Epidemiologia şi profilaxia

rabiei.
Plan
• Agentul patogen, caracteristica, rezistenţa.
• Sursa de agenţi patogeni.
• Simptomele clinice principale
• Perioada de incubaţie
• Perioada de contagiozitate
• Diagnosticul de laborator,
• Măsurile profilactice şi antiepidemice la rabie.
Agentul patogen, caracteristica, rezistenţa.
Rabia sau turbarea este o boala virala care afecteaza sistemul
nervos central. 90% din rabia umana provine de la muscatura de
caine.
Agentul pathogen-virusul rabic, aparține familiei Rhabdoviridae,
genul Lyssavirus. Are genomul de tip ARN, monocatenar, liniar, de
sens negativ.
Este un virus tipic neurotrop.
Prezența sa în sistemul nervos central este atestată de incluziunile
Babeș-Negri.
• În materialul nervos și în glandele salivare virusul
rezistă la +4˚C-cîteva săptămîni
• Își pierde infectivitatea la 45˚C – cîteva ore
• La 56 ˚C – o oră
• La 100 ˚C – într-un minut
• La - 190 ˚C – 3 luni
• Ușor inactivat cu razele UV, lumina solară, razele X, de
eter, 2% de cloramină, lizol, acid carbolic
 Rezervorul de infecție
• animale domestice: caini, pisici;

• animale salbatice: vulpi, lupi, coioti, lilieci, etc. Șobolanii

reprezintă de asemenea un rezervor de virus și un vector
periculos în lanțul epizootologic al turbarii.
 Transmiterea se face prin:

• muscatura, prin salivă (animalele elimină virusul cu 10-14 zile

înainte de debutul clinic al bolii). Mușcăturile animalelor
turbate sunt mai periculoase cu atît, cu cît sunt mai profunde
și în număr mai mare doarece se inoculează o cantitate mai
mare de salivă.
• zgărăieturile sunt de asemenea periculoase deoarece pot
asigura inocularea virusului. Cele mai periculoase sun
zgărăieturile de pisică, ele fiind multiple și profunde cand
lezionează un număr mare de filete nervoase.
• Transplacentar;
• accidental, in laboratoare;
• transplant de cornee;
• pe cale respiratorie, de la lilieci (in cazul explorarii unor
pesteri).
Receptivitatea este generală!!!

• Perioada de incubație este variabilă – în medie 2-3 luni de la

mușcătură, zgărietură sau contaminarea unei plăgi.
• Rar, în cazul unei mușcături multiple și adînci în regiunea capului –
numai 10-14 zile
• ≤6 luni-pîn la 1 an – mușcături superficiale pe corp și membrele
inferioare, mușcături prin îmbrăcăminte.
 Tabloul clinic
• Apariția simptomatologiei marchează un stadiu evolutiv al bolii care
de cele mai multe ori este fatal.
• Virusul atacă și lezează sistemul nervos central care include atît
encefalul (creierul) cat si măduva spinării. Pentru a preveni rabia,
persoanele infectate trebuie tratate inainte de apariția vreunui
simptom.
• - febră
• - tuse sau senzația de gît uscat
• - durere, arsură, mancărime, furnicături sau amorțeală la locul mușcăturii sau al
expunerii inițiale.
• - durere abdominală.
• - anxietate sau neliniște care se accentueaza și poate evolua spre agitatie extremă
• Simptomatologia ulterioara este mai specifica si poate include:
• - perioade alternante de comportament normal și comportament bizar sau neobișnuit
(anxietate, halucinatii, delir);
• - frică de apă (hidrofobie) sau frică de aer (aerofobie);
• - spasme musculare la nivelul mușchilor feței, gîtului sau diafragmului, urmate de
convulsii;
• - paralizia, care este adesea singurul simptom, se dezvoltă în cazul unei forme de rabie
mai puțin obisnuită, rabia paralitică, care apare după mușcătura liliecilor vampir;
• - fluctuatii mari ale temperaturii corporale, pulsului și presiunii sangvine;
• - coma, insuficienta cardiacă și respiratorie.
 Simptome la animale
• Animalele infestate pot manifesta simptome vizibile sau tulburări de
comportament. Animalul care a mușcat o persoana și care s-a comportat sau se
comportă ciudat poate fi infectat cu virusul rabic.
Este foarte posibil că un animal sa aiba rabie dacă prezintă urmatoarele semne:
- lipsa fricii de oameni, mai ales la animalele sălbatice
- atitudine timidă la un animal de casă care era de obicei prietenos
- neliniște, excitabilitate, agresiune sau schimbări bruste de comportament
- salivare in exces
- animale active noaptea (lilieci, ratoni si sconcsi) care devin active in timpul zilei
- consumul de substante care în mod normal nu sunt comestibile.
- paralizie, care uneori poate fi unicul semn.
 Investigații
• - testul direct cu anticorpi fluorescenți. Este un test uzual, rapid, care
detecteaza proteinele ce alcătuiesc virusul rabic. Testul se face prin
prelevarea unei mostre de țesut din zona potențial infectată;
• - testul de polimerizare în lanț. Acest test detectează materialul
genetic (ADN) al proteinelor din virusul rabic, este foarte exact și
poate fi făcut din saliva, lichid cefalorahidian sau oricare alt țesut.
 
