Psihopedagogia adolescenților,

tinerilor și adulților.

Curs 1
 FII RESPONSABIL!
 Poartă masca de protecție!
- în sălile în care se desfăşoară activităţi didactice;
- în spaţiile secretariatului și ale altor compartimente funcţionale din cadrul
universității;

- în timpul deplasării în universitate şi în timpul pauzelor dintre activităţile

didactice, atunci când te afli în interior;
- în timpul pauzelor, în aer liber, precum şi în spaţiile aglomerate, atunci
când nu este asigurată distanţa minimă de 1 metru între persoane.

 Poartă corect masca de protecţie! Acoperă nasul, gura şi

bărbia!
 Spală-te des pe mâini!
 Tuşește sau strănută în pliul cotului sau într-un şerveţel!
 Salută-i pe ceilalţi fără să dai mâna cu ei! Nu vă strângeţi în
braţe!
 Păstrează distanţarea fizică și evită aglomeraţiile!
Proiect seminar:

 Lucrare de 4 pagini (tip licență).... Portofoliu

de nivel II.
 Parte statistică
 Total 8 surse, 2 surse internaționale –
articole din jurnale științifice, după 2005
Psihopedagogia adolescenților,
tinerilor și adulților

 Este o disciplină de graniță între diferite

ramuri ale domeniilor științifice socio-umane:
– Pedagogia, și
– Psihologia
Psihologia educației

 Deşi multe definiţii ale psihologiei educaţiei (sau

psihologiei educaţionale) se rezumă la studiul
modului în care oamenii învaţă (îndeosebi la vârstele
tinere) - de unde preferinţa multor ţări pentru
denumirea de „psihologie pedagogică” (în uz şi la noi
înainte de anul 1999) - vom lua în considerare o
accepţie cât mai largă a conceptului de „învăţare”,
incluzând aici conotaţii sociale, culturale şi politice.
Psihologia educației

 Psihologia educaţiei presupune

valorificarea cunoştinţelor, principiilor,
teoriilor şi metodelor psihologice în domeniul
educaţiei, studiind nu numai procesul
învăţării, dar şi implicaţiile pedagogice ale
maturizării cognitive, afective, sociale şi
morale.
Psihologia educației

 Psihologia educaţiei cercetează modul în

care fiinţele umane învaţă în diverse medii
educaţionale, particularităţile motivaţiei
pentru învăţare, eficacitatea intervenţiilor
educative în planul personalităţii educatului,
aspectele psihologice ale procesului de
predare - evaluare, precum şi ale relaţiilor
individuale şi colective ce se stabilesc între
participanţii la actul educativ (profesori/
formatori/educatori, educați) (Ormrod, 2008).
Psihologia educației

 Aflată la intersecţia celor două mari domenii

ştiinţifice de referinţă (psihologia şi
pedagogia), psihologia educaţiei se
centrează pe identificarea, explicarea,
clasificarea şi sistematizarea cauzelor şi
variabilelor care, pe de o parte, declanşează
şi guvernează procesul învăţării, determină
succesul ori eşecul şcolar, influenţează
dezvoltarea psihoindividuală şi psihosocială
a celor ce învaţă,….
Psihologia educației

 iar, pe de altă parte, definesc raportul dintre

aptitudinea şi competenţa pedagogică, adică
fac diferenţa între vocaţie şi pregătire în sfera
profesiunii didactice.
 Psihologia educaţiei reprezintă un instrument
indispensabil în planificarea activităţilor
didactice, în alegerea strategiilor optime de
predare şi în aplicarea metodelor de
evaluare (Elliott, 2000).
Psihologia educației

 Psihologia educaţiei este interesată nu doar

de populaţia şcolară generală, ci şi de acele
categorii având cerinţe educative speciale:
elevi cu dizabilităţi (dificultăţile de învăţare
reprezentând fie deficienţa primară, fie o
consecinţă a altei deficienţe), respectiv cei
supradotaţi şi talentaţi, capabili de
performanţă înaltă, adulți, bătrâni, etc.
Psihologia școlară

 se preocupă de evaluarea educaţională, testarea

psihologică şi consilierea elevilor (de regulă, din
primele două cicluri de învăţământ). Principalele
atribuţii ale psihologului şcolar se referă la
identificarea timpurie a elevilor cu tulburări de
învăţare şi/sau de comportament, efectuarea
evaluării psihologice periodice a elevilor (luând în
considerare particularităţile lor de ordin socio-
economic, cultural, etnic sau lingvistic), oferirea de
asistenţă în identificarea acelor factori ecologici
(*studiul interacțiunilor dintre organisme/entități în mediul lor de viață) care
pot afecta performanţa şcolară.
Psihologia vârstelor/ dezvoltării

