Stiintele comportamentului

-istoric, concept, definire

 Obiectivele cursului
• -intelegerea modului persoanelor de a reacţiona
în diferite situaţii de viaţă
• -intelegerea conceptuilui de comportament
sănătos/sanogenetic şi ceea ce înseamnă un
comportament patologic/patogenetic.
• -tehnici simple de abordare a
comportamentelor nocive care influenţează
într-un sens negativ sănătatea pacienţilor
-stiinta interdisciplinara – medicina, psihologie, sociologie,
antropologie etc
-studiaza principiile comportamentului uman si
cauta modalitatile prin care ar putea fi indreptate unele
defecte comportamentale
-obiectul stiintelor comportamentale este reprezentat de
functiile psihice: - afectiv
-cognitiv
-motivational
-modalitati de comunicare
-atitudini
-creativitate
Rolul stiintelor comportamentale in domeniul medicinii

-modificarea radicala a procentelor de morbiditate si mortalitate in cursul sec XX-

cresterea frecventei acelor afectiuni care au la baza un defect comportamental:
-comportament alimentar daunator
-mod de viata daunator
-raspuns maladaptativ la solicitari
-comportament adictiv etc
-cresterea bolilor CV, cancerului, accidentelor rutiere, boli pulmonare, suicid, consum
de droguri
-se doreste identificare FACTORILOR DE RISC IN COMPORTAMENTUL UMAN si
PREVENIREA ACESTORA

-”in societatea moderna scaderea capacitatii de munca, scaderea eficientei individului

nu mai este cauzata de afectiuni fizice si boli infectioase, ci de esecul tranzitoriu sau de
durata a capacitatilor de rezolvare a conflictelor psihice, si de anxietatea si depresia
consecutiva” (World Health Organisation)
 Comportamentul uman
- toate comportamentele umane au atât o bază genetică cât şi
una neuro-biologică-> baza comportamentelor umane
reprezentând o condiţie pentru studiere şi înţelegerea
omului.
• Comportamentul uman nu este doar o acţiune individuală
şi/sau separată a unei persoane, ci, el este rolul unor
prelucrări informaţionale cu suport determinat atât neuro-
chimic, cât şi psiho-social (conditiile de viata, mediul de
dezvoltare care se modifica in permanenta)
• Abordarea acestor aspecte din punct de vedere al neuro-
ştiinţelor, facilitează integrarea comportamentului ca şi
determinant al proceselor interrelaţionare interumane.
• Ideal echilibrul psihic este mentinut impreuna cu cel
fiziologic
-Pentru exemplificare
-bolile somatice cu origine psihica sunt denumite si bolile
civilizatiei
-ex: copilul crescut la cresa are parte de ingrijirea si
compania mamei numai cand este bolnav. Conform teoriei
de invatare, asocierile consecutive a unor evenimente cu un
stimul intens negativ sau pozitiv e prezenta mamei, iar daca
aceasta prezenta e asociata cu boala, sistemul imun a
copilului va invata sa reactioneze prin boala la orice infectie
minora
Factorii care asigura echilibrul dintre om si ambianta, asigura sentimentul de detinere
a controlului asupra situatiilor sunt reprezentati de :
-mecanismele de coping eficiente
-suportul socio-familial
-atitudini pozitive de adaptare
- pentru evaluarea mecanismelor de coping, trebuie sa urmarim cum a facut fata la
crizele fiziologice ale vietii, cat de adaptative au fost reactiile lui
-crizele fiziologice ale vietii se refera la momentele de tranzitie dintr-o perioada in alta
a vietii, caracteristice existentei fiecarui om si nu situatii catastrofale
-acestea sunt: - etapa increderii neconditionate (baza sanatatii psihice si a vitalitatii)
- etapa dezvoltarii sentimentului de autonomie, dezvoltarea
personalitatii
-etapa independentei (baza capacitatii de luare de initiativa, baza
creativitatii)-jocul
Identitatea matura se caracterizeaza prin:
-capacitatea de a gandi in perspectiva, a face planuri, a aduce sacrificii
pentru a atinge scopurile
-incredere in sine
-capacitatea de a se mobiliza intre diferitele roluri-parental, profesional
etc
-adaptabilitatea elastica in situatii noi
-identitate sexuala certa, acceptarea sexualitatii proprii
-atitudini mature, asertivitate
-schema de valori bine structurata, constanta, prioritati clare
 Comportamentul – Istoric, definire,
concept (1).
