PSIHOLOGIE SOCIALĂ

Prof. univ.dr. Teodoru Marian

 Inceputuri
• Domeniul psihologiei sociale sportive nu se
poate spune că a apărut pe un teren gol,
acesta a fost semănat de personalităţi, între
care menţionăm pe Mihai Epuran, Gheorghe
Cârstea, Adrian Dragnea ş.a.
• Considerăm că apariţia acestui curs va
deschide noi oportunităţi în ceea ce numim
activităţile corporale şi va conduce în acelaşi
timp la noi reflecţii.
 DEFINIȚII
• Psihologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul psihicului, cu legile şi procesele
psihice şi cu particularităţile psihice individuale (caracter, temperament, etc.
• Între problemele studiate de psihologie menţionăm: procesele psihice
senzoriale (senzaţiile, percepţia, reprezentarea); procesele cognitive
superioare (gândirea, limbajul, memoria, imaginaţia); activităţile şi procesele
reglatorii (motivaţia, afectivitatea, voinţa, deprinderile, atenţia); sistemul de
personalitate (personalitatea, temperamentele, aptitudinile, caracterul,
creativitatea) etc.
Sociologia este studiul vieții sociale umane, a grupurilor și societăților.
(Anthony Giddens)
• Sociologia este ştiinţa care are ca obiect de studiu legile de dezvoltare,
structura şi fiziologia societăţii, relaţiile interumane în cadrul grupurilor sociale,
instituţiile speciale ale unei anumite societăţi şi ea a fost fundamentată de
Saint-Simon, P.J.Proudhon şi A. Comte. (DEXI,2007:1836).
 Psihosociologia
• În cele din urmă, cele două preocupări s-au apropiat
atât de mult, încât s-au constituit ca o știință relativ
independentă, numită de unii psihosociologie, de alții
psihologie socială.
• Psihosociologia sau psihologia socială dezvoltă azi
foarte multe subramuri, unele bine distincte, unele
aproape identice cu ale sociologiei sau ale psihologiei,
cum sunt psihosociologia muncii, a opiniei publice, a
educației, a conducerii și organizării, a generațiilor
etc. (Traian Herseni,1981:57-58).
 DEFINITII
• Psihosociologia studiază fenomenele
psihosociale, fenomene care sunt în același
timp psihice și sociale, fără putință de a fi
cercetate separat, de pe poziția unei singure
științe particulare, numai de psihologie sau
numai de sociologie.
 Definiții
• Psihologia socială este o știință de graniță între psihologia generală și
sociologie, având ca obiect propiu de cercetare fenomene și fapte
ireductibil sociale, respectiv fenomenele spiritual-psihologice
individuale, de grup, colective care iau naștere din comunicarea și
interacțiunea dintre oameni în toate activitățile lor sociale și se
manifestă în concepții, convingeri, opinii, comportamente,
mentalități, tradiții, stări de spirit, sentimente, etc
• Psihologia socială se ocupă cu studiul particularităților psihice ale
oamenilor, ca ființe social-culturale, ale conduitelor lor în cadrul
grupurilor sociale concret-istorice din care fac parte, cît și cu studiul
particularităților psihologice de grup, colective și de masă, așa cum se
manifestă ele în trăiri și comportamente comune. (Petre Pânzaru și
Pantelimon Golu,1981:2oo-201).
 DEFINITII
• Psihologia socială se ocupă cu studiul
particularităților psihice ale oamenilor, ca
ființe social-culturale, ale conduitelor lor în
cadrul grupurilor sociale concret-istorice din
care fac parte, cât și cu studiul
particularităților psihologice de grup, colective
și de masă, așa cum se manifestă ele în trăiri și
comportamente comune. (Petre Pânzaru și
Pantelimon Golu,1981:2oo-201).
 Psihosociomotricitatea-sociomotricitatea
– Psihosociomotricitatea-sociomotricitatea
• Psihosociomotricitatea este ştiinţa interdisciplinară care studiază aspectele
psihice şi sociale în contextul activităţilor motrice competiţionale şi/sau de
educaţie fizică.
• Psihosociologia motricităţii studiază aspectele comportamentale individuale şi
colective din cadrul fiecărei probe, cât şi instituţiile specifice acestora şi relaţiile
dintre ele.

• Complexitatea acestei ramuri este evidenţiată chiar din titulatura acesteia. Astfel,
toate aspectele psihosociale sunt transpuse în domeniul sportului sau al
educaţiei fizice cu tot ce comportă acestea, de exemplu la un anumit nivel (de
generalitate) este vorba de : performanţă sportivă, antrenament sportiv,
competiţie. Dacă privim la un alt nivel domeniul de studiu al psihosociologiei
motrice sportive putem evidenţia: selecţia, principalii factori ai antrenamentului,
dezvoltarea calităţilor specifice unei anumite discipline şi respectiv probe etc.
• Înt-un cadru mai restâns, psihosociomotricitatea se manifestă atât în situaţia în care sportivul practică un
sport individual, cât şi atunci când este vorba de sporturi colective, sau după oricare dintre criteriile de
clasificare a sprturilor.
• Nu putem să excludem activităţile singulare ale sportivilor care se manifestă într-un anumit cadru şi care sunt
reglementate de anumite regulamente şi, desigur, urmăresc anumite conduite în relaţie cu diferite obiective. În
sport, faţă de viaţa de zi cu zi, ştim cine ne este partener de joc şi cunoaştem forte bine şi adversarii. Practic,
rolurile şi statusurile ocupate de către sportivi sunt valabile doar în timpul concret de desfăşurare al acestor
activităţi. Desigur, după terminarea activităţilor specifice, fiecare dintre sportivi pleacă cu a serie întreagă de
experienţe, lauri, victorii, înfrângeri, învăţăminte etc.

• Sporturile colective sunt cele care se pliază cel mai bine pe valorile şi normele sociale. Multe din ele se schimbă
o dată cu evoluţia societăţilor, dar la fel de multe rămân neschimbate şi atunci când societăţile schimbă chiar
sistemul politic. Astfel, putem sublinia caracterul profund uman al acestor sporturi care indiferent de
schimbările petrecute în spaţiul politic, economic, social etc., rămân ca repere umane şi sociale, practic o
„bancă”, care nu numai că menţine geneza umanului, dar care o dezvoltă permanent prin solicitarea
potenţialităţilor umane.
• La un nivel strict al desfăşurării jocului regăsim atât caracteristici specifice ale respectivului joc, manifestate pe
de o parte prin acţiuni ce vizează comportamente, atitudini, comunicare ş.a., şi pe de altă parte contextul în
care includem atît aspectele fizice (locul în care se desfăşoară întrecerea) cât şi pe cei care asistă la competiţie
(antrenori, arbitri, medici, kinetoterapeuţi, psihologi, ziarişti, suporteri, personalul organizator etc).
• Epuran Mihai (2001) notează faptul că Parlebas Pierre a fost cel care a
dezvoltat un interesant ansamblu de idei în privinţa modalităţilor în care se
exprimă relaţiile în condiţiile activităţilor motrice, care este ea însăşi foarte
diferită de la un sport la altul.
• Dacă învăţarea socială se referă, în general, la însuşirea conduitelor de viaţă în
grup, învăţarea sociomotrică vizează dobândirea modalităţilor de comunicare
cu membrii grupului prin mişcare, cu alte cuvinte însuşirea priceperilor şi
deprinderilor de conduită tactică (în primul rând).
• Componentele sociomotricităţii sunt: lucrul în grup; lucrul pentru grup;
cooperarea pentru realizarea acţiunilor; ajutarea partenerilor; respectarea
regulilor, primirea, acceptarea responsabilităţilor; asumarea responsabilităţilor;
evaluarea partenerului; respectarea adversarului; decelarea părţilor bune şi a
slăbiciunilor adversarului; utilizarea caracteristicilor adversarului pentru a-l
învinge. (Epuran Mihai, 2001:281-282).
 Clarificari
• Relația individ-societate este esențială în ansamblul
problematicii proprii obiectului de studiu al
sociologiei”.
• Această relație este esențială pentru însuși angrenajul
vieții sociale (fiind „sufletul viu” al organismului social,
ceea ce îi conferă viață, în înțelesul deplin al acestui
termen) si înțelegem de ce relația însăși dintre
sociologie și psihologie are o pondere și o semnificație
deosebite (de ordin ontologic, nu numai epistemologic)
pentru sociologie și relațiile ei cu alte științe.
 Clarificari
• Psihologia socială are un rol instrumental
pentru demersul explicativ în studiul unor
fenomene ce țin de psiho-sociologia
grupurilor, a colectivităților umane, a
microgrupurilor, etc.(Virgiliu C. ,Paula S.,
Pompiliu G.,1994:8).
 Fenomene psihosociale de grup-definiții

• Fenomenele (faptele) psihosociale, sunt

manifestări de natură spirituală, de conştiinţă
socială (aspiraţii, credinţe, valori etc.). Ele iau
naştere din interacţiunea dintre oameni în
sistemul tuturor relaţiilor şi activităţilor sociale
concrete (familie, grup, echipă sportivă,
şcoală, comunitate națională, etc.).
 Fenomene psihosociale de grup-definiții
• Fenomnele psihosociale se realizează în contactul dintre
individul uman, cu zestrea sa psihologică, mediul social
unde trăieşte efectiv, situaţiile şi evenimentele cu care intră
în contact. (Petru P., 1981:100-101).
• Relaţiile care se stabilesc între indivizi produc o
serie de modificări comportamentale.
• Între cele mai discutate asemenea schimbări, şi
care au legătură cu unele activităţi corporale
amintim: facilitarea socială; lenea socială;
deindividualizarea.
 Facilitarea socială
• Activităţile sportive se desfăşoară în mod
invariabil în prezenţa altor persoane
(coechipieri, adversari, spectatori etc).
• Cum influenţează aceştia evoluţia
performerilor a fost şi este o preocupare
permanentă a cercetătorilor din domeniu şi nu
numai.
 Facilitarea socială
• La modul general se consideră că
desfăşurarea unor activităţi în prezenţa altor
persoane determină o îmbunătăţire a
performanţelor. Fenomenul a fost pus în
evidenţă de Norman,Triplett (1898) şi a fost
denumit „facilitare” de Floyd H. Allport în anul
1920.
 Facilitarea socială
• Norman Triplett (psiholog) era un fan al
curselor cicliste, remarcase că sportivii
pedalau mai repede atunci când rulau în
pluton (33 Km/oră în medie) decât atunci când
rulau în curse contracronometru (24 Km/oră în
medie).
 Facilitarea socială
• În alt studiu,40 de copii trebuiau să înfăşoare cât
mai mult nailon de pescuit pe o mulinetă, într-
un timp cât mai scurt. Copiii au executat sarcina
singuri într-o încăpere, apoi în prezenţa altui
copil (coacţiune), ocupat şi el cu aceeaşi sarcină.
• Rezultatele au arătat clar că prezenţa unei alte
persoane poate ameliora performanţa. (în
sinteză după: Norman Triplett, citat de Serge
Ciccotti, 2007:230).
Facilitare-pentru sarcinile motrice în curs de
învăţare
• Martens R. (1969), citat de Epuran M.(2005:183)
ne prezintă un exemplu de facilitare socială
pentru sarcinile motrice în curs de învăţare.
• Subiecţii investigaţi au lucrat fie în faţa
spectatorilor, fie singuri. Grupul care a lucrat
asistat a avut inițial performanțe slabe, iar după
ce au învățat bine exercițiile, rezultatele au fost
bune atât în prezența altora, cât și singuri.
Alte teorii-Teoria fricii de evaluare
• G.Roberts et al.(1999) afirmă că activarea, prin
prezența altora nu are efect de facilitare prin
ea însăși, ci pentru că aceștia pot evalua
performanțele subiecților.
• Cu alte cuvinte , nu doar, simpla prezență
contează pentru facilitarea performanțelor.
Iar aici trebuie avut în vedere nivelul
competențelor în domeniu avute de cei
prezenți. (Vezi..concertele de muzică clasică)
 Teoria fricii de evaluare
• Susţine că publicul înseamnă pentru individ, înainte de toate,
posibilitatea de a fi evaluat. Situaţie prin care facilitarea socială
are la bază evaluarea pe care ceilalţi o fac asupra subiectului, şi
nu simpla lor prezenţă.
• Dacă munca sa poate fi evaluată cu precizie (expert)
performanța va fi mai puțin bună în prezența altuia, pentru că
individul va fi inhibat.

• În acelaşi timp, s-a demonstrat că indivizii cu scoruri înalte de

anxietate devin mai anxioşi în sitaţia de evaluare de către public
decât cei care au aceste trăsături mai puţin pronunţate, fapt ce
confirmă teoria fricii de evaluare.
 Modelarea antrenamentului ptr.obținerea
efectelor facilitatoare
• Pe baza unor observaţii s-a considerat că efectele
facilitatoare, pozitive se pot obţine cu mai mare
certitudine dacă modelarea se efectuează în câteva
faze:
1. In perioada iniţială, se va realiza „supraânvăţarea”
deprinderilor sportului respectiv, independent de
prezenţa altora;
• 2. Se vor include înregistrări cu manifestările
publicului (volumul acestor înregistrări va fi
progresiv, până la nivelul celui din situaţiile reale);
 Modelarea antrenamentului ptr.obținerea
efectelor facilitatoare
• 3. Derularea antrenamentelor în prezenţa
unor spectatori care, iniţial, asistă, fără a se
manifesta,iar apoi aceştia vor adresa încurajări
verbale şi aprecieri pozitive;

• 4. Efectuarea antrenamentelor în prezenţa

unor spectatori care vor adresa cuvinte
dezaprobatoare sau incitante.
 Alte teorii-percepția proprie
• Serge Ciccotti (2007:231-232) prezintă o sinteză a diferitelor cercetări care
arată că performanţa depinde de percepţia pe care o are subiectul în
legătură cu eficacitatea sa personală.
• Atunci când sarcinile sunt simple, subiectul știe că va reuși. Motivația
este puternică, pentru că anticipează succesul, gratificațiile și creșterea
stimei de sine. El va reacționa pozitiv în prezența altuia, iar performanța
sa va fi mai bună în prezența unui coautor sau a unui observator;
• în schimb, dacă situația face imposibilă orice evaluare a producției
personale, individul nu va fi motivat, căci îi va fi imposibil să-și
valorizeze succesul.
• Atunci când sarcinile sânt complexe, subiectul preconizează un rezultat
negativ (va eșua cu siguranță sau nu va fi bun, riscă să fie blamat, va
apărea o slabă stimă de sine etc).
 Alte elemente-spectatorii
• Prezența persoanelor la activitățile sportive
(cu referire la spectatori) trebuie tratată atât
sub aspectul favorizării-facilitării- înaltei
performanţe cât și a limitării acesteia (în
funcție de diferite aspecte, între altele:
stadiul la care se află echipa, nivelul solicitărilor
psihice, personalitatea sportivilor etc.).
 Alte elemente-locul unde se desfășoară
concursul
• De ex:
Echipele care joacă pe terenul propriu, au mai mulţi
spectatori şi fani decât echipele care joacă în deplasare.
Dar menționăm că la asemenea partide intervin și alți
factori, de exemplu mulți dintre spectatorii prezenți (relativ
neutri) susțin de obicei echipa cu mai puține șanse de
reușită.
Amintim aici si confruntările dintre echipele fruntase și cele
care retrogradează, situație , unde, de foarte multe ori, s a
întâmplat, sa învingă echipa care trebuia sa retrogradeze.
Variabile care pot influența performanțele
• Nivelul valoric
• Locul desfășurării (oaspeți, gazdă, teren neutru, afara, sală)
• Nivelul motivațional
• Atitudinea arbitrilor
• Nivelul emoțional (sportivi, antrenori, spectatori etc.)
• Experiența (sportivilor, antrenorilor)
• Durata desfășurării competiției (timp total, numărul pauzelor)
• Caracteristicile disciplinei-probei (individuale, colective, contact, non contact etc.).
• Nivelul competiției-miza competiției
• Particularitățile sportivilor
• Numărul spectatorilor și felul acestora
• Caracteristicile privind factorii climatici
• Factori dispoziționali