Tristan Tzara

şi seducţia
dadaistă
MOTTO:

“Jos arta
căci s-a prostituat!”
(Ion Vinea , Manifest activist
catre tinerime, Contimporanul,
1924)

Tristan Tzara, Caligramme

Sumar
1.Conceptul de avangardă

2. Naşterea dadaismului

3. Elemente literare predadaiste

4. Opera lui Tristan Tzara

5. Ecouri dadaiste

6. Receptarea lui Tristan Tzara

7. Concluzie

8. Aprecieri critice

9. Bibliografie
 1. Conceptul de avangardă
Avangarda este considerată o mişcare desfăşurată în domeniul artelor, care va nega
zgomotos tradiţia, iar avangardistul trăieşte clipa într-o temporalitate tensionată, mereu
deschisă spre altceva. Deoarece cadrul uzat al artei se cere împrospătat, literatura de
avangardă se caracterizează prin fuga de convenţie, căutarea noului, ca stare de
insubordonare, iar obsesia autenticităţii este semnul refuzului trecutului artistic.
Din punct de vedere istoric, apariţia şi dezvoltarea acestei mişcări sunt determinate de criza
omului în lumea modernă desacralizată. Încă din 1925, Otrega y Gasset definea una dintre
trăsăturile cele mai izbitoare ale artei noi sau moderne: dezumanizarea. „Denaturând şi
adeseori eliminând din operele lor imaginea omului, fragmentându-i reprezentarea firească,
dislocându-i sintaxa, cubiştii şi futuriştii s-au aflat, cu siguranţă, printre primii artişti care au
conştientizat faptul că Omul devenise un concept învechit şi că retorica umanismului
trebuia înlăturată. ” (Matei Călinescu)
În cadrul literaturii din secolul al XX-lea, avangarda (sinonimă cu modernismul extrem)
înseamnă manifestarea câtorva curente: dadaismul, futurismul, constructivismul,
integralismul, suprarealismul, expresionismul etc. În pictură se încearcă experienţe
noi, vizând să se exprime spiritul epocii prin diversitate şi spontaneitate, deviza urmată,
putand fi formula lui Maxy: "Omul trebuie să incerce (...) sensibilitatea nu poartă uniformă".
Compozitorul de origine rusă, Igor Stravinsky a fost unul dintre cei mai importanţi creatori
de muzică din secolul al XX-lea, dar compoziţiile lui timpurii au scandalizat contemporanii
cu energia lor primitivă, fără să fi avut, probabil, vreo legătură cu mişcarea dadaistă.
 2. Naşterea dadaismului
Încă din 1916, doi români, Tristan Tzara şi Marcel Iancu (pictor,
arhitect şi eseist originar din România, stabilit ulterior în Israel;
încă din anii liceului scoate împreună cu Tristan Tzara şi Ion
Vinea revista „Simbol”,1912) se vor număra printre iniţiatorii
mişcării dadaiste, care va lua naştere la Zurich, refugiul ales de
mai mulţi intelectuali spre a nu participa la război. În „Cabaretul
Votaire”, ei organizează o serie de expoziţii care aveau drept
scop să şocheze gustului comun şi să stârnească reacţii
violente.
Aceste manifestări aveau rolul de a discredita ideea de artă:
poezia dadaistă era rezultatul înlănţuirii unor cuvinte alese la
întâmplare (precum şi numele mişcării este ales tot la
întâmplare de Tristan Tzara, în franceza dada însemnând căluţ
de lemn, iar sensul figurat este manie), muzica era alcătuită din
colecţii de zgomote distonante, iar pictura se exterioriza tot prin
negaţie, Francis Picabia venea în faţa publicului şi ştergea cu
buretele un desen de pe o tablă neagră.

