Violența sub toate aspectele ei

-material realizat de:

Chiorean Dafina
 • Agresivitate
• Agresiune
• Violență
O tendinţă specific umană marcată prin voinţa, dorinţa de a comite un act de violenţă
asupra cuiva.
Laplanche şi Pontalis definesc agresivitatea ca: „tendinţă sau ansamblu de tendinţe
care se actualizează în conduite reale sau fantasmatice, acestea urmărind rănirea
altuia, distrugerea, constrângerea sau umilirea lui”
Potrivit Dicţionarului de Psihologie Larousse (1995), agresivitatea este definită ca
tendinţa de atacare a integrităţii fizice sau psihice a unei alte fiinţe vii.

O definiție dată agresivităţii este aceea de comportare agresivă. Din această perspectivă
agresivitatea se poate defini ca: „ansamblu de conduite ostile care se pot manifesta în plan
conştient, inconştient sau fantasmatic în scopul distrugerii, degradării, constrângerii,
negării sau umilirii unei persoane, unui obiect investit cu semnificaţie socială sau
orientate spre propria persoană (autoagresivitate), cum sunt conduitele autodistructive
întâlnite în unele tulburări psihice sau chiar în afara lor (suicidul raţional)”
•„Agresivitatea desemnează o caracteristică generală a organismelor vii, referitoare la
excitabilitate şi la activităţile de explorare necesare satisfacerii trebuinţelor fundamentale
(alimentare, de apărare, sexuale etc.). Într-un sens mai restrâns, raportându-ne exclusiv la
fiinţa umană, comportamentul agresiv este un comportament verbal sau acţional ofensiv
orientat spre umilirea, minimalizarea sau chiar suprimarea fizică a celorlalţi semeni, spre
distrugerea unor obiecte investite cu semnificaţii sociale sau contra propriei persoane.
„ (TEORII PSIHOLOGICE ASUPRA AGRESIVITĂŢII Marius Florea)
a) Un comportament natural şi instinctual propriu fiecăruia;
b) Un fapt social generat de constrângerile, dificultăţile vieţii în comun;
c) Oreacţie la frustrare;
d) Un comportament învăţat.
 Astăzi, majoritatea psihologilor sociali sunt de acord în a spune despre agresiune că: este un
comportament efectuat cu intenţia de a face rău, de a cauza prejudiciu unei alte persoane.
Prejudiciul, vătămarea–psihologică sau fizică–care este căutată poate să îmbrace forme
diverse, precum: furtul, asasinatul, umilirea, privarea de o recompensă anticipată, etc.
Ea poate fi, de asemenea, dorită fie doar pentru ea însăşi, fie ca mijloc în vederea atingerii altui
scop. În primul caz, spunem despre agresiune că este ostilă (angry aggression), în cel de-al
doilea caz ea este instrumentală.
•Într-un act de agresiune întâlnim 3 protagoniști:
VICTIMA, poate să reacţioneze în mod diferit după cum resimteatacul ca arbitrar, încălcând o
normă sau, dimpotrivă, ca justificabil.
AGRESORUL , dispune de un întreg arsenal de tehnici pentru a masca comportamentul său: el
poate nega importanţa consecinţelor, sau intenția sa, să invoce o forță exterioară sieși
(executarea unui ordin, rațiuni morale, patriotice) sau să atribuie responsabilitatea victimei.
OBSERVATORUL, percepția sa asupra actului de agresiune este influențată de foarte mulți
factori: cunoștințe, stereotipuri, prejudecăți, emoții, etc.
•Noţiunea de agresiune trebuie, aşadar, să fie în permanenţă obiectul unei evaluări critice cu
referinţe la situaţii, la circumstanţe şi la contexte, care constituie o importantă sursă de
informaţii asupra legitimităţii sale şi caracterului său adecvat sau nu.
•După G. Moser, există patru concepţii majore în ceea ce priveşte comportamentul agresiv:
a) Teoriile instinctuale–consideră ca agresiunea este o manifestare a unei pulsiuni sau instinct
înnăscut;
b) Teoriile reactive–consideră comportamentul agresiv ca o reacţie la situaţiile frustrante,
dezagreabile;
c) Teoriiale învăţării–potrivit cărora comportamentul agresiv este un comportament
achiziţionat prin intermediul unor diferite mecanisme cum este, depildă, învăţarea prin
imitaţie şi/sau observaţie;
d) Abordareac ognitivă–care pune accentul pe procesele cognitive centrale interneinserate
între stimuli şi răspunsul comportamental al individului. În varianta mai specifică a costurilor şi
beneficiilor, perspectiva cognitivă sugerează că şi comportamentele agresive sunt rezultanta
unui proces decizional: decizia de a acţiona agresiv este funcţie de raportul dintre costurile şi
beneficiile prezumate.
Exercițiu participativ. Agresiune legitimă sau ilegitimă?
•Actul de agresiune al unui polițist în scopul de aimobiliza un șofer recalcitrant care nu doreste
să se conformeze solicitărilor de a se legitima.
•Actul de agresiune al unui cetățean care lovește un hoț de buzunare surprins asupra faptei
într-un spațiu aglomerat
•Actul de agresiune al unui profesor care țipă la un elev recalcitrant.
•Actul de agresiune al unei femei față de cel care încercă să îi smulgă poșeta.

