SISTEMUL PSIHIC UMAN ȘI

CONȘTIINȚA
Prof.dr. Mihai Aniței
 Sistemul psihic uman
L.Von Bertalanffy Teoria generală a sistemelor, 1963
Biologie
Neurologie
Cibernetică, Norbert Wiener
Teoria informatiei, Shanon
Teoria Gestalt, Școala de la Berlin, Wertheimer, Köhler, Koffka
Structuralismul genetic, Jean Piaget
Teoria rețelelor neurale
Ludvig von Bertalanffy, 1901-1972
Norbert Wiener, 1894-1964
,
Cybernetics or Control and Communication in the Animal and the Machine 1948
• Norbert Wiener (1948), a demonstrat că informaţia este o
determinaţie obiectivă şi intrinsecă a Universului, distinctă de
substanţă şi de energie, afirmând tranşant că informaţia este
informaţie; ea nu este nici materie, nici energie.
• Wiener defineşte informaţia ca măsură a gradului de organizare, în
opoziţie cu entropia, care este măsura gradului de dezorganizare.
Claude Shannon, 1916-2001
A Mathematical Theory of Communication, 1948
• Psihicul apare, există, şi se manifestă ca o modalitate informaţională
specifică, legată de un mecanism specializat în recepţionarea şi
procesarea semnalelor despre stările mediului extern şi intern al
organismului, sistemul nervos, creierul.
• Principala funcţie a sistemului nervos este cea de semnalizare,
designare și simbolizare; psihicul este expresia cea mai pură a acestei
funcţii.
• Simbolizarea şi formalizarea abstractizantă, constituie determinaţii
esenţiali ai organizarii psihicului uman.
Psihicul ca sistem informațional:
 este lipsit de proprietăţi sensibile, prezenţa lui înregistrându-se nu
direct, ci prin intermediul modificărilor pe care le produce în tabloul
comportamental al organismului;
 este ireductibil la materie şi energie, dar este dependent de acestea.
 nu se constituie şi nu se poate exprima ca atare decât în cadrul
comunicării individului cu lumea externă;
 nu se uzează şi nu se epuizează prin comunicare(desfăşurare), ci,
dimpotrivă, se conservă şi se consolidează
 Caracteristici ale sistemului psihic uman:
• caracterul informaţional-energizant (sau informaţional-operaţional,
stimulator-energizant şi axiologic);
• caracterul interactiv, interacţionist;
• caracterul echilibrat ambilateral, atât cu exteriorul cât şi cu interiorul;
• caracterul evolutiv;
• ierarhizarea funcţională şi valorică;
• caracterul antientropic şi antiredundant;
• caracterul adaptativ, cu funcţii de reglare, autoreglare şi autoorganizare.
Rețele neuronale
 Abordarea ştiinţifică a conştiinţei.

Nivelurile conștiinței:
1. Reactivitatea primară, denumită de unii bioconştiinţă, tradusă ca
nivel de funcţionare autonomă, implicând capacităţile de
autoconstruire a sistemului şi de auto-apărare a integrităţii sale
împotriva agresiunilor externe sau a dezechilibrelor interne
(homeostazic).
2. Prezenţa în lume ca un al doilea nivel ce se prezintă sub dubla
modalitate pasivă sau activă şi se referă la lumea exterioară ca
reprezentare internă a ei: modalitatea pasivă se exprimă prin vigilenţa
difuză sau reveria spontană și modalitatea activă se exprimă prin starea
de alertă generalizată sau starea de vigilenţă activă difuză.
3. Prezenţa selectivă a evenimentului, vigilenţă atentă sau atenţie
focalizată. La acest nivel se poate vorbi despre o conştiinţă perceptivă
asociată cu experienţa conştientă a lucrului direct perceput şi o
conştiinţă reflexivă asociată cu procesările cognitive care se exercită
asupra sistemelor de reprezentări stocate în memorie.
4. Prezenţa de sine sau conştiinţa de sine.
5. Prezenţa celorlalţi şi a mediului social, conştiinţa morală
 „Continuum vertical" al existenţei umane:
• VEGHE
• - Stare maniacală
• - Vigilenţă extremă
• - Vigilenţă
• - Relaxare
• - Somnolenţă
• - Reverie hipnagogică
• - Tranziţie
• - Visuri
• SOMN
• - Somn superficial
• - Somn profund moderat
• - Somn profund
• - Somn foarte profund
• - Comă
Termenul de conştiinţă este folosit în psihologie cu un dublu sens:
1. totalitatea activităţii psihice omeneşti, inclusiv componentele care,
prin ele însele, nu sunt conştiente;
2. calitatea psihicului uman de a fi, sau de a putea fi conştient, —
stările ce sunt conştiente, activitatea prin care se realizează
cunoaşterea.
Starea de conştiinţă este o "scenă" în care subiectul se întâlneşte cu
lumea obiectivă, investindu-şi experienţa şi extrăgând din lume conţi-
nuturi esenţiale.
