Sunteți pe pagina 1din 14

1

O SAGA ROMANEASCA
CAPITOLUL 1
Suntem in anul de gratie 1920, intr-un sat din campia olteana numit Celaru, sat ce facea parte din judetul Romanati si care se afla cam la jumatatea distantei intre Caracal si Craiova. Poate totusi ceva mai aproape de Caracal decat de Craiova. Ulita principala a satului este de fapt drumul de judet ce leaga Caracalul de Craiova si care trece chiar prin centrul satului. Acolo sunt asezate biserica si primaria. Fata in fata cu primaria se afla scoala sateasca iar peste drum de biserica, chiar in mijlocul satului, se afla un tapsan intins unde in zilele de targ se aduna megiesii sa faca negot, iar in zilele de sarbatoare se aduna tot satul, cu mic cu mare, ca sa horeasca si sa petreaca. Aici este locul unde flacaii satului fac cunoastinta cu fetele de maritat urmand ca, dupa indeplinirea ritualurilot stravechi de la vedere si cu binecuvantarea parintilor, sa se aleaga viitoarele perechi pentru a forma noile familii si a duce mai departe semintia si traditia celarenilor. Daca cotim pe una din ulitele care se deschid din ulita principala, indreptandu-ne, pe langa tapsan, catre salcamaria din vecinatatea satului, vom intalni pe undeva dincolo de mijlocul ulitei o casa frumoasa, cu acareturi si curte larga si cu o gradina intinsa in spatele casei. Este casa fmiliei Marcu. Tudor. Tudor se nascuse in 1870 si era cel mai mare dintre cei 4 copii ai lui Marcu. Batranul fusese luat de timpuriu la Dumnezeu, fiind urmat la scurta vreme si de nevasta-sa. In urma lor ramase Tudor sa aiba grija de ceilalti trei frati mai mici ai sai. Flacaii crescura mai mult fara parinti, iar la varsta maturitatii se raspandisera care mai de care prin alte parti, facindu-si fiecare cate un rost in afara satului. Numai Tudor nu ese putuse desparti de casa parinteasca si ramasese mai departe in sat. Ionita, primul frate mai mic in ordinea varstei al lui Tudor, se muta cand facu varsta sa se tina pe picioarele sale la Caracal. Se apuca de negustorie si ajunse sa o duca foarte bine. Se casatori si avu o fata care se marita la randui ei si care pleca dupa barbat, pierzandu-i-se mai departe urma din familie. Ispas, al doilea frate, incepu si el sa se ocupe cu negustoria de grane si pleca si el de acasa mutandu-se tot la Caracal. Negustoria cu cereale ii aduse un venit destul de frumusel. Se casatori si el tot in Caracal unde se stabili definitiv. Fu binecuvantat cu 7 copii. Cinci fete si doi baieti, sa-i traiasca. Gica, prima fata, se casatori cu un preot caracalean si isi urma mai departe destinul dupa barbatul ales. Niculina, a doua fata, se casatori si ea cu un functionar de la camera de comert din Craiova si se stabili si ea definitiv acolo. Elena, a treia fiica a lui Ispas, se indragosti de un tanar chipes cu care se casatori si ea si pe care il urma undeva la tara, la parintii lui, unde baiatul se ocupa cu tamplaria. Ispas era cam abatut din cauza puzderiei de fete cu care il blagoslovea Dumnezeu, insa nu descuraja. O noua incercare de a avea un baiat ii aduse insa o alta fata, Iulica. Ispas ofta insa ii darui si celei de a patra fete toata dragostea de care era el in stare. Iulica crescu, fu data la scoala si se angaja functionar la Tribunalul Caracal. Se casatori cu Heson, un perceptor, si avura impreuna, spre bucuria tatalui ei, doi baieti, George si Constantin. George Heson ajunse tehnician chimist la un combinat din Craiova, iar Constantin, zis si Tica, ajunse contabil sef la Cooperatia Mestesugareasca din Caracal. In sfarsit, dupa seria asta de 4 fete, Ispas avu bucuria primului sau baiat, Toma. La un an de la nasterea sa, Toma avu un al doilea fratior caruia Ispas il puse numele Dorin. Toma crescu si, dupa ce termina scoala, se angaja functionar la o sucursala de banca din Caracal, in timp ce Dorin se apuca de meserie si se muta intr-un sat de la Dunare unde se casatori si se aseza definitiv, ocupandu-se cu prelucrarea lemnului. Ultimul copil al lui Ispas, si ultima sa incercare de a contrabalansa oarecum numarul mare al fetelor din familia sa, fu ... tot o fata! Florica. Aceasta nu urma cine stie ce scoli, ci ramase acasa, casatorinduse cu un functionar din Administratia Financiara de la Caracal pe nume Jean Barbu si duse o viata de

2
femeie casnica. Asa ca Ispas sfarsi prin a avea in total 5 fete si 2 baieti, insa, in general, fu un tata de familie implinit. Toti copii sai ajunsesera bine si erau fericit randuiti la casele lor. Cel mai mic frate al lui Tudor, zis Cimpoi datorita faptului ca stia sa cante foarte frumos la instrumentul cu acelasi nume, se aciuase de tanar pe langa un taraf si, in ciuda opozitiei tatalui, caruia nu prea ii placea sa aibe un baiat lautar, pleca cu ei prin tara si se casatori si el in cele din urma pe alte meleaguri, asezandu-se la casa sa pe undeva prin partile Timisului. Nu s-a mai stiut de el decat ca a avut o fata pe nume Victoria, care si ea s-a stabilit pe altundeva prin tara, casatorindu-se si rupanduse cu totul de locurile stramosesti. Raspandirea fratilor sai in cele patru zari aduse mahnire in sufletul lui Tudor. El ramasa singur la Celaru sa aiba grija de casa parinteasca si sa duca mai departe neamul Marculestilor. Firea sa vesela si deschisa il ajuta sa treaca cu usurinta peste suferinta de a se simti singur pe lume. Inteligenta sa nativa si putina avere ramasa de la parinti ii fura sprijin in gasirea elementelor care sa-i dea incredere si putere sa se regaseasca pe sine insusi in viata si sa treaca cu succes peste toate obstacolele obisnuite ale traiului de zi cu zi. Tudor se dovedi a fi un autodidact. Fara prea multa scoala, insa foarte bun in calcule aritmetice, deveni un bun negutator in afacerile cu produsele agricole ale pamanturilor sale. Legaturile sale cu angrosistii si desele sale drumurile ci contacte de la oras, fie Craiova fie Caracal, ii adusera o oarecare usurinta in tratarea si rezolvarea problemelor comerciale precum si in dezvoltarea unor relatiilor interumane bazate pe incredere si cuvant. Cu timpul, devenise unul dintre stalpii vietii sociale a satului, unul din fruntasii celareni a carui parere era ascultata cu respect si consideratie in cadrul comunitatii locale. ------------------------------------------------------------ George, ... Ilie, ...striga mama prin usa intredeschisa de la odaie! Sculati, mama, ca soarele-i de mult pe cer si avem o groaza de treaba! - Mmmm ... Copiii se miscara putin si se intoarsera pe-o parte cu ochii inca inchisi. - George, mama, n-auzi? ... Ilie! ... Hadeti, mama, c-acu se pune arsita si nu mai terminam treaba! - Mmmm ... Mmm ... George se intinse cat era de lung pe priciul pe care dormise un somn adanc, odihnitor, aproape fara vise, scotand alene un picior de sub polog. Ilie deschise si el ochii si se uita pe furis la frate-sau sa vada daca se scoala sau nu. - Tare as mai fi dormit, macar olecuta, zise George ca pentru sine si intredeschise si el ochii. Ilie se simtea molesit de somn. Avea cinci ani, ca si frate-su, George, dar era un copil fara vigoare, cu un parul blond spre castaniu deschis, o fata alba si maini albe si fine, tradand nervozitate. A fost dintotdeauna mai bolnavicios si de aicea grija exagerata a Elenei pentru el si George, cei doi gemeni ai sai. Si totusi nimeni nu ar fi spus ca George si Ilie sunt gemeni. Atat de mare era deosebirea dintre ei. George era scund, bine legat si brunet, cu parul negru si des, un copil plin de viata si gata oricand de sotii, cu o sanatate de fier. Elena il ocrotea pe Ilie cat putea si ea, dar ii zambea inima de bucurie cand il vedea pe George cum creste si se dezvolta sanatos si puternic. Biata femeie isi spunea ca asa a dat Dumnezeu, ca cei doi gemeni sa creasca si sa traiasca impreuna, George urmand a avea grija de Ilie dupa ce ea nu va mai fi. George roti o privire in jurul sau. Pe fereastra mica, adapostita de o perdea vesel inflorata lucrata de mama sa, se itea lumina firava a catorva raze de soare ce patrundeau prin tesatura si imprastiau semiintunericul odaii. Ii era atat de bine sub velinta! Glasul mamei venind de afara, din staulul vitelor unde o mulgea pe Roscata si mirosul tare de fan din saltea ii dadeau o stare de relaxare si fericire greu de descris. Simtea cum seva vietii ii urca in tot corpul dandu-i un sentiment de bine. Se scula in capul oaselor si observa pe masa de lemn din mijlocul odaii o bucata de pita facuta la tast, o

