Diureticele. Antigutoasele.

Preparatele utilizate în
dereglarea echilibrului acido-
bazic şi hidrosalin

Prof.univ. V.Gonciar
DIURETICE
Medicamente ce oprimă reabsorbţia electroliţilor (în
primul rând al Na+ şi Cl– ) şi apei în tubii renali, mărind
viteza şi volumul diurezei; ca rezultat se înlătură
hidrataţia ţesuturilor şi edemele.
CLASIFICAREA DUPĂ LOCUL ACŢIUNII
ÎN NEFRON
• I. Diuretice cu acţiune asupra glomerulului
(hemodinamicii renale)
a) metilxantinele:
- aminofilina - teofilina
b) glicozidele cardiace
c) diuretice facultative:
-blocantele canalelor de calciu
-inhibitorii enzimei de conversie
-agoniştii dopaminei
 II. Diuretice cu acţiune preponderentă asupra
tubului contort proximal
a) diuretice osmotice:
- manitolul - carbamida (ureea) - sorbitul -
glucoza - glicerina
b) inhibitorii anhidrazei carbonice:
- acetazolamida - metazolamida - diclorfenamida
- sultiamul
III. Diuretice cu influenţă preponderentă asupra
porţiunii ascendente a ansei Henle
a) influenţă asupra segmentelor cortical şi medular
- furosemidul - torasemidul - acidul etacrinic
- bumetanida - piretanida - indacrinona
b) influenţă asupra segmentului cortical al ansei Henle şi tubului distal:

- tiazidele: - hidroclorotiazida - ciclometiazida

- politiazida - butizida - ciclopentiazida
- ciclotiazida - meticlotiazida
- netiazidele: - clopamida - clortalidonul
- indapamida - xipamid - metolazon
IV. Diuretice cu influenţă preponderentă asupra tubului contort
distal:
a) antagoniştii competitivi ai aldosteronului
- spironolactona - prorenona - canrenona
- canrenoatul de K+
b) blocantele transportului facilitat al sodiului şi secreţiei potasiului
- triamterenul - amiloridul
 DIURETICE
 DUPĂ CARACTERUL DIUREZEI
 Ce provoacă diureză apoasă (hidrică)
 - osmoticele

 Salureticele (elimină Na+, K+, Cl- etc.)

 - diureticele de ansă
 - diureticele tiazidice şi înrudite

 Economisătoare de potasiu (elimină Na+)

 - spironolactona
 - amiloridul
 - triamterenul
 DIURETICE
DUPĂ VITEZA APARIŢIEI ŞI DURATA
EFECTULUI
Cu efect rapid şi scurt – 4 -6 ore
-Furosemidul - acidul etacrinic - osmoticele
-bumetanida
• Cu efect mediu de viteză şi durată – 8 -24 ore
-Tiazidele - netiazidele - amiloridul
- triamterenul
• Cu efect lent şi de lungă durată – 24 -72 ore
-Clortalidonul - spironolactona - politiazida
-Clopamida - indapamida
DIURETICE
DUPĂ ACTIVITATE
(intensitatea acţiunii - % de electroliţi eliminaţi)

Foarte active – 20 -30%

- Furosemidul - torasemidul - acidul etacrinic
 Moderate – 10 -20%
- Tiazidele - netiazidele - osmoticele
Slabe – până la 5%

- Spironolactona - triamterenul - amiloridul

- Acetazolamida - metilxantinele
CLASIFICAREA DUPĂ MECANISMUL
ACŢIUNII ŞI STRUCTURA CHIMICĂ
I. PREPARATE CU ACŢIUNE DIRECTĂ ASUPRA FUNCŢIEI EPITELIULUI
TUBILOR RENALI:
1. Preparate ce conţin grupa sulfamidă
A. Tiazide: - hidroclorotiazida, - ciclormetiazida, -
politiazida, - triclometiazida etc.
B. Netiazide: - furosemidul, - clopamida, - clortalidonul,
- indapamida etc.
2. Derivaţii acidului diclorfenoxiacetic (ariloxiacetic): - acidul
etacrinic
3. Metilxantine: - aminofilina, - teofilina
4. Derivaţii pteridinici: - triamterenul
5. Derivaţii pirazinoilguanidinici: - amiloridul
6. Diuretice de provenienţă vegetală: - pilozuridul
II. ANTAGONIŞTII COMPETITIVI AI ALDOSTERONULUI:
spironolactona, prorenona
III. DIURETICE OSMOTICE: manitolul, carbamida, etc.
 INFLUENŢA DIURETICELOR ASUPRA FUNCŢIEI RINICHILOR
(după V. Kukes, 1999 cu modificări)

Reabsorbţia tubulară Eliminarea cu 100 ml urină

Modificarea
Filtraţia
Excreţia pH urinei
Preparatele glome-
HCO Na , % (norma
+
rulară I II III IV H2O Na+ K+ Ca++ Cl- - -pH=6)
3

Tiazidele scade 0 0 3+ 3+ 3+ – 3+ 2+ 5–8 6,5 – 7,4

Furosemidul creşte –– – 0 4+ 3+ 3+ + 4+ + 15 – 25 6
Acidul etacrinic scade 0 4+ 3+ 2+ + 4+ +– 15 – 25 6
Diuretice
cresc 0 0 0 4+ 2+ + + 2+ + 5 – 10 6,5
osmotice
Acetazolamida scade 0 0 2+ 2+ 3+ + +– 4+ 3–5 8,2 – 8,5
Clortalidonul scade 0 2– 0 3+ 3+ 3+ – 3+ 5–8
Clopamida scade 0 2– 0 3+ 3+ 3+ – 3+ 5–8
Amiloridul scade 0 0 0 –– 2+ 2+ – – 2+ 3–5 6–7
Triamterenul scade 0 0 0 –– 2+ 2+ – – 2+ + 3–5 6–7
Spironolactona scade 0 0 0 –– 2+ 3+ – – 3+ +– 3–5 6

Notă: I – segmentul proximal; III – segmentul cortical al ansei Henle;

