele pot
supravietui în timp ce la doze mai mari, mutatii letale domina
 Radiaţiile solare (UV)

 Lumina UV pot fi clasificate în trei tipuri, în funcție de lungimea de

undă:
- UVC cu lungimi de undă cuprinse 240 - 290 nm,
- UVB variind de 290 - 320 nm, - cea mai cancerigenă
- UVA cuprinse între 320 și 400 nm.
UVC nu este în lumina soarelui, care ajunge pe pământ, pentru că este
rapid absorbit de atmosfera terestră.
UVB pare a fi în primul rând responsabil pentru inducerea cancerului
de piele dupa expunerea la soare.
 Determină mutaţii directe ale ADN-ului mediată de UVB.
În pielea umană penetrarea este superficială, mai puţin de
1 mm în profunzime.
 Lumina UV- în special UVB!

 A) Efectul direct al UVB and UVC este mediat determină apariţia

mutaţilor de tip dimerizare pirimidinelor (ciclobutan- pirimidină şi
pirimidin-pirimidonă); formarea dimerului de pirimidină crează o îndoire
a helixului ADN şi ADN-polimeraza nu mai poate citi configuraţia ADN şi
polimeraza include un reziduu “A” dimerii de ciclobutan-pirimidină
reprezintă 80% din mutaţiile UVB.

 Cel mai important dimerul ciclobutan-pirimidină (fotoprodus 6-4)

 B) Efecte indirect prin specii oxidative şi imunosupresie acţiune asupra
celulelor Langerhans
Melanomul malign
 Rolul azbestului şi erionit
Azbestul este un grup complex de fibre minerale naturale de siliciu, fiecare cu
structură unică, compoziţie şi reactivitate chimică diferite. Cele două subgrupe
distincte principale de fibre sunt chrisotil (serpentinate, lungi) şi amfiboli (scurte,
drepte).

 Efect direct “stres oxidativ”- majoritatea acestor efecte sunt datorate proceselor
oxido-reductive (având ca suport ionii de fier din structura chimică a fibrelor de
azbest), care eliberează radicali liberi de oxigen (ROS=) reactivi’= induce leziuni
ale ADN (inclusiv mutaţii tip DSB şi deleţii ale crs. 1p, 3p, 6q, 9q, 13q, 15 şi 22q),
perturbă mitoza şi segregarea cromozomilor inactivarea unor GST cu rol crucial
în controlul ciclului celular şi apoptozei, fie activarea de protooncogene ( fos, jun,
met, fra-1); acestea stimulează proliferarea celulelor mezoteliale prin mecanisme
auto-/paracrine ce implică supraproducţia factorilor de creştere tisulari: factor de
necroză tumorală alfa (TNFα), factor de creştere epidermal (EGF), plachetar
(PDGF), hepatocitic (HGF), keratinocitic (KGF) etc. GENERAREA DE ROS

 Efectul indirect: ca rezultat a fagocitozei fibrelor de azbest şi eliberării de

citokine, cu inducerea unui răspuns inflamator.
Inflamaţia poate la rândul său facilita creşterea, selecţia clonală şi expansiunea
celulelor cu mutaţii, precum şi angiogeneza
 Tipuri de azbest

Serpentine Amphibole
(93% of commercial use) (7% of commercial use)
Actinolite, Amosite, Anthophyllite,
Chrysotile Crocidolite, Richterite, Tremolite
Factori de risc

• Asbestos is a generic term for a group of six mineral

silicates
• Asbestos fibers are:
• Very strong
• Highly flexible
• Resistant to breakdown by acid, alkali,
water, heat, and flame
• Non-biodegradable
• Environmentally persistent
Factori de risc
• Azbestul
• ROS
• Secreţie de TNFα> activare NFκB (nuclear factor kappa-
light-chain-enhancer of activated B cells ) > supravieţuire
după mutageneză
• Sinteză de AP1 (transcription factor activator protein 1)–
stimularea proliferării şi favorizarea fenotipului malign
• Cocarcinogen: SV40 = inductor al AP1
Factorii biologici
(15%)
 II. Carcinogeneza biologică (15%)

Virusuri cancerogene: 15-20% din cancere

 Virusuri ADN:
 Papillomavirusuri [HPV]: col uterin, orofaringe, cancere anale
 Epstein-Barr virus [EBV] : limfom malign Burkitt,
 hepatitis B virus [HBV]- hepatocarcinomul
 Herpes virus - Sarcomul Kaposi [KSHV]
 Virusuri ARN:
 Retroviridae:
 human T-lymphotropic virus (HTLV)
 human immunodeficiency virus (HIV)
 Flaviviridae
 hepatitis C virus (HCV)
 Helicobacter pylori
 Human Papillomavirus (HPV)

 70 de tipuri distincte genetic de HPV, din care 150 sunt

cancerigene: 16,18, 33,34, 44
Unele tipuri (de exemplu, 1, 2, 4, și 7) provoca papiloamelor
scuamoase benigne (negi) la om
 Geneza a mai multor tipuri de cancer:
carcinom cu celule scuamoase de col uterin
regiunea ano-genitala
cancer oropharyngian și cancer laringian
E6 și E7 spori degradarea p53, provocând un bloc in apoptoza
și scăderea activității de inhibitor ciclului celular p21. E7
asociază cu P21 si impiedica inhibarea acesteia a ciclin
HPV
Biology of HPV Infections
Structura genomului HPV
 Carcinogeneza HPV

Efectul de proteine ​HPV E6 si E7 pe ciclului celular. E6 și E7 spori degradarea p53,

provocând un bloc în apoptoza și a scăzut activitatea inhibitorului ciclului celular p21. E7
asociază cu p21 si previne sa de inhibare a complexului Cyclin/CDK4; E7 se poate lega la
RB, restricție eliminarea ciclului celular.Efectul net al HPV E6 si E7 proteine ​este de a
bloca apoptoza și înlăturarea restrictionări la proliferarea celulelor
(see Fig. 7-29). (Modified from Münger K, Howley PM: Human papillomavirus
immortalization and transformation functions. Virus Research 89: 213-228, 2002.)
Oncogene HPVmutagene prin inserţie
Genomul HPV
Cancerul de col uterin
Epstein-Barr Virus

Ilustrarea schemei prin

care EBV induce limfomul
Burkitt.
 [TITLE]

Presented By Philip James Johnson, MD at 2013 ASCO Annual Meeting

Virusul hepatiei B
Ciclul HBV
 Virusul hepatitei B- mutageneza inserţională

 HBV este un hepadnvirus - Virionul contine ADN dublu spiral 3,5kb

cu anvelopa lipidică. Genomul conţine 4 gene:
- Gena C – “ core protein”= HBc
- gens P- codifică ADN polimeraza
- gena S- codifică antigenul de suprafaţă (AgHBs)
- gena X codifică proteina X cu funcţie necaracterizată- inserţie
mutaţională integrarea în genom şi dereglarea genelor endogene→
instabilitate genomică tinte posibile: gena telomerase revers
transcriptase (TERT) şi MLL4 gene.
HBx este o secvenţă de 115 aa un acid pleiotropic transcritor- in
citoplasma activează”în cascadă” expresia a factorilor transcriptori
NF-κB, NF AP şi AP1 dereglând mai multe procese celulare precum
proliferarea celulară şi apoptoza şi alte căi de semnal.
HBV lucrează in cooperare cu aflatoxina cre este un carcinogen chimic
 [TITLE]

Presented By Philip James Johnson, MD at 2013 ASCO Annual Meeting

 Virusul hepatitei C

 HCV este un retrovirus cu un singur lanţ de ARN care NU se

integrează în genomul gazdei
 Carcinogeneza HCV este determinată de procesul inflamator cronic
indus de distrugerea celulară şi fibroza hepatică
 Activarea căile de semnal precum p38, MAPK şi NF-κB care
elibează alte citokinne şi alterarea apoptozei. Alte activări de căi
biologice prin inflamaţie includ proteinele non structurale de tipNS3
şi NSSA ce acţionează prin stres oxidativ.
 Un rol direct ?- in cooperare cu HCB- core protein E1 şi E2+
sttatoza in absenţa procesului inflamator
 [TITLE]

Presented By Philip James Johnson, MD at 2013 ASCO Annual Meeting

 [TITLE]

Presented By Philip James Johnson, MD at 2013 ASCO Annual Meeting

 Participarea inflamaţiei cronice in cancer

Factorii asociaţi cu inflamaţia cronică determină efecte promotoare asociate cu

inflamaţia cronică, imunitatea şi efecte antitumorale. Citokine: TNF, IL-1, IL-6, IL-8,
IL-17 si VVEGF, STT-3, NF-kB, HIF, beta catenina/Wnt. Colita, bronsita, hepatita,
bronsita.
 Hepatocarcinogeneza- un proces multistadial
HCC

Hepatitis C Dysplastic Nodules

Hepatitis B
Ethanol
NASH Liver Cirrhosis
Cholestatic

Normal liver
 Carcinogeneza hepatica

 Procesul inflamator cronic- inflamatia cronică ca răspuns la

obezitatea care iniţiază sindromul metabolic si stimulează
progresia de la statoză la sindromul non achoolic fatty disease
(NAFLD)
 TNF activează proto-oncogene precum NF-κB, JNK, mTOR
şi kinase de semnal extracelular.
 IL-6 extercită efecte proliferative şi antiapoptotice prin
activarea STAT3.
[TITLE]
Hepatocarcinogeneza
 Mecanismul
oncogenezei
retrovirusurilor

