Accidentele si complicațiile ale

etapelor protetice in
tratamentul implanto-protetic
 Accidente ce apar la montarea bontului
protetic.
1.Dificultăți în descoperirea șurubului de vindecare:

Cauzele acestui incident sunt:

 greșeli in identificarea șuruburilor de vindecare cauzate
de neutilizarea ghidului chirurgical în etapa de
descoperire a implanturilor
 acoperirea șurubului de vindecare cu os de neoformație
Acoperirea șurubului de vindecare cu os
de neoformație 
2.Imposibilitatea montarii bontului protetic
Cauzele:

 mobilitatea implatului prin lipsa integrării osoase

 lipsa de paralelism a implanturilor
 incongruența dintre implant și bontul protetic ales
 alterarea filetului din interiorul implantului în
timpul manevrelor de introducere în os
 fracturarea părții filetate a bontului protetic
Periimplantita
Mobilitatea implantului și alterarea filetului din
interiorul extremității cervicale a acestuia necesită din
păcate înlocuirea implantului,iar incongruența dintre
implant si bont se remediază prin alegerea unui bont
protetic adecvat.
Fracturarea părții filetante a bontului protetic în
interiorul corpului implantului necesită îndepțrtarea
portiunii fracturate.Daca această îndepărtare este
posibilă se va insera un nou bont.Daca nu este
posibila,atunci va trebui îndepărtat și implantul.
 2.Accidente ce apar la montarea
lucrării protetice definitive.
1.Dificultăți de montare a lucrarii protetice
Aceste dificultăți sunt cauzate de lipsa de paralelism a
implanturilor și a bonturilor protetice.Prevenirea acesei
situații se realizează printr-o intervenție chirurgicală
corectă de inserție a implanturilor,utilizînd ghidul
chirurgical si sprijinită de un plan de tratament adecvat
situației clinice.Bonturile protetice vor fi alese astfel încit
să permită realizarea unei inserții facile a lucrării,cu
retușări minime în laborator și crearea unor rapoarte
interarcadice fiziologice.
Ghid chirugical pentru inserția corectă a
implanturilor
2. Fracturarea șurubului de fixare a lucrării protetice
Acest accident are loc prin strîngerea excesivă sau paraaxială a
șuruburilor destinate agregării restauratorii protetice
definitive.Majoritatea șuruburilor de fixare se string cu o forță
de 30-35 Ncm.
 3.Complicațiile postterapeutice (mobilizarea
implantului, fracturarea implantului
și a bontului protetic, deșurubarea bontului
protetic, infecțiile periimplantare)
Complicatii postterapeutice.
1.Mobilizarea implantului.
Cauzele :
încărcarea protetică prematură a implantului
realizarea incorectă a integrării epitelio-conjuctive
pozitionarea implantului intr-o zonă cu elasticitate mandibulară mărită
restaurari protetice provizorii sau definitive incorecte
realizarea unei ocluzii nefiziologice
prezenta bruxismului
igiena locală deficitară
Încărcarea implantelor
Principala cauza de mobilizare tardiva a implantului o
constituie transmiterea nefiziologic a forțelor asupra
acestuia(forțe paraaxiale).
Complicațiile date de trauma ocluzală pot fi
ameliorate și prin înlocuirea ceramicilor dure cu rășini
compozite și aliaje nobile,precum și prin realizarea
unui design ocluzal adecvat ,cu morfologie atenuată și
suprafețele ocluzale îgustate în sens vestibulo-oral.
2.Fractura implantului si a bontului protetic
Cauza o constituie direcția și intensitatea nefiziologică a
forțelor ce se transmit asupra implanturilor.
În cazul fracturării bontului protetic se indică urmatoarele
atitudini terapeutice in funcție de generația implantului :
generația I-a este necesară atit îndepărtarea bontului,cît și
a implantului
generatia II-a se îndepărtează numai bontul protetic
fracturat,iar numai daca acesta nu se p0ateîindeparta este
necesara atunci și îndepărtarea implantului
Fractura implantului dentar
3.Deșurubarea bontului protetic,fracturarea sau
deșurubarea șurubului de fixare a restaurării protetice
agregate prin inșurubare
Aceste complicații reprezintă consecința transmiterii
nefiziologice a forțelor asupra complexului implantar.
Transmiterea nefiziologică a forțelor este influențată la
rindul ei de urmatorii factori :
inserția implanturilor intr-o topografie inadecvată si
intr-un ax de insertie nefavorabil
conceperea greșită a planului de tratament
greșeli de execție ale lucrării protetice ce duc absența
pasivității inserției restaurarii și la o refacere ocluzală
inadevată
 4.Infectiile periimplantare
Țesuturile care vin în contact cu un implant dentar sunt reprezentate de gingia periimplantară
şi osul periimplantar. Infecţiile periimplantare apar de obicei după aplicarea pe implanturi a
restaurării protetice, dar pot apărea şi consecutiv expunerii implantului în cavitatea bucală prin
