Motto: „Nu există oameni mai neînduplecaţi

şi mai
duri decât cei preocupaţi într-una de
nefericirea lor.”
M. Eminescu

marius damian
11. Mănâncă-ţi aproapele

“...Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul meu.”

Matei 26, 26
Personajele:

Günther von Karlsberg, comandantul

Heintz, ordonanţa
Avraam, rabinul
Scena 1

Un birou fascist.

Günther: (vorbind la telefon) Da, domnule general… S-a-nţeles… O

sută pe zi… Chiar două sute (râde) chiar trei… cu siguranţă… cu
mare plăcere… mulţi, da, da… asta e… nu ştiu… ca toţi
oamenii, bănuiesc… da, da… altfel cum să se-nmulţească…
sigur, ca toţi oamenii, bănuiesc… un alt soi… inferior… îi vom
decima până la unul… mâine, primul eşalon… cât?!?!… scuzaţi,
mi-a scăpat vocea… o mie?… pentru început… cu siguranţă… în
două săptămâni… da, domnule general… sieg heil! (oftează) O
mie? În două săptămâni? Günther, fără milă! Gândeşte-te, cine-i
şeful aici? Cine taie, cine spânzură? Tu, Günther, tu. Scap de
griji nişte fiinţe inferioare, duşmanul rasei pure, asta e. (sună
după ordonanţă) O mie, două mii, trei mii, patru mii (intră
Heintz)
Heintz: Heil! La ordinele dumneavoastră, domnule colonel.
Günther: Heinzt! Cum te simţi astăzi? E o zi numai bună să
trăieşti, nu?
Heintz: Întocmai, domnule colonel.
Günther: Şi ştii de ce? Astăzi începem treaba adevărată.
Începând de astăzi operăm la capacitate maximă. Mâine primim
primul lot de deţinuţi, de fapt, condamnaţi. Trebuie să nu avem
milă, Heintz, fără scrupule, pentru purificarea rasei pure.
Heintz: Sieg heil!
Günther: Cum se prezintă unitatea în acest scop?
Heintz: Permiteţi-mi să vă raportez: azi noapte s-au finisat
lucrările în pavilionul unu dispunem de trei săli spaţioase, tip
cabină de duş, modern utilate. Am aici câteva schiţe cu modele
de decoraţiuni, care aplicate cu gust, vor crea o atmosferă
plăcută. Uitaţi aici, pentru copiii sub cinci ani, peste cinci ani,
puberi, adulţi, bătrâni…
Günther: Las aceasta în voia gustului tău estetic în care am
încredere… altceva…
Heintz: La oberlichturi, după cum aţi dispus am pus vitralii cu
motive tradiţionale şi ilustrări din vechiul testament. Lumina
creată e de vis. Un curcubeu de culori, ce mai…
Günther: Excelent, excelent!
Heintz: Cabinele „odorizante”, prefer acest termen, au fost mobilate
conform sugestiei dumneavoastră cu mese din lemn masiv de
nuc sculptat, de asemenea ornate cu motive tradiţionale. Am

3
făcut chiar o simulare cu două plutoane, bineînţeles fără
„parfum” (râde) şi mesele s-au dovedit a fi într-adevăr solide. Cu
toate acestea va trebui să avem grijă mereu să introducem
suficienţi deţinuţi cât să încapă cocoţaţi pe mese.
Günther: Amănunt esenţial, Heintz. Mai departe.
Heintz: Sitelor de la gurile de aerisire li s-au mărit diametrul
orificiilor cu doi milimetri, asta pentru cei care, cu stoicism se
vor chinui să mai spere. Vor fi cazuri poate, să nu excludem din
calcul nici o posibilitate…
Günther: Fiindcă totul este posibil…
Heintz: Corect, domnule colonel… Când curioşi excentrici se vor
holba afară chiar şi prin aceste găurici. Pentru un bun efect
relaxant câţiva dintre soldaţi vor mişca pancarte colorate, într-
un ritm calm, adormitor, ondulant.
Günther: Minunată idee. Te rog să notezi numele inventatorului.
Heintz: Eu sunt acela, domnule colonel.
Günther: Cu atât mai bine, după sfârşitul conflagraţiei şi victoria
finală voi propune comisiei premierea ta cu ordinul „Crucea De
Oţel Aurită” şi un sfârşit de săptămână intim într-un orăşel de
munte. Purgatoriile…
Heintz: Sigur, crematoriile. Dispunem de lemn, cărbune şi
combustibil lichid cât să pârjolim toată Europa, Asia, Africa şi
chiar America de Sud.
Günther: De ce nu şi America de Nord?
Heintz: Şi America de Nord.
Günther: Dar muzica, Heintz, să nu uităm muzica. Muzica este
cea mai importantă.
Heintz: Avem invitate, cazate şi în repetiţii trei mari filarmonici
ale lumii care odată cu ordinul dumneavoastră vor asigura o
perpetuă şi fluidă sonorizare a activităţilor noastre. Sunt sigur
că acest amănunt va aduce acel inefabil sentiment care poate unii spiritele
noastre.
Günther: Poetic şi înălţător, Heintz. Îţi place viaţa, nu-i aşa?
Heintz: Da. Şi numai în viaţă fiind, pot să afirm asta.
Günther: (după o pauză) Ai ucis vreodată un om?
Heintz: Ca să fiu sincer… da.
Günther: Când, acum în timpul marii farse?
Heintz: Nu, mai demult, în copilărie.
Günther: Povesteşte-mi.
Heintz: Totul s-a întâmplat undeva într-o vacanţă de vară în
timpul claselor primare. Întotdeauna mi-a plăcut şcoala, studiul,
evoluţia… Mmmm, încep să devin nostalgic.
Günther: Şi…
Heintz: Era o după-amiază liniştită, în anul al cincilea după
sfârşitul primei farse. Mă aflam cu cincisprezece copii camarazi
în vârful dealului la poalele căruia se afla oraşul meu. Ne jucam,
bineînţeles, de-a războiul. În acele momente, ca să zic aşa,
fusesem ales comandant. Undeva în vale, de partea cealaltă a
dealului, se aflau ceilalţi, din satul celălalt, rivalii şcolii noastre,
a jocurilor noastre, a dorinţelor noastre, dar în primul rând erau
copiii rivalilor părinţilor noştri. Fiindcă majoritatea erau mai mici
ca vârstă, unii chiar de grădiniţă, i-am lăsat să ne depăşească
numeric efectivul nostru. Primele clipe au fost aşteptare.
Inamicul se camuflase în tufişurile de măceş şi înarmat cu
lopăţele, grebluţe, săpuţe, găletuşe aştepta. Comandantul lor în
schimb avea în mână un băţ lung şi gros, dar mai ales foarte
noduros. În minte realizam proporţiile durerii şi şocurile unei
astfel de arme. Eu, aveam în dotare un dispozitiv din acela de
aruncat pietre, pe atunci i se spunea praştie. De ce? Auzisem
undeva, în nu ştiu ce poveste, despre un personaj care, cu o
astfel de armă, doborâse un uriaş. Cred că era un basm
bavarez. Mi-a plăcut ideea. Deodată, s-a auzit un glas piţigăiat:
la atac! Era comandantul rival. Începuse haosul. Noi n-am făcut
nici o mişcare. Faptul că ne aflam in vârful dealului era un atu
important. Culcaţi la pământ auzeam picioruşele lor care, cu
mişcări chinuite, dealul era, pe acea parte, foarte abrupt, urcau
ca nişte uriaşi. Gâfâiau toţi. Spun asta pentru că ecoul se
spărgea în urechile noastre. Fără să spun nimic, m-am ridicat,
am încărcat şi am aruncat cât am putut de tare în înaltul
cerului. Pietroiul a ţâşnit ca un glonţ, apoi nu l-am mai văzut. M-
am culcat repede la pământ şi imediat s-a auzit un strigăt scurt
şi sec: îuăăă! Apoi linişte. Apoi vacarm, plânsete, tropăituri.
Duşmanii fugeau învinşi, dar mai ales speriaţi. M-am ridicat şi i-
am văzut alergând împiedicaţi. Fugeau ca iepurii. Spre
surprinderea mea şi camarazii mei făcuseră la fel. Cu siguranţă
ei au avut un motiv diferit. Poate luat de euforia atacului nu le-
auzim mamele strigându-i la masă, în sfârşit, undeva în vale,
prăvălit pe o piatră, zăcea el, comandantul. Învinsesem.
Günther: Heintz, caporal Heintz, revino-ţi! Eu… aproape… Nu
ştiu cum poate… în sfârşit. Mâine începem. Sunt sigur că totul
va fi bine. Verifică încă o dată totul şi apoi ai program de voie.
Citeşte, ascultă muzică, vezi un film, fă o piesă de teatru, sau
poate finalizezi monumentul eroului pur. La alegerea ta Heintz,
poţi să pleci.

