Meteorologia

Obiect de studiu. Istoric. Metode

de cercetare
 Meteorologia studiază atmosfera atât din punct
de vedere al însuşirilor fizice, structurii şi
compoziţiei sale cât şi al proceselor şi
fenomenelor care au loc în cuprinsul ei.

 Termenul de meteorologie provine din limba

greacă ( meteoron - fenomen atmosferic, logos - ştiinţă,
cunoaştere) .

 Primul tratat de meteorologie datează din

antichitate, fiind realizat de Aristotel - cu mijloace
rudimentare de observaţie şi cu un număr redus
de observaţii concrete .
 În expediţiile navigatorilor din Epoca Marilor
Descoperiri Geografice au fost realizate primele
observaţii asupra alizeelor, musonilor, furtunilor tropicale
şi altor fenomene atmosferice cu specific local.

 În Epoca Renaşterii se pun bazele meteorologiei

instrumentale.
 primul termometru ( Galileo Galilei 1597),
 primul barometru cu mercur (Evangelista Torricelli
1643),
 barometrul cu cadran (R.Hooke 1665),
 prima scară termometrică (Fahrenheit 1715),
 primul higrometru cu fir de păr (H.B.de Saussure
1783),
 primul anemometru (J. Woltzmann 1790).
 După Războiul Crimeei(1854-1856), guvernul francez a
dispus elaborarea unor metode de prevedere a vremii.

 Încep să se organizeze reţelele de staţii meteorologice

în mai multe state din Europa vestică
 Se descoperă legi noi referitoare la unele procese şi
fenomene atmosferice
 Se realizează primele hărţi meteorologice

 În a doua jumătate a secolului al XIX-lea apar primele

institute meteorologice şi primele servicii de prevedere a
timpului
 Meteorologia devine ştiinţă de sine stătătoare, cu obiect
şi metode de cercetare proprii
 Principala metodă de cercetare în meteorologie este
observaţia meteorologică, pe baza căreia se obţin date
referitoare la desfăşurarea în condiţii reale a proceselor
şi fenomenelor atmosferice.

 Observaţiile pot fi vizuale (determinarea tipului norilor, a

precipitaţiilor, a unor fenomene) sau instrumentale ( cu
ajutorul aparaturii cu citire directă şi a celei cu
înregistrare grafică).

 Se utilizează şi metoda experimentului, pentru

cercetarea proceselor şi fenomenelor meteorologice în
condiţii de laborator, create şi dirijate în funcţie de scopul
urmărit.
 Observaţiile meteorologice pot fi: orare, sinoptice (din
3 în 3 ore), climatologice (din 6 în 6 ore) sau
experimentale ( de câte ori este nevoie).
 Ramurile meteorologiei
 Meteorologia generală sau fizica atmosferei - studiază legile
genezei şi dezvoltării fenomenelor fizice din atmosferă;
 Meteorologia sinoptică – studiază legile evoluţiei proceselor
atmosferice în scopul prevederii vremii;
 Meteorologia dinamică – studiază procesele dinamice şi
termodinamice din atmosferă prin metode fizico-matematice;
 Actinometria sau radiometria – se ocupă cu studiul fluxurilor de
energie radiantă din atmosferă;
 Aerologia - studiază procesele şi fenomenele atmosferice din
straturile înalte;
 Micrometeorologia – studiază stratul de aer inferior, situat la sub 2
m înalţime;
 Agrometeorologia
 Meteorologia aeronautică
 Meteorologia marină
 Biometorologia sau meteorologia medicală
 Climatologia - studiul sintetic al stărilor de vreme în funcţie de
condiţiile fizico-geografice ale fiecărei regiuni.
 Clima reprezintă regimul stărilor de timp
semnalate în cursul unei perioade îndelungate
de ani într-un spaţiu determinat.

 Starea vremii rezultă din efectul simultan al

tuturor fenomenelor fizice naturale ce se petrec
la un moment dat în atmosferă.
 În România primele observaţii meteorologice sistematice au fost
făcute la Iaşi în anii 1839 şi 1840 .Din 1851 au început să se facă
observaţii la Sibiu, din 1859 şi la Sulina.
 1884 : înfiinţarea Institutului Meteorologic sub conducerea lui Ştefan
Hepites.
 După primul Război mondial, Institutul Meteorologic îşi intensifică
activitatea prin înfiinţarea serviciului de prevedere a vremii şi
extinderea reţelei de staţii meteorologice.
 Actualmente, Institutul Meteorologic funcţionează sub numele de
Agenţia Naţională de Meteorologie, cu sediul la Bucureşti-Băneasa.