• În limbajul psihologic românesc, noţiunea de comportament a
fost preluată din limbajul psihologic francez (comportement).
• În limba latinǎ comportare înseamnă transportare.
• H. Piéron a definit în 1907 comportamentul ca o manieră de a fi şi
de a acţiona a animalelor şi a oamenilor, înţelegându-se prin
aceasta modul de manifestare obiectivă a activităţilor lor globale.
• Anterior definiţiei lui Piéron, psihologii americani şi germani
dezvoltaseră noţiunea de comportament deja de două decenii. În
limba germană corespondentul este verhalten, în engleză
behaviour, iar în engleza americană behavior (Pascal, 2013;
Pieron, 2000).
 Comportamentul – Istoric, definire,
concept (2).
• ansamblu de fenomene desfăşurabile în exterior şi un
ansamblu de fenomene de natură internă.
• Încercarea de abordare ştiinţifică a comportamentului le-a
sugerat primilor cercetători din acest domeniu să facă o
separare (diferenţiere) clară între faptele interne şi cele
externe ale unui organism.
• Pentru a ajunge la acest punct de răscruce, psihologii au
trecut prin diferite seturi de observaţii, primele şi cele mai
uşor abordabile fiind cele în legătură cu senzaţiile.
 Comportamentul normal vs.
Patologic (1)
normalul/normalitatea faţă de patologie/anormalitate definind
toate aceste concepte în termeni comportamentali.
• behaviorişti ->singurul lucru care poate cu adevărat fi
măsurat şi cuantificat în termeni statistici este
comportamentul, la nivelul simţului comun care generează
morală şi nu cunoaştere, s-a întipărit ideea că un om poate fi
descris nu după felul în care gândeşte sau se raportează prin
idei la un anumit eveniment, ci după modul în care se
comportă.
• Cu alte cuvinte, descrierea unei persoane se va realiza de
către ceilalţi prin descrierea în primă fază a tipologiilor
corporale (înălţime, greutate, culoarea ochilor, etc.)
 Comportamentul normal vs. Patologic
(2)
• In sens larg, inteligenţa este considerată un comportament,
fiecare dintre noi auzind exemple de genul prietenul/prietena
meu/mea X este inteligent/inteligentă pentru că este un bun
medic (sau o altă profesie).
• În fond, principale comportamente generatoare de succes în
medicină (spre exemplu) sunt substituite inteligenţei, dar nu
trebuie uitat că în pofida inteligenţei trecerea la act face
diferenţa dintre succes/insucces, dintre vindecare şi eşec
terapeutic, deci în definitiv nu vorbim despre altceva decât
despre un comportament adaptat şi eficient, generat de
cunoştinţe şi abilităţi superioare în medicină.
• Dacă ne referim strict la patologie/anormalitate discutăm deja
despre comportamente dezadaptative, generate este adevărat
de un stil de gândire disfuncţional.
 Comportamentul normal vs. Patologic (3)
• Dar ceea ce se observă mai ales în cazul psihopatologiei este o
schimbare comportamentală şi funcţională generată de către
boală, pacientul activându-şi diferite mecanisme de coping
cognitiv şi comportamental dezadaptative=> izolare socială,
evitare, comportamente de siguranţă, sau în cazuri grave,
agitaţie psiho-motorie.
• În concluzie, cunoaşterea modului în care un comportament
sau o serie de comportamente operează, este extrem de
importantă pentru înţelegerea diferitelor mecanisme
implicate în sanogeneză şi patonogeneză, nu doar din punct
de vedere psihopatologic, dar şi din punct de vedere al
psihodinamicii persoanei care se confruntă cu evenimente de
viaţă ostile, cum ar fi boala în orice formă ar apărea ea.
 Modificările comportamentale
• Modificarea unor comportamente în aceste cazuri, mai ales a
acelora care durează de ceva vreme, este dificilă, dar de cele
mai multe ori aceste schimbări sunt extrem de importante
pentru sănătatea pacientului, indiferent că vorbim despre
prevenţie medicală, diagnosticarea la timp a unor boli sau
tratamentul medical de specialitate.
• Ştiinţele comportamentului reprezintă unul dintre modurile
prin care acest deziderat poate fi atins, în acelaşi timp
creşterea/menţinerea calităţii vieţii putând fi obţinută de
către oameni doar prin luarea în considerare a dezvoltării
unor comportamente dorite şi modificarea
comportamentelor ineficiente şi dezadaptative.
• Scopul final al tuturor aceste comportamente adaptative nu
este altul decât adaptarea persoanei la mediul în care
trăieşte.
 Tipuri de comportamente (1)
• Ideea de bază (Skinner, 1953 ; 1974; Watson, 1913) este că toate
reacţiile/răspunsurile organismului uman, ca întreg (ceea ce
facem), pot fi conceptualizate ca fiind comportamente
deschise/exteriorizate {overt behavior; public behavior) sau
închise/interiorizate (covert behavior; private behavior).
• Comportamentele exteriorizate se referă la acele răspunsuri ale
organismului uman ca întreg care pot fi observate şi măsurate,
direct sau cu ajutorul unor aparate, independent de subiectivitatea
celui care le produce.
• Atunci când sunt generate utilizând mai ales musculatura striată şi
pot fi, în principiu, dublate de experienţa faptului că au fost
produse voluntar, intenţionat, ele se numesc comportamente
operante, în sensul că operează asupra mediului (ca atunci când
mă deplasez de la un loc la altul în spaţiu).
 Tipuri de comportamente (2)
• Atunci când sunt produse automat de stimuli, implicând mai ales
răspunsurile înnăscute/necondiţionate ale organismului, ele se mai
numesc comportamente respondente (de exemplu, clipitul,
modificările în conductanţa electrică a pielii).
• Comportamentele interiorizate se referă la acele reacţii/răspunsuri
ale organismului uman ca întreg care nu pot fi măsurate şi
observate independent de subiectivitatea celui care le produce.
Spre exemplu,
• gândul „mi-e frică" este un comportament interiorizat. Ele pot fi
însă măsurate şi observate riguros, în mod indirect, dependent de
organismul care le produce.
• Spre exemplu, subiectul poate verbaliza gândul respectiv, care,
apoi, poate fi măsurat.
• A măsura un comportament înseamnă a atribui numere unor
caracteristici ale acestuia (vezi David, 2006a; 2006b).
 Tipuri de comportamente (3)
• Principalele caracteristici ale comportamentului luate în calcul
atunci când îl măsurăm, fără a fi exclusive, sunt: (1) frecvenţa,
(2) intensitatea/aplitudinea, (3) durata, (4) latenţa.
• Comportamentele, fie ele exteriorizate sau interiorizate, sunt
guvernate de două principii fundamentale ale învăţării: (1)
principiul condiţionării clasice şi (2) principiul condiţionării
operante.
 Dezvoltarea umană privită din
perspectivă psihanalitică
• Pentru ca un copil să se dezvolte este necesar să
parcurgă mai multe stadii de dezvoltare, acestea fiind:
etapa orală, etapa anală, etapa falică, perioada de
latenţă şi stadiul genital.
 Etapa orală
• 0-1 ani, denumirea acestei etape provine din faptul că singura
sursă de plăcere este pentru copil cavitatea bucală.
• Dpdv psihanalitic: Fundamentala pt dezvoltarea ulterioară a
copilului, inclusiv tipul de personalitate pe care îl va avea.
• Freud afirmă că acei copii care nu obţin plăcere din suptul de la
sânul mamei, la vârsta adultă vor avea înclinaţii către partea
perversă a săruturilor, iar în cazul bărbaţilor acest fapt
determină o puternică motivaţie spre consum de băuturi
alcoolice sau exces de tutun.
• De asemenea, un copil care îşi obţine plăcerea din muşcatul
sânului mamei, la vârsta adultă acesta va deveni o persoană
agresivă verbal şi fizic.
 Perioada sadic-anală
• Are loc în perioada 2-4 ani şi constă în etapa primară de dezvoltare
a libidoului (energie sexuală) care se focalizează pe anusul copilului.
• Este perioada în care copilul începe să folosească oliţa, iar dacă
părinţii sunt severi, copilul va obţine plăcere din reţinerea
materiilor fecale, astfel că, din acest motiv, la vârsta adultă va
deveni egocentric, rigid, cu o slabă toleranţă a impulsurilor, având
mari şanse ca aceste trăsături de personalitate să fie însoţite şi de
manifestări nevrotice.
• În cazul în care copilul va avea plăcere în folosirea oliţei şi va găsi
plăcere în expulzarea materiilor fecale, la maturitate va fi empatic,
uman şi agreabil în relaţia cu semenii, neprezentând semne şi
simptome de nevroză.
 Perioada falică
• Este stadiul care se manifestă în perioada 3-5 ani,
acum având loc procesul de identificare sexuală a
copilului. Ceea ce face deosebit acest stadiu este
apariţia complexului Oedipian, care apare în cazul
băieţilor. Acest complex va fi discutat puţin mai jos,
după parcurgerea ultimului stadiu.
 Perioada de latenţă şi stadiul
genital
• Are loc de la vârsta de cinci ani şi până la pubertate şi
este etapa în care complexul lui Oedip a fost depăşit,
în acest stadiu copilul începând să-şi exploreze
organele sexuale, urmând ca la sfârşitul acestui
stadiu (aproape de pubertate) copii să înceapă să fie
interesaţi de sexul opus. (Freud S. , 2010; Hayes &
Orrel, 2003).
 Limite şi critici ale psihanalizei
• În privinţa abordării psihanalitice, există multe critici
privitoare la caracterul său, datorită lipsei de validare
ştiinţifică a acestor teorii.
• Totuşi, explorarea trecutului pacientului, a
sexualităţii acestuia, dar şi a relaţiilor familiale
timpurii sunt atribute de necontestat, care au
influenţat favorabil practica medicală şi psihologică,
unele dintre acestea prezentând un interes ridicat
pentru specialişti din domeniul Psy, inclusiv în
prezent.
 Teoria cognitivă a dezvoltării (1)
• Abordarea cognitivă se referă la un set de constructe mentale
necesare procesării informaţiilor referitoare la propria
persoană, sau la lume în general.
• În centrul abordării cognitive se află gândirea, aceasta fiind
văzută ca un proces prin care se execută operaţii centrale
generate asupra reprezentărilor care ţin de lumea exterioară.
• Termenul de cognitiv se referă la acele procese care sunt
evaluate conştient, dar şi la includerea abilităţilor, a
capacităţii de rezolvare de probleme şi a raţionamentelor
deductive şi inductive, toate acestea fiind prelucrate la nivelul
şi prin intermediul gândirii (Smith E. , Fredrickson, Nolen-
Hoeksema, & Loftus, 2011; Zlate M. , 1999)
 Teoria învăţării sociale
• Din punct de vedere cognitiv, un aport esenţial îl are învăţarea
observaţională, aceasta făcând parte din teoria învăţării sociale.
• Această teorie pleacă de la premisa că cogniţiile noastre ne pot
influenţa comportamentul în acelaşi fel cum stimulii generaţi de
comportamentul altor persoane ne pot influenţa hotărârile,
deciziile şi atitudinile.
• Psihologul Albert Bandura susţine faptul că noi învăţăm să ne
comportăm raportându-ne prin setul nostru de valori mentale la
comportamentul celorlalţi.
• În cazul în care comportamentele celorlalţi sunt recompensate de
către societate, existând o întărire pozitivă, atunci tindem să
repetăm acel gen de comportament şi noi.
 Exemplu
• Dacă unii dintre colegii noştri câştigă o bursă datorită
modului în care au conceput un proiect, suntem tentaţi să
facem şi noi acelaşi lucru, mai ales atunci când am aflat
faptul că criteriile de dobândire a proiectului au fost facile, iar
câştigarea acestuia le oferă posibilitatea colegilor nostru să
călătorească în străinătate, lucru pe care ni-l dorim şi noi.
• Deci, acest comportament nu este adoptat de către noi doar
pentru că există o recompensă din partea universităţii
(câştigarea proiectului), ci pentru că în afară de proiect ne
dorim să călătorim în străinătate.
• Cu alte cuvinte, teoria social-cognitivă evidenţiază faptul că
stimulii externi, cum ar fi recompensele sau pedepsele,
interferează cu schemele/gândurile noastre, acest lucru
determinând schimbările de la nivel comportamental
(Bandura, 2001).
 Analiza cost-beneficiu (3)
• Întregul nostru proces de învăţare se bazează pe situaţiile de
încercare şi eroare, cu alte cuvinte tindem să repetăm
comportamentele care ne fac plăcere şi să le respingem pe cele care
ne produc disconfort.
• Medierea şi diferenţierea între aceste comportamente are loc la
nivel cognitiv, astfel că fiecare persoană îşi dezvoltă un anumit tip de
strategie cognitivă, pe care o ataşează unui anumit tip de
comportament sau unei anumite situaţii.
• În general, majoritatea alegerilor noastre sunt luate în baza unei
analize cost-beneficiu, cu alte cuvinte la ce mă ajută acest
comportament şi la ce nu mă ajută acest comportament, suma
acestora înclinând procentul în favoarea unuia sau al altuia, acest
lucru influenţând decisiv decizia finală în privinţa adoptării sau
renunţării la un anumit tip de comportament, aceste lucru
depinzând de întărirea pozitivă sau negativă care urmează acelei
decizii (Roberts & Newton, 2003).
 Teoria comportamentală
• Teoria behavioristă postulează faptul că mediul este
determinant în formarea peronalităţii, majoritatea
comportamentelor umane fiind învăţate prin recompensă sau
pedeapsă, adică prin condiţionări care pot fi întărite negativ,
iar atunci persoana nu mai repetă un anumit comportament,
sau pozitiv, şi atunci şansa ca acel comportament să fie
repetat creşte exponenţial.
• Eysenck (1967), Gray (1970), dar şi alţi autori, prin
intermediul cercetărilor din domeniul neuroştiinţelor,
respectiv al explicaţiilor care ţin de neurotransmiţători,
descriu mecanismele biologice care stau la baza diferenţelor
individuale de personalitate. În baza acestor teorii, formarea
personalităţii este descrisă prin interacţiunea dintre factorii
biologici, de mediu şi sociali, acestora adăugându-li-se şi
experienţele de ordin personal (Corr & Matthews, 2009).
 Teoria umanistă a dezvoltării
• În opoziţie cu behaviorismul, pe care îl considera radical
datorită faptului că reducea omul la o simplă condiţionare,
dar şi cu psihanaliza, pe care o considera ca evaluând
persoana ca pe o fiinţă iraţională, teoria personalităţii
umaniste, reprezentată de C. Rogers, A. Maslow, Allport şi
alţii, postulează faptul că dezvoltarea armonioasă a unei
persoane depinde de dezvoltarea Sinelui său unic şi
individual.
• Astfel, în accepţiunea lui A. Nireştean şi M. Ardelean (2001),
personalitatea umană echilibrată (normală) se distinge prin
întrunirea unor trăsături cum ar fi sociabilitatea, capacitatea
de comunicare, echilibrul afectiv, conştiinciozitatea,
creativitatea. De asemenea, cei doi autori includ în sfera
normalităţii şi farmecul personal al unui individ. Acestor
trăsături li se pot adăuga şi altele, în funcţie de
 Bibliografie
• Gabos Grecu Marieta -Stiinte comportamentale- notiuni introductive
(2006)- Tg Mures: University Press
• Bandura, A. (2001). Social cognitive theory: An agentic perspective.
Annual review of psychology, 52, 1-26.
• Demorest, A. (2005). Psychology's grand theorists: how personal
experiences shaped professional ideas. Mahwah: Lawrence Erlbaum
Associates, Inc.
• Freud, S. (2010). Introducere în psihanaliză. Bucureşti: Trei.
• Hayes, N., & Orell, S. (2003). Introducere în psihologie (ed. a-2-a).
Bucureşti: All.
• Nireştean, A., & Ardelean, M. (2001). Personalitate şi profesie. Târgu-
Mureş: University Press.
• Smith, E., Fredrickson, B., Nolen-Hoeksema, S., & Loftus, G. (2011).
Introducere în psihologie. Bucureşti:: Editura Tehnică S.A.
• Staats, A. (1996). Behavior and personality : psychological behaviorism.
New York: Springer Publishing Company, Inc.