5
Heintz: (dă să plece) Sieg…
Günther: Tu înţelegi că noi scriem istoria? Istoria a fost
întotdeauna scrisă de cuceritori, de oameni care ucid fără
remuşcări.
Heintz: Da, domnule colonel, dar rămân cei care judecă istoria şi
astfel totul devine relativ.
Günther: Judecătorii, dacă sunt într-adevăr gânditori, înţeleg că
numai astfel se poate, încălcând poruncile.
Heintz: Care porunci?
Günther: Eşti liber Heintz. Sieg heil.

Scena 2

Lumina dimineţii cuprinde cu căldură biroul lui Günther. De

afară intră pe fereastra larg deschisă un vesel ciripit de
păsărele dublat de acordaje de instrumente muzicale. Aşezat la
biroul masiv, comandantul. Cearcăne.

Günther: Dacă aş putea numai… Un cuvânt bine spus face cât o

sută de pumni puternici. O singură propoziţie aruncă în flăcări
un popor. Dar care să fie raţionamentul? Pe Bingo l-am castrat
de mic. N-a mai avut pui, dar a fost cel mai fidel prieten. E
adevărat că i-ar fi plăcut şi lui. A muşcat pe toată lumea, e
adevărat, dar aşa îi era rasa, violentă. Nu, Günther, greşeşti,
trebuie tuns şi eutanasiat. Da, era cam blănos şi nu intra
seringa. Şi tu trebuie să faci asta, Günther, tu, stă în puterea ta.
Da, dar nu vreau! Nu pot! (fluieră un cântec vesel) Ce privire
avea… Oare există oameni care nu cunosc frica? Fiorul rece al
angoasei? (pauză) Ştiu! Distanţarea. Faci o sută de paşi înapoi,
întorci privirea, cauţi un element din peisaj care să-ţi stârnească
memoria afectivă, preferabil pozitiv şi tragi. Iată o metodă
Günther. Şi apoi Heintz şi cei ca el, ei trag mai departe. (se aud
ţignale puternice de locomotivă) Au sosit? (ridică receptorul şi
formează) Alo, Heintz? Toată lumea e pregătită… În regulă…
douăzeci şi cinci de vagoane? Sunt mai multe?! Asta e…
Începeţi fără mine… Ăăăă… Nu începeţi fără mine. Da!
Aşteptaţi. (închide) Să vedem: copilăria, mama, tatăl, Bingo. De
ce nu? Nu uita, e simplu, întorci capul şi tragi. (iese de afară se
aude maiestuos, Wagner)

Scena 3
(uşa se trânteşte furtunos de perete alb la faţă şi împleticindu-
şi picioarele Günther urmat de Heintz)

Heintz: Domnule colonel!

Günther: Nu pot (leşină)
Heintz: (o vază cu apă): În numele Fuehr-ului. Reveniţi-vă!
Günther: Ce faci, omule?!
Heintz: Domnule colonel…
Günther: Cum îţi permiţi? Cine eşti dumneata?
Heintz: Caporal Heintz, ordonanţa dumneavoastră.
Günther: Şi eu? Eu cine sunt?
Heintz: Sunteţi comandantul acestui lagăr, colonelul Günther
von Karlsberg!
Günther: Aaaa… da! Şi ce trebuie să fac?
Heintz: Păi… să daţi directive, să distrugem inamicii de rasă,
să…
Günther: (apucat) Nu, nu! Ce trebuie să fac eu acum?
Heintz: Păi…
Günther: Închide uşa! Stai jos!
Heintz: Domnule colonel, eu…
Günther: Stai jos când îţi spun! Ce fac acum? În momentul ăsta?
Heintz: (încurcat) Mă priviţi insistent…
Günther: Nu, Heintz! Cu deţinuţii…
Heintz: Duceţi ordinul la capăt?
Günther: Adică să-i gazez şi apoi să-i fac cenuşă?
Heintz: Cred că ăsta-i ordinul.
Günther: Nu, Heintz, nu crezi nimic. Acesta-i ordinul, numai că eu
nu vreau lucrul acesta. Ce mă fac?
Heintz: Nu ştiu, domnule colonel.
Günther: Onoarea militară îmi două posibilităţi: sau îmi dau
demisia, sau îmi trag un glonţ în cap.
Heintz: Mă rog…
Günther: Ambele cazuri înseamnă sinuciderea. Nu mi-e frică de
moarte, dar această variantă este împotriva religiei mele. Ştii,
eu de mic copil am fost crescut într-un spirit profund religios şi
sunt un spirit religios, nu vreau să-mi încarc conştiinţa. Heintz,
eu n-am ucis niciodată. Şi atunci…
Heintz: Şi atunci?
Günther: Ce facem?
Heintz: Ce facem?
Günther: Ne gândim. Noi suntem un popor care gândeşte.