Ciclul de replicare retrovirale începe atunci când glicoproteine ​retrovirale plic se leaga de receptorii
specifici celulare si medieze fuziune a membranelor celulare virale și, ca rezultat eliberarea de
capsida virale în celulă.Retrovirale ARN genomului este apoi neacoperite, inversa transcrise în o
copie ADN dublu catenar, și integrate în genomul celulei gazdă, în cazul în care acesta își are
reședința ca un provirus. Transcrierea rezultatelor provirusuri în producerea de ARN viral, care pot fi
traduse in proteine ​virale. Aceste proteine ​virale împacheta, apoi ARN-ului viral genomice în virioni
infectiosi, care sunt eliberate din celula. (Caracteristici generale comune de retrovirusuri sunt
ilustrate, există variații ale proceselor de teze de retrovirusuri între diferite.)
Carcinogeneza indusă de ARN virusuri
 Mecanismele carcinogenezei virale
 Virusul poate provoca modificări directe oncogenetic de numeroase
mecanisme, inclusiv următoarele:

 - activarea de protooncogene→oncogene în celula normală;

  -inhibarea gena supresoare funcție care afectează modificările
epigenetice, de exemplu, de metilare cauzând inhibarea
transcriptiei;
  - consolidarea deteriorarării ADN-ului - care acționează sinergic cu
cu mutaţiile iie, induse de radiaţii
- apoptoza inhibarea celulelor deteriorate;
interfereze cu mecanismele de repararea ADN-ului;
• rezistent la gazdă ale organismului mecanismelor imune efectoare
 Helicobacter pylori

 Carcinoame gastrice şi limfoame gastrice

Tratamentul infecției cu H. pylori cu rezultate antibiotice in regresie a
limfomului, în cele mai multe cazuri
Tulpinile de boala cauzatoare de conţin o "insulă de patogenitate" care
conține cagA (gena citotoxina asociat A), gena și un sistem secretorie, care
injecteaza proteine ​cagA în celulele gazdă
O altă genă asociată cu virulenta este Vaca, care codifica o toxina care
cauzeaza vacuolizare celulară şi apoptoza.
 Infecția este asociată cu adenocarcinoame gastrice de tip intestinal, printr-o
secvență care implică gastrite cronice, atrofie multifocala cu secreția de
acid gastric mai mic, metaplazie intestinală, displazie, si carcinom
III. Carcinogeneza chimică (65%)
 Carcinogenii chimic - clasificare

Varitate de substanţe carcinogene clasificate 113 agenti carcinogeni certi si

66 probabili în 10 grupe:
 Hidrocarburile policiclice aromatice (PAH)
 Aminele aromatice
 Nitrozaminele şi nitrozamidele
 Azo coloranţii
 Compuşii hidrazo- şi azoxi
 Carbamaţii
 Compuşii halogenaţi
 Produşii naturali
 Carcinogeni inorganici
 Compuşi diverşi ( agenţii alkilanţi, aldehide, fenolii)
Acesti compusi au capacitatea de a fi sau deveni electronofilici (avizi de eletroni) care
interacţionează cu grupările nucleofilice ( bogate în electroni) precum ADN şi proteine formând
fie aducţi covalenţi fie leziuni oxidative.
Aceste tipuri de leziuni ADN, dacă nu sunt reparate înainte de următorul ciclu de replicare a ADN determină erori de
replicare ADN şi fixarea leziunii ca substituţie nuclotidică. Dacă compuşii reactivi electronofilici lezează proteine
celulare –cheie rezultă citotoxicitatea şi moartea celulară necrotică sau determină o reacţie inflamatorie a
micromediului care suţine proliferearea şi supravieţuirea celulelor iniţiate.
Substanţele chimice: aminele heterociclice
Diol epoxide
73
Model conceptual pentru intelegerea
carcinogenezei prin fumul de ţigară:
PKA, protein kinase A.
 Metabolismul carcinogenilor

Activare și detoxificare prin 2 căi:

ETAPA I: Faza I „oxidare, reductiva si hidrolitica –(„activare metabolică”)-
prin enzime de fază I care catalizează hiodroxilarea/oxidarea atomilor de carbon,
nitrogen şi atomii de sulfur (cum ar fi mono-oxigenases, oxidazelor, reductases,
dehidrogenases, și esterazele) HEPATIC prin intermediul Citocromului P450.
Cel mai importanta component al fazei I sistemul enzimatic este citocromul P450
mono-oxigenase CYP) – CYP A1 o superfamilie constând din formarea de
hemoproteine care catalizează oxidarea de atomi de carbon, azot și sulf.
Oxidarea prin P 450 enzimele pot produce fie compusi electrophili instabi
(epoxizi) sau compuși stabili hidroxilaţi care pot servi ca substraturi pentru
enzimele de conjugare apoi transferază. CYP1A2 demonmstrează expresie
variabilă.
FAZA II: faza a II- „de CONJUGARE” (detoxifierea a compusilor oxidanţi, polari
din faza I). Produce compusi inactivi care se pot elimina biliar si renal. Enzime
precum: UDP-glucuronozil, sulfontransferaes, metiltransferaza, glutatione S-
transferazele și acetiltransferazele care catalizează conjugarea metaboliţilor sau
conjugaţii instabili astfel încât produsele lor pot fi excretate . Ex: aflatoxina B1
Fazele carcinogenezei
 Faza I-a „de activare” a unui carcinogen

 În faza I, o varietate de enzime acționează pentru a introduce grupe

reactive și polare în substraturi lor. Una din modificările cele mai
comune este hidroxilarea catalizată de citocromul P-450-dependent
care oxideză ţinte multiple.

 Aceste enzime complexe pot acționa pentru a încorpora un atom de

oxigen în hidrocarburi neactivate, care pot duce fie la introducerea de
grupări hidroxil sau mecanismul de reacție a P-450 oxidaze obținute
N-, O-și S-dezalchilarea substraturi. prin reducerea oxigenului
citocrom-legat și generarea unei specii oxyferryl foarte reactive,
conform schemei următoare:
 Faza II-a de metabolizare a aunui
carcinogen
 Faza II - conjugare

În reacțiile ulterioare de fază II , acești metaboliți xenobiotice activate sunt

conjugate cu specii încărcate cum ar fi glutation ( GSH ) , sulfat , glicină , sau
acid glucuronic . Site-uri pe medicamente care apar reacțiile de conjugare sunt
carboxil ( - COOH ) , hidroxil ( - OH ) , amino ( NH2 ) , și sulfhidril ( - SH )
grupuri . Produse de reacții de conjugare au crescut greutate moleculară și tind
să fie mai puțin activi decât substraturi lor , spre deosebire de faza reacții I,
care de multe ori produc metaboliți activi . Adaosul de grupe anionice mari
( cum ar fi GSH ) detoxifica electrofile reactive și produce metaboliți mai
polari care nu pot difuzează prin membrana , și poate , prin urmare , să fie
transportat activ .
Aceste reacții sunt catalizate de către un grup mare de transferaze amplă
specificitate , care, în combinație pot metaboliza aproape orice compus
hidrofob care conține grupe nucleofil sau electrofil [ 1 ] Una dintre cele mai
importante clase de acest grup este . Cea a glutation S - transferazele ( GST ) .
Enzima MechanismInvolved [ 8 ] co-factor [ 8 ] Localitate [ 8 ]
methylationmethyltransferaseS -
Faza III- a de metabolizare a unui carcinogen
 Etapa III - modificarea in continuare și excreția

 După reactii de faza II, conjugaților xenobiotice poate fi metabolizat

în continuare. Un exemplu : glutation conjugă la acetilcisteină
(acidul mercapturic) conjugați Aici, γ-glutamat și reziduuri glicin în
moleculă glutation sunt îndepărtate prin gama glutamil
transpeptidazei și dipeptidases.. În etapa finală, reziduul cistina din
conjugat este acetilat.
Conjugați și metaboliții acestora pot fi excretate din celule în faza a
III-a metabolismului lor, cu grupe anionice care acționează ca
etichete afinitate pentru o varietate de transportatorii membrana de
proteine ​rezistenței multidrog (MRP) familie . Aceste proteine​​sunt
membri ai familiei transportatorilor ATP-casetofon obligatorii și pot
cataliza de transport ATP-dependente de o mare varietate de anioni
hidrofobe și, astfel, să acționeze pentru a elimina produsele de faza
II, la mediul extracelular, în cazul în care acestea pot fi metabolizat
sau excretat mai mult.
 Benzopyrene DNA adducts

Aducţii ADN
 Erori frecvente la nivel ADN
Mutaţiile frecvente la nivel sunt:
- Pierderea unei baze purinice sau pirimidinice (AP) site-uri (site-uri
abasic);
- Modificări de bază, cum ar fi alkylarea sau deamidations care
transformă citozina, adenina și guanina la uracil, hipoxantin și xantină,
respectiv.
- Mutageneza fotochimică prin lumină UV poate genera dimeri
pirimidinice, dimerii astfel de pirimidină cyclobutane (CPDs) și (6-4)
pirimidină photoproducts pyrimidone (6-4PPs).
- Agenți chimici și specii reactive de oxigen (ROS) poate modifica
baze.
Erori de replicare și de conversii de bază pot genera perechi de
nucleotide nepotrivire.
Eșecuri în metabolismul ADN-ul normal de topoizomeraze și nuclează
sau radiații ionizante poate genera monocatenar și dublu-pauze
Strand.
FACTORI IMPLICAŢI ÎN ONCOGENEZĂ
Factori Virali
Radiocarcinogeneză Retrovirus HTLV1, V. Epstein Barr,
RX, UV, Radioactivitate V. Hepatitei B sau C, Herpes Virus, Factori Chimici:
Papilloma Virus..
Tutun, Alcool,
Produşi chimici (arsenic,
hidrocarburi aromatice…),
Medicamente (estrogeni,
antimitotice, imunosupresoare)
citoplasmă
Nucleu
ADN

Factori genetici
Mutaţii genetice,
Forme familiale

După acumularea mai multor anomalii la nivelul ADN, celula

devine canceroasă, scăpând controlului normal al proliferării
FAZELE CARCINOGENEZEI
Iniţierea
Carcinogeneza sau cancerogeneza
Mutaţiile stau la baza procesului de
carcinogeneză
 Iniţierea- primul pas în carcinogeneză
 Iniţierea este procesul rapid ireversibil prin care se produc modificări
„discrete“ dar permanente ale ADN–ului celular sau alterarea ireversibilă a
structurii genetice a unei celule, rezultând o celulă cu potenţial evolutiv
spre o clonă malignă.
Cel puţin trei funcţii celulare sunt importante în iniţiere:
 metabolizarea carcinogenului,
 repararea ADN-ului şi
 proliferarea celulară.