dehiscenţa mucoperiostului şi vizualizarea şuruburilor de acoperire. În funcţie de stadiul
afecţiunii, procesul infecţios periimplantar poate cuprinde iniţial doar ţesuturile moi
periimplantare (mucozită), pentru ca apoi să se extindă şi la nivelul ţesutului osos
(periimplantită).Patogenitatea crescută a acestor infecţii este dată de particularităţile morfologice ale
ţesuturilor periimplantare, particularităţi legate de compoziţia ţesutului conjunctiv, dispoziţia
fibrelor de colagen şi vascularizaţia locală. Manşonul gingival periimplantar este format dintr-un
epiteliu cu grosimea de 2 mm, ataşat direct la suprafaţa implantului prin intermediul
hemidesmozomilor şi un ţesut conjunctiv subiacent, cu lăţimea de 1-1.5 mm. Din cauza absenţei
cementului radicular, fibrele de colagen se orientează paralel cu suprafaţa implantului, inserându-
se parţial în periostul osului alveolar, realizând astfel o legătură mai slabă cu implantul, faţă de
cea realizată cu un dinte natural, prin intermediul parodonţiului. De asemenea, ţesutul conjuntiv
periimplantar este bogat în fibroblaşti şi mai sărac în celule comparativ cu cel din jurul unui dinte
natural, iar rata de înlocuire celulară va fi mai lentă. În sfârşit, absenţa parodonţiului marginal în
cazul implanturilor face ca aportul sangvin să fie realizat doar prin vasele supraperiostale. Toate
aceste caracteristici fac ca acest ţesut moale periimplantar să se asemene cu un ţesut fibros
cicatriceal, cu vascularizaţie deficitară şi o capacitate de apărare redusă.
Etiologia  infecțiilor periimplantare
Factorii determinanţi sunt de ordin local şi se împart în
două mari categorii:
placă bacteriană
suprasolicitare ocluzală.
Factori favorizanţi:
 factori generali (fumatul, diabet zaharat decompensat,
boli hematologice, osteoporoză)
 factori locali (parodontopatii, igienă orală
necorespunzătoare, hiperplazii mucozale, expunerea
şuruburilor de acoperire).
 Etiologia  infecțiilor periimplantare
Factorii determinanţi sunt
de ordin local şi se împart în
 două mari categorii:
placă bacteriană
suprasolicitare ocluzală.
Factorii favorizanţi:
 factori generali 
fumatul, diabet zaharat decom
pensat, boli hematologice, osteo
poroză)
 factori locali (parodontopatii,
 igienă orală necorespunzătoar
e, hiperplazii mucozale, expu
nerea şuruburilor de acoperi
re)
 Profilaxia infectiilor periimplantare
Măsurile de prevenţie ale infecţiilor periimplantare se deduc cu uşurinţă din
analizarea etiologiei acestora. Înainte de iniţierea tratamentului
implantoprotetic, bolnavii cu afecţiunile sistemice menţionate vor fi informaţi
că se încadrează în categoria cu risc privind producerea unor infecţii
periimplantare. Cei cu igienă orală necorespunzătoare vor fi instruiţi în vederea
realizării unei igienizări adecvate şi vor fi conştientizaţi asupra importanţei
acesteia, urmând apoi a fi urmăriţi dacă şi-au însuşit noua tehnică de igienizare.
Atunci când pacienţii prezintă parodontopatii, acestea vor trebui tratate
preimplantar, fie conservator, fie chirurgical, în funcţie de gravitatea
afecţiunii. Împiedicarea acumulării de placă bacteriană se face prin: - excizia
mucoasei gingivale supraiacente şurubului de acoperire parţial expus,
demontarea acestui şurub şi montarea unui şurub de cicatrizare; - realizarea
unei restaurări protetice cu ambrazuri largi, ce permit autocurăţirea ; -
instituirea unui program riguros de dispensarizare, cu controale la 3 luni; -
efectuarea unor igienizări profisionale; -igienizarea implanturilor la domiciliu.
Igienizarea profesională se realizează în cadrul şedinţei de
dispensarizare cu instrumente care nu deteriorează suprafaţa
implantului şi nu favorizează astfel acumularea ulterioară de placă
bacteriană. Se vor utiliza chiurete din material plastic, conuri de
cauciuc şi irigaţii supra- şi subgingivale cu soluţii antibacteriene de
clorhexidină 0.1-0.2%. Igienizarea implanturilor la domiciliu constă
într-un periaj cu periuţe electrice sau manuale, la care se adaugă
utilizarea periuţelor interdentare şi a aţei dentare pentru
restaurări protetice. Prevenirea suprasolicitării ocluzale constă în: -
inserţia implanturilor într-o topografie adecvată; - verificarea
realizării unei legături etanşe între implant şi bontul protetic; -
refacerea ocluziei funcţionale prin inetrmediul restaurării
protetice.
Igienizarea restaurarilor protetice pe
implante
Regimul de întreţinere personală
– permanent
– întărit periodic prin dispensarizare
Procedurile de igienizare:
-de 3 ori pe zi
-perii de dinţi medium şi soft
-perii de dinţi interproximale
-şnururi dentare şi panglici dentare
-periuţe dentare electrice
-aparatul WATER PIK
-ape de gură de 2X pe zi
Periute dentare electrice
Water pik