Lect. univ. dr.

Cristina Popescu
În ultimele decenii, oamenii de ştiintă, dar şi oamenii politici sau
cei implicaţi în diferitele sectoare ale vieţii sociale au inceput
prin a identifica un nou tip de probleme :

 deteriorarea continuă a mediului,

 caracterul limitat al resurselor naturale,
 creşterea galopantă a populaţiei.
S-au descoperit conexiuni între aceste probleme:
 dezvoltarea nu poate avea loc fără pace,
 pacea nu poate fi autentică fără respectarea drepturilor omului şi
asigurarea libertaţilor fundamentale,
 Declaraţia universală a drepturilor omului (articolul 19) : „Orice om are dreptul la
libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără
imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii
şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat.”,
 Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (articolul 19): „Orice
persoană are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a
căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei de orice fel, indiferent de frontiere,
sub formă orală, scrisă, tipărită ori artistică sau prin orice alt mijloc, la
alegerea sa" ,
 Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a
Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 (articolul 13) .
 aceste libertăţi şi drepturi sunt iluzorii acolo unde domneşte mizeria,
foametea şi analfabetismul.
Aceasta problematică are:
 caracter universal (nici o ţara si nici un regim nu se pot plasa in afara
acestor problematici);
 caracter global (afectează toate sectoarele vieţii sociale);
 evoluţie rapidă si greu previzibilă (oamenii sunt puşi in faţa unor
probleme pentru care nu sunt pregatiţi);
 caracter pluridisciplinar, adică cu conexiuni puternice şi numeroase;
 caracter prioritar (cere raspunsuri prompte, ingeniozitate si eforturi
financiare).

Problematica lumii contemporane a generat atat in sfera politicii şi

culturii, cât si in cea a educaţiei, un număr de imperative : apărarea
pacii, salvarea mediului, promovarea unei noi ordini economice.
 In funcţie de răspunsul dat acestor imperative de către
sistemele educative intâlnim:

 scepticii, care consideră că sistemele educative nu au şi nu

pot avea un rol important in pregătirea lumii de măine
(aceştia sunt puţini la număr);
 un număr mare de specialişti care cred in puterea educaţiei
şi în capacitatea ei de a contribui cu resurse specifice la
constituirea viitorului.
"Dezvoltarea va trece prin educaţie sau
dezvoltarea se va face cu ajutorul educaţiei ori
nu se va realiza deloc.“
(G. Văideanu)
Biblioteca se situează în
triada educaţie – bibliotecă – dezvoltare, între
toate acestea existând o interdependenţă
evidentă.
Cultura generală reprezintă cultura fundamentală necesară fiecarui om.
Ea cuprinde un sistem de cunoştinte, deprinderi asimilate si formate
în cadrul acţiunii educaţionale care îi oferă individului posibilitatea
elaborării unei viziuni de ansamblu asupra lumii.
Se poate vorbi de cultură într-o accepţie obiectivă, în care cultura
înglobează totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de
societate şi o accepţie subiectivă care vizeaza procesul asimilării
acestor valori de către om.
Cultura generală include atât valori culturale asimilate cât şi efectele
acestei asimilari concretizate într-o gamă de capacitaţi intelectuale,de
natură instrumentală,operaţională şi funcţională.
Cultura profesională cuprinde un sistem de cunoştinţe, priceperi,
deprinderi si capacitaţi necesare exercitării unei profesiuni sau unui
grup de profesiuni.Cultura profesională permite integrarea
individului în societate prin intermediul profesiunii.
Direcţii şi tendinţe privind formarea culturii profesionale:
 Aceasta se constituie pe fondul culturii generale, prin specializarea şi
adaugarea componentelor culturii generale la specificul unei
profesiuni, cu transmiterea unor cunoştinţe de specialitate .
 Logica formării culturii profesionale impune evitarea tendinţei de
concentrare asupra unei specializări înguste.(specializarea se face
progresiv in cadrul culturii generale).
 Rolul culturii profesionale presupune exercitarea unei meserii
oarecare care are menirea de a deschide un orizont asupra
organizării sociale a muncii şi a productiei. Aceasta trebuie să ofere
tânarului posibilitatea de a inţelege consecinţele rezulatatelor muncii
sale asupra devenirii sociale.
Influenţa culturii generale asupra culturii profesionale se exercită
prin faptul că cea dintâi contribuie la dezvoltarea capacitaţilor
psihice ale personalitaţii asigurând condiţii prielnice asimilării
culturii profesionale.

