Universitatea „Ovidius” Constanța

Facultatea de Geografie

racterizarea climatică a Americii de N

Student: Ioniță Diana - Teodora

An I
 Caracteristici climatice ale Americii de Nord

America de Nord se desfășoară în totalitate în emisfera nordică (fa ță

de Ecuator) și vestică (față de meridianul de 0 grade) între paralele de
17grade și 83 grade 39' latitudine nordică și între meridianele de 168o și 55
grade 40' longitudine vestică. Împreună cu insulele mărgina șe însumează
24,7 milioane de km pătrați, fiind al treilea continent ca dimensiuni, după
Asia și Africa. Suprafața continentului reprezintă aproximativ 4,8% din
suprafața planetei. Cuprinde Canada, Statele Unite ale Americii si Mexic, cat
si Groenlanda (cea mai mare insula din lume), Insulele Caraibe și istmul
îngust al Americii Centrale ce face legătura dintre continent și America de
Sud.
 De la ținuturile înghețate ale
nordului, la câmpiile nesfârșite și
deșerturile din sud, trecând
printr-un teren de o diversitate
extraordinară, de munți semeți
și fluvii magnifice, America de
Nord prezintă o climă la fel de
diversă precum formele sale de
relief. Dacă nordul trebuie evitat
în timpul iernii, sudul poate fi
vizitat în orice perioadă a anului,
cu câteva zone în care
temperaturile pot atinge
temperaturi aproape de limita America de Nord sau Lumea
suportabilului, în întreg Mexicul, Nouă cum i s-a spus la început a
Florida, Nevada, California sau intrat destul de târziu în
Texas în Statele Unite. orizontul geografic al
europenilor, cutezătorii
descoperitori de pământuri care,
după secole, au identificat și
cartografiat, în final, conturul
Terrei pe care îl cunoaștem
astăzi.
 În corelație cu structura și evoluția geologică, relieful continentului este
alcătuit, în părțile centrală și estică, din munți de altitudine mijlocie, podi șuri joase și
câmpii întinse, iar în partea vestică, din cordiliere montane înalte și podi șuri întinse. După
dispunerea formelor principale de relief, masa continentală nord – americană se poate
împărți în trei compartimente distincte: estul, centrul și vestul. La rândul lor, estul și
centrul alcătuiesc Estul Extracordilierilor, în timp ce partea vestică constituie Vestul
Cordilierilor. Aceste două mari compartimente continentale se deosebesc între ele din
punct de vedere al structurii geologice, în primul predominând depozite mezozoice și
terțiare cutate parțial, puțin faliate și ușor deranjate, vulcanismul recent fiind inexistent, iar
seismicitatea redusă; în cel vestic predomină depozite paleozoice, mezozoice și ter țiare
cutate puternic și recent faliate.
 Factori determinanți ai climei
Continentul nord american prezintă, datorită extensiunii latitudinale
mari, o importantă variaţiune de tipuri şi subtipuri climatice, de la climatul
polar şi subpolar în partea de nord până la cel subtropical şi tropical în partea
de sud.
Extensiunea mare în direcţia meridiană în jumătatea nordică a
continentului şi redusă în partea de sud, dublată de pătrunderea puternică a
Golfului Hudson în nord şi a Golfului Mexic în sud sunt alţi factori care
favorizează pătrunderea a două tipuri fundamental diferite de mase de aer:
- polar dinspre nord, care înaintează prin intermediul Golfului Hudson până la
nivelul Marilor Lacuri;
- tropical dinspre Golful Mexic, care înaintează de asemenea până la
aliniamentul Marilor Lacuri – Sfântul Laurenţiu creând adevărate zone de
convergenţă.
 Un alt factor important în determinarea climei în
America de Nord este dispunerea meridiană a catenelor
