Sistemul respirator (SR)

Curs 5

1. Funcţii
2. Anatomie funcţională
3. Ventilaţia
4. Perfuzia
5. Difuziunea – schimbul de gaze
6. Controlul funcţiei respiratorii
 Sistemul respirator (SR)
• Respiraţia este o funcţie vitală care se desfasoara continuu şi
ciclic pentru a asigura schimbul de gaze dintre organism si
mediu, transportul gazelor respiratorii la ţesuturi si reactiile de
oxidoreducere de la nivel celular.
• Respiraţia are 2 etape mari:
– respiratia externa - care reprezintă schimburile de gaze respiratorii
dintre organism şi mediu.
– respiratia interna (tisulara)-reprezintă folosirea O2 la nivel celular
(respiraţia celulară).
• Sistemul respirator este format din:
– căi respiratorii (aeriene);
– plămâni;
– muşchi respiratori.
 Funcţiile sistemului respirator
1.Schimbul de gaze – preia oxigenul din mediul
extern şi-l transportă la celule; elimină în
atmosferă CO2 rezultat din metabolismul celular.
2.Menţinerea echilibrului acido-bazic.
•SR face parte dintre sistemele biologice care intervin în
menţinerea EAB, prin posibilitatea de a creşte sau scade
frecvenţa respiratorie.
•Prin hiperventilaţie se elimină excesul de CO2 şi se
neutralizează în cateva minute excesul de acizi.
3. Funcţia de apărare.
•Celulele epiteliale ale căilor aeriene pot secreta o
varietate de substanţe care intervin în apărarea locală
sau generală:
–imunoglobuline secretorii (IgA), surfactant, peptide, proteaze,
specii reactive de oxigen, specii reactive de azot.
–aceste secretii acţionează direct ca substanţe antimicrobiene
pentru a mentine caile aeriene libere de infecţie.
 Funcţia de apărare - continuare.
• SR mai secretă o varietate de citokine şi chemokine
care atrag celulele sistemului imun la locul infecţiilor.
• În plus, celulele stem multipotente, reticulocitele, şi,
uneori, megacariocitele ajung din măduva osoasă
hematogenă pană în vasele din microcirculaţia
pulmonară. Aici îşi definitivează maturarea datorită
prezenţei de fibre reticulare.
 Funcţiile sistemului respirator continuare
4. Funcţia metabolică şi endocrină
- plămânii au un sistem fibrinolitic propriu pentru liza cheagurilor de sânge
- sinteză de prostaglandine, care sunt metaboliţi ai acidului arahidonic;
– conversia angiotensinei I (formă inactivă) în angiotensină II, sub acţiunea enzimei de
conversie (ACE) care se gaseşte în cantitate mare la suprafaţa celulelor endoteliale (CE)
din capilarele pulmonare. Această reacţie are loc şi în alte ţesuturi, dar este maximă la
acest nivel, datorită cantităţii mari de ACE.
Angiotensina II este un hormon presor (creşte presiunea arteriala) şi un activator al
sintezei de aldosteron din corticosuprarenală (slide următor)
5. Fonaţia.
Vorbitul, cântatul şi alte sunete sunt produse sub acţiunea SNC care, prin controlul
asupra muşchilor respiratori determină curgerea aerului prin gură şi printre corzile
vocale.

6. Tusea şi strănutul
• Iritarea nervilor din nas sau căile respiratorii, poate induce tuse şi strănut.
• Astfel, iritanţii prinşi în mucusul care tapetează căile aeriene sunt expulzaţi sau mutaţi în
gură, de unde secreţiile pot fi înghiţite sau eliminate.
• Sursa: http://www.cvphysiology.com/Blood Pressure
Rolul Metabolic al SR
 Anatomia funcţională a SR

• Nasal Passages
• Mouth
• Pharynx
• Larynx
• Trachea
• Bronchi
• Alveoli
• Lung
 Anatomia funcţională a SR
• Componentele morfologice ale aparatului respirator
sunt reprezentate de caile respiratorii şi plămâni.
1. Caile respiratorii asigura transportul bidirectional al
gazelor şi îmbunatatirea calitatii aerului inspirat. Cuprind
următoarele segmente:
• Caile respiratorii superioare: segmentul nazal, segmentul
cavităţii orale şi faringele pana la orificiul glotic.
• Căile respiratorii inferioare:
- laringele
- traheea
- bronhiile şi ramificaţiile lor
- bronhiolele (diametru sub 1mm).
2. Plamanii sunt formaţi din:
• Componenta bronşică (căi aeriene inferioare), care se
arborizeaza in ramificatii din ce in ce mai mici. Au rol in
conducerea aerului pâna la nivelul parenchimului pulmonar.
• Componenta parenchimatoasa, reprezentata de totalitatea
acinilor, cu rol in realizarea schimburilor respiratorii
pulmonare.
• Stroma, care delimiteaza si uneste celelalte componente ale
plamanilor.
• Vasele si nervii plămânilor.
 Anatomia funcţională a SR – căile respiratorii

Caile respiratorii superioare:

• Etajul nazal – are rol olfactiv, in special la
nivelul cornetului superior; rolul respirator
este atribuit cornetului mijlociu si inferior.
Are o mucoasa bine vascularizată, cu
glande cu secretie seroasa si mucoasă.
La intrare prezintă fire de păr care reţin o
parte dintre impurităţile din mediu.
La acest nivel, aerul este filtrat, încălzit la
temperatura corpului şi umidificat, de
aceea respiraţia nazală este recomandată.
• Faringele - reprezinta locul de intersectie a
traseului digestiv cu cel respirator.
Prezintă o bogata componentă limfatică
(ganglioni şi vase) cu rol in apararea
organismului.
 Anatomia funcţională a SR – căile respiratorii
Caile respiratorii inferioare
• Laringele – este organul fonaţiei. Are un orificiu
glotic cu un diametru de aprox. 8 mm, variabil în
prin activitatea musculaturii intrinseci, în funcţie de
fazele respiraţiei.
• Traheea – are un diametru in jur de 20 mm.
Prezintă în structura peretelui inele incomplete
cartilaginoase, datorită cărora se destinde
crescându-şi diametrul.
• Bronhiile - se formeaza initial prin bifurcarea
traheei, dand nastere bronhiilor principale (cate
una de fiecare plaman). Acestea se remifică dând
Bronhia principala dreapta dă trei bronhii lobare, iar
naştere la ramuri cu diametrul tot mai mic. Pană la cea stangă dă doua bronhii lobare: superioara si
a 10-a generatie de ramificatii, in peretele bronsic inferioara. Numarul bronhiilor lobare corespunde
astfel numarului de lobi ai fiecarui plaman.
exista elemente cartilaginoase. ,
• Progresand in ramificare, elementele cartilaginoase se reduc, iar cele musculare netede
sunt din ce in ce mai bine reprezentate.
• În structura epiteliului bronsic se găsesc celule ciliate, care asigura procesele secretorii
(mucus), iar prin miscarile cililor se elimina secretiile spre exterior.
 Anatomia funcţională a SR – căile respiratorii
inferioare
• Bronhiolele – sunt conducte cu diametrul sub 1 mm. În structura lor NU mai prezintă
elementele cartilaginoase si celulele glandulare secretoare de mucus.
• Începând cu a 16-a generatie de ramificatii devin bronhiolele terminale (BT) sau
lobulare. Bronhiolele lobulare deservesc lobulii pulmonari, care reprezinta unitatile
morfologice ale plamanilor.
• BT au în structura lor fibre musculare netede, bine reprezentate, a caror contractie
poate fi produsa de acetilcolina şi histmina (eliberata in special in procesele alergice),
iar relaxarea este determinată de simpatic si de administrarea de catecolamine –
epinefrina (important pentru tratamentul astmului bronşic).
• Bronhiolele terminale se ramifica in bronhiole respiratorii , iar acestea în ducte
alveolare, terminate prin dilatatii, numite saci alveolari, în număr de 3-5/duct.
• Sacii se compartimentează în mai multe formatiuni veziculare, numite alveole
pulmonare.
• Acinul pulmonar = regiunea deservita de o singura bronhiolă terminală, care dă 2-3
generatii de bronhiole – bronhiolele respiratorii . BT împreună cu bronhiolele
respiratorii si ramificatiile lor (ductele alveolare, sacii alveolari, alveolele pulmonare)
formeaza acinii pulmonari. La nivel pulmonar există 25000-65000 acini pulmonari.
• Totalitatea acinilor pulmonari alcatuiesc parenchimul pulmonar, la nivelul căruia au loc
schimburile de gaze. Acinul pulmonar reprezintă unitatea morfo-funcfională a
 Particularităţi structurale ale bronhiilor
terminale şi respiratorii
• Au pereti fibroelastici, peste care se dispun celule
musculare netede.
• Elementele musculare devin abundente, formând la
nivelul bronhiolelor terminale o tunica musculara
continua, dar care nu este compacta.
• Tunica musculara (Tunica muscularis), sau muschiul
sfincterian al lui Reisseisen, se prezinta ca o reţea cu
ochiuri. Spasmul acestei musculaturi produce crizele
astmatice.
• La nivelul bronhiolelor respiratorii, elementele
musculare încep sa se rareasca, iar la nivelul ductelor
alveolare dispar cu totul. La acest nivel întalnim numai
membrana fibroelastica captusită cu epiteliu ciliat.
• Cilii celulelor ciliare asigură drenajul secreţiilor.
Miscarile cililor sunt stimulate de simpatic şi de cAMP.
Deprimarea acestor mişcări se datorează:
temperaturilor scazute, deficitului de vit. A,
fumatului, expunerii la diferite noxe respiratorii.
Consecinţa: drenaj ineficient şi obstrucţia căilor
respiratorii.
 Alveolele pulmonare
• Diametrul de cca. 150 microni;
• Număr de aprox. 300 milioane;
• Asigura o suprafata respiratorie de 40-100 m
păraţi.
• S-au evidentiat comunicari respiratorii
colaterale, active in obstructii ale cailor
inferioare periferice, cum sunt:
– cele interalveolare = pori interalveolari Kohn;
– bronhiolo-alveolare – comunicari accesorii intre
bronhiole respiratorii si canale alveolare;
– bronhiolo-bronhiolare – intre bronhiole respiratorii si
terminale alaturate.
• Au peretii alcatuiti din epiteliul alveolar
dispus pe o membrana bazala. Epiteliul
alveolar şi membrana bazala alveolara iau
parte la formarea barierei alveolo-capilare
prin care se produce difuziunea gazelor
• Sunt 2 tipuri de celule alveolare:
– De tip I – au rol structural
– De tip 2 – secretă surfactantul pulmonar
 RESPIRATIA EXTERNA