II – sectorul ascendent al ansei Henle; IV – segmentul distal;
(–) – micşorarea; (+) – majorarea; (0) – fără influenţare.
DIURETICELE DIN GRUPUL XANTINELOR

Mecanismul de acţiune:
Datorită efectelor cardiostimulant, vasodilatator şi
spasmolitic (majorării concentraţiei AMPc în urma
inhibiţiei fosfodiesterazei şi potenţierii acţiunii
dopaminei) se ameliorează hemodinamica sistemică şi
renală cu mărirea fluxului renal şi filtraţiei.
Ca consecinţă creşte volumul urinei primare şi viteza ei
prin tubii renali, ce duce la micşorarea absorbţiei apei şi
sărurilor.
Indicaţii:
1. insuficienţă ventriculară stângă acută;
2. insuficienţă coronariană acută;
3. tulburări a circulaţiei cerebrale;
4. crize hipertensive.
DIURETICELE - INHIBITORII ANHIDRAZEI CARBONICE

Mecanismul de acţiune:
Acetazolamida inhibă anhidraza carbonică,
enzimă ce catalizează procesele de hidratare şi
deshidratare ale acidului carbonic (mai ales în tubii
proximali).
Ca rezultat nu are loc reabsorbţia de schimb
între ionii de sodiu din urină cu cei de hidrogen din
epiteliul tubilor şi ca consecinţă în urină rămân
ionii de sodiu şi bicarbonat (determină alcaloza
urinei), iar în sânge difuzează ionii de hidrogen şi
clor (determină acidoză metabolică)
 DIURETICELE - INHIBITORII
ANHIDRAZEI CARBONICE
Efectele:
Diuretic moderat de durată medie, care diminuează
repede, timp de câteva zile (3-5),
Antiglaucomatos,
Antisecretor gastric,
Antiepileptic.
Indicaţii:
1. epilepsie (crizele minore)
2. crizele jacksoniene şi crizele generalizate (sultiam)
3. glaucom;
4. edeme de origine cardiovasculară (împreună cu alte
diuretice)
DIURETICE OSMOTICE
remedii ce bine se filtrează în glomeruli şi practic nu se reabsorb din urina
primară

Particularităţi:
- manitolul – un hexaalcool ce practic nu
metabolizează în organism, nu penetrează în celule
şi nu măreşte concentraţia azotului în sânge.
- carbamida – penetrează în celule, măreşte
concentrația azotului în sânge
- glucoza – posedă acelaşi efect, însă se reabsoarbe în
rinichi şi de aceea efectul este scurt.
 DIURETICE OSMOTICE
Mecanism de acţiune :
la administrarea intravenoasă preparatele măresc presiunea
osmotică a sângelui, în rezultatul căreia lichidul din
ţesuturi difuzează în sânge, ceea ce duce la majorarea
volumului de sânge circulant şi respectiv al vitezei
fluxului sanguin (se modifică circulaţia sistemică).
Concomitent creşte circulaţia renală şi filtraţia glomerulară
cu formarea unei cantităţi mari de urină primară.
Diureticele osmotice filtrate măresc presiunea osmotică a
urinei primare şi micşorează reabsorbţia apei şi paralel a
sodiului şi clorului din tubii proximali.
Ca consecinţă creşte viteza fluxului urinei prin nefron şi
volumul diurezei predominant apoase (deci aceste remedii
sunt diuretice propriu-zise).
 DIURETICE OSMOTICE

Efectele:
Diuretic, - deshidratant, - detoxicant
Manitolul şi preparatele similare cresc excreţia
practic a tuturor electroliţilor: Na+, K+, Ca2+, Mg2+,
Cl-, HCO3- şi fosfaţilor.
Indicaţii:
 edem cerebral (numai nu după traume sau
inflamaţii);
 edem pulmonar (de obicei de origine toxică şi nu
cardiovasculară);
 profilaxia insuficienţei renale acute (“rinichiul de
şoc”), cauzată de spasmul vaselor;
 DIURETICE OSMOTICE
diureza forţată în intoxicaţii cu toxine şi substanţe
medicamentoase dializabile, precum şi toxine ce
provoacă hemoliza eritrocitelor;
 edemul laringelui de origine inflamatorie şi alergică
(contribuie la restabilirea drenajului căilor
respiratorii);
 stări de şoc în arsuri, peritonite, osteomielite, sepsis
stafilococic (contribuie la eliminarea metaboliţilor
şi toxinelor);
 criză acută de glaucom.
DIURETICELE DE ANSĂ
Mecanismul de acţiune:
– Inhibă reabsorbţia activă de clor în segmentul
medular şi difuziunea paralelă de sodiu, iar în
segmentul cortical inhibă reabsorbţia activă de sodiu
şi difuziunea paralelă de clor;
– Aceste procese se manifestă într-o măsura mai mică
şi în celelalte segmente ale nefronului;
– Inhibarea proceselor energetice (glicolizei, ATP);
– Creşte fluxul sanguin renal, filtraţia (mai ales când
sunt diminuate) şi redistribuirea lui în folosul
segmentelor cortical şi medular;
– Inhibă anhidraza carbonică (în doze mari).
DIURETICELE DE ANSĂ

Efectele:
– majorarea diurezei datorită intensificării eliminării
Na, K, Cl, Mg, Ca.
– diminuarea tonusului vascular, îndeosebi a venelor,
cu reducerea postsarcinii,
– creşterea fluxului renal şi filtraţiei glomerulare,
– micşorarea tensiunii arteriale (acţiune natriuretică,
reducerea volemiei, diminuarea tonusului
vascular).
 DIURETICELE DE ANSĂ
Indicaţii:
– Insuflcienţă renala acută cu oligurie sau anurie, profilaxia
ei;
– Insuficienţă ventriculară stângă cu edem pulmonar;
– Edem pulmonar toxic;
– Hipertensiune arterială, criză hipertonică;
– Edem cerebral, când sunt contraindicate diureticele
osmotice;
– Criză glaucomatoasă;
– Intoxicaţii acute;
– Ciroză cu ascită;
– Insuficienţă cardiacă şi renală cronică;
– Insuficienţă coronariană acută pe fondalul hipertensiunii
arteriale;
– Uneori la gravide pentru scaderea lactaţiei.
Tiazidele şi netiazidele

