Clima temperată

Maria Volocenco
 Hartă politică a lumii indicând în verde cele două
zone temperate ale planetei noastre, cea nordică și
cea sudică
Despre clima temperată

Zona de climă temperată indică în geografie cele două zone din emisferele nordică
și sudică care sunt cuprinse între latitudinile tropicelor și ale cercurilor polare.
Schimbările climaterice generale dintre vară și iarnă în aceste zone sunt treptate,
indiferent dacă vremea se încălzește ori că se răcește, generând două anotimpuri
intermediare, primăvara și toamna, între extremele temperaturilor celor mai
scăzute (iarna) și a celor mai ridicate (vara). Indiferent de "vremea obișnuită" și de
localizare geografică, climatul zonelor temperate poate oferi uneori vreme extrem
de schimbătoare și greu de prezis.
Zona nordică de climă temperată se extinde între Tropicul Racului, de la
aproximativ 23,5 grade latitudine nordică până la Cercul polar de nord, la
circa 66,5 latitudine nordică. Corespunzător, zona sudică de climă temperată
se găsește între Tropicul Capricornului, situat la 23,5 grade latitudine sudică
și Cercul polar de sud, la 66,5° latitudine sudică.

Climatul corespunzător zonei temperate se numește climat temperat.

Oricum, denumirea este generică și vagă, întrucât în cadrul larg al
"climatului temperat" există o multitudine de climate tipice, atipice sau
specifice, care sunt grupate în general în climat temperat continental și
climat temperat oceanic (sau maritim).
Climatul oceanic sau maritim este evident influențat de masele mari
de apă sărată, oceane și mări, a căror prezență ajută sensibil la
stabilizarea umidității și a temperaturii de-a lungul unui an întreg.
Deoarece în zonele temperate, vânturile predominante sunt cele
care bat dinspre vest, climatul maritim este tipic pentru marginea
vestică continentelor din emisfera nordică. Astfel, în Europa, întreg
vestul acesteia, din sudul Portugaliei până la jumătatea Norvegiei,
la circa 65°–66° latitudine nordică, respectiv întreaga coastă
americană a Statelor Unite și a Canadei la Oceanul Pacific, între
40° și 60° latitudine nordică sunt exemple tipice de climat oceanic.
Climatul temperat continental este de obicei situat în interiorul continentelor, unde
există suprafețe mari de uscat în toate direcțiile, deși alteori este determinat de
orientările lanțurilor muntoase. Masa mare de uscat amplifică efectul climatului
continental atât în absorbția cât și în pierderea căldurii. Spre exemplu, în Asia,
Siberia, Mongolia și Asia Centrală ilustrează foarte clar rolul maselor mari de uscat în
definirea climatului temperat continental tipic. Celălalt factor determinant îl
reprezintă lanțurile muntoase înalte, care rețin umiditatea transportată de nori. Spre
exemplu, în America de Nord, din cauza orientării lanțului Munților Stâncoși de la
nord spre sud-vest și sud-sud-vest, toate zonele situate la est de aceștia au climă
temperat continentală, din cauza barieriei naturale a Stâncoșilor. Ca un contraexemplu
se poate menționa lanțul Alpilor, care deși suficient de înalt, fiind orientat de la vest
la est, nu blochează accesul masiv al umidității oceanice înspre interiorul
continentului european.
Cea mai mare parte a populației umane a planetei noastre locuiește în zonele
temperate, și în special în emisfera nordică.