Noţiunea de violenţă, într-un sens general, desemnează utilizarea forţei destinată exercitării
unei constrângeri. Etimologic, termenul „violenţă” provine din latinescul „vis” care înseamnă
forţă, putere, folosirea forţei fizice dar şi cantitate, abundenţă, caracter esenţial al unui lucru.
La origine, însă, termenul „vis” înseamnă forţa în acţiune, resursele disponibile ale
organismului pentru a-şi exercita forţa şi puterea.

La baza noţiunii de violenţă se găseşte, deci, ideea de forţă, ideea unei puteri naturale care se
exercită asupra unui lucru sau asupra altei persoane.
•Noţiunea de violenţă se referă la utilizarea ILEGITIMĂ ŞI ILEGALĂ a forţei şi poate fi definită ca
o conduită agresivă acută, caracterizată îndeosebi prin folosirea for-ţei fizice.
•În acest sens, violenţa este o formă particulară a forţei–forma puternică, accentuată a forţei–
care se caracterizează prin recurgerea la mijloace fizice pentru a face rău altuia. Ea poate să se
exercite într-o manieră directă sau indirectă, comportă grade diferite (omor, rănire sau doar
ameninţare) şi este îndreptată asupra unor nivele diferite, cum sunt: credinţa, libertatea sau
integritatea fizică
•Violența domestică VD
•Violența împotriva fetelor și femeilor VIFF
•Violența între parteneri VIP
•Controlul coercitiv
•Violența împotriva copiilor

•Violența: ,,utilizarea forței si a constrângerii de către un individ, grupsauclasa sociala în

scopul impunerii vointeilor asupra altora" (Zamfir, Vlasceanu, ,,Dictionarde sociologie", Ed.
Babel,Bucuresti, 1998).

•Feminismul: ,,este mișcarea care pledează pentru egalitate socială, politică si economică a
femeilor cu barbatii. Acesta susține oportunitatileegale, promovarea, emanciparea si
dezvoltarea femeilor. Feminismul reclamă dezechilibrul de putere care există între femei si
barbatiși se opune subordonării femeii de către bărbat atât în familie cât și în societate„

•Sexismul: ,,reprezinta credinta sistematica că femeile sunt inferioare bărbatilor și este

exprimat prin limbaj, politici si practici cotidiene. Ca efect, apare o desconsinderare a
experiențelor feminine si inteiorizarea credintelor că ceea ce fac femeile este lipsit de
importanta. Aceasta apare în domenii ca religia, filosofia, mituri, legi, politicăsi în reactii
cotidiene în ceea ce priveste genul.
•Egalitate de gen: reprezinta protectia, promovarea si respectarea drepturilor umane ale
barbatilor si femeilor.
•Rolurilede gen: ,,sunt expresia identității de gen. Ele sunt învățate în procesul de
socializare si cuprind comportamente feminine si masculine pe care membrii unei
societati sunt încurajati să le adopte. Rolurile au câteva functiii mportante: ghideaza
comportamentul personal și social; servesc ca standarde, satisfacând o nevoie de
cunoastere de sine si a celorlalti"
•Stereotipurile de gen:,,sunt sistemeor ganizate de credinte si opinii tipizate în functie de sex.
Acestea se referala caracteristicele femeilor/barbatilor, dar si la trasaturile calitatile
feminitatii/masculinitatii. Prin stereotipurile de gen se transmit asteptarile societatii fatade
femei si barbati, iar cei care de pasesc aceste stereotipuri de cele mai multe ori sunt
sanctionati de catre societate

