LARINGE

TRAHEE
CAVITATE
NAZALĂ
FARINGE

BRONHII
• Cavitatea nazală este
reprezentată de cele două
fose nazale;
• Fosele comunică cu exteriorul
prin nări, iar cu faringele prin
coane ( orificii ) ;
• Fosele nazale comunică cu
nişte cavităţi, pline cu aer,
săpate în oasele din jur
( sinusuri );
• Ele sunt captuşite de mucoasa
nazală, intens vascularizată-
mucusul secretat asigură
umiditatea şi reţine praful şi
unele microorganisme.
 FARING
E

• Faringele este un organ aflat în componenţa sistemului digestiv;

• Il gasim , însa, şi în alcătuirea sistemului respirator, în continuarea
foselor nazale;
• Faringele poate prezenta la nivelul mucoasei care-l captuşeşte,
anumite excrescenţe ( polipi )- ei îngreunează circulatia aerului ,
producând respiraţia pe gura.
 Faringele- Organ comun al
Musculatura faringelui digestiei si respiratiei
• Laringele face legatura
între faringe şi trahee;
• Este un organ respirator;
• Are rol de organ fonator
( al vorbirii );
• Componenta externă este
reprezentată de mai
multe cartilaje, între care
cartilajul tiroid (
,,mărul lui Adam “)
este mai dezvoltat.
• In interiorul laringelui
se găsesc patru corzi
vocale : două
superioare, două
inferioare. Corzile
vocale inferioare au rol
în producerea
sunetelor.
• Spaţiul dintre corzi se
numeste glota.