montane care facilitează de asemenea circulaţia pe
direcţia nord-sud a maselor de aer, zonele de climă având
o dispunere longitudinală până la nivelul deltei Fluviului
Mississippi după care urmează o dispunere latitudinală.
Influenţa curenţilor oceanici se face resimţită în
special pe ţărmurile continentului şi anume: pe ţărmul
Atlantic până la latitudinea Capului Hatteras se face
simţit Curentul Golfului, curent cald care contribuie la
temperaturile ridicate de pe jumătatea sudică a litoralului
atlantic şi a Golfului Mexic. Influenţa sa în America de
Nord este mai restrânsă decât în Europa cu cca. 20°
latitudine deoarece deviaţia sa estică este determinată de
prezenţa Curentului rece al Labradorului. Zona de
contact dintre aceşti doi curenţi marini prezintă de obicei
o nebulozitate ridicată dar şi o concentrare importantă de
bancuri de peşte.
 Un impact deosebit în formarea climei pe
continentul nord american îl au centrii barici,
centrii de presiune joasă şi ridicată care se
formează şi se deplasează pe continent în funcţie
de anotimp şi de circulaţia genearlă a atmosferei.
Astfel iarna se face simţită aici influenţa
anticiclonului canadian care aduce cu sine
temperaturi scăzute şi determină o circulaţie nord-
sud. Din cauza faptului că vara anticiclonul de
iarnă se transformă în ciclonul de vară, o zonă de
presiune joasă, sunt atrase masele de aer tropical
mai umede din zona Golfului Mexic fenomen care
este însoţit de ploi frecvente şi cu debite
semnificative. În acelaşi timp un centru de
presiune minimă se formează şi în Podişul
Colorado şi Podişul Marelui Bazin. În acest proces,
masele de aer din vest devin uscate şi calde
datorită procesului de foehnizare.
Elemente climatice
Clima Americii de Nord prezintă toate formele pe care le cunoaștem în
Europa, de la cea arctică în Alaska și nordul Canadei, la cea apropiată de
ceea ce găsim în zona Mediteranei la noi, pe Riviera Mexicană sau în coasta
Floridei. În ultima vreme, lunile de toamnă au prezentat ceva probleme pe
coasta estică a Americii, cu uragane deosebit de puternice, determinate de
schimbarea climatică. Nici interiorul nu rămâne extrem de liniștit din punct de
vedere al fenomenelor meteorologice extreme, având parte deseori de tornade
și precipitații extreme.
Forma continentului – largă în nord și îngustată în sud- reprezintă un alt
factor care influențează repartiția tipurilor climatice caracteristică.
Particularitățile climatice ale Americii de Nord sunt impuse, în special, de:
 desfășurarea pe latitudine a continentului (aproximativ 65 grade) a permis
existența aproape a tuturor zonelor climatice (de la cea polară până la cea
tropicală);
 dispunerea unităților de relief – lanțul muntos vestic care prin altitudine sa
reprezintă o importantă barieră orografică în circulația maselor de aer oceanic
care se deplasează spre continent.
Influența cordilierei se manifestă sub două aspecte:
 pozitiv - datorită prezenței lanțului muntos, versanții vestici și câmpia litorală
primesc cele mai mari cantități de precipitații (precipitații orografice) cu mare
influență asupra dezvoltării vegetației arborescente;
 negativ – care vizează regiunile situate în interiorul continentului, dincolo de
această barieră orografică, unde precipitațiile sunt reduse și uscăciunea
accentuată. Aceste zone se numără printre deșerturile și semideșerturile lumii.
După caracteristicile regionale ale elementelor climatice, pe continentul nord –
american au fost distinse mai multe regiuni climatice.

