ANTIBIOTICELE

Prof.univ. V.Gonciar
Antibioticele sunt chimioterapice, produse de
microorganisme, derivaţii semisintetici sau
derivaţii sintetici, care selectiv şi în diluţii mari
exercită acţiune specifică asupra diferitor
microorganisme patogene (bacterii, ricketsii,
fungi etc.) cu oprimarea dezvoltării sau moartea
lor.
 CLASIFICAREA ANTIBIOTICELOR
DUPĂ STRUCTURA CHIMICĂ

I. ANTIBIOTICELE BETA-LACTAMICE
A. PENICILINELE
1) Biosintetice:
Benzilpenicilină Benzatinbenzilpenicilină
Procainpenicilină G Fenoximetilpenicilină
2) Izoxazolilpeniciline (antistafilococice):
Meticilină Cloxacilină Flucloxacilină
Oxacilină Dicloxacilină Nafcilină
3) Aminopeniciline:
Ampicilină Epicilină Amoxicilină
Bacampicilină Ciclacilină Talampicilină
Pivampicilină Hetacilină
4) Carboxipeniciline:
Carbenicilină Carfecilină Carindacilină
Ticarcilină
5) Ureidopeniciline:
Mezlocilină Azlocilină Piperacilină
 B. CEFALOSPORINELE
1) generaţia I:
◦ Cefadroxil Cefapirină Cefazolină
◦ Cefalexină Cefatrizină Cefradină
◦ Cefalotină Cefazedonă
2) generaţia II:
◦ Cefaclor Cefotetan Cefuroximă
◦ Cefamandol Cefotiam Loracarbef
◦ Cefonicid Cefoxitină
3) generaţia III:
◦ Cefixim Cefpiramidă Ceftibuten
◦ Cefodizimă Cefpodoximă Ceftizoximă
◦ Cefoperazonă Cefsulodină Ceftriaxonă
◦ Cefotaximă Ceftazidimă Latamoxef
4) generaţia IV:
◦ Cefepimă Cefpiromă
C. Penemii:
- Ritipenem - Ritipinem acoxil
D. Carbacefemi:
- Loracarbef
E. Carbapenemii:
◦ Imipenem - Biapenem - Meropenem
F. Monobactamii:
◦ Aztreonam - Carumonam - Tigemonam
G. Tribactami: - Sanfetrinem
H. Asocieri de beta-lactamine + inhibitori de beta-
lactamaze:
Ampicilina + sulbactam; Amoxicilina +
ac.clavulanic; ticarcilina + ac.clavulanic;
piperacilina + tazobactam; Cefoperazona +
sulbactam
 II. AMINOGLICOZIDELE

1) generaţia I:
◦ Streptomicină Neomicină Spectinomicină
◦ Kanamicină Paromomicină
2) generaţia II:
◦ - Gentamicină Tobramicină
Sisomicină
 generaţia III:
◦ Amikacină Netilmicină Isepamicină
 III. MACROLIDELE
◦Eritromicină Roxitromicină Azitromicină
◦Oleandomicină Diritromicină Fluritromicină
◦Spiramicină Claritromicină Midecamicină
◦Josamicină
IV. LINCOSAMIDELE
◦ Clindamicină Lincomicină
V. TETRACICLINELE
1) generaţia I:
◦tetraciclină rolitetraciclină metaciclină
◦oxitetraciclină demeclociclină
2) generaţia II:
◦ doxiciclină minociclină
VI. CLORAMFENICOLII
◦ Cloramfenicol -Cloramfenicol sodiu succinat
◦ Cloramfenicol palmitat - Tiamfenicol.

VII. POLIPEPTIDELE
◦ Polimixină B Colistină Bacitracină
VIII. GLICOPEPTIDELE
◦ Vancomicină Ristomicină Teicoplanină
IX. DERIVAŢII ACIDULUI FUZIDINIC
o Fuzidină.
X. ANSAMICINELE
(derivaţii rifamicinei):
◦ Rifampicină Rifaximină
◦ Rifamicină Rifabutină.
XI. POLIENELE
◦ Nistatină Amfotericină B
◦ Levorină Grizeofulvină.
XII. ALTE ANTIBIOTICE
◦ Cicloserină Capreomicină
◦ Fosfomicină Fuzafungină ş.a.
 CLASIFICAREA ANTIBIOTICELOR DUPĂ
MECANISMUL DE ACŢIUNE
Inhibitorii Inhibitorii Inhibitorii Inhibitorii
sintezei funcţiei sintezei sintezei acizilor
peretelui membranei proteinelor nucleici
celular citoplasmati
ce