• Deschiderea laringelui
este acoperită de
epiglotă.
• Traheea este organul
respirator situat în
continuarea laringelui.
• Se află în faţa esofagului.
• Este format la exterior din
inele cartilaginoase,
incomplete spre esofag.
(15- 20 inele în formă de
potcoavă ).
• Interiorul este căptuşit de o
mucoasă traheală cu celule
ciliate şi glande ce secretă un
mucus.
• In partea inferioară, traheea se bifurcă în cele
două bronhii principale.
• Bronhiile sunt formate
la exterior dintr-un
schelet cartilaginos
( inele complete ).
• Interiorul este captuşit
de o mucoasă, intens
vascularizată.
• Bronhiile intra în cei doi
plămâni, se ramifică,
întocmai ramurilor unui
arbore; formează
arborele bronşic
• Cei doi plămâni au un
aspect buretos şi culoare
roz.
• Ei sunt formaţi din unităţi
mai mici, bine delimitate
numite lobi ( 3 lobi
plămânul drept, 2 lobi
plămânul stâng ).
• Ramificaţiile bronhiilor pătrund
în aceste unităţi- bronhii
lobare- bronhii segmentare –
bronhii lobulare.
• Lobii pulmonari au formă
de piramidă şi sunt
formaţi din mai multi
acini pulmonari.
• In ei ajung cele mai fine
ramificaţii ale arborelui bronşic
( bronhiolele respiratorii )
• Acinul pulmonar are
formă de ciorchine, în
care fiecare ,,bobiţa
“reprezintă cate o
alveola pulmonară.
• Alveolele sunt
înconjurate de o reţea
de capilare sanguine.
• Peretele alveolei,
subţire, este format
dintr-un strat de
celule care vin în
contact cu peretele
capilarelor
• Plămânii au un număr foarte mare de alveole, cca. 200
milioane pentru fiecare plămân.
• Suprafaţa lor totală ajunge la 200 m pătraţi.
• Plămânii sunt protejati de o pleură formată dintr-o foiţa
internă şi una externă. Intre ele se găseşte lichidul
pleural ( rol esenţial în mecanismul respiraţiei )
 SEMIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR
1. TUSEA
• Este un act reflex de apărare prin
care se realizează eliminarea corpilor
străini, a particulelor iritante, a
produselor exsudative datorate
proceselor inflamatorii şi secreţiilor
abundente din căile respiratorii şi de
aceea uneori ea nu trebuie combătută.
• In funcţie de productivitatea tusei, ea
poate fi:
A. Tuse seacă – scurtă,
scurtă repetată,
neurmată de expectoraţie, chinuitoare;
apare în: pleurite, corticopleurite,
pneumotorax, tumori mediastinale,
fibroză pulmonară, neoplasm bronho-
pulmonar la debut, traheo-bronşite .
 1. TUSEA
B . Tuse umedă,
umedă productivă – are
timbru umed, este urmată de
expectoraţie; apare în: bronşite şi
traheobronşite acute, bronşiectazii,
pneumonii în faza productivă,
tuberculoză, etc.
Forme particulare de tuse după
intensitate:
• tuse afonă – în paralizia sau
neoplasmul de corzi vocale
• tuse surdă – în crupul difteric,
laringita acută, neoplasme ulcerative de
laringe, la pacienţii denutriţi;
•tuse bitonală – apare prin iritaţia sau
paralizia de recurent ca o tuse pedouă
tonuri;
• tuse iritativă – seacă, repetitivă ce
deranjează pacientul; apare la debuttul
traheitelor
 1. TUSEA
• Forme de tuse după momentul apariţiei:
A. Tuse matinală – apare ca o curăţire matinală a bronşiilor după
acumularea lor în timpul nopţii, de cele mai multe ori la schimbarea
poziţiei; apare în: bronşite cronice, bronşiectazii, abces pulmonar
B. Tuse vesperală – apare seara însoţind creşterea febrei, în: TBC,
bronho-pneumonii
C. Tuse nocturnă – este dată de staza pulmonară şi apare la pacienţii
cardiaci cu insuficienţă cardiacă stângă, la mitrali
D. Tuse poziţională – apare la pacienţii cu procese supurative
bronşice şi pulmonare care îşi iau o poziţie de drenaj urmată de tuse
productivă şi
E. Tuse de efort – apare în BPCO, emfizem pulmonar dar şi la pacienţii
cardiaci decompensaţi, prin staza pulmonară
F. Tuse continuă – apare la pacienţii cu TBC +- laringită, în tumorile
compresive mediastinale, în bronhopneumonie
 2. EXPECTORATIA-SPUTA
•Expectoraţia reprezintă actul prin care sunt
eliminate, în urma tusei, produsele patologice
din arborele traheobronşic şi parenchimul
pulmonar, produse care denumesc sputa.
•Sputa conţine mucus (când există o
hipersecreţie), exsudat inflamator, (de origine
bronşică), corpi străini, sânge, salivă, produse
de descompunere a ţesutului pulmonar, secreţie
faringiană sau nazală.
•Din punct de vedere al cantităţii sputa
poate fi: -Absentă –boli pulmonare interstiţiale
•-Redusă – până la 200-400ml/zi – astm
bronşic, traheobronşite acute incipiente,
pneumonii acute la debut, TBC la debut;
•-Crescută – până la 400-500ml/zi:bronşite
cronice, abcese pulmonare, TBC;
•-Foarte mare – peste 500ml/zi – vomică,
abces pulmonar,
 2. EXPECTORATIA-SPUTA
• Consistenţa sputei poate fi :
- Vâscoasă – aderă la pereţii vasului în care se colectează, datorită
conţinutului mare în fibrină.
- Fluidă, filantă – conţine mult mucus.
Aspectul sputei:
-Sputa seroasă - de obicei abundentă apare în bronşitele acute seroase;
spumoasă, slab rozată este caracteristică edemului pulmonar acut datorat
cel mai frecvent unei stenoze mitrale strânse sau insuficienţei ventriculare
stângi;
 Sputa mucoasă – este incoloră, transparentă, de consistenţă fluidă
şi apare în bronşite; dacă există o cantitate mare de fibrină devine
gelatinoasă
 Sputa purulentă – are un aspect cremos, de culoare galbenă sau
galben verzuie şi apare drenează în bronşii