 Autoritatea internaţională în meteorologie este reprezentată de

O.M.M.- Organizaţia Meteorologică Mondială (cu sediul la Geneva),
la care România a aderat încă de la sfârşitul secolului XIX. La nivel
global, toate statele membre ale Organizatiei Meteorologice
Mondiale (World Meteorological Organization), de patru ori pe zi, fac
schimb de informatii meteo.
 ATMOSFERA
 Este învelişul gazos al planetei.
 Atmosfera este un amestec de gaze la care se adaugă o
cantitate de vapori de apă şi particule solide în
suspensie.

 Atmosfera este menţinută în jurul Pământului datorită

forţei de atracţie exercitată de acesta.

 Atmosfera este un mediu neomogen din punct de vedere

fizic.
Până la altitudinea de 5 000 m se găseşte concentrată
circa jumătate din masa atmosferei, până la altitudinea
de 18 500 m – 90% iar până la 36 000 m - 99 %.
 După criteriul termic, variaţiile de temperatură şi
fenomenele specifice produse, atmosfera poate fi
împărţită în mai multe straturi. De la suprafaţa terestră şi
până la limita superioară, prezintă următoarea
succesiune de straturi în structura verticală:
 troposferă
 stratosferă
 mezosferă
 termosferă (ionosferă)
 exosferă.
 Troposfera
 Este stratul situat în imediata vecinătate a suprafeţei Pământului, în care
este concentrată cea mai mare cantitate de aer( ¾ din masa atmosferei) şi
95 % din cantitatea de vapori de apă.
 Grosimea este variabilă: 16-18 km la Ecuator, 10-11 km la latitudini medii şi
6-8 km în dreptul polilor .
 Caracteristici: agitaţia continuă a aerului şi scăderea temperaturii cu
altitudinea, în medie cu 0.65°C/ 100 m (gradient termic vertical). La limita
superioară temperatura ajunge la -80°C în dreptul Ecuatorului şi -50°C
deasupra Polilor.
 Tropopauza- strat de tranziţie cu grosime între 1 şi 2 km.
 În partea inferioară a troposferei temperatura aerului rămâne neschimbată
pe verticală (izotermie) sau chiar creşte (inversiune termică).
 Troposfera este sediul celor mai importante fenomene meteorologice ( locul
de formare a principalelor tipuri de nori şi a precipitaţiilor).
 În troposferă se produc mişcări ordonate datorate în principal încălzirii
diferenţiate (orizontale - advecţii şi verticale - convecţii) şi dezordonate ale
aerului(de tip vârtejuri).
 Troposfera are două zone de discontinuitate, în zona subpolară şi în zona
subtropicală. Se formează curenţi cu viteze mari - curenţi jet ( jet-
streams), care se deplasează meandrat pe direcţie V-E. Au lăţimi ce
variază între 300 şi 500 km iar viteza lor este de peste 700 km/h.
 Stratosfera
Cuprinde două substraturi:
între 11 şi 25 km un strat caracterizat prin gradient
termic vertical zero (izotermie)
între 25 şi 32 km în care temperatura aerului creşte,
până la +20 °C.