Mecanismul de acţiune:
– Inhibă mecanismele transportului selectiv a Na+
prin membrana bazală, posibil, datorită dezintegrării
mecanismelor de producţie şi utilizare a energiei în
“pompă”;
– În doze mari inhibă anhidraza carbonică
(hidroclorotiazida);
– Micşorează excreţia Ca2+, potenţând acţiunea
parathormonului;
– Se secretă ca acizi slabi în tubul proximal, blocând
în aşa fel eliminarea uraţilor, acutizarea gutei;
 Tiazidele şi netiazidele
– Micşorează toleranţa bolnavilor către glucide, măreşte
concentraţia glucozei în sânge, duce la acutizarea
diabetului zaharat sau la evidenţierea celui latent (se
datorează inhibiţiei fosfodiesterazei, stabilizează AMPc
şi se intensifică influenţa asupra glicogenolizei şi
gluconeogenezei);
– 2 efecte paradoxale: efectul antidiuretic în diabetul
insipid şi enurezis nocturn, se lămureşte prin potenţarea
acţiunii hormonului antidiuretic asupra tubilor distali
prin intermediul receptorilor adenilatciclazei (măreşte
AMPc) ce contribuie la majorarea permeabilităţii
membranei bazale pentru H2O.
Tiazidele şi netiazidele

Indicaţii:
– Edeme în insuficienţa cardiaca cronică (stadiul II şi
III) în urma maladiilor cronice a cordului, ficatului,
rinichilor;
– Tratamentul sistematic al hipertensiunii arteriale;
– Edeme la nou-născuţi;
– Diabetul insipid;
– Enurezis nocturn;
– În glaucom.
 DIURETICELE CU ACŢIUNE ASUPRA TUBULUI DISTAL

SPIRONOLACTONA: Mecanismul de acţiune:

 Acţioneaza ca antagonist competitiv al aldosteronului,
la nivelul receptorilor specifici din celulele tubulare
distale. Consecutiv este împiedicată acţiunea
mineralocorticoidului de stimulare a reabsorbţiei ionilor
de Na+ şi ai secreţiei ionilor de K+ şi H+.
 Se presupune că aldosteronul, prin intermediul aparatului
genetic a celulelor-ţintă, deprimă gena răspunzătoare de
sinteză a permeazelor (proteine ce transportă Na+ prin
membrană). Ca rezultat creşte brusc difuzia facilitată a
Na+ din lumenul tubilor distali în citoplasmă, sporeşte
concentraţia Na+ în ea, difuzia Na+ în sânge şi secreţia K+
în lichidul tubular.
DIURETICELE CU ACŢIUNE ASUPRA
TUBULUI DISTAL
 Spironolactona competitiv blochează acţiunea
aldosteronului asupra sintezei permeazelor Na+.
Efectul se dezvoltă lent (peste 2-5 zile), deoarece
depinde de conţinutul permeazelor. Aceasta în
primul rând se referă la retenţia Na+, iar micşorarea
secreţiei K+ se manifestă de odată.
 În afara de aceasta sub influenţa preparatului:
– se micşorează absorbţia Na+ din tubul digestiv;
– creşte eliminarea Na+ prin sudoraţie şi salivaţie;
– dispare hipokaligistia.
 SPIRONOLACTONA
Indicaţii:
– Edemele cu hiperaldosteronism secundar
(sindromul Krohn, ciroză, uneori insuficienţă
cardiacă, sindromul nefrotic);
– Hiperaldosteronismul primar (când nu e posibi1ă
intervenţia chirurgicală);
– Asociat cu diureticele şi glicozidele cardiace pentru
preîntâmpinarea hipokaliemiei şi hipokaligistiei;
– Edemele la nou-născuţi şi în primele luni (din cauza
nivelului mărit de aldosteron);
– În hipertensiune arterială.
TRIAMTERENUL, AMILORIDUL

Mecanism de acţiune:
– Blochează canalele ionoselective pentru Na+,
micşorând transportul pasiv al Na+;
– E posibilă şi interacţiunea directă cu proteinele
(permeazele) ce transportă Na+;
– Retenţia K+ în sânge, posibil, e secundară ca
rezultat al micşorării concentraţiei Na+ în celulă;
– Potenţează efectele altor diuretice, micşorând
hipokaliemia acestora.
TRIAMTERENUL, AMILORIDUL

Indicaţii:
– Maladiile cronice cardio-vasculare (terapia de
susţinere);
– Ciroză, edeme nefrotice;
– Asocierea cu alte diuretice;
– În asociaţii: triampur – triamteren + hidroclorotiazidă
moduretic – amilorid + hidroclorotiazidă.
 SELECŢIA DIURETICELOR ÎN DIVERSE PATOLOGII

Cu retenţia lichidului

Edem pulmonar, cerebral – manitolul, furosemidul,
acidul etacrinic, carbamida.
Insuficienţă cardiacă (ventriculară stângă) –
furosemidul, acidul etacrinic, aminofilina.
Insuficienţă cardiacă cronică – hidroclorotiazida,
clopamida, furosemidul, acidul etacrinic.
Insuficienţă renală acută – furosemidul, acidul
etacrinic, manitolul – profilactic.
Ciroză cu ascită – furosemidul, acidul etacrinic,
tiazidele şi netiazidele (spironolactona).
Edemul gravidelor – furosemidul.
 SELECŢIA DIURETICELOR ÎN DIVERSE PATOLOGII

