EDUCABILITATEA.

FACTORII DEVENIRII FIINEI UMANE

PLANUL LUCRRII

1 CONCEPTUL DE EDUCABILITAE 2 TEORII PRIVIND EDUCABILITATEA 2.1. Teorii ereditariste 2.2. Teorii ambientaliste 2.3. Teoria dublei determinri 3 FACTORII DEVENIRII FIINEI UMENE 3.1. Ereditatea premiz a dezvoltrii psihoindividuale 3.2. Mediul-cadru de existen i dezvoltare psihoindividual 3.3. Educaia factor determinant al dezvoltrii psihoindividuale a fiinei umane 3.3.1 Definiie 3.3.2 Educaia i provocrile lumii contemporane 3.3.3. Noile educaii 4 CONCLUZII 5 BIBLIOGRAFIE

1. CONCEPTUL DE EDUCABILITATE Caracteristic esenial a fiinei umane i categorie pedagogic distinct, educabilitatea s-a bucurat de atenia majoritii cercettorilor din domeniul tiinelor educaiei, fiind defint drept : capacitatea omului de a fi receptiv la influene educative i de a realiza, pe aceast cale, acumulri progresive concretizate n diferite structuri de personalitate."1 ansamblul posibilitilor de a influena cu mijloace educative formarea personalitii fiecrui individ uman, n limitele psihogenetice ale speciei noastre i a particularitilor nnscute care confer fiecruia individualitatea sa genetic."2 capacitatea insului uman de a fi educat, de a se lsa supus aciunii educaionale, de a beneficia de ea, n forma dezvoltrii sale fizice, psihice, comportamentale.3 Dup ce am dat aceste definiii, reinem faptul c indiferent de multitudinea modalitilor de definire, educabilitatea reprezint o nsuire specific fiinei umane. n acest sens Kant susinea, c singur omul este educabil, pentru c poart in el posibilitatea dea fi altul dect este. El este perfectibil i perfectibilitatea este condiia sine qua non a educaiei. Progresele nregistrate n domeniul cercetrilor biologice i psihologice pe la jumtatea secolului trecut au determinat majoritatea psihopedagogilor s-i concentreze atenia asupra factorilor care contribuie la formarea i dezvoltarea fiinei umane, la devenirea ei din stadiul de fiin biologic, n cel de fiin social: - ereditatea, - mediul, - educaia. Deosebirea dintre specialiti a constat n acceptarea sau accentuarea unui anumit factor sau al altuia. 2. TEORII PRIVIND EDUCABILITATEA : ESEN, MECANISME, LIMITE Pe terenul educabilitii fiinei umane s-au confruntat diferite poziii de gndire pedagogic, avnd drept criteriu de departajare accentuarea pn la absolutizare a rolului unui factor n detrimentul altuia n formarea personalitii omului. n funcie de orientarea lor, au aprut :
E. Pun, Educabilitatea, n Curs de pedagogie, Universitatea Bucureti, Bucureti, 1988. p. 41. I. Negre, Educabilitatea. Factorii dezvoltrii personalitii, n Manual de pedagogie, Editura All Educaional, Bucureti, 1998, p.94. 3 E. Surdu, Prelegeri de pedagogie general. O viziune sociopedagogic, E.D.P, Bucureti, 1995, p. 35
1 2