• Violenţa fizică, sexuală şi psihologică ce are loc în familie, inclusiv bătăile, abuzul sexual
al copiilor de sex feminin în cadrul casnic, violenţa legată de zestre, violul marital,
mutilarea genitală a femeilor, violenţa extra-maritală şi violenţa referitoare la exploatare;
(VD)
•b) Violenţa fizică, sexuală şi psihologicăce apare în comunitatea generală, inclusiv violul,
abuzul sexual, hărţuirea sexuală şi intimidarea la locul de muncă, în instituţiile
educaţionale şi în altă parte, traficul cu femei şi prostituţia (forţată); (VIFF)
•c) Violenţa fizică, sexuală şi psihologicăcomisă sau trecută cu vederea de către Stat,
oriunde apare aceasta.”A
•Violența domestică: ,,ansamblu conflictelor din grupul marital care au ca efect maltratarea
partenerului, orice formă de agresiune, abuz sau intimidare, dirijată împotriva unui membru
al căminului familial, unei rude de sânge sau contra altor persoane din mediul familial"
(Radulescu, S.M., ,,Sociologia Violentei (Intra)familiale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001).

•Violența domestică: ,,ansamblu conflictelor din grupul marital care au ca efect maltratarea
partenerului, orice formă de agresiune, abuz sau intimidare, dirijată împotriva unui
membru al căminului familial, unei rude de sânge sau contra altor persoane din mediul
familial" (Radulescu, S.M., ,,Sociologia Violentei (Intra)familiale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti,
2001).
•Simetria de gen-Femeile săvârșesc acte de violență față de partenerul intim la aproximativ
aceeași rată ca bărbații
•Asimetria de gen -Violența împotriva femeilor are o rată de prevalență mai mare. Deși
bărbații și femeile comit acte echivalente de violență minoră, nedeclarată în cadrul unor
conflicte situaționale, actele severe de violență împotriva partenerului tind să fie comise de
către bărbați.
discriminarea multiplă, pe straturi sau discriminarea intersectorială, atunci când o
persoană este afectată de discriminare din mai multe domenii: gen, financiar, educație,
piața muncii, sănătate.
Categorii intersectoriale discriminate:
Femeile rrome, femeile cu dizabilități, femeile fără adăpost, fetele instituționalizate,
femeile din mediul rural, femeile sărace, femeile migrante și refugiate, femeile care trăiesc
cu HIV/SIDA, femeile dependente de alcool/droguri,
•Violența este îndreptățită
•Violența constituie un act de educație și disciplinare
•Violența este o modalitate de a-ți afirma autoritatea
•Victima este cea blamată
Violența fizică
Contacte/atingeri fizice dureroase.
Violența sexuală
Constă în comentarii degradantel a adresa femeii, atingeri neplăcute şi diverse injurii,
provocate victimei în timpul sau înegătură cu actul sexual, incluzând şi violul marital

Violența psihologică
Injurii, ameninţări, intimidări, uciderea animalelor domestice preferate, privarea de
satisfacerea nevoilor personale esenţiale mâncare, somn, etc

Violența economică
Scăderea resurselor şi autonomiei victimei

Violența socială
Sistarea relațiilor și activităților sociale și izolarea victimei
Violența spirituală
Subestimarea sau diminuarea importanţei satisfacerii necesităţilor moral-spirituale prin
interzicere, limitare, ridiculizare

Violența domesctică are un caracter:

• Instrumental: agresorul controlează victima şi obţine ceea ce doreşte de la ea;

• Intenţional: se produce cu intenţia de control şi dominare, de menţinere a puterii;

• Dobândit: violenţa exercitată nu este înnăscută ci învăţată.

•Tipologia VIP în viziunea lui Michael P. Johnson (violența între parteneri)

Home Office din Marea Britanie definește violența între parteneri ca:
“orice act de amenințare, hărțuire, violență sau abuz (psihologic, fizic, sexual, economic sau
emoțional) între adulți care sunt sau au fost parteneri intimi sau membrii de familie,
indiferent de sexul sau sexualitatea lor”