 Starea de conștienţă implică trăirea globală a unui "sunt" faţă de, sau
în raport cu "ceva" în condiţiile certitudinii (dar nu neapărat şi a
specificării) reperelor de "aici" şi "acum.
Câmpul este o totalitate organizată şi limitată, o formă de organizare
autohtonă, iar câmpul de conştiinţă este "ansamblul structural" al
actualităţii de hic et nunc;
Fundamentul este câmpul perceptiv; peste câmpul perceptiv se
suprapune un câmp tematic;
Câmpul tematic este o construcţie pe care subiectul o suprapune
peste câmpul perceptiv, acesta din urmă rămânând ca un fond primar
sau ca un câmp marginal.
 Luciditatea, claritatea conştiinţei este capacitatea de diferenţiere
între: luminozitatea câmpului şi spaţii sau intervale umbrite.
Claritatea se defineşte în raport cu corectitudinea orientării
Luciditatea constă dintr-o oportună şi adecvată orientare în realitate.
Fenomenele de conştiinţă se desfăşoară sub controlul raţiunii ce
impune norme şi valori.
H. Ey atribuie subiectului "facultatea de a ţine timpul în mâini ca o
posibilitate de a trăi un prezent organizat în câmp de prezenţă"; pre-
zentul este o deschidere a conştiinţei în actualitate.
Legi de organizare ale câmpului de conştiinţă
1) verticalitatea, constând din trecerea succesivă de la un etaj la altul;
2) facultativitate sau multiplicitatea variaţiilor
3) însăşi caracteristica de legitate, exprimată constant în ordine şi
formă de organizare ce tinde spre raţional.
Priza de conştiinţă, sau conştientizarea intervine în momentele de
acţiune sincronică a celor trei legi.
 Funcţiile conştiinţei
a) funcţia de reflectare semnificativ-designativă, sau de cunoaştere;
b) funcţia de orientare spre scop;
c) funcţia anticipativ-predicativă;
d) funcţia proiectivă în care principiul acţiunii se manifestă plenar.
 Constiinta si fizica cuantica
• Cercetătorul David Hamilton a precizat că existenţa conştiinţei este eternă,
prin particulele sub-atomice ale universului, iar atunci când se naşte cineva,
este canalizată într-o fiinţă fizică
• Cred că fiecare dintre noi a existat înainte de a ne naşte pe pământ”, a
precizat acesta. „Fiecare dintre noi este conştiinţă pură, concentrată curent
în dimensiunea fizică.
• De asemenea, savantul a adăugat că „ştiinţa spune că această conştiinţă
este un efect secundar al chimiei creierului. Eu cred că creierul doar
afectează conştiinţa, în acelaşi mod în care calitatea instalaţiei TV afectează
procesarea semnalului şi calitatea imaginii. Televizorul nu creează
programul, aşa cum nici creierul nu creează conştiinţa”.
• Experienţele în apropierea morţii se petrec atunci când sufletul părăseşte
sistemul nervos şi intră în univers, conform teoriilor a doi experţi în fizică
cuantică. Aceştia au lansat teoria conform căreia sufletul este format din
substanţe cuantice, părţi din structura fundamentală a universului. (Stuart
Hameroff)
•
Roger Penrose, conform căruia esenţa sufletului este conţinută de structuri
numite „microtubuli” din interiorul celulelor creierului.
Conştiinţa este, conform teoriei lor, rezultatul efectelor cuantice gravitaţionale la
nivelul acestor microtubuli. Astfel, se susţine că sufletul este mai mult decât
interacţiunea neuronilor, ci este construit chiar din „materia primă” a universului
– şi poate să fi existat dintotdeauna.
• Hameroff considera creierul uman exemplul perfect de computer
cuantic. Sufletul sau constiinta reprezinta doar informatie stocata la
nivel cuantic. Aceasta poate fi procesata, manipulata prin algoritmi,
analizata prin formule matematice si, cel mai important, transferata.
Spre deosebire de bitii de informatie clasica, cea cuantica are la baza
qubit-ul. Iar acesta nu poate fi nici copiat, nici distrus, in schimb,
poate fi mutat dintr-o particula fizica in alta prin fenomenul de
teleportare cuantica sau prin canale cuantice. Nu poate fi in schimb
livrat unor recipienti multipli.
• Fizicianul Sir Roger Penrose spune ca a si gasit elementele care
acumuleaza informatia in timpul vietii si care o transporta dupa
moarte. Acestea sunt reprezentate de microtubuli din
proteine (microtubuli neuronali), carora pana acum le-a fot atribuit
doar simplul rol de a intari o celula vie si de a ajuta la transportul
substantelor in interiorul acesteia. Insa, conform teoriei lui Penrose,
acestia se potrivesc cel mai bine rolului de purtatori ai informatiei
cuantice in creier. Pentru ca o pot retine pentru o perioada
indelungata, acestia pot functiona si pe post de componente ale unui
computer cuantic.
