Sunteți pe pagina 1din 10

Modem-urile sunt dispozitive hardware care permit calculatorului să converseze cu alte calculatoare prin intermediul liniilor telefonice sau de alta natură (de exemplu cablu TV). Aceste dispozitive fac posibilă legarea calculatoarelor (figura 1.) din reŃele locale de calculatoare personale, de minicalculatoare sau mainframe şi realizarea schimbului de fişiere la distanŃă.

ş i realizarea schimbului de fi ş iere la distan Ńă . Figura 1. Principiul comunica

Figura 1. Principiul comunicaŃiei cu MODEM-uri

Calculatoarele utilizează intern semnale electrice digitale, iar transmisia de mesaje între calculatoare, utilizând linii telefonice, este realizată prin semnale analogice Procesul modificării frecvenŃei undelor analogice este denumit modulaŃie de frecvenŃă (Frequency Modulation – FM) sau, simplu, modulaŃie.

( Frequency Modulation – FM) sau, simplu, modula Ń ie. Semnal analogic de frecven Ńǎ joas
( Frequency Modulation – FM) sau, simplu, modula Ń ie. Semnal analogic de frecven Ńǎ joas

Semnal analogic de frecvenŃǎ joasǎ

Semnal analogic de frecvenŃǎ jînaltǎ

Semnal digital pentru 1 Semnal digital pentru 0 Limbajul digital format din 1 ş i

Semnal digital pentru 1

Semnal digital pentru 0

Limbajul digital format din 1 şi 0 (deschis/închis) este translatat de modem în semnale analogice din una din diferitele frecvenŃe care pot fi transmise pe linia telefonică. Această transformare de semnal este cunoscută sub numele de modulare. La receptorul final, procesul este inversat, iar tonul, denumit purtătoare, care soseşte este convertit înapoi în codul digital al calculatorului. Această transformare de semnal este cunoscută sub numele de demodulare, din cele două nume rezultând cel de MODEM. Modem-urile pot fi interne, sub forma unei plăci de extensie instalată într-un slot de extensie, sau externe, sub forma unui dispozitiv care se cuplează la unul din porturile calculatorului (COM, LPT sau USB). Indiferent de formă, ataşarea modem-ului la linia telefonică este efectuată printr-un conector de telefon (RJ-11). Fax-modem-uri Fax-modemurile au apărut ca o opŃiune suplimentară a modemuri-lor, utilizate iniŃial pentru conectarea calculatorului la reŃele şi ca rezultat al cererii foarte mari pentru serviciul de fax din lumea afacerilor, combinată cu costul foarte mic de ataşare a funcŃiilor de fax la un modem mo-dern. Aproape toate modemurile de mare viteză moderne includ facilităŃi interne de fax. Cu ajutorul programelor software pentru compunerea, recepŃia şi gestiunea fax-urilor, expedierea unui fax cu ajutorul calculatorului este foarte simplă, ieftină şi sigură. Din punct de vedere al software-lui şi hardware-lui majoritatea produselor utilizate pentru gestiunea faxurilor pun la dispoziŃie servicii privind compunerea, transmiterea, recepŃionarea, vizualizarea şi monitorizarea faxurilor împreună cu dialogul vocal (robot). Sistemul de operare Windows XP pune la dispoziŃie o aplicaŃie pentru trimiterea, recepŃionarea şi gestionarea faxurilor. InterfaŃa aplicaŃie Fax Console . NIVELURILE SISTEMULUI SOFTWARE Software = totalitatea programelor care permit funcŃionarea unui sistem de calcul. Software-ul este constituit din 3 categorii principale de programe:

1. Firmware – nivelul inferior al sistemului sofware, este constituit din instrucŃiunile ce intră în contact direct cu componentele fizice ale sistemului. În cazul PC-urilor, acest nivel este consituit din setul de microinstrucŃiuni (RISC şi CISC) al microprocesorului şi din BIOS (Basic Input Output System), inscripŃionat în memoria ROM.

2. Sistemul de operare – al doilea nivel al sistemului software, este un pachet de programe care asigură gestionarea eficientă a resurselor fizice şi logice ale unui sistem de calcul, precum şi o intefaŃă între utilizator şi calculator.