Fără retenţia lichidului

Intoxicaţii acute – manitolul, carbamida, furosemidul,
acidul etacrinic.
Hipertensiunea arterială - tiazidele şi netiazidele,
spironolactona, triamterenul, amiloridul, furosemidul,
acidul etacrinic.
Glaucom – furosemidul (în criză), acetazolamida.
Epilepsie – furosemidul , acetazolamida.
Diabetul insipid – hidroclorotiazida.
Dezechilibrul electroliţilor; în hipokaliemie –
triamterenul, spironolactona, amiloridul.
 Antidiuretice
Antidiuretice naturale și de sinteză:
Vasopresină (ADH) = nonapeptidă,
Desmopresina = (mercapto-3 propionic) -1 –D
arginin -8 vasopresina,
Lypresina.
Vasopresina sau hormon antidiuretic retrohipofizar
(ADH)
Secreția retrohipofizară este reglată de
osmolaritate, prin mecanism de feed back, pozitiv
sau negativ; ingestia de apă produce
hipoosmolaritate, care induce un feed back negativ
cu scăderea secreției de ADH.
 Vasopresina
Mecanismul molecular al acțiunii antidiuretice:
Activarea receptorilor V2 situați pe celulele
epiteliului tubilor colectori renali, cu stimularea
adenilatciclazei și creșterea concentrației de
AMPciclic.
Mecanismul molecular al acțiunii contracturante
miotrope:
Activarea receptorilor V1 aflați în mușchii netezi
(subtipul V1a, în mușchii netezi vasculari și în
miometru) cu stimularea fosfolipazei C și creșterea
concentrației intracitoplasmatice de Ca²+.
 Vasopresina
Efectele:
Acțiune antidiuretică:
Permeabilizează tubii colectori la apă,
Stimulează reabsorbția pasivă a apei, în tubii contorți
distali;
Scade diureza și concentrează urina;
Eficientă în diabetul insipid.
La doze mari (în raport cu dozele antidiuretice)
stimulează mușchii netezi prin mecanism miotrop.
Vasoconstracție, cu HTA, coronaroconstricție, mai
intensă în cardiopatie ischemică;
Bronhoconstricție;
Creșterea motilității intestinale și uterine.
 Vasopresina
Indicațiile:
Diabet insipid hipofizar, ca medicație de substituție.
Contraindicații:
HTA,
Cardiopatie ischemică,
Sarcină.
Reacțiile adverse:
Vasculare (HTA, insuficiența coronariană acută, cu
exitus),
Digestive (diaree, dureri abdominale;
Contracții uterine (avort).
 Desmopresina
Avantaj: acțiunea vasoconstrictoare este slabă față
de vasopresină.
Mecanism de acțiune: agonist selectiv al
receptorilor vasopresinei V2; afinitatea pentru
receptorii V1 este mai redusă.
Efectele:
Efect antidiuretic intens cu L=1 h și durata de
acțiune lungă (8-24 ore).
Indicații: de elecție în diabetul insipid neurogen
(hipofizar), enurezis nocturn la copii.
 Desmopresina
Contraindicațiile:
Hipersensibilitate specifică
Cardiopatie ischemică.
Prudență: în cazurile ce contraindică ridicarea
tensiunii arteriale; sarcină.
Reacțiile adverse:
retenție hidrică,
HTA,
Congestie nazală (la administrare nazală),
Dureri abdominale (la administrare per os).
 ANTIGUTOASE
Guta și hiperuricemiile sunt stări patologice definite
prin creșterea concentrației sanguine a acidului uric
peste limitele normalului: 7 mg% la bărbați și 6 mg%
la femei. Această situație poate apărea fie ca urmare a
creșterii producției de acid uric (din cauza unor
anomalii enzimatice sau secundar degradării crescute a
acizilor nucleici celulari și alimentari) fie print-un
deficit de eliminare a acestuia (excreție renală și
intestinală insuficientă) sau, deseori din combinația
acestor două procese.
 REMEDIILE ANTIGUTOASE - sunt medicamentele ce

inhibă formarea acidului uric sau cresc eliminarea lui

 CLASIFICAREA
II. Uricoinhibitorii
I. Medicamentele utilizate in criza  alopurinolul
de gută:  acidul orotic
a. Colchicina
b. Antiinflamatoarele III. Uricozuricile
nesteroidiene  probenecidul
 indometacina  sulfinpirazona
 fenilbutazona  benzbromarona
 ibuprofenul  etamida
 diclofenacul  cincofenul
 naproxen etc.  Urodanul
c. Glucocorticoizii
 hidrocortizonul
IV. Uricoliticele
 prednisolonul etc.
 uratoxidaza
 COLCHICINA
Mecanismul de acţiune:
este precizat incomplet;
se leagă de tubulină şi inhibă polimerizarea acestei
proteine;
împiedică formarea fusului şi inhibă mitoza în
metafază;
acţionează citotoxic electiv asupra leucocitelor
polimorfonucleare şi macrofagelor, diminuând
procesul de migrare şi acumulare a acestor celule în
articulaţia afectată, ca şi secreţia metaboliţilor
proinflamatori;
se produce o creştere a pH-ului local, datorită limitării
formării de acid lactic de către celulele inflamatorii,
ceea ce favorizează rămânerea uratului în soluţie şi
respectiv împiedică depunerea cristalelor în articulaţie;
inhibă formarea leucotrienei B .
4
 COLCHICINA

Efectele farmacologice
Cu semnificaţie clinică:
- acţiunea pronunţată antiinflamatoare în criza
gutoasă;
- inhibarea migrării leucocitelor spre teritoriul
inflamat;
- reducerea fagocitării cristalelor de acid uric;
- deprimarea metabolismului polinuclearilor din
zona inflamată;
- împiedicarea eliberării enzimelor lizozomale şi a
mediatorilor proinflamatorii.
 COLCHICINA

Efectele farmacologice
Fără semnificaţie clinică:
- scade temperatura corpului;
- inhibă centrul respirator;
- stimulează centrul vasomotor;
- potenţează efectul deprimantelor centrale;
- potenţează simpatomimeticele (poate mări TA);
- stimulează motilitatea gastrointestinală;
- inhibă eliberarea de histamină;
- inhibă secreţia de insulină.
 COLCHICINA
Farmacocinetică
- se absoarbe repede, dar
incomplet;
- parţial biotransformată în
ficat;
- concentraţia plasmatică
maximă peste 0,5-2 ore;
- timpul de înjumătăţire este de
1-1,5 ore;
- se elimină prin bilă şi scaun
sub formă de metaboliţi
dezacetilaţi;
- prin urină se elimină în
proporţie de 5-20% sub formă
neschimbată.
Dozarea
În criza gutoasă şi procesele
inflamatorii acute:
I zi – câte 1 mg (un com-
primat) de 3 ori pe zi;
a II-a şi a III-a zi – câte 1mg
de 2 ori /zi (dimineaţa şi
seara);
a IV zi şi ulterior – câte 1
mg/zi (seara).
În gută cronică
Se administrează câte 1 mg/zi
(seara).
Profilaxia crizelor gutoase:
Se administrează câte 1 mg/zi
(seara) timp de 3 luni.
 URICOINHIBITORII
(uricofrenatorii, uricostaticele)
Sunt remedii, ce inhibă formarea acidului uric în organism,
scăzând consecutiv uricemia şi eliminarea urinară a acidului
uric.