• Teoria biocentrismului (Robert Lanza, 2007) presupune inexistenta
mortii ca stare. Conform autorului, aceasta este doar o iluzie aparuta
in mintea umana, datorata identificarii cu corpul material. In
momentul incetarii existentei acestuia, constiinta umana va continua
sa existe sub o forma sau alta, sau chiar intr-un alt univers. Teoria sa
nu contrazice insa principiile cuantice, care postuleaza faptul ca o
particula poate fi prezenta in doua locuri odata, iar un eveniment
poate avea loc intr-o infinitate de variante.
• teoria admite posibilitatea unui numar infinit de universuri, care pot
la randul lor sustine un numar infinit chair de scenarii. Deci, daca intr-
un univers are loc moartea unui corp, constiinta acestuia poate migra
in alt univers. Ceea ce ar insemna ca persoana respectiva nu va ajunge
neaparat in rai sau in iad ci poate intr-o lume similara. Si asta s-ar
putea intampla de un numar infinit de ori.
• https://playtech.ro/2015/fizica-cuantica-explica-de-ce-moartea-ar-
putea-fi-o-iluzie/
 Subconștientul
Conceptul de subconştient se leagă de teoria automatismelor psihice
elaborată de Pierre Janet, în preajma începutului secolului XX. Conform
acestei teorii, conduitele repetate tind să se disocieze, să se
fragmenteze, fixându-se pe elemente ce vor putea ulterior să servească
pentru constituirea de noi conduite. Ceea ce este plastic şi adaptat se
sprijină pe rezerva de elemente, devenite automatice.
Conținuturi: automatismele, deprinderile, memoria, operațiile
cognitive, amintirile
Deprinderile se prezintă sub forma unor scheme funcţionale ce
mijlocesc acţiuni adaptative foarte plastice.
 Subconştientul ne apare ca un ansamblu de servomecanisme şi impli-
caţii nemijlocite ale conştientului, ca o rezervă de informaţii şi operaţii,
din care se construiesc faptele de conştiinţă (P. Popescu-Neveanu, 1976)

Între conştient şi inconştient, subconştientul apare ca un subsistem

mediator care face parte din "eu", deosebindu-se de eul conştient
întrucât persistă într-o formă latentă sau implicită, dar totodată deose-
bindu-se radical de inconştient, pe care cei mai mulţi îl caracterizează
ca pe un "alter ego"
 Inconștientul
Definiții:
 rezervorul tendinţelor infrânate, înăbuşite, refulate, frustrate;
 inconştientul apare ca haos, ca iraţional, învolburare de pulsiuni oarbe
ce nu cunosc nici o organizare, cu efecte dezorganizatoare şi inhibitive
asupra vieţii psihice, ţinând chiar de patologia mintală;
 formaţiune psihică ce cuprinde tendinţele ascunse, conflictele
emoţionale generate de resorturile intime ale personalităţii;
 nivelul primar al organizării psihicului, structurat ca bază a
trebuinţelor biologice înnăscute şi a mecanismelor reflexe de
satisfacere a lor
 Conținuturi:
De la porniri instinctuale şi până la dorinţe, stări afective, vise, gânduri
ascunse etc. Se include tot bagajul de cunoştinte, imagini, idei achiziţionate
care nu ne sunt utile în prezent. Ele rămân într-o stare de latenţă,
actualizarea lor nefiind întotdeauna o condiţie
Pentru Freud, inconştientul avea forma unui depozit pentru ideile şi
dorinţele neacceptabile, amintirile traumatizante şi emoţiile dureroase care
au fost înlăturate din conştient prin represie.
Tot inconştiente sunt unele percepţii subliminale, dar influenţând
comportamentul. Aceste mesaje nu pot fi recunoscute la nivel conştient dar
pot afecta subconştientul şi influenţa pozitiv sau negativ anumite
comportamente, gânduri, acţiuni, atitudini şi sisteme de valori.
Sigmund Freud Carl Gustav Jung
1856-1939 1875-1961
 Pentru C.G. Jung conținuturile inconștientului sunt arhetipurile, imagini
condensate şi colective, deşi instinctive, sunt deopotrivă apropiate de
sentiment şi de idee.
Carl Jung a dezvoltat acest concept, împărţind inconştientul în două părţi:
inconştientul personal şi inconştientul colectiv. Primul este rezervorul
materialului care a fost la un moment dat conştient, dar ulterior a fost uitat
sau suprimat. Inconştientul colectiv este nivelul cel mai profund al psihicului,
care conţine acumulări ale experientelor moştenite.
Conţinuturile inconştientului colectiv sunt reprezentate de structuri psihice
identice, comune tuturor, care constituie “moştenirea arhaică a umanităţii”,
numite arhetipuri
 Tipuri de inconștient:
 inconştientul cerebral
 inconştientul colectiv
 inconştientul cognitiv
Protoconştiinţa care stă la baza iniţierii unor decizii şi acţiuni
voluntare, proces inconştient ce precede comportamentul voluntar cu
aproximativ 400 de milisecunde.