FORTA DE

FRECARE
/
 In operele lui Leonardo da Vinci există numeroase
însemnări pe care istoricii de artă nu le-au considerat
importante, din varii motive. Unele dintre acestea, datate
în anul 1493, au fost studiate de cercetătorul Ian
Hutchings, de la Universitatea Cambridge. În cadrul
cercetării pe care a demarat-o, specialistul a realizat o
descoperire deosebit de importantă: textele analizate
conţineau primele dovezi scrise care fac referire la
existenţa legilor frecării. 
Deşi era cunoscut faptul că da Vinci a realizat primul
studiu sistematic asupra forţei de frecare, cercetătorii nu
şi-au putut da seama cum şi când a venit cu aceste idei
celebrul savant italian. Recent, Ian Hutchings a reuşit să
structureze o cronologie detaliată a fenomenului analizat
de omul de ştiinţă toscan, aflând că ideea principală în
jurul căreia gravitează întreaga operă ştiinţifică a fost
pentru prima dată pusă pe hârtie în anul 1493.  (Schiţa lui Leonardo da Vinci)
.

• Potrivit acestei legi, forta de frecare este forta care apare in urma contactului
dintre doua corpuri. Forta de frecare la alunecare nu depinde de marimea
suprafetei de contact dintre corpuri. Aceste informatii sunt invatate acum la
orice curs de fizica, dar in anul 1493, cand au fost descoperite de Leonardo da
Vinci, erau ceva revolutionar.
• Descoperirea legii frecarii ii este atribuita oficial savantului francez Guillaume
Amontons, care a scris despre ea doua sute de ani mai tarziu.
• Forta de frecare - este forta care apare la suprafata de
contact dintre doua corpuri si care se opune miscarii unui
corp fata de celalalt. Ea produce franarea unui corp fata de
altul, aceasta forta avand aceeasi directie cu miscarea, dar
sens opus ei.
(Forta de frecare)
• Exemple de forte de frecare:
 IN TIMP CE TE PLIMBI - in timp ce mergi,
experimentăm în general forța de frecare. Mersul se
întâmplă numai datorită prezenței fricțiunii între picioare și
pământ. Creează o priză între ele care ne ajută să mergem
înainte. Aici forța aplicată de picior este egală și opusă
forței de frecare produsă de sol.
 FRECAREA MAINILOR - frecarea mâinilor este un
exemplu de viață de zi cu zi cu frecări ridicate. Când ne
frecăm mâinile, simțim că mâinile noastre se încălzesc; aici,
frecarea ridicată produce energie termică, oferindu-ne o
senzație mai caldă.
 SCRIIND PE O CARTE - putem scrie pe o carte sau orice
altceva din cauza fricțiunii limitate. Forța de frecare dintre
stilou și carte face ca particulele să se lipească împreună de
carte.
 FRICTIUNE EXPERIMENTATA DE METEOR - inainte
de a intra în atmosfera pământului, meteorii experimentează
o forță mare de frecareși, din această cauză, se ard înainte de a
cădea pe suprafața pământului.
 MERSUL CU BICICLETA - fricțiunea ajută la mișcare,
pornire, oprire și rotire a unei biciclete. Această frecare
ridicată asigura că nu alunecam de pe drum. Cu frecare
ridicată, designul anvelopelor dovedește aderența atât de
necesară pentru ciclu.
 URCAND PE O STANCA - atunci cand cineva urca pe o
stanca, are o frecare mare. Aceasta forța de frecare ajută la
stabilirea unei aderențe puternice între picioarele, mâinile și
suprafața stâncii. Și, de asemenea, împiedică să alunece la
întâmplare.
INCHEIEREA ȘI MODIFICAREA MIȘCĂRII
UNEI ROȚI: 
 Atunci când o mașină își rotește anvelopele pe șosea, este
necesară o frecare pentru a opri alunecarea și pentru a permite
anvelopele să se achiziționeze pe teren și să înceapă mișcarea lor
de rulare. Pe măsură ce se deplasează anvelopele, interacțiunea
dintre crestăturile de pe anvelopă și crestăturile de pe sol
formează un cuplu care încetinește viteza unghiulară a anvelopei.
 Pe măsură ce are loc mișcarea de rulare, se schimbă și forma
ambelor obiecte. De exemplu, roata se apleacă ușor, în timp ce
suprafața dezvoltă un șanț care ține toată marginea aplatizată a
roții. Forța de frecare se extinde pe toată suprafața la care
suprafețele intră în contact una cu cealaltă. Partea din față a roții
se micșorează, de asemenea, un pic ca răspuns la efectuarea unui
tip de mișcare de arat de-a lungul suprafeței
LEGIILE FRECARII:
 Legea I:
Forța de frecare la alunecare este direct proporțională cu forța de apăsare exercitată de corp pe
suprafața de alunecare care este egală în mărime cu forța de reacțiune normală la suprafața de
contact dintre corpuri.

 Legea a II-a:
Forța de frecare la alunecare depinde de natura și gradul de prelucrare al suprafețelor aflate în
contact. Dependența este caracterizată de o mărime adimensională numită coeficient de frecare al
alunecare ce ia o valoare între 0 și 1 și se notează cu µ.