Influenţa culturii generale asupra asimilării culturii profesionale

iese in evidenţă mai ales in cazul recalificării.Separarea celor
două componente generează perturbarea planului devenirii
personalitatii.
 Procesul de învăţare se desfăşoară pe baza unor elemente anticipative,
respectiv pe prospectarea stării de lucruri în care urmează să se desfăşoare
activitatea seriilor de absolvenţi după terminarea studiilor.
 Funcţia educaţiei dobândeşte tot mai mult, in contextul contemporan, o
dimensiune prospectiva: educaţia se prezintă în dubIa ipostaza a premizei
şi a consecinţei dezvoltării, fiind factor de propulsie socială, de creştere şi
dezvoltare economico-socială; gradul de realizare al educaţiei depinde însă
de aceasta dezvoltare.
“Tota vita schola est” – Comenius

Educaţia nu trebuie să se rezume la ceea ce oferă şcoala.

Ea trebuie să continue şi după absolvirea şcolii, trebuie să
continue toată viaţa .
Impunerea acestui principiu se datoreaza unei serii de condiţii
dintre care amintim:
 revoluţia tehnică şi ştiinţifică ce au dus la „explozia“ cunoaşterii

şi la o mare perisabilitate a cunoştinţelor;

 schimbarea masivă a statutului economico-social al multor

oameni (trecerea forţei de muncă in sectorul serviciilor şi in

sectorul cercetării);
 creşterea timpului liber (dacă i se dă o utilizare creatoare,

poate deveni o sursa de progres social).

 Educaţia permanentă are două laturi componente: generală şi
profesională.
 Ele sunt legate una de alta si interactive. Educaţia permanentă
exercită o funcţie corectivă, are ca scop să menţină şi să amelioreze
calitatea vieţii.
 Şcoala trebuie să-l pregătească pe elev/student spre a avea o
concepţie adecvată faţă de autoeducaţie şi autoînvăţare şi acest
lucru este susţinut prin implicarea permanentă a bibliotecii în
procesul cunoaşterii.
 Educaţia permanentă înseamnă reciclarea, perfecţionarea
profesională (postuniversitară).
1.Factori instituţionali şcolari

Şcoala de toate gradele este primul (şi cel mai important) factor
de educaţie, şi de educaţie permanentă .Şcoala trebuie să
asigure :
 pregătirea pentru autoeducaţie după absolvire ;

 realizarea sistematică şi organizată a educaţiei permanente.

2. Factori instituţionali peri şi extraşcolari-mass-
media:

- biblioteca
- radio-tv , presa, teatrul
- cinematograful, internetul
- universitaţile populare ;
- expoziţii , muzee ;
- simpozioane, sesiuni ştiinţifice,consfătuiri
- cluburi
- excursii
3. Factori generali:
- progresul social, dezvoltarea ştiinţifico-tehnică, culturală;
- schimbările produse în activităţile socio-profesionale;
- setea de cunoaştere a omului;
- necesitatea restructurării educaţiei şi învăţământului în
conformitate cu progresul social,tehnico-ştiinţific si cultural.
- organizate de şcoală (care pregatesc pentru educaţie
permanentă ),
- organizate de sistemul de educaţie permanentă,
- forme libere, spontane.
Pregătirea tineretul studios pentru o autoeducaţie şi educaţie
permanentă astfel :
- participarea activă a studenţilor la predarea noilor cunoştinţe,
- răspunderea la întrebările profesorilor sau discuţii privind stabilirea
unor concepte, definiţii, legi,
- participarea la efectuarea unor experimente noi d.p.d.v. teoretic ,
practic,
- prin efectuarea independentă a anumitor teme pt acasă,
- prin studiul individual,
- prin efectuarea unor referate, eseuri, comunicări la început dirijate
de profesor.
- cursuri postşcolare/postuniversitare,
- cursuri de perfecţionare a pregătirii profesionale(reciclare),
- cursuri de management/marketing,
- doctoratul.
- educaţia mass-media,
- educaţia prin activităţi cultural – ştiinţifice,
- educaţia prin vizite , excursii, expoziţii, muzee,
- educaţia prin lectura liberă , independentă.
- tehnica de a învăţa singur cu cartea – tehnica muncii
intelectuale (tehnica lecturii),
- tehnica de a investiga (cerceta singur),
- tehnica de a reînvăţa şi reinvestiga singur sau în echipă.
 Educaţia şi autoeducaţia trebuie să aibă un raport echilibrat şi continuu.
 Autoeducaţia nu este opusul educaţiei şi nu se identifică cu ea.
 Autoeducaţia are aceleaşi elemente ca şi educaţia
(scop,obiect,subiect,mijloace,metode). Individul poate fi subiect al educaţiei la
orice vârstă, autoeducaţia implică un anumit grad de maturitate (preadolescent,
adolescent).
 Autoeducaţia şi-a demonstrat necesitatea permanentei. Numai astfel se poate
face faţă exigenţelor dezvoltării sociale, economice şi cultural- politice ale
epocii în care trăim. Autoeducaţia se realizează numai prin forţe proprii, fără
ajutorul sau apelul la factori educativi externi.
 Autoeducaţia este o urmare, dar şi o condiţie a eficienţei educaţiei, este o
completare a educaţiei.
Acestea sunt:
 educaţia pentru democraţie şi drepturile omului,
 educaţia ecologică,
 educaţia antreprenorială,
 educaţia pentru sănătate,
 educaţia interculturală,
 educaţia pentru timpul liber etc.