3. Programele de aplicaŃii – nivelul superior, cel mai apropiat de utilizator, constituit din totalitatea programelor destinate rezolvării unor probleme specifice:

Corel

Programe

WordPerfect, Lotus WordPro, Adobe AcrobatReader;

prelucrarea

pentru

textelor:

Microsoft

Word,

Programe de tehnoredactare (DTP – Desktop Publishing):

QuarkXPress, Adobe Pagemaker,;

Programe de prezentare: Microsoft PowerPoint, Harvard Graphics;

Programe de calcul tabelar: Microsoft Excel, Corel QuattroPro, Lotus

1-2-3;

Programe pentru baze de date: Microsoft Access, FoxPro, dBase;

Programe de grafică: CorelDraw;

Programe pentru prelucrarea imaginilor: Adobe PhotoShop, Corel PhotoPaint;

Programe CAD: AutoCad, Archicad;

Editoare HTML (Web Publishing Software): Netscape Composer, Frontpage.

Browser-e

Netscape

Internet:

Microsoft

Internet

Explorer,

Communicator;

Programe pentru poşta electronică: Netscape Messenger, Microsoft Outlook Express, Lotus Notes;

Programe pentru agende: Microsoft Outlook, Lotus Organiser;

Pachete de programe office: Microsoft Office, Corel Office, Lotus Notes SmartSuite.

Alte tipuri de software:

- programe utilitare (Norton Commander, Windows Explorer);

- driver-e: mici programe care comandă componente ale hardware-ului; unele fac parte din SO, find livrate odată cu acesta, altele se livrează separat, fiind necesară instalarea lor ulterioară;

- programe de asistenŃă;

- jocuri;

- viruşi.

SISTEME DE OPERARE

Sistemul de operare este interfaţa intre hardware-ul calculatorului şi utilizator;

este alcătuit dintr-o colecţie de programe care gestionează resursele

calculatorului şi controlează întreaga lui activitate.

Sistemul de operare asigura in principal următoarele ffuncţiiffuncţiiuncţii:uncţii

gestiunea resurselor fizice ale calculatorului şi a dispozitivelor periferice;

gestiunea operaŃiilor de intrare/ieşire;

gestiunea datelor (fişierelor) pe suportul de memorie externă; Fişierul este o colecŃie de informaŃii, omogenă din punctul de vedere al naturii informaŃiilor şi al cerinŃelor de prelucrare a acestora, colecŃie care poate fi memorată pe un suport de informaŃie

controlul încărcării în memoria internă, punerii în funcŃiune şi încetării activităŃii pentru programele utilizator;

sesizarea evenimentelor deosebite care apar în timpul execuŃiei şi tratarea acestor evenimente (mesaje de erori şi recomandări de rezolvare);

asigurarea interfeŃei cu utilizatorul, accesul acestuia pentru controlul programului, examinarea stării sistemului.

Componentele sistemului de operare:

nucleul (kernel);

interfaŃa (shell).

Nucleul sistemului de operare conŃine programele care gestionează resursele calculatorului şi controlează activitatea echipamentelor şi a

programelor. Primele cinci funcŃii menŃionate mai sus, sunt realizate de nucleu. In continuare sunt prezentate succint funcŃiile:

Gestiunea resurselor fizice (procesorul, memoria internă şi sistemul

de intrare/ieşire). Sistemul de operare Ńine cont de volumul de resurse,

viteza cu care lucrează fiecare resursă şi dependenŃa funcŃională dintre resurse. De exemplu , se alocă unui program memorie internă şi dispozitivul periferic prin care sunt furnizate datele necesare prelucrării.

Gestiunea operaŃiilor de intrare/ieşire la nivel fizic şi logic. La nivel

fizic sunt asigurate operaŃiile de intrare/ieşire cu echipamentele periferice prin care se realizează citirea/scrierea datelor pe suportul de informaŃie, acŃionându-se direct asupra dispozitivului periferic. Sunt asigurate operaŃiile de intrare/ieşire cu echipamentele periferice la nivel logic. Prin aceste operaŃii se realizează organizarea, accesul, stocarea şi regăsirea datelor pe suportul de informaŃie. Unitatea logica de acces la echipamentele periferice este fişierul. Gestiunea datelor (fişierelor) pe suportul de memorie externă.

Programe ale sistemului de operare asigura transferul de date cu echipamentele periferice şi realizează o interfaŃă între programele de

aplicaŃie şi sistemul de intrare–ieşire. Modulele de program care realizează transferul de date exista o singură dată în sistem ca şi componente ale sistemului de operare, şi nu în fiecare program de aplicaŃie care utilizează transferuri cu un anumit echipament periferic.