 Legea a III-a:
Forța de frecare al alunecare nu depinde de aria suprafeței de contact dintre corpuri.
În final putem scrie că forța de frecare este determinată de relația:
. Pentru a deplasa un obiect pe podea, de exemplu, un dulap, un frigider, o masă, trebuie să împingem corpul cu o
anumită forţă minimă, necesară pentru a-l urni din loc. După ce corpul a pornit este necesară o forţă mai mică pentru a-l
menţine în mişcarea de alunecare pe podea.
Prin urmare, chiar înainte de a începe alunecarea apar forţe de frecare între solide, numite forţe de frecare statică sau
de aderenţă.
Forţa de frecare statică (Ffs)se exercita între corpuri aflate în repaus si este mai mare decat forţa de
frecare cinematică (Ffc )sau forţa de frecare de alunecare ce se exercita intre corpuri care aluneca unul faţă de celalalt,
numita simplu forta de frecare (Ff ).

Motivele apariției forțelor de frecare:

• Primul este rugozitatea suprafeței. Acest lucru este bine înțeles pe exemplul plăcilor de podea sau a suprafeței
Pământului. În cazul suprafețelor mai netede, precum gheața sau un acoperiș acoperit cu foi de metal, rugozitatea este
aproape invizibilă, dar asta nu înseamnă că nu sunt acolo. Aceste rugozități și nereguli se lipesc unele de altele și
interferează cu mișcarea.
• Al doilea motiv- aceasta este atracția intermoleculară, care acționează în punctele de contact ale corpurilor de
frecare. Totuși, al doilea motiv apare în principal doar în cazul corpurilor foarte bine lustruite. Practic, avem de-a face
cu prima cauză a forțelor de frecare. Și în acest caz, pentru a reduce forța de frecare, se folosește adesea lubrifiant.
-> Un strat de lubrifiant, cel mai adesea lichid, separă suprafețele de frecare, iar straturile de lichid se freacă unele
de altele, forța de frecare în care este de multe ori mai mică.
.

•Tipuri de frecare:
•Frecare externă - este considerată o frecare a corpurilor solide, fiindcă ea survine între
suprafețele corpurilor solide ce se află în contact. Frecarea externă se împarte în:
•frecare de repaus
•frecare de alunecare
•frecare de rostogolire
•Frecare de repaus (de fixare, de aderare) este cea prin care se realizează fixarea
corpurilor unul față de altul. Fără forța de frecare de fixare nu ar fi posibilă activitatea și
viața umană de zi cu zi. Oamenii nu s-ar putea deplasa, mobilele ar patina fără ca
cineva să le miște, vehiculele n-ar putea circula, patinând pe loc. Starea de fixare
(aderare) este o stare de repaus, de nemișcare, astfel că ea nu provoacă nici uzuri și nici
pierderi de energie.
•Frecare de alunecare (de glisare) survine la suprafața de contact a două corpuri care se
mișcă rectiliniu unul față de celălalt. Pentru aceeași forță normală pe suprafața de
contact, forța de frecare de alunecare este totdeauna mai mică decât forța de fixare.
•Frecare de rostogolire(de rulare) ia naștere la rostogolirea unui corp pe o suprafață de
rostogolire. Atunci când în zona sau punctul de contact forța de frecare de repaus este
mai mare decât forța acceleratoare tangențială, corpul se rostogolește fără alunecare.
• Memoriul lui Coulomb – „Teoria mecanismelor simple” – a fost menţionat cu
premiul întâi al Academiei din Paris pentru anul 1781. Partea centrală a memoriului
era consacrată cercetării frecării exterioare, frecării dintre suprafeţele corpurilor
solide. Fenomenul era cunoscut încă în antichitate, dar primele rezultate ştiinţifice
referitoare la frecare au fost obţinute abia la finele secolului XVII de către savantul
francez Guillaume Amontons (1663-1705), cunoscut şi prin perfecţionarea unor
instrumente fizice. Dacă Amontons s-a limitat la cercetarea frecării statice, Coulomb
a studiat de asemenea frecarea la alunecare şi la rostogolire. A stabilit că forţa de
frecare la alunecare depinde slab de viteza relativă a corpurilor, are valoare ceva
mai mică decât valoarea maximă a forţei de frecare statică, însă deosebirea dintre
ele este mică şi acestea se consideră aproximativ egale. S-a constatat că coeficientul (Guillaume Amontons)
de frecare la alunecare depinde de natura corpurilor aflate în contact şi de calitatea
prelucrării suprafeţelor lor. Toate aceste rezultate referitoare la frecarea dintre
corpurile solide sunt cunoscute ca legile Amontons – Coulomb. Coulomb a admis că
frecarea dintre corpurile solide se datorează faptului că suprafeţele de contact au
asperităţi care se agaţă unele de altele la alunecarea corpurilor. Astfel a fost elaborat
tabloul mecanic al frecării. Coulomb a revenit la problema frecării în 1790 când a
studiat frecarea la rostogolire. A stabilit că forţa de frecare la rostogolire este
considerabil mai mică decât cea la alunecare, iar valorea ei este direct proporţională
cu reacţiunea normală N şi invers proporţională cu raza r a corpului ce se (Charles-Augustin Coulomb)
rostogoleşte.
 Efectele negative ale fortei de frecare:

-> se dezvolta energie sub forma de caldura care duce la deformarea pieselor sau chiar la topirea acestora;
-> vehiculele nu pot atinge viteza dorita din cauza fortei de frecare cu solul si aerul;
-> reduce puterea motorului cu 20%;
-> face miscarea corpurilor statice dificila;
-> se tocesc piesele mobile ale masinilor.

 Efectele pozitive:

-> fara forta de frecare nu s-ar porni motorul automobilelor;

-> volanul nu ar ghida rotile;
-> rotile ar patina, etc.

CONCLUZIA:

Daca forta de frecare ar inceta sa existe, totul ar aluneca incotinuu, zdrobindu-se intr-un haos general.