Caracteristici iniţierii:
- mutaţie ireveersibilă
- mutaţia este “fixată” în succesiunea generaţiilor celulare
- mutaţiile sunt cumulative
 II. Promoţia- al doilea pas

 Promoţia este al doilea pas al carcinogenezei. Promoţia este procesul prin care
celula deja iniţiată dobândeşte capacitatea de diviziune selectivă şi de expansiune
clonală prin dereglarea creşterii şi diferenţierii.
 Expansiunea clonală a unei celule iniţiate ca o consecinţă a evenimentelor care
modifică expresia genelor prin care conferă celulelor deja iniţiate un avantaj
de proliferare „selectivă”.
Promorii celulari prezintă următoarele trăsături
 Nu sunt mutageni şi nu sunt per se carcinogeni
 Îşi mediază efectele biologice fără activare metabolică
 Determină reducerea perioadei de latenţă pentru formarea tumorală după
expunererea la un iniţiator tumoral.
 Cresc numărul tumorilor formate

 Determină geneza tumori în asociaţie cu un iniţiator a cărui acţiune nu este

suficientă singură să inducă carcinogeneza.
Fazele carcinogenezei umane
 III. Progresia

 Progresia tumorală este descrisă ca stadiul prin care o leziune benignă

devine capabilă de creştere necontrolată, invazia ţesuturilor adiacente şi a
forma metastaze la distanţă.
 În timpul progresiei, tumorile dobândesc abilitatea de:

- creştere, distrugere a matricii extracelulare

- invazie a stromei
- angiogeneza
- locomoţie
- metastazare
Acentuarea instabilităţii genice şi alterarea cariotipului reprezintă emblemele
progresiei
Progresia = invazia locală +angiogeneza +
metastazarea
 Principalele etape de evoluţie a unei celule
normale spre o celulă canceroasă

iniţiere promotie progresie metastazare

Modificarea ADN/
mutaţie hiperplazie / selecţie clonală / instabilitate genetică  invazie
punctiformă

• agenţi genotoxice • citokine • amplificare genică

• radiaţii • factori de ceştere • pierderea heterozigoţiei
• virus • hormoni • activarea de oncogene
• pierderea genelor supresoare de tumori
• rearanjamente cromosomice
• expresia de noi gene (proteine ale citoscheletului
sau de aderenţă celulară)
GENELE CANCERULUI
- 1. Proto oncogene
- 2. Genele supresoare de tumori (GST)
- 3. Genele de reparare ADN
FACTORI IMPLICAŢI ÎN ONCOGENEZĂ
Factori Virali
Radiocarcinogeneză Retrovirus HTLV1, V. Epstein Barr,
RX, UV, Radioactivitate V. Hepatitei B sau C, Herpes Virus, Factori Chimici:
Papilloma Virus..
Tutun, Alcool,
Produşi chimici (arsenic,
hidrocarburi aromatice…),
Medicamente (estrogeni,
antimitotice, imunosupresoare)
citoplasmă
Nucleu
ADN

Factori genetici
Mutaţii genetice,
Forme familiale

După acumularea mai multor anomalii la nivelul ADN, celula

devine canceroasă, scăpând controlului normal al proliferării
STRUCTURA ADN

http://www.mun.ca/bi
ology/desmid/brian/B
IOL2250/Week_Two
/1GeneW2b.html

98
Ruleta mutaţiilor genice
De la carcinogen la cancer-rolul mutatiilor

Carcinogen Metabolism Modificarea ADN

Gene de metabolism

Mutaţie
Gene de reparare

Oncogenă
Genă supresoare Progresie Cancer
de tumoră
 U.M.F IAŞI

GENETICA CANCERULUI
 Dezvoltarea tumorală: începe cu mutații ale genelor care
controlează proliferarea celulară → o celulă anormală →
hiperproliferare + instabilitate genomică → CLONE anormale →
TUMORĂ benignă

 Ulterior tumora se dezvoltă în mai multe etape prin acumularea

de noi modificări genetice şi epigenetice → “imortalizare” +
penetrarea ţesuturilor vecine + angiogeneză şi metastaze →
TUMOARE MALIGNĂ (CANCER)
MUTAŢII MULTIPLE

101
 Caracteristicile celulelor neoplazice

Clone celulare

Mutaţii genetice dobândite

Noi clone Instabilitate genetică

Anomalii ale funcţiilor celulare esenţiale

Proliferare (autonomă) Diferenţiere

Moarte celulară (apoptoză)

Migrare şi interferarea funcţiilor ţesuturilor normale

Gene care controlează Gene de fidelitate (replicare
diviziunea celulară repararea ADN)

Gene implicate în
cancer

Gene care controlează Gene care reglează moartea

diferenţierea celulară celulară (apoptoza)

CONTROLEAZĂ DIFERITE PROCESE

CELULARE NORMALE
 U.M.F IAŞI

ONCOGENELE

 Identificate iniţial la retrovirusurile ce produc tumori la

animale: oncogene virale (v-onc); ex.:
 gena src (Rous sarcoma virus);
 gena ras (Rat virus sarcoma).
 Ulterior, descoperite în tumorile umane: oncogene celulare:
(c-onc);
 Structura v-onc ~ c-onc; virusurile = vectori c-onc
 Oncogenele – secvenţă asemănătoare cu a unor gene
normale ce controlează creşterea şi diferenţierea celulare =
gene proliferative sau proto-oncogene;
 Funcţionează în anumite etape ale dezvoltării → apoi sunt
represate.
104
  Analiza recentă A ÎNTREGULUI GENOM al celulelor
canceroase,
în diferite tipuri de tumori maligne:

a) Modificările genetice, foarte numeroase (˃1.000 !), sunt distribuite aleator în

genom:

 Unele, relativ puține, afectează gene „cheie” = „GENE CANCER” (~600) →

dereglarea mecanismelor de control a proliferării celulare → tumoră („ driver
mutations” = mutații conductoare/ transformante);

 altele nu influențează proliferarea ( „passenger mutations”).

 5-10% din mutatiile observate sunt implicate in canccer.

 Majoritatea sunt somatice si nu sunt transmise la generatiile urmatoare

105
1. ONCOGENELE
 Genele care contribuie la instalarea fenotipului
malign
 Tumorile rezultă din suprapunerea proceselor care controlează: creşterea,
localizarea şi mortalitatea celulelor. Controlul normal al mecanismelor care conduc
la cancer se produce prin mutaţii la nivelul a 3 categorii de gene:
1. Proto-oncogene- acesteaa codifică componentele căilor de semnalizare, în
forma lor mutantă care le face „oncogene dominante” stimulând proliferarea
celulară

2. Genele supresoare de tumori (GST) care codifică proteine a căror funcţie

pierdută conduce la dereglarea controlului ciclului celular în sensul inhibării
progrsiei celulelor , degradăii proteinelor, aderarea celulară şi mortalitatea; În
general exacerbează comportamentul inhibitor.

3. Genele de reparare a ADN- sunt gene ale căror proteine menţin

integritatea genomică şi împiedică mutaţiile spontane prin pierderea funcţiilor cu
promovarea instabilităţii genice.
 GENE IMPLICATE ÎN CANCER
Anti-oncogene NORMAL - ECHILIBRU
Oncogene
Inhibarea diviziunii Stimularea
celulare diviziunii celulare

o ff on

Ciclul celular (replicarea ADN + diviziunea celulară) este reglat, pozitiv şi

negativ, prin expresia a numeroase gene.
 Toate genele implicate în dezvoltare pot deveni prin mutaţie sau
supraexpresie o oncogenă
 1. Oncogenele
 PROTOONCOGENELE- sunt gene celulare normale care sunt convertite in
oncogene prin mutatii sau prin mecanisme epigenetice care modifica functia
sau expresia lor normala.

 Oncogenele sunt gene mutante care joca un rol esential in formarea tumorilor,
acestea actioneaza dominant jucând un rol esenţial în controlarea proliferării
celulare, codificarea factorilor de creştere şi factorii transcripţionali. Acestea
promovează creşterea autonomă a celulelor canceroase iar corespondentul lor
celular normal se numesc protooncogene.

„Dominant” se referă la caracteristuica prin care o mutaţie la nivelul unei singiure

alele poate determina un efect.