•Violența situațională în cuplu(VSC) Violență

•Controlul violent reciproc(CVR) reciprocă
•Terorismul intim(TI) Violență
•Rezistența prin violență(RV) unidirecțională
•Violența situațională în cuplu (VSC)-nu are legătură, de regulă, cu controlul
comportamentului celuilalt ci poate apărea în timpul unei dispute între parteneri, care
degenerează în agresivitate fizică.
•Controlul violent reciproc (CVR) -este o formă rară de violență reciprocă, agresivitate fizică
manifestată de ambii parteneri ca o luptă pentru control. (violența reciprocă)
Terorismul intim (TI): (violența unidirecțională
•Se manifestă atunci când unul din parteneri folosește controlul coercitiv sau forța
împotriva celuilalt partener.
•Modalitate de violență care folosește metode de terorizare, prin amenințarea,
intimidarea și izolarea partenerului de cuplu.
•În această situație, unul din parteneri, de regulă bărbatul, controlează fiecare aspect al
vieții celuilalt partener, de regulă femeia
•97% dintre agresori sunt bărbați, în timp ce femeile sunt, de regulă, victimele terorizării
intime.
•Violența intimă dintre parteneri implică controlul sexual sadic, abuzul fizic, psihologic,
emoțional și economic.
•Terorismul intim cel mai probabil poate escalada de-a lungul timpului și poate avea
consecințe severe.
•Victimele acestui tip de violență adesea necesită servicii medicale și adăposturi
specializate
Rezistența violentă (RV)
•este o formă de auto-apărare a victimei terorizării intime împotriva partenerului agresor.
•În relațiile de terorizare intimă, 96% dintre partenerii care rezistă prin violență sunt femei.

•În cadrul fiecărui grup mic discutați studiul de caz și identificați tipul de violență între
parteneri.
• Dați exemple de alte cazuri în care ați întâlnit acest tip de violență
• Prezentați cazul cazurile în grupul mare reunit.
-Abordare alternativă a violenței între parteneri, pornind de la experiențele reale ale victimei
și agresorului și dinamica relațională a acestora;
-Relevă caracteristicile violenței domestice ca și comportament repetitiv și consecințele
acestui comportament ca fiind cumulative (controlul coercitiv)

•”Controlul coercitiv nu este atât o infracțiune a violenței, cât este o infracțiune la libertatea
persoanei”.
•”A fi supus controlului coercitiv este la fel cu a fi luat ostatic; victima devine captivă într-o
lume ireală creată de partener/abuzator, prinsă într-o lume a confuziei, contradicției și
fricii”.
•Identificați din studiile de caz oferite, strategiile de control coercitiv folosite de agresor în
scopul de a-și domina/supune victima
 Stark identifică următoarele strategii ce sunt utilizate de agresor în realizarea controlului
coercitiv asupra victimei:
CONTROLUL. O serie de tactici menite să restrângă autonomia victimei:
•Cerințe nerezonabile-adesea urmate de amenințări, presiuni sau constrângeri fizice, dacă
victima nu este de acord cu acestea.
•Degradarea. Aceasta ar putea include jigniri, umiliri publice chiar (controlul coercitiv)

