POVESTEA TUNETULUI RAI-TARO

ca Rai-den, Tunetul, are 0' fire rea ~i respingatoare ~i di este du~manul omului. A~a gindesc cei care se tern de furtuna ca de moarte ~i urasc fulgerul ~i vijelia ~i, de aeeea, n-au deeit vorbe urite pentru Rai-den ~i fiul sau, Rai-Taro. De fapt, n-au de loc dreptate. Rai-den Sarna locuia in Castelul Norilor, inaltat pe culmile albastre ale cerului. Mare ~i puternic era acest stapin al stihiilor. ~i avea numai un singur feci or, 0 mindrete de baiat, pe nume Rai-Taro; ~i il iubea nespus de mult.

Unii spun

Tn raeoarea serii, tatal ~i fiul aveau obieeiul sa se plimbe pe meterezele easteIuIui ~i de aeoIo, de pe metereze, sa urmareasca ispravile oamenilor din Tara Tntinderilor de Trestii. Priveau fn eele patru vfnturi ~i rfdeau adesea; da, da, foarte adesea. Aiteori oftau. Cfteodata, Rai- Taro se apleca peste ziduri, ea sa vada mai bine cum jos, pe pamfnt, se zbenguiau copiii. $i iata ca fntr-o asHei de seara Raiden Sarna fi spuse Iui Rai-Taro : - FatuI meu, de data aeeasta uita-te eu Iuare-aminte Ia eele ee se petree pe pamfnt. - Da, tata, 0 sa fae a~a cum fmi spui, raspunse Rai- Taro. Se suira pe zidurile dinspre miazanoapte ~i de-acolo zaridi cttiva ge-

nerali ~i 0 mu1time de o~tenigatindu-se de razboi. Apoi se catarara pe meterezele dinspre miazazi, de un de vazura preoti ~i calugari rugindu-se intr-un templu imbicsit cu fum de tamiie ~i in care statuile de aur ~! de bronz ale zeilor straluceau in lumina amurgului. Apoi zabovind ~i pe zidul dinspre soare-rasare, privirile Ii se oprira asupra iatacului unei domnite tinere ~i ~rumoase. ~edea inconjurata de fecioare imbracate in straie trandafirii, care li desfatau auzul cu un dntec stravechi. Erau ~i copii acolo, ~i se jucau cu un carut impodobit cu flori. - Ah, dt de draguti sint copiii ceia, ofta Rai- Taro.

..

Se uitara ~i-nspre soare-apune $i Intr-acolo zarira un biet taran care robotea pe palma lui de ogor. Era aproape vlaguit. Nevasta-sa muncea In rind eu el. Erau saraci lipiti pamlntului ~i hainele de pe ei, numai zdrente. - N-au copii? tntreba Rai-Taro. Rai-den dadu din eap In semn ea nu. fntr-un tlrziu, tntreba a~a, din senin : - Ei, Rai-Taro, te-ai uitat bine? Ai luat aminte la ispravile oamenilor? - fntocmai, tata, raspunse RaiTaro. - Atunci alege, fatuI meu, alege Incotro sa te tndrepti, pentru ca vei cobort pe pamlnt. - Trebuie sa ma due printre oameni? Intreba Rai-Taro.

- Da, fiuIe, trebuie. - Nu vreau printre o~teni, zise Rai-Taro. Razboiul nu mi se potrive~i:e de fel. - Oho, tu spui asta, fiuIe ? Atunci po ate vrei sa te duci Ia curtea domnitei ? - Nu, nici acoIo n-am ce cauta. ~i nici ca sa-mi rad capuI ~i sa traiesc printre dHugari nu ma trage inima. - Doar nu vrei sa te dud Ia tara. nul eel sarac ?! Viata sa-ti fie grea ~i rasp lata mica, Rai-Taro. - N-au copii ~i poate sa ma tndrageasca, raspunse Rai-Taro. - Du-te, du-te lini~tit, zise Raiden Sarna, pentru ca alegerea hi a fost cum nu se poate mai tnteIeapta. . _. Cum sa ma due, tata ? tntreba Rai-Taro.

- A~a cum se cade unui print al cerurilor. Taranul sarman, ca sa vorbim ~i de el, trudea din greu pe petecul sau de pamlnt de la poalele muntelui Hakusan, In provincia Ichizen. Zilele se scurgeau una dupa alta, tot a~a ~i saptamlnile, dar soarele nu mai contenea sa dogoreasca. Tarlna se scorojea ~i rasadurile de orez se uscau ~i ele. - Vai ~-amar ! se tlnguia taranul. Ce-o sa ma fac daca seceta 0 sa strice toata recolta ? De s-ar milostivi zeii cu noi cei amarlti ~i sarmani. $i se a~eza pe 0 piatra la marginea ogorului ~i adormi Indata, de Qbosit~i necajit ce era. Clnd se trezi, cerul se Innegrise de nori ~i, cu toate di nu era dedt amia-

za, se tntunecase ca noaptea. Frunzele copacilor tncepusera sa tremure ~i pasarelele amutisera. - Vine furtuna, vine furtuna, tncepu taranul sa strige. Rai-den Sarna a porn it calare pe armasarul sau cel negru, batlnd toba cea mare. 0 sa fie ploaie din bel~ug, slava lui! $i, tntr-adevar, ploua din bel~ug. Apa se revarsa din ceruri cu fulgere ce-ti luau vederea ~i tunete ce-ti spargeau urechile. - 0, Rai-den Sarna, spuse taranul, fii sanatos, dar e mai mult dedt ne trebuie. La aceste cuvinte, un fulger razbi printre nori ~i, ca un ghem de foc; se rostogoli pe pamint, iar cerul trosni asurzitor. - Vai, vai, saracan de mine! striga bietul taran. Trasnetul eela eu