Sesizarea evenimentelor deosebite care apar în timpul execuŃiei

şi tratarea acestor evenimente. In timpul executării unor programe (de aplicaŃie sau de sistem) pot să apară evenimente deosebite ca de exemplu programul solicită: scrierea pe un disc flexibil iar acesta nu este montat, scrierea la imprimantă iar aceasta nu este conectată sau nu a fost alimentată cu hârtie, executarea unei operaŃii aritmetice iar rezultatul depăşeşte capacitatea zonei de memorie alocată, etc. Evenimentele sunt sesizate de circuitele de control ale dispozitivelor periferice şi transmise unor componente a nucleului care tratează aceste evenimente. Pentru a rezolva aparitia unor stări conflictuale între mai multe evenimente, acestea sunt grupate în clase cărora li se atribuie priorităŃi. După modul de partajare al procesorului sunt sisteme de operare:

monoprogramare (monotasking)

multiprogramare (multitasking)

Sistemele de operare monotasking permit execuŃia unui singur program la un moment dat (de exemplu MS-DOS). Sistemele de operare multitasking permit execuŃia mai multor programe în acelaşi timp (de exemplu Windows 95, Windows 98). Partajarea procesorului se face printr-o componenta a nucleului sistemului de operare numita planificatorul de procese. Planificatorul de procese rezolvă cererile solicitate de programele active încărcate în memoria internă printr-un sistem de priorităŃi, partajarea timpului, etc. InterfaŃa sistemului de operare asigură comunicarea între utilizator şi

calculator. Prin intermediul tastaturii sau al mouse-ului, utilizatorul transmite comenzi sau răspunsuri la solicitările calculatorului iar prin intermediul monitorului, calculatorul transmite utilizatorului mesaje sau întrebări. Ultima funcŃie a sistemului de operare menŃionată mai sus este realizată de interfaŃa sistemului de operare. InterfeŃele pot fi realizate utilizând:

limbaj de comandă;

sistem de meniuri;

grafic cu ajutorul simbolurilor (pictogramelor).

InterfaŃa realizată printr-un limbaj de comandă. In acest tip de interfaŃă utilizatorul transmite comenzile calculatorului sub forma unui sir de caractere care respectă o anumită sintaxă. Calculatorul permite utilizatorului să introducă o comandă afişând pe primele poziŃii ale liniei curente de pe ecran un sir de caractere numit prompter. De regulă prompterul este compus din numele unităŃii curente de disc, urmat eventual de numele directorului curent şi terminându-se cu caracterul “>” (ex: C:\LUCRU>). De la tastatură (keyboard) utilizatorul introduce comanda care este păstrată în memoria internă numită “zona de editare a tastaturii”. Se acŃionează tasta <Enter>, moment în care comanda este transferată în zona de memorie internă unde se află programul numit interpretor de comenzi. Interpretorul analizează comanda, dacă aceasta este corectă, solicită procesorului să o execute utilizând resursele logice şi fizice, în final se afişează din nou prompterul. In cazul în care comanda nu a fost corect editată, pe ecran se afişează mesajul “Bad command or file name”.

InterfaŃa realizată printr-un sistem de meniuri. In acest tip de interfaŃă utilizatorul transmite comenzile calculatorului prin intermediul unui sistem de meniuri şi opŃiuni de meniu sau poate folosi combinaŃia de taste care apare în dreapta numelui opŃiunii cunoscută şi sub numele de scurtătură (shortcut keys). Acest tip de interfaŃă presupune existenta unui interpretor de comenzi care să folosească un sistem de meniuri sau interpretorul de comenzi să folosească un program care se suprapune peste interpretorul de comenzi.