 Aceste gene stimulează continuu, exagerat creşterea conducând la creşterea

necontrolată şi la transformarea malignă. Oncogenele au efect dominant la nivel
celular ca atare o singură alelă mutantă (activată) este suficientă pentru
modificarea fenotipului celular. În prezent, sunt cunoscute peste 100 de
oncogene.
 1. ONCOGENELE

 Rezultă prin activarea

activare
protooncogenelor ←mutații /
hiperexpresie. câștig
n o x A funcție ↑ONCOPROTEINE
 Activarea oncogenelor ← mutații
dominante ce determină „câștig Proliferare
Protooncogene celulară
de funcție” (represate) crescută
Ex. SRC, RAS, MYC,
 “DOMINANT” – o mutaţie într-o ERK

alelă determină un efect. Inhibitori ai:

Inhibitori ai oncoproteinelor
transcripției • Ac. Monoclonali
 Produc cantități mari de (umanizați)
oncogenelor:
oncoproteine* → proliferare • oligonucleotide • Ac. scFv
celulară crescută. antisens („intracorpi”)
• ribozime • aptameri
(oligopeptide
scurte) 110
 U.M.F IAŞI

Oncogene

ACTIVAREA PROTOONCOGENELOR în celulele

somatice:
 Mutaţii punctiforme (← ≠ cancerigeni → ex., gena RAS);
 Translocații cromosomice (transferul proto-onc în
proximitatea unei gene active) (ex., t(9q;22q) în Leucemia
mieloidă cronică);
 Inserții virale;
 Amplificare genică.
Activare oncogenelor = câștig de funcție → ONCOGENELE AU
EFECT DOMINANT LA NIVEL CELULAR → o singură alelă
mutantă (An) modifică fenotipul celular

111
 1. Oncogenele- gene proproliferative

PROTO-ONCOGENE ------------- ONCOGENE

~ 150 de oncogene identificate in cancere
Oncogenele dominante codifica proteine care sunt
activate in tumori prin mecanisme precum:
 - Amplificare ( realizarea de copii multiple ale c-ONC);
- Mutaţie punctiformă;
          - Translocație cromozomială la o parte activă a genomului;
- Inserarea unui virus oncogen la un loc adiacent;
- Eliminarea / pierderea unei gene, segment cromozomiale sau a
unui cromozom întreg;
- Supresia / pierderea controlului gena supresoare.
 U.M.F IAŞI

Oncogene
Nucleu

Citoplasmă

Spaţiu extracelular Membrană celulară

factor de ceştere celulară Semnal intracelular

receptor membranar al Factor de transcripţie

factorului de creştere
Proteine ale controlului ciclului
celular
FUNCŢIA PROTOONCOGENELOR: codifică diferite componente ale căilor de
semnalizare pentru proliferarea celulară:
1) factori de creştere (PDGFB);
2) receptori ai factorilor de creştere (EGFR, RET);
3) componente intracelulare (RAS, ABL);
4) proteine nucleare (factori de transcripţie - MYC);
5) proteine ale controlului ciclului celular (MDM2).
113
Căi de semnal biologic la nivelul celulei
maligne
Căile de semnal esenţiale la nivel celular
 Calea protein-kinazelor: ligant (factor de creştere→receptor→
activare→dimerizare→autofosforilare→ RAS/RAF/ MEK/
MAPK→activare factor de transcripţie nuclear→ expresie
genică

 Calea fosfatidil-inositol-3-kinaza: PTEN/ PI3K/ AKT/ mTOR

 Protein kinaze C (PKC)

 calea Ras-Raf-MEK-MAPK
 calea P13K-Akt-TOR
 calea PKC
 Factorii de creştere celulari

 Factorii de creştere celulari (growth factors) sunt polipeptide produse de

celule care stimulează sau inhibă prolifearea fie pe aceiaşi celulă sau pe
alte celule.

 Interacţinează cu celula prin receptori în membrana celulară

 Factori de creştere: epidermal (EGF), al plachetelor (PDGF), Fibroblastic

(FGF), Insulinic (IGF)

 Receptorii factorilor de creştere prezintă o porţiune extracelulară,

transmembranară şi intracelulară)
Secreţia factorilor de creştere celulari
 [TITLE]

Presented By S. Gail Eckhardt, MD at 2011 ASCO Annual Meeting

 Exemplu: supraexpresia receptorului HER2
in cancerul mamar

HER2 is overexpressed in
~ 25% of breast cancers

Normal (1x)
~ 25,000-50,000 HER2
receptors

Overexpressed
HER2 (10-100x)
up to ~ 2,000,000
HER2 receptors

Pegram MD, et al. Cancer Treat Res. 2000;103:57-75.

Excessive cellular division
Ross JS, et al. Am J Clin Pathol. 1999;112(suppl 1):S53-S71.
Slamon DJ, et al. Science. 1987;235:177-182.
 Transducţia semnalului

Transducţia semnalului la nivel celular se referă la semnalizarea de la

exteriorul celulei în interiorul celulei pe calea:

 mişcării ionilor în interiorul sau spre exteriorul celulei prin canalele ionice
cu modificarea potenţialului electric al celulei care este convertit în semnal
prin celuă

 cuplarea ligant-receptor determină evenimente precum fosforilarea prin

intermediul tirozinkinazelor şi/sau serine/ troninkinaze; fosforilarea
proteinelor determină modificări în activitatea enzimelor şi conformaţei
proteice.

Activarea acestor căi conduce la: proliferare celulară, diferentiatiere,

migration/motilitate, adeziune, perturbarea apoptozei, supravieţuire lungă
şi activarea transcripţiei genice.
Mecanismele de control ale ciclului celular
 Căile de semnal celulare sunt codificate de
oncogene!
„ O cale a cancerului”
cancerului” poate fi definită ca un sistem reglator a cărui activare sau inactivare de o mutaţie
genetică sau sau epigenetică este esenţială pentru dezvoltarea unui cancer uman .

Aceste „ căi ale cancerului” includ:

 calea MAPK ( în majoritatea cancerelor) implică oncogenele RAS, RAF, MEK şi ERK necesară pentru
proliferarea celulelor normale ca şi a multor tipurii de celule canceroase.
 calea P13 K ( oncogenele PI3K, AKT şi genelke supresoare PTEN, CTMP) funcţioneaază în controlul
metabolismului celular, particular în cel al transportului şi utilizării glucozei şi în reglarea creşterii celulare,
particular în biosinteza proteinelor şi prevenirea apoptozei. Aceste căi implică activarea receptorilor
tirozinkinazici.
 calea TP53-
TP53- proteina p53 este în centrul reţelei implicate în activări inactivări; implică oncogenele MDM2,
HDM2 şi genele supresoare TP53, ATM,BAX.
 Calea RB1 ce implică oncogenele ciclina D1, CDK4(MYC) şi genele supresoare p16,p15,p57. p16,p15,p57.
 Calea TGFß (în carcinoame, leucemii , sarcoame de părţi moi) include inactivarea genelor supresoare
SMAD2, SMAD4, RUNX).
 Calea Jak/STAT ( în anumite carcinoame, leucemii şi limfoame) implică oncogenele STAT3,i STAT 5 şi
genele suprsoare STAT1, SOCS1
 Căile NFκB ( în leucemii şi carcinoame) implică oncogenele REL şi gena supresoare CYLD
 Calea WNT ( colon, mamar gastric, hepatic) oncogene:WNT1, ßcatenin, genele supresoare APC, AXIN.
 Calea SHH ( cancere cutanate, cerebrale, plămân), oncogene SHH, SMO, GLI1, genele supresoare
PTCH1, PTCH2 şi SUFU.
 Calea NOTCH ( exprimată în limfoamele T, unele carcinoame), implică oncogenele şi genele supresoare
NOTCH1.
 Activarea acestor căi conduce la: proliferare celulara, diferentiatiere, migration/motility, ade ziune,
perturbarea apoptozei apoptosis, enhanced survival si activarea transcriptei genice
2. GENELE SUPRESOARE DE TUMORI
(GST)
 [TITLE]

Presented By Martine J. Piccart-Gebhart, MD, PhD at 2012 Annual Meeting

 U.M.F IAŞI

GENE SUPRESOARE ALE CREȘTERII TUMORALE (GST)

 GST (→ receptori; proteine citoplasmatice / nucleare) → inhibarea

proliferării celulare (“tumor-suppressor genes”).
 Mutațiile GST → “pierderea funcției” de supresie → proliferare celulară
necontrolată.

 Au efect RECESIV (aa) la nivel celular

 Transformarea unei celule normale într-o celulă tumorală → necesită
două mutaţii în GST (ipoteza "two hits", Knudson, 1971):
 prima mutaţie poate fi moştenită (în cancere ereditare) sau dobândită postnatal
→ (Na) status heterozigot.
 A doua mutaţie → pierderea heterozigoţiei (“loss of heterozygosity” - LOH) →
(aa).

127
 2. Gene supresoare de tumori (GST)
 Genele supresoare de tumori (GST) sunt oncogene recesive care
sunt inactivate in tumori prin diverse mecanisme incluzand: deletia,
mutatia punctiforma si inactivarea. Versiunile mutante GST din celulele
canceroase au activitatea pierdută. Ambele copii alele trebuie să fie
inactivate înainte ca funcţia genei supresoare de tumori să fie pierdută,
rezultând absenţa unei proteine normale (recesive). > 40 GST identificate
in genom!
 GST sunt gene care blochează dezvoltarea neoplaziilor maligne
prin reglarea creşterii şi proliferării celulare.
 RECESIV= ambele alele ale genei trebuie sa fie mutate (pierdute ) ca
defectul fenotipic să apară
 Două evenimente sau mutaţii trebuie să se producă în prima şi apoi în a
doua alelă . (inactivare alelică)
 Sunt gene recesive-. studiile citogenetice au permis identificarea mai
multor mecanisme de inactivare a celei de-a doua copii a unei gene
supresoare a creşterii tumorale în cancerele ereditare:
Mecanisme de inactivare a celei de-a doua copii
a alelei unei GST
 Deleţii
 Recombinări somatice
 Pierderea unui cromozom asociată cu duplicaţia cromozomului restant
 Creşterea expresei unor gene micro ARN
 Pierderea heterozigozităţii (LOH)

CLASIFICARE:
- Receptori membranari- PTCH
- Proteine citoplasmatice- APC, NF1
- Proteine nucleare. TP53, RB1,VHL, WT1 ( gene gatekeper- “portar”)
U.M.F IAŞI
GST: ipoteza “two hits”