- Sputa mucopurulentă apare în traheobronşite acute şi cronice, bronşiectazii,
TBC cavitară,
 2. EXPECTORATIA-SPUTA
- Sputa sanguinolentă este sputa amestecată cu sânge roşu, curat, în
cantitate variabilă; sputa care conţine sânge de culoare închisă (care a stagnat
pe căile traheobronşice) se numeşte spută hemoptoică;
hemoptoică eliminarea de sânge
franc se numeşte hemoptizie.
hemoptizie Ele pot sa apară în: TBC, bronşite cronice,
bronşiectazii, abces pulmonar, neoplasm bronhopulmonar, tromboembolism
pulmonar, stenoză mitrală strânsă
-Culoarea sputei :
- Albicioasă- sputele seroase sau mucoase
- Galbenă sau galben verzuie – sputele purulente
- Roşu aprins – hemoptizie
- Roşu închis sau negricios – la sfârşitul hemoptiziei ("coada“
hemoptiziei), infarct pulmonar
- Ruginie sau cărămizie – pneumonia pneumococică
- Negricioasă – antracoză
- Verzuie – TBC cavitară, bolnavi icterici
-Mirosul sputei - în general sputa nu miroase sau are un miros fad; este
fetidă în bronşiectazii, abcese pulmonare, gangrenă pulmonară (miros
pestilenţial).
 3. HEMOPTIZIA
• Reprezintă eliminarea pe gură a unei
cantităţi de sânge roşu, aerat, proaspăt, care
provine din arborele traheobronşic şi/sau
parenchimul pulmonar în cursul efortului
de tuse.
În timpul hemoptiziei bolnavul este palid, anxios,
prezintă transpiraţii reci, dispnee, tahipnee şi
uneori chiar lipotimie. Pulsul este frecvent variază
în funcţie de cantitatea hemoptiziei.
Anamneza pacientului cu hemoptizie evidenţiază
de obicei circumstanţele de producere: efort
fizic mare, tuse persistentă intensă, emoţii
însoţite de creşterea tensiunii arteriale,
modificarea bruscă a presiunii atmosferice.
Declanşarea hemoptiziei este precedată de obicei de
fenomene prodromale: senzaţiede căldură
retrosternală, anxietate, cefalee, apărute brusc;
tensiune toracică dureroasă; apariţia gustului
metalic sau gust de sânge în gură.
 3. HEMOPTIZIA
• Hemoptizia trebuie diferenţiată de:
A. epistaxis anterior sau posterior înghiţit: eliminarea pe gura a
sangelui scurs din nas in faringe
B. stomatogingivoragia – gingivite, abces dentar sau amigdalian,
diateze hemoragice, teleangiectazii; în aceste situaţii, sângele este
amestecat cu salivă, este neaerat şi prin scurgerea sa posterior, în
orofaringe, provoacă tusea urmată de eliminarea de spută
hemoptoică
C. hematemeza, în care eliminarea de sânge provenit din tractul
digestiv superior (varice esofagiene, ulcer, neoplasm) este
precedată de dureri epigastrice, greaţă, vărsături; în acest caz
sângele este maroniu, parţial digerat (zaţ de cafea), neaerat cu
mucus şi resturi alimentare, are o reacţie acidă şi coagulează rapid.
D. melena- eliminarea de sange in scaun.
 4. DISPNEEA
•Reprezintă o tulburare de ritm, frecvenţă
şi intensitate a respiraţiei, uneori
inconştientă iar alteori resimţită de pacient
ca o sete de aer, respiraţie dificilă,
disconfort.
•Dispneea poate evolua cu:
•A. respiratie Cheyne-Stockes este
caracterizata prin respiratii progresive,
profunde, si uneori urmate de o scadere
gradata cu stop temporar al respiratiei
denumit APNEE- ciclul se repeta si
dureaza intre 30 sec-2 minute. Este un
simptomp specific intoxicatiei cu monoxid
de carbon
•B. respiratia Biot: miscari respiratorii,
intrerupte periodic de apnee cu durata de
5-30minute;
 4. DISPNEEA
• C. Dispnee nevrotica: apare la femeile isterice, are un aspect ciudat,
dupa cateva eforturu de inspir adanc, urmeaza un expir amplu,
prelungit, usurator ca un oftat;\
• Dispneea de tip obstructiv apare secundar obstrucţiei incomplete a căilor
respiratorii mici sau mari. Obstrucţia căilor respiratorii mici apare în
bronşiolite, BPCO, astm bronşic şi este de tip expirator, prelungită, şuierătoare,
însoţită de bradipnee.
• Obstrucţia pe căile respiratorii mari (laringe, trahee, bronşii mari) poate fi
extrinsecă (guşă plonjantă, timom, anevrism aortic, compresiune prin tumori şi
adenopatii mediastinale) ; intrinsecă (corpi străini, edem glotic, tumori,
aspiraţie de secreţii sau sânge); funcţională (spasm glotic, paralizie corzi
vocale). Această dispnee este de tip inspirator însoţită frecvent de un zgomot
numit stridor, cornaj, iar la nivelul spaţiilor intercostale apare o depresiune
inspiratorie numită tiraj.
Dispneea de tip restrictiv apare prin reducerea capacităţii pulmonare totale şi
creşterea efortului de ventilaţie.
• Cele două tipuri de dispnee se pot combina între ele, această asociere
reprezentând dispneea mixtă care apare în cancerul bronhopulmonar, TBC,
bronhopneumonie.
 6. DUREREA DE CAUZA TORACICA
•Durerea toracică este un simptom
tipic pentru afecţiunile pulmonare dar
poate să apară şi în alte boli care
interesează cutia toracică, coloana
vertebrală şi abdomenul, având o mare
variabilitate în ceea ce priveşte
localizarea, debutul, caracterul,
circumstanţele de apariţie, cauzele.
•Durerea de origine respiratorie apare
în afecţiuni traheobronşice.
•Junghiul toracic - apare prin iritarea
terminaţiilor nervoase de la nivelul
pleurei parietale, durere de intensitate
mare, vie, comparată cu "lovitura de
pumnal", exagerată de tuse, strănut,
palparea regiunii dureroase, însoţită de
dispnee, îmbrăcând diverse aspecte în
funcţie de cauza care îl provoacă.
 6. DUREREA DE CAUZA TORACICA
• Durerea toracica este prezenta in urmatoarele afectiuni:

a.pneumonie: junghi violent, submamelonar, instalat

după frison şi febră; dispare în 2-3 zile;
b.pneumotorax spontan – apare brutal, după efort fizic
sau tuse, imobilizând bolnavul şi se însoţeşte de dispnee
marcată;
c. pleureziile mediastinale – durere retrosternală;
d.Infarct pulmonar- durere cu debut brusc ,
hemoptizie, si dispnee pronuntata;
e. Bronsita acuta si traheita:durere cu caracter de
arsura care cedeaza odata cu aparitia expectoratiei;
 SINDROAMELE CLINICE DIN AFECŢIUNILE
RESPIRATORII
SINDROMUL BRONSITIC
1. BRONSITA ACUTA
• Reprezintă o inflamaţie acută a
căilor respiratorii superioare fiind
frecvent însoţită de traheita acută.
• Simptome:

•  Stare generală influenţată, febrilă

•  arsuri şi dureri retrosternale

•  tuse cu expectoraţie muco-

purulentă
 SINDROAMELE CLINICE DIN AFECŢIUNILE
RESPIRATORII
SINDROMUL BRONSITIC
2. BRONSITA CRONICA

Simptome:

 tuse cu expectoraţie mucopurulentă

cel puţin 3 luni pe an, cel puţin 2
ani consecutiv

 expectoraţia este mai abundentă

dimineaţa – toaleta bronşiilor

 dispneea apare tardiv

ASTMUL BRONSIC
 ASTMUL BRONSIC
•Astmul bronşic este una din afecţiunile cele mai frecvente
din patologia respiratorie şi este o boală inflamatorie cronică.
•Se caracterizează printr-o hiperreactivitate bronşică la
diverşi stimuli care prin intermediul reacţiilor imunologice
detemină spasm bronşic, edem şi hipersecreţie de mucus.
•Acestea determină apariţia de crize de dispnee paroxistică de tip
expirator însoţite de wheezing.
• Alergenii implicaţi în declanşarea crizelor de astm sunt foarte
variaţi: polenuri, praf de casă, mucegaiuri, fungi atmosferici (levuri,
mucegaiuri), alergeni alimentari (cacao, căpşuni, ciocolată, etc),
alergeni profesionali (lână, pene, puf, făină, etc), medicamente (listă
foarte largă), poluarea, factori meteorologici, fumul de ţigară, alergeni
de origine animală, stressul psihic, etc.
•De cele mai multe ori declanşarea crizei este determinată de o
suprainfecţie bronşică (virală, bacteriană).
 Sindromul clinic din bronhopneumopatia
cronică obstructivă

•Bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPCO) include asocierea

bronşitei cronice cu emfizemul pulmonar, cu predominanţa uneia.

•Simptome:

• la pacienţii cu bronşită cronică dominantă apare tusea cu

expectoraţie mucopurulentă, matinală

• la cei cu emfizem, predomină dispneea, rar apare tusea