Infati~are de balaur a pus ochii pe mine! $i se arunca la pamlnt, ascunzlndu-~i fata In tarlna. Oar se Intlmpla ca trasnetul sa-l crute ~i, cllflnd, tara nul se ridica In capul oaselor ~i I~i freca ochii cu pumnii. Ghemul de foc pierise, dar pe tarina uda ~edea un prunc, un baieta~ de toata frumusetea, cu stropi de ploaie pe obraji ~i In par. - 0, Kwannon 1, spuse taranul, mare e mila ta ~i mlnglierea pe care mi-o aduci ! Lua pruncul In brate ~i-l duse acasa. Ajunglnd In pragul cocioabei, taranul striga : - Nevasta, nevasta, ti-am adus ceva.
I

Kwannon

zeuI indurarii

in mitoIogia

japo-

neza.

- Ce? Intreba nevasta-sa. ~i barbatul raspunse: - Pe Rai-Taro, fiul Tunetului. Rai-Taro crescu mare ~i voinic, eel mai Inalt ~i eel mai v~sel flac3u din tinut. Parintii Iui de suflet tineau la el ca la lumina ochilor ~i toti vecinii . ll1ndragira. La zece ani lucra pe dmp ca un barbat In toata firea. ~i tot el era acela care prevestea vremea; ~i niciodata nu dadea gre~. - Tata, spunea, hai sa facem a~a ~i a~a, pentru ca 0 sa avem vreme buna. Sau: - Tata, hai mai bine sa facem a~a ~i a~a, pentru c3 Ia noapte 0 sa vina furtuna. ~i, cum spunea eI, a~a se ~i IntlmpIa. Adusese norocul ~i beI~uguI In casa bietului taran.

Clnd Rai-Taro Implini optsprezeee ani, toti veeinii fura ehemati sa-I sarbatoreasca. Erau din bel;;ug bueate ;;i sake, vin de orez, foarte tare, ;;i oamenii se Incalzira ;;i se veselira, numai Rai- Taro statea posomorlt, fara sa seoata tin euvint. - De ee e;;ti trist, Rai-Taro ? 11Intreba maiea-sa. Tu, eare ar trebui sa fii eel mai vesel, de ee stai mlhnit ? - Pentru ea trebuie sa va parasese, Ii raspunse Rai-Taro. - Nu, Rai-Taro, fatui meu, nu se poate una ea asta. De ee vrei sa ne parase;;ti? 11 Intreba maica-sa. -- Pentru ea trebuie, mama, spuse Rai-Taro ;;i oehii i se umplura de laerimi. - Iu ai fost noroeul nostru ; ne-ai dat totul. Eu ee ti-am dat ? Ce ti-am dat eu, Rai-Taro, fiule?

- M-ai invatat trei lucruri, dispunse Rai-Taro : sa muncesc, sa indur greul ~i sa iubesc. M-ai invatat mai mult dedt ~tiu zeii. Apoi, preschimbindu-se tntr-un nor alb, Ii parasi. Se ridica spre cuImile cerului pina ce ajunse la castelul tatalui sau. Rai-den Ii ura bun sosit ~i apoi, tmpreuna, se suira pe meterezul dinspre soare-apune ~i privira tn jos, pe pamtnt. Femeia plingea amarnic, dar barbatul ei 0 apuea inceti~or de mina : - Draga mea, nu te mai neeaji atita, Rai-Taro 0 sa fie mereu cu noi.

fost odata 0 vreme dnd meduza arata tare chipe~a. Era rotunda ca luna plina. $i nu-i puteai gasi nid un cusur tn tnfati~are. Pe trup Ii straluceau solzii ~i aripioarele, ~i avea coada ca toti pe~tii; ba chiar ~i mai mult: avea picioare, a~a ca putea ~i sa fnoate ~i sa umble. Era numai ztmbet, ~f se bucura de mare tncredere din partea Craiului Marilor. Dar, chiar ~i a~a, bunica-sa ti tot spunea ca 0 sa ajunga rau, pentru ca mereu se ducea la ~coala cu lectiile netnvatate. $i

avea biHrina dreptate, pentru ca pina la urma se petrecu aidoma spuselor ei. Se intimpla sa cada bolnava la pat Craiasa MaritoL Zacu biata femeie ~i tot zacu, ~i inteleptii tarii incepura sa scuture din cap, spunind d i se apropia sfir~itul. Venira 0 multime de vraci din cele patru vinturi ~i Ii dadura tot soiul de leacuri, Ii luara ~i singe, dar fara nici un folos pentru sarmana Craiasa! Pe de alta parte, Craiul Maritor i~i ie~ise din minti de disperare. - Iubita mea, ii spuse tinerei sale sotii, mi-a~ da ~i viata pentru tine. - La ce mi-ar folosi? Ii raspunse ea. Poate, totu~i, m-a~ face bine dad mi-ai gasi un ficat de maimuta ca sa-l maniric.