• RESPIRATIA EXTERNA – presupune desfasurarea a 3 procese: ventilaţia, perfuzia si

difuziunea sau schimbul de gaze.
1. VENTILATIA asigura transportul bidirectional de gaze dintre atmosferă si plămani, şi se
desfasoară continuu si ciclic.
o Ciclurile respiratorii au o frecvenţă:
- ridicată la nou-nascuti şi sugari: 30-40/minut;
- mai scăzută o dată cu înaintarea în vârstă; la adult are valori intre 12- 18 cicluri/minut.
• Factorul determinant al schimburilor de gaze dintre atmosferă si plamâni este gradientul
de presiune dintre cele doua medii. Aerul se deplasează de la presiunea mai mare la
presiunea mai mica.
• Gradientul presional este realizat prin variatiile de volum ale plămânilor, care urmează,
la rândul lor deplasarile cutiei toracice.
• Aerul atmosferic este format din:
Azot N2 78%
Oxigen O2 21%
Bioxid de carbon CO2 0.04%
Vapori de apă H2O 0.46%
• Gazele din aerul atmosferic realizează o presiune atmosferică de 760 mmHg
 Mecanica ventilaţiei
•Ciclul respirator cuprinde doua faze : inspirul si expirul.

•În inspir, o cantitate de aer patrunde din atmosferă în plamani, datorită

diferenţei de presiune dintre cele doua medii: 760 mmHg în aerul atmosferic şi
aprox. 757 mmHg la nivelul plămânilor. Gradientul presional este de ~3 mmHg.
•Presiunea intrapulmonara scazuta este urmarea cresterii volumului pulmonar,
care are loc prin contractiile muschilor inspiratori.
•Muşchii care intervin în inspirul de repaus sunt: diafragmul si intercostalii
externi.
•Muschiul DIAFRAGM
-separa cavitatea toracica de cea abdominala.
-în pozitia de repaus este curbat, cu convexitatea spre cavitatea toracica
-înervatia lui este asigurata prin nervii frenici (originea C3-C4-C5).
-prin contractie, diafragmul se aplatizeaza, marind diametrul longitudinal, iar in portiunea
bazala contribuie putin si la marirea diametrului transversal.
-contracţia lui duce la o deplasare în jos de 1,5-2 cm în inspirul de repaus şi de 7-8 cm in
inspirul fortat
-contractia diafragmului asigura marirea de volum care permite introducerea majoritatii
volumului curent = tidal volume (VT).
 IMPLICAŢII CLINICE

• Paralizia diafragmului se
produce în secţiunea de
coloana cervicală la
nivelul C3 sau mai sus,
ştiindu-se că cea mai mare
parte a fibrelor nervului
frenic provin din C4.
– În acestă situaţie, respiratia
trebuie susţinută artificial.

• Christopher Reeve - Superman

• Administrarea de
substanţe de tip curara
induce paralizia muschilor
respiratori, dar si a altor
grupe musculare. Aceste
substanţe sunt folosite în
anestezie pentru a obţine
relaxare musculară.
• 1952 – 2004
• În 1995, în urma unei căzături de pe cal a
suferit o secţiune a coloanei cervicale la
nivelul C1 - C2. A rămas paralizat şi a fost
ventilat artificial în cei 9 ani cat a mai trăit.
• A susţinut cercetarea în domeniul folosirii
celulelor stem pentru refacerea ţesutului
nervos.
• Christopher Reeve - Superman
• 1952 – 2004
• În 1995, în urma unei căzături de pe cal a
suferit o secţiune a coloanei cervicale la
nivelul C1 - C2. A rămas paralizat şi a fost
ventilat artificial în cei 9 ani cat a mai trăit.
• A susţinut cercetarea în domeniul folosirii
celulelor stem pentru refacerea ţesutului
nervos.
 Mecanica ventilaţiei – inspirul - continuare

• Contracţia muschilor INTERCOSTALI EXTERNI,

determină orizontalizarea coastelor, rotarea lor
si proiectarea anterioara a sternului. Se produce
astfel, marirea diametrelor antero-posterior si
transversal ale cutiei toracice.
• Miscarile cutiei toracice sunt urmate pasiv de
plamani, datorita sistemului pleural.
• Mărirea volumului toraco-pulmonar va
determina scaderea presiunii pulmonare, care
devine inferioara presiunii atmosferice cu
aprox. 3 mm Hg.
• Consecinţa acestor modificări este patrunderea
unui volum de aer în plamâni, pana la egalizarea
celor doua presiuni.
• Volumul de aer care intră sau iese din plămâni
în condiţii de respiraţie relaxată sau de repaus
se numeşte VOLUM CURENT sau TIDAL
VOLUME - VT
 Mecanica ventilaţiei – inspirul - continuare

