STRUCTURA ȘI FUNCȚIONAREA

CALCULATORULUI

.
 MEMORII EXTERNE PE BENZI ȘI DISCURI MAGNETICE

Principiul de funcționare a memoriilor examinate constă în

înregistrarea informației pe un strat magnetic aflat în mișcare.
Stratul magnetic este depus pe un suport neutru acesta fiind, de
regulă, o bandă de material plastic sau un disc de aluminiu. În
calitate de strat magnetic se folosește mai frecvent oxidul de fier sau
pelicule metalice subțiri de cobalt-nichel cu depunere în vid.
Înregistrarea sau citirea informației se efectuează cu ajutorul unui cap
magnetic.
 In marea lor majoritate memoriile externe pe bandă magnetică reprezintă
echipamente periferice autonome care transferă informația spre/de la memoria
internă după receptarea comenzilor corespunzătoare de la procesorul
calculatorului.

Unitate de bandă magnetică

 Capacitatea de memorare a unei benzi magnetice depinde de
densitatea înregistrării, numărul de piste, lungimea benzii și are
valori de ordinul 1000000000 octeți. Din cauza timpului mare de
acces și capacitatea de memorie relativ mică, benzile magnetice se
utilizează în general, numai pentru arhivarea informației pe
perioade mari de timp, până la 50 de ani.
 Unitatea de discuri magnetice reprezintă la etapa actuală cea mai răspândită
memorie externă a calculatoarelor numerice. Suportul informație este format dintr-
un pachet de discuri, care poate fi fix sau aviamobil, rotit cu o viteză de ordinul
miilor de turații pe minut.
Discheta (în engleză: floppy disk) este
un dispozitiv de memorie externă
pentru stocarea de date pe un disc
magnetic flexibil rotitor, care poate fi
transportat, introdus și utilizat pe alte
computere, dacă dispun de o unitate de
dischetă.
Volumul de date care poate fi inregistrat pe o discheta este relativ mic in
comparatie cu alte dispozitive de stocare: 2,88 MB pe dischete cu
diametrul de 3,5 inch (1 inch = 1 țol = 2,54 cm), fata de valori de mii de
ori mai mari pe un disc dur. Totusi, discheta este uneori folosita inca si
in ziua de azi la transferul de fișiere (date) de la un computer la altul,
precum si la stocarea volumelor mici de date.
Discul dur (sau fix; în engleza hard disk) este
un dispozitiv electronic-mecanic pentru
stocarea sau memorarea nevolatilă
(permanentă) a datelor. Utilizatorul normal nu
poate sau nu are voie să despartă discul de
circuitele de comandă corespunzătoare
În general discurile dure sunt utilizate ca suport
de stocare extern principal pentru servere și
calculatoare personale, dar și pentru anumite
aparate electronice (playere și recordere DVD,
playere MP3)
 MEMORII EXTERNE PE DISCURI OPTICE

Principiul de funcţionare a memoriilor pe discurile optice constă în înregistrarea

informaţiei pe un strat reflectorizant aflat în mişcare.)
Discul optic (CompactDisc), CD este un disc plat din plastic pe care datele se
stochează în spirală, de la centru către margine.
Capacitatea unui CD poate ajunge la 700 Mb. CD-ul se prezintă în mai multe
variante:
In functie de modul de scriere si citire a informatiei deosebim
:
a) Discuri optice numai pentru citire CD-ROM (Read Only
Memory): informatia este scrisa de fabricant si nu poate fi
modificata de utilizator;
b) Discuri optice inscriptibile CD-R (Compact Disc –
Recordable): informatia este inscrisa de utilizator,discul fiind
destinat citirii;
c) Discuri optice reinscriptibile CD-RW (ReWritable):sint
posibile mai multe cicluri de scriere / stergere a informatiei.
CD-ROM CD-R CD-RW
Structura discului optic numai pentru citire
Citirea discului optic se realizează cu ajutorul unui fascicul de lumină
care, după ce se reflectă de pe suprafața activă, este interceptat de o
celulă fotosensibilă.
În prezent, în calculatoarele personale de uz general, discurile optice
și, uneori, chiar și cele rigide, sunt înlocuite cu memorii de tip Flash.
În aceste memorii informația este stocată cu ajutorul unor circuite
electronice, ce asigură scrierea, citirea și ștergerea datelor la viteze cu
mult mai mari.