- Un fieat de maimuta?! repeta uluit Craiul. Un fieat de maimuta! Cum poti grai aUt de nesoeotit, lumina oehilor mei? De un de sa gasese eu fieat de maimuta? Nu ~tii, iubita mea, ca maimutele traiese in eopaeii padurilor ~i nu ea noi, in adineurile marilor? Laerimi pornira sa eurga ~iroaie pe obrajii Craiesei. - Daca n-o sa manine fieat de maimuta, am sa mor, spuse ea. Atunei Craiul ehema meduza : - Craiasa are neaparata nevoie de un fieat de maimuta, ea sa se vindeee, o lamuri el. -- Ce sa faca eu el ? intreba meduza. - Ei, ee sa fad! 5a-1 maninee, raspunse Craiul.

Trebuie sa ne-aduci 0 maimuta vie. ~tii doar ca sala;;1uiesc printre ramurile copacilor celor falnici din padure. A~a ca fa bine ~i porne~te-o dt mai repede cu putinta ~i intoarce-te cu maimuta. - Cum sa fac s-o aduc cu mine? intreba meduza. - Poveste~te-i de toate frumusetile ~i bucuriile ce poate afla pe tarimul nostru, al marilor. Spune-i ca va fi fericita aici ~i ca se va putea juca in voie cu sirenele dt e ziulica de lunga. - Bine, spuse meduza, a~a 0 sa fac. ~ise a~ternu la drum ~i inota ~i iar inota pina ce, in sflr~it, ajunse la

mal, toemai aeolo un de ere~teau eopacii eei. inalti ai padurii. ~i, la marginea marii, ee vazu, daea nu ehiar 0 rnaimuta, care ~edea pe rarnura unui ehiparos, rozind seminte? "Toemai ee-mi trebuia, l~i spuse meduza. Am noroe". - Preacinstita maimuta, zise, vrei sa vii eu mine in imparatia marilor ? - Cum ajung pina aeolo? 0 intreba maimuta. - Tedue eu, a~a ea n-o sa ai nici 0 bataie de cap. N-ai decit sa mi te sui in circa, 0 lamuri meduza. - ~i de ee m-a~ duee, la urma urmii ? spuse maimuta. Mi-e foade bine ~i aieL.. -Eh, ofta- meduza. Se vede ca n-ai habar de toate frumusetile ~i pla-

ceriIe pe care Ie poti afla Ia noi. 0 sa agonise~ti bogatii ~i 0 sa fii respectata de toti. ~i unde mai pui ca 0 sa te poti juca din zori ~i pina-n noapte Cll sirenele ... - Vin, se hotari maimuta. r~i dadu drumuI in jos, pe trunchiuI copacuIui, ~i sari in spinarea meduzei .

Cind ajunsera Ia jumatatea drumuIui spre curtea craiasca, meduza incepu sa rida cu hoh0te. - Ei, meduzo, ce te-a apucat ? - Rid de bucurie, Ii raspunse meduza, pentru ca de indata ce vom ajunge, stapinul meu iti va lua ficatuI ~i-I va da stapinei sa-l manince, ca sa se lecuiasca de boala de care su-

fedi,

- Ficatul inmarmurita.

melt?

intreba

maimuta

- Da, Intocmai, 0 lamuri meduza. - Vai ~-amar ! se tingui maimuta. Apoi, venindu-~i in fire, adauga : Imi pare foarte rau pentru ~a, dar daca are nevoie de ficatul meu, trebuie sa-ti spun ca nu-l am la mine. Cinstit vorbind, trage cam greu ~i de aceea mi I-am scos ~i I-am agatat tn pomul in care m-ai gasit. Repede, repede, sa ne intoarcem ~i sa-l luam. Ajunsera inapoi de unde plecasera ~i, dt ai clipi, maimuta se ~i catara in copac. - Vai de mine! Nu-l zaresc nicaieri, spuse. Unde I-oi fi pierdut? Nu m-ar mira sa-l fi furat cineva.

De, daca la ~coali:i meduza ~i-ar fi vazut de carte, ~i-ar mai fi putut bate joc maimtita de ea ? Fire~te ca nu. Doar bunica-sa 1i tot spusese di a~a n-o s-o sf1r~easca bine. - 0 sa mai treaca timp p1na 0 sa-l gasesc, 1i spuse maimuta. Ai face bine sa te 1ntorci acasa. Craiul 0 sa se supere daca nu ajungi 1nainte de caderea noptii. 0 sa vii sa ma iei 1ntr-alta zi. La revedere! Maimuta ~i meduza se despartira prietene. De 1ndata ce dadu ochii cu meduza, Craiul 0 1ntreba : . - Unde-i maimuta ? - Trebuie sa ma duc 1ntr-alta zi dupa ea, 11lamuri meduza ~i-i povesti apoi tot ce i se 1ntlmplase.