• Miscarile cutiei
toracice sunt
urmate pasiv de
plamani, datorita
sistemului pleural.
 Sistemul pleural – intervenţia în ventilaţie
• Sistemul pleural este format din pleura parietala, care adera strans la peretele toracic
si cea viscerala, care inveleste plamanii.
• Între cele doua pleure este un spatiu foarte redus in mod normal, care reprezinta
cavitatea (spatiul) pleurala. Aici se gaseste o pelicula fina de lichid, care mareste
adeziunea dintre cele doua pleure.
• În cavitatea pleurala, presiunea este inferioara presiunii atmosferice – presiune sub sau
infraatmosferica (impropriu denumita negativa). Valorile acestei presiuni variază cu
fazele ciclului respirator.
• Presiunea infraatmosferică sau“negativitatea” presionala din cavitatea pleurala ia
nastere prin dezechilibrul dintre dezvoltarea cutiei toracice si cea pulmonara, plamanul
ramanand in urma dezvoltarii cutiei toracice.
• Odata cu prima respiratie, plămânul se destinde si va ocupa un volum mai mare decat
cel real, fiind astfel permanent usor tensionat.
• Volumul pulmonar real se evidenţiază doar in conditiile unei leziuni a peretelui toracic
sau a pleurei viscerale, cand aerul atmosferic patrunde in cavitate – situaţie patologică
numită pneumotorax.
– în această condiţie, plămanul se retrage pe hil, deoarece nu mai este tensionat prin sistemul
pleural.
pneumotorax
 Inspirul forţat
• In inspirul fortat, pe langa muschii
diafragm şi intercostali externi, mai
intra in actiune si muschii accesori:
sternocleidomastoidieni, scaleni,
trapezul, pectorali, dintati.
• Se mai pot produce contractii ale
muschilor aripioarelor nazale, ai
valului palatin, ale limbii, usurand
trecerea coloanei de aer prin caile
respiratorii superioare.
• Muschii inspiratori accesori realizeaza
o ridicare suplimentara a portiunii
superioare a cutiei toracice, marind
mai mult volumul toraco-pulmonar si
scazand suplimentar presiunea.
• Prin aceste modificari, se introduce un
volum suplimentar de aer = volumul
inspirator de rezervă =VIR.
 Mecanica ventilaţiei – expirul
• EXPIRUL normal, de repaus, pasiv este determinat de reculul elastic al
sistemulului toraco-pulmonar.
• Consta in revenirea la pozitia initiala a structurilor toraco-pulmonare, dupa ce
forta deformatoare si-a incetat actiunea. Se datorează elasticitatii componentelor
toraco-pulmonare.
• Ca urmare, plămânul se micşorează, iar presiunea intrapulmonara creste, devenind
superioară presiunii atmosferice cu 3-4 mm Hg.
• Un volum de aer încărcat cu CO2 va fi eliminat din plamani in atmosfera.
• Expirul fortat este o faza activa, care se produce prin contractia m. expiratori: in
special a m.abdominali şi intercostali interni.
• Prin contractia m.abdominali, creste presiunea intraabdominala, se mareste
convexitatea diafragmului şi se reduce suplimentar volumul toraco-pulmonar.
• Ca urmare creste suplimentar presiunea intrapulmonara si va fi eliminată o cantitate
in plus de aer = volumul expirator de rezevă = VER.
• Inregistrarea grafica a miscarilor respiratorii permite obtinerea PNEUMOGRAMEI,
cu panta ascendenta reprezentand inspirul şi panta descendentă – expirul.
Raportul dintre durata pantei inspirului si cea a expirului este de 1/1,2 – 1/2,
inspirul durand 1s si expirul 2s.
Inregistrarea în paralel a electrocardiogramei si a pneumogramei
 Rezistenţe care se opun deformării sistemului
toraco-pulmonar
• Fortei motrice, deformatoare – reprezentata de componenta
musculara i se opun mai multe tipuri de rezistente: elastica, vâscoasă
si inerţială.
• Rezistenta de tip elastic are ca suport reţeaua de fibre de elastină,
colagen şi reticulină din structura sistemului toraco-pulmonar.
– fibrele de elastina asigura majoritatea elasticitatii structurilor toraco-
pulmonare. Se pot alungi cu 100% din lungimea initiala. Daca ţesutul
pulmonar este supus actiunii elastazei, isi pierde elasticitatea.
– fibrele de colagen, in repaus au o forma spiralata, iar in actiune se intind.
Dupa ce au fost intinse, chiar daca se exercita asupra lor presiuni foarte mari,
alungirea lor este foarte redusa. Datorita acestui comportament, ele se opun
supradistensiei
– fibrele de reticulina sunt cele mai rigide si astfel, au si ele rolul de a limita
distensia.
• In repaus, rezistenta elastica este predominanta, in efort creste
 Rezistenţe care se opun deformării sistemului
toraco-pulmonar – rezistenţa elastică - continuare
• Rezistenţa elastică se exprima prin ELASTANTA, definita ca rezistenta opusa la
intindere de o structura elastica. Se mai numeşte reculul elastic.
• Se determina raportand presiunea necesara pentru obtinerea unei variatii de volum la variatia de
volum produsa.
• Valoarea normala este de 5 cm H2O/l.