Dacă o persoana a fost mușcată sau expusă în alt fel virusului rabic, se pot administra o serie de
vaccinuri, ca și profilaxie postexpunere, pînă la sosirea rezultatelor testelor care sa confirme boala și
care au ca scop prevenirea instalării bolii înainte ca diagnosticul să fie confirmat prin teste specifice.
 Mușcatura provocată de un animal cu risc mic de a fi infectat cu
rabie

• Dacă un animal cu risc mic de a fi infectat cu virusul rabic, cum ar fi animalele de

companie ca pisicile sau cîinii, mușcă pe cineva, se impune capturarea acestuia
de către autoritatile special pregătite pentru a prinde animalele infestate cu
rabie, tinerea acestora în carantină și urmarirea lor pentru aproximativ 10 zile și
dacă:
• - animalul nu prezintă semne de boala în acest interval, se presupune ca nu a fost
infestat in momentul mușcaturii și că persoana mușcata nu necesită tratament;
• - animalul dezvoltă semne de boala, atunci se va începe tratament preventiv.
Animalul infestat va fi omorît (eutanasiat) iar țesutul sau cerebral va fi supus
unor teste care să confirme existența bolii. Durează doar cateva ore pentru a se
efectua aceste teste. Dacă rezultatul este negativ, se poate opri tratamentul
prevenitv.
 Mușcatura provocată de un animal cu risc crescut de a fi infectat
cu rabie

• Dacă o persoană este mușcată de un animal cu risc mare de a fi infectat cu

virusul rabic, trebuie contactat imediat Departamentul de Sănătate Publică
local. Animalul infestat va fi capturat de personalul special antrenat pentru
aceasta. În cazul eutanasierii, țesutul cerebral al animalului va fi supus testarii
pentru confirmarea diagnosticului. În tot acest timp, persoana mușcata va fi
supusă tratamentului.
• Dacă testele sunt negative, tratamentul se oprește. Dacă testele sunt pozitive,
tratamentul se continua. Uneori, animalul suspectat de a avea rabie nu poate
fi capturat. În acest caz, este indicată contactarea Departamentului de
Sănătate Publică local, pentru a afla care specii de animale din zona respectivă
au un risc crescut de a fi infectate si de a determina astfel dacă trebuie sau nu
inițiat un tratament.
 Tratament
• După o expunere posibilă la virusul rabic, se impune curățirea rănii (cu
multă apă si săpun)  și vaccinarea pentru că acestea sunt cele mai
eficiente metode de a stopa răspîndirea infecției.
 Vaccinarea

• În cazul expunerii la virusul rabic este necesară administrarea unor vaccinuri.

Cand se administreaza vaccinurile înaintea apariției simptomelor severe, ele
previn de obicei dezvoltarea infecției și cresc șansele de recuperare. Printre
factorii luati in calcul in determinarea riscului se numara:
• - tipul expunerii – expunerea la virusul rabic se poate realiza prin
intermediul unei mușcături sau a altor răni. Rănile (infectia apare cand o
leziune deschisă a pielii sau mucoaselor este expusa virusului) duc rar la
apariția bolii, tratamentul fiind necesar;
• - tipul animalului implicat – unele animale au un risc mai mare de a fi
infestate cu virusul rabic. Purtatorii comuni ai acestui virus sunt liliecii,
sconcsi, ratonii, vulpile si coiotii.
 Tipurile de vaccin antirabic includ:

• - injectarea de anticorpi – injectarea de anticorpi (imunoglobuline) antirabie

inactivează virusul rabic care se gasește în apropierea rănii (porții de intrare in
organism), dar si cel care s-a raspandit in organism pînă cînd organismul iși poate
sintetiza singur anticorpii;
• - vaccinarea in serie – injectarea unor vaccinuri în serie determină sistemul imun
să iși crească răspunsul împotriva virusului rabic. Vaccinurile antirabice folosite
includ vaccinul cu celule diploide umane, vaccin cu virus rabic atenuat, vaccinul
din celule de embrioni de pui purificați.
• Organizatia Mondiala a Sanatatii a aprobat și alte vaccinuri, unele dintre ele
putînd fi administrate subcutan, iar altele sunt obținute din tesut nervos. Pentru
ca aceste vaccinuri aparțin unei generații mai vechi, ele au mai multe efecte
adverse.
Pentru a evita contactul cu virusul rabic se
recomandă:
• - vaccinarea impotriva virusului rabic a animalelor de companie cum sunt pisicile si cîinii;
• - dacă animalul de companie a avut un alt proprietar, noul proprietar trebuie să îi ceară
acestuia fița de vaccinări a animalului.
• - evitarea oricărui contact cu liliecii.
• - evitarea contactului sau a tentativelor de a imblînzii animale sălbatice ca vulpi, sconcși,
ratoni sau coioți. Copii trebuie instruiti sa evite aceste animale;
• - depozitarea gunoiului trebuie să se facă în containerele special amenajate, în pungi de
plastic astfel încît să nu atragă animalele sălbatice;
• - blocarea tuturor posibilelor căi de acces ale animalelor salbatice în domiciliu;
• - evitarea contactului cu cadavrelor animalelor și mai ales cu țesutul cerebral al acestora.
???????????????????????????????????????
Mulțumesc pentru atenție