Cancere ereditare Cancere sporadice

gene normale
Prima mutație germinală
A doua mutație Prima mutație somatică
somatică
A doua mutație somatică
Tumori multiple, Tumori unice,
Bilaterale, Unilaterale,
Debut PRECOCE Debut TARDIV
130
 U.M.F IAŞI
Genele supresoare ale creşterii tumorale:

1). Genele gatekeeper 2). Genele caretaker

(„portar”): („îngrijitor”):
 controlează creşterea celulară  menţin stabilitatea genomului;
 mutaţiile lor → instabilitatea
(regleză proto-oncogenele genomică (IG):
inhibă mitoză sau activează
 anomalii genice
apoptoza);
 anomalii cromozomiale →
 mutaţiile lor → hiper-proliferare
 IG determină alte mutaţii →
 ex.: exacerbează capacitatea de
 gena TP53 (50% din toate proliferare celulară.
cancerele);
 genele BRCA1 şi BRCA2 -
cancerele de sân;
 gena APC (~70% dintre
cancerele colorectale),
132
 GENELE SUPRESOARE TUMORALE (GST)
(„GATKEEPERS” – „portar” )
 GST în mod normal: → două mutații recesive:
blochează proliferarea celulară NN→Na→aa
și activează apoptoza pierdere
funcție
 GST sunt inactivate prin ax xa PROTEINE
Proliferare Reducerea
două mutații recesive → ANORMALE
Gene supresoare celulară apoptozei
pierderea funcției proteinelor Tumorale. crescută
codificate* Ex. PTCH, APC,
NF1,TP53
 Unele persoane se nasc cu o Mutații germinale →
mutație germinală (Na) →PG la Terapie genică: predispoziție genetică
cancer → cancere ereditare și • inserția unor la cancer
familiale GST (ex., TP53)

133
 Sustragerea (insensibilitatea) la supresorii
proliferării

Blocare
Activarea
Program
antiproliferativ ciclu proliferării
celular în
interfază
celulare
GST : gena RB ↔ gena TP53 *proteine pRB + p53
ANORMALE Activare
Blocarea
senescen
apoptozei
ță și
apoptoză
Semnale Semnale
inhibitorii inhibitorii
extracelulare intracelulare

matrice celule vecine alterare ADN

134
Rolul genei p53 în răspunsul la o agresiune
genotoxică
Situaţie normală
Agressiune genotoxică

p53 Lezarea ADN

p
p

MDM2 MDM2
p
p

MDM2
Degradarea

Garland Science

The Biology of
p53

Cancer (©
Ub Ub

2007)
Oprirea
Inactivarea p53 ciclului celular Senescenţă Apoptoză
 GENELE SUPRESOARE TUMORALE (GST)
(„GATKEEPERS” – „portar” )
 GST în mod normal: → două mutații recesive:
blochează proliferarea celulară NN→Na→aa
și activează apoptoza pierdere
funcție
 GST sunt inactivate prin ax xa PROTEINE
Proliferare Reducerea
două mutații recesive → ANORMALE
Gene supresoare celulară apoptozei
pierderea funcției proteinelor Tumorale. crescută
codificate* Ex. PTCH, APC,
NF1,TP53
 Unele persoane se nasc cu o Mutații germinale →
mutație germinală (Na) →PG la Terapie genică: predispoziție genetică
cancer → cancere ereditare și • inserția unor la cancer
familiale GST (ex., TP53)

136
 Inactivarea genelor supresoare - ipoteza “celor
două lovituri”

Revisiting the two-hit hypothesis. In Knudson's classic “two-hit” hypothesis of

retinoblastoma (bottom left), loss of both tumor suppressor alleles is required for tumor
progression. In the PTEN paradigm (top center and bottom right), one hit is sufficient for
cancer susceptibility, whereas a double hit actually opposes tumorigenesis through induction
of irreversible growth arrest (senescence).
 3. GENELE DE STABILITATE (reparare, „caretakers” )
4. GENELE LANDSCAPERS („peisagist”)
ʘ ͜ ʘ͠
5. GENELE micro ARN “oncomics”
T
Replicarea ADN și diviziune CLONĂ PROLIFERARE U

ʘ ͜ ʘ͠
CELULARĂ M
INTENSĂ O
MICROMEDIU
Proteină ʘ ͜ ʘ͠ R
Semnale Ă
inhibitorii
Reparare
ARN
GENE DE
”oncomirs” STABILITATE
ONCOGENE GENE (repararea ADN)
(activarea SUPRESOARE („caretakers”)
protooncogenelor)
DE TUMORI GENE
„gatekeepers” LANDSCAPER
micro ARN

GENE DE SENESCENȚĂ /
REGLARE MOARTE
CELULARĂ
INSTABILITATE GENOMICĂ:
favorizează apariția de noi mutații și
138
aberații cromozomiale
 3. Gene de reparare-”caretakers”
 Genele de reparare ale ADN afectează proliferarea sau supravieţuirea indirect prin influenţarea
capacităţii organismului de a repara leziuni neletale în alte gene incluzând protooncogenele,
genele supresoare tumoral şi genele care reglează apoptoza .

 Unele defecte în mecanismele de reparare a ADN pot predispune la mutaţii în genom şi astfel, la
transformarea neoplazică. Această predispoziţie la mutaţii se numeşte fenotip mutator iar
genele implicate în mecanismele de reparare se numesc şi gene mutator.
 Cu unele excepţii, sunt necesare mutaţii în ambele alele ale genelor de reparare ale ADN pentru
a induce ceea ce se numeşte instabilitate genomică - adică capacitatea de achiziţii sau reparare
a mutaţiilor în absenţa unor factori cauzatori. În acest sens, genele mutator pot fi considerate
gene supresoare. Incapacitatea mecanismelor de reparare a ADN poate predispune la mutaţii
 În celulele canceroase mutaţiile au fost identificate în genele care reglează ciclul celular
(protooncogene şi genele supresoare de tumori) sau de reparare a leziunilor ADN ( genele de
reparare).
 Mutaţiile funcţionale ale genelor de reparare ale ADN accelerează acumularea mutaţiile genelor
supresoare şi protooncogenelor.
 De exemplu, gena ATM (pe cromozomul 11) codifică o proteină implicată în detecţia leziunilor
ADN, cu un rol important în progresia celulei în ciclul celular. Rupturile dublu-catenare (DSB)
multiple conduc la o rată crescută a rearanjamentelor cromozomiale determinând sindroame
precum sindromul ataxie telangiectazie asociat cu ataxie cerebeloasă progresivă, creşterea
incidenţei anumitor malignităţi precum: limfoamele şi leucemiilor şi creşterea răspunsului la
tratamentul cu radiaţii ionizante .
 Genele de reparare
protejează de acţiunea
mutagena şi instabilitatea
genică
Fiecare cale de reparare a ADN consta dintr-un numar
diferit de enzime
Base
Bulky mismatches,
SSBs DSBs
adducts insertions and
deletions

DSB repair

Repair Mismat
BER NER ch NHEJ HRR
Pathway
repair

ATM
DNA- BRCA1
Enzyme PARP ERCC1 MSH2 PK /2
s XRCC1 ERCC4 MLH1 KU70/8 PALB2
involved LIGASE 0 CHEK1
BER=Base excision repair; DSB=Double
3 strand break; ERCC=Excision repair cross-complementing group;
HRR=Homologous recombination repair; MLH=MutL homolog; MSH=MutS homolog; NER=Nucleotide excision
/2
repair; RAD51
NHEJ=Non-homologous end joining; PARP=Poly (ADP-ribose) polymerase; SSB=Single strand break.
1. Lord CJ and Ashworth A. Nature. 2012;481:287–293; 2. O’Connor MJ. Mol Cell 2015;60(4):547–60.
 Poli ADP riboza) polimeraza (PARP) are diferite roluri
fiziologice
PARP este abrevierea pentru Poli (ADP-ribozo) polimerază

Repararea
Repararea Reglarea
Reglarea Modificarea
Modificarea Mitoză
Mitoză Moarte
Moarte celulară
celulară
ADN
ADN transcripției
transcripției cromatinei
cromatinei
Funcții în repararea BER Componentă a complexului Menținerea lungimii Implicată în Componentă a
(repararea prin excizia co-represor TLE1/Groucho și stabilității formarea fusului căilor care mediază
bazelor), DSB (rupturi implicat în calea de telomerelor mitotic apoptoza
dublu-catenare) și NHEJ semnalizare Wnt cu rol în
(alipirea capetelor reglarea transcripției și a
non-omologe) expresiei receptorilor
androgenici

Activarea capsazei-3

Clivarea PARP

Transcrierea
genelor Apoptoză

Nucleu
 Rupturi ADN
 Single strand  Double strand
breaks breaks

 Pr Y.-J.
 3. Genele de reparare ale ADN “care
taker”

Sunt 5 tipuri de reparare a defectelor (mutaţiilor) ADN:

1. Reparare într-un singur timp (one step repair)

2. Reparare prin excizia nucleotidelor (base excision repair)
3. Reparare prin excizia bazelor (base excision repair)
4. Repararea defectelor de împerechere (mismatch repair)
5. Repararea prin recombinare (recombinational repair)
 Tumorile mutante BRCA sunt sensibile selectiv la
inhibitia PARP
Lezarea DNA– Leziuni monocatenare SSB

Mutatia BRCA
Celule normale Inhibitia PARP in celule cu inhbitia PARP
normale
Excizia unei PARP PARP PARP
Baze (BE)

Inhibitia BER Lynparza

duce la DSBs BR
BR CA
CA 1
1 2 /
2 /

SSBs reparare DSBs se repara prin DSBs nu pot fi reparate

prin BER recombinare omologa, ce prin recombinare
are nevoie de gene omologa
functionale BRCA

Reparare Reparare Letalitate celulara

SSBs= Single strand breaks (Rupturi monocatenare)