• Actualmente se prefera determinarea inversului elastanţei, care este definit

prin termenul de COMPLIANTA.
• Complianţa reprezentă uşurinta cu care este destinsa o structura la aplicarea unei forte
deformatoare.
• Complianta are valori mai mari in conditiile scaderii reculului elastic, asa cum intalnim in
EMFIZEMUL PULMONAR, cand se distrug o parte dintre septurile interalveolare, sacii alveolari cresc
si acinii pulmonari devin mai mari şi conţin mai mult aer.
• Ca urmare a acestor modificări se produce o marire a volumului rezidual şi a capacitatii reziduale
functionale. Emfizemul pulmonar apare la fumatori, la persoanele in varsta, in diferite situaţii
patologie.

• În situatia opusa, în care creste reculul elastic, distensibilitatea (complianţa) se

reduce. Acestă situaţie apare atunci când tesutul pulmonar este inlocuit cu
ţesut conjunctiv fibros, ca în FIBROZELE PULMONARE.
• Pentru masurarea
compliantei este
necesara masurarea
variatiilor de volum si
de presiune.

Modificarile de volum se
apreciaza prin
spirografie sau
pneumotahografie, iar
cele de presiune prin
măsurarea presiunii
intraesofagiene.
 Complianţa statică, complianta dinamică
• Se pot masura valorile compliantei statice sau dinamice.
• COMPLIANTA STATICA informeaza strict,doar despre
rezistenta elastica, deoarece determinarea se face in
absenta fluxului gazos sau acesta are valori foarte mici,
sub 0,2 l/s.
– Se inregistreaza astfel curba compliantei statice in inspir.
• COMPLIANTA DINAMICĂ. Masurarea compliantei
dinamice se face in conditii de flux si se masoara
simultan variatiile de volum, presiune si flux.
- Pentru volume pulmonare mai mici, valorile compliantei
statice si dinamice sunt apropiate. La o ventilatie crescuta se
observa o scadere a compliantei dinamice.
• Analiza curbelor presiune-volum in inspir si expir,
arată că au traseu diferit, înregistrandu-se fenomenul
de HISTEREZĂ.
• Histeraza reprezinta incapacitatea unui sistem de a
urma aceleasi cai de răspuns la aplicarea fortei
deformatoare si la indepartarea ei.
• Acest fenomen este prezent doar atunci cand
plamanii sunt umpluti cu aer si nu cu lichid.
 Surfactantul pulmonar

• Suportul fenomenului de histereză este dat de SURFACTANTUL pulmonar, care este

o substanta de natura lipoproteica, in care cea mai mare parte este reprezentata de
dipalmitoilfosfatidilcolina.
• Este dispus pe faţa internă a membranei bazale, tapetând alveola
• Surfactantul este secretat de pneumocitele de ordinul II, care reprezinta cca. 10%
dintre celulele epiteliului alveolar.
• Surfactantul are o componenta hidrofila , in contact cu faza lichidiana si una
hidrofoba, in contact cu faza gazoasa.
• Datorita acestei structuri are proprietati tensioactive. Surfactantul pulmonar asigura
scaderea tensiunii superficiale a apei, in raport direct cu volumul alveolar, spre
deosebire de detergentii obisnuiti, care nu au aceasta proprietate.
• Tensiunea superficiala scade de la 70 dyne/cm patrat ( tensiunea apei), la 25
dyne/cm patrat.
– Datorita prezentei surfactantului, alveolele pulmonare NU se colabeaza in expir (nu se închid)
si este limitata distensia lor in inspir.
• Conform legii lui LAPLACE, presiunea transparietala este direct proportionala cu
tensiunea si invers proportionala cu raza.
 Surfactantul pulmonar - continuare