-teoriile ereditariste -teoriile ambientaliste Contradiciile fundamentale dintre ereditarist i ambientalism au determinat specialitii s adopte o a treia orientare : -teoria dublei determinri 2.1. Teoriile ereditariste ( ineiste) Aceste teorii susin rolul fundamental al ereditii n devenirea fiinei umane, avndu-i originile n cercetrile biologilor. n viziunea lor ereditatea determin orice evoluie a omului. Ion Dumitru i Dorel Ungureanu 4 consider c principala limit a acestei teorii este descosiderarea factorilor de mediu i educaie n devenirea fiinei umane. Concepiile ereditariste au inspirat teoriile extremiste care afirmau superioritatea unor rase fa de altele. 1.2. Teoriile ambientaliste : Spre deosebire de ereditariti, reprezentanii acestor teorii afiau o ncredere absolut n puterea i valoarea factorilor socio-educaionali : - mediul, - educaia. Ei neag rolul ereditii. Dei s-au situat la poli opui, reprezentanii teoriilor ambientaliste, la fel ca cei ai teoriilor ereditariste s-au inspirat n susinerea ideilor lor din rezultatele unor cercetri aparinnd domeniului biologiei: - teza transformist a lui Jean Baptiste Lamarck, ce susinea c n evoluia vieuitoarelor, mediul deine rolul fundamental.5 - teoria ereditii dobndite : acachiziiile obinute prin experien de ctre membrii unei specii s-ar fixa n memoria genetic i ar fi transmise apoi de la ascendeni la descendeni. Limitele celor dou tipuri de teorii : ambientaliste i ereditariste, constau deci, n absolutizarea rolului unui anumit grup de factori n formarea i dezvoltarea personalitii umane, negndu-i pe ceilali. 1.3. Teoria dublei determinri Cu intenia de a depi caracterul netiinific i unilateral al celor dou orientri menionate, unii cercettori au adoptat o poziie de mijloc. Ei recunoteau interaciunea celor trei factori : ereditate, mediu, educaie n procesul formrii fiinei umane. Cercetrile viitoare din tiinele despre om vor aduce noi clarificri asupra personalitii umane. 3. FACTORII DEVENIRII FIINEI UMANE
I Dumitru, C. Ungureanu, Pedagogie i elemente de psihologia educaiei, Cartea Universitar, Bucureti, 2005, p.26.. 5 Idem, Ibidem, p.26.
4

Educatorul este destul de des tentat s reconstruiasc educabilul care i este ncredinat. Astfel el nu ine cont de trecutul celui pe care l educ.Este ns un punct de vedere greit. i cercettorul H. Atlan scria Nu exist tabula rasa n educaie. Noi ncepem ntotdeauna prin a pleca de la ceva.6 Acest ceva este un individ marcatprin determinrile individuale sau socioculturale trecute sau prezente. 3.1. Ereditatea o premiz a dezvoltrii psihoindividuale Ereditatea este caracteristica biologic a fiinelor ce desemneaz complexul de predispoziii care se transmit de la ascendeni la descendeni prin intermediul mecanismelor genetice.7 Fiecare om este purttorul, att al trsturilor generale ale speciei umane : poziia biped, structura anatomo-fiziologic, tipuri de reflexe, ct i a caracterelor ereditare care i sunt transmise pe linie direct de la proprii si ascendeni : culoarea pielii, ochilor, conformaia feei, anumite particulariti ale grupei sanguine etc. Ereditatea general i cea particular alctuiesc substratul material al ereditii. Preocuparea cercettorilor care au avut ca obiect de analiz factorii devenirii fiinei umane, s-a centrat pe stabilirea semnificaiei i ponderii motenirii ereditare n formarea personalitii. ntrebarea pe care i-au pus-o a fost dac ereditatea poate fi socotit un factor cu rol determinat n acest sens sau dimpotriv. n concluzie, putem spune c, ereditatea nu red n mod necesar tipurile de comportament, ci numai predispoziii. 3.2. Mediul, cadru de existen i dezvoltare psihoindividual : Mediul este ansamblul condiiilor naturale, materiale i sociale ce alctuiesc cadrul de existen al omului i care i ofer acestuia o diversitate de posibiliti de dezvoltare psihoindividual.8 Din acest punct de vedere ne intereseaz n principal : - care este structura mediului; - ce componente structurale ale mediului au o influen mai mare asupra personalitii umane; - cum acioneaz mediul asupra devenirii fiinei umane. Structura mediului se prezint astfel : n funcie de momentul de referin din viaa omului, nainte de naterea sa sau dup, vorbim de influene ale mediului intern i de influene ale mediului extern. n faza prenatal, asupra copilului se exercit anumite influene interne determinate de ambiana intrauterin. Aceast influen nu este att de important, dar nici nu poate fi neglijat.
H. Atlan, Tout, non peut etre, Editions Le Seuil, Paris, 1991, p.16. I.Dumitru, C. Ungureanu, op. cit., p. 28. 8 Idem, ,Ibidem, p. 30.
6 7