O Mecanismul de acţiune O
C=O
HN N xantin-oxidaza HN N xantin-oxidaza HN N
CH O
HC N N HC N
N H O N H NH H
inhiba inhiba H inhiba inhiba
Hipoxantina Xantina Acid uric

metabolit metabolit
Aloxantina Alopurinol Aloxantina
 URICOINHIBITORII
(uricofrenatorii, uricostaticele)
Mecanismul de acţiune
 efectul alopurinolului se datorează blocării
formării metabolice a acidului uric prin acţiunea sa
şi printr-un metabolit al acestuia – aloxantina
(oxipurinol), care inhibă necompetitiv enzima;
acţiunea sa este mai slabă, dar de durată mai lungă.
 Inhibă citocromul P450
 Blocarea formării acidului uric determină
scăderea uricemiei, favorizează dizolvarea
cristalelor de urat din tofii gutoşi.
 Eliminarea urinară a uratului scade şi apar
hipoxantina şi xantina.
 URICOINHIBITORII
(uricofrenatorii, uricostaticele)
Farmacocinetica
Se absoarbe bine din intestin (circa 80%);
Concentraţia plasmatică maximă peste 0,5 – 1,5
ore;
În organism se transformă în metabolit activ -
aloxantină (sau oxipurinol);
T1/2 în plasmă este de 2-3 ore pentru alopurinol şi
18-30 ore pentru aloxantină;
Se elimină prin urină sub formă neschimbată (circa
10-30%);
Aloxantina se elimină prin urină totalmente, dar
lent.
 URICOINHIBITORII
(uricofrenatorii, uricostaticele)
Indicaţiile Dozarea
o Hiperuricemii primitive sau  Alegerea dozei în
secundare; dependenţă de nivelul
o Guta cu tofi şi artrită în prezenţa uraţilor în sânge;
nefropatiei şi/sau a calculozei  La adulţi se administrează
uratice; câte 100 – 200 mg în gută
o Stările de hiperuricemie de gravitate uşoară, 300-600
provocate de distrugerea celulară mg – cu gravitate medie şi
masivă în unele boli canceroase: 700-900 mg – în stări grave.
 leucemii  La copii – câte 10-20 mg/kg
 limfoame etc. pe zi.
o Chimioterapie şi radioterapie;
o Psoriaza;
o Terapia masivă cu
glucocorticoizii etc.
URICOLITICE
UROLESANUL conţine ulei de pin, ulei de mintă, ulei de
ricin, extract din morcov sălbatic, extract din conuri de
hamei şi extract din sovârf.
 Exercită efect spasmolitic şi contribuie la eliminarea
calculilor uretrali, manifestă efect antiinflamator.
INDICAŢII. Guta cronică, nefrolitiază cu formarea
uraţilor.
CONTRAINDICAŢII. Maladii hepatice şi renale grave,
dispepsie.
 Fitolizina este un fitopreparat constituit din extractele
unui şir de plante. Exercită efect diuretic, antiinflamator
şi spasmolitic. Se utilizează pentru dizolvarea calculilor
renali şi facilitarea eliminării lor cu urina.
 URATOXIDAZA
 Obţinută din Aspergilius flavus, uratoxidaza este o enzimă
proteolitică care reduce în mod rapid şi prelungit uricemia prin
transformarea acidului uric în alantoină solubilă, uşor de
eliminat.
INDICAŢII: tratamentul de urgenţă al hiperuricemiei severe şi
tranzitorii survenite în cursul:
◦ Hemopatiilor maligne tratate cu citostatice,
◦ La bolnavii cu insuficienţă renală care efectuează
hemodializa (înaintea şedinţei),
◦ Gută severă tofacee.
CONTRAINDICAŢII: sarcină, hipersensibilitate la preparat.
REACŢII ADVERSE: - Reacţii alergice (erupţii cutanate,
bronhospasm, edem Quincke, şoc anafilactic).
- Crize acute de gută.
 URICOZURICILE
Sunt medicamente ce cresc eliminarea urinară a acidului uric prin
împiedicarea reabsorbţiei tubulare renale.
Parametri Probenecidul
PARTICULARIT - Este un derivat sulfanamidobenzoic;
ĂŢI ŞI - este un acid organic slab;
MECANISM DE
ACŢIUNE - interferă mecanismul transportor pentru anionii de
la nivelul tubului contort proximal, micşorând
consecutiv reabsorbţia acidului uric;
- creşte eliminarea urinară a acidului uric.
FARMACOCINE - Se absoarbe bine şi complet din intestin;
TICA - concentraţia plasmatică maximă peste 2-4 ore;
- 85-95% se leagă cu proteinele plasmatice;
- perioada de înjumătăţire constituie circa 6-12 ore;
- în organism se metabolizează prin
glucuronoconjugare şi hidroxilare;
- se elimină prin urină sub formă de
glucuronoconjugat şi derivaţi hidroxilaţi (reţin
proprietatea uricozurică).
 URICOZURICILE
PARTICULARITĂŢI ŞI MECANISM DE
ACŢIUNE:
Sulfinpirazona
Este un metabolit activ al fenilbutazonei;
are proprietăţi antiagregante plachetare;
în dozele terapeutice inhibă mecanismul
transportor, care asigură reabsorbţia tubulară a
acidului uric;
în dozele mici inhibă secreţia acidului uric,
micşorând eliminarea.
FARMACOCINETICA:
- Se absoarbe complet din intestin;
- 98-99% se leagă cu proteinele plasmatice;
- perioada de înjumătăţire constituie 2-5 ore;
- în organism parţial se metabolizează, formând
un metabolit activ p-hidroxi (T0,5 ~ 60min);
- se elimină prin urină (30-39%) sub formă
neschimbată.
 Benzbromarona
Farmacodinamia:
Este un uricozuric puternic și cu efect prelungit (timp
de 24-48 ore),
Induce rapid scăderea uricemiei cu aproximativ 50-
60% ca urmare a inhibării reabsorbției tubulare a
acidului uric.
Scăderea semnificativă a uricemiei după
administrarea benzbromaronei creează un gradient de
concentrație între depozitele tisulare de urați și
plasmă, fapt care determină mobilizarea acestora și
declanșarea unor accese de gută (se previn prin
coadministrarea colchicinei).
Își păstrează efectul uricozuric și la pacienții cu
creatinină serică peste 2 mg%, putând fi administrată
și la pacienții cu insuficiență renală.
 Benzbromarona
Indicații:
Tratamentul hiperuricemiei simptomatice și a gutei cronice
cu uricozurie normală sau scăzută.
Contraindicații:
Sarcină,
Litiaza urică sau uricozurie >700 mg/24 ore;
Hiperuricemie secundară hemopatiilor maligne.
Reacțiile adverse:
Riscul de precipitarea a uraților în căile urinare și
dezvoltarea litiazei urice (principalul efect nedorit),
Rar: diaree (5%), reacții alergice cutanate (bromide),
Risc de declanșare a unor accese acute de gută (fenomenul
este diminuat prin asocierea colchicinei sau a
indometacinei).
REACŢIILE ADVERSE ALE ANTIGUTOASELOR