 Este foarte săracă în vapori de apă, din cauza barierei

termice scăzute de la nivelul tropopauzei. Foarte rar,
vaporii de apă sublimează la 20-25 km → nori formaţi din
cristale fine de gheaţă, cu irizaţii sidefii, vizibili când
Soarele este sub orizont.
 Stratopauza este un strat îngust, cu gradienţi termici
verticali negativi, ceea ce determină inversiunea termică.
 Mezosfera (ozonosfera)
Situată între stratopauză şi înălţimea de 80 km, mezosfera are
drept caracteristică de bază schimbarea de semn a gradientului
vertical , rezultând variaţii mari de temperatură cu înălţimea.
 de la 32 până la 50 km temperatura scade până la -20 °C
 de la 50 până la 55 km se înregistrează o creştere bruscă de
temperatură până la +75 °C
 de la 55 km până la 80 km temperatura scade din nou puternic la -
110°C.
Caracteristici : turbulenţa şi prezenţa norilor argintii luminoşi
nocturni (vizibili la începutul şi la sfârşitul nopţii, cu dezvoltare
verticală redusă, structură încreţită şi de obicei albi argintii. Se
consideră că sunt formaţi din pulberi extraterestre acoperite cu
straturi fine de gheaţă ).
 Specifică este şi prezenţa ozonului, care ia naştere între 40 şi 55
km.
 Termosfera
 Este stratul celor mai ridicate temperaturi( +3 000 °C)
datorate ionizării foarte puternice a moleculelor de aer
foarte rarefiat de către razele X, gamma, ultraviolete şi
corpusculare care vin de la Soare.

 Aici se produce şi fenomenul de auroră boreală.

 Termosfera reflectă undele radio: stratul D situat între 70
şi 90 km reflectă unde lungi, stratul E –undele medii,
stratul F1 undele scurte si F2 undele ultrascurte (290-
1000km).

 Trecerea la Exosferă se face printr-un strat subţire de

tranziţie numit termopauză.
 Exosfera

Este impropriu numită strat. Moleculele de

aer se află la distanţe foarte mari.
Specifică pentru exosferă este prezenţa
centurilor de radiaţie (Van Allen), puse în
evidenţă de explorările spaţiale cu ajutorul
sateliţilor artificiali.
 PROCESE TERMICE ÎN ATMOSFERĂ.

 Radiaţia solară reprezintă sursa energetică

primară a proceselor fizice din atmosferă.

 Soarele emite radiaţie electromagnetică

rezultată în urma transformării H în He în
condiţiile unor temperaturi şi presiuni ridicate
care se înregistrează în interiorul său.

 Radiaţia este formată din raze X, γ,

corpusculare, ultraviolete, infraroşii
(calorice) şi luminoase
 La nivelul superior al atmosferei planetei Pământ ajunge
doar a 2-a miliarda parte din radiaţia emisă de Soare.
 O suprafaţă de 1 cm 2 perpendiculară pe direcţia razelor
solare primeşte într-un minut o cantitate de 1.88 calorii.
Această valoare este cunoscută sub denumirea de
constanta solară.
 În drumul său prin atmosferă către suprafaţa
Pământului radiaţia solară suferă procese de absorbţie,
reflexie şi difuzie.
 În termosferă sunt absorbite radiaţiile X, γ şi
corpusculare.
 În mezosferă şi în primul strat al stratosferei sunt
absorbite radiaţiile ultrarviolete.
 În troposferă, norii şi CO 2 reflectă şi difuzează radiaţiile
infraroşii şi luminoase.
 Doar 30-40% din cantitatea de radiaţii din
atmosferă ajunge la Pământ contribuind în parte
la încălzirea suprafeţei şi atmosferei sale ori fiind
absorbită sau reflectată.

 Actinometria studiază potenţialul energetic

solar şi determinările sistematice asupra
regimului radiativ.

 Bilanţul radiativ reprezintă rezultanta tuturor

schimburilor radiative de la nivelul suprafeţei
terestre
 Elementele componente ale bilanţului radiativ sunt:

 radiaţia solară directă,

 radiaţia solară difuză,
 radiaţia reflectată,
 radiaţia absorbită
 radiaţia terestră.
 Se mai utilizează termenii: radiaţie totală sau
globală (suma radiaţiei solare directe şi difuze) şi
radiaţie efectivă (diferenţa dintre radiaţia emisă de
suprafaţa activă şi cea emisă de atmosferă spre
Pământ).

Radiaţia care vine de la Soare este considerată în mod

convenţional ca fiind radiaţie de undă scurtă.
 Radiaţia solară directă (S)
Este fracţiunea din radiaţia solară care străbate atmosfera
ajungând nemodificată la suprafaţa terestră sub forma unui fascicul
de raze paralele, cu lungimi de undă cuprinse între 0.291 şi 4-5
micrometri.
Valoarea radiaţiei solare directe depinde de:
 unghiul de înălţime a Soarelui deasupra orizontului (latitudinea,
anotimpul, momentul zilei)
 gradul de transparenţă sau de opacitate a atmosferei (condiţionat
de nebulozitate, umezeala atmosferică, particulele aflate în
suspensie).