Penicilinele Polimixinel Aminoglicozid Ansamicinele

Cefalosporin e ele Actinomicinele
ele Polienele Tetraciclinele Antibioticele
Vancomicina Cloramfenicol din grupul
Ristomicina ul acidului
Bacitracina Macrolidele aureolic
Cicloserina Lincosamidele Novobiocina
Fuzidina Bleomicina
Grizeofulvina
C. CLASIFICAREA DUPĂ SPECTRUL DE ACŢIUNE
1. Cu acţiune asupra cocilor Gr+ şi Gr –, Bacilii
Gr+
Penicilinele naturale şi semisintetice rezistente la
penicilinază
Cefalosporinele I generaţie
Macrolidele şi preparatele asemănătoare
Vancomicina
Ristomicina
2. Cu acţiune asupra cocilor Gr+ şi Gr – şi în mod
caracteristic, bacilii Gr –
Aminoglicozidele
Polimixinele
Cefalosporinele, generaţia II
C. CLASIFICAREA DUPĂ SPECTRUL DE ACŢIUNE

3. Cu spectru larg de acţiune (cocii şi bacilii Gr+ şi

Gr –, spirochete, micoplasme, ricketsii,
chlamidii)
Tetraciclinele,
Cloramfenicolul
Penicilinele semisintetice cu spectru larg, de
generaţia 3, 4
Cefalosporinele, generaţia III, IV.
 D. CLASIFICAREA DUPĂ EFECTUL
ANTIMICROBIAN
CU EFECT BACTERICID
Antibioticele ce inhibă sinteza peretelui celular
Antibioticele ce modifică permeabilitatea şi funcţia
membranei citoplasmatice
Aminoglicozidele (în doze mari)

CU EFECT BACTERIOSTATIC
Antibiotice ce inhibă sinteza proteinelor
Antibiotice ce inhibă sinteza ARN
PENICILINELE

Penicilinele (penamii) sunt antibiotice naturale

sau de semisinteză care au ca nucleu comun
acidul 6-aminopenicilinamic.
Acesta este format dintr-un inel tiazolidinic și un
inel beta-lactamic, de aici provenind denumirea
de antibiotice beta-lactamice.
 SPECTRUL ANTIMICROBIAN
a) Peniciline naturale sau biosintetice
(benzilpenicilina, fenoximetilpenicilina)
- Coci Gr+, Gr-
- Bacili Gr+
- Spirochete: spirocheta și leptospira
- Actinomicete.
b) Peniciline antistafilococice – au spectrul
asemănător penicilinelor naturale cu două
excepții:
- Sunt active pe stafilococi penicilinazosecretori
- Activitatea pe ceilalți germeni este mai slabă
comparativ cu benzilpenicilina.
c) Peniciline cu spectru larg de acţiune,
aminopenicilinele (ampicilina, amoxicilina) au
spectrul asemănător benzilpenicilinei, dar cuprind
în plus bacili Gr- (excepție Pseudomonas, la care
majoritatea tulpinilor au devenit rezistente).
d) Peniciline active pe Pseudomonas:
- bacterii Gr+ (coci și bacili),
- bacili Gr- , inclusiv majoritatea tulpinilor de
Pseudomonas aeruginosa.
e) Peniciline active față de enterobacteriacee au
spectrul antibacterian îngust care cuprinde numai
acest tip de bacterii.
 MECANISMUL DE ACŢIUNE

Acţionează bactericid, inhibând biosinteza peretelui

celular al microorganismelor.
Acţiunea se desfăşoară în trei etape. La etapa iniţială,
are loc legarea antibioticului de anumite proteine
membranare specifice care servesc drept receptori
specifici (“penicillin binding protein”).
Unele din aceste proteine inglobează transpeptidaze,
care intervin în consolidarea peretelui celulelor
bacteriene prin formarea unei reţele de legături
încrucişate.
Penicilinele cuplează aceste transpeptidaze,
blocându-le şi împiedicând formarea legăturilor
transversale care asigură soliditatea peretelui celular.
 MECANISMUL DE ACŢIUNE
În plus, penicilinele favorizează funcţia unor enzime
autolitice, posibil prin înlăturarea unui mecanism
inhibitor, ca urmare a acţiunii proteinelor
membranare receptoare.
Aceste deficienţe ale peretelui celular cauzate de
blocarea formării legăturilor încrucişate, activarea
proceselor autolitice, fac ca celulele bacteriene
situate în mediul izoton să devină vulnerabile la
forţele osmotice (mediul celular este hiperton).
Astfel are loc liza celulelor bacteriene (acţiune
bactericidă).
REZISTENTA BACTERIANĂ
Rezistența bacteriană la peniciline poate fi:
Naturală – imprimată de caracteristicile genetice ale
microorganismelor.
Dobândită – care apare prin mai multe mecanisme