3
strachina cu lapte batut si o bucata de branza asezate de mama sa pentru micul dejun. Se scula de pe prici, isi scoase camesa de noapte si, tragandu-si itarii pe el, il scutura pe Ilie. - Hai Iliuta ca ne asteapta mama afara cu lapte proaspat de la Roscata! - George, stai sa mai dormim putin! Mi-e greu sa ma scol acu. Parca se invarteste odaia cu mine. - Lasa ca nu ai nimic. Uite ce frumos este afara! Daca mai intarziem o sa se faca prea cald si stii ca pe caldura prea mare tu nu mai vrei sa te joci cu mine ... Spui ca ai iar ameteala si te bagi la umbra sub nucu al mare. Uite, te ajut si eu sa-ti tragi camesa pe tine. Pana ma intorc eu de la fantana sa fi imbracat ca sa iesi si tu sa te speli pe ochi de dimineata. George iesi cu pieptul gol afara la fantana sa se spele. Isi clati fata si gura, dadu cu mana uda peste par si se stropi voiniceste pe piept, pe gat si pe brate, asa cum il vazuse pe tata facand. Raceala apei ii facu pielea gaina. Trase din apropiere un stergar si incepu sa se frece aprig pe maini si pe corp pentru a se incalzi. Intra apoi in odaie si isi trase pe el camesa curata pe care maica-sa i-o lasase pe spatarul scaunului de lemn de langa prici. Il patrunse mirosul de iasomie al camesii si parca se simtii si mai inviorat. - Hai, Ilie, sa te speli si tu pe ochi! - Hai! Si o sbuchira din nou amandoi la fantana. George ii turna lu Ilie sa se spele apoi ii dadu stergarul sa se usuce pe fata, dupa care se pornira catre grajd. O vazura pe Elena asezata pe un scaunel mic, cu trei picioare, mulgand-o pe Roscata. Zgomotul laptelui tasning in galeata de sub burta vacii il facu placere lui George, si pe data isi dadu seama ca-i esate foame. Dupa ce dadura binete si-si sarutara mama, iesira in pas alergator din grajd si se intoarsera in odaie, unde se pusera indata pe mancat. Terminara tot si-apoi iesira sa vada daca si mama a terminat de muls. Placerea cea mai mare a lui George era sa bea o cana cu lapte cald, proaspat muls de la vaca si luat direct din galeata pe care mama tocmai o cara plina spre casa. Se repezi la ea s-o ajute sa care laptele in odaie. ............................................................................................................................................ La cei 45 de ani ai sai si 12 nasteri, Elena era inca frumoasa si supla. Se maritase cu Tudor din dragoste. Singura la parinti, il cazuse inca de la inceput drag flacaul acesta voinic si sugubat, de cand il vazuse prima data, cu 28 de ani in urma, la poalele padurii de salcami, ingrijindu-si bostanaria. A trebuit sa treaca un an incheiat pana cand firea glumeata si libertina a lui Tudor a acceptat ideea ca Elena ii este atat de draga incat nu mai poate intelege viata fara ea. Asa ca in toamna anului 1893 a urmat o cununie ca in povesti, binecuvantata si indestulata de munca si curatenia sufleteasca a celor doua familii de mici chiaburi a parintilor mirilor. A fost o nunta la care tot satul s-a distrat si a chefuit timp de trei zile incheiate. Proaspetii insuratei au capatat un colt de batatura si o parte din casa parinteasca a cuscrilor mari. La numai doi ani de la cununie parintii lui Tudor, tatal in plina luna iulie si mama in decembrie, chiar inainte de postul Craciunului, parasira aceasta lume si se ridicara, unul dupa altul, la cer. Cum ceilalti frati ai lui Tudor erau asezati la casele lor, casa parinteasca cu toate acareturile i-a ramas lui si Elenei, impreuna cu aproape 16 pogoane de pamant mostenite de Tudor si 12 pogoane zestrea Elenei, o pasune, o bostanarie, o parcela de padure si cam 9 ari de vie plus cei 4 ari si jumatate de livada si gradina din spatele casei. Era intr-adevar o pornire in viata blagoslovita de Dumnezeu. Trebuia numai munca si bunavointa pentru a face ca aceasta mostenire sa rodeasca si sa se inmulteasca. Grajdurile erau pline. Cele 2 vaci de lapte, 2 boi, 5 porci, 20 de oi, 8 capre si 2 cai asigurau impreuna cu pamuntul roditor si padurea un trai indestulat de zi cu zi pentru familia largita de pe acum la 5 persoane. Incepand cu ora 4 dimineata si sfarsind cu ora 9 seara Tudor si Elena munceau cu daruire, dorind sa poata strange indeajuns pentru a-si putea creste