• Daca nu ar exista surfactantul, micsorandu-se raza ar creste

tensiunea si astfel alveola s-ar colaba. Existenţa stratului de
surfactant va micsora tensiunea si va mentine alveolele
deschise si in expir, reducand astfel travaliul ventilator.
• Tot datorita prezentei surfactantului, alveolele alaturate, de
dimensiuni diferite, raman functionale. Daca nu ar fi prezent
surfactantul, alveolele mici, in expir, s-ar inchide, aerul trecand
in cele mari, fiind astfel excluse din circuitul expirator.
• Absenta sau insuficienta secretie a surfactantului determina
sindromul de DETRESA respiratorie sau boala membranelor
hialine, in special la cei nascuti prematur (surfactantul incepe sa
fie secretat din saptamana a 18-a – 20-a de gestatie).
 Rezistenţe care se opun deformării sistemului
toraco-pulmonar - continuare
• Rezistenta vascoasa are doua componente: una tisulara si o
componenta gazoasa.
– componenta tisulara reprezinta cca.20% şi este data de frecarea straturilor
de tesut intre ele;
– componenta gazoasa reprezintă 80% şi este dată de fortele de frecarea ce
apar la trecerea coloanei de aer prin conductele respiratorii.
– valoarea rezistentei vascoase depinde de viteza cu care variaza volumul
toraco-pulmonar.
• Rezistenta de tip inertial este mai putin importanta in repaus
– are si ea o componenta tisulara si una gazoasa.
– se manifesta la schimbarile rapide ale sensului de deplasare a coloanei de
aer.
– în ventilatia de repaus, curgerea fluidului este in majoritate laminara
– în efort devine turbulenta in trahee si bronhii, ramanand laminara in
conductele respiratorii mici.
 Travaliul ventilator
• Lucrul mecanic efectuat pentru invingerea rezistentelor se calculeaza prin
planimetrarea curbelor presiune/volum. La o ventilatie de 10 l/min,
travaliul este de 0,3-0,8 kgm/min.
• Travaliul ventilator creste in timpul efortului, in special datorita rezistentei
vascoase.
• Consumul de O2 la nivelul muschilor respiratori este de 3-8 ml/min.
– In repaus, 70% din energie se cheltuieste pentru invingerea rezistentei elastice,
28% pentru rezistenta vascoasa si 2% pentru cea inertiala.
– In efort, 30% se cheltuieste pentru invingerea rezistentei elastice si 70% pentru
cea vascoasa si inertiala.
• Cresterea frecventei respiratorii peste 60 respiratii/min. nu mai este
eficienta, deoarece, la aceasta frecventa, travaliul muschilor respiratori
este foarte mare si intreaga cantitate de O2, adusa in surplus prin
cresterea frecventei, este folosită pentru contracţia muschilor respiratori.
 Distributia intrapulmonara a aerului.

• Desi exista o retea fibroasa, care asigura o transmitere uniforma

a fortei deformatoare, există zone mai bine ventilate şi altele
mai slab ventilate.
• Zonele apicale si cele perihilare sunt zone mai putin aerate.
Aici complianta este mai mica, fiind mai putine fibre elastice.
• Plamanul este comparat cu un resort elastic suspendat, la care
portiunile apicale sunt mai destinse, chiar in pozitie de repaus,
comparativ cu portiunile bazale. Datorita acestui fapt, distensia
portiunilor apicale este mai mica.
• Zonele bazale si portiunile laterale, pe o adancime de 2-8 cm,
sunt cele cu complianta mai buna si sunt zonele cel mai bine
aerate.
• Exista afectiuni, care au localizare predilecta in zonele mai putin
aerate – ex. tuberculoza pulmonara.
 SPAŢIUL MORT