COLCHICINA
-Tulburări digestive: greaţă, vomă, dureri
abdominale, diaree, gastroenterită hemoragică;
-deshidratare, şoc;
-afectare renală cu hematurie şi oligurie;
-dureri („arsuri”) ale gâtului;
-deprimarea SNC;
-leucopenie, urmată uneori de leucocitoză;
-agranulocitoză;
-anemie aplastică;
-alopecie.
REACŢIILE ADVERSE ALE ANTIGUTOASELOR

ALOPURINOLUL
-Erupţii cutanate papuloeritematoase pruriginoase;
- tulburări digestive: epigastralgie, greaţă, diaree;
- dermatita exfoliativă, necroliză epidermică; sindrom
toxic grav cu vasculită; deprimarea hematopoezei,
eozinofilie, anemie aplastică, agranulocitoză,
trombocitopenie;
- febră, artralgii, limfoadenopatii;
- hepatita granulomatoasă; nefrita interstiţială; nevrita
periferică; colangita acută;
-creşterea tranzitorie de transaminaze serice.
 PROBENECIDUL
-Tulburări digestive: anorexie, epigastralgii, greaţă (8-10%);
-erupţii cutanate şi alte reacţii alergice;
-disfuncţie renală sau hepatică;
-sindrom nefrotic (rareori);
-anemie aplastică;
-excitaţie a sistemului nervos.
SULFINPIRAZONA
-Tulburări digestive (rar);
-ulcer, hemoragii gastrointestinale (foarte rar);
-erupţii cutanate, febră;
-anemie, leucopenie, trombocitopenie, agranulocitoză;
-afectarea toxică a ficatului şi rinichilor.

BENZBROMAZONA
-Reacţii alergice cutanate;
-diaree (până la 5%);
-acutizarea gutei.
 REMEDIILE ANTIGUTOASE
Denumirea
Sinonime Formele de livrare
internaţională
Cholchicinum, Colcemid, Comp. câte 0,001 g
COLCHICINA
Demecolcinum Drajeuri a câte 0,0005 g
Allopurinolum, Alopron,
Burmadon, Gichtex, Lysuron,
ALOPURINOL Comp.câte 0,1 g şi 0,3 g
Milurit, Zyloric, Zyloprim,
Usosin
Probenecidum, Benemid,
PROBENECID Perdurine, Probecid, Proboxin, Comprimate a câte 0,5 g
Uricosid
Sulfinpyrazonum, Anturan,
SULFINPIRAZONA Comprimate a câte 0,1 g
Rabenid
Benzbromaronum,
BENBROMAZONA Azubromaron, Desuric, Exurate, Comprimate a câte 0,1 g
Normurat, Uricovac M
Antiinflamatoarele nesteroidiene
Sunt medicamente eficiente în cursul crizei de
gută şi constituie o alternativă terapeutică la
bolnavii care prezintă intoleranţă digestivă la
colchicină. Efectul favorabil se datorează:
◦ Inhibării COX şi împiedicării eliberării de Pg,
cu rol proinflamator,
◦ Reducerii procesului de fagocitoză
macrofagică a cristalelor de uraţi.
PREPARATELE UTILIZATE ÎN DEREGLĂRILE
ECHILIBRULUI HIDROELECTROLITIC

A. SOLUŢIILE CRISTALOIDE
1. SOLUŢIILE SALINE
a) Izotone 1) simple - soluţia salină izotonă,
2) polielectrolitice - soluţia Ringer, soluţia Ringer
lactat, Ringer– Lok, acesol, disol, trisol, rehidron
Glucosolan etc.
 b) hipotone – simple: soluţie clorură de sodiu 0,45%
şi/sau cu glucoză
 Polielectrolitice – ionosteril HDS, ionosteril HF10 etc.
c) hipertone – clorură de sodiu 5%, 10% sau 20%
2. SOLUŢIILE NESALINE – soluţiile glucoză 5%, 10%,
20% sau 40%; soluţie fructoză 20%
B. SOLUŢII COLOIDALE

1. DEXTRANI
a) Cu masă moleculară mică - polividon, manitol,
sorbitol
b) Cu masă moleculară medie - dextran 40
c) Cu masă moleculară mare - dextran 70