4
si da la scoala copiii si poate, daca Dumnezeu o vrea, vreunul din copii sa poata merge chiar la Bucuresti, la studii. In 1895 se nascu primul lor copil, dar nu trai prea mult. O raceala serioasa ii curma viata si ii reintoarse sufletul sau de prunc neprihanit la Dumnezeu. Pentru Elena pierderea primului nascut fu o lovitura crunta. Deveni si mai bisericoasa si fu convinsa ca Dumnezeu i-a ascultat rugile cand in 1896 li se nascu un baietel mare si voinic, pe care il botezara Tudor, ca pe taica-su. La 5 ani de la nasterea lui Tudor, in 1901 mai veni si o fetita sa mareasca familia. O botezara Elisabeta. In 1903 Elena dadu iarasi nastere la o pereche de gemeni, o fetita si un baiat, care nu traira decat o saptamana si ii fura si ei luati de Dumnezeu pentru a completa ceata sa de ingeri. Rana sufleteasca fu oarecum alinata de nasterea in 1905 a unei fetite pe care o botezara Zoe. O alta sarcina gemelara fu pierduta in 1908, la 7 luni, inainte de soroc. Peste alti doi ani, in 1911, Elena ramase iar grea si nascu de data asta un baiat pe care il botezara Nicolae. Sirul copiilor continua cu o alta fetita care muri si ea la nastere in 1912 si se incheie in 1913 cu nasterea gemenilor Gheorghe si Ilie. Asa se intampla ca Elena avea 12 nasteri din care, in anul 1920 cand gemenii cei mezini mersera la scoala, ii mai traiau doar 8 copii. George si frate-sau geaman Ilie, ultimiin lor nascuti, erau bucuria Elenei. Dragostea ei se revarsa asupra celor doi copii, exagerand prin a incerca permanent sa ii fereasca de greutatile inerente ale vietii. George era un copil puternic si sanatos in timp ce Ilie, mai firav, ii tot facu mereu probleme Elenei, inca de la nastere. Pe de alta parte Ilie era si mai incetinel la minte in timp ce George arata inca de pe acum ca este un copil dezghetat si daruit de Dumnezeu. Gemenii implinisera deja varsta de 7 ani cand invatatorul satului trecu pe la ei si vorbi cu Tudor si Elena sa lase copiii la scoala incepand chiar cu toamna acelui an. Asa ca George se bucura acum de ultimele lui zile libere. Elena era nelinistita de faptul ca Ilie va pleca de acum incolo cate o jumatate de zi de acasa. Avea atituninea unei closti care simte ca isi pierde puiul. Nu mai contenea cu rasfatatul gemenilor, ceea ce il supara pe Tudor, care considera ca un baiat trebuie educat sa creasca barbat si nu incurcat in fustele mamei asa cum incepeu sa fie Ilie si George. ........................................................................................................................................................... Elena il vazu pe George indreptandu-se in fuga spre ea si se opri la umbra dudului batran din batatura sa il astepte. Lasa galeata cu lapte jos si scoase din buzunarul sortului o canita. O baga in galeata cu lapte si i-o intinse, plina, lui George, care mai-mai sa o darame in elanul pe care si-l luase sa ajunga cat mai repede la caldura dragostei materne. Lua cana si o duse la gura sorbind dintr-o suflare laptele, cald inca de la caldura corpului Roscatei. De multe ori in viata isi va aminti de parfumul si savoarea acestui lapte de acasa pe care nu a putut sa il mai compare cu nimic mai bun in toata viata lui urmatoare. - Ilie este in odaie, mama! Mai da-mi o cana de lapte sa-i dau si lui. - Lasa, dragul mamei, ca intru eu in casa si ii dau. Tu mai bine fugi si spune-i lu fratetu Nicu sa termine odata cu mancarea porcilor si sa le-o dea mai repede ca saracii guita de o ora in cotet. Apoi sa vii sa il iei pe Ilie si pe Linica si sa duceti vacile la pascut. Spune-i lu Ilie sa-si ia si palaria de pai c-astazi o sa fie iar zapuseala! ... Si voi la fel! Era sfarsitul verii anului 1920. O vara calda si bogata in recolte. Tudor muncise din greu impreuna cu Elena pentru a scoate tot ce era mai bun din pamantul sau. Hambarul incepuse sa se umple. Graul si porumbul se adunase in cantitate mare si incantau ochiul prin culoarea lor sanatoasa, iar narile se umpleau de mirosul granelor proaspat recoltate. Podul grajdului era si el plin cu hrana pentru iarna a animalelor. Cei doi cai inhamati la caruta nu mai pridideau sa aduca acasa rodul pamantului. In fiecare seara lucratorii angajati cu ziua la stransul recoltei se adunau in batatura unde Elena intindea o masa mare din lemn, plina cu bucate si stropita cu tuica de pruna din butoiul de dud din pivnita casei.

5
Mai cu joaca, mai cu munca, George ajunse si la sfarsutul lui august. Era in ultima zi de sfanta Duminica dinaintea zilei de Luni cand trebuia sa mearga pentru prima oara la scoala. Inca de cu seara Elena le pregatise baietilor camesi si pantaloni proaspat spalati si le impletise traistute pentru Abecedar si gustarica de pranzisor. Sa nu carecumva sa le fie baietilor foame! George se duse la culcare seara devreme, plin de grija ca nu carecumva sa nu poata sa se scoale maine dis de dimineata si, Doamne fereste, sa intarzie la scoala chiar din prima zi. Dupa ce venira cu vitele de la pascut, vacile fura mulse si baietii isi baura portia de lapte de seara din canita oferita de mama lor. Apoi George si Ilie se grabira sa spuna noapte buna parintilor si se dusera iute la culcare. Adormira pe data iar George visa ca este in clasa si domnul invatator tocmai i-l intreba daca stie sa scrie literele alfabetului, la care el se infricosa si nu stiu ce sa-i raspunda. Daca i-ar spune ca stie, domnul invatator l-ar descoperii pe data ce i-ar pune plaivazul in mana. Daca i-ar spune ca nu stie, ar putea fi dat afara de la scoala si nu ar mai fi ajuns niciodata preot, asa cum dorea mama-sa. Si uite asa se framanta in somn George pana catre dimineata cand fu trezit de un sarut usor al Elenei. Se scula in sezut si, inca sub imperiul visului de peste noapte, se freca lung la ochi cercetand cu grija in jur si verificand cu ingrijorare realitatea visului de peste noapte. Se linisti insa cand realiza ca este in siguranta, in odaita lor de acasa, invaluit in mirosul caracteristic de levantica, impletit insa cu un usor iz de paine coapta la test venit de afara de la vatra unde mama-sa cocea painea pentru astazi. Ilie nu arata ca ar fi avut un somn mai linistit. Se sculara amandoi, se spalara si se imbracara. Mancara cate un ou paparaie, batut si amestecat cu branza asa cum le placea lor, isi baura cana cu lapte si, impreuna cu sora lor Linica, se pornira spre scoala din mijlocul satului, de langa biserica la care mergeau in fiecare Duminica la slujba cu mama, tata si ceilalti frati si surori mai mari. Tare mult ii placea lui George cum mai canta popa impreuna cu tarcovnicul, acompaniati din cand in cand de corul credinciosilor. Era asa frumos! Si simtea asa, o liniste ce-l patrundea si parca, cand se ruga in gand la Dumnezeu sa-l fereasca de suparari si necazuri, orice suparare ii trecea ca si cand nici n-ar fi fost. Se obisnuise ca de fiecare data cand ceva il supara sau considera el insusi ca a facut o greseala, sa se roage in gand la Dumnezeu ca sa il ierte si sa-i inlature supararea. Si intotdeauna se simtea mai bine. Acesta era micul lui secret pe care nu-l spusese nici macar mamei. Intrara tus-trei in incaperea mare a scolii, impreuna cu alti copii din sat de-o varsta cu ei si mai mari ca ei. Domnul invatator ii aranja pe grupe de varsta. Erau acolo elevi de clasa a-ntaia, ca si ei, asezati pe bancute mici, de-a lungul peretelui de la intrare, fiecare cu tablita si plaivazul lui. In spatele lor se aflau elevii de clasa a treia. Pe randul de bancute de la geam se aflau in primele randuri elevii de clasa a doua si in cele din fund elevii de clasa a patra. Domnul invatator se ocupa pe rand, de fiecare clasa in parte. Elevii claselor mai mari supravegheau si pe elevii claselor mai mici. Astfel, cel mai bun elev din clasa a patra ii tinea locul domnului invatator cand acesta avea treburi in afara clasei. Ceilalti elevi fruntasi din clasa a patra aveau in primire grupuri de elevi din clasele inferioare. La fel se intampla si cu elevii fruntasi din clasa a treia, si ei se ocupau de elevii din clasele inferioare. Iata cum un invatator de tara putea la acea vreme sa scolarizeze un numar mare de elevi, reusind in acelasi timp sa ii educe in spiritul unei colectivitati organizate pe criterii de valoare si respect fata de cei superiori in experienta si invatatura, dezvoltandu-le in acelasi timp spiritul competitiv, dorinta de a ajunge mai bun decat ceilalti. In mod similar copiii erau educati acasa in spiritul respectului fata de munca si obligatiile ce le revin prin aceea ca fiecarui copil, la varsta la care putea sa munceasca, i se dadeau responsabilitati in cadrul familiei. Cu cat copii cresteau cu atat responsabilitatile lor in cadrul familiei se mareau. Aceasta este si explicatia respectului indiscutabil al celor mici fata de cei mari, in cadrul familiei si in general in cadrul intregii societati rurale a acelor vremuri. Aceste doua componente educative, familia si scoala, la care s-a adaugat spiritualitatea ecleziastica data de invataturile scripturilor si respectul fata de biserica din sat si preotul ei, au creat acea educatie si buna crestere, devenite aproape native prin