DSBs=Double strand breaks (Rupturi dublucatenare)
BER=Base excision repair (Reparare prin excizia unei baze)
 Liniile de apărare contra mutaţiilor ADN

 Sunt 3 linii de apărare care care protejează contra mutaţiilor ADN:

- alimentaţia- consumul de antioxidanti (legume,

fructe)

- metabolosmul celular- faza de conjugare- enzimele

celulare (ex. superoxid dismutaza)

- genele de reparare ale ADN (genele “caretaker”)

 Fiecare celula are 2 copii ale
BRCA1 si BRCA2

BRCA2
BRCA1
 Incidenta mutaţiilor BRCA1/2
 1 in 800 women in the general population
 5-10% of all women with breast cancers
 ~18% of women with breast cancers <50 and one close relative with breast
cancers <50
 2% of all women of Ashkenazi Jewish ancestry
 Mutația BRCA1/2 crește riscul pentru cancerul
mamar debutat precoce
40 ani 50 ani 70 ani

Riscul in populatia generală 0.5% 2% 7%

Risc ereditar 10%-20% 33%-50% 56%-87%

Angelina Jolie has double mastectomy due to cancer
gene

14 May 2013, Angelina Jolie reveals she had

preventive double mastectomy after discovering
cancer gene
"But it is one I am very happy that I made. My
chances of developing breast cancer have dropped
from 87 percent to under 5 percent. I can tell my
children that they don’t need to fear they will lose
me to breast cancer."
 3. Gene de reparare: BRCA-1 caretaker

Rolurile genei BRCA-1:

- Repararea ADN-ului defecte

             - Inactivarea cromozomului X
             - Repararea mutatiilor TP53
            - Instabilitate genică
 4. Gene de stabilitate- gena supresoare p53
“gardianul genomului”
“gatekeeper”

 Gena p53 este inactivată in 70% din tumorile maligne prin:

- deleţie şi mutaţie punctuală
- inactivare prin oncogena celulară
- inactivare prin oncogeneză virală
Conferința INSTITULUI REGIONAL DE ONCOLOGIE IASI – noiembrie 2014

1. Chromosomal instability (CIN)

 The most common form of genomic instability (70% of CRCs);

 It is defined by accumulation of multiple chromosomal

abnormalities → oncogenes activation, loss of tumour
suppressor genes → activating pathways critical for
CRC tumourigenesis.

 CIN is a marker of poor prognosis in CRC

(especially 18q deletion)

Walther A et al. Association between chromosomal instability and

prognosis in colorectal cancer: a meta-analysis. Gut. 2008; 57: 941-950
155
 ÎN CANCER SUNT IMPLICATE 5 CATEGORII DE GENE
(„driver mutations” – mutații conductoare)
ʘ ͜ ʘ͠

T
Replicarea ADN și diviziune CLONĂ PROLIFERARE U

ʘ ͜ ʘ͠
CELULARĂ M
INTENSĂ O
MICROMEDIU
Proteină ʘ ͜ ʘ͠ R
Semnale Ă
inhibitorii
Reparare
ARN
GENE DE
STABILITATE
ONCOGENE GENE (repararea ADN)
(activarea SUPRESOARE („caretakers”)
protooncogenelor)
DE TUMORI GENE
(„gatekeepers”) LANDSCAPER
micro ARN

GENE DE SENESCENȚĂ /
REGLARE MOARTE
CELULARĂ

156
Cancerul o boală a perturbării semnalelor
biologice

 Creşterea celulara, metabolismul, moarte, diferențiere, invazia circulație și

sunt controlate de cai de semnalizare intracelulara.
Semnalizare intracelular este mecanismul prin care semnale prezente în
mediul extracelular sunt transmise / interpretate de celula.
Aceste indicii externe pot fi factori de creștere care semnalează o celula pentru
a imparti, proteine ​extracelulare matrice care promovează supraviețuirea,
hormoni care schimba metabolismul celular, de citokine care instrui celula
pentru a diferenția, sau semnale care promovează motilitatea si capacitatea de
invazive.
Aceste cai sunt inițiate de liganzi obligatorii la, și acționând receptorii lor
inrudit, care sunt, de obicei, proteinele membranare plasmatice.
Activarea receptorilor inițiază o cascadă de evenimente de semnalizare,
inclusiv activarea kinazelor proteice și / sau lipide, precum și recrutarea de
proteine ​adaptor, activarea factorilor de transcriptie și schimbări în
citoscheletului.
 Derereglarea oncogenelor şi genelor
supresoare în cursul progresiei tumorale
I. ONCOGENE activate prin:
- mutaţii punctuale
- amplificare genică “Caracter dominant”
- translocaţii cromozomiale 1 eveniment este
- expresia unei oncogene virale suficient
II. GENE SUPRESOARE DE TUMORI (GST) sunt inactivate de:
- dubla deleţie genică “Caracter recesiv”
- mutaţii punctiforme şi deleţia genică 2 evenimente
- pierderea expresiei genice sunt necesare
. Interacţiune cu o oncogenă celulară activată
- interacţiune cu o oncogenă virală activată
BOALA CANCEROASĂ ESTE O BOALĂ A GENELOR LA
NIVEL CELULAR !
 produsă de multiple mutații somatice și
modificări epigenetice, dobândite;
2 tipuri de mutaţii genice:
- a) activarea genelor responsabile de coordonarea proceselor
celulare- activarea de oncogene
- b) inhibarea proliferării celulare- inactivarea de GST

 prin aceste evenimente, o clonă celulară capătă un set comun

de capacități distinctive și formează o tumoră, care evoluează
multistadial, crește necontrolat și diseminează.

159
 Conferințele INSTITUTULUI REGIONAL DE ONCOLOGIE IASI – noiembrie 2014
1). Environmental risk factors:
Genotoxic diet, gut microbiom, intestine inflammation
agent
Mutagens

Inflammation

Cytokines:
IL-6; IL-1β

Irrazabal T et al. Molecular Cell 2014; 54:309-314,160

 NORMAL ʘ ͜ ʘ͠
DEZVOLTAREA
EMBRIONARĂ
CREȘTEREA
Replicarea ADN și diviziune CLONĂ

ʘ ͜ ʘ͠
ÎNLOCUIREA CELULELOR
MICROMEDIU SENESCENTE ȘI
Proteină ʘ ͜ ʘ͠ REPARAREA LEZIUNILOR
Semnale
inhibitorii
Reparare
ARN

GENE DE
STABILITATE CONTROLUL
GENE GENE ANTI-
PROLIFERATIVE PROLIFERATIVE (repararea ADN) PROGRESIEI
(protooncogene) (supresoare) PRIN
GENE CICLUL
LANDSCAPER CELULAR
micro ARN

GENE DE SENESCENȚĂ /
REGLARE MOARTE
CELULARĂ

CONTROL GENETIC AL PROLIFERĂRII ȘI CREȘTERII CELULARE

161
 EVOLUȚIA MULTISTADIALĂ A CANCERELOR

 Nu există gene specifice a căror mutații să conducă la dezvoltarea

unui anumit tip de cancer.
 Cancerul este determinat de mutații multiple care afectează însă
numai anumite gene (oncogene + GST)

 Fiecare tip celular este caracterizat printr-o combinație de mutații,

în care o anumită „genă gatekeeper” are un rol dominant (ex., APC
– cancere acolo-rectale; VHL – cancere renale.

162
Mutaţii somatice şi germinale
Mutatii germinale1
• Mutațiile descrise ca linie germinală sunt
replicate în fiecare celulă a corpului. Acest
lucru reflectă originea lor în ADN-ul din celulele
germinale (ovule sau spermatocit) și
transmisia rezultată către descendență la
concepție.
• Mutațiile BRCA mostenite (linia germinativă)
reprezintă majoritatea cancerului ovarian
familial.
• Gena supresor tumoral (TSG) = o genă în care
o mutație a liniei germinale predispune unui
individ la cancer.

Mutatii somatice3
Mutațiile somatice pot apărea în orice celulă în afară de
celula germinală. Mutațiile BRCA descrise ca
somatice sunt cele care apar în genele BRCA din
celulele tumorale. Mutațiile somatice nu sunt
ereditare.

1. National Cancer Institute. http://www.cancer.gov/dictionary?cdrid=46384; 2.. Pennington KP, et al. Clin Cancer Res 2014;20:764–75; 3.National
Cancer Institute. http://www.cancer.gov/dictionary?CdrID=46586;
 Molecular Alterations Observed in Melanoma

Driver vs • Driver mutations: contribute substantially to tumor development and growth and are often mutually
exclusive of one another (eg, NRAS, BRAF)1,2
nondriver • Nondriver mutations: may contribute to growth and progression but are more likely to develop over time
mutations and are seen with other mutations (eg, p53, PI3K/AKT)3,4

Genetic • Heritable: p16INK4A gene mutations (CDKN2A) are commonly associated with familial melanoma (up to 40%) 2
• Acquired: Mutations of BRAF, NRAS, and c-KIT genes are observed in patients with sporadic melanoma
mutations and may affect disease outcomes 1-7

Gene • Amplification of c-KIT, cyclin D, and MITF are associated with melanoma progression 2,5,8
amplificatio • CDK4 and CCND1 are amplified independent of each other and independent of BRAF/NRAS mutations2,4
• MITF is amplified in ≈ 15% to 20% of metastatic melanomas and is associated with decreased survival 9
n
Loss of • Expression of PTEN and p16 is lost through chromosomal deletion or epigenetic silencing 2,5,10,11
gene • PTEN deletion occurs together with BRAF but not with NRAS mutations5
expression • Deletion of the CDKN2A gene is exclusive of CDK4 amplification5