7
Heintz: Da, să raţionăm.
Günther: E evident că-n două săptămâni trebuie să termin cu
peste două mii de suflete. Ai văzut ce figuri au? Cât de slabi pot
fii… vreascuri, nu oameni. Măcar dacă ar fi mai mici, cât se
poate de mici, cât se poate de invizibili sau cel mai bine dacă n-
ar exista. Femeile chele, copiii murdari cu bale la gură… şi
mirosul lor… duhnesc… n-am mai întâlnit un asemenea miros…
cred că sunt roşi de bacterii… şi privirea lor… mai ales
privirea… frica aceea n-am mai văzut-o nicăieri… o frică
molipsitoare, care acuză, te cutremură, hipnotizează şi care mai
presus de orice, terorizează. Ce mă fac, Heintz?
Heintz: Cea mai bună soluţie este tot decimarea lor. În flăcări se
va mistui şi frica dumneavoastră.
Günther: Nu, nu! V-a rămâne! Mă va bântui toată viaţa. Nici nu
mă mai gândesc la varianta aceasta. Ascultă Heintz, am o idee.
Astăzi, în prima zi a sosirii lor ar trebui să fim cât se poate de
ospitalieri… Da. Heintz, fii atent, aşa facem. O să-i împărţim pe
grupe şi familii. Apoi vor primi o baie caldă şi un pat moale. Să
fie hrăniţi omeneşte şi dacă mai cer în plus să li se satisfacă
dorinţa. Vei alege soldaţi joviali şi vorbitori de limbă, care o vor
face astăzi pe ghizii. Heintz: Bine, domnule colonel. Şi dacă vor
întreba de gaze, de crematoriu?
Günther: Găseşte şi tu o minciună frumoasă şi credibilă…Fabrică
de sticlă, turnătorie. Vezi tu.
Heintz: Am înţeles!
Günther: A, să nu uit! De mâine intrăm în carantină. Comunicăm
doar telefonic cu comandamentul. Fără curieri şi fără zvonuri.
Până mâine mă gândesc la o soluţie. Noaptea va fi un sfătuitor
bun.
HeintzL Am înţeles.
Günther: Aş vrea, poate… Da, da… Să-l găseşti pe liderul lor,
trebuie să aibă un conducător. Găseşte-l până mâine. Cam atât
pentru astăzi. Liber!
Heintz: Sieg heil! (iese)
Günther: (pauză) Asta e, Günther, nu pot trage.

Scena 4

Acelaşi birou, acelaşi gen de muzică, acelaşi Günther dar de

această dată întins pe tot biroul. Tresare în somn şi plânge.
Günther: (aproape strigă, în somn) Ce urâţi sunteţi şi ce mulţi!
Nu! N-am spus aşa ceva! Luaţi mâna de pe mine! Nu, nu!
Măcar… o, Doamne, nu! Măcar şterge-te la gură! Lasă-mă! Şi ce
dacă vi se văd coastele! Nu veţi pune gura pe mine! Nu vă las!
(gâfâie, dă din picioare) Nu, nu, nu vreau! (intră Heintz)
Heintz: Domnule colonel, domnule colonel, treziţi-vă! Deşteptaţi-
vă!
Günther: Ce?! Cum? A! Bună dimineaţa, Heintz, eşti atât de
matinal. Cum te simţi, eşti bine?
Heintz: Da, domnule colonel, mulţumesc. Dacă nu sunt indiscret,
aici aţi dormit?
Günther: Ce idee caraghioasă. Am visat urât.
Heintz: Sunteţi vizibil surescitat nervos şi creierul
dumneavoastră se descarcă astfel, e un fenomen psihic firesc,
face parte din atributele activităţii cerebrale.
Günther: Poate să facă parte, de fapt ştiu asta. Numai că n-a fost
vorba de un simplu vis urât, de un coşmar cu apocalipse,
moartea celor dragi, etc. etc. Nu, nu, a fost un coşmar teribil.
Heintz: Puteţi să-mi povestiţi, asta vă poate face bine.
Günther: Crezi? Se făcea că… Uite, mi se ridică părul! Eram
cocoţat pe o masă mare de lemn de nuc şi vroiam să cobor, dar
parcă era dată cu vaselină, alunecam pe ea ca pe gheaţă.
Faptul că nu ajungeam la capete mă obosea, de fapt totul se
lungea, se lărgea, se dilata, şi deodată au început să vină. Ei, cu
feţele lor… cu duhoarea lor… cu limbile lor băloase… Şi prima
dată au început să mă gâdile, ştii că sunt foarte gâdilicios.
Aproape mă sufocam de râs. Îi rugam să mă lase, dar ei nu şi
nu. Deodată unul mi-a şoptit la ureche… brrr, mi-e foame, mă,
mi-e foame! Şi? Eu ce să fac? O să te mănânc! O să te mâncăm!
Ş-apoi mâinile lor au început să tragă de mine. Căscau gurile
lasciv, cu dinţii lor negri, cu respiraţia murdară…
Heintz: Domnule colonel, mi-e teamă c-o să vă sperii, dar cred
ca tocmai aţi avut o premoniţie.
Günther: De ce? Vor să mă mănânce?
Heintz: Nu tocmai.
Günther: Nu mă mai fierbe atât: despre ce este vorba?
Heintz: După cum bine v-aduceţi aminte, ieri aţi dispus ca „noii
noştri oaspeţi” să fie trataţi bine. Au fost. Li s-a dat un duş cald,
un pat moale, şi o porţie în plus.
Günther: Da, şi!?
Heintz: Dumneavoastră personal aţi subliniat faptul că să nu