6
repetitie din generatie in generatie, a taranului roman. Acest mediu taranesc de spiritualitate si educatie a fost din timpuri stravechi esafodajul civilizatiei, culturii si educatiei romanesti. Si uite asa, mai cu istorisirea unor povesti, mai cu socotitul pe degete, trecu si prima zi de scoala. George si Ilie se intoarsera acasa mandrii nevoie mare ca fiecare din ei a obtinut cate un bine. Ilie la povestit iar George la socotit pe degete. Cat despre Linica, ea nu se antrenase in povestit sau socotit deoarece era prea sfioasa in aceasta societate noua. Baietii navalira in ograda unde mama lor dadea boabe de porumb de mancare la oratanii si se aruncara in bratele ei tipandu-i bucurosi fiecare la cate o ureche vestea calificativelor luate la scoala, in timp ce Linica se baga rusinata in fustele ei. Elena ii saruta dragastos pe toti trei si ii trimise in casa sasi lase traistutele-gheozdane. Apoi ii urma si ea ca sa le dea sa mancare pranzul ca se facuse deja amiaza si copiii erau flamanzi. Dupa ce ii vazu satui, Elena le puse gemenilor in brate mancarea pentru oamenii ce le munceau la camp, pe pamantul lor. Ii urca in sareta in care se aflau deja incarcate mai multe sipuri cu apa proaspata si rece de la fantana si un clondiras plin cu tuica de duda, numai buna sa deschida pofta de mancare a oamenilor si sa le refaca fortele pentru restul zilei de munca. Le spuse sa mane calul incet ca sa nu se verse mancarea si bautura si le deschise poarta mare lasandu-i sa iasa din curte si sa o ia la dreapta pe drumul colbuit care ducea la camp. Privi dragastos in urma lor, dupa care se intoarse la treburile ei. Bucurosi ca mama le-a incredintat sareta, gemenii dadura bici calului si plecara la trap catre ogoare. Soarele ii incinse curand atat de tare incat Ilie incepu sa se balangane ca o curca chioara in scaun langa George. Noroc ca nu mai aveau mult pana sa intre in umbra padurii de salcami, unde se afla si un put cu jgheab pentru adapatul animalelor. Dupa inca vreo doua cotituri, drumul colbuit incepu sa se furiseze pe sub umbra racoroasa a primilor salcami din padure. Imediat dadura si peste putul cu jgheab. Oprira sareta si se dadura jos. Adapara calul si se spalara si ei pe fata si pe gat cu apa rece de fantana. Dupa ce se racorira, se urcara din nou in sareta si plecara mai departe. Liziera de salcami era asezata pe un deal cu un sol nisipos de unde oamenii din sat isi luau adesea material pentru nevoile de constructie ale gospodariilor. Asa se face ca locul exploatat de sateni devenise un fel de surpatura inalta de circa 3-4 metrii, la baza careia se sapa si se lua nisipul rezultat din cadere. Surpatura era locul preferat de joaca al adolescentilor si flacailor mai tineri din sat. Aici isi dovedeau baietii vitejia sarind de pe culmea surpaturii drept pe nisipul cazut in vale, care le amortiza aterizarea din zborul in picaj, de cativa metrii. Toti se straduiau sa sara cat mai departe, realizand noi si noi recorduri. Fetele ii priveau din vale sau de pe marginea Surpaturii si scoteau cate un ooo... sau vaiii ... la fiecare saritura mai puternica. Surpatura era si locul de taina unde flacaii si fetele se puteau intalni altundeva decat sub ochii iscoditori ai babelor din sat. Cei mici nu prea aveau ce cauta la Surpatura, dat fiind peroculozitatea unor astfel de sarituri, insa oricare dintre ei dorea cu ardoare sa sara macar o data, sa vada cum este si sa dovedeasca ca poate si el ceea ce era considerat numai de nasul flacailor mai mari. Sareta ajunse in trap usor in dreptul Surpaturii. George arunca o privire sa verifice daca era cineva acolo sau nu. Vazand ca nu era nimeni, George lasa calul la pas si indrepta sareta catre malul surpat. - Ce vrei sa faci, George? Intreba Ilie. - Nimic. Vreau doar sa vad si eu cum este cand simti vantul prin par, in cadere de acolo de sus. - Nu cred ca este bine ce faci, spuse Ilie grijuliu. - Lasa, Iliuta, ca nu se intampla nimic. Vreau sa sar si eu numai o data, sa vad cum este. Iti promit ca nu se intampla nimic. Sunt numai curios! - Bine George, daca spui tu ... George se catara cu oarecare greutate sus pe coama. Privi in jos si se infiora de inaltimea de la care ar fi trebuit sa-si dea drumun hau. Undeva departe, jos, se vedea valul gros de nisip unde trebuia sa aterizeze. Simti un gol imens in stomac si inima incepu sa-i bata tare. Mai ca s-ar fi dat jos pe turul

7
pantalonilor in loc sa sara, insa dorinta de aventura fu mai puternica. Inchise ochii si se arunca de-anpicioarelea in gol. I se paru ca zborul nu mai are sfarsit ... Isi simti stomacul calatorind catre gatlej si ii veni in minte ca ar putea fi o pasare in zbor si ca ar putea sa intinda aripile si sa se ridice din nou in inaltul cerului, sa zbaore peste camp si sa vada casuta lor si pe mama in ograda ... Instinctul ii spuse sa deschida ochii. Ateriza cu oarecare greutate, dar cu bine, in nisipul de la poalele Surpaturii. Aproape ca nu crezu ca reusise ceea ce multi flacai nu se incumetau. Abia atunci il vazu pe Ilie, cu gura cascata si uitandu-se la el cu ochii holbati. - Ai ... ai ... ai reusit! Ingaima el cu jumatate de glas. - Bineinteles, se viteji George. Isi trase umerii in spate, scoase pieptul afara si continua ce credeai ca fratiorul tau nu poate ce pot atatia altii sa faca? Ce daca ei sunt mai mari. Cu cat sunt mai mari, cu atata sunt mai grei si caderea lor este mai grea. Eu ... parca am zburat! Insa tu nu trebuie sa incerci. Nu cred ca este pentru tine un salt d-asta. Ilie nu zise nimic. Ii facu loc lu frate-sau langa el pe banca si sareta o lua din loc in trap vioi. Ajunsera la muncitorii de pe ogor putin dupa ora pranzului si descarcara merindele, apa si tuica. Incarcara in sareta sipurile vechi de apa, golite, si se asternura la drum inapoi spre casa. .................................................................................................................................................... Zilele de vara tarzie si toamna se scursera pe nesimtite. Scoala mergea inainte iar munca campului se apropia de sfarsit. Hambarele si pivnitele erau pline. Fusese intr-adevar un an foarte bun. Era in prima sambata din noiembrie cand la poarta mare de la ulita se opri o sareta usoara trasa de un cal si un domn bine imbracat se dadu jos si batu la poarta. Tudor lasa trebaluiala din ograda si se duse sa deschida. Dupa o strangere de mana si un schimb de zambete de bungasit sareta intra in ograda iar strainul fu invitat in casa. - Leano, dumnealui este domnul Aristide Hristodulu si a venit sa negocieze recolta noastra de anu asta. - Bine ati venit la noi, domnule Hristodulu, spuse Elena. Va rog sa luati loc pe scaun. Va pot servi cu o tuica de pruna? Ati servit masa? Poate va este foame ... nu doriti niste sarmalute cu mamaliguta si cu un pahar cu apa rece de fantana? Acum am rasturnat mamaliguta ... - Va multumesc, nu am servit inca masa insa ma grabesc foarte tare si nu cred ca vom avea timp de mancare. As prefera sa incepem targul. Mai am o multime de treaba in sat la dumneavoastra si oamenii nu pot fi gasiti acasa decat sambata sau duminica . In rest sunt la treaba si nu prea au chef sa incheie targuri. Ar fi totusi bine primit un pahar cu apa rece, multam frumos. - Indata, domunle Hristodulu. Si Elena disparu pe usa afara sa scoata apa proaspata de la fantana din curte. Tudor se apropie de masa si lua si el loc pe un scaun in fata lu Hristodulu. - Cu ce va pot fi de folos domnule Aristide? - Am venit sa vad daca nu cumva aveti ceva cereale sau alte produse agricole de vanzare. Am preturi foarte bune si trebuie sa pregatesc un export in Grecia, unde este o cerere foarte mare in momentul asta. Tudor se scarpina in cap si, dupa un moment de cugetare spuse: - Vedeti dumneavoastra, domnu Aristide, eu am deja o intelegere cu un alt angrosist. Am incheiat-o anul trecut pentru o perioada de 3 ani, asa ca nu pot vinde decat daca ne intalnim toti trei si cadem de acord asupra pretului. Cred ca am putea sa ne vedem toti trei ... sa zicem maine? Si in cazul asta va trebui sa merg eu la Craiova in dupamiaza asta si sa il aduc si pe domnu Petrache la intalnire. Ce spuneti, ne vedem maine la pranzisor la hanu lu Mutu, la iesirea din Craiova catre Leu? - Bine, Tudore, asa sa fie, spuse Aristide ridicandu-se de pe scaun. Atunci ... ne vedem maine la Craiova, la hanu lu Mutu.