Craiul ineepu sa spumege de furie. Trimise dupa calai s-o biciuiasca. - Rupeti-i oasele ! urla el. Bieiuiti-o pina se face piftie. Vai ~i amar de biata meduza ! piftie a ramas pina in ziua de astazi. Jar Craiasa, dnd auzi povestea, mai-mai sa le~ine de ds : - Daca nu-i, 0 sa pot ~i fara fieat. Adueeti-mi ehimonoul eel mai frumos, eel din broeart. Vreau sa ma dau jos din pat, pentru ca ma simt mult mai bine.

Daca ma credeti, a fost odata 0 vreme cInd zinele nu erau nici pe de~ parte aUt de sfioase ca In ziua de astazi. Era pe timpuI'dnd toate vietatile vorbeau ~i oamenii credeau In farmece ~i vraji, comorile a~teptau sa fie dezgropate ~i aventurile, InUmplarile cele mai ciudate, se iveau pretutindeni pentru cei dornici ~e ele. ~i tot In vrernurile acelea tdiiau singuri-singurei un mo~ ~i 0 haba. Erau buni la suflet, dar tare saraci, ~i nici copii n-aveau ca sa Ie mlnglie batrinetele.

Intr-o buna zi, baba 11intreba pe mo~neag : - Ce-ai de gind sa faei in dimineata asta? - Ma due in padure s-adun un brat de vreaseuri pentru foe. Oar tu, draga nevestica ? - Eu ma due la piriu sa spal rufe. A~a ca mo~neagul se duse in padure, iar baba la piriu. Oar, pe dnd limpezea albiturile, ce-i vazura ochii ? 0 piersica mare ~i rumen a plutea in josul piriului. "Am noroe in dimineata asta", i~i spuse baba, ~i, eu un bat de bambus, trase piersiea la mal. Mai tlrziu, dnd sosi mo~ul aeasa, Ii puse piersiea dinainte, pe masa : ~ Manine-o, omule, II Imbie ea. E eu noroe, am gasit-o in piriu.

Oar mo~neagul n-apuca sa guste din piersica. ~i va intrebati de ce? Pentru ca nu termina bine baba, ca. piersica se ~i despica in doua. In locul simburelui zarira un prunc de toata frumusetea. - Cerule! striga baba, uluita. - Zeilor ! striga mo~i..I1, plin de uimire. Pruncul minca mai intii 0 jumatate din piersica, apoi cealalta jumatate, ~i indata ce ispravi de mincat, crescu ~i se inzdraveni, de-ti era maio mare dragul sa-l prive~ti. - Momotaro! Momotaro! striga mo~neagul. Fiul cel mare al piersicii. - Oa, asta a~a e, spuse baba, cad s-a nascut dintr-o piersica.

II ingrijidi cit putura mai bine ~i in seurta vreme Momotaro deveni eel mai voinic ~i mai eumpatat flac8u din imprejurimi.$i puteti fi siguri c8 Ie faeea cinste batrinilor. Toti vecinii tineau la el ~i nu mai eonteneau sa zic8 : ~ Momotaro e un flac8u cum nu se poate mai ehipe~ ;;i mai de isprava. Oar, intr-o buna zi, Momotaro ii spuse batrinei : - Mama, fii te rog atit de buna ~i eoaee-mi ;;i mie un euptor de turte de mei. - Oar ee vrei sa faci eu ele? il intreba .ea. - Ma due in lume sa-mi ineere noroetil ;;i 0 sa am nevoie pe drum sa-mi astimpar foamea.

- Un de te duci, Momotaro ? il Intreba ea. - Ma due pe Insula Capcaunilor, ~i 0 sa-tl fiu tare reeunoseator dae-o sa poti eoaee turtele dt mai degraba, spuse Momotaro. Maica-sa li pregati turtele, Momotaro Ie puse lntr-o desaga ~i, dupa ee-~i lega desaga la brlu, pureese la drum. - Noroe, ~i sa ne vedem eu bine, Momotaro, Ii urara din prag batrlnii. - La revedere, la revedere, Ie raspunse Momotaro. Nu merse mult, ca se ~i lntllni ell o maimuta. - Ineotro, Momotaro ? striga maimuta.

- Spre Insula Capdiunilor, sa-mi Ineere noroeul. - Dar In de.saga ee ai ? - A~a Intrebare mai zic ~i eu, raspunse Momotaro. Am dteva tude de mei, cele mai bune din toata Japonia. - Da-mi ~i mie una, 11ruga maimuta, ~i-o sa merg eu tine. Zis ;;i fkut. Momotaro Ii dadu 0 turta ~i amIndoi pornira mai departe. Nu mersera mult, ca se InUlnira eu un fazan. - Ineotro, Momotaro ? Intreba fazanul. - Spre Insula Capcaunilor. Ma due sa-mi Ineere noroeul, raspunse Momotaro. - Dar In desaga ee ai ? - Am dteva tude de mei, eele mai bune din toata J aponia.