9
facem concesii apetitului lor. N-am făcut. Proaspăt veniţi dintr-
un regim drastic de înfometare ne-au consumat mai mult de trei
sferturi din proviziile unităţii. Situaţie deja critică. Dacă nu
facem ceva există riscul real ca visul dumneavoastră să devină
realitate.
Günther: Cum adică? (după câteva clipe) Mai cerem alimente.
Heintz: De astăzi suntem în carantină.
Günther: Ai dreptate. Şi atunci, ce facem? Eu unul nu vreau să
ajung pe rotisor.
Heintz: Nici eu, vă asigur. De aceea trebuie luată o decizie şi
asta urgent. Cel mai bine ar fi să începem să facem ceea ce
trebuie să facem.
Günther: Heintz, dragă, ştiu că poate suna deplasat, dar n-ai
putea tu să dai ordinul?
Heintz: Eu!? Nu cred că sunt demn de aşa ceva. Şi pe urmă…
deja s-au luat câteva decizii care, într-o anumită proporţie, mi
se par ireparabile. Eu pot doar să sesizez, să trag concluzii care,
în principiu, trebuie să rămână personale.
Günther: Aha, eşti laş, Heintz, nu mă aşteptam. Dar lasă, o
rezolvăm noi. (se scutură şi coboară de pe birou) Fii amabil şi
aminteşte-mi care a fost ultima mea dispoziţie.
Heintz: Să vă găsesc un lider printre deţinuţi. O să râdeţi, dar n-a
fost greu. Deşi starea lor este deplorabilă majoritatea se
consideră lideri. Nu-mi dau seama, dar poate acest statut este
dezirabil în pragul morţii, mă rog, într-un final am găsit. E rabin,
se numeşte Avraam… dar mai bine vă las să-l descoperiţi
singur.
Günther: Pare violent? Înfometat?
Heintz: Liniştiţi-vă. Este un personaj paşnic şi pentru constituţia
sa fizică, a mâncat surprinzător de mult aşa că bãnuiesc cã-i sãtul.
Günther: Aduceţi-l la mine. Dublaţi garda! Heil!
Heintz: Sieg heil!

Scena 5

Günther aşează camera brusc se deschide uşa şi în interior este

împins cu forţa un contur neregulat

Günther: (încet) Ecce hommo. (tare) Bună ziua.

Avraam: (dă din cap)
Günther: Mă numesc Günther. Günther von Karlsberg şi sunt
comandantul acestui lagăr de exterminare. Dacă nu mă-nşel
sunteţi rabin, vă numiţi Avraam şi pentru moment sunteţi sătul,
nu?
Avraam (acelaşi joc)
Günther: Ştiţi de ce aţi fost trimişi aici. Nu m-ar deranja dacă aţi
spune şi câteva cuvinte. Păreţi alfabetizat.
Avraam: (după o pauză) Mmmmm.
Günther: (ia telefonul): Heintz, acesta e mut sau ce? Cum? A, e
proaspăt trezit din somn? Şi ce, eu cum sunt? Heil! Bună
dimineaţa!
Avraam: Bună dimineaţa, domnule Günther von Karlsberg.
Günther: (surprins) Deci ne putem auzi? Beţi ceva?
Avraam: Apă, mulţumesc. Am arşiţă.
Günther: A, da? Îmi pare rău. Luaţi loc.
Avraam: Mulţumesc frumos.
Günther: Dar cum adică arşiţă? Aţi băut?
Avraam: Nu beau alcool de obicei, dar paharele de suc, de mere
dacă nu mă-nşel, nu?
Günther: Mă rog…
Avraam: Erau cam acidulate. Am probleme cu tubul digestiv.
Günther: Îmi pare rău. Dar să revenim la problemele noastre.
Ştiţi de ce aţi fost trimişi aici?
Avraam: Cu aproximaţie, să murim, nu? Dar dumneavoastră ştiţi
de ce vă aflaţi aici?
Günther: Aş putea să rămân eu cel care pune întrebări?
Avraam: Aş putea să vă las să vorbiţi singur?
Günther: Sunteţi un spirit ascuţit. Îmi place. Da, aţi fost trimişi
aici ca să, e cam dur termenul, să fiţi exterminaţi. Îmi pare rău.
Avraam: Nu trebuie să vă pară. Şi dumneavoastră, sunteţi
exterminatorul?
Günther: Aşa se pare.
Avraam: Şi de ce sunteţi aşa de îngrijorat?
Günther: Aşa vi se pare?
Avraam: Nu vă mai bateţi capul. Întoarceţi-l şi trageţi…
Günther: De unde ştii? De unde ştii asta? Spune? N-am să vă las
pe nici unul, nici o bucăţică!
Avraam: Dacă doriţi, mă pot retrage. Poate deranjez.
Günther: Aş vrea să-mi spui ce-nseamnă pentru tine să-ntorci
capul şi să tragi.
Avraam: Este vorba de anumite decizii. Sunt, eram pus des în
situaţia de a lua decizii şi când interveneau momente în care
trebuia să fac ceva împotriva voinţei mele, întorceam capul şi