8
Elena intra in odaie purtand pe o tavita mica acoperita de un stergar curat o ulcica de pamant cu apa rece de fantana. Se uita putin derutata la Tudor, vazand ca cei doi sunt pe picior de plecare. - Cum, domnu Hristodulu, plecati asa de repede? Si eu care speram ca totusi va pot indemna sa serviti si niste sarmalute cu mamaliguta ... Tocmai le-am dat jos de pe foc si miros asa de frumos ... - Va multumesc mult pentru ospitalitate, insa nu mai pot sta. Tudore, ma conduci la sareta te rog? - Sigur ca da, domu Aristide, poftim, pe aici va rog. Isi stransera din nou mainile la despartire, la poarta, si Aristide facu la stanga pe drum si se indrepta catre centrul satului, grabit sa ia legatura si cu alti tarani ai comunitatii. ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Nuto, adu trei toiuri cu tuica aia buna de pruna, striga Tudor la slujnica din hanu lu Mutu, care se invartea zorita printre mese ca sa serveasca musterii grabiti. Tudor se ivise in han putin inainte de ora pranzisorului si ocupase o masa in asteptarea domnilor Aristide si Petrache. Nu trecu mult si aparura rand pe rand si ei. Nu pareau sa se cunoasca insa Tudor simti o oarecare duritate intre ei cand le facu cunostinta si isi dadura mana. Aristide avea o privire furisa si un oarecare neastampar al mainilor tradand nervozitate. Petrache avea o statura impozanta si o fata zambitoare, de bon-homme, cu privirea vie, directa si patrunzatoare. Aristide deschise discutie: - Sunt incantat sa va cunosc domnule Petrache. - Si eu sunt incantat sa intalnesc un om din bransa. Am inteles ca l-ati vizitat pe Tudor si ca ati dori sa cumparati recolta sa de anul asta. Eu am o intelegere cu Tudor, si ii multumesc ca si-a amintit de ea. Ne inteleseseram ca toata recolta pe trei ani sa imi fie vanduta cu prioritate mie. Aceasta prioritate este dictata de pret si, in cazul asta, va trebui sa vedem care dintre noi poate oferi un pret mai bun. Intentia mea este sa cumpar recolta, sa o trec prin moara si sa o revand la producatorii de paine si patiserie din tara. Am contracte cu o retea intinsa de producatori de paine si de patiseri si de aceea am incheiat intelegeri pe timp mai indelungat cu agricultorii. Vreau sa evit o intrerupere in productia locala de paine si patiserie. - Inteleg punctul dumneavoastra de vedere, domnule Petrache. In ce ma priveste, eu am nevoie sa incarc un vapor in portul Constanta si sa trimit granele in Grecia, unde am incheiat un contract de furnizare cu un angrosist local. Contractul meu nu este pe timp indelungat, ci numai pentru un transport, la capacitatea maxima a vaporului care se afla deja in port la Constanta. Mai am nevoie exact de cantitatea de grane pe care mi-o poate eventual furniza Tudor pentru a salva cheltuieli suplimentare cu stationarea in asteptare a vaporului. V-ar deranja foarte mult daca mi-ati ceda partea dumneavoastra din contractul de anul acesta cu Tudor? In cazul in care credeti ca va puteti lipsi de ea pentru nevoile dumneavoastra din acest an, atunci nu mai ramane decat sa dicutam cu Tudor pretul de cumparare. - D-apoi, stiu si ei domnu Aristide? Nevoie as avea de produsele lui Tudor, insa v-as putea da un raspuns final doar maine pe la pranz. Trebuie sa verific cu doua brutarii mari din Bucuresti si Craiova. Daca petronii de acolo vor putea sa renunte la aprovizionarea de anul asta de la mine, atunci voi putea si eu sa va ajut. Va voi da raspunsul maine la pranz. Cred ca veti ramane prin preajma pana maine, nu? Mi-ar conveni sa ne intalnim tot aici ca sa va dau respunsul. - Sigur ca da, de ce nu? Si asa, nu am altceva de facut in timpul asta. Urgenta mea mare este completarea incarcaturii din Constanta si timpul ramas pana maine la pranz nu imi permite sa pornesc alte actiuni de cautare. Toti taranii sunt in repaos de sfanta Duminica, asa ca oricum nu am sanse sa rezolv altceva pana maine. Ma voi caza deci aici, la han, si ma voi odihni si eu tot restul zilei asteia de Duminica. Saptamana care vine va fi foarte incarcata. Daca maine vom putea bate palma in privinta

