CLASIFICAREA TULBURĂRILOR PSIHICE

 Clasificarea este procesul prin care omul

reduce complexitatea aparentă a fenomenelor
prin aranjarea lor în categorii, potrivit
anumitor criterii şi scopuri prestabilite.
 Rezultatul unei clasificări a bolilor reprezintă o
nosologie (lb. greacă: nosos = boală, logos =
vorbire) sau o nosografie.
 Există şi o ştiinţă a clasificării, denumită
taxonomie sau taxinomie.
 Definirea bolilor în scopuri de clasificare se
poate face la diferite niveluri:
 Epidemiologic
 Etiologic
 Lezional
 Sindromologic
 simptomatologic
 Odată cu apariţia D.S.M. – III definiţia bolilor psihice
este modificată, termenul de “boală” fiind înlocuit cu cel
de “tulburare” ceea ce determină o serie de obiecţii din
partea susţinătorilor conceptului de “boală”. Această
înlocuire ar putea fi percepută ca o abdicare a psihiatriei
de la statutul de medicină medicală. Din acest motiv şi
din multe altele în psihiatria românească se menţine
utilizarea termenului de “boală” , “afecţiune”, “maladie”
în locul termenului de “tulburare” (simptom sau suită de
simptome cu semnificaţie dominant semiologică).
 Clasificarea propriu-zisă a bolilor psihice se bazează
încă, cel puţin parţial, pe cea kraepeliană. Diviziunile
mari ale bolilor psihice ale adultului sunt:
 Psihozele “endogene” (schizofrenia, boala afectivă)
 Psihopatiile, nevrozele şi reacţiile
 Narcomaniile
 Bolile psihice cu sindrom organic cerebral
 Bolile psihice ale vârstelor extreme (copii şi vârstnici)
 La copii se pot distinge:
 Tulburările psihice reactive
 Tulburările psihice legate de anomalii (întârzieri)
de maturizare
 Tulburările psihice legate de constituţie (nevroze,
tulburări de personalitate, psihoze)
 Tulburările psihice pe fond somatic
 Şcoala de psihiatrie românească este de acord cu
următoarea clasificare a bolilor psihice (Predescu):
 Bolile psihice simptomatice şi organice care după
origine pot fi:
- infecţioase
- toxice
- endocrinometabolice (înglobând şi unele tulburări
legate de maternitate)
- posttraumatice
- neurologice (înglobând şi epilepsia şi tumorile
cerebrale)
 Tulburările psihice ale vârstei înaintate :
- involutive
- senile
- vasculare
 Retardările mentale
 Psihopatiile (tulburările de personalitate)
 Psihogeniile în care intră Reacţiile psihotice şi nepsihotice şi
Nevrozele
 Afecţiuni psihice endogene în care intră :
- Schizofrenia şi delirurile sistematizate cronice
- Boala afectivă bipolară şi în general tulburările afective.
Această clasificare se apropie de cea din a 10 – a revizie a Clasificării
O.M.S. a bolilor psihice (C.I.M. – 10 ) în vigoare la noi în ţară.
 ICD – 10 elaborat de OMS a fost publicat în 1992.
Cei care au eliberat ICD 10 şi DSM – IV ( Manual de
Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale) au
lucrat cu atenţie pentru a-şi coordona eforturile,
ceea ce a dus la o mare influenţare reciprocă. ICD
10 constă dintr-un sistem de codificare oficial şi
din alte documente şi instrumente în legătură cu
clinica şi cercetarea. Codurile şi termenii prevăzuţi
în DSM – IV sunt întru totul compatibili cu ICD –
10.
Bibliografie

 Vlad N., Boişteanu P., Noţiuni de psihiatrie

clinică, Editura Quadrat, Botoşani, 2006