2. AMIDONURI – hidroxietilamidon

3. POLIMERI POLIPEPTIDICI – poligelina,

oxipoligelatina, gelatina polisuccinat

4. PREPARATELE SÂNGELUI – albumina umană, plasma.

C. SĂRURILE MINERALE
1.PREPARATELE POTASIULUI – clorură de potasiu,
bicarbonat de potasiu, lactat de potasiu, asparcam,
panangină

2.PREPARATELE SODIULUI –clorură de sodiu,

bicarbonat de sodiu, acetat de sodiu, lactat de sodiu, citrat
de sodiu

3.PREPARATELE CALCIULUI – clorură de calciu,

gluconat de calciu, carbonat de calciu, levulinat de
calciu etc.
4.PREPARATELE MAGNEZIULUI – sulfat de magneziu,
clorură de magneziu, oxid de magneziu, hidroxid de
magneziu, asparcam, panangină
 Farmacologia a dextranilor 40 şi 70
Farmacodinamia
Sunt polizaharide formate prin unirea unui număr mare de
molecule de glucoză prin legături alfa-1,6 prin acţiunea
unor bacterii asupra zaharozei. În soluţii au o vâscozitate
şi presiune osmotică similare plasmei.
 La administrarea i/v, de rând cu volumul administrat,
contribuie la atragere a lichidului din spaţiul extracelular
(până la 20-25 ml la 1 g substanţă) în lumenul vascular
cu creşterea volumului sângelui circulant. Ca rezultat
survin efectele:
- efect de volum – restabilesc volumul de sânge circulant
prin volumul de dextran și prin volumul de lichid atras
din țesuturi;
- efect hipertensiv - creşte presarcina, debitul cardiac, TA;
Farmacologia a dextranilor 40 şi 70

- efect antitrombotic – micşorează vâscozitatea şi

hematocritul, inhibă agregarea plachetară, dilată pasiv
capilarele, ameliorează microcirculaţia şi oxigenarea
tisulară;
- efect diuretic – prin creşterea VSC intensifică fluxul
renal şi filtraţia glomerulară;
- efect detoxicant – prin creşterea VSC ( produce
hemodiluţie cu reducerea concentraţiei relative a
toxicului şi accelerează eliminarea lui prin acţiunea
diuretică);
Farmacologia a dextranilor 40 şi 70
Indicaţii
1) tratamentul şi profilaxia şocului hipovolemic
(hemoragic, traumatic, conbustional, septic etc.)
2) maladii cauzate de dereglări ale microcirculaţiei;
3) profilaxia şi tratamentul trombozelor şi
tromboemboliilor, endarteritelor, maladiei
Raynoud, chirurgia vasculară şi plastică,
cardiochirurgie;
4) tratamentul intoxicaţiilor în combustii, peritonite
etc.;
5) hipotensiuni arteriale acute
Farmacologia a dextranilor 40 şi 70
Contraindicaţii

1) insuficienţa cardiacă avansată

2) insuficienţa renală cu oligurie sau anurie
3) traumele cerebrale cu hipertensiune intracraniană
4) ictus hemoragic
5) diateze hemoragice, trombocitopenie
6) reacţii alergice la preparat
Farmacologia a dextranilor 40 şi 70

Reacţiile adverse
1) reacţii alergice sau anafilactoide (prurit, urticarie,
artralgii până la şoc anafilactic);
2) micşorarea coagulabilităţii la doze mari;
3) supraîncărcarea circulaţiei sistemice cu risc de
edem pulmonar, insuficienţă cardiacă;
4) acidoză la administrarea de volume mari
(îndeosebi pentru dextran 70);
5) reacţii de pseudoaglutinare
Farmacologia a dextranilor cu masă moleculară
mică - neopolividon (neohemodez)

Farmacodinamia
Reprezintă o soluţie 6% de polivinilpirolidon cu masa
moleculară între 10000 şi 16000 cu conținut de ioni de
sodiu, potasiu, calciu, magneziu, clor cu un pH= 5,2-7.0
La administrarea i/v creşte VSC (dar mai puţin ca
dextranii 40 şi 70) cu adsorbţia toxinelor pe suprafaţa
lui. Posedă efecte:
- efect detoxicant – mai marcat ca la dextranii 40 şi 70
prin adsorbţia toxinelor şi creşterea VSC ( produce
hemodiluţie cu reducerea concentraţiei relative a
toxicului şi accelerează eliminarea lui prin acţiunea
diuretică);
Farmacologia a dextranilor cu masă moleculară
mică