9
produselor lui Tudor, atunci va trebui sa ma grabesc sa arvunesc si sa organizez transportul lor pana la Constanta, sa iau legatura cu armatorul navei si sa-mi pastrez rezervarea spatiului de incarcare pe vapor, sa ma ocup de plata taxelor de export si alte multe angarale nascute din comertul asta peste granita. La fel si daca nu vom ajunge maine la o intelegere, atunci va trebui sa mai si alerg in plus si sa gasesc din pamant, din iarba verde, restul de grane pentru completarea cantitatii angajata in licenta de export in derulare. - Atunci asa ramane, domnu Aristide. Eu trebuie sa ma grabesc acum sa-mi vad de partea mea de afacere. Ne intalnim deci maine la pranz, tot aici. Vei veni si tu, Tudore, nu-i asa? - Sigur ca voi veni si eu, spuse Tudor. Va fi si pentru mine o usurare sa inchei negotu de anul asta si sa ma linistesc. - Deci asa, domnilor, spuse si Aristide. Pe maine, tot aici. Am onoarea sa va salut. - Ramaneti cu bine. Cei trei se despartira. Tudor se urca in sareta si o lua inspre Leu, apoi inapoi spre casa, la Celaru, iar Petrache se grabi spre centrul Craiovei. Aristide intra in han sa vorbeasca cu hangiul pentru o odaie in noaptea aia. ---------------------------------------------------------------------------------------Tudor era multumit. Afacerile ii mersesera din plin. Domnu Petrache ii cedase recolta sa lu domnu Aristide, iar acesta ii plati lui Tudor un pret foarte bun, peste pretul de piata al produselor agricole de anul acela. Binecuvantat an, 1920. Iarna care urma fu si ea buna, adica rece si cu zapada multa. Ogoarele avura din belsug plapumioara alba, asa ca in primavara pamantul reavan si rodutor promitea recolte bune si pentru anul urmator. Timpul trecea pe nesimtite. Viata isi urma linistit cursul. Copiii cresteau, averea familiei incepea sa se infiripe vazand cu ochii, trainicia sentimentelor dintre Tudor si Elena era din ce in ce mai puternica, intr-un cuvant, atat in familia Marcu din Celaru cat si in intreaga tara romaneasca se simtea o continua intarire a unei economii cu preponderenta agricole. Multi copii de tarani harnici si avuti au inceput sa ia drumul scolilor inalte din tara. O parte din ei au putut chiar sa urmeze tinerimea bogata din Romania, care pleca sa-si desavarseasca educatia in strainatate, cu precadere in Franta, considerata ca sora noastra europeana mai mare. Iata insa ca, asa cum cu intelepciune se spune din batrani cum ca ar trebui sa te intristezi si sa versi lacrimi cand iti este Bine, ca dupa Bine vine intotdeauna Rau si ca ar trebui sa te bucuri si sa zambesti cand iti merge Rau, ca dupa Rau vine intotdeauna Bine, asa si cu viata familiei Marcu din Celaru. Veni si iarna anul 1923 si un crunt inceput de an 1924 pentru Elena si Tudor. Iliuta al lor si fratele geaman a lui George nu mai rezista presiunii unei lumi si vieti prea tumultuoase pentru fiinta sa atat de firava si bolnavicioasa. In Ianuarie 1924 Ilie raci foarte tare. Facu o pleumonie puternica si se prapadi. Elena nu-si mai reveni niciodata cu adevarat din durerea pricinuita de pierderea sa. Ramase cu o parte din inima impietrita pe viata. Se dedica si mai mult bisericii si credintei. Ramanea adesea dupa slujbe, in biserica, ingenuncheata in fata altarului si a Sfintei Feciore, numai ea stiind ce ganduri si ce dureri impartasea Celei Fara-de-Prihana si ce rugaciuni aducea Pruncului Iisus. Inmormantarea lui Ilie fu extrem de trista. Tot satul il placse pe acest baiat cuminte si firav si regreta plecarea lui dintre cei vii. George nu se dezmeticea inca si nu realiza ca ramasese singur. Credinta din batrani spunea ca atunci cand un geaman moare, celalalt geaman trebuie sa fie dezlegat, pentru a nu se intampla cumva sa moara si el legat fiind prin nastere de fratele sau geaman. Asa ca George se trezi ca, in ziua inmormantarii lui Ilie, fu legat de o bute mare in beciul larg si adanc al casei batranesti. Statu acolo, nemancat si nebaut, pana cand toata inmormantarea si slujba de inmormantare

10
lua sfarsit. Traditia spunea ca geamanul in viata trebuia ascuns cat mai bine si cat mai adanc in pivnita, astfel incat geamanul mort sa nu poata sa-l gaseasca si sa il ia cu el in ridicarea sa la ceruri. Moarte lui Ilie il maturiza pe George inainte de vreme. Notiunea de viata si moarte, abstracta pentru pana atunci, incepu sa prinda contur. George pricepu ca viata nu este o continua insiruire de evenimente mai placute sau mai neplacute si ca in cele din urma toata lumea este datoare, mai devreme sau mai tarziu, cu o moarte. Traiesti ca sa mori ! ... Oare de ce? ... se intreba George. De mai trebuie sa traiesti? De ce lumea trebuie sa existe daca, oricum, este sortita pieirii inca din clipa in care se naste? George avusese intotdeauna si fara sa-si dea seama, inclinatii filozofice. Odata cu disparitia fratelui sau geaman, el deveni intr-un fel un introvertit, cu toate ca firea sa voioasa si sugubeata nu-l trada in niciun fel. Cand trecu in adolescenta timpurie mintea lucra deja mult mai repede decat a ceilorlalti copii din jurul sau. Incepea sa se intrezareasca in el formarea unui barbat cu o inteligenta mult peste medie si cu foarte mult simt critic si practic. Un viitor barbat care intelegea sa duca grul vietii fara sa se planga si fara sa deranjeze si pe altii cu neplacerile vietii sale. Fiecare trebuie sa-si duca crucea, obisnuia el sa spuna, incercand in acelasi timp sa invioreze spiritul celor din jur, tocmai pentru a le usura greutata crucii lor. Aceasta filozofie de viata dovedea o inalta umanitate si un suflet deosebit, nascut parca pentru a aduce usurare si sprijin celor din jur. Curatenia sufleteasca mostenita de la parinti si intarita de un spirit inalt, grefat pe educatia sa puternic influentata de microuniversul satului romanesc, a facut ca acest copil de taran roman sa poata trece cu fruntea sus si cu o mandrie proprie neamului din care s-a nascut prin cele mai ciudate si mai devastatoare intamplari pe care viata i le-a asezat, parca dinadins, unainte, pentru a-i pune la incercare taria si credinta. La doi ani dupa disparitia lui Ilie, Tudor fu indemnat de invatatorul din sat sa-l trimita pe George la Craiova pentru completarea studiilor de 8 clase si a cursurilor liceale, daca Dumnezeu il ajuta si el se va tine neabatut de invatatura. Cu toate ca era la o varsta inca frageda, la cei 13 ani ai sai George se simtea stapan pe el si privea cu indrazneala viitorul. Dupa o usoara cearta cu Elena, care nu ar fi dorit sa-l dea si pe George de acasa, Tudor isi impuse punctul de vedere si asa se hotara trimiterea copilului la Craiova. ------------------------------------------------------------------------Craiova anului 1926. Craiova boierilor Craioveni si a afacerilor agricole. Craiova celui de al 26lea an al de secol XX. Craiova, sanctuarul culturii, educatiei si lumii bune a zonei nord Dunarene a tarii noastre. Intr-o buna zi de August 1926, din sareta prafuita oprita in fata imobilului de pe strada __________, nr. _____ coborara un barbat insotit de un tanar adolescent. Barbatul era imbracat in itari de in cusuti in casa si era incaltat cu opinci din piele de porc, cu nojite lungi si moi, ce dovedeau ca animalul din care proveneu fusese un animal de rasa, cu piele moale, insa rezistenta si bine prelucrata de proprietar. Pe deasupra purta o camesa alba ca laptele, cu rausoare delicate cusute din fir de o parte si de alta a pieptului. Un pieptar, un chimir si o palarie ii intregeau tinuta. Tanarul adolescent era in schimb imbracat oraseneste. Cu toate ca pe dedesubt purta tot o camesa cusuta in casa, avea pe el un costum usor, haina si pantaloni, iar in picioare purta ghete. Cei doi erau Tudor Marcu si fiu-sau, George. Plecasera de la Celaru cu noaptea in cap si ajunsesera in Craiova taman cand gunoierii terminau de maturat strazile din centru, iar zarzavagii incepeau sa le umple strigandu-si marfa in gura mare. Servitoare grabite alergau de colo-colo, incercand sa rezolve cat se poate de repede problema cumparaturilor, pentru a se intoarce acasa la timp ca sa pregateasca micul dejun pentru conasi. Carute si vite manate din urma incepeau sa patrunda la periferiile orasului, indreptandu-se cu marfuri de