11
trăgeam o concluzie diametral opusă ca rezolvare a problemei.
De fiecare dată metoda a dat roade. Am fost explicit?
Günther: Credeţi? Dumneavoastră sunteţi rabin, da? Rabinul
este un fel de înţelept, nu?
Avraam: Un fel de.
Günther: Asta e bine. Să vedem. Să zicem că aş avea nevoie,
asta numai ca ipoteză, de un sfat.
Avraam: Mă, puneţi la încercare?
Günther: De ce nu? Contează? Dacă sunteţi înţelept înseamnă că
puteţi face lumină în orice problemă. Iată situaţia: eu trebuie,
conform poziţiei şi funcţiei mele, să vă decimez… asta e.
Avraam: Nici o problemă, mai departe.
Günther: Excelent. Dar datorită, ca să zicem aşa, de ce nu,
personalităţii mele, oscilez în a lua sau a nu lua această decizie.
Avraam: Sunteţi sadic?
Günther: Adică cum?
Avraam: Noi ştim pentru ce am fost aduşi în acest loc. Ne
aşteptam la o primire ostilă, ceva despre care să vorbească
urmaşii noştri, ne aşteptam să cădem victime din primele
momente ale sosirii noastre. Şi dumneavoastră? Ce faceţi
dumneavoastră? Dumneavoastră ne primiţi regeşte, ne daţi
concerte gratuite, ne trimiteţi în excursii, vă puneţi proprii
subordonaţi să se umilească în faţa noastră. Domnule, această
milă, evident creştină, în situaţia de faţă, îmi pare rău să vă
spun, ne este nocivă.
Günther: Cum adică?
Avraam: Ne-a oferit speranţă. Acest lucru este de un cinism
inuman. E împotriva firii lucrurilor, a scopului dumneavoastră, a
scopului nostru, a istoriei, înţelegeţi?
Günther: Mărturisesc că nu.
Avraam: Lucrurile sunt simple. La dumneata este securea în
momentul de faţă. Dumneata eşti călăul, dumneata trebuie să
tai, nu există nici o dilemă, acesta este sfatul meu, omorâţi-ne!
Aşa cere situaţia.
Günther: (după o pauză) Atitudinea pe care o afişaţi mă
surprinde şi mai presus de toate, mă revoltă. Istoria!? Aşa cere
istoria… E bine nu, domnule, înţeleptule… eu am să mă opun
istoriei de care tot vorbiţi. Eu, Günther von Karlsberg, mă opun.
Refuz să vă omor. Nu voi lua nici o decizie în acest sens.
Avraam: Dar asta înseamnă sinucidere curată. Vă opuneţi nu
istoriei, ci sistemului al cărui reprezentant sunteţi. Cine vă
credeţi dumneavoastră? Vreun mântuitor? Vreun profet al unei
cauze absurde? Nimeni din viitor nu va-nghiţi această faptă, va
fi considerată cel mult o aberaţie, un caz patologic care până şi-
ntr-un roman de gen va fi puţin credibil.
Günther: Eşti obraznic. Aş putea să…
Avraam: Să?
Günther: (pauză, apoi calm) Să întorc capul şi să trag o concluzie
diametral opusă ca rezolvare a situaţiei de faţă şi poate, de ce
nu, metoda va fi bună, nu domnule?
Avraam: S-ar putea dar, oricât veţi întoarce capul, în situaţia
aceasta nu văd concluzia. A, dacă se mai poate s-ar putea să
primesc micul dejun? Mi-e puţin foame…
Günther: (după o pauză, extaziat) Asta e ! Ulricha, am găsit! Asta e !
Avraam: Ulricha?! Nu cumva Evrika?
Günther: Ulricha am găsit. Eu aşa am învăţat (după o pauză) Ştiu
soluţia! (calm) Domnule, aseară am avut o premoniţie. Heintz
avea dreptate. Pe scurt: în visul respectiv condamnaţii, figura
dumneavoastră nu se afla acolo, dacă îmi aduc bine aminte,
vroiau să mă devoreze.
Avraam: Să vă devoreze?
Günther: Da, să mă mănânce. Ce mai …un tablou care ar trebui
surprins într-o operă de artă neapărat. Ar fi impresionant…Dar
să revin. M-a cutremurat această situaţie care, am aflat azi
dimineaţă, că nu ar fi tocmai imposibilă. Deci: Îmi păstrez
conştiinţa curată şi n-am să mă fac vinovat de uciderea voastră.
Trebuia făcut un compromis. Iată-l: O să fiţi exterminaţi , dar nu
de mine sau de noi, ci chiar de voi înşivă. Mai explicit: În două
săptămâni două mii de oamenii trebuie să dispară. Buf! Sunteţi
înfometaţi, da? Devoraţi într-o zi cât un regiment în zece. Iată
concluzia… vă veţi mânca între voi. Şi ca să fiu bun până la
capăt, voi alegeţi criteriul… care pe care… cine pe cine… genial, nu?
Avraam: Mai degrabă canibalic. (se ridică) Domnule, puteţi să ne
împuşcaţi dar, acest lucru nu se va întâmpla. Mai bine ne
sinucidem!
Günther: Să vă sinucideţi?! (râde cu poftă) Gândiţi-vă! Cei mai
vorace dintre voi vor putea supravieţui războiului. Vor fi
păstrătorii de istorie, cei care din gură în gură, sau scris, mă
rog, vor păstra vie amintirea odioaselor întâmplări şi cazne. Ca
să nu mai vorbim de păstrarea seminţiei. Gândiţi-vă, este cea
mai bună soluţie. Dacă într-adevăr vă aşteptaţi la moarte,
atunci înseamnă că pentru mulţi sacrificiul nu va fi nici o
problemă, mai ales că el va fi făcut în slujba unei cauze nobile,
a iubirii aproapelui mai întâi de toate. Cât de înălţător poate fi!

13
Există vreo lege, vreo poruncă, care să interzică acest lucru?
Avraam: Să nu ucizi?
Günther: Dar nimeni nu ucide. Celălalt se dăruie pentru binele
celuilalt. Aduceţi-vă aminte de încercarea la care a fost pus
Avraam. Ce coincidenţă!
Avraam: Da. Dar a fost doar o încercare. O probă de credinţă.
Günther: Şi asta ce-i? Credinţa că aproapele trebuie să meargă
mai departe. Dovada supremă a credinţei. Iubirea.
Avraam: Fiţi amabil, îmi spuneţi cum pot ajunge mai repede la
camera de gazare? Mi-e teamă că vă reţin.
Günther: Nu, nu, deloc. Camera „odorizantă” de astăzi se
sigilează, iar, dumneata vei merge şi vei spune poporului
dumitale la ce m-am gândit. De mâine începeţi. O zi bună.
Astăzi nu mai primiţi nimic la masă. La revedere.
(telefon) Heintz, vino şi ia-l pe domnul de aici. Asta e!

(intră Heintz şi se execută)

Günther: Doamne, oare sunt un monstru? Nu cred! După cum

vezi am încercat orice… mi-am dat toată silinţa. Dacă greşesc,
să mă judeci tu, numai nu istoria.

Scena 6

Heintz: Noi dispoziţii, domnule colonel?