- Da-mi ~i mie una, il ruga fazanul, ~i-o sa merg eu tine. Zis ~i facut. Momotaro Ii dadu 0 turta ~i pornira tustrei mai departe. Nu mersera mult ca se Ynttlnira ell un dine. - Ineotro, Momotaro ? intreba dinele. Spre Insula Capcaunilor. Dar in desaga ee ai ? Citeva turte de mei, eele mai bune din toata Japonia. Da-mi ~i mie una, tl ruga dinele, ~i-0 sa merg eu tine. Zis ~i faeut. Momotaro dadu 0 turta dinelui ~i tuspatru pornira mai departe. Mersera ee mersera ~i ajunsera la Insula Capeaunilor.

~ ~ ~

~
o!~';!!!Jfr

~ol'"

...E'
~.

- Ei, acum, fratilor, spuse Momotaro, iata ce-am ehibzuit eu ca trebuie sa facern : fazanul sa zboare peste poarta cetatii capcaunilor ~i sa-i ciocaneasca In cap; maimuta sa se catere pe unul din ziduri, sa sara In curte ~i sa Inceapa sa-i ciupeasca. Clinele ~i cu mine 0 sa spargem lacMele ~i zavoarele portii; apoi el 0 sa se repeada sa-i mu~te, In timp ee eu 0 sa ma iau la trlnta cu ei. Dupa care se pusera la treaba. Fazanul zbura peste poarta cetatii. Malmuta facu dupa cum se Intelesesera. Momotaro sparse lacatele ~i zavoarele portii. Cline Ie se napusti latdnd In eurte. Tuspatru vitejii se luptara plna la apusul soarelui ~i Ii rapusera pe capcauni. Pe cei care scapasera cu

viata Ii luad prizonieri ~i Ii legara fedele~. - Acum, fratilor, spuse Momotaro, aduceti comoara capcaunilor. ~i a~a ~i facura. Comoara nu era de lepadat, nici nu mai Incape Indoiala. Multime de nestern ate vrajite, tichii ~i haine pe care daca Ie Imbracai te faceau nevazut, ~i o gramada de galbeni, arginti, jad ~i rnargean, chihlimbar ~i filde~, baga ~i sidef. - Sj'nt destule bogatii pentru toti, spuse Momotaro. Alegeti -va, fratilor ! Luati dupa pofta inimii! - Multumesc, Momotaro! spuse maimuta. - Mu1tumesc, Momotaro! spuse fazanul. - Multumesc, Momotaro! spuse dinele.

raiau odata doi frati care munceau din greu pe dmp dt era ziua de Iunga. Tndoindu-se din ~aIe de-o mie de ori pe ceas, stateau In apa plna la genunchi, ca sa rasadeasca firele pIa pin de de orez. Apoi, dnd ar~ita soarelui dogorea mai tare, puneau mlna pe secera ~i porneau la strinsul recoltei. Clnd turna cu galeata Ii mai gaseai saplnd sau trebaluind In fel ~i chip. T~i puneau pelerinele de paie,
1

Mai -

fel de ciocan

unealtii de biitut cinepa, pinza etc., un de lemn.

ca sa se fereasca de urgia cerului ~i Ii dadeau tnainte, pentru ca pIinea ~i-o agoniseau cu sudoarea fruntii. Cel mai mare dintre frati se numea Cio ~i vecinii n socoteau om bogat. De mic copil fusese mai muIt dedt cumpatat ~i adunase 0 avere -frumu~ica. Avea 0 gospodarie tntinsa ~i tn fieeare an strtngea 0 reeolta tmbel~ugata de orez ~i 0 multime. de gogo~i de matase. Dar nu se vedea nimie din toate astea, pentru ea era un zgtriebrtnza ~i un ursuz. Celor eare treeeau prin preajma pragului sau nu Ie dadea niei macar binete, darmite 0 eea~ca de eeai sau 0 tmbuditura de orez reee vreunui eer~etor. Copiii Iui sdnceau ~i tremurau de friea dnd se apropia de ei, ~i nevesti-si puteai sa-i pllngi de mila.

CelalaIt frate se numea Cane. $i, de~i trudea din greu, era sarae Iipit pamtntului. II pa~tea nenoroeul: viermii de matase ti mureau ~i orezul nu voia sa lege spic. Dar ehiar ~i a~a, era un om vesel, un holtei care nu se dadea tn laturi de la un dntee nastru~nie sau de la 0 eea~ca de sake. Adapostul, tutunul ~i dna, dt erau ele de saraee, Ie tmpartea bueuros eu primul venit. Era glumet foe ~i avea inima eea mai buna din lume. Dar din paeate omul nu poate trai numai rlztnd ~i fadnd bine. A~a se tnttmpla ~i eu eel mai mie dintre frati. "N-am aIteeva de Uicut, t~i spuse, dedt sa-mi las mtndria acasa ~i sa ma due la frate-meu, Cio, sa-i eer sa

ma ajute, de~i tare ma indoiesc c-o sa faca ceva pentru mine." Imprumuta ni~te haine de la un prieten ~i imbracat ca un domn, fluierind ca sa-~i dea curaj, purcese spre casa lui Cio. n zari in ograda, dar mai intii crezu caera vreun cer~etor, a~a de rupte erau hainele de pe el. Pe urma insa, fara sa se mai codeasca, ii striga : - Ai pornit devreme 1a treaba, Cio! - Dar nici cu tine nu mi-e ru~ine, Cane, ii raspunse Cio. - Pot sa intru ? Vreau sa-ti spun ceva, zise Cane. - Bine, intra. Dar sa ~tii ca la ora asta n-ai sa gase~ti nimic demincare in casa mea ~i nici de baut. E mai bine s-o afJi de la bun inceput.