Pentru deschiderea meniurilor, declanşarea unei comenzi se realizează prin folosirea tastaturii (tehnica barei selectoare-dreptunghi evidenŃiat pe ecran cu altă culoare sau tehnica literei de identificare-litera de identificare subliniată) sau mouse-ul. InterfaŃa realizată grafic cu ajutorul simbolurilor (pictogramelor). In acest tip de interfaŃă instrucŃiunile se dau calculatorului prin intermediul unor simboluri care sugerează conceptul, de exemplu o componentă a calculatorului, aplicaŃie, parametru, etc. Aceste interfeŃe folosesc metoda de trage şi plasează (drag and drop) prin care obiectele reprezentate prin pictograme pot fi copiate sau mutate. Utilizatorul trebuie în acest tip de interfaŃă să cunoască pictograma care reprezintă aplicaŃia. Sisteme de operare cu interfaŃa realizată grafic (GUI Graphical User Interface=un sistem de programe care îi permite utilizatorului să comunice cu calculatorul prin intermediul unor elememte grafice: Windows NT, Windows 95, Windows 98, Windows 2000. Windows NT (New Technology) al cărui principal avantaj îl constituie posibilitatea implementării lui atât pe PC-uri cu microprocesoare Intel, cât şi pe PC-uri bazate pe microprocesoare RISC (Reduced Instruction Set Computing), ceea ce îi conferă caracterul unui sistem deschis, condiŃie esenŃială în lucrul la nivelul reŃelelor de calculatoare. Windows NT oferă posibilitatea gestionării reŃelei, realizării şi gestionării aplicaŃiilor distribuite (model client/server). Windows 95 are o interfaŃă grafică orientată pe ferestre, care permite utilizatorului lansarea concomitent a mai multor aplicaŃii, fiecare în fereastra ei, precum şi schimbul de informaŃii între acestea. Windows 98 este un mediu complet integrat cu Internetul, constituindu-se ca un suport pentru noile tehnologii hardware şi păstrând compatibilitatea cu Windows 95, fată de care apare ca o extindere (upgrade). Windows 2000 este ultima interfaŃă lansată de Microsoft în 1999, de la care se aşteaptă o compatibilizare a platformelor Windows şi performanŃe superioare. Directoare în sistemul de operare MS-DOS Sistemul MS-DOS (MicroSoft Disk Operating System), este un sistem de operare monouser şi monotask, ceea ce înseamnă că permite folosirea calculatorului la un moment dat de către un singur utilizator, rulându-se un singur program de aplicaŃie. Directorul (directory) este o colecŃie de mai multe fişiere Sistemul de operare MS-DOS utilizează o formă logică de grupare a fişierelor şi anume organizarea arborescentă pe directoare (subdirectoare). EsenŃa acestui sistem de organizare constă în posibilitatea de reunire a mai multor fişiere într-un grup, numit director, care poartă şi el un nume respectând aceleaşi reguli ca şi fişierul. Printre fişierele ce compun un director se poate găsi un alt director (subdirector), ceea ce conduce la o organizare de tip arbore. Există un director cu un statut special, directorul rădăcină (root directory), care reprezintă originea de pornire în construcŃia arborelui.

La formatarea discului sau dischetei se creează directorul rădăcină (Root Director). In acesta sunt memorate: numele fiecărui fişier cu extensia sa, spaŃiul ocupat de acesta pe disc în octeŃi, data şi ora la care a fost creat sau modificat.

Directorul curent (lucru) este directorul în care se lucrează la un moment

dat.

Dispozitivul implicit (default driver), este dispozitivul pe care se caută un fişier sau director dacă nu se specifică tipul dispozitivului.

Un disc în format MS-DOS este împărŃit din punct de vedere funcŃional în patru parŃi:

BOOT – zona în care se găseşte programul de încărcare al sistemului de operare, localizată pe primul sector al primei piste (boot sector);

FAT (File Allocation table) – conŃine informaŃiile cu ajutorul cărora se gestionează spaŃiul de pe disc;

DIR (root directory) – directorul rădăcină;

FILE – zonă alocată fişierelor

Zona DIR este organizată sub forma unui tabel care conŃine pe fiecare linie toate informaŃiile necesare accesului la un fişier: nume, extensie, data şi ora la care au fost create, adresa din FAT unde se găseşte informaŃia de localizare fizică pe disc, etc. Fiecare astfel de linie poartă denumirea de intrare director ( directory entry).

Arborele de directoare (tree) este o structură arborescentă de directoare creată în zona de Boot a discului pornind de la directorul rădăcină. In construirea arborelui de directoare, se respectă următoarele reguli:

Un director are un singur director de origine, numit director părinte (parent directory), situat pe nivelul imediat ierarhic superior. Un director care are un director părinte se mai numeşte subdirector. Astfel se poate obŃine un arbore cu un director şi mai mulŃi subdirectori.

Un director poate avea mai multe directoare copii (child directories). Aceste directoare sunt în directa lui subordonare şi se găsesc pe nivelul imediat inferior. Dosarele (foldere) Dosarul (folder) este folosit în sistemul Windows 95 şi respectiv 98 pentru a defini un container în care se pot păstra fişiere, aplicaŃii sau chiar alte dosare. Dacă directorul reprezintă un mecanism prin care sunt organizate fizic fişierele pe disc, dosarul reprezintă un mecanism de organizare logică, la nivelul interfeŃei a diferitelor entităŃi cu care lucrează sistemul de operare, inclusiv a fişierelor.