1. Secreţia de enzime - beta-lactamaze capabile să

inactiveze prin desfacerea legăturii amidice din
ciclul lactamic. Beta-lactamazele bacteriilor
grampozitive sunt mediate cromozomial şi
obişnuit sunt exoenzime, secretate în afara celulei.
REZISTENTA BACTERIANĂ

 In cazul bacteriilor gramnegative ele sunt mediate

plasmidic şi sunt secretate în spaţiul periplasmic
(localizat între membrana citoplasmatică şi
peretele celular).
 Molecula unor peniciline semisintetice
(meticilinei) nu poate fi desfăcută de parte dintre
beta- lactamaze, ceea ce explică eficacitatea pe
stafilococii secretori ai acestei enzime.
REZISTENTA BACTERIANĂ

2. Unele bacterii gramnegative (Pseudomonas în

deosebi) posedă o membrană exterioară
lipopolizaharidică, care acoperă stratul de
peptidoglican şi împiedică pătrunderea
penicilinelor către locul de acţiune.
3. Au fost descrise reducerea capacităţii proteinelor
specifice de a lega penicilinele (la pneumococi).
4. E posibilă existenţa unui exces de inhibitor al
autolizinei, care se opune destrugerii (stafilococii
rezistenţi la meticilină).
INDICAŢII

Infecţii provocate de streptococi (angine, plăgi

purulente, septicemie, osteomielită, abcese,
flegmone, pneumonii, endocardite, meningite, otite
etc.), pneumococi (pneumonii, artrite),
meningococi.
Antrax, difterie, gangrenă, tetanos, gonoree, sifilis,
leptospiroză, tifosul recurent, actinomicoză.
infecţii cu enterococ, Pr.mirabilis, H.influenzae, E.
coli, Klebsiella, Shigella, Salmonella – (ampicilina,
amoxicilina).
INDICAŢII

Infecţii problematice, nespecifice sau asociaţii de

germeni (de exemplu Pseudomonas) - carbenicilina
(de rezervă) sau în asociaţii cu aminoglicozidele.
Infecţii cu bacterii gram-negative (îndeosebi
Pseudomonas, Proteus, Bacteroidis fragilis) -
penicilinele generaţia III şi IV (azlocilina,
mezlocilina, ticarcilina, piperacilina etc.).
REACŢIILE ADVERSE

1. Reactii alercice: șoc anafilactic, urticarie, edem

cutanat, erupţii purpurice, erupţii buloase,
sindromul Stivens-Johnson (grav), dermatite de
contact; ocazional, boala serului, bronhospasm.
2. La administrarea intramusculară – abcese
aseptice, afectarea nervilor periferici (pareze,
paralizii), la administrarea endolumbală –
hiperreflexie, vomă, rigiditate şi convulsii, iar la
administrarea intravenoasă – flebite şi tromboze.
3. Anemie, leucopenie (mai des la preparatele
semisintetice).
REACŢIILE ADVERSE

1. Superinfecţia cu agenţi rezistenţi la peniciline

(Pseudomonas, E.coli, Proteus, B.fragilis) sau
candidoze (însă ele sunt caracteristice îndeosebi
la preparatele cu spectru larg de acţiune).
2. Reacţia de bacterioliză (acutizare, Herkheimer) –
în sifilisul datorită eliberării masive de
endotoxine prin distrugerea unor cantităţi mari de
treponeme, ce se manifestă prin febră, frisoane,
cefalee, mialgii, atralgii, reactivarea leziunilor
sifilitice, ce durează 1-3 zile.
CEFALOSPORINELE

Sunt o altă grupă de antibiotice beta-lactamice.