- Nu-i nlmlC, 11 lini~ti Cane. De fapt, nici n-am venit ca sa-mi dai demincare. Dupa ce intrara in casa ~i se a~ezara jos pe rogojina, Cio spuse : - Frumoase haine mai ai, Cane. Trebuie c-o duci bine. Mie, unul, nu-mi da mina sa umblu in praf ~i noroi imbracat ca un print. Timpuri grele, amarnic de grele. Totu~i, Cane i~i lua inima in dinti ~i, rizind, i~i spuse pasul : - lata ce e, frate. Astea-s haine de imprumut; ale me Ie sint numai zdrente. Praful s-a ales de toata recolta mea, mi-aumurit ~i toti viermii de matase, iar pe deasupra, n-am nici macar 0 letcaie ca sa cumpar orez de saminta ~i alti viermi de ma-

tase. Sint la mare ananghie ~i de aceea am venit la tine, asta-i tot. De dragul mamei care ne-a facut pe amindoi, da-mi 0 mina de orez ~i putina saminta de viermi de matase. Auzind cuvintele fratelui, lui Cio mai-mai sa-i vina rau. - Vai ! Vai ! se tingui el. Sint om sarac, amarnic de sarac. Cum, ma sile~ti sa iau de la gura nevestei ~i a nenorocitilor de copii? ~i tot se jelui a~a mai bine de juma' de ora. Dar, ca sa nu mai lungesc yorba, pina la urma Cio ii spuse ca, din dragoste frateasca ~i de sufletul mamei lor, trebuie sa se strimtoreze ~i sa-i dea orezul ~i saminta ceruta. A~a ca se duse ~i lua saminta de viermi de matase moarta ~i un pumn de orez mucegait.

"Astea nu-s bune la nimic", I~i spuse In sine vulpea batrlna ~l rIse pe Infundate. Dar fratelui" sau Ii zise: - lata, Cane, Iti dau cea mai buna saminta de viermi de matase ~i eel mai bun orez pe care-I am In hambarul meu aproape gol, dar tare nu-mi vine sa ma despad de el. Sa ma ierte zeii ca-mi jefuiesc nevasta ~i copiii. Cane Ii multumi din toata inima pentru darnicia sa ~i-~i pleca fruntea pina la pamint de trei ori. Apoi facu r.ale-ntoarsa, dudnd In mlneca hainei samil1ta deviermi de matase ~i boabele de orez, sarind ~i topaind de bueurie la gindul ea, ill sflr~it, 110rocuI Ii ie~ise ~i lui in eale. Dar dt de fericit se simti, nu uita totu~i sa-~i

fereasca haina de colbul drumului; doar era luata cuimprumut. Cind ajunse acasa, aduna un maldar de frunze de dud pentru viermii de matase care aveau sa iasa din saminta. Apoi se a~eza jos ~i a~tepta. ~i, lucru ciudat, nu a~tepta de pomana, macar ca saminta era moarta deadevaratelea. Curind rasarira ~i vierrnii, care, seto~i de viata, mincara cit ai clipi to ate frunzele ~i fara sa mai piarqa timpul incepura sa-~i faca gogoa~e. Cane era in cui mea fericirii. Oar, prostul, ie~i din casa ~i se porni sa povesteasca tuturor vecinilor despre norocul care dad use peste el. Ba chiaro alerga dupa un marchidan care colinda imprejurimile ~i it ruga sa-i spuna fratelui Cio ca-i multumea din

tat sufletul ~i ca viermii de matase a duceau nespus de bine. A~a facu a gre~eala ~i mai mare. Mare pacat ca nu-~i tin use pentru el bucuria ! Clnd Cia afla de narocul Iui fratesau, nu se .bucura de feI, ba dimpatriva. Scud timp dupa aceea l~i puse sandalele de paie ~i a pami spre casa lui Cane. Ajuns acala, nu gasi pe nimeni,dar putin Ii pasa. Se duse sa se uite Ia viermii de matase. Clnd vazu gaga~ile de taata frumu~etea, scaase un cutit ascutit ~i taie fiecare vierme In daua. Dupa aceea pled. Intr-un tlrziu, Cane se lntaarse acasa ~i se duse sa-~i priveasca mlndretea de viermi de matase. Dar cum dadu cu achii de ei, i se paru ca aratau putin altfel. Se scarpina In cap ~i l~i

~_?:w.

