Mihai Eminescu (1850-1889)

Mihai Eminescu. O scurtă biografie

• A fost numit poetul nostru naţional ,,Luceafărul poeziei româneşti“ şi ,,cea mai
importantă voce poetică din literatura română“.
• Chiar de la naşterea sa, Mihai Eminescu a dat naştere unor aprinse controverse,
căci nu au putut cădea toţi de acord asupra datei şi locului său de naştere.
• De exemplu, poetul susţinea că s-ar fi născut la Botoşani, în 20 decembrie 1849.
Unul din fraţii lui, Matei afirmă că s-ar fi născut în satul Dumbrăveni, în 8
noiembrie 1848. Sora lui, Aglae a mărturisit într-o scrisoare adresată lui Titu
Maiorescu că fratele ei s-ar fi născut la Ipoteşti, iar tatăl său zicea că ar fi data de
20 decembrie, la Botoşani.
 De ce toată lumea îl aniversează pe marele poet în
data de 15 ianuarie?
• Această dată a fost, în final, consemnată în registrul de naşteri şi
botez, în arhiva bisericii Uspenia, din Botoşani, de către preotul
care l-a şi botezat.
• Acesta a notat data de 15 ghenarie 1850, pentru naşterea lui
Mihail Eminovici şi aşa a rămas de atunci încoace.
• Mihai Eminescu provenea dintr-o familie foarte numeroasă , el fiind al şaptelea
din cei unsprezece copii al lui Gheorghe Eminovici şi ai Ralucăi Juraşcu.
• A crescut la ţară, bucurându-se de libertatea de a cutreiera nestingherit
împrejurimile satului natal.
• La Şcoala din Cernăuţi, unde îl înscrisese tatăl său de la şapte ani a fost un elev
silitor şi a învăţat bine, dar nici nu împlinise încă cincisprezece ani, când a decis
să fugă de la şcoală să facă parte dintr- o trupă de teatru, care călătorea prin ţară.
• De altfel, schimbările bruşte de profesii şi preocupări vor rămâne o constantă a
întregii sale vieţi.
 Locuri de muncă
• Poetul a avut de-a lungul tinereţii sale numeroase locuri de muncă, prin care a
încercat să-şi câştige existenţa. A fost pe rând sufleor la teatru, copist, profesor
suplinitor, redactor la ziar, jurnalist, bibliotecar şi revizor şcolar.
• Însă, în tot acest timp, poetul şi-a urmărit adevărata pasiune:literatura,
debutând la vârsta de doar şaisprezece ani cu poezia La mormântul lui Aron
Pumnul, pe care a dedicat-o iubitului său profesor de română. Tot în 1866
publică şi poezia De-aş avea în revista ,,Familia“, coordonat de Iosif Vulcan,
cel care îl va convinge să îşi schimbe numele din Eminovici în Eminescu.
• Pe vremea când lucra ca sufleor la teatru, poetul l-a
cunoscut şi pe dramaturgul I.L.Caragiale, datorită
căruia ajunge să ia parte la şedinţele societăţii cultural
literare ,,Junimea“. Aici îl cunoaşte pe Titu Maiorescu,
fondatorul acestei societăţi şi cel care va juca un rol
foarte important în destinul poetului.
• După ce citeşte unele dintre creaţiile sale în cadrul
şedinţelor Junimii, publicate şi în revista ,,Convorbiri
literare“, la recomandarea lui Titu Maiorescu,
Eminescu primeşte o subvenţie din partea societăţii,
pentru a-şi continua studiile în străinătate.
• Titu Maiorescu l-a îndemnat şi l-a susţinut să îşi dea
doctoratul în filosofie, atât era de impresionat de
tânărul poet, despre care a afirmat că avea o
covârşitoare inteligenţă:
• Chiar dacă poetul ascultă sfatul binefăcătorului său şi studiază o perioadă la
Facultatea de Filosofie şi Drept din Viena şi apoi la Berlin, se vede că şcoala nu era
principala sa preocupare. Deşi a urmat cu regularitate cursurile Facultăţii, Eminescu
nu s-a prezentat la examene.
• Totuşi, este o perioadă foarte importantă aceasta în viaţa lui, căci se va împrieteni cu
scriitorul Ioan Slavici şi tot atunci o cunoaşte pe Veronica Micle, marea sa iubire.
Dar, pe cât de încâlcită i-au fost drumurile în viaţă, nici în iubire nu i-a mers mai
bine, căci cea pe care o iubea mai presus de cuvinte nu putea fi a lui. Tragica
poveste de amor a poetului cu frumoasa Veronica Micle a rămas aşa ca în basme,
subiect de poveste.
• Stau mărturie nenumăratele scrisori, pe care cei doi îndrăgostiţi şi le trimiteau pe
furiş, căci Veronica era măritată.
• Iată ce îi mărturisea poetul îndrăgostit muzei sale:

• Aşa că, alinarea sufletească poetul o află, nu în braţele iubitei, ci

în versurile pătimaşe de dragoste, pe care le scrie în această
perioadă a vieţii lui.
Marea prietenie dintre Eminescu şi scriitorul Ion Creangă

• Prietenia dintre Eminescu şi Ion Creangă, de care l-au

legat sentimente sincere până la sfârşitul vieţii.
• Eminescu este cel care îl introduce pe autorul amintirilor
din copilărie în cercul societăţii de la ,,Junimea“ şi tot el îl
încurajează să scrie şi să îşi publice fantasticele povestiri.
• Cei doi petrec mult timp împreună, poetul locuind o
perioadă la Iaşi, chiar sub acoperişul bunului său prieten
şi, cu toate că pare că are mulţi prieteni de seamă, în
perioada cea mai dificilă a vieţii sale, poetul rămâne
complet singur.
• Aceasta este o altă mare contradicţie a vieţii sale, căci grav bolnav,
internat la senatoriul doctorului Şuţu din Bucureşti, marele poet Mihai
Eminescu se stinge din viaţă singur, fără niciun prieten apropiat.
• Dacă data sa de naştere a fost controversată, să vedeţi ce se spune despre
moartea poetului. Unii susţin că a înnebunit, fiind diagnosticat cu
demenţă. Alţii susţin că ar fi fost otrăvit cu mercur, dar sunt şi câţiva
susţinători ce vorbesc despre o asasinare a poetului din ordinele lui Titu
Maiorescu.
• Adevărul, însă rămâne un mister până în zilele noastre. Un lucru sigur
totuşi, că dispariţia sa prematură la 15 iunie 1889, la vârsta de doar
treizeci şi nouă de ani va produce o puternică impresie în rândul tuturor
admiratorilor săi.
• Corpul poetului a fost depus în Cimitirul Bellu din Bucureşti, sub teiul
sfânt.
• Iată ce spune criticul literar George Călinescu despre
moartea poetului:
 Universul poetic eminescian
• Perioada copilăriei joacă un rol foarte important în multe din
creaţiile eminesciene.
• Fiindcă Mihai avea încă de la vârstă fragedă libertate totală
de mişcare, cel mai mult i-a plăcut să hoinărească prin
pădure, să observe natura şi să îi admire frumuseţile.
• Apoi, când a crescut şi a devenit poet, şi-a amintit cu drag
de acea perioadă, lipsită de griji şi a reprodus în versurile
sale bucuria momentelor petrecute în mijlocul codrului. Stau
mărturie despre acele vremuri fericite poeziile sale cu tema
naturii, precum:
• Fiind băiet, păduri cutreieram...
• Somnoroase păsărele
• Freamăt de codru
• La mijloc de codru
• Peste vârfuri
• Revedere
• Uite ce mărturiseşte poetul despre dorul său de natură a copilăriei în
versurile poeziei O, ramâi:
• Nostalgia şi dorul de copilărie se mai estompează însă odată cu maturizarea
artistică a poetului, dar în această perioadă, poetul este frământat de alte
sentimente, mult mai puternice, cum ar fi: iubirea şi melancolia.
• Nici Eminescu nu a scăpat de arsurile inimii, căci multe dintre poeziile sale
sunt dedicate acestui frumos şi intens sentiment al dragostei.
• Multe dintre creaţiile sale cu tema iubirii au fost scrise cu gândul la
frumoasa lui Veronica, iubita pe care o adora în secret şi pe care nu a putut-
o avea, căci ea era măritată cu altul, aşa că, toate suferinţele şi dorurile sale,