Hans Arp -Constelatie redata de legile sansei
Reprezentanţii dadaismului:
-în literatură: Tristan Tzara, Richard
Hulsenbeck, Hugo Ball, ;
-în pictură: Marcel Iancu, Francis Picabia, Pablo
Picasso, Marcel Duchamp;
-în arte plastice: Hans Arp
Orice ajungea să fie un lucru serios,
merita, după dadaişti tot dispreţul.
Individualismul exacerbat al mişcării
nu se putea împăca cu nicio doctrină,
astfel mişcarea avea să lase un şir de
antimodele literare şi artistice.
Mişcarea dadaistă s-a autodesfiinţat,
pentru a nu se instituţionaliza, primul
care îşi dă demisia din mişcarea
DADA “Sunt eu!”, hotărăşte Tristan
Tzara în 1922.
Şocant!!
Cabaretiştii dadaiştii de la Zürich au avut
iniţiativa unui concurs cu următoarea condiţie:
familia care îi va pune fiului sau fiicei sale
numele Dada va primi drept
premiu(recompensă de botez!) 10 mii de franci
elveţieni! S-a încumetat un nigerian, în limba
etniei căruia „dada” înseamnă – prinţ! Mama– o
simplă muncitoare. Iar pe Prinţul-Dada îl
cheamă astfel: Kim Ozarinen Dada. Fotografia,
bebeluşului care împlinise un an este mărturia
acestui act de-a dreptul şocant.
Activitatea dadaistă este pusă sub lozinca
Antiliteratura Dada
Antimuzica Dada
Antipictura Dada

Metoda de lucru este la fel de şocantă:

Pentru a face o poezie dadaistă
Luaţi un ziar.
Luaţi nişte foarfeci.
Alegeţi în ziar un articol care să aibă lungimea pe
Care dotiţi să o daţi poeziei dumneavoastră.
Decupaţi articolul.
Decupaţi de asemenea, cu grijă, fiecare cuvânt ce intră în
alcătuirea articolului şi puneţi toate cuvintele într-o
pungă.
Agitaţi încetişor.
Scoateţi cuvintele, unul după altul, dispunându-le
În ordinea în care le veţi extrage.
Copiaţi-le conştiincios.
Poezia vă va semăna.
Iată-vă un scriitor deosebit de original şi înzestrat cu o
încântătoare sensibilitate...
(Tristan Tzara, Manifestul despre iubirea slabă şi iubirea amară, 1920)
 Tristan Tzara, Manifestul Dada, 1918
Nici un pic de milă. După masacru ne
rămâne încă speranţa unei umanităţi
purificate. Eu vorbesc despre mine pentru că
nu vreau să conving. N-am dreptul să târăsc
pe alţii în fluviul meu, nu oblig pe nimeni să
mă urmeze. Fiecare îşi făureşte arta sa, în
maniera sa, cunoscând, fie bucuria de a urca
ca o săgeată spre repausuri astrale, fie pe
aceea de a coborî în mine unde îmbobocesc
flori de cadavre şi de spasme fertile. [...] Aşa
s-a născut DADA, dintr-o nevoie de
independenţă, de neîncredere faţă de
comunitate. Cei care sunt cu noi îşi păstreză
libertatea. Noi nu recunoaştem nicio teorie.
[...] Fiecare om trebuie să strige. E de împlinit
o mare muncă distructivă, negativă. Să
măturăm, să curăţăm. [...] Abolirea memoriei:
Dada; abolirea arheologiei: Dada; abolirea
profeţilor: Dada; abolirea viitorului: Dada;
credinţăfără discuţii în orice zeu produs
imediat al spontaneităţii: Dada [...] Libertate:
DADA, DADA, DADA, urlet de culori
ondulate, întâlnire a tuturor contrariilor, a
oricărui motiv grotesc, a oricărei incoerenţe:
VIAŢA.

Victor Brauner, Viaţa interioiară, 1939

 Scriitorii elveţieni Juri Steiner, Raimund Meyer şi
Adrian Notz au contribuit la refacerea "Cabaretului Voltaire".
Din 20 septembrie 2006 si până în februarie 2007,
aceştia au organizat o expoziţie dedicată aportului românesc la
mişcarea internaţională DADA. În căutarea urmelor, influenţelor
şi a noilor cartografii ale DADA-ului, Cabaret Voltaire
recontextualizează importanţa Europei de Est şi a acelor tineri
exilaţi cu "alura de orientali" (cum scrie Hugo Ball în jurnalul
său), printre care se numărau: Marcel Iancu, pictorul, George
Iancu şi Tristan Tzara, “îmblânzitorul de acrobaţi".