'~p-"'"

spuse : "Pardi i-ar fi taiat cineva In doua. Ai ziee ca sint morti". Dupa aceea, se duse In ograda ~i culese un brat de frunze de dud. $i, ce sa vezi ? Toate acele jumatati de viermi de matase se pusera pe mincat ~i gatara frunzele dt ai bate din palme. Acum erau dedoua ori mai multi, ~i se apucadi de zor sa-~i teasa gogo~i1e. Mare ciudatenie, pentru ca viermii de matase fusesera sflrtecati cu adevarat ! Cind afla, Cio se duse ~i I~i ciopirti .propriii sa i viermi de matase. Dar nu se alese cu nimie din isprava aceasta, pentru ca viermii lui nu se mai clintira: ramasera tepeni ca mortii ! A doua zi de dimineata, nevasta-sa trebui sa-i arunce. Apoi Cane semana orezul pe care i-I daduse frate-sau, ~i, dnd orezul

Ineolti verde_ de-ti era mai mare dragul sa -I prive~ti, 1l rasadi eu grij a. Oadu spic ~i eurlnd dupa aeeea lega. Intr-o buna zi, un stol de vd'ibii se napusti asupra lanului lui Cane. - U~i! U~i ! tip a Cane. Batu din paIme, apoi puse mlna pe un bat de bambus ~i se apuea sa-I roteasea In jurul eapului. Speriate, vrabiile I~i luara zborul. Dar peste doua minute fura Inapoi. Dupa ee Ie goni pentru a noua oara, Cane se opri ~i I~i ~terse sudoarea de pe fata : "Ei, dracie, s"au Invatat eu narav !" I~i zise In sinea lui. In doua eIipe vrabiile se Inturnara pentru a zeeea oara: "U~i! U~i !" tipa Cane, ~i se puse sa Ie fugareasea peste ~anturi, peste garduri, peste dealuri ~i peste vai, peste IaJ

nurile de orez ~i ptleurile de duzi pina ee, in sflr~it, se faeura nevazute. Privind imprejur, i~i dadu seama ca ajunsese intr-o vilcea umbrita de pini. Obosit de atlta alergatura, se intinse jos, pe pamintul aeoperit eu mu~ehi, ~i adormi pe data, ba se porni ehiar sa ~i sforaie. Dormind a~a, ineepu sa viseze. Se faeea ea un grup de eopii se ivisera in vi1ceaua plina de mu~ehi (in vis tinea foarte bine minte un de se afla). Copiii se zbintuiau printre pini. Erau frumo~i ea florile ~i ea fluturii. Toti erau deseulti ~i parul negru ~i lung Ie eurgea riuri-riuri pe umeri, iar pielea Ie era alba ea petalele prunilor Infloriti. "Semn bun sau rau, i~i spuse Cane in vis, fie ee-o fi. Eu, unul, am vazut odraslele zinelor."

Copiii se potolidi ~i se a~ezadi in cere pe pamint. - Badie! Badie! strigara ei. Adu-ne maiul ! Se scula atunci dintre ei un flacaiandru chipe~ de vreo paisprezececincisprezece ani, eel mai in virsta ~i eel mai inalt dintre toti. Ridica 0 piatra acoperita cu mu~chi, care se afla foarte aproape de capul lui Cane. Sub piatra gasi un mai mic, obi~nuit, de lemn alb. Saiatul il lua ~i pa~i in mijlocul cercului. Ridea ~i striga : - Acum ce-ati vrea sa capatati ? - Un zmeu, un zmeu ! striga unul dintre copii. Flacaiandrul scutura maiul ~i, ce sa vezi ? Din mai ie~i un zmeu mare, eu eoada, ~i un ghem de ata.

Ce mai doriti alteeva? Ii Intreba el din nou. - Un bat ~i 0 turea, spuse 0 fetita. ~i se ~i pomeni eu un bat ~i vreo douazeci de turci eu pene. - Mai vrea cineva eeva ? intreba flacaul. - Clt mai multe bomboane ! - Hamesitilor! 1i dojeni el seuturind maiul ~i facind sa ploua eu bomboane. - 0 roehie de matase ~i un briu de broeart ! . -;- U~uratico! 0 mustra flacaiandrul, dar IUlnd 0 mutra serioasa, seutura eu grija tot ee-~i dorisefata. -- Carti, carti eu pove~ti ! - A;;a mai zie ~i eu, spuse, ~i cartile Ineepura sa eada eu zecile, toate

desehise, ea sa se vada pozele frumoase dinauntru. De indata ee eopiii i~i vazura implinite toate dorintele, maimarele lor puse maiul Inapoi sub piatra aeoperita eu mu~ehi. Se mai jueara 0 vreme, dar obosira. Ineetul eu Ineetul se topira in bezna padurii ~i voeile lor melodioase ~i limpezi se auzira din ee In ee mai slab, ea sa amuteasca plna la urma eu totul. In vilcea se a~ternu lini~tea. Cane, bunul, se trezi ~i vazu ca soarele apusese Iasind intunericul sa euprinda totuI Imprejur. Piatra aeoperita eu mu~ehi se afla ehiar sub bratuI lui. 0 ridica ~i gasi maiul. - Ei, ~i-aeum, spuse el, sa ma. ierte odraslele zinelor di indraznese sa Ie iau maiuI eu imprumut.