Cefalosporinele au acţiune bactericidă.
Mecanismul de acţiune este asemănător ca la
peniciline.
Ca şi penicilinele acţionează asupra unor proteine
receptoare specifice, împiedicând formarea
legăturilor transversale la nivelul polimerului
peptidoglicanic din structura peretelui celulelor
bacteriene şi activând autolizinele acestuia.
I generaţie
active împotriva germenilor grampozitivi, însă sunt
mai active ca penicilinele (sunt eficiente chiar faţă
de stafilococi benzilpenicilinorezistenţi şi nu inhibă
cei meticilinorezistenţi);
în afară de stafilococi mai inhibă: streptococii,
pneumococii, meningococii, gonococii, clostridium
perfringens, corinebacterium difteric, actinomicete;
asupra germenilor gramnegativi acţionează mai
slab. Oprimă: salmonelele, Pr. mirabilis, E coli, H.
influenzae;
I generaţie

sunt rezistente: Ps. aeruginoza, seraţiile, Pr.

vulgaris, enterococii, enterobacter, bacterioizii;
se supun inactivării de cefalosporinaze;
cefalexina, cefadroxilul, cefradina se
administrează per os, celelalte parenteral.
 II generaţie
se lărgeşte spectrul de acţiune impotriva germenilor
gramnegativi (citrobacter, Proteus indol-pozitiv,
Klebsiella, H. influlenzae, Providencia) dar nu
sunt sensibile Ps. aeruginoza, seraţiile, bacteroizii;
sunt rezistente la o parte de penicilinaze şi
cefalosporinaze;
activitatea faţă de germeni grampozitivi este mică;
o parte sunt eficiente la administrare internă.
 Generaţia III şi IV
sunt active şi împotriva Ps. aeruginoza, serraţia, Pr.
mirabilis, Klebsiella şi anaerobi (clostridii,
peptostreptococi şi variabil faţă de Bac. fragilis);
sunt de 10-100 ori mai active ca I şi II generaţie şi
mai eficiente în infecţii de localizare dificil accesibilă;
sunt rezistente la beta-lactamaze;
e păstrată activitatea faţă de germeni grampozitivi
sunt ameliorate proprietăţile farmacocinetice:

a). unele sunt active şi peroral;

b). mai uşor difuzează în creier;
c). Au durată mai mare de acţiune (12-24 ore)
REACŢII ADVERSE

Reacţii alergice, inclusiv de tip anafilactic, febră,

erupţii cutanate însoţite de prurit, hiperemie, edem,
sindromul Stivens-Djons (vezicule, descuamarea
epiteliului). Incidenţa reacţiilor alergice este de 1-
4%.
Anemia hemolitică autoimună
Hipoprotrombinemie
Acţiuni nefrotoxice
Stază biliară
MONOBACTAMII
Monobactamii sunt chimioterapice cu inel beta-
lactamic monociclic.
Sunt activi pe bacili Gr- aerobi, incluzând și
germenul Pseudomonas aeruginosa.
Sunt rezistenţi la beta-lactamaze.
AZTREONAMUL este primul preparat
chimioterapic cu o astfel de structură, fiind un analog
sintetic al unui antibiotic produs de
Chromobacterium violaceum.
 Spectrul antibacterian cuprinde bacilii aerobi
gram-negativi, Escherichia coli, Proteus, Serratia,
Klebsiella, Enterobacter, Haemophilus influenzae,
Branhamella catarralis, Pseudomonas aeruginosa şi
Pseudomonas species.
Pseudomonas poate dezvolta rezistenţă la antibiotic.
Interacţionează sinergic cu aminoglicozidele.
Având o rezistenţă sporită la beta-lactamazele
bacteriilor gramnegative, aztreonamul este inactivat
de beta-lactamazele stafilococice.
MECANISMUL DE ACŢIUNE

Mecanismul de acţiune este asemănător ca la alte

beta-lactamine.
Iniţial se fixează de proteinele specifice receptoare
membranare, împiedicând sinteza peretelui
bacterian.
Se produc forme alungite de bacterii care nu
rezistă în mediul izoton şi mor.
REACŢII ADVERSE
Se întâlnesc până la 7% din cazuri.
Pot fi flebite la administrare i/v;
injecţiile i/m sunt dureroase.
Fenomene dispeptice (greţuri, vomă, diaree),
creşterea tranzitorie a transaminazelor, icter,
erupţii cutanate.
Pacienţii cu alergie la peniciline pot suporta bine
aztreonamul.
CARBAPENEMII
Carbapenemii sunt o nouă clasă de chimioterapice
asemănătoare după structură cu antibioticele beta-
lactamice. Diferă prin:
◦ Înlocuirea atomului de carbon din poziția 1 cu un
atom de sulf,
◦ Prezența unei duble legături între atomii de carbon
din pozițiile 2-3.
Spectrul antibacterian este foarte larg. Cuprinde
bacterii Gr+ și Gr- aerobe și anaerobe: imipenem,
meropenem, ertapenem.

CARBAPENEMII

Primul preparat din acest grup a fost imipenemul.