 Psihologia vârstelor are ca obiect studiul

schimbărilor psihologice care au loc începând de la
naştere până la perioada senectuții.
 Ursula Şchiopu (1997) arată că domeniul
încorporează studiul caracteristicilor evoluţiei
psihice, dimensiunea evoluţiei temporale diferenţiate
cu schimbări ce survin în decursul întregii vieţi, de la
naştere până la moarte, cu tendinţa de a face o mai
mare apropiere a psihologiei de viaţa cotidiană.
 Contribuţii importante la studiul domeniului
au adus cercetătorii în psihologia copilului şi
adolescentului, precum şi specialiştii în
psihologia vârstei adulte şi psihologia
senectuţii. Ca urmare, se impun unele
delimitări conceptuale privind domeniul
psihologiei vârstelor în raport cu celelalte
domenii.
Psihologia copilului

 Psihologia copilului este centrată asupra

studiului copilului, are ca scop descrierea şi
explicarea dezvoltării copilului de la naştere
la adolescenţă. Psihologia copilului nu
trebuie confundată cu psihologia genetică
care la rândul ei este o ştiinţă a dezvoltării,
centrată asupra aspectului evolutiv al
comportamentelor şi asupra genezei lor.
Psihologia copilului

 Psihologia copilului studiază dezvoltarea copilului

pentru a descrie şi explica dezvoltarea acestuia,
precum şi pentru a realiza predicţii şi recomandări
privind educaţia copilului, pe când psihologia
genetică, plecând de la studiul copilului are ca scop
cunoaşterea genezei structurilor mentale ale
adultului.
 Această ramură constituie baza de analiză și
înțelegere a etapei de dezvoltare din adolescență și
tinerețe,
Pedagogia

 Pedagogia este un domeniu științific ce are

ca obiect de studiu educația și vine în
sprijinul procesului de educație ce este
destinat nu doar copiilor ci și tinerilor,
adulților și chiar bătrânilor.
 Pedagogia este o știință ce studiază diferite
aspecte ale fenomenului educațional și a
contextului de desfășurare a acestuia.
Pedagogia

 Limba greacă paidos – copil şi agoge –

conducere, astăzi am înţelege „conducerea
copilului”
 Pedagogia este un domeniu ştiinţific conturat
încă din Antichitate când s-a distins odată cu
preocupare a învăţaţilor vremii pentru
educarea copiilor şi tinerilor
Pedagogia urmărește 4 obiective:

 Descrie procesele de educaţie în general, a

celor de instruire din perioada prezentă şi
trecută.
 Analizează şi dezvoltă teoriile educaţiei,
detaliind aspectele politice, ideologice,
ştiinţifice. De asemenea, pedagogia este cea
care explică rolul valorilor, normelor,
metodelor educaţiei.
 Ce este ideologia ?
 Totalitatea ideilor și concepțiilor care reflectă interesele
unei clase sau pături sociale și care servesc la
consolidarea sau la schimbarea relațiilor sociale
existente.
Al 3-lea obiectiv

 Analizează relaţiile interumane şi impactul

acestora asupra proceselor de educaţie.
Pedagogia este cea care realizează o
selecţie a cunoştinţelor incluse în procesele
de educaţie, asigurând în felul acesta
demersuri de succes, pozitive şi cu impact
pe termen lung.
Al 4-lea obiectiv

 Evoluţia socială este analizată în cadrul

pedagogiei odată cu noţiunile de bază.
Restructurarea la nivelul proceselor de
educaţie impunându-se a fi făcută în mod
organizat, responsabil şi adecvat.
Educația adulților

 Cuprinde totalitatea proceselor și

fenomenelor educogene care continuă
educația inițială, de bază sau obligatorie sau
o compensează și înlocuiește pe aceasta cu
scopul de a completa cunoștințele generale,
de bază sau prefesionale cu scopul de a
permite indivizilor maturi să ofere răspunsuri
dinamice și adaptate la solicitările sociale.
 Acestă ramura s-a conturat ca urmare a
industrializării și necesității de a avea o forță
de muncă calificată, educată, într-o anumită
măsură.
 Adulții sunt motivați și cu o disponibilitate mai
mare pentru educație, în comparație cu un
copil.
 Scopurile pot fi diferite copil-adult
 Integrarea cunoștințelor, deprinderilor și
dezvoltarea unor aptitudini, capacității
creative în sistemul de cunoștințe ale
individului și valorificarea lor în activitatea
profesională.
– Nevoia de educație/instruire
– Capacitatea de învățare
– Disponibilitatea de a învăța
Psihopedagogia adolescenților,
tinerilor și adulților

 Este un domeniu de graniță ce se sprijină pe

informații specifice din domeniile pedagogiei,
psihologia copilului și psihologia vârstelor/ a
dezvoltării, psihologia școlară, pedagogiei
generale și educației adulților.
Ce își propupune?

 Să ofere o înțelegere a unor fenomene dintr-o

perspectivă globală
 Să evidențieze problematica psihologică a vârstelor
tinere și maturității
 Să ofere o înțelegere cu privire la particularitățile și
dinamica fenomenelor educaționale și de instruire
specifice acestor vârste.
 Să aducă în lumină aspectele specifice ce dau
eficiență demersurilor instructiv-educative destinate
acestor vârste.
Clasificarea vârstelor omului (cf lui
Verza&Verza, 2016)

Principalele perioade de vârsta sunt:

A. Ciclul de creștere și dezvoltare
 -perioada prenatală- din momentul conceperii
pâna la naștere
 1. vârsta sugarului 0-1 an
 2. vârsta antepreșcolarului 1-3 ani
 3.vârsta preșcolarului 3-6/7 ani
 mică
 -mijlocie
 -mare
 4. vârsta școlară mică 6/7- 10/11 ani
 5.vârsta școlară mijlocie 11-14/15 ani
(preadolescența sau pubertate)
 6.vârsta școlară mare 14/15- 18/19 ani
(adolescența propriu-zisă)
 7.vârsta adolescenței tardive 18/19-24/25 ani
 B. Ciclul maturității 24/25-65 ani
1. Vârsta tinereții 24/25-35
2. Vârsta adultă 35-65
 C. Ciclul vârstelor de regresie 65 până la
sfârșitul vieții
1. Vârsta bătrâneții 65-80 ani
2. Vârsta longevității 80-sfârșitul vieții
Adolescența

 14/15 ani și 18/19 ani

 Poartă și alte denumiri, astfel adolescența
este cunoscută și ca: vârsta ingrată; vârsta
de aur; vârsta integrării sociale; vârsta
crizelor, anxietății, nesiguranței, insatisfacției;
vârsta participării la progresul social…etc.
(Golu, Zlate & Verza, 1993).
 *autonomia
Pubertatea și adolescența:

 Pubertatea și adolescența sunt perioade de

dezvoltare specifice pentru a doua decadă a vieții
omului,
 Sunt perioade de trecere de la copilărie către
maturitate,
 Sunt perioade în care se realizează o integrare
socială iar rolurile sociale, implicarea socială sunt
crescute:
– De ex.: d-l Paraschivoiu și implicarea sa în acțiunea de
prostest împotriva exploatării de la Roșia Montana.
De asemenea există o implicare familială
și politică/ socială a tinerilor. Familia nu
este doar paravanul protector și mediul de
creștere și îngrijire, ci este un mediu care
trebuie susținut și creat de către membrii
săi.
Tânărul devine un membru activ la nivelul
familiei, susține familia, își aduce contribuția
la bunăstarea familiei din punct de vedere:
economic - profesional, emoțional, etc.
 Comportamentul adolescenților balansează
între copilărie și maturitate.
 Comportamentul adolescenților are o
dinamică aparte, fiind determinat și
condiționat de variați factori dar și de situația
particulară a acestei vârste de dezvoltare în
evoluția ontogenetică.
Dezvoltarea psihică

 Adolescența este analizată de către

specialiști la nivelul a trei stadii:
 A. preadolescența
 B. adolescența propriu-zisă
 C. adolescența târzie
Preadolescența 12 – 14/15 ani

 În acestă etapă se iese parțial de sub

paravanul protector și dominant al familiei și
al școlii
 Preadolescentul are un rol mai activ în viața
socială și culturală a grupului social, al
mediului, al comunității.
 Se conturează conștiința și conștiința de
sine.
 Este o etapă de intensă dezvoltare psihică,
cu multe conflicte interioare.
Preadolescența

 Sunt prezente momente de agitație,

impulsivitate, extravaganță (reflectată în
comportament, limbaj, vestimentație,
expresie artistică/creativă).
 Există momente de dificultate de
concentrare, de oboseală, rezistență scăzută
la efort – stări specifice adolescentului.
 Individualitatea se intensifică în planurile
intelectual și relațional (Șchiopu & Verza,
1997)
Adolescența propriu-zisă sau
marea adolescență (14/15 – 18 ani)

 Intelectualizare intensă (stadiul operațiilor

formale, cf lui J. Piaget).
 Se extind și sunt preluate conduite adulte
(vârsta legală de debut a angajării pe piața muncii? În Ro).
 Este independent, afișează conduite
independente în mod natural, nu
revendicativ.
 Caută mijloace de exprimare, de afirmare
personală unice și creative în raport cu
ceilalți, la nivel social.
 Afirmarea personală se realizează prin
intermediul unor activități/ provocări dificile
prin intermediul cărora se poate exprima și
se poate afirma forța personală.
Adolescența propriu-zisă
 Datorită dezvoltării intelectuale, educației
intelectuale, opiniile sunt argumentate și se caută o
validare socială.
 Preocuparea este crescută pentru probleme
abstracte și de interes general.
 Preocurările pentru lectură, tehnică, etc. sunt din ce
în ce mai rafinate, mai nuanțate ca urmare a
experiențelor educative.
 Dorința de afirmare personală nu se remarcă doar la
nivelul relațiilor afective dar și a interacțiunilor sociale
conjuncturale.
Adolescența prelungită 18/20 – 25
ani

 Se referă la tineri integrați în activități

profesionale dar și tineri care urmează
programele universitare sau alte programe
instructiv-educative.

 Programele de instruire limitează independența

economică a adolescenșilor, dar autonomia lor
se consolidează în alte modalități: se dezvoltă
personalitatea, se dezv. cunoștințele,
deprinderile, comportamentele, etc.
Adolescența prelungită 18/20 – 25
ani

 Programele de instruire aduc un plus în

statutul persoanei. Efectele parcurgerii unor
astfel de programe, implică noi roluri și
responsabilități profesionale și sociale.
 De asemenea, participarea socială este
intensă.
Educația din perspectiva socială:

 Orice societate caută să aibă indivizi educați

iar interesul general social pentru nivelul de
educație al membrilor societății s-a conturat
începând cu perioada industrializării (parte
dintr-o etapă mai largă de modernizare) din
secolul al XVIII-lea, ce a debutat în Regatul
Unit.
 Societatea industrializată avea nevoie de
forță de muncă educată și acest fapt a
impulsionat interesul față de nivelul de
cunoștințe al tuturor membrilor societății.
 Treptat, în cadrul procesului de modernizare,
societățile au început să dezvolte sistemul de
învățământ destinat tuturor membrilor săi, și
treptat acesta a devenit, într-o componentă a
sa, obligatoriu.
Studiile universitare – o
perspectivă de dezvoltare

 Studiile universitare constituie o etapă importantă și

o premisă a dezvoltării individuale și cu impact
social: de status și rol social.
 Educația este o valoare socială și umană a societății
moderne iar instituțiile, comunitățile, grupurile și
indivizii valorizează educația.
 Statele lumii susțin învățământul universitar și fiecare
stat încearcă să-și instruiască membrii societății
pentru a avea specialiști în diferite domenii științifice.
Aspecte favorabile dezvoltării
(Pacarella & Terenzini, 1991):

Studiul evidențiază beneficiile aduse de

programul universitar de pregătire pentru tineri:
Cantitatea și calitatea cunoștințelor
Abilități intelectuale
Modificări atitudinale
Abilități sociale
Specializare și orientare profesională*
Structurare și cristalizarea sistemului de valori
morale, profesionale, etc.
Studiile uiversitare:

 Cresc probabilitatea de integrare pe piața

muncii
 Cresc beneficiile economice pe termen scurt
și lung, deci autonomia persoanei
 Cresc statutul social al persoanei
AUTONOMIA

 Adolescentul, privind din perspectiva contemporană,

este într-o etapă de dependență financiară față de
familia de origine dar independența sa începe să se
contureze în planul ideillor, convingerilor, aspirațiilor
sale.
 Adolescentul începe să contribuie la nevoile
financiare ale familiei, iar în condițiile constituirii
propriei familii, își aduce contribuția la menținerea
acesteia.
 Studiile universitare/ alte programe de studii,
calificare limitează autonomia financiară a
adolescentului.
 În ceea ce privește principalul tip de
activitate, rămâne dominantă învățarea.
Autonomia ideației ilustrează un anumit nivel
de autonomie și la nivelul educație.
Autoeducația începe să domine, astfel încât,
treptat, să se poată trece la autoinstruire.
Autonomia și relația cu adultul/
părintele

 Relația este deseori tensionată

 Adolescentul este fluctuant în poziția sa la nivelul
relației, fie este dependent de adult – îi urmează
modelul, împărtășește valorile promovate de acesta,
fie se distanțează de acesta și contestă poziția,
ideile, valorile susținute.
 Etapa adolescenței este o perioadă de definire a
identității și stimei de sine, de confirmare a unui
status și rol social. Odată acestea obținute, persoana
se poate afirma ca autonomă.
 Privind evolutiv, nevoia de independență a
puberului se dezvoltă și transformă la
adolescent în nevoia de perfecționare,
autodeterminare, autodepășire și
autoeducație.
Precizări conceptuale

 Autonomia este relativă, orice loc nou de muncă sau parcurs

profesional poate reduce din autonomia profesională, iar
creșterea experienței în cadrul profesional poate duce la o
creștere a independenței.

 Status social – poziția sau rangul pe care individul îl deține la

nivelul unui grup sau al societății. El poate prescris sau
dobândit (prof, medic, mamă, etc.)

 Rol social – comportamentul ce este asociat unui status, face

referire la îndatoririle și funcțiile specifice asociate statusului.
 Curs 2