II duse cu sine acasa In mlneca hainei ~i petrecu 0 seara cum nu se poate mai placuta, scuturlnd din el 0 multime de galbeni, sake, haine noi, unelte, tot felul de instrument' muzicale ~i cite ~i mai dte ! $i nu e greu sa-ti lnchipui ca In scu'rta vreme ajunse omul cel mai bogat ~i mai vesel din tot tinutul. Se lngra~a ~i fata lncepu sa-i luceasca, iar bunatatea lui nu mai cunoscu margini. Ce se lntlmpla lnsa cu Cio dnd afla toate astea? Ei, asta-i intrebarea. De ciuda, Cio se facu verde ca iarba. ,,0 sa pun ~i eu mina pe un mai vrajit ! l~i spuse. sa ma imbogatesc ~i eu pe degeaba. De ce prostul de Cane, mina-sparta, sa aiba tot norocul ?"

A~a ca se duse sa cer~easca orez de la Cane ~i acesta, bucuros, Ii dadu un sac plin. Intoretndu-se cu el acasa, Cio il semana ~i apoi a~tepta sa rodeasca. ~i tocmai etnd spicele de orez dadura In plrg, un stol de vrabii se napusti asupra lanului. - U~i! U~i! striga Cio, ~i batu din palme chicotind de bucurie. Vrabiile se speriara ~i Cio porni dupa ele. Le goni peste ~anturi, peste Karduri, peste dealuri ~i peste vai, peste lanurile de orez ~i pilcurile de duzi, plna ce se facura nevazute, iar el nimeri Intr-o vllcea acoperita cu mu~chi ~i umbrita de pini. Cio privi Imprejur. "Asta trebuie sa fie locul", l~i spuse el. A~a ca se Intinse pe pamlnt ~i a~tepta traglnd cu ochiul.

Oeodata, cine se ivi in vilcea, dad nu odraslele zinelor ? Tare dragala~e erau a~a cum se fugareau printre copaci ! - Badie! Badie! Adu-ne maiul! strigara. Se scula Widiandrul ~i ridid piatra acoperita cu mu~chi. Oar ce sa vezi ? Maiul lipsea. Copiii se minima foarte. Batura din picioru~e, plinsera ~i alergara incoace ~i incolo ca ni~te sco~i din minti, ~i toate astea pentru ca maiul disparuse. - Uitati-va ! striga intr-un tirziu fladiandrul. Priviti-l pe taranul cela batdn ~i urit. EI trebuie sa ne fi luat maiul! Hai sa-l tragem de nas drept pedeapsa. Cuun racnet asurzitor, copiii se napustira asupra lui Cio. II ciupira,

II smucira, II inghiontira ~i II mu~eara eu dintii lor marunti, dar aseutiti, pinaee bietul Cio incepu" sa urle de durere. Dar raul eel mai mare fu cind II apueara de nas ~i i-I trasera cit putura de tare. ~i nasul i se lungea, ;;i i se lungea de-i ajunse la briu ;;i mai apoi pina la talpi. Doamne, cum mai rideau odraslele . zinelor! Dupa aeeea se impra;;tiara ca frunzele duse de vint. Cio ofta ~i gemu, apoi blestema ~iinjura, dar degeaba: nasul nu i se seurta niei maear eu un eentimetru. A;;a amarit ;;i abatut cum era, ~i-l strinse in pumni ;;i se duse drept la Cane. - Cane, zise, sint tare bolnav. - Da, asta a;;a e, vad ;;i eu, spuse Cane ingrijorat. Amarnica boala, frate! De unde ai luat-o?

~i aUt de bun la suflet era, tncH nu rise nici macar 0 data de nasul lui Cio. Nici macar nu zfmbi ci, dimpotriva, ochii i se umplura de lacrimi vaztnd ce napasta daduse peste fratele sau. Purtarea lui Cane tnmuie inima lui Cio. Cuprins de remu;;cari ti povesti totul, fara sa-i ascunda nimicnicia sa, atunci dnd Ii daduse samtnta moarta de viermi de matase ;;i altele. Ispravind, 11ruga pe. Cane sa-l ierte ~i sa-l ajute. -- Ai rabdare c1ipa, spuse Cane. Se duse ~i scoase dintr-un dulap maiu!' Apoi freca u~or cu el nasul lui Cio, ~i, cum era de a~teptat, nasul tncepu sa se scurteze. In dteva clipe t;;i recapata marimea fireasca. Cio tncepu sa dantuiasca de bucurie. Cane 11 privi ~i Ii spuse :

- Oac-a::;; fi in locul tau, m-a::;;duce acum drept acasa ~i a~.Incerca sa ma schimb. Oupa ee pled Cio, Cane ramase mult timp pe gInduri. CInd rasari luna In seara aeeea, pureese de-aeasa lUInd eu sine maiul. Se duse In vIleeaua aeoperita eu mu::;;ehi ::;;i umbrita, de pini ~i Il a::;;eza la loeul lui, sub piatra, ea sa Impaee odraslele zinelor.

POVESTEA TUNETULUI PATANIA MEDUZEI . MOMOTARO MAIUL . . . . . .

RAI-TARO

3 16 27 38