Are activitate înaltă fiind bactericid aproape pentru
toate bacteriile patogene care posedă perete celular.
Spectrul de acţiune cuprinde numeroase bacterii
gramnegative, grampozitive şi anaerobe.
Este rezistent la beta-lactamaze, dar este inactivat
de dehidropeptidazele secretate de epiteliul tubilor
renali.
La imipenem sunt sensibile majoritatea speciilor
de bacterii gramnegative, inclusiv multe tulpini
de Pseudomonas aeruginosa.
Eficacitatea faţă de cocii grampozitivi
(streptococi, stafilococi, pneumococi) este
asemănătoare celei a benzilpenicilinei cu excepţia
stafilococilor penicilinazopozitivi.
Stafilococii rezistenţi la benzilpenicilină sunt
sensibili la imipenem, susceptibilitatea
stafilococilor rezistenţi la meticilină ca şi a
pneumococilor rezistenţi la penicilină este
variată.
Imipenemul este cel mai activ preparat beta-
lactamic faţă de anaerobi, eficacitatea fiind
comparabilă cu cea a clindamicinei şi
metronidazolului.
INDICAŢII

Infecţii nosocomiale când sunt suspectate bacterii

gramnegative multirezistente, asociaţii de bacterii
aerobe-anaerobe sau Pseudomonas aeruginosa
(pneumonii, infecţii intraabdominale, pelvine,
bacteriemii, infecţii urinare, osteomielită, infecţii
ale pielii şi ţesuturilor moi etc).
În infecţiile cu pseudomonas este recomandabilă
asocierea cu un aminoglicozid.
REACŢII ADVERSE

Cele mai frecvente efecte adverse – greţuri, vomă,

diaree, creşterea enzimelor hepatice (până la 5%),
erupţii cutanate (1-1,5%).
Reacţiile alergice pot fi încrucişate cu penicilinele.
La bolnavii cu insuficienţă renală, la administrarea
dozelor mari pot fi convulsii.
MACROLIDELE
Macrolidele sunt antibiotice care au în structura lor
chimică un inel alifatic lactonic de dimensiuni
mari.
Se clasifică în:
Generația I: eritromicină, spiramicină,
oleandomicină, josamicină
Generația II: roxitromicină, azitromicină,
claritromicină, diritromicina,
telitromicina, subgrupul
sinergistinelor
SPECTRUL DE ACŢIUNE
Este eficace faţă de majoritatea cocilor
grampozitivi (streptococii, pneumococii,
stafilococii),
bacilii grampozitivi (bacilul difteric, Clostridium
perfringens, Cl.tetani, Listeria monocytogenes).
Alte microorganisme cu sensibilitate semnificativă
terapeutic sunt: Bordetella pertussis, Legionella
pneumophila, Mycoplasma pneumoniae,
Treponema pallidum, unele ricketsii şi chlamidii,
treponeme, actinomicete.
MECANISMUL DE ACŢIUNE
Macrolidele se fixează de subunităţile ribozomale
bacteriene 50S cu inhibarea sintezei proteice
ribozomale.
Acţiunea este bacteriostatică sau bactericidă.
Acţiunea antibacteriană este sporită în mediul
alcalin (pH – 8-8,5).
Spectrul antibacterian cuprinde bacterii aerobe
grampozitive, unele bacterii gramnegative aerobe
şi unele bacterii anaerobe.
AZITROMICINA
este primul preparat dintr-o nouă grupă de
antibiotice numite azalide. Mecanismul de acţiune
este acelaşi ca la alte macrolide – se fixează de
subunitatea 50 S a ribozomei 70 S la bacteriile
sensibile inhibând sinteza proteică ARN dependentă.
Azitromicina este mai activă decât eritromicina faţă
de unele bacterii gramnegative aerobe: H. influenzae,
Moraxella, Legionella, Neisseria, Bordetella.
Deasemenea este superioară eritromicinei faţă de
Mycoplasma, Chlamydia ca şi faţă de anaerobi cum
sunt Clostridium perfringens, Bacteroides,
Propionilbacterium.
AZITROMICINA

