• La analiza bilanţului radiativ trebuie să se ţină

seama de natura suparfeţei active.

• Pământul se încălzeşte mai repede, oceanul
mai lent şi moderat.
• Uscatul se încălzeşte până la maxim 50-70 cm
adâncime.
• Apa oceanului, datorită convecţiei şi faptului că
este un mediu transparent, se încălzeşte până la
150-200 cm.
 Principalele procese prin care se încălzeşte
aerul sunt:

• mişcările convectivo-turbulente;
• procesele adiabatice;
• căldura latentă a vaporilor de apă;
• schimburile moleculare de căldură.
• Mişcările convective determină încălzirea
diferenţiată a suprafeţei Pământului fiind şi principala
sursă de încălzire a aerului.
• Există mişcări ascendente şi descendente.
descendente Lor li se
adaugă mişcări dezordonate ale aerului determinate de
vânt.
• Procesele adiabatice sunt procese prin care
temperatura aerului poate să scadă sau să crească fără
aport de căldură din exterior.
Pentru aerul uscat , scaderea de temperatură cu
înălţimea este de aproximativ 0.98 º la 100 de metri.
• Căldura latentă reprezintă cantitatea de căldură
înmagazinată de vaporii de apă în procesul de evaporare
şi care este eliberată la răcirea aerului şi transformarea
vaporilor în picături de apă.
 REPARTIŢIA TEMPERATURII
• Temperatura aerului este un parametru meteorologic
principal, deoarece contribuie în permanenţă la stabilirea
caracteristicilor atmosferei.
• Distribuţia temperaturilor la nivelul unor suprafeţe se
studiază cu ajutorul izotermelor.
• Izotermele sunt linii curbe care unesc puncte cu aceeaşi
temperatură.
• Pe Glob, temperatura medie anuală este de 14.3º C.
Distribuţia valorilor de temperatură la nivelul celor două
emisfere este diferită datorită repartiţiei inegale a
uscatului şi bazinelor oceanice.
• În emisfera nordică temperatura medie anuală este de
15.2º C iar în emisfera sudică de 13.3ºC
• Temperatura maximă absolută s-a înregistrat în 1922
în Libia la El Azizia: 57.7ºC la umbră. Alte surse indică
maxima absolută în anul 1991 în Australia: 62 ºC.ºC

• Temperatura minimă absolută înregistrată pe Glob

este de -89.4 ºC,
ºC realizată la Vostok în Antarctica în iulie
1983.

• Temperaturile medii lunare ale emisferei nordice sunt

mai ridicate vara şi mai coborâte iarna în comparaţie cu
cele din emisfera sudică.

• Temperatura zilelor de vară este cu cca. 5.4º mai mare

decât în emisfera sudică, iar iarna este cu 1.6º mai mică.
• Cea mai mare temperatură medie se găseşte
de-a lungul paralelei de 10º latitudine nordică
(care formează şi aşa numitul Ecuator termic).
termic

• Ecuatorul termic migrează vara la 20º latitudine

nordică.

• Temperatura se caracterizează prin variaţii

periodice (zilnice şi lunare) şi neperiodice.
neperiodice
 Variaţiile zilnice ale temperaturii
• Se caracterizează printr-o maximă la orele 13-
14 şi o minimă înainte de răsăritul Soarelui.

• Diferenţa dintre temperatura maximă şi minimă

înregistrată în 24 de ore = amplitudine termică diurnă.
Este influenţată de anotimp, de latitudine şi de natura
suprafeţei terestre.
• La Poli, amplitudinea diurnă este de 2-3 º. La tropice,
valoarea depăşeşte 30 º.

• Datorită conductivităţii apei, amplitudinea zilnică

deasupra bazinelor oceanice este mai redusă decât
deasupra uscatului.
 Variaţiile anuale ale temperaturii
• Se caracterizează printr-un maxim în luna iulie pe uscat
şi august deasupra oceanului şi un minim în ianuarie atât
deasupra oceanelor cât şi deasupra uscatului.

• Temperatura optimă pentru activitatea de navigaţie este

între 16 şi 20 ºC .
• Valorile de peste 20 ºC determină evaporaţie puternică şi
îngreunează lucrul la maşini şi activitatea echipajului.