1. Lovly CM, et al. PLoS One. 2012;7:e35309. 2. Fecher LA, et al. J Clin Oncol. 2007;25:1606-1620. 3. Shull AY, et al. PLoS
One. 2012;7:e43369. 4. Sullivan RJ, ed. BRAF Targets in Melanoma: Biological Mechanisms, Resistance, and Drug
Discovery. New York, NY: Springer New York; 2015. 5. Curtin JA, et al. N Engl J Med. 2005;353:2135-2147. 6. Jakob JA, et
al. Cancer. 2012;118:4014-4023. 7. Bhatia P, et al. Ann Transl Med. 2015;3:24. 8. Smalley KSM, et al. Histol Histopathol. CCND1, cyclin D1; c-KIT, stem cell factor receptor;
2009;24:643-650. 9. Ugurel S, et al. Clin Cancer Res. 2007;13:6344-6350. 10. Mirmohammadsadegh A, et al. Cancer Res. PI3K, phosphoinositide 3-kinase; PTEN,
2006;66:6546-6552. 11. Marini A, et al. J Invest Dermatol. 2006;126:422-431. phosphatase and tensin homolog

164
Most recent data on SCLC genetics<br />Smoking signature
Cancerogeneza in cancerul colo-rectal
 Slide 8

Presented By Alan Venook at 2014 ASCO Annual Meeting

 Number of altered cases Number of altered cases Number of altered cases

Ce
PI
3K tu
x im
M /m M ab
EK TO EK ,E
16 Ri 16 rl
PI 2, CD nh CD 2,
3K
/m C et K4 ibi
to
K4
/
Ce otini
t b
ux /6 rs CD 6i ux
TO im Tr
as K4 n im
R tu
inh
i /6
hib ab
inh ab za b it or re
re Tu m ito inh s
ibi
to s ist bu ab rs ibi
sis
ta
PI rs a FG lins ,P PI3 to nc
3K nc
e er K/ rs e
PI /mT
FR tu
zu PI m
3K O PI3 inh m 3K TOR
/ R K/ ib ab /
Tu mT inh m ito Tu mT inh
i
bu O i TO rs bu O
R l R bito
lin R in bito
s hib rs PI inh Nu ins inh r
ito 3K ibi tli ibi s
/m to ns to
PA rs rs ,M rs
TO
RP R DM
Ve inh PA in hib 2i
m ib nh
u it RP ito Tr ib
So rafe ors M inh rs as ito
ra n EK ibi tu rs
CD feni ib Nu 2 1 6 to
za
m
K4 b, , rs ab
Ce /6 i Sun
tli
n Ce PI , Pe
tu nh itin CD s, M tuxi 3K rt u
x i K 4 D ma /m zu
Tr ima bito ib
as PA /6 i M2 b re TO m
tu b, E rs RP nh in R ab
za
m rloti i ib hi sist CD inh
ibi
AK nhib itor bito anc K4
ab ni T/ ito s rs e /6 to
rs
W ,P b
er ER PI3 rs inh
nt tu ibi
pa zu tar K/m to
Re
sis wa
th m Ce ge TO rs
ab tux ted R
ta im th inh PI3
nc y inh ab era ibi K/
et
o V ibito , E pi to m
CD rlo es rs TO
em r s K4 tin Ri
FG ur
af /6 ib nh
FR en
AU
RK hi in ibi
to
inh ib, b Cr rs
ibi M AK inh itor izo
to EK T/ ibi s
rs i CD PI3K tors
CD tini
K4 b,
K4 /m / 6 AL
FG /6 i TO inh K in
FR nhi R in ibi hi
in bit hib CD to bit
K4 rs or
hib or ito / s
PI
ito s rs DN 6 in
3K rs M hib
Cr /m Ti
nh tors i
izo TO ib
ti Ri PA ito
CD nib, CD nh RP rs
K4 AL K4 ibi
/ to PA inh
AU /6 i K in NO 6 i rs RP ib
RK nhi hi TC hi n i
inh bito bito H bit W inh tors
nt ibi
ibi rs rs
to
inh or
ibi s p t
rs to AK ath ors
IG rs T/ wa
F1 PI3 y
CD -R FG in
K4 In FR K/m hib
hib
/6 Va inh TO itor
inh CD ito
rs nd ib Ri s
ibi K4 nh
PI to Ve /6 Ve eta itor ibi
3K rs m inh m nib s to
/m ur , S rs
PA TO
ur
CD afe bito i af
en uniti
RP R K4 ni rs ib ni
PI inh inhi CD /6 in b b
3K ib bit
/ i o K4 hi Cr
NO mTO tors rs RA /6 bito izo
TC R F1 inh rs tin
PI H in Da inhi ibito ib,
3K inh hibi sa bit rs AL
/m ibi tor tin or NO Ki
TO tor s ib s, TC nh
Ri s Ve H ib
PI nh PA m CD in ito
3K ibi ur K4 hib rs
/ to RP afe
CD mTO rs inh nib CD /6 i ito
K4 nh rs
K4 R ibi
to / ib
CD /6 in inhi rs PA 6 in ito
K4 hi bito RP h rs
/6 bit r Re inh ibito
inh ors s sis i rs
ibi t bi
to DN PI3 anc tors
rs M K, e to
m
CD FG T in TO Ve
LUNG CANCER 310/342 (85.2%) of specimens harbored ≥1 actionable alteration

K4 FR hib R i mu
CD /6 in inh ito M nh ra
AP ibi fen
K4 hib ibi rs K/ to ib
BREAST CANCER 246/273 (86.9%) of specimens harbored ≥1 actionable alteration

to PI 3 rs , M
PA /6 in itor rs K/ EK
RP hi s
b La m i
DN inh ito pa TO
M ibit rs tin Ri
Ti o ib, nh
ibi
nh rs Pe to
ibi rtu rs
to
COLORECTAL CANCER 103/133 (88.1%) of specimens harbored ≥1 actionable alteration

zu
rs m
FG ab
Genele cele mai frecvent modificate în funcție de tipuri de tumori

AK FR
T/
P I3 CD inh
K/ K4 ibi
mT So /6 tors
FG OR ra inh
FR fe i
inh inh So nib bito
PI ibi ra , S rs
ibi 3K to fe u
PI to / m rs SM nib nitin
3K rs TO O ,S
/m Ri in u ib
ER TO nh VE hi niti
i R ibi
to
GF bit
2i o
nib
Va nhib inh rs nh rs
nd ito ib ibi
et rs ito to
SM an rs rs
O ib,
IG inhi Sun PI
F1 bit iti 3K
- o n /m
RA R In rs ib TO
F1 hib
inh ito R inh
ibi rs ibi
to to
rs rs
 Cellular and Molecular Alterations Associated
With Melanoma Growth and Progression
Histological changes and potential gene mutations in the progression of normal melanocytes to melanoma 1-3:
Benign
Stage Dysplastic Nevus Radial-Growth Phase Vertical-Growth Phase Metastatic Melanoma
Nevus

Epidermis

Basement
membrane

Dermis

Metastasis to lung, liver, or brain

Genetic BRAF mutation a

alterations NRAS mutationa CDKN2A loss

PTEN loss
Increased CD1
E-cadherin loss
N-cadherin expression
αVβ3 integrin expression
MMP-2 expression
Survivin
Reduced TRPM1 Absent TRPM1

NRAS and BRAF mutations are considered driver mutations, which means that they occur early
and contribute to melanoma pathogenesis 2-4

169
In the majority of cases, these mutations are nonoverlapping and occur exclusively of each other, but have overlapping activities.3
a

CD1, cluster of differentiation 1; MMP-2, matrix metalloproteinase 2; TRPM1, melastatin 1. Figure adapted from Miller AJ, et al. N Engl J Med.
Med.
2006;355:51-65.2
 Signature & mutational processes
in human cancer
Alexandrov LB et al . Nature 2013, 500, 415

Prevalence of somatic mutations across cancers

Exemplu: Leucemia mieloidă cronică ← t(9q;22q)
 Translocaţia produce activarea
protoncogenei ABL prin fuziune cu gena
BCR
 Gena hibrid BCR-ABL produce o proteină
anormală → LMC
 Identificarea sa → sinteza unui inhibitor
specific (“Glivec”) → moartea celulelor
tumorale

Cromosom 171
Philadelphia
 Tumor-Tissue Samples

Tissue Bank Pathology Lab Biomarker

 Slide 21

Presented By Laura Chow at 2015 ASCO Annual Meeting

The New Family of Diseases Perception / Molecular Portraits
Secvențierea de ultimă generație poate fi utilizată pentru a
identifica toate modificările prezente în genele cancerului ‹›

Fluxul de lucru al genomului de cancer profilat

14-21 zile

175
 ‹›

176 CONFIDENTIAL
Tehnologia de secvențiere ‹›

• Secvențiere tip next-generation

– Folosind platforma Illumina HiSeq2000 NGS
– Sunt necesare programe bioinformatice sofisticate, putere
semnificativă a calculatorului şi capacitate de stocare a datelor
– Poate detecta simultan:
• Înlocuitori de bază ai mutațiilor
• Mici deleții/inserții
• Rearanjamente
• Copii ale numărului de modificări
– Sensibilitatea şi specificitatea pentru țesutul FFPE este >99%,
pentru > 5% frecvență alelică

177
 Slide 10

Presented By Roman Thomas at 2014 ASCO Annual Meeting

EXACT chemosensitivity testing Ergebnis
Folosirea secvențierii de ultimă generație pentru a oferi un profil
‹›
genomic optimizat în vederea luării deciziilor clinice

Testul bazat pe secvențiere Next-Generation al companiei Fondation Medicine

•Un profil molecular complet
– Analiză moleculară optimizată pentru a detecta toate categoriile de modificări
cunoscute
•Precis şi de încredere
– > 99% sensibilitate şi specificitate
Cantitate mică de țesut, probe de rutină
– Necesită doar o cantitate mică de ADN aflată de regulă în probele de tip FFPE, de
rutină
Acționabil (driver)
– Raport interpretativ, aprobat de către experții în oncologie şi genomică, ce
faciliteză includerea celor mai recente descoperiri molecurare în vederea îngrijirii
pacientului
•Oferă mai multe opțiuni de tratament
– Identifică ~ 3X mai multe modificări genomice față de panelurile țintite obișnuite
sau teste “hotspot”.