- efect de volum – restabilește volumul de sânge circulant

prin volumul de dextran administrat și prin volumul de
lichid atras din țesuturi (efect mai slab ca la dextranii 40
şi 70), durata efectului de volum este mică (câteva ore);
- efect hipertensiv – creşte TA, debitul cardiac, presarcina
- efect antitrombotic – micşorează vâscozitatea şi
hematocritul, inhibă agregarea plachetară, dilată pasiv
capilarele, ameliorează microcirculaţia şi oxigenarea
tisulară (efect mai slab ca la dextranii 40 şi 70);
- efect diuretic marcat – prin creşterea VSC intensifică
fluxul renal şi filtraţia glomerulară;
 Neopilividon
Indicațiile:
Intoxicații în peritonite, combustii, boala actinică,
postoperatorii, infecțiile gastrointestinale, septicemie,
boala hemolitică și toxemiile nou-născuților etc.,
Intoxicații cu medicamente și toxine dializabile;toxicoza
gravidelor.
Eficacitatea comparativ mai mică în:
Tratamentul și profilaxia șocului hipovolemic
(hemoragic, traumatic, combustional, septic etc.);
Maladii cauzate de dereglări ale microcirculației;
Profilaxia și tratamentul trombozelor și
tromboemboliilor, endarteritelor, maladiei Raynoud,
chirurgia vasculară și plastică, cardiochirurgie.
 Neopilividon
Indicațiile: administrarea enterală
Infecțiile gastrointestinale acute, toxicoinfecțiile
alimentare;
Insuficiența hepatică sau renală acută;
Toxicoza gravidelor etc.
Contraindicațiile:
Insuficiența cardiacă congestivă avansată,
Alergii grave,
Hemoragii intracraniene,
Astmul broșic,
Nefrita acută.
 Neopilividon
Reacțiile adverse:
La administrarea rapidă: hipotensiune
arterială, tahicardie, dispnee;
La administrarea unternă: greață, vomă,
Sunt descrise cazuri de dermatoză
papuloasă difuză, hepatosplenomegalie.
Farmacologia a polimerilor polipeptidici
Farmacodinamia
Poligelina şi preparatele asemănătoare reprezintă un
polimer din peptidele obţinute din gelatina
denaturată care formează o reţea datorită legării prin
punţi de uree cu o masă moleculară de 35000
La administrarea i/v reface VSC cu circa 60% superior
volumului iniţial datorită proprietăţilor coloidale şi
osmotice.
Preparatul, de asemenea, ameliorează microcirculaţia
şi proprietăţile reologice ale sângelui (deşi mai slabe
ca la dextranii 40 şi 70), contribuie la detoxicarea
organismului.
 Farmacologia a polimerilor polipeptidici
Indicaţiile
- şoc hipovolemic (hemoragic, traumatic, combustional
etc.);
Contraindicaţii
 sensibilitatea la preparat;
 insuficienţa cardiacă avansată
 asocierea cu sângele citrat
Reacţiile adverse
 reacţii alergice cu erupţii urticariene, dispnee,
hipotensiune, f.rar: şoc anafilactic;
 suprasolicitarea circulatorie cu insuficienţă cardiacă etc.
Preparatele utilizate cu scopul
combaterii alcalozei şi acidozei
MEDICAŢIA ACIDIFINATĂ
◦ SOLUŢIE AMONIU CLORID
◦ SOLUŢIE NATRIU CLORID
◦ SOLUŢIE KALIU CLORID
◦ SOLUŢIE ACID CLORHIDRIC (0,1-0,2N)
◦ SOLUŢIE L -ARGININĂ SAU L-LIZINĂ
◦ SOLUŢIE ACID ASCORBIC

MEDICAŢIA ALCALIZANTĂ
◦ SOLUŢIE NATRIU BICARBONAT
◦ SOLUŢIE NATRIU ACETAT
◦ SOLUŢIE NATRIU CITRAT
◦ SOLUŢIE NATRIU LACTAT
◦ TROMETAMOL
 Preparatele utilizate în tratamentul acidozelor
Parametrii Caracterizarea preparatelor
BICARBONATUL DE SODIU
Proprietăţile - intră în reacţii directe cu valenţele acide (H+)
farmacologice NaHCO3 + H+ = H2O + CO2 + Na+
- acţionează rapid, preponderent în spaţiul intravascular şi
extracelular;
- cantitatea de NaHCO3 necesară pentru a majora pH cu
0,1 este cu atât mai mare cu cât această diferenţă se face
pentru valori mai scăzute ale pH (6,9-7,0) faţă de cele
apropiate de normă (7,3-7,4). De aici devine clar, de ce la
un pH <7 e foarte dificil de refăcut pH, iar la pH >7,3 e
pericol de alcaloză metabolică.

Indicaţiile - acidoza metabolică

Contraindicaţiile - alcaloza metabolică;
- hipokaliemia, hiponatriemia;
- stări ce nu necesită supliment de natriu (insuficienţa
cardiacă, edem pulmonar, edeme generalizate, eclampsie
etc.)
 Lactatul, acetatul şi maleatul de sodiu
Proprietăţile - au o acţiune antiacidotică prolongată prin
farmacologice metabolizarea lactatului, acetatului cu
formarea de HCO3 care cuplează ionii de
hidrogen cu o compensare treptată a acidozei;
- eficacitatea terapeutică este mai redusă decât
a NaHCO3, deoarece acidoza împiedică
metabolizarea rapidă a lactatului;
- se administrează oral câte 2-4 g/zi sau
intravenos soluţie molară (18,66%) lactat de
sodiu;
- utilizarea este contraindicată la bolnavii cu
hepatite, întrucât poate mări lactacidemia.
 Preparatele utilizate în tratamentul alcalozelor
Preparatele Caracterizarea preparatelor
L-arginina - Se livrează în fiole soluţie molară (21,07%) 20 ml ce
clorhidrat conţine câte 1 mmol/ml clor şi L-arginină;
- este utilizată în tratamentul alcalozei metabolice grave
care nu e posibilă prin NaCl sau KCl din cauza limitării
introducerii cationilor;
- L-arginina conţine H+ şi Cl¯ fară alţi cationi, deaceea
este utilă în tratamentul alcalozei grave;
- Se indică în alcaloză, insuficienţă hepatică cu
hiperamoniemie;
- Este contraindicată în acidoze;
- Volumul necesar pentru administrare se determină după
formula: Vml concentrat = suplus de baze x 0,3 x G (kg)
E necesar de suplimentat până la 50 mmol kaliu din
cauza pierderilor.
Soluţia 0,1-0,2 - se utilizează în cazurile grave de alcaloză
N acid aditivă (100 ml HCl + 900 ml sol. 5% glucoză);
clorhidric - Vml concentrat = surplusul de baze x 3 x G
(kg);
- Este indicată în cazurile cu insuficienţă renală
în doze – 125mEq/250 ml timp de 3 ore;
- Administrarea se face într-o venă centrală
Soluţia NaCl Vezi preparatele utilizate în tratamentul
0,9% şi 5.85% deshidratărilor
Soluţia KCl - preparatul se indică în hipokaliemie, alcaloză
4%- 20ml hipokaliemică, supliment la soluţiile infuzabile fără
kaliu;
- printre contraindicaţiile preparatului putem constata:
hiperkaliemia, hipercloremic, oliguria, anuria,
prudenţă în insuficienţa cardiacă;
- se preferă administrarea soluţiei molare (7,4% , 1ml
= 1mmol KCl). Dacă nu sunt indicaţii se recomandă
câte 20-30 mmol K+/oră sau 100-150 mmol K+/zi.