Günther: Sunt genial Heintz… sunt strălucitor. Am găsit soluţia.
Heintz: Ştiu tot domnule. Aţi apăsat, din greşeală, staţia de
amplificare şi în principiu toată lumea a aflat de planul
dumneavoastră. Vă sfătuiesc s-o închideţi.
Günther: Oare cum am reuşit? Probabil m-am luat cu discuţia şi
din greşeală am declanşat aparatul…
Heintz: Trebuie să fim foarte atenţi la orice gest sau decizie. Să
nu ne ia valul domnule.
Günther: Ce vrei să spui? Ai de adus vreo obiecţie? E cineva care
găseşte decizia mea nepotrivită?
Heintz: Eu nu am nici o obiecţie, numai că situaţia a devenit mai
mult decât critică…
Günther: Explică…
Heintz: Până acum crematoriul trebuia dat în folosinţă, nu?
Günther: Da, şi?
Heintz: Ei bine, nu există nici fum cum nu există nici foc. Asta se
poate sesiza, bănuiesc, cu ochiul liber de la kilometri distanţă.
Asta poate stârni suspiciuni, nu?
Günther: Perfect de acord.
Heintz: De asemenea, mirosul de carne arsă este insuportabil,
dar mai ales inconfundabil. În cazul de faţă el lipseşte cu
desăvârşire. Alte suspiciuni posibile… greşesc?
Günther: Nu, deloc. Mai departe.
Heintz: Starea de carantină, proviziile de hrană consumate
aproape în întregime, termenul limită de zece zile, următorul
transport… iată câteva din coordonatele unui eşec catastrofal,
care ar purta prestigiul acestei unităţi în prăpastia dezonoarei.
Sunteţi conştient, ştiu, de aceea vă reamintesc aceste lucruri.
Günther: Numai adevăr în vorbele tale. Dar rezolvarea este pe
cât se poate de simplă. Ascultă: până mâine aşteptăm
răspunsul rabinului dacă va fi pozitiv totul va rămâne pe seama
lor, iar un refuz nu va însemna decât acelaşi lucru, doar cu o
mică corecţie: îi vom obliga să o facă.
Heintz: Şi liberul arbitru?
Günther: Într-un asemenea regim nici eu nu pot vorbi de liber arbitru.
Să lăsăm discuţiile. Deci: Avem lemn şi cărbune cât să pârjolim
o lume întreagă, nu? Păstrăm cât pentru Europa (râde) Pentru
încălzirea pe timpul iernii, restul începând peste o oră se va
pune pe foc. Tot pe foc veţi arunca hainele degradate ale
deţinuţilor, care de mâine vor fi aleşi pentru a fi sacrificaţi. Doar
n-o să-i înghită îmbrăcaţi. Mirosul îmbibat în haine va da
fumului caracteristica de care avem nevoie, iar culoarea densă
se mai poate obţine prin arderea cauciucurilor de la maşinile
utilitare pe care nu mai avem de ce să le folosim. Eu, însumi,
îmi ofer pneurile maşinii în acest scop. De asemenea şi roata de
rezervă.
Heintz: Şi situaţia proviziilor?
Günther: Mai mult sport şi o raţie mai mică. Împărţite bine ne pot
scoate din război. Asta e tot, nu?
Heintz: Da, domnule colonel, tot…
Günther: Iată deci, Heintz, cum o sclipire de geniu salvează
situaţii pe care unii le văd drept critice. Transmite dispoziţiile
mele în unitate. Astăzi, nu vreau să mai fiu deranjat. Astăzi
dorm în sfârşit. Noapte bună. Au revoir!
Heintz: Sieg heil!

Scena 7

Din nou dimineaţă. Lumina răsăritului dezvăluie biroul lui

15
Günther transformat în dormitor şi living. Un pat, o veioză, o
bibliotecă.

Günther: (joc) Bună dimineaţa domnule colonel. Cum vă simţiţi?

Cum mă simt? Am fost întrebat cum mă simt? Da, domnule
colonel, aşa v-am întrebat. Ei bine, mă simt responsabil, activ,
plin de idei, adică…formidabil! (bate la uşă) Cine e? Intră!
Heintz: Sieg heil!
Günther: Aaaa, Heintz! (vesel) Hello! Mă bucur să te văd. Vreau să-ţi
mulţumesc pentru cum mi-aţi decorat biroul. E o încântare! Mă
simt ca acasă!
Heintz: Mă bucur, domnule colonel. Am venit să vă anunţ că
rabinul este gata pentru discuţii. Îl poftesc să intre sau să
aştepte?
Günther: Să intre, bineînţeles. Numai puţin, să mă aranjez…cum
sunt?
Heintz: (dă din cap…)

(îl introduce pe Avraam)

Günther: Aaaa, bonjour domnul meu! Cum vă găseşte ziua de

astăzi?
Avraam: Discutabil.
Heintz: Eu mă retrag, domnule colonel.
Günther: Nu, Heintz, dimpotrivă, te rog să rămâi. Luaţi loc,
domnilor. Serviţi ceva?
Avraam: E dimineaţă… poate… domnul…
Heintz: Nu, mulţumesc sunt în timpul serviciului.
Günther: Bine. Cum doriţi. Nu-mi rămâne decât să beau singur. O
mie de ani pace! Mă rog… o expresie… Noroc! Ei, domnule, ce
aţi hotărât?
Avraam: E mult de spus… poate între patru ochi… nu vă supăraţi
domnule Heintz, dar sunt câteva detalii…
Heintz: Nici o problemă, domnule. Domnule colonel… Sieg heil!
(iese)
Günther: Auguri! Dacă puneţi condiţii înseamnă că avem o
negociere…
Avraam: Spuneţi-i cum vreţi. Iată ce a hotărât sfatul celor două
sute: noi, suntem, dacă nu ştiţi, aflaţi acum, un popor străvechi.
Strămoşii noştri au apărut cu mult înainte de epoca pietrei. Fără
să fiu exagerat, din informaţii sigure, începuturile noastre sunt
menţionate încă de la începuturile timpurilor.
Günther: Deci… înainte de perioada marilor reptile… dinozaurii…
Avraam: Dacă vreţi dumneavoastră… Pentru noi acestea sunt
basme.
Günther: Dar descoperirile arheologice…
Avraam: Opere ale unor profeţi bolnavi psihic, pricepuţi în arta
modelajului. Dar, hai să nu ne abatem de la discuţie. Avem timp
pentru aşa ceva…
Günther: Bine, bine. Curiozitatea, ştiţi…
Avraam: După cum spuneam, avem o vechime care cu greu se
poate cuprinde în cifre. În acest interval de timp impresionant
noi am avut inspiraţia şi ocazia de a inventa lumea cea
adevărată. Din cultura noastră au plecat legile, morala, estetica
şi, mai general spus, toate ocupaţiile, speranţele, năzuinţele
naturii umane. Dacă ar fi să sintetizez, noi am inventat omul.
Günther: Frumos…
Avraam: După apariţia celorlalţi, pământul a început să devină
cu timpul tot mai mic deşi, în Cărţile Sfinte străbunii ne spuneau
că e infinit.
Günther: Interpretările astea…
Avraam: Am fost supuşi la multe cazne, dar spiritul nostru a
triumfat întotdeauna. Acum, după cum bine înţelegem amândoi,
suntem din nou trecuţi prin foc şi sabie. Dar nu ne pierdem
credinţa vom trece şi de asta.
Günther: Şi cum vă gândiţi… să treceţi?
Avraam: Am re-gândit propunerea dumneavoastră de ieri… prin gestul pe
care-l faceţi, scrieţi istorie, dar având în vedere că este o istorie
făcută cu noi şi prin noi ar trebui să ne ascultaţi propunerile.
Günther: Nici nu vă daţi seama ce mult mă bucură schimbarea
de ton şi de cuvinte. Ascult… prietene.
Avraam: Cu greu, dar într-un sfârşit, sfatul celor două sute au
luat decizia dumneavoastră ca o soluţie de compromis, ca să
zicem aşa, posibilă.
Günther: Deci… o să vă… între voi?
Avraam: Da, unii se vor sacrifica pentru alţii. Este un termen bine
ales.
Günther: Criteriile… asta trebuie să fie interesant…
Avraam: Aici apar propunerile noastre…
Günther: Ascult cu plăcere.
Avraam: Am hotărât să rămână în viaţă câte un reprezentant al
unei meserii tradiţionale dintr-un oraş tradiţional: un băcan, un
cizmar, un învăţător, un rabin, etc, etc… S-au strâns în total
două sute, plus neveste şi copii vreo şase sute şi ceva, şapte
sute… Ceilalţi, conform profesiilor lor, se vor lăsa sacrificaţi de