Imaginează-ți că...
•Critica. Abuzatorul are mereu tendinţa de a te corecta, de a-ţi spune că puteai face
lucrurile mai bine sau că ai dat greş pur şisimplu.
•Gânduri pe care nu le împărtăşeşte. Abuzatorul te ţine la distanţă şi neagă că ar face asta.
•Glumele specifice. Abuzatorul face glume proaste pe seama ta şi te face să te simţi
dispreţuit. Abuzatorul foloseşte umorul ca să te rănească.
•Opoziţionismul. Orice ai spune, el va spune altceva ca să te contrazică. Pur şi simplu nu ai
cum să ai dreptate, doar el are. Ideile, gândurile şi emoţiile tale nu sunt niciodată preţuite
ori respectate.
•Trivializarea. Abuzatorul depăşeşte opoziţionismul şi ajunge la următorul nivel, acela de a
te face să crezi că ceea ce spui nu contează sau e o prostie.
•Sabotajul. Când îi împărtăşeşti un vis sau un plan pe care îl ai, abuzatorul încearcă să te
submineze să te facă să te simţi incapabilă de a-ţi realiza acel vis.
•Schimbarea subiectului de discuţie. Este ceea ce abuzatorul face ca să trateze un subiect
important pentru sine.
•Acuzele. Abuzatorul sugerează că tot tu eşti sursa abuzului că orice abuz este de fapt
rezultatul a ceva ce ai spus sau ai făcut tu. „Dacă m-ai fi ajutat/susţinut/ dacă nu ai fi mereu
nemulţumită/ tot timpul vrei să faci ce vrei tu/ … atunci ar fi altfel” …etc etc
•Omisiunea. Uită mereu ceea ce este important pentru tine. Dar vina e tot aşa că nu-l înţelegi,
că exagerezi situaţia.
•Dominaţia. Lucrurile trebuie să se întâmple mereu după voia sa şi tu ştii foarte bine ce prost
va reacţiona dacă nu faci întocmai după voia lui.
•Negarea. Dacă îţi exprimi teama sau frustrarea în legătură cu comportamentul său, se
preface că nici nu ştie despre ce vorbeşti. Sigur eşti tu cam nebună sau exagerată pentru că el
se poartă mereu aşa cum trebuie. Dacă nu l-ai mai acuza mereu de tot felul de chestii,
lucrurile ar fi perfecte.
CONTROLUL
•Restricționarea activităților zilnice.
•Control financiar. Poate include monitorizarea constantă a cheltuielilor partenerei sau
oferirea unei “alocații” pentru a trăi (de obicei atunci când sunt banii proprii pe care îi
controlează).
Controlul
Deprivarea de hrană. În mod constant -și în mod intenționat –i se ia mâncarea sau i se
limitează accesul la bani sau cumpărături, este de asemenea un control, un comportament
abuziv.
•Distrugerea posesiunilor. Fie că este ceva valoros, fie că este vorba de ștergerea e-mailurilor
sau a mesajelor text.
CONTROLUL
Monitorizarea timpului. Urmărirea mișcărilor, contactarea nedorită sau controlul asupra
modului în care o altă persoană își petrece timpul este tot o formă de control coercitiv.
“Confiscarea” telefonului. Sau schimbarea parolelor la iPad sau laptop, astfel încât să nu le
poată utiliza partenera. Aceasta ar putea include orice formă de restricționare a accesului la
comunicare, informații sau servicii.
Limitarea mobilității. Dacă comportamentul partenerului o izolează de prieteni, de familie
sau de colegi, atunci este important ca persoana abuzată să solicite ajutor.

Intimidarea reprezentată de amenințări, supraveghere și degradare. Dacă comportamentul

femeii nu este potrivit preferințelor abuzatorilor, aceasta este amenințată sau intimidată să-l schimbe.
Acest lucru poate include și aspecte ale comportamentului sexual.
Izolarea.
Determină dependența partenerei, dificultatea acesteia de a-și mobiliza abilitățile și resursele
și le împiedică să obțină ajutor sau sprijin.
Agresorul devine principala sursă de interpretare a realității și de validare a victimei.
Stark identifică următoarele strategii ce sunt utilizate de agresor în realizarea controlului
coercitiv asupra victimei:
Violența partenerului.
-Un atac la siguranța fizică a persoanei
-Afectează capacitatea victimei de a lua decizii
-Poate implica implică frecvent violență extremă, “bătăi”, “sufocare”, arderea, violul, tortura
și folosirea armelor sau a altor obiecte care le provoacă vătămarea gravă, desfigurarea
permanentă, chiar moartea

Perioada de curtare

Construirea
tensiunii

Incidentele acute
agresive
Modelul Duluth
De la începutul anilor 1980, Duluth - o comunitate mică din nordul Minnesotei - a fost un
inovator al modalităților de a responsabiliza agresorii și de a menține victimele în siguranță.
„Modelul Duluth” este un mod în continuă evoluție de a gândi cum funcționează o comunitate
împreună pentru a pune capăt violenței domestice.
O comunitate care utilizează abordarea modelului Duluth

• A înlăturat culpabilizarea victimei și a plasat responsabilitatea abuzului asupra

infractorului.
• A partajat politici și proceduri pentru responsabilizarea infractorilor și menținerea
victimelor în siguranță în toate agențiile din sistemele de justiție penală și civilă, de la
sesizarea abuzului până la judecarea lui.
• Prioritizează vocile și experiențele femeilor care experimentează violența domestică în
toate formele ei în crearea acestor politici și proceduri.
• Consideră că violența domestică este un tipar de acțiuni utilizate pentru a controla sau
domina în mod intenționat un partener intim și lucrează activ pentru a schimba condițiile
societale care susțin utilizarea de către bărbați a tacticii puterii și a controlului asupra femeilor.
• Oferă oportunități de schimbare a agresorilor prin grupuri educaționale ordonate de
instanțe pentru agresori.
• Are discuții în curs între agențiile de justiție civilă și penală, membrii comunității și
victime pentru a reduce lacunele și a îmbunătăți răspunsul comunității la violența domestică.
De ce rămân femeile în relații abuzive?

vs

De ce pleacă femeile din relații abuzive?