Pentru emisfera nordică:

 anual - un minim în decembrie şi un maxim în mai, când
transparenţa atmosferei este cea mai mare .
 zilnic – maxima înainte de amiază iar minima la răsăritul şi la
apusul Soarelui.

Pe verticală, valorile radiaţiei directe cresc odată cu înălţimea datorită

creşterii transparenţei.
 Radiaţia solară difuză
Este partea radiaţiei solare care după ce a fost
difuzată de moleculele gazelor şi de particulele aflate în
suspensie în atmosferă ajunge la suprafaţa terestră.
Depinde de nebulozitate,de unghiul înălţimii Soarelui
deasupra orizontului şi de opacitatea atmosferei.
 Creşte mai ales la solstiţiul de iarnă, când gradul de
opacitate este foarte mare. La solstiţiul de vară, radiaţia
difuză este extrem de scăzută datorită creşterii
transparenţei.

Radiaţia totală sau globală (“insolaţia”) reprezintă

suma radiaţiei solare directe şi radiaţiei solare difuze
măsurată pe unitatea de suprafaţă. ( kcal/cm 2.an).
Valorile maxime se înregistrează la tropice ( 220
kcal/cm 2 . an). La Poli, razele Soarelui fiind foarte
înclinate, se înregistrează valori între 70 şi 80 kcal/cm 2.
an. La latitudini medii este de circa 140 kcal/cm 2. an.
 Radiaţia reflectată (Rs)

Suprafaţa terestră reflectă o parte din

radiaţia solară directă şi difuză.

 Albedoul defineşte raportul procentual dintre

radiaţia reflectată Rs şi radiaţia globală incidentă
 Albedoul depinde de natura suprafeţei active.
 În general valorile se încadrează între 10 şi
40%, dar ajung chiar şi peste 80% în cazul
zăpezii.
 Radiaţia absorbită
 Reprezintă energia solară transformată în energie calorică de către
suprafaţa activă. Este utilizată în procesele de încălzire de la
suprafaţa scoarţei şi din stratul superior al solului. Valoarea ei este
mai mare în zonele în care predomină timpul senin şi stratul de
zăpadă are o durată neînsemnată.

Radiaţia efectivă (Eef) este mai mare vara (în condiţii de

transparenţă atmosferică) . Creşterea valorii radiaţiei efective este
favorizată de temperaturile mari ale suprafeţei terestre (care
determină intensificarea radiaţiei terestre), de scăderea valorii
contraradiaţiei, de lipsa nebulozităţii sau de valori cât mai scăzute
ale acesteia.
 Există un minim înainte de răsăritul Soarelui, un altul după apus şi
maximul la amiază.

Contraradiaţia atmosferei (A) reprezintă radiaţia emisă

de aer după ce s-a încălzit pe Pământ. Aceasta creează efectul de
seră.
 Bilanţul radiativ
 Este diferenţa între totalul fluxurilor primite şi totalul
radiaţiilor cedate de o anumită suprafaţă .
 În categoria radiaţiilor primite sunt: radiaţia solară directă,
radiaţia difuză şi radiaţia atmosferică
 Ca energie cedată sunt incluse radiaţia terestră, radiaţia
reflectată de undă scurtă Rs şi Rl – radiaţia reflectată de
undă lungă
 Valorile mari sunt favorizate în general de predominanţa
timpului senin.
 În general, bilanţul radiativ este pozitiv ziua şi negativ
noaptea. În timpul anului este pozitiv în perioada caldă şi
negativ în perioada rece.

 Nebulozitatea influenţează bilanţul radiativ. În timpul nopţilor cu cer

acoperit, bilanţul radiativ este de doar 20% faţă de valoarea înregistrată
în nopţile senine, iar la prânz, în condiţii de cer acoperit, bilanţul este
de circa 50% din valoarea realizată în condiţii de cer senin.
 La analiza bilanţului trebuie să se ţină seama de
natura suparfeţei active. Pământul se încălzeşte
mai repede, oceanul mai lent şi moderat.

 Uscatul se încălzeşte până la maxim 50-70 cm

adâncime. Apa oceanului, datorită convecţiei şi
faptului că este un mediu transparent, se
încălzeşte până la 150-200 cm.