• Temperaturile scăzute favorizează formarea gheţii şi

depuneri de gheaţă pe corpul navei. Acestea determină
pierderi de viteză şi instabilitatea navei.
 PRESIUNEA ATMOSFERICĂ
• Presiunea - p - este forţa cu care învelişul gazos al
Pământului apasă asupra unităţii de suprafaţă.

• În meteorologie se utilizează noţiunea de presiune

atmosferică la un nivel oarecare ceea ce reprezintă
greutatea unei coloane de aer cu secţiunea de 1 cm 2 şi
înălţimea egală cu distanţa dintre nivelul respectiv şi
limita superioară a atmosferei.

• Se consideră presiune atmosferică normală

presiunea de 760 mm col Hg sau de 1013,3 mb
măsurată în condiţii de T= 0º C , la latitudinea de 45 º
şi la nivelul mării.
• Unitatea de măsură folosită pentru presiunea
atmosferică este milimetrul coloană de mercur sau
milibarul.
• Presiunea prezintă variaţii atât pe orizontală cât şi pe
verticală.

• Variaţia presiunii cu altitudinea nu este liniară ci

exponenţială. La creşterea altitudinii în progresie
aritmetică, presiunea scade în progresie geometrică.
• Variaţia presiunii cu înălţimea se calculează cu
ajutorul gradientului baric.
baric
γb = dp/dh (mb/m)
• Relaţia inversă a gradientului baric vertical reprezintă
treapta barică.
barică
• Treapta barică este distanţa pe verticală (în metri)
pentru care se înregistrează o creştere sau o
descreştere a presiunii cu 1 mb.
• h1 =- dh /dp
 VARIAŢIILE PERIODICE ALE PRESIUNII
Variaţiile zilnice prezintă amplitudini diferite în
funcţie de latitudinea la care este situată zona
respectivă.
• Cele mai mari amplitudini zilnice ale presiunii se
întâlnesc la Ecuator. Valorile amplitudinii scad spre Poli,
loc unde ele devin aproape imperceptibile (doar 0,3 mb).

• În timpul unei zile sunt puse în evidenţă două

minime:
minime unul mai slab la 4 dimineaţa şi unul mai
accentuat la ora 16 şi două maxime:
maxime unul principal la ora
10 şi altul secundar la ora 22.

• Minimul de la ora 16 se datorează încălzirii aerului

iar maximul orei 22 răcirii aerului.
 Ciclul secundar de valori de extreme, (4-10),
este pus de unii autori pe seama unei cauze
extraterestre reprezentată de atracţia
gravitaţională a Lunii şi a Soarelui, care
generează aşa-numita “maree atmosferică”.
atmosferică

• La latitudinea tropicelor, orice perturbare a

acestui ritm sau a valorilor amplitudinii indică
apropierea unui ciclon tropical.
• Variaţiile anuale sunt determinate de latitudine,
de temperatura aerului şi de natura suprafeţei
active.

• În zona ecuatorială, absenţa anotimpurilor

face ca variaţia presiunii atmosferice să fie slab
exprimată.
• În celelalte zone latitudinale variaţiile de
presiune sunt mai evidente şi mai net
diferenţiate în funcţie de caracterul suprafeţei
active subiacente.
 Tipuri de variaţie anuală a presiunii
atmosferice
• 1. Tipul continental : amplitudini de circa 20 mb. Minimul se
înregistrează vara iar maximul iarna.

• 2. Tipul oceanic : amplitudini de 10 mb. Minimul se înregistrează la

sfârşitul toamnei iar maximul vara.
Mai apare un minim secundar primăvara şi un maxim
secundar iarna.

• 3. Tipul polar: prezenţa a două minime în lunile ianuarie şi iulie şi

două maxime în aprilie şi noiembrie. Amplitudinea variaţiilor
presiunii atmosferice creşte odată cu altitudinea.

• 4. Tipul montan : este invers tipului de variaţie continental.

Troposfera se încălzeşte vara pe grosimi mai mari şi se răceşte
iarna pe grosimi mai mici rezultând gradienţi verticali mai mici vara
şi mai mari iarna. Din această cauză presiunea scade mai repede
iarna şi mai încet vara.