17
Ales. Aleşii sunt dintre cei mai apţi fizic şi psihic. Calificativele
de aptitudine s-au obţinut în baza unor competiţii la ştiinţe
exacte, umane şi bineînţeles, sportive.
Günther: Când au avut loc?
Avraam: Azi noapte. Suntem operativi, nu?
Günther: Impresionant. Şase sute… sunt încă foarte mulţi. În caz
de inspecţie ce-o să mă fac? Unu, doi, zece, o sută s-ar mai
putea ascunde, dar şase sute… sunt extrem de… vizibili…
evident prea mulţi.
Avraam: Ne-am gândit şi la acest aspect dar, ne trebuie un mic
ajutor din partea dumneavoastră.
Günther: Adică?
Avraam: Copiii sunt uşor de ascuns prin tufişuri, tancuri, poduri
chiar cutii de chibrituri unii pot s-o facă chiar pe morţii… buni
actori copiii ăştia…
Günther: Şi adulţii?
Avraam: Ne trebuie câteva uniforme, cinci sute… atât… şi de
mâine începem.
Günther: Şi cum vom putea apoi să facem diferenţa dintre ai
noştri şi ai voştri?
Avraam: Chiar, dacă ne încurcăm? (încurcat după o pauză) dar
nu cred… voi sunteţi mai înalţi… aveţi o figură mai…
Günther: Mai…
Avraam: Altfel. E imposibil. Ne învoim?
Günther: Cu uniformele e o problemă. E război. Suntem pe buget
de austeritate. Fiecare soldat are două ţinute, una de vară şi
una de iarnă… le-aş putea cere să v-o împrumute pe cea de
vară, dar tocmai vine iarna… ce-o să faceţi?
Avraam: Facem de-aşa natură încât, să stăm mai mult prin
preajma cuptoarelor, la căldură.
Günther: Excelentă idee. Foarte bine. Cred că acolo vă şi cazez.
Aranjaţi voi… bucătăria… dormitoarele… ştiţi voi… aşa o să
rezolvăm şi cu inspecţia… în caz de… hop! în cuptor. Dar nu
înainte să vă asiguraţi că focul este stins, de acord? Îmi pare
sincer rău că asta a fost singura soluţie.
Avraam: Nu credeam că umanitatea poate să atingă asemenea
abisuri barbare, dar asta e, cineva trebuie să rămână în urmă,
ca să se ştie… Asta e. Sper că nu vă supăraţi că nu vă
mulţumim…
Günther: Sper că, dumneavoastră, serviţi nu sunteţi servit…
Ştiţi, am început oarecum să vă simpatizez…
Avraam: Spre nefericirea mea şi a celorlalţi rabini eu o să
servesc. La revedere!
Günther: Domnule, vă urez poftă bună!

(iese Avraam)

Günther: Atroce. Acesta este cuvântul. S-a întors lumea cu susul

în jos… Fără doar şi poate vine Apocalipsa… Leul va mângâia
mielul (râde) minciuni! Auzi, leul… ha, ha… cu mielul… ha, ha…
niciodată!

Scena 9

Dimineaţa în camera colonelului. Aşezat la birou ronţăie

insistent… ceva. Priveşte în gol cu un zâmbet bolnăvicios.
Intră Heintz.

Günther: Ave Heintz! Au ajuns cu bine?

Heintz: Sieg heil! Da, încă o mie.
Günther: Tot slabi, tot pricăjiţi?
Heintz: Se urâţesc de la un transport la altul.
Günther: Par comestibili?
Heintz: Nu ştiu, dar Aleşii nu sunt pretenţioşi de loc. Zi şi noapte
mănâncă. Sunt tot mai prosperi. Au căpătat cu toţii roşeaţă în
obraji.
Günther: Credeam că e toxică, dar din ce văd şi din ce-mi spui,
cred că e sănătate curată. (pauză) Cu toate astea eu n-aş
încerca.
Heintz: Dacă nu sunt indiscret, ce mestecaţi acolo, domnule?
Günther: O bucată de cauciuc de pe talpă… ştii… salivez… înghit
şi-mi mai potolesc foamea. Trei biscuiţi pe zi… e cam puţin.
Apropos, mă poţi ajuta cu un pătrăţel de ciocolată?
Heintz: V-aş oferi cu cea mai mare plăcere, dar stocul s-a epuizat
de mult.
Günther: O să trecem şi prin asta, nu? (pauză) Ştii ce mă
bucură? Faptul că eu pot să-mi înfrânez instinctele, agonizez de
câteva săptămâni, sunt hăituit de foame şi totuşi, sincer îţi
spun, îmi eşti în continuare total neapetisant. Ai slăbit, eşti
palid, nici n-aş putea să mă gândesc măcar. Şi zici că… le
merge bine…
Heintz: Ce mai! Termite. Toată ziua supe, grătare, tot felul de
garnituri, sosuri un meniu de invidiat, dacă nu ne gândim la
ingredientul de bază.

19
Günther: Şi ăia mici?
Heintz: Cresc de la o zi la alta. Tot timpul ronţăie ceva. Nişte
canibali înnăscuţi.
Günther: Ştii, câteodată aş încerca şi eu, măcar o bucăţică, de ce
nu?
Heintz: Vorbeşte altceva decât raţiunea dumneavoastră în
aceste momente. Nu vă lăsaţi pradă instinctelor. Ştiţi, mie unul
îmi scade vederea am început să nu mai disting bine figurile,
formele, uniformele… n-ar fi trebuit, domnule colonel, n-ar fi
trebuit…
Günther: Nu fi paranoic, Heintz. Relaxează-te! Să nu îţi pierzi
minţile, acesta e lucrul cel mai important (la fereastră) Uite
soldaţii aceia… sunt de-ai noştri, nu?
Heintz: De-ai noştri… de-ai lor… de-ai noştri... au uniforma de
iarnă, nu?
Günther: Ce rumeni şi bine mâncaţi par să fie… uite ce fălcuţe …
ce braţe puternice… ce coapse… Ştii ce Heintz? Adu-mi porţia
de biscuiţi pe următoarele zile. Facem petrecere.
Heintz: Nu-mi cereţi asta…
Günther: Nu-ţi cer, îţi ordon! Trebuie să mâncăm ceva, să ne
păstrăm în viaţă.
Heintz: Şi când or să se termine, ce-o să facem?
Günther: Mâncăm altceva.
Heintz: Dar nu mai avem nimic altceva…
Günther: Lasă, Heintz… găsim noi… o soluţie… ne descurcăm
noi…

Scena 10

Camera de zi şi biroul colonelului. Aşezaţi la masă Günther şi

Avraam, joacă cărţi.