Regiunea climatică artică

Zona climei arctice cuprinde Groenlanda, NV Peninsulei
Labrador, N Golfului Hudson,N Peninsulei Alaska, Arhipelagul Nord
American. Această zonă se caracterizează printr-o climă aspră cu
temperaturi medii anuale variind iarna între -300 și -500C, iar vara
în jurul valorii de 0 ggrade C; temperatura lunii celei mai clade,
inferioară valorii de 10grade C; precipitații, în general sub formă de
zăpadă nedepășind 200 mm/an. Se resimte acțiunea mărilor reci și
înghețate și a maselor de aer de origine arctică. Înghețul este
prezent până la 7 -8 luni pe an, iar temperaturile pot coborî și până
la -60grade C. Se înregistrează diferențe între trăsăturile climatice
ale regiunilor situate pe latura pacifică, cele de pe latura atlantică și
regiunile aflate în interior, în sensul că, iarna este mai lungă, aspră,
cu viscole și zăpadă în interior în comparație cu zonele litorale unde
influența oceanelor moderează aceste trăsături.
Regiunea climatică subartică
Zona climei subpolare (subarctice) cuprinde mare
parte a Peninsulei Labrador, Golful Hudson –partea
sudică, podișurile Mackenzie și Lacurilor, sudul
Peninsulei Alaska. Particularitățile climatice ale acestei
zone constau în faptul că ienile sunt reci (media
temperaturilor între -28 – 29 gradeC) și verile sunt
moderate- temperatura lunii celei mai calde nu
depășește 13oC. Precipitațiile cad tot timpul anului,
cantitatea oscilând între 300 mm în interiorul
continentului și 500 mm pe coasta atlantică.
Desfășurarea pe longitudine impune și aici unele
diferențieri: în regiunile situate pe coasta atlantică
ploile și ceața sunt mai frecvente; în partea centrală
sau continentală iernile sunt mai aspre, temperaturile
coboară chiar până la -30 grade C în ianuarie; în
regiunea pacifică vara este scurtă, relativ caldă,
temperaturile lunii ianuarie pot coborâ până la -30
grade C iar cele ale lunii iulie urcă până la +10 gradeC.
Regiunea climatică temperată
Zona climei temperate cuprinde nordul Câmpiei Atlantice, Appalachii
nordici, Podișul Marilor Lacuri, Podișul Preeriilor, Mun ții Stânco și,
inclusiv litoralul pacific. Principalele caracteristici constau în veri
răcoroase, iernile cu zăpadă, viscole, ger, Temperaturile medii ale lunii
celei mai reci variază între -10o C și -15oC. Temperaturile medii ale
lunii celei mai calde sunt cuprinse între 20oC și 25oC, iar cantitatea
medie a precipitațiilor este de 500 – 1000 mm/an, cu varia ții
însemnate în podișurile intracordiliere și în această zonă climatică se
pot identifica diferențe de la est la vest, precum în regiunea atlantică –
se caracterizează prin veri mai răcoroase în nord (unde se face sim țită
influența curentului Labrador) și mai călduroase în sud. Temperatura
medie anuală nu depășește 10oC. În regiunea continentală – verile
sunt mai scurte. Se înregistrează diferențe de umiditate între est
(umiditate mai pronunțată) și vest. În regiunea preeriilor ( șesurilor
înalte) – are un caracter mai secetos, cu diferen țe între versan ții vestici
(temperaturi mai coborâte și precipitații mai bogate) și versanții estici
(precipitații mai reduse, ariditate).
În regiunea pacifică sunt veri răcoroase, precipita ții (orografice)
bogate, amplitudini termice de 27oC. Pe versanții vestici cantitatea de
precipitații este mai ridicată în timp ce versanții estici
se caracterizează prin veri secetoase.
Regiunea climei subtropicale
Zona climei subtropicale –
cuprinde zona desfășurată între
statul California (în NV) și nordul
Floridei (în E), inclusiv uscatul
din nordul Mexicului. Față de
clima subtropicală europeană,
cea nord-americană este mai
rece datorită curentului rece al
Californiei. Se înregistrează
temperaturi medii mai ridicate,
iarna bat vânturile vestice, iar
cantitatea de precipitații
depășește uneori 1500 mm/an,
valorile reducându-se spre
interiorul continentului.
Regiunea climei tropicale
Zona climei tropicale – cuprinde
teritoriul din jurul Golfului Mexic până la
Oceanul Pacific,
incluzând și peninsula Florida. Se
caracterizează în general prin precipitații
bogate (1000 –2.000 mm), dar există și
excepții, cum ar fi: în regiunea de vărsare
a fluviului Colorado ca și în golful
Californiei precipitațiile scad sub 100 mm
(Deșertul Sonorian).
Regiunea musonilor ecuatoriali
Zona musonilor ecuatoriali – acoperă o
regiune relativ îngustă a Mexicului spre
Oceanul Pacific