• Concept ce denotă un set de trăsături psihologice și comportamentale ce rezulta din
expunerea femeii la o situație prelungită de violență din partea partenerului
• Se dezvoltă de-a lungul unor “cicluri” ale violenței și răspunsului la acestea
Impactul violenței asupra capacității de
recuperare a victimei
Cercetările din ultimele decade au descoperit că o gamă largă de dificultăți
psihologice își găsesc rădăcinile în aceste răni cronice relaționale și de atașament
ale copilăriei. Copiii care experimentează acest tip de traume prezintă o
capacitate perturbată de a-și regla emoțiile, comportamentele și atenția, iar
aceste simptome se extind adesea până la vârsta adultă, ducând la prezentări
clinice, inclusiv tulburare bipolară, ADHD, tulburare de personalitate borderline și
chiar dureri fizice cronice (APA, 2007 ).
• Dificultăți în reglarea emoțiilor - schimbări de dispoziție incontrolabile,
tristețe și depresie persistente, furie explozivă sau reprimată, fiind ușor
declanșate de evenimente
• Rușinea cronică – Sentimentul că este „defect”, că este dezgustător, urât,
prost sau incapabil. Acest lucru poate implica gânduri precum „nimic din ceea ce
fac nu este suficient de bun”,„este ceva fundamental în neregulă cu mine”, „sunt
rău și toxic”. O astfel de ură de sine extremă poate duce la gânduri suicidare și
comportamente de auto-vătămare.
 • Deconectare și izolare - Deoarece oamenii care suferă traume timpurii nu s-au
simțit doriți, conexiunea (atât cu ei înșiși, cât și cu ceilalți) devine o luptă
continuă. Ei pot simți un sentiment de izolare, de a fi complet diferiți de alte ființe
umane. Au simultan o nevoie intensă și o frică extremă de contact.
• Sentiment de derivă și lipsă de putere- Multe persoane care suferă traume de
dezvoltare se simt în mod constant neîntemeiate și necentrate în corpul lor. Se pot
simți ca niște copii înspăimântați care trăiesc în corpuri adulte. Mulți sunt copleșiți
cu ușurință; când se întâmplă lucruri, se simt cu ușurință aproape ”de a se
defecta”.
• Deznădejde și disperare - Persoanele traumatizate cronic se simt fără speranță
în a găsi persoane care să le înțeleagă. Mulți își pierd simțul sensului în viață, se
chinuie să își mențină speranța și trăiesc cu un sentiment persistent de
descurajare.
• Frică fără nume / hipervigilență - Prin traumatizarea cronică, sistemul lor nervos
rămâne într-o stare continuă de excitare ridicată, ceea ce întărește sentimentul
persistent de amenințare. Mulți simt că nu se pot relaxa și trebuie să caute
întotdeauna pericolul. Pot fi iritabili și agitați, pot suferi de insomnie și alte tulburări
legate de anxietate, precum și tendințe obsesiv-compulsive.
• Amorțeală și gol - Deoarece abuzul sau neglijarea repetată au fost atât de
dureroase, mulți au folosit disocierea ca mod de a face față. Acest lucru poate
implica deconectarea de la sinele corporal, emoții sau alte persoane. Prin încercarea
de a nu lăsa amenințarea / frica să devină copleșitoare, ei pot continua să
funcționeze în lumea exterioară, dar rămân cu un sentiment cronic de moarte
internă.
Faza I – Obținerea siguranței
Faza II – Dezmorțirea emoțională
Faza III -Împuternicirea

Faza I
• Obținerea unui mediu stabil și securizant
• Identificarea punctelor tari
• Achiziționarea/dezvoltarea unor abilități

Faza II
• Nevoia de a spune povestea
• Nevoia de exprimare emoțională
• Prelucrarea traumei (terapia narativă,
EMDR, imageria rescriptivă, SE, Polyvagal
Theory)

Faza III

• Consolidarea abilităților, cunoștințelor

achiziționate
• Creșterea stimei de sine
• Dezvoltarea de relații sănătoase cu
ceilalți, bazate pe încredere