poetul şi le varsă în poezii, precum:
• Adio
• Amorul unei marmure
• Atât de fragedă
• Dorinţa
• De ce nu-mi vii
• De câte ori, iubito...
• Iubind în taină
• Iată cu câtă tristeţe mărturiseşte poetul suferinţa, care
îl macină după fiinţa iubită, în poezia Floare albastră
• Şi pentru că suferinţa lui nu pare să se stingă odată cu trecerea
timpului, ci, dimpotrivă se tot adânceşte, poetul îşi îndreaptă
atenţia chiar asupra acestui lucru, adică asupra timpului. El
resimte nemilos scurgerea ireversibilă a clipelor, orelor, zilelor,
anilor şi se simte neputincios în faţa acestui duşman nemilos, pe
care el
l-ar numi ,,viermele vremurilor roade în noi”.
• Iată de ce numeroase dintre creaţiile sale sunt meditaţii filosofice
cu tema timpului ireversibil.
• Câteva exemple în poezii, precum:
• Cu mâine, zilele-ţi adaugi
• Glossă
• La steaua
• Mai am un singur dor
• Melancolie
• Trecut-au anii
• În multe dintre creaţiile sale, poetul meditează la zădărnicia
existenţei umane, la soarta efemeră a omului în univers.
• Uite cât de grăitor exprimă aceste gânduri în secvenţa următoare
din Scrisoarea I:
• Se observă cât de tare îl revoltă pe poet faptul că oamenii nu
conştientizează cât de măruntă şi nesemnificativă este existenţa lor în
comparaţie cu infinitul universului.
• Poate că, tocmai de aceea, el îşi îndreaptă privirea şi către cosmos, cel
infinit şi nepieritor, care devine o altă temă preferată de Eminescu.
• Cosmosul apare cu toate elementele sale:
-Cerul
-Infinitul
-Soarele
-Luna
-Stelele
-Luceafărul
-Muzica sferelor
-Zborul intergalactic
-Haosul
-Geneza
• Uite cu câtă exactitate, aproape ca a unui fizician,
dar şi cu câtă sensibilitate artistică imaginează
poetul momentul genezei universului
• Bineînţeles că, acestea nu sunt decât câteva dintre
temele pe care poetul le abordează în creaţiile sale.
Mihai Eminescu a scris şi despre trecutul istoric glorios
al patriei, pe care îl pune în antiteză cu prezentul
decăzut, sau despre istoria marilor popoare, de la vechii
egipteni, până la sirieni şi babilonieni.
• Tema istoriei este una dintre cele mai dragi lui
Eminescu, căci, după literatură, cel mai mult a iubit şi
preţuit istoria naţională.
• Această pasiune a sa o putem regăsi în poeme, precum:
• Scrisoarea III
• Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie
• Împărat şi proletar
 Creaţiile sale în care îşi formulează concepţiile
despre artă şi rolul poetului în lume
• În poeziile precum:
• Eu nu cred nici în Iehova
• Epigonii
• Criticilor mei
• Iambul
• Poetul
• Eminescu îşi exprimă viziunea
unică despre rolul înălţător al
artistului, a cărui menire este să
caute prin creaţiile sale
cuvântul ,,ce exprimă adevărul”.
• Una dintre ideile frecvente în lirica eminesciană este
că, prin formele nepieritoare ale artei, omul reuşeşte
să învingă vremelnicia existenţei sale şi chiar
eternitatea timpului. Numai lăsând în urma lui o
operă artistică de valoare universală, scriitorul
autentic atinge nemurirea spirituală.
Citate