ORGANIZAŢII PUBLICE,

NONPROFIT ŞI PRIVATE

General (rz)
prof.univ.dr. Teodor Frunzeti

24.01.22 1
NESECRET
 CUPRINS
1. Motivarea managerilor: public versus
privat
2. Satisfacţia muncii la administratori:
public versus privat
3. Factorii de decizie în organizaţii: public
versus privat
4. Managementul în organizaţii: public
versus privat
5. Transformarea organizaţiilor: public
versus privat
6. Sunt organizaţiile publice diferite?
24.01.22 NESECRET 2
 1. MOTIVAREA MANAGERILOR:
PUBLIC VERSUS PRIVAT
• Managerii publici acordă o mai mică importanţă
recompenselor financiare masive, ca scop al
carierei şi acordă o mare importanţă serviciilor
publice şi sociale;
• Multe studii susţin că angajaţii publici au tendinţe
mai mari de căutare a securităţii decât cei din
mediul privat;
• Atâta timp cât, o nevoie crescută pentru securitate
poate fi aplicată angajaţilor din guvern, aceasta nu
pare să fie o caracteristică a angajaţilor din alte
organizaţii din sectorul public.
 1. MOTIVAREA MANAGERILOR:
PUBLIC VERSUS PRIVAT
• Wittmer, 1991 – “stereotipul prin care angajaţii publici
sunt preocupaţi de securitatea serviciului nu este
susţinut...dimpotrivă, datele indică faptul că, pentru
managerii din sectorul privtat, la un nivel statistic
semnificativ, rata serviciului are o mai mare
importanţă”;
• Rainey, 1983 – “constatările...nu indică o îngrijorare
teribilă în sectorul public, dacă sectorul privat ar fi
folosit ca linie da bază”;
• În pofida diferenţelor cu privire la administratorii din
cele două sectoare, totuşi, angajaţii din cele două
sectoare îşi desfăşoară activitatea în condiţii 4
asemănătoare de dificultate.
 2. SATISFACŢIA MUNCII LA
ADMINISTRATORI
• Maidani, 1991 - angajaţii din sectorul public “tind
să valorifice relaţiile de lucru cu colegii, condiţiile
de lucru şi politicile de organizare semnificativ mai
mult decât cei din sectorul privat”;
• Falcone, 1991 – administratorii publici câştigă în
mod considerabil nivele de satisfacţie mai mari “în
privinţa capacităţii lor de a observa ce este
îndeplinit în organizaţiile proprii”;
• Administratorii publici consideră, puţin probabil că,
renumerarea în organizaţiile lor este făcută în
funcţie de prformanţă ci, dimpotrivă, propriile
salarii reprezintă o recompensă a performanţei.
24.01.22 5
 2. SATISFACŢIA MUNCII LA
ADMINISTRATORI
• Managerii publici consideră că deţin o securitate
scăzută, autonomie redusă şi sunt mai puţin
“auto-actualizaţi” decât cei din mediul privat;
• Nemulţumirea administratorilor publici poate fi o
consecinţă a nevoilor psihologice, de împlinire şi
de status;
• Satisfacţia scăzută în ceea ce priveşte
promovarea şi recompensarea pentru munca
bine făcută “poate reflecta, pur şi simplu, norme
sau aşteptări mai stringente în rândul
managerilor din administraţiile locale” decât al
colegilor lor, menţinute de executivii corporativi.
 3. FACTORII DE DECIZIE ÎN
ORGANIZAŢII
• O componentă importantă a satisfacţiei în
muncă a unei persoane într-o organizaţie -
“sentimentul de a fi împuternicit”, a lua decizii;
• Persoanele care au activat în ambele
sectoare, la nivele mai înalte, au subliniat că,
legislatorii sunt mai puţin informaţi şi mai puţin
consecvenţi în a se ocupa de executivii publici;
• Decidenţii din organizaţiile publice nu iau
decizii cu întârziere în mod voit, ci recurg la o
serie de şedinţe şi discuţii intense pentru a lua
decizii.
7
 3. FACTORII DE DECIZIE ÎN
ORGANIZAŢII

• Coursy şi Bozeman, 1990 – decidentul este mai

participativ în sectorul public decât în cel privat:
“caracteristica de a fi public este asociată cu o
participare decizională mai mare, însă nu mai
lesne de realizat”;
• Procesul decizional din zona publică implică mai
mulţi paşi, fiind mai dificil, mai lent şi cu o arie mai
largă decât cel din sectorul privat;

24.01.22 8
4. MANAGEMENTUL ÎN ORGANIZAŢII
• Managerii publici se confruntă cu realizarea de
obiective complexe, dar nedefinite;
• Executivii publici petrec mai mult timp în contact
cu alte grupuri din afară, decât o fac
administratorii din mediul privat;
• Baldwin, 1990 – “angajaţii publici apreciază
calităţile asociate cu sensibilitatea, empatia,
gândirea deschisă, relaţiile interpersonale de
calitate, iertare, politeţe, mai mult sau în mod
egal cu angajaţii din mediul privat”.
9
4. MANAGEMENTUL ÎN ORGANIZAŢII
• Delegarea autorităţii către subordonaţi este mai
dificil de realizat în sectorul public comparativ cu
cel privat;
• În sectorul public, stabilirea şi planificarea
sarcinilor de bază sunt dificil de realizat din
cauza obiectivelor organizaţionale necentrate şi
a migrării masive din rândul executivilor de top;
• Bretschneider, 1990 – managerii din sectorul
public trebuie să se confrunte cu “nivele mai mari
de interdependenţă de-a lungul legăturilor
organizaţionale...o birocraţie mult mai mare”
decât cei din sistemul privat.
4. MANAGEMENTUL ÎN ORGANIZAŢII
• Managerii din sectorul public au un control
scăzut asupra modului în care îşi pot planifica
timpul şi, de aceea, dedică un efort redus
“managementului timpului”, comparativ cu
managerii corporativi;
• Managerii publici dedică mai mult timp
managementului crizei decât cei din mediul
privat;
• Managerii eficienţi expun un comportament de
lucru diferit, fie dacă îşi desfăşoară activitatea în
sectorul public sau privat.
 5. TRANSFORMAREA
ORGANIZAŢIILOR
• Cel mai vast fenomen organizaţional –
transformarea;
• Organizaţiile se transformă fie din cauză că
oamenii din cadrul lor consideră că o schimbare
este necesară, fie din cauza mediului obiectiv
care induce schimbarea;
• Mediul are un impact neobişnuit de proeminent
asupra organizaţiilor publice, acestea
reacţionând la impact prin “birocratizare”
(adăugarea sau amplificarea complexă a
mecanismelor).
 5. TRANSFORMAREA
ORGANIZAŢIILOR
• Cele două surse majore de mediu “birocratice”
în organizaţiile publice sunt “reguli şi legi
externe cu privire la funcţiuni de personal şi
buget”;
• Organizaţiile publice găsesc modalităţi de a face
faţă declinului de mediu; organizaţiile private nu
par capabile să le întreprindă;
• “Capacitatea strategică” comună
interorganizaţională într-un mediu ostil nu se
obţine în cazul firmelor private.
NESECRET 13
 6. SUNT ORGANIZAŢIILE PUBLICE
DIFERITE?
• Sectorul public sau privat în care se află o
organizaţie face o mare diferenţă în modul în care
oamenii din interiorul acesteia se comportă;
• Rainey, 1997 – “aproape toţi managerii care
contribuie în domeniu pot să aplice în mai toate
tipurile de organizaţii”;
• Distincţia dintre public şi privat ascunde, uneori,
alte tipuri de diferenţe organizaţionale, care
funcţionează la un nivel profund decât convine
societăţii, dar superficial în categoriile de tip
“guvern” şi “mediul de afaceri”.
24.01.22 NESECRET 14
 6. SUNT ORGANIZAŢIILE PUBLICE
DIFERITE?
• Distincţia între public şi privat este folosită, uneori,
ca “prim pas”, care nu se aplică, întotdeauna, în
orice analiză;
• Diferenţele pot ascunde realităţi mai profunde şi
mai importante;
• Sectorul pare să lucreze destul de bine ca variabilă
explicativă, una simplă, pe înţeles şi consistentă, în
cele mai multe cazuri;
• În concluzie, organizaţiile publice sunt diferite.

24.01.22 NESECRET 15