180
 Modificări epigenetice
 Termenul de epigenetic se referă la orice informaţie implicată în
reglarea expresiei genelor ce NU codifică secvenţa însăşi a ADN şi care
poate fi transmisă în succesiunea generaţiilor de celule odată cu
diviziunea celulară.

 Epigenetica implică reglarea proceselor critice intracelulare care

modifică informaţia genetică în genom utilizând alte informaţii decât
secvenţa ADN.

 Reglarea epigenetică implică cel puţin trei mecanisme interconectate:

(1) metilarea ADN
(2) modificările posttranslaţionale ale histonelor şi
(3) alterările cromatinei ce acţionează la distanţă precum
modificările proteinelor specifice care se leagă de secvenţele
insulatorii.
 MODIFICĂRILE EPIGENETICE= Modularea expresiei
genelor fără mutatii ! Modificările epigenetice sunt REVERSIBILE !!!
 NU interesează secvenţa de nucleotide a ADN (informaţia
genetică) (“epi”= în plus) ci modifica expresia genelor.
 Acestea remodelează conformația cromatinei (ADN+histone),
producând:
 2 cai majore de epigeneză:
1. modificarea proteinelor asociate ADN care ajuta la
impachetarea in nucleu
 decondensarea cromatinei → ACTIVAREA unor gene
o acetilarea histonelor,
o 2. adaugarea de radicali metil la bazele de cisteină lângă
guanină în regiunea promotoare- regiunile inactivate sunt
hipermetilate cele cu dommenii active sunt hipometilate.
183
Genetic SCLC characterization <br />Epigenetics of tumors
 MODIFICĂRI EPIGENETICE-
modificare expresiei genelor:

INACTIVARE GENE
(de ex., genele
antiproliferative)

Metilarea ADN

promotor

MODIFICĂRI
REVERSIBILE !!!
condensarea
cromatinei →
INACTIVAREA Inhibitori ai:
- metilării ADN (azacitidina; decitabina).
GENEI
- histon-dezacetilazelor –HDAC (ex., acidul hidroxamic)

185
 Classical epigenetics

Modifications of DNA (cytosine

methylation) and proteins
(histones) define the epigenetic
profile.
 Chromatin Fibers

Chromatin as seen in the electron microscope.

(source: Alberts et al., Molecular Biology of The Cell, 3 Edition)
rd

11 nm
(beads)
30 nm
chromatin fiber
 Nucleosome

 The basic repeating unit of

chromatin.
 It is made up by five histone
H3
H2A proteins: H2A, H2B, H3, H4 as
H2B
core histones and H1 as a linker.
H4  It provides the lowest level of
compaction of double-strand DNA
into the cell nucleus.
 It often associates with
transcription.

1974: Roger Kornberg discovers nucleosome who won Nobel Prize in 2006.
Conferința INSTITULUI REGIONAL DE ONCOLOGIE IASI – noiembrie 2014

2). Sequential accumulation of acquired genetic and

epigenetic changes in specific genes.

 The changes are produced by three major genetic

mechanisms („mutator pathways”) :
 chromosomal instability (CIN);
 microsatellite instability (MSI);
 CpG island methylator phenotype (CIMP)

 Loss of genomic stability is a key molecular step

in cancer formation

Coppede F, Lopomo A, Spinsi R, Migliore L. Genetic and epigenetic biomarkers for diagnosis,
prognosis ant treatment of colorectal cancer. World J Gastroenterol 2014; 29: 943-956
189
 [TITLE]

Presented By Martine J. Piccart-Gebhart, MD, PhD at 2012 Annual Meeting

 Cancerogeneza- rezumat
 Carcinogeneza umană este un proces multistadial atât la nivel fenotipic
cât şi genotipic, care reflectă acumularea unui număr de alterări genetice
ce conduc la transformarea progresivă a celulei normale spre o celulă
malignă.
 Acest proces de durată poate fi arbitrar împărţit în mai multe etape:
iniţierea tumorală, promoţia tumorală, conversia malignă şi progresia
tumorală.
 Cancerul este o boală cu mecanism genetic activ la nivel celular. Alterările
genetice pot lua forma mutaţiilor, deleţiilor sau amplificărilor ADN, dar
pot fi întâlnite şi rearanjări cromozomiale sau alterarea numărului de
cromozomi.
 În acelaşi timp, cancerul este o boală a alterării expresiei genice, incluzând
o arie complexă de evenimente epigenetice (modificări în statusul de
metilare a ADN, rezultând în activarea/supresia unor gene din regiunea
respectivă).
 Progresia de la un ţesut normal spre un cancer invaziv are loc în decurs de
5-20 ani şi este influenţată atât de factori de mediu, cât şi de factori
genetici (ereditari sau nu), metabolici, hormonali sau imunologici
 Concluzii
 Cancerul este o boală a genelor la nivel celular
 Majoritatea carcinogenilor sunt mutageni
 Acumularea mutaţiilor în timp este responsabilă pentru transformarea unei
celule normale în celuaă malignă.
 Mutaţia în promoter-ul genei determină alterarea reglării sale iar mutaţia
regiunii de codare alterează funcţia sa prin modificaea produsului.
 Carcinogenii includ: radiaţiile, agenţi infecţioşi şi substanţele chimice
 Activarea oncogenelor (mutaţii ale protonocogenelor) & inactivarea genelor
supresoare de tumori
 Apoptoză, autocrinie, independenţa la semnalele replicative, angiogeneză,
invazie şi metastazare
 Celula trebuie considrată în micromediul său-rolul micromediului (stromei) în
progresia tumorală
 Analiza genomului în totalitate
 Celula stem
PROFILAXIA CANCERULUI
 Prevenţia primară

 Prevenţia primară, conform definiţiei Organizaţiei Mondială

a Sănătăţii (OMS) este „depistarea pacienţilor înainte de
declanşarea bolii”.
 Scopul principal al prevenţiei primare îl reprezintă
diminuarea frecvenţei cancerelor prin identificarea şi,
eventual, suprimarea factorilor de risc
 Prevenţia primară se poate concentra pe întreaga populaţie
(strategia populaţională) ca şi spre populaţiile cu risc (strategii
populaţionale cu risc crescut) şi strategii individuale (la persoanele
cu risc crescut). Circa 50% din cancerele actuale ar putea fi
prevenite!
„Superior doctors prevent the disease;
Mediocre doctors treat the disease before evident;
Inferior doctors treat the full-blown disease”

(Attr. Nai-Ching, first Chinese

medical text, 2600 BC)

195
 Metode de prevenţie primară

 Educaţie sanitară
 Norme de reglare a carcinogenilor profesionali
 Măsuri fiscale
 Restricţii publicitare la factori carcinogeni
 Restricţii temporo-spaţiale a consumului de toxice
Un pachet de tigări din Australia
 “The European Code Against Cancer” o capanie de
reducere a cancerelor cu 15% prin educaţie !

Prevenţie primara:
1. A nu fuma
2. Limitarea consumului de alcool la 28g/zi adică ¼ sticlă de vin şi ½ din
această camtitate la femei
3. Evitarea expunerilor exagerate la razele de soare.
4. Respectarea normelor de igienă ţi protecţie la locul de muncă.
5. A se mânca peşte, fructe şi legume ca şi alte alimente bogate în fibre.
6. Combaterea obezităţii (efort fizic zilnic) şi scăderea grăsimilor din
alimente.
Depistare precoce:
7. A se prezenta la medic în prezenţa celor “7 semne de alarmă”.
8. A se prezenta la doctor pentru acţiunile curente de screening.
 Recomandări de prevenţie a cancerului prin
măsuri de dietă
Condiţia corporală
 A fi cât mai slab posibil fără a atinge valori ale greutăţii sub limite normale
Activitatea fizică
 A fi activ fizic cel puţin câte cel puţin 30 de minute în fiecare zi
 Alimente şi băuturi care favorizează creşterea ponderală
 A se limita consumul de alimente cu conţinut energetic crescut ( alimentele bogate în găsimi şi /sau adăugarea de zahăr şi/sau
sărace în fibre)
Alimentele din plante
 A mânca o cantitate cât mai mare de legume, fructe, cereale totale şi păstăi (ex. fasole)
Alimente animale
 Limitarea consumul de carne roşie ( precum vită, porc şi miel) şi evitarea cărnii procesate (conservate, prăjite)
 Băuturile alcoolice
 Dacă totuşi se consumă alcool se va limita cantitatea la două pahare/zi la bărbat şi un pahar/zi la femei ( 1pahar = 10-13 g de
etanol))
Conservarea, procesarea şi prepararea alimentelor
 A se limita consumul de alimente sărate şi conservarea alimentelor prin sărare (clorură de sodiu)
Suplimentele alimentare
 A nu se utiliza vitamine, cofactori, microminerale, etc. pentru protecţia împotriva cancerului
Alăptarea la sân
 Este recomandat pentru femei să alăpteze exclusiv la sân cel puţin 6 luni şi apoi să se diversifice alimentaţia sugarului cu alte lichide
şi alimente
Pacienţii vindecaţi de cancer
 După încheierea tratamentului oncologic, pacienţii vindecaţi trebuie să urmeze măsurile de prevenţie şi supraveghere recomandate
Adaptat după World Cancer Research Fund in Colaboration with AmericanInstitute for Cancer
Research in in Kampman E ESMO Nutrition and Cancer, 2011  