Este eficace faţă de micobacterii (cu excepţia

Mycobacterium tuberculosis).
Este mai puţin activă decât eritromicina faţă de
stafilococi şi streptococi.
Azitromicina ca şi claritromicina are toate
indicaţiile eritromicinei având avantajele unor
scheme de tratament mai convenabile şi a unei
toleranţe mai bune.
Este considerată ca antibiotic de elecţie în unele
infecţii cu Chlamydia trachomatis (trahom, uretrite,
cervicite).
 INDICAŢII
Infecţii ale căilor respiratorii superioare (sinuzite,
tonzilite, faringite);
Tusea convulsivă;
Infecţii ale căilor respiratorii inferioare (bronşite,
pneumonii cu Mycoplasmă);
Infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi, în profilaxia
meningitei meningococice.
Forme grave de enterocolită cu Campylobacter jejuni.
Pentru profilaxia recăderilor în reumatism
poliarticular acut.
Reprezintă medicație de alternativă la bolnavii alergici
la penicilină.
REACŢII ADVERSE
Eritromicina provoacă frecvent fenomene de iritaţie
digestivă cu neplăcere epigastrică, greţuri, vomă,
diaree. Alte reacţii adverse se întâlnesc rar.
Ocazional pot fi reacţii alergice, la administrarea
intravenoasă – flebite. Au fost semnalate cazuri de
hepatită colestatică.
Josamicina este relativ bine suportată – tulburările
digestive sunt minore, reacţiile alergice sunt rare.
La bolnavii cu insuficienţa hepatobiliară poate
înrăutăţi probele hepatice.
REACŢII ADVERSE
Roxitromicina este comparativ bine suportată.
Poate provoca dereglări dispeptice – epigastralgii,
anorexie, greţuri, vomă, diaree, meteorism, rareori
– reacţii alergice cu erupţii cutanate, edem Quinke,
creşterea tranzitorie a transaminazelor.
Diritromicina mai frecvent provocă dureri
abdominale, greţuri, vomă, diaree, ameţeli,
cefalee, rar – colită provocată de Clostridium
dificile.
Claritromicina este relativ bine suportată. Poate
provoca ocazional reacţii adverse digestive (dureri
abdominale, greaţă, diaree) dar mai puţin frecvente
ca la administrarea eritromicinei. Au fost
semnalate cazuri de acţiune hepatotoxică cu
hepatită colestatică şi creşterea enzimelor hepatice.
Azitromicina uneori poate provoca tulburări
gastrointestinale dar ele survin mai rar decât
pentru eritromicină şi sunt minore. Au mai fost
semnalate ocazional reacţii alergice (erupţii
cutanate, angioedem, artralgii), rareori – creşterea
enzimelor hepatice, icter colestatic.
 LINCOSAMIDELE
Lincosamidele au în structură unele asemănări cu
eritromicina ceea ce explică proprietăţi biologice
apropiate şi un mecanism de acţiune comun.
CLINDAMICINA, LINCOMICINA
Mecanismul de acţiune: Lincosamidele se fixează de
subunităţile ribosomale bacteriene 50S, cu receptor
specific ARN ribozomal 23S, împiedicând formarea
legăturilor peptidice, consecutiv – sinteza proteinelor
bacteriene.
 Clindamicina, ca urmare a legării rezistente de
ribosomii bacterieni, are efect postantibiotic prelungit.
 Acţionează bacteriostatic sau bactericid în funcţie de
microorganism şi de concentraţia antibioticului.
 SPECTRUL DE ACŢIUNE