Tipuri de fişiere Fişierul este o colecŃie de informaŃii, omogenă din punctul de vedere al naturii informaŃiilor şi al cerinŃelor de prelucrare a acestora, colecŃie care poate fi memorată pe un suport de informaŃie. Indentificatorul fişierului este format din trei elemente:

[cale] nume . extensie exemplu: C:/drept/anul1/semianb/document13.doc Calea de director (path), specifică modul de parcurgere în ordinea ierarhică a arborelui de la rădăcină şi până la directorul dorit în care se găseşte fişierul specificat. Specificarea se face prin scrierea numelor de subdirector de pe cale separate între ele prin caracterul “\” (backslash). In cazul sistemului de operare MS-DOS, numele este un şir de maxim 8 caractere alfanumerice şi extensia un sir de 3 caractere, tipul fişierului se foloseşte pentru a aprecia apartenenŃa fişierului la o clasă de fişiere. Pentru separarea numelui de extensie se foloseşte punctul. Sistemul de operare Windows 95 acceptă nume lungi de fişiere, care pot avea până la 255 de caractere şi astfel se permite definirea mai bună a conŃinutului fişierului, implicit se preiau primele caractere care-l fac unic definit în arborescentă. Nu pot fi folosite pentru denumirea fisierelor:

,

caracterele:

.

\ / :

|

> < + =

;

);

spatiile;

numele de dispozitiv (cuvinte rezervate de către sistem pentru dispozitivele periferice), de exemplu:

CON -consola sistem

PRN, LPT1, LPT2, LPT3 - interfeŃe paralele

COM1, COM2, COM3, COM4 – interfeŃe seriale

Unitatile de discuri: A:, B:, C: etc. (literele A si B sunt rezervate discurilor flexibile, C pentru hard-disc, D pentru CD-ROM).

Exista o serie de extensii standard recunoscute de sistem şi o altă serie de

extensii care s-au standardizat prin tradiŃie; acestea au fost impuse de firmele producatoare ale unor produse software sau pur şi simplu au fost adoptate de jargonul “fanilor”. Se mentionează câteva din extensii:

standard MS-DOS:

.com, .exe - program executabil, încărcat în memoria internă şi lansat în execuŃie .bat (batch) - fişier de comenzi, conŃin secvenŃe de comenzi MS-DOS care se execută în bloc .sys (system) - pentru fişiere sistem .obj (object) - fişier obiect

produse de firma:

.arc, .zip, .lzh - pentru

fişiere

pkzip, respectiv lh.

arhivate

cu

programul

pkpak,

.dbf

.xls

- fişiere baza de date de tip dBase sau Fox - fişiere cu tabele tip Excel

formate grafice:

.pcx

.msp

.gif

.bmp

- creat cu Paintbrush din Windows - fişiere tip Microsoft Windows - fişiere cu format tip Graphic Image Format - fişiere cu format tip bitmap

fişiere ASCII (text):

.c

- program sursa C

.pas

- program sursa PASCAL

.bas

- program sursa BASIC

.for

- program sursa FORTRAN

.doc

- text tip document

.txt

- texte

Din punctul de vedere utilizator al informaŃiilor pe care le conŃine, fişierele se împart în:

Fişiere executabile, care conŃin programe executabile.

Fişiere neexecutabile, care conŃin informaŃii care vor fi prelucrate de fişierele executabile. Din această categorie fac parte:

Fişiere de date, care conŃin date ce vor fi prelucrate de un fişier executabil sau care s-au obŃinut în urma prelucrării. fişierele de date tip .dbf conŃin de obicei date omogene, de exemplu fise cu evidenta

studenŃilor, care conŃine: numele şi prenumele, data şi locul naşterii,

etc

(record).

Fiecare fişă din evidenŃă devine în fişier o înregistrare

Fişiere sursă, care conŃin programe sursă, scrise într-un limbaj de programare;

Fişiere de texte, care conŃin texte. fişierul conŃine atât coduri de caractere, cât şi coduri de comenzi pentru formatarea textului şi aranjarea lui în pagină;

Fişiere de imagini, care conŃin imagini. Imaginile sunt reprezentate prin coduri care descriu vectorial sau prin formule matematice imaginile, determinând pixelii şi codurile de culori care vor fi afişate pe ecran sau tipărite.

Fişiere de sunet, care conŃin sunete. Sunetele sunt reprezentate digital.

Din punctul de vedere al tratării de sistemul de operare, proprietăŃile fişierelor sunt:

Read Only – R – pentru a preciza că fişierul este protejat la scriere;

Archive –A- pentru a marca că s-a creat pentru fişier o copie de siguranŃă;

System- S – pentru a preciza că fişierul aparŃine sistemului de operare şi deci nu trebuie folosit în operaŃii curente;

Hidden –H – pentru a preciza că fişierul este ascuns pentru operaŃiile cu fişiere şi directoare.