11
vanzare catre pietele de desfacere. Viata comunitatii incepea sa pulseze prin venele stradale, alimentand tot acel paianjenis de case si oameni care se trezeau la viata. Incet-incet, inima orasului incepu sa se dezmorteasca si ea. Primaria se deschise, Palatul de Justitie, Muzeul si alte institutii ale administratiei urbei se pregateau pentru inca o zi de lucru cu publicul. Tudor isi spuse in gand ca el unul nu ar dori nici in ruptul capului sa traiasca in acest viespar omenesc. Isi punea chiar intrebarea daca nu cumva gresise aducandu-si copilul in aceasta societate viermuita si contorsionata de prea multa lume si pareri despre cum ar fi mai bine. Incepu subit sa tanjeasca dupa linistea lui de acasa. In cele din urma se scutura de toate gandurile neplacute si se indrepta cu pasi siguri spre poarta in fata careia isi oprise sareta. Trase de snurul clopotelului si astepta. Un clinchet cristalin il anunta ca snurul isi facuse datoria. In scurt timp o slujnica cu parul adunat valvoi intr-un batic legat la spate se indrepta spre poarta tarsindu-si papucii prea mari pe dalele de piatra din curte. - Buna dimineate, pe cine cautati? Intreba servitoarea. - Buna sa-ti fie si dumitale, spuse Tudor. O caut pe d-na Cora Zamfirescu. Este acasa? - Da, este acasa, insa la ora asta dumneaei nu primeste vizite. Este prea devreme. Intorceti-va pe la ora 10 si s-ar putea ca atunci sa va poata primi. - Multumesc, ne vom intoarce peste doua ore. La revedere. D-na Cora Zamfirescu ii fusese recomandata de invatatorul din Celaru. El il indemnase pe Tudor sa-si cazeze copilul aici deoarece, spunea el, aceasta doamna are o crestere si o educatie desavarsite, iar George nu va avea decat de castigat din timpul petrecut in casa dumneaei. Tudor se intoarse pe calcaie si, urmat de George care nu prea intelegea de ce doamna aceea nu ii putea primi acum ci peste 2 ore, se indrepta spre sareta. Se urcara amandoi pe capra si Tudor dadu bice la cal. La nici 10 minute de mers trap dadura peste o bodega. Tudor trase de haturi si opri in fata locantei. Lega calul de un tarus iesit din trotoar si intra insotit de George. Se asezara la o masa si comandara un mic dejun compus din oua, mamaliga, branza si lapte cald. In timp ce li se pregatea mancarea Tudor ii spuse lui George sa iasa afara si, dupa ce va adapa calul, sa-i agate de gat si traista cu ovaz, astfel incat toata lumea sa fie multumita la plecare. Baiatul se repezi si indeplini porunca tatalui. - Tata, spuse el cand se intoarse, de ce doamna Zamfirescu nu a vrut sa ne primeasca acum si va trebui sa mai asteptam doua ore pana cand vom putea vorbi cu ea? - O sa intelegi si tu mai tarziu ca programul nostru de la tara nu seamana deloc cu programul celor de la oras. In primul rand ei se culca seara foarte tarziu si se scoala dimineata tot asa de tarziu, in timp ce noi, la tara, ne culcam odata cu gainile si ne sculam dis-de-dimineata, tot odata cu ele. De fapt timpul de somn este acelasi insa altfel aranjat. In cazul asta cred ca eu sunt cel care nu a tinut cont de aceasta diferenta atunci cand m-am prezentat asa de dimineata la poarta dumneaei. Trebuie sa sti ca, in general, este bine sa respecti obiceiurile celor in mijlocul carora te ve gasi la un moment dat. Este bine sa nu incerci sa-i judeci pe ceilalti prea aspru, ci mai degraba sa incerci sa intelegi de ce procedeaza intr-un anumit fel, sa gasesti adevarul pe care se sprijina comportarea lor de moment sau pe timp lung. Oamenii nu se nasc rai sau buni. Viata ii formeaza asa, si atunci nu crezi cu nu ei poarta in totalitate de vina pentru comportarile lor, ci parte de vina revine si celor din jur, adica si tie? Foarte putini oameni au rautatea inradacinata adanc in fiinta lor si acei oameni sunt intr-adevar partea rea, buruiana societatii. De ei trebuie sa te feresti, sa nu le iesi in cale si sa nu incerci sa le tii piept decat in cazul in care esti pregatit pentru asa ceva. Sa nu pornesti niciodata in viata un razboi decat daca vei fi convins ca lupti pentru o cauza buna si numai daca vei fi sigur ca-l vei castiga. Sa nu uiti ca atunci cand arunci cu noroi trebuie sa te si astepti sa primesti noroi in schimb. In general insa, marea majoritate a oamenilor cer intelegere din partea ta si poate chiar sprijin, chiar daca tu nu iti vei da limpede seama de asta. Nu ezita se le acorzi iertarea ta si sprijinul de care poate au atata nevoie in momentele de rascruce. Poate si tu vei fi odata in nevoie si intelegerea si ajutorul unui semen va fi o binecuvantare si

12
poate o salvare si pentru tine. Momentele extreme sunt acelea care imping, chiar si pe oamenii buni, la gesturi, comportari si proceduri necugetate, rautacioase, poate chiar distrugatoare atat pentru lumea din jur cat.si pentru ei. Se vede treaba ca inclinatia viitoare a lui George spre filozofie isi avea radacinile infipte adanc in mostenirea genetica primita de la tata-sau. Tudor era neobisnuit de intelept pentru varsta, experienta si pozitia sa sociala. De aceea se si bucura in sat de respectul si pretuirea tuturor. Era ceea ce se chema un fruntas al satului. Se facu de 10 dimineata si cei doi platira si, urcandu-se din nou in sareta, se indreptara din nou catre locuinta d-nei Zamfirescu. Din nou Tudor trase de snurul clopotelului de la intrare si din nou iesi servitoarea care, de data asta, ii invita in salon si le spuse sa astepte in minut, pana se duce s-o anunte pe doamna de vizita lor. Si servitoarea disparu printr-un colt intunecat al salonului generos, mobilat cu gust desavarsit, de la parterul casei d-nei Zamfirescu. Dupa cateva minute de asteptare o use se deschise in capatul indepartat al salonului si o silueta zvelta se apropie de cei doi. D-na Cora nu avea mai mult de 35 de ani, pe care insa cu greu ii arata. Avea o fata rotunda, cu o gura mica si ochi mari, de un albastru intens, ce scoteau si mai mult in valoare paloarea tenului sau. Parul, adunat intr-un coc micut la spatele capului, era de un negru abanos si contura cu o stridenta placuta figura alba a femeii. Urechile mici si sidefii intregeau aceasta aparitie ce parea in total contrast cu statura robusta si tenul masliniu al lui Tudor. D-na Zamfirescu era imbracata cu o rochie de casa de culoarea ciresei, lunga pana cu mult peste genunchi, cu manecile largi si stransa pe corp de la talie si pana in gat. In picioare purta niste papucei de casa de aceiasi culoare cu rochia, tiviti pe margini cu un firisor subtire, auriu. Mainile albe si fine lasau se se disting usoare firisoare vinetii pe sub piele, ceea ce dadea o si mai mare transparenta mainilor. Femeia se indrepta catre Tudor si ii intinse o mana in semn de salut. Lui Tudor i se parea ca daca ar fi atins-o exista pericolul ca mana aceea sa se sparga in mii de faramite. O atinse totusi, cu mare grije. D-na Cora ii indica cu mana cealalta un scaun si se aseza ea insasi intr-un fotoliu apropiat. - Buna dimineata d-le Marcu. Am fost instiintata de d-nul Ardelean, invatatorul din satul d-tra si fostul meu coleg de facultate, ca ati dori sa dati copilul la scoala aici, in Craiova. Apoi, intorcanduse catre George: - Cum te cheama dragul meu? - George, d-na, raspunse baiatul. - In teleg ca tatal tau te-a adus aici ca sa te inscriem la scoala din apropiere si sa locuiesti pe timpul scolii aici, la mine. Ce spui, ti-ar face placere sa locuiesti aici, cu mine? - Cred ca ... da ... d-na, ingana abia auzit George si se intoarse catre tatal sau, cerandu-i parca ajutorul in conversatia asta in care se simtea atat de dominat de personalitatea acestei doamne micute si delicate. - Asa ne gandeam, d-na Zamfirescu, sa va rugam sa-l gazduiti la dumneavoastra pe timpul scolii. In vacante insa va veni acasa, la Celaru. Credeti ca ii veti putea oferi gazduire pentru un an sau doi? Bineinteles ca vom discuta si fixa toate implicatiile financiare ale acestei sederi. - D-le Marcu, dupa cum vedeti si d-tra, eu sunt singura. O boala nenorocita, cu dezvoltare extraordinar de rapida, mi-a rapit sotul anul trecut in Septembrie. De atunci locuiesc singura in toata casa asta mare. Nu am nevoie de nicio refacere a vietii cu altcineva. Am ajuns totusi la un punct in care, neavand eu insami copii, cred ca mi-ar prinde si mie bine daca as avea pe cineva cu mine, cineva care sa ma tina ocupata, astfel incat sa ma faca sa uit nenorocirea prin care am trecut si sa ma faca sa simt din nou ca am un rost in viata. Doresc sa ajut un copil sa creasca, sa-si completeze invatatura si educatia si sa se dezvolte sub ochii si indrumarea mea. Sotul meu a fost ofiter superior in armata regala si, in cazul in care George va merge bine cu invatatura, voi incerca sa-l dau in continuare la Academia Militara, sa urmeze si el cariera sotului meu. Ce spuneti de planul asta?