Francis Picabia, Conversation I, II, 1922

 3. Elemente literare predadaiste
Textele lui Urmuz se numără
printre primele exerciţii
predadaiste din lume, fiindcă
circulau în cercul său de prieteni
înainte de 1916, autorul nevând
cunoştinţă de existenţa
dadaismului.
Scrierile lui, puţine la număr,
cunosc o glorie postumă, care nu a
încetat să se consolideze.
Ele au avut o neaşteptată înrâurire
asupra literaturii româneşti de
avangardă şi au contribuit la
lărgirea conştiinţei estetice.
Saşa Pană îi tipăreşte în 1930 o
ediţie a scrierilor, iar Geo Bogza
scoate o revistă Urmuz.
Eugen Ionescu va explora mai
târziu filonul literaturii absurdului,
considerându-l pe Urmuz unul din
precursorii "tragediei limbajului".
Cronicari
Fabulă
Cică nişte cronicari
Duceau lipsă de şalvari.
Şi-au rugat pe Rapaport
Să le dea un paşaport.
Rapaport cel drăgălaş
Juca un carambolaj,
Neştiind că-Aristotel
Nu văzuse ostropel.
“Galileu! O, Galileu!
Strigă el atunci mereu –
Nu mai trage de urechi
Ale tale ghete vechi.”
Galileu scoate-o sinteză
Din redingota franceză,
Şi exclamă: ”Sarafoff,
Serveşte-te de cartof!”
Morală
Pelicanul sau babiţa.
Vino cu mine la ţară

„Casă în construcţie cu ramuri uscate, ca păianjenii, în

schele
Înalţă-te în ceruri cu seninătate
Până când norii ţi-or sluji de perdele
Şi stelele: mulţămirea lămpilor pe balcoane înserate.
Între doi castani împovăraţi ca oamenii ce ies din spital
Crescu cimitirul ovreiesc - din bolovani;
La marginea oraşului, pe deal Primele versuri
Mormintele ca viermii se târăsc.
Docarul galben ne aşteaptă în faţa gării
ale lui Tristan
În mine se rup trestii cu foşnet de hârtie Tzara sunt
Vreau să mă sfârşesc încet de-a lungul ţării
Şi să-mi ezite sufletul ca dansatorul pe frânghie. predadaiste,
Rătăcesc prin pădure
Cerşetori ţigani cu barbă de cenuşă anunţând, prin
Că ţi-e frică dacă-i întâlneşti tonul insolent şi
Când îşi freacă soarele pleoapa pe poteci.
Călare o să mergem zile întregi provocator
O să poposim în hanurile sure,
Acolo legi multe prietenii, “insurecţia de la
Te culci noaptea cu fata hangiului. Zurich”
Sub nuci - pe unde trece vântul greu ca o grădină de fântâni
O să jucăm şah
Ca doi farmacişti bătrâni
Şi soră-mea o să citească gazetele în hamac...
Ne-om dezbrăca pe deal în pielea goală
Să se scandalizeze preotul, să se bucure fetele,
Vom umbla ca agricultorii cu pălării mari de paie
O să facem baie lângă roata morii
Să ne întindem la soare fără sfială
Şi-or să ne fure hainele şi-o să ne latre câinele…”
Marcel Iancu, Tărancă cu ouă
(Gârceni, 1915)
 3.Opera lui Tristan Tzara
Tristan Tzara (n. 16 aprilie 1986 - d. 25 George Călinescu în Istoria literaturii
decembrie 1963) este pseudonimul lui Samuel
Rosenstock, poet şi eseist evreu român, născut în române... observă că pimele poezii ale lui Tzara,
Moineşti, România şi stabilit mai târziu în Franţa
cofondator al mişcării culturale dadaiste care a
scrise între 1912-1915, abordează teme
condus la o revoluţie majoră în artele plastice şi în
literatură.
simboliste: duminica, spitalurile, provincia, “Cu
In 1912, pe cînd era incă în liceu, publică sentimentalismul şi voluptatea de mirosuri
Revista "Simbolul" împreună cu Marcel Iancu şi Ion
Vinea, cu binecuvîntarea lui Alexandru Macedonski puternice şi de viaţă rurală tipică Evreilor
şi ajutorul lui Iosif Iser. In această perioada
semnează cu pseudonimul S Samyro, pe care îl va comprimaţi în ghettouri, pe care le va desvolta
schimba mai tîrziu in Tristan Ruia şi în final Tristan
Tzara.
Ilarie Voronca”. Aceste poezii vor anunţa
În 14 iulie 1916,Tzara lansează primul
său manifest şi îşi defineşte noua estetică. Colecţia
mişcarea dadaistă prin uşurinţa cu care autorul,
“DADA” se deschide cu : “Prima aventură cerească ocolind realitatea va reuşi să creeze imagini
a domnului Antipyrine”.
În iulie 1917, apare revista “DADA 1”, disparate ale conştiinţei.
condusă de Tzara şi care va cuprinde 7 numere.

OPERE PUBLICATE
Aici sunt incluse poeziile:
„Prima aventură cerească a domnului Antipyrine”
„Le coeur a gaz” („Inima de gaz”)
„L`essai sur la situation de la poesie” Verişoară, fată de pension
„L`homme approximatif”
„A doua aventură cerească a domnului Antipyrine” Vino cu mine la ţară
Volumul „Midis gagnes”
Art. „Poesie latente et poesie manifeste” Duminecă
Vol. „La face interieure”
„De la coupe aux livres”
Glas
Înserează
Vacanţa în provincie
 Cântec dada

traducere de Taşcu Gheorghiu

1 2
cântul unui dadaist
care-avea dada de dor
istovea al său motor
care-avea dada de dor
ascensoru-urca un rege
liber greu lin ca fantoma
braţul drept i-l rupse-n lege
l-a trimis papei la roma
astea fiindcă se-nţelege
amintitul ascensor
nu avea dada de dor
mâncaţi caramea
spălaţi-vă mintea
şchioapătă
dada
dada
beţi apă.
cântul unui dadaist
nici prea vesel nici prea trist
ce iubea o biciclistă
nici prea veselă nici tristă
dar soţul de noul an
ştia tot şi într-o criză
le-a trimis la vatican
trupurile-n trei valize
nici amant
nici ciclistă
nu mai fură
cu-o figură
nici prea veselă nici tristă
mâncaţi creieri buni cu ceapă
spălaţi-vă soldatu-n cişmea
dada
dada
beţi apă
3
cântul unui dadaist
ce era dada de dor
ce era deci dadaist
ca toţi dadaii de dor
un şarpe purta eşarpe
el închise brusc supapa
şi-n eşarpe-n piei de şarpe
merse-a-mbrăţişa pe papa
e mişcător
burtă-n flori
nu mai fu-n dada cu dor
beţi apă de la rândunel
spălaţi-vă-acadelele-n
cişmea
dada
dada
mâncaţi viţel

Francis Picabia, Hera, Peisaj

Tristan Tzara, 1927, Portret realizat de Lajos Tihany
 5.Ecouri dadaiste
Primul grup avangardist a apărut la noi în
1922, când au început manifestările publice ale
revistei Contimporanul, editată de Ion Vinea
(constructivismul- pleda pentru o artă
abstractă); primele cercuri avangardiste
româneşti au fost alcătuite din vechii prieteni
ai lui Tzara: Ion Vinea, Marcel Iancu; apoi se
alătură Constantin Brâncuşi, Ilarie Voronca, B.
Fundoianu etc; artişti de geniu, precum
Brâncuşi a reuşit să creeze opere de mare
originalitate, grefând principiul abstractizării
pe o experienţă ancestrală populară.

Suprarealismul pleca la fel ca dadaismul de la

exasperarea şi revolta unor pături intelectuale,
dar nu se mulţumea doar să nege tradiţia, ci
simţea nevoia să o înlocuiască cu ceva:
metoda recomandată pentru scoaterea actelor
omenşti de sub controlul conştiinţei era
automatismul, transcrierea rapidă fără oprire a
frazelor ţâşnite din inconştient prin asociaţii
mentale spontane (dicteul suprarealist);
reprezentanţi: Geo Bogza, Stephan Roll, Gellu
Naum, Gherasim Luca, Paul Păun, etc.

Saşa Pană este autorul care îl va urma pe

Tzara, “totul fiind uniform şi inextricabil” .
(George Călinescu) Manifestul lui exprimă
tendinţa violentă a scriitorilor avangardei de a
se delimita de înaintaşi, pe care îi neagă dintr-o
postură de înnoitori. Vechile norme şi metode
literare perpetuează falsul, monotonia, de care
cititorul trebuie sa se elibereze.
6. Receptarea lui Tzara
La Moineşti, în noiembrie 1991, este dezvelită
placa memorială „Tristan Tzara”, efigia
scriitorului, şi este inaugurată librăria „Tristan
Tzara”.
Tot în 1991, în Moineşti, lua fiinţă o societate
cultural - literară botezată după numele lui
Tristan Tzara. Societatea şi-a propus ca
„manifest” cinstirea prin cele mai variate
mijloace a memoriei luiTzara, dar şi a altor
oameni de cultură români legaţi de zona
Bacăului .
În holul noului sediu al Bibliotecii “Ştefan
Luchian" din Moineşti s-a deschis o expoziţie
aniversară dedicată celebrului poet si eseist
(aprilie 2008) carec pune la dispoziţia
vizitatorilor o parte dintre operele sale,
fotografii şi documente inedite, care
marcheaza legătura sa cu locul natal şi care
amintesc de primele sale încercări literare.
Cel mai prestigios monument a fost cel
intitulat „DADA” , realizat de sculptorul german
de origine română INGO GLASS. Monumentul
are 25m lungime, 2,6m lăţime şi 10m înălţime,
cântărind 120 tone, o combinaţie de oţel şi
beton, aflat la intrarea în municipiul Moinesti,
pe drumul national dinspre Bacău.
In cursul anului 2006, fosta şcoală generală nr.
8, din cartierul Găzărie al municipiului
Moineşti, a fost numită Şcoala Generală
„Tristan Tzara” .
În onoarea sa, monetăria oraşului Paris a bătut
o medalie cu efigia lui Tristan Tzara, omagiatul
fiind prezentat ca „Sfinx al unei legendare
blandeţi” în epoca de ascensiune a
dadaismului.

Duchamp
 7. Concluzii
Fără muzică, arta plastică
sau arhitectură, literatura nu ar fi
avut mari şanse în dezvoltarea
avangardei, arta necesitând o
evoluţie paralelă în toate ramurile
ei.
Dadaismul, suprarealismul,
futurismul şi expresionismul
facându-şi simtită prezenţa în
toate laturile artei, au reuşit să
dezvolte noi metode de
exprimare a gândurilor,
sentimentelor şi trăirilor
omeneşti, ridicând, totodată, prin
intermediul anticonvenţionalului,
nivelul evoluţiei umane.

Marcel Iancu, Cafe concert

 8. Aprecieri critice
“Oricum s-ar numi aceste curente: cubism, futurism, dadaism,
suprarealism, constructivism sau inmtegralism, oricare ar fi direcţiile
contrare în care se îndreaptă, întrucât cubismul, constructivismul şi
integralismul ţintesc, cel puţin în plastică, spre o artă abstractă, pur
intelectuală, pe când dadaismul şi suprarealismul se îndreaptă spre iligic,
spre iraţional, găsit pur în stare onirică, adică în stare de vis; cu toate
diferenţele, aceste mişcări au, aşadar, două note comune: caracterul
revoluţionar de rupere a oricărei tradiţii artistice, de eliberare absolută, de
panliberare, am putea spune, de violare a conceptului estetic de până acum,
a limbii, a sintaxei, a punctuaţiei, în care vedem punctul extrem al
principiului individualist adus de simbolism şi de modernism în genere; şi
în al doilea rând, o voinţă fermă de a realiza o artă internaţională, peste
hotare, fenomen de reacţiune postbelică ce ne explică, poate, prezenţa atât
de compactă a evreilor în sânul lui .” (Eugen Lovinescu)

“Dadaismul nu era decât o mistificaţie şi o demonstraţie estetică

negativă. Din oroarea de academism, se refuza nu numai orice artă, si orice
tehnică, dar şi acele organizaţiuni, pa care imaginaţia, coherentă de la sine,
le-ar fi introdus instinctiv în elemente disparate. Poemul nu mai era opera
unui artist şi a unui individ, ci rezultat al hazardului material. Un papagal
scoţând planete devenea poet. Dadaiştii n-au explicat încă niciodată teoria
cu sinceritate şi au simulat numai întâmplarea.” (George Călinescu)

Brauner
 9. Bibliografie
Călinescu, George, Istoria literaturii române
de la origini până în prezent, Fundaţia
pentru literatură şi artă, Bucureşti, 1941

Crohmălnicenu, Ov,S, Literatura română

între cele două războaie mondiale vol. 1,
Bucureşti, 1967

Lovinescu, Eugen, Istoria literaturii române

contemporane, Ed. Litera, Chişinău, 1998

Pop, Ion, Avangarda în literatura română, Ed.

Atlas, Bucureşi, 2000;

***, Dictionar de termeni literari, Ed.

Academiei, 1976 V. Brauner, Suprarealistul