Dumnezeu se arata, plin de o mare compatimire pentru greselile omenesti, dar El e fara mila contra mandriei, principiul a tot

raul, care este pacatul propriu al ingerului intunericului, si care loveste de-a dreptul Fiinta inalta. El a zis: Eu sunt Domnul Dumnezeu, acesta Imi este numele, marirea Mea altuia nu o voi da. Caci toata mandria tinteste a fi asemena cu Dumnezeu, a se face Dumnezeu, ratacire astfel de mare, incat nu numai ca nu e cu putinta a fi ceva mai mare, dar inca nu s-ar putea crede posibila, daca ea n-ar fi inaintea ochilor nostri, si nu am simti germenele ei in noi insine. De aceea vedeti cum o loveste Domnul: si mai intai aceasta batjocura care ingheata sufletul de o groaza supraomeneasca: Fii lui Adam imita pacatul, mandria lor se inalta fara masura. Atunci spiritul dumnezeiesc zice: Cum ai vazut din cer luceafarul cel ce rasare dimineata. Si tu ai zis intru cugetul tau: in cer ma voi sui, deasupra stelelor cerului voi pune scaunul meu si voi fi asemenea celui Prea Inalt. Citeste inspaimantaoarele blesteme contra Fariseilor mandri in timp ce, cel ce se smereste este indata indreptat. O femeie plange la picioarele Domnului, ea se umileste pentru greselile sale, nu indrazneste nici sa ceara iertare, numai tacerea sa se roaga. Domnul, miscat, o mangaie. Iarta-se pacatele ei cele multe, ca a iubit mult. Insa mandria nu iubeste, si aici e inca unul din caracterele sale, ca tip diabolic. Mandria este parintele urii, al invidiei, al violentei si al impietririi. Iesita din iad, ea afunda in iad, restul este taina vesnicei dreptati. O, Dumnezeule! Fie-Ti mila de nenorocita Ta faptura! Cu fruntea in pulbere, ma umilesc inaintea Ta. Simt si marturisesc ticalosia mea, adanca mea stricaciune, trista mea neputinta si tot ce ma despartea de Tine pentru totdeauna, daca marea ta milostivire n-ar veni in ajutorul meu prin darul gratuit al harului. Binevoieste, Doamne, a-l raspandi in sufletul meu. Nu ma lasa, Doamne! Mantuieste-ne, ca pierim! O, Dumnezeule, fie-Ti mila de nenorocita Ta faptura!