• SPATIUL MORT reprezinta fractiunea din ventilatia pulmonara, care NU

participa la schimburile gazoase cu sangele din capilarele pulmonare. Are
doua componente: spatiul mort anatomic si cel fiziologic.
– spatiul mort anatomic este reprezentat de aerul prezent in caile respiratorii.
– spatiul mort fiziologic cuprinde aerul din alveolele ventilate, dar neperfuzate. La o
persoana sănătoasă acest spatiu este inexistent, deoarece toate alveolele sunt
funcţionale.
• Valorile normale ale spatiului mort sunt de 150 – 180 ml. În patologie,
ponderea spatiului mort fiziologic creste.
• Rolurile spatiului mort:
– la nivelul sau aerul este incalzit si saturat in vapori de apa, datorita bogatei
vascularizatii a mucoasei. In cavitatea nazala aerul poate fi incalzit de la 6 grade C
pana la 30 grade C.
– în aerul din spaţiul mort sunt retinute particulele straine si microorganismele. La
persoanele cu traheostomie, frecvenţa afectiunilor pulmonare creste, deoarece acest
rol este diminuat.
– aerul din spatiul mort reprezinta, alaturi de volumul rezidual, un volum de aer
tampon, care face ca variatiile mari ale compozitiei aerului atmosferic sa nu fie
Explorarea ventilaţiei - Măsurarea volumelor şi debitelor
respiratorii
• Se poate face prin 2 metode:
• SPIROGRAFIA - metodă care permite studiul ventilaţiei pulmonare prin
întregistrarea frecvenței și amplitudinii respirației, în funcție de timp. Se
înregistrează volume, capacităţi şi debite respiratorii:
– Volume: tidal volume (volumul curent), volumul inspirator de rezervă, volumul expirator
de rezervă, volumul rezidual;
– Capacităţi: capacitatea inspiratorie, capacitatea funcţională reziduală, capacitatea vitală,
capacitatea pulmonară totală;
– Debite: consumul de O2/min, VEMS, minut volumul respirator.
• Pentru calculul valorilor obţinute în urma înregistrarii se folosesc factori de
corecţie:
– BTPS (Body Temperature, Pressure Saturated) ) este factorul folosit la corectia tuturor
volumelor si debitelor, exceptând consumul de O2
– STPD (Standard Temperature, Pressure Dry) este folosit la corectarea consumului de O2.
– Pentru calculul valorilor ideale, cel mai frecvent sunt folositi factorii CECA (Comisia
Europeana a Carbunelui si Otelului).
•
 Parametrul Abreviere Definiţie Valoarea Observaţii
normală
VOLUME Română Engleză
Volumul curent sau VT VT Volumul de aer inspirat 500-800 ml
tidal volume sau expirat în timpul
unei respiraţii normale,
de repaus
Volumul expirator VER ERV Volumul maxim de aer 1100 ml. Scade în sindromul obstructiv
de rezervă care poate fi eliminat
printr-o expiraţie
forţată, la finalul unei
expiraţii normale.
Volumul inspirator VIR IRV Volumul maxim de aer Scade în sindromul restrictiv
de rezervă care poate fi introdus în
plămâni printr-o
inspiraţie forţată, care
urmează după un inspir
de repaus.
Volumul rezidual VR RV Este volumul de gaz • VR nu poate fi evacuat din
care ramine în plamâni plamini la subiectul in
la sfirsitul unei expiratii viata. Determinarea lui se
complete (fortate). face:
- prin calcul: VR = CRF -
VER;
- prin metoda diluţiei cu
He in respiratie unica, in
circuit deschis.
• Creşte în sindromul
obstructiv
 Parametrul Abreviere Definiţie Valoari Observaţii
normale
(orientative)
CAPACITĂŢI RO EN
Capacitatea vitală CV VC Este cantitatea maxima de gaz care • Determinarea CV se poate face prin calcul pe
poate fi mobilizată intr- o singura spirogramă: CV = VT+ VIR+VER sau prin
miscare ventilatorie, în care atât pneumotahografie.
inspirul, cât şi expirul sunt maxime • CV variaza în functie de varsta, sex, tip
constitutional, stare de antrenament fizic.
- CV creste pana la 25 ani, este stationara in
perioada adulta si incepe sa scada cu
inaintarea in varsta, cand va creste VR.
• Scade în sindromul restrictiv.
Capacitatea CI IC Este cantitatea maximă de aer care • Se calculeaza pe spirogramă ca suma VT + VIR.
inspiratorie poate fi introdusă printr-un inspir Scade în sindromul restrictiv.
forţat care urmează după un expir
de repaus.
Capacitatea CRF FRC Este volumul de gaz care rămâne in • CRF reprezinta volumul de gaz în care
reziduală plamâni la sfârşitul unei expiraţii patrunde, se amesteca si se dilueaza aerul
funcţională normale. inspirat înainte de a intra in schimb cu
sângele.
• Determinarea CRF se face prin:
- metoda dilutiei gazelor cu He
- metoda pletismografica (body-
pletismografie)
Capacitatea CPT TLC Este volumul de gaz conţinut în • Determinarea CPT se face:
pulmonară totală plamâni la sfârsitul unui inspir - prin calcul, pe spirogramă: CPT = CV + VR sau
complet (pozitie inspiratorie CPT = CI + CRF ;
maximă). - prin metoda dilutiei cu He, prin respiratie
unica în circuit deschis.
• Scade în sindromul restrictiv
 Parametrul Abreviere Definiţie Valoarea Observaţii
RO EN normală
Debite Evalueaza performanţa în dinamică a pompei respiratorii.
Vo l u m u l VEMS FEV1 E s t e v o l u m u l d e g a z 2800-4000 ml • Se mai exprimă şi ca procent din CV
ex p i ra t o r expulzat din plămâni în prima • IPB = mai (indiceleTiffeneau sau indicele de
maxim pe secundă a expirului forţat. mare sau permeabilitate bronsica).
secunda Se mai poate face măsurarea şi la 0,5 egal decat • VEMS/CVx100 = 80%
sec (FEV 0,5), la 2 sec (FEV2), la 3 sec 80% din CV • Acest indice scade cu vârsta şi în
(FEV3). bolile obstructive.
PEF • Determinarea VEM la 2s, 3s (cand
• valoare plămanul lucreaza la volume mici si
ideala= I3 x cand contributia reculului elastic si a
FCECA - LA rezistentei periferice este
BARBATI importanta) poate evidentia
LA FEMEI 80% modificari importante chiar la tineri.
DIN VALOARE

Debitul de O2 VO2 VO2 Oxigenul introdus în plămâni timp de  200 - 250 •  în efort maximal creste de aprox. 20
1 minut. ml/min de ori
Minut volumul Ventilatia V rep Volumul de aer ventilat de plămâni 6 – 8 L/min. • Calcul valoarea reală: VT x frecvenţa
respirator de repaus intr-un minut, în condiţii de repaus respiratorie (500 ml x 12 = 6 L/min)
sau Debitul
respirator • Calcul valoarea ideala = Suprafata
de repaus. corpului x 3,6 (B) sau 3,2 (F)