Noile educaţii sunt un răspuns util al sistemelor educative la

imperativele generate de problematica lumii contemporane.
Aceste noi educaţii apar datorită unor necesităţi.
 Obiectivul : oamenii trebuie să înţeleagă că ei şi mediul sunt
inseparabili şi că tot ce face un om asupra mediului are
consecinţe asupra vieţii sale.
 Obiectivul cognitiv : Prin educaţie ecologică se urmăreşte ca
elevii/studenţii să dobândească cunoştinţe despre mediu şi
despre modalitaţile de rezolvare/menţinere a unui mediu
nepoluat.
 Obiectivul acţional: elevii/studenţii să se implice în lupta pentru
păstrarea unui mediu curat.
Scop: formarea si cultivarea capacităţilor specifice de organizare raţională a
vieţii în condiţiile rezolvării unor probleme specifice:

 comportament nutriţional-alimentar corect;

 comportament igienic general corect;
 comportament de autoterapie corect;
 comportament motric si sportiv corect;
 comportament sexual corect.

Moduri de realizare: exemplul oferit de adult, discuţii, evaluarea propriului

comportament etc
- dobândirea informaţiilor cu privire la formele de guvernare
democratice prin comparaţie cu cele nedemocratice,
- cunoaşterea istoriei,
- cunoaşterea principiilor democratice,
- cunoaşterea cadrului juridic internaţional şi naţional, al dreptului,
libertăţilor şi îndatoririlor,
- formarea atitudinii de toleranţă politică, etnică, religioasă sau faţă
de diferite opinii.
 În ţările în care fenomenul migraţiei este o problemă, interculturalismul
poate fi un instrument eficient pentru a lupta împotriva intoleranţei si
xenofobiei.
 Multiculturalismul european este o bogaţie potenţială cu condiţia să nu
diminueze sau să anuleze identitatea fiecărei culturi.
 Sarcina învăţământului de astăzi este de a forma elevilor/studenţilor o
conştiinţă europeană.
 Câteva valori-cheie: aspiraţia către democraţie, respectarea drepturilor
omului, a drepturilor copiilor, justiţia sociala, echilibrul ecologic, toleranţa si
pacea, tradiţiile culturale etc.
 Educaţia interculturala are rol terapeutic (poate stinge unele conflicte) şi
preventiv (poate preveni unele conflicte).
Aşadar, o sarcină esențială a educaţiei intelectuale o reprezinta
însusirea de către tineret a unui sistem de cunoştinţe
ştiinţifice, cu priceperi şi deprinderi intelectuale indispensabile
unei evoluţii personale şi profesionale care să răspundă
cerinţelor competitivităţii.

Biblioteca a fost, este şi va rămâne cea care asigură asistenţa

permanentă şi necondiţionată pentru reala performanţă.