13
- Nu as putea decat sa-l aprob, d-na Zamfirescu! Nici nu mi-a-si fi inchipuit ca baiatul sa aibe atata noroc. Va multumesc din suflet pentru gandurile bune. Cred ca intr-adevar planul d-tra este excelent si, cu conditia ca George sa se tine de carte, cred ca va avea un succes garantat. - Atunci ne-am inteles. George va ramane la mine. Il voi inscrie la scoala aici in Craiova si voi avea grije sa invete cat se poate de bine. In acelasi timp voi continua educatia pe care d-tra ati inceput probabil sa i-o dati acasa, prin aceea ca il voi invata sa faca fata la viata de oras si de salon, la viata din inalta societate. Cred ca in final vom scoate din George un adevarat gentilom si, poate ca un bun ofiter in armata regala, asa cum a fost sotul meu. Stiu ca Regele are mare nevoie de oameni devotati. Tara trece printr-o perioada de transformari benefice foarte rapide. Putina lume va fi probabil in stare sa tina pasul cu aceasta dezvoltare. Casa regala si in general tara are nevoie de un tineret educat, de o generatie noua care sa ridice standardele sociale la un nivel adecvat timpurilor in care traim si a asteptarilor pe care le avem in viitorul apropiat. Am inceput sa fim o tara europeana si, asa cum spunea sotul meu, Dumnezeu sa-l ierte, destinul nostru este sa ne aliniem la cultura si civilizatia europeana si sa ne alaturam statelor dezvoltate ale continentului nostru. - Am deplina incredere, d-na Zamfirescu, ca George ramane pe maini foarte bune. Inca o data va multumesc. Si acum va rog sa-mi permiteti sa plec deoarece mai am niste treburi pe aici prin Craiova, dupa care trebuie sa iau drumul spre casa. Nu prea imi face placere sa fiu noaptea pe drumuri. Cat despre aranjamentele financiare, daca nu va deranjeaza, voi trece saptamana viitoare pe la d-tra si vom pune lucrurile la punct. - Da, d-le Marcu, vom discuta saptamana viitoare. Pana atunci vom avea si noi timp sa ne cunoastem mai bine, spuse d-na Zamfirescu, nu-i asa? Si-si indrepta privirea catre George. - Da, doamna, murmura baiatul cu ochii-n podea. - Atunci, sa ne vedem cu bine! spuse Tudor indreptandu-se catre usa. Servitoarea se ivi si ea ca din senin si il conduse pana la poarta de la strada. Din spatele perdelelor de la salonul d-nei Zamfirescu doi ochi usor inlacrimati priveau in urma saretei care se departa ducandu-l pe Tudor catre Celaru.

CAPITOLUL 2
Se scursesera 2 ani de cand George statea la d-na Zamfirescu. Facuse 15 ani in aprilie anul acesta si infatisarea lui castigase maturitate si oarecare prestanta. Era inca destul de mic de statura insa avea o conformatie atletica. Munca de la tara si mostenirea genetica ii dadusera o putere extraordinara in muschi si o tarie si hotarare de invidiat in alegerea si atingerea telului propus. Terminase cu brio anul acesta scoala generala si urma sa se inscrie mai departe la liceu. Asa cum prevazuse d-na Zamfirescu, tanarul se slefuise in saloanele caselor protipendadei Craiovei, unde tutorea sa il introdusese si il sprijinise ca si cum ar fi fost propriul sau copil. George reprezenta pentru ea acel copil pe care viata si Dumnezeu refuzasera sa i-l ofere. Vaduva de timpuriu, ea isi revarsa toata rezerva de dragoste asupra lui George, fara ca acesta sa banuiasca sau sa simta ceva. Anul 1928 ii aduse baiatului diploma de maturitate si, odata cu ea, posibilitatea de a merge mai departe la scoli mai inalte. Tudor, Elena si toti ceilalti frati si surori mai mari erau mandri de mezinul familiei. Tudor obisnuia sa spuna ca tot ceea ce se credea ca s-a pierdut odata cu disparitia celuilalt geaman s-a adunat in totalitate in acest frate ramas in viata, ca o prelungire in existenta a lui Ilie. Totul, inteligenta, bunatate, vointa, putere, ... totul se transferase sau se mostenise mai departe in George.

14
Si totusi, anul 1928 nu fusese tot atat de ingaduitor cu d-na Zamfirescu. O durere surda in piept si in sanul stang incepuse sa o macine inca de anul trecut. Doctorii nu i-au gasit nimic insa prin Ianuarie anul asta femeia incepu sa simta un nodul mare si dureros in sanul stang. Inceputul verii acestui an o gasi slabita, fara pofta de mancare si cu dureri din ce in ce mai mari. Tatal lui George incerca sa o ajute cu tot ce-i statea in putiinta, insa degeaba. Femeia se stingea vazand cu ochii. Tudor fu nevoit sa-l ia pe George de acolo si sa-l aduca din nou acasa, cel putin pe timpul vacantei de vara. In luna August d-na Zamfirescu nu mai rezista si se stinse, fara sa se planga si fara regrete. Durerile ajunsesera atat de mari incat moartea fusese o binecuvantare. Aceasta fuse a doua lovitura pentru George, prima fiind moartea fratelui sau geaman. Atat Ilie cat si d-na Zamfirescu fusesera singurele fiinte care se lipisera de sufletul sau atat de tare incat parca faceu parte dintotdeauna din fiinta sa.. Dragostea pentru Elena era ceva special, o legatura care nu se putea compara cu nimic si cu nimeni. Elena era MAMA iar Tudor era TATA. Sentimentele pentru ei nu puteau fi comparate cu nimic altceva. Ilie si d-na Zamfirescu fusesera in schimb un alter ego al lui George, fiecare din ei la vremea sa. George traise cu si prin Ilie in copilarie si cu, si pentru, d-na Zamfirescu in primavara adolescentei. Ilie era jumatatea sufletului lui iar d-na Zamfirescu izvorul de bunatate, statornicie si prietenie pe care intamplarea il oferise ca sa se sprijine cand facuse primii pasi de unul singur in viata. Da, disparitia d-nei Cora Zamfirescu se dovedi a fi pentru George o pierdere greu de recuperat si un prieten greu de inlocuit. Se punea acum problema sa se inscrie la liceu si, fara d-na Zamfirescu, continuarea educatiei baiatului se afla intr-un impas. Femeia dorise sa-l sprijine si financiar pe baiat, astfel incat acesta sa poata merge sa urmeze liceul la Bucuresti, insa acum toate aceste planuri fusesera depasite de realitatea cruda. Tudor se vedea cam stramtorat daca ar fi trebuit sa-l tina singur pe George la Bucuresti sa-si continue studiile. Acolo totul era foate scump, gazda, mancarea, transportul si in general intretinerea unui tanar adolescent la liceu. Era o situatie de grea cumpana. Totusi, ca urmare a aprecierii de care s-a bucurat d-na Zamfirescu si in semn de omagiu adus acesteia, Tudor se hotara ca in cele din urma sa infrunte inerentele greutati financiare si sa-l dea totusi pe George la liceu la Bucuresti. ---------------------------------------------------------------------------