Ventilatia maxima V max   Volumul de aer ventilat de plămâni intr-un 120-150 l/MIN  Calcul
minut, IN EFORT MAXIM  
val ideala = CVid x 24
val reala = VEMSr x 30
Spirograf

Spirograma
 Explorarea ventilaţiei - Măsurarea volumelor şi debitelor respiratorii -
continuare
• Pneumotachografia. pneumos = plămân sau vânt; tachos = rapid; graphia = înscriere
• Parametri obţinuţi prin pneumotahografie:
– FVC = forced vital capacity (CV fortata). Volumul de aer inspirat maxim, dupa care este expirat rapid
si complet. Dă relaţii despre rezistenţa opusă de căile respiratorii la eliminarea aerului (expiraţie).
– FIVC = forced inspiratoy vital capacity (CV inspiratorie fortata). Volumul de aer expirat maxim, dupa
care se realizeaza o inspiratie rapida si completa.
– SVC = slow vital capacity. Volumul de aer expirat complet si lent, dupa ce a fost efectuată o
inspiratie completa. Uneori este necesara masurarea CV lent, deoarece respiratia fortata si rapida
poate declansa o criza de astm. Aceeasi testare lenta se poate efectua si pentru CV inspiratorie.
– FEF25-75% = forced expiratory flow. Reprezintă debitul mediu expirator maxim la 25-50-75% din
CV. Dă relaţii despre rezistenţa opusă de căile respiratorii la eliminarea aerului (expiraţie).
Informaţiile sunt asemănătoare cu cele obţinute la înregistrarea VEMS. In sindromul restrictiv,
valoarea FEF 25-75% scade, dar valoarea FEF 25-75% / CV ramane normala. In obstructie, scade
atat FEF 25-75%, cat si valoarea raportului FEF 25-75% / CV.
- PEF (peak expiratory flow), reprezintă valoarea cea mai mare a fluxului de aer in expir maxim
fortat, dupa o inspiratie maxima. Se retine valoarea maxima de flux, mentinuta 10 ms. Valori
normale ale acestui parametru : 9,5 – 10 l/s la barbati si 7 – 8 l/s la femei, fiind calculat pe curba
flux-volum. Este folosit pentru aprecierea intensitatii obstructiei in astmul bronsic, cand debitele
instantanee scad
– MEF 25 -75%. Se mai poate calcula debitul expirator maxim instantaneu la 25%, 50%, 60%, 75% din
CV, reprezentand debitul expirat maxim in momentul in care in plamani a ramas 25% sau…. din CV.
Se calculeaza pe curba flux-volum. MEF 25% = FEF 75%, MEF 50% = FEF 50%. Cel mai utilizat este
MEF50%. Scade în sindromul restrictiv. Acesti parametri se pot calcula si în inspirul fortat (MIF, FIF).
 Sindroame restrictive şi obstructive
• Afectiunile respiratorii se pot incadra in doua sindroame: restrictiv si
obstructiv.
• Sindromul restrictiv cuprinde mai multe afectiuni, caracterizate prin
manifestari comune: excluderea de la ventilaţie a unei portiuni din tesutul
pulmonar sau reducerea amplitudinii miscarilor respiratorii: fibroze
pulmonare, pneumonii, colectii pleurale, afectiuni neuro-musculare.
– Scad CV, VIR, CPT, MEF50%, FEF 25-75%, dar valoarea raportului FEF 25-75% / CV
rămane normală.

• Sindromul obstructiv intruneste afectiuni în cursul carora se produc

obstructii sau/şi ingustari ale lumenului cailor respiratorii: astm bronşic,
bronşita tabagică, emfizem pulmonar. În aceste situaţii creşte rezistenţa
în căile aeriene.
– Scad: VER, VEMS, Indicele Tiffeneau, FEF 25-75%, FEF 25-75% / CV, PEF
– VR creşte
Insert 16.1
 Surface Tension
• Force exerted by fluid in alveoli to resist
distension.
• Lungs secrete and absorb fluid, leaving a very thin film of fluid.
– This film of fluid causes surface tension.
– Fluid absorption is driven (osmosis) by Na+ active
transport.
– Fluid secretion is driven by the active transport of Cl-
out of the alveolar epithelial cells.
• H20 molecules at the surface are attracted to
other H20 molecules by attractive forces.
– Force is directed inward, raising pressure in alveoli.
 Surface Tension (continued)

• Law of Laplace:
– Pressure in alveoli is directly Insert fig. 16.11
proportional to surface
tension; and inversely
proportional to radius of
alveoli.
– Pressure in smaller alveolus
would be greater than in
larger alveolus, if surface
tension were the same in
both.
 Surfactant

• Phospholipid produced by
alveolar type II cells.
Insert fig. 16.12
• Lowers surface tension.
– Reduces attractive forces of
hydrogen bonding by becoming
interspersed between H20
molecules.
• Surface tension in alveoli is
reduced.
• As alveoli radius decreases,
surfactant’s ability to lower
surface tension increases.
• Disorders:
– RDS.
– ARDS.