Totalitatea influenelor externe care se exercit asupra omului de-a lungul ntregii sale perioade postnatale, reprezint mediul extern, n cadrul cruia se opereaz o distincie ntre influenele mediului fizic sau primar i influenele mediului social sau secundar. Mediul fizic-este cadrul natural n care omul i desfoar viaa i cuprinde ansamblul condiiilor bioclimatice (relief, clim, flor, faun), ce i influeneaz dezvoltarea i maturizarea biologic ( nlime, culoarea pielii), precum i modul de a tri (meserii, vestimentaie, alimentaie specific). Influenele sale asupra dezvoltrii psihice a omului sunt apreciate de specialiti ca nerelevante. Mediul fizic nu acioneaz i nu influeneaz direct dezvoltarea psihic a omului. Mediul social-omul este supus i determinrilor de ordin social care au un impact mult mai puternic asupra dezvoltrii sale psihoindividuale. Din punct de vedere al devenirii fiinei umane, definim mediul social ca fiind ansamblul influenelor ce decurg din interaciunea omului cu totalitatea condiiilor economice, politice i culturale, care i impun amprenta asupra dezvoltrii psihice.9 Influenele exercitate de mediul social asupra omului sunt : - directe, prin: - schemele dec conduit oferite de ceilali membrii ai colectivitii creia i aparine. Omul aplic aceste reguli pe parcursul vieii. - limbaj, ca mijloc de comunicare i transmitere a capitalului de cultur i a ntregii cunoateri acumulate prin experiena grupului. - indirecte, prin: - membrii ai familiei care joac rolul de factor mediu ntre acesta i realitatea social i care ei nii, sunt influenai n comportamentul lor de cultura grupului cruia i aparin. Comportamentul omului reflect cultura social care se insereaz la nivelul gndirii i aciunilor sale i prin aceasta, se asigur totodat transmisia ei de la o generaie la alta. Dup H. Hannoun10, cultura social ca produs al mediului social, concretizat n anumite structuri ale personalitii are patru componente :

Componenta tehnologic Fiecare grup social se caracterizeaz printr-o tehnic i tehnologie la care toi indivizii se adapteaz. Omul european al sec. Al XIX-lea era adaptat la maina cu aburi, cel al sec. Al XX-lea la tehnologia fondat pe informatic,
9 10

I. Nicola, Pedagogie, E.D.P., Bucureti, 1992, apud I. Dumitru, C. Ungureanu, op. cit., p. 34. H. Hannoun, Comprendre de leducation, apud I. Dumitru, C. Ungureanu, op. cit., p.34.

iar cel de mine se va adapta unui mediu unde ordinatoarele vor fi baza comunicrii ntre grupuri. Componenta ritual Nivelul habitus-ului social impune comportamente specifice educabililor. Membrii si respect un anumit ritual, iar dac persoana se abate, va fi marginalizat n grup.Ex..: ritualurile iniiatice ca botezul, circumcizia, ritualurile de politee etc. Componenta mitic : Miturile sunt moduri comune de a gndi mai mult sau mai puin stereotip i caracteristice grupului. Componenta limbajului Limba ca mijloc de comunicare ntre membrii grupului este caracteristica asemnrii lor i le d sentimentul apartenenei la un anumit mediu social. Mediul social acioneaz asupra dezvoltrii psihoindividuale a omului prin grupul social care determin o obinuin comun.. Caracteristica principal a mediului social este diversitatea, neuniformitatea. n funcie de impactul i coninutul lor, precum i de gradul lor de organizare, influenele mediului social sunt : - organizate, - spontane. Influenele cu specific organizat, instituionalizat din mediul social sunt exercitate de familie i coal, dar i de diverse instituii socio-culturale, massmedia etc. Mediul social exercit ns, i influene spontane, neintenionat