Günther: Iar am câştigat! Uite, chintă roială în cruce. Nu prea ai

noroc. Ce-aveai?
Avraam: Careu de optari.
Günther: Da, da… nu e rău pentru un începător… deşi jucăm de
ceva timp… a trecut ceva… să fie un an?
Avraam: Poate mai mult… poate mai puţin… nici măcar nu
contează.
Günther: Ce contează este că ne înţelegem bine. Şi dacă ne
gândim în ce condiţii ne-am întâlnit… viaţa asta… plină de
surprize…
Avraam: Ştii, eu sunt convins că viaţa merită trăită.
Günther: Asta este axioma care mi-a călăuzit paşii.
Avraam: De ce-ai urmat atunci cariera militară?
Günther: Sincer, era o tradiţie de familie aş putea spune…
originară. Noi am avut mereu porniri războinice… vine din
interiorul nostru… Numai un popor care nu cunoaşte
resemnarea poate cunoaşte viitorul.
Avraam: Mă rog… Dar ţie nu-ţi stă bine.
Günther: Da, ştiu, dar pe lângă motivul „tradiţional”… ca să zic
aşa, a fi militar a fost tot timpul la modă… eroii din poveşti, din
filme sunt nişte militari bine pregătiţi în primul rând ei cuceresc,
ei duc la bun sfârşit cele mei dificile probe, ei sunt idealul. În
schimb, pe mine, tot timpul m-a speriat violenţa.
Avraam: Şi totuşi comandant, grade superioare…
Günther: Viaţa şi surprizele ei… Am avansat datorită
capacităţilor mele intelectuale… un erou e înainte de toate
inteligent. Eu sunt inteligent. Din clasele primare se vorbea
despre mine ca despre un super-dotat. Sunt un copil-minune
dar, asta nu este un argument suficient al existenţei.
Avraam: Ei, hai nu fi trist… şi eu sunt împotriva violenţei, după
cum bine ştii… Învingătorii nu au scrupule… aşa se nasc toate
cuvintele care sperie umanitatea. Câţi ai acolo?
Günther: Două mii ai mei plus zece mii ai tăi… douăsprezece mii
de omuleţi. Mai jucăm?
Avraam: Hai, mai bine, să bem ceva.
Günther: Facem un bruderşaft?
Avraam: Dacă insişti. Eu vreau ceva tare.
Günther: În cinstea unei întâlniri istorice. (beau) Ştii, ard de nerăbdare
să te întreb ceva.
Avraam: Spune.
Günther: Îmi promiţi că n-o să te superi?
Avraam: După câte am trăit împreună, crezi că mai poate fi
vorba de aşa ceva?
Günther: Ce gust are? E tare?
Avraam: A, asta era… (râde) Depinde cum o pregăteşti. E puţin mai
sărată şi se asimilează greu se spune că e toxică…
Günther: Crezi? Eşti atât de roşu în obraji… nu-mi pare…
Avraam: Probabil. Oricum noi, rabinii, avem altă compoziţie… Tu
în schimb eşti mai palid ca niciodată, iartă-mă că…
Günther: Crezi? O fi de la biscuiţi…
Avraam: Ar trebui să mai diversifici… un grătar, un pahar de vin
roşu… Günther: Aştept Victoria Finală şi după îţi promit că voi

21
ataca restaurantele ca un apucat… (după o pauză) Dragul meu
aş vrea să-ţi fac o confesiune… trebuie să povestesc cuiva… nu
mai rezist… te rog…
Avraam: Spune, fiule! Descarcă-ţi sufletul…
Günther: E vorba de Heintz… iartă-mă, te-am minţit când am
spus că a dezertat. Nu! Pe Heintz l-am mâncat. Starea avansată
de malnutriţie, curiozitatea m-au împins spre această faptă
bestială. Şi, ştii, nici măcar n-am înţeles nimic… După ce i-am
înghiţit şi călcâiul stâng… i-am văzut uniforma şi ghetele lui
mereu lustruite… brusc m-a apucat o greaţă combinată cu milă
şi groază… ce făcusem… Cum am putut!!! (plânge în hohote)
Avraam: Linişteşte-te! Şi mie mi-a fost greu prima dată… apoi m-
am obişnuit… ca într-un joc…
Günther: Dar… de ce Hientz? (sună telefonul merge cu greu şi
răspunde) Alo… Who is there?… generalul… care?… Unde să
plec? Să-mi trag un glonţ în cap… salvez onoarea… Şi Victoria?
Cum adică care victorie?? Victoria Finală?!.. (pune încet
receptorul în furcă) A închis. (pauză) S-a sfârşit. Nu-mi vine să
cred… s-a terminat. (se duce la fereastră) Ce mă fac acum? Ce
ar trebui să fac? Uite cât de bine au ajuns să se înţeleagă…
uite… stau politicos de vorbă… râd… şi femeile… ce frumoase
sunt femeile… şi copiii… copiii joacă şotron, sar coarda… Ce
frumos! Câte s-au schimbat de când n-am mai privit pe
fereastră. Dar, totuşi soldaţii… unde sunt soldaţii? Au dispărut
uniformele… unde sunt uniformele?
Avraam: În flăcări, îţi aminteşti… ai spus să le arunce în flăcări…
Günther: A… da, aşa am spus? Dar soldaţii?
Avraam: Ca şi uniformele… Doar nu ne-ai fi crezut în stare să ne
devorăm proprii semeni. Buni soldaţi. Carne bună. Rasă pură…
Günther: De ce mă priveşti aşa?
Avraam: Sunt în post de mai bine de câteva secole… mi-e foame… sunt un
lider … îmi trebuie lideri…
Günther: Îţi pot da adrese de generali… îţi pot da chiar Capul cel
Mare…
Avraam: Nu e suficient. Trebuie să hrănim posterioritatea cu
pilde şi morală..
Günther: Dar nu vreau! Visul… Să nu mă atingi!!! (scoate din sertar
un revolver) Să nu te apropii! Jur că fac moarte de om!
Avraam: Ce vrei să faci? Ai înnebunit? Nu mai ai nici o scăpare…
pe străzi nu poţi ieşi… te vor mânca ei… Mai bine te aşezi
decent pe masă ca un conducător. Istoria te va pomeni, dacă va
fi cazul, ca pe un mare criminal de război. S-a sfârşit Günther…
s-a sfârşit…

Cortina

23