Spectrul de acţiune al lincosamidelor cuprinde

bacteriile grampozitive şi anaerobe.
Lincosamidele sunt active față de majoritatea cocilor
grampozitivi (pneumococi, streptococi, stafilococi)
cu excepţia enterococilor şi stafilococilor meticilino-
rezistenţi, sunt active faţă de Corynebacterium
diphteriae şi faţă de majoritatea anaerobilor
patogeni.
Sunt sensibili: Bacterioides fragilis, clostridiile,
peptococii (Clostridium dificile este de obicei
rezistent).
SPECTRUL DE ACŢIUNE
Lincosamidele deasemenea sunt active faţă de
unele bacterii gramnegative (Bacillus anthracis),
micoplasme, bacilul hemolitic.
Clindamicina în doze mari are o oarecare activitate
faţă de Chlamydia trachomatis şi unele protozoare
– Toxoplasma gondi, Plasmodium, Pneumocystis
carinii, Babesia.
Majoritatea bacteriilor gramnegative aerobe ca şi
enterococii sau stafilococii meticilino-rezistenţi
sunt rezistenţi primar la lincosamide.
INDICAŢII
Medicaţie de primă alegere în infecţiile cu anaerobi:
Pulmonare (pneumonii, empiem, abces pulmonar);
Abdominale (peritonite, abcese);
Pelvine (endometrite, abcese ovariene, infecţii
postchirurgicale vaginale).
Septicemii bacteriene provocate de anaerobi,
streptococi, stafilococi.
Ca remediu suplimentar în tratamentul chirurgical al
afecţiunilor infecţioase a oaselor, articulaţiilor şi a
osteomielitei hematogene provocate de stafilococi.
Infecţii grave ale pielii şi ţesuturilor moi provocate
de anaerobi, streptococi şi stafilococi.
Ca preparat de a doua alegere în pneumonii provocate
de pneumococi, streptococi, stafilococi (sensibili).
Actinomicoză (ca alternativă a benzinpenicilinei).
În asociere cu primachina în pneumonia cu
Pneumocystis carinii.
În unele infecţii cu protozoare – malaria falciparum
rezistentă la clorochină, babezioză, toxoplasmoză (în
asociere cu alte antiprotozoare).
Lincomicina poate fi indicată în infecţii grave provocate
de tulpinile sensibile de streptococi, pneumococi,
stafilococi, însă este mai puţin activă şi provoacă mai
frecvent reacţii adverse decât clindamicina, din care
cauze şi este înlocuită frecvent de aceasta.
REACŢII ADVERSE
Lincomicina. La 10-20% din pacienţi, la
administrare orală, sunt posibile dereglări dispeptice
(dureri abdominale, greţuri, vomă, diaree).
O altă complicaţie mai puţin frecventă, dar gravă
este colita pseudomembranoasă.
Este posibilă sensibilizarea organismului cu apariţia
erupţiilor cutanate, însoţite de eritem, prurit. Rar
poate apărea neutropenie, trombocitopenie.
Clindamicina provoacă frecvent diaree banală (10-
20%) şi erupţii cutanate (10%). Alte reacţii adverse
rare sunt: glosită, stomatită, vaginită, leucopenie,
trombocitopenie, afectare hepatică (uneori cu icter).
 AMINOGLICOZIDELE
Aminoglicozidele sunt o grupă de antibiotice naturale sau
de semisinteză, iniţial obţinute din specia Streptomyces
şi care posedă proprietăţi comune chimice,
antimicrobiene, farmacologice şi toxice.
 Ele prezintă asemănări structurale cu unele
polizaharide din capsula și peretele celulelor bacteriene.
Mecanismul de acţiune. Aminoglicozidele sunt
chimioterapice cu acţiune bactericidă, care omoară
bacteriile prin inhibarea sintezei proteice ribozomale.
Acţiunea începe odată cu pătrunderea antibioticului
prin membrana celulară.
 Penetrarea membranei se face prin transport activ şi
parţial prin difuziune.
 AMINOGLICOZIDELE
Mecanismul de acţiune.
 Deoarece transportul activ este dependent de oxigen
aceasta explică rezistenţa naturală a bacteriilor
anaerobe la aminoglicozide.
 În celulele microbiene aminoglicozidele se fixează de
subunităţile ribozomale 30 S cu inhibarea ulterioară a
sintezei proteinelor prin împiedicarea iniţierii formării
peptidelor, prin citirea greşită a codului genetic şi prin
desfacerea polizomilor în monozomi nefuncţionali.
 Activitatea antibacterială este dependentă de
concentraţia antibioticului.
CLASIFICAREA AMINOGLICOZIDELOR

NATURALE
I GENERAŢIE
- Streptomicină - Monomicină - Neomicină
- Kanamicină - Spectinomicină - Paromomicină
II GENERAŢIE
- Gentamicină - Sisomicină - Tobramicină
SEMISINTETICE
III şi IV GENERAŢIE
- Amicacină - Netilmicină - Dibekacină
- Fortimicină etc
CLASIFICAREA AMINOGLICOZIDELOR

După familiile chimice

Familia gentamicinei - gentamicina,
sisomicina, netilmicina;
Familia kanamicinei - kanamicina,
tobramicina, amikacina;
Familia neomicinei - neomicina,
paromomicina;
Familia streptomicinei - streptomicina.
 SPECTRUL DE ACŢIUNE
Aminoglicozidele sunt antibiotice cu spectru larg de
acţiune care cuprind majoritatea bacteriilor gram-
negative (Escherichia coli, Klebsiella, Shigella,
Salmonella, Serattia, Enterobacter, Proteus) şi
stafilococii (inclusiv stafilococii meticilinorezistenţi).
Din cocii grampozitivi sunt moderat sensibili la
aminoglicozide streptococii (inclusiv enterococii) şi
pneumococii, iar din cocii gram-negativi - gonococii
şi meningococii.
Microflora anaerobă şi majoritatea microflorei
grampozitive sunt rezistente.
Aminoglicozidele din generaţia 1: kanamicina,
streptomicina, neomicina, spectinomicina,
paromomicina în prezent sunt utilizate comparativ
limitat din cauza toxicităţii înalte. Multe tulpini de
microbi au devenit pe parcurs rezistente la aceste
antibiotice.
Aminoglicozidele din generaţia a 2-a sunt active
faţă de bacilul piocianic, acţionează şi bacteriile care
au devenit rezistente la aminoglicozidele din
generaţia întâi.
Aminoglicozidele din generaţia a 3-a au o activitate
mai mare faţă de bacilul piocianic. Rezistenţa
secundară a bacteriilor se întâlneşte mult mai rar în
comparaţie cu aminoglicozidele din generaţia I şi II.
 INDICAŢII

Aminoglicozidele sunt indicate în infecţii grave cu

bacili gramnegativi sensibili:
◦ un grup mare de infecţii bacteriene nespecifice ce
survin ca complicaţii după intervenţii chirurgicale,
perforaţia organelor interne, plăgi penetrante ale
abdomenului, toracelui, craniului;
◦ infecţii cronice ale căilor respiratorii (bronşite,
bronhoectazii etc.), biliare şi urinare;
◦ meningite, când nu sunt eficiente celelalte
antibiotice.
 INDICAŢII
Deseori sunt recomandate în asociaţii pentru acţiunea
sinergică şi lărgirea spectrului acţiunii:
◦ cu carbenicilină în infecţii grave cu Pseudomonas;
◦ cu peniciline sau cefalosporine active faţă de
Pseudomonas la bolnavii febrili, leucopenici, cu rezistentă
scăzută;
◦ cu benzilpenicilină, ampicilină sau vancomicină în
infecţii cu enterococ;
◦ cu peniciline antistafilococe în infecţii produse de
Stafilococi penicilinazo-pozitivi;
◦ cu cefalosporine în infectii grave cu Klebsiella;
◦ cu cloramfenicol, clindamicină, cefoxitină, ticarcilină,
metronidazol active faţă de B. fragilis pentru profilaxia şi
tratamentul infecţiilor abdominale şi pelviene mixte.
 REACŢII ADVERSE
 Ototoxicitate - leziuni cohleare şi vestibulare.
Aminoglicozidele se acumulează în perilimfa din urechea
internă, unde realizează concentraţii superioare celor din
plasmă.
 Acţiunea toxică se exercită asupra epiteliului nervos
cohlear şi vestibular şi are la început un caracter reversibil,
devenind apoi ireversibil prin distrugerea unui număr mare
de celule senzoriale.
 Probabilitatea efectului citotoxic creşte în tratamentul
prelungit, vârsta înaintată, leziunile preexistente ale urechii
interne.
 Kanamicina şi amikacina provoacă îndeosebi tulburări
cohleare, streptomicina şi gentamicina - vestibulare,
tobramicina - aproximativ egale.
 REACŢII ADVERSE

Leziunile cohleare sunt anunţate prin tinitus şi

sensaţie de înfundare a urechilor, urmate de
micşorarea şi pierderea percepţiei sunetelor de
frecvenţă înaltă, apoi de surditate, care se poate
instala după câteva săptămâni după începutul
tratamentului.
Leziunile vestibulare sunt anunţate de cefalee,
urmează un stadiu acut cu greaţă, vomă, tulburări
de echilibru, nistagmus, care se menţin 1-2
săpţămâni, apoi se instalează o labirintită cronică.
 Nefrotoxicitate - frecvenţa 2-10%. Riscul lor creşte
odată cu prezenţa leziunilor renale preexistente, vârsta
înaintată, asocierea cu alte remedii nefrotoxice
(vanconicina, cefalosporine, amfotericina B,
polimixina).
 Antibioticele diminuează filtrarea glomerulară şi
afectează celulele tubulare proximale, datorită inhibării
fosfolipazei necesară pentru formarea
prostaglandinelor vasodilatatoare, cu predominarea
acţiunii vasoconstrictoare a angiotensinei II şi hipoxie.
 Fenomenele clinice apar după 5-7 zile şi sunt, de
obicei, uşoare şi reversibile (micşorarea capacităţii de
concentrare a urinei, proteinurie, cilindrurie granulată,
creatininurie).
REACŢII ADVERSE
Bloc neuromuscular - stare de oboseală a
musculaturii scheletice şi deprimarea respiraţiei. Au
fost semnalate cazuri de apnee.
Blocul neuromuscular este cauzat de inhibiţia
eliberării acetilcolinei din terminaţiile presinaptice
şi reducerii reactivităţii postsinaptice.
Miastenia gravis, hipocalciemia marcată, asocierea
miorelaxantelor cresc riscul blocului. Calciul este
antagonist în acest caz.
Reacţii alergice - erupţii cutanate, febră,
eozinofilie