și peninsula Yucatan. În această zonă
cantitatea de precipitații depășește uneori
2.500 mm (peninsula Yucatan),
temperaturile sunt pozitive și ridicate tot
timpul anului.
Regiunea climatică rece de munte
Regiunea cuprinde sistemul Munților Stâncoși, la nord de
paralela de 47grade latitudine nordică. Se caracterizează prin
temperaturi relativ scăzute ( iarna între -14 și -28 grade C, iar vara
între +13 și 16 grade C), prin instalarea unui centru de mare presiune
amosferică de iarnă (766mm) și a unui centru de minimă presiune de
vară ca și prin precipitații reduse (200 -300 mm).
Regiunea climatică caldă de munte
Este situată între 47 grade latitudine nordică și Istmul
Tehuantepec, este caracterizată printr-o umiditate redusă ( media
precipitațiilor sub 200 mm anual) și prin temperaturi ridicate în lunile
de vară.
Regiunea climatică a alizeelor.
Se află cuprinsă în spațiul Câmpiei perimexicane. Prezintă
condiții climatice subtropicale, cu precipitații ce variază, în funcție
de condițiile orografice, între 1000 și 2000 mm anual.
 Canada este un teritoriu al climelor extreme.
Climatul canadian este clasificat ca „arctic”, ceea ce este parțial
adevărat, Canada fiind o țară de clime extreme, cu ierni ce pot dura cel puțin 6
luni. Țemperaturile variază constant, iar dezghețuri subite au loc fecvent. În
cele mai îndepărtate colțuri ale țării, media anuală ajunge sub 00. În
extremitatea sudică a golfului Hudson, în Churchil, media temperaturilor
anuale este de – 60 C. Verile scurte sunt destul de călduroase, ceea ce
permite vegetației să crească.
Agricultura poate fi profitabilă doar în partea de sud a țării. Aici iernile
sunt deosebit de friguroase, dar verile sunt mai lungi, iar temperaturile sunt
mult mai ridicate. În Saskatoon sau Winnipeg, temperaturile ajung la 40 0C
pe timpul verii, dar iarna pot scădea până la - 400 sau – 500C.
Extreme similare se regăsesc și în cantitățile de precipitații. Vancouver,
pe coasta Pacificului, are o medie a precipitațiilor anuale de 1060 mm, iar Price
Rupert- de peste 2 400 mm.
Pe coasta de est plouă des. St.John’s, în Newfoundland, înregistrează o medie
anuală de 1 500 mm.
Spre interiorul continentului, media scade. Teritoriile de preerie au o
medie de precipotații anuale de numai 350 până la 500 mm – parțial din
zăpadă. În anumiți ani codițiile de secetă pot fi foarte răspândite. Regiunile
nordice, acoperite în mare parte de păduri de conifere, prezintă, de obicei,
cantițăți mai mari de precipitații decât zonele de preerie.
SUA
Formele Predominante de climă sunt temperat continentală și temperat
oceanică. Lanțurile muntoase longitudinale blochează masele de aer oceanic,
astfel încât cea mai mare parte a continentului american are un climat
continental, cu veri călduroase și ierni friguroase. Doar coasta Pacificului și o
fâșie îngustă a Câmpiei din coasta sud –estică sunt supuse unui climat maritim
mai echilibrat.
Clima pe coasta de est este influențată de Oceanul Atlantic. Verile sunt
toride și umede, cu temperaturi crescânde înspre sud. Coasta dimprejurul
Golfului Mexic și zona de sud vest au un climat subtropical. Regiunea la sud de
San Francisco are un climat mediteraneean cu ierni ploioase. Lipsa munților
între est și vest permite un schim rapid de aer între nord și sud fapt ce
cauzează furtuni și tornade. Vara se formează frecvent vârtejuri în zona de
coastă și în bazinul Fluviului Mississippi.Cantitatea de precipitații este constant
descrescătoare cu cât distanța de coasta Atlanticului devine mai mare. În zona
de nord – vest a Pacificului plouă torențial tot anul.
Concluzii

Clima Americii de Nord variază in

funcție de latitudine, de longitudine și de
distanța față de coasta estică sau vestică.
Groenlanda este în permanență acoperită
de un strat de gheață, iar tundra și taigaua
rece se întind peste Nordul Îndepărtat.
Câmpiile mănoase din zona Marilor Câmpii
se bucură de o climă caldă, semiaridă. În
sud-vest, clima trece de la munții
înzăpeziți la deșert.
BIBLIOGRAFIE:
Marea Enciclopedie 2009 , Statele Lumii, volumul 10, Ed. Litera,
București

Matei Horia C.1985, Statele lumii, Ed. Științifică și Enciclopedică,

București

Popovici I. 1997, Geografia Americii de Nord, Ed. Științifică și

Enciclopedică, București

Terra. Revistă de informare geografică, nr. 3, 5 din 1977 și nr. 3-4 din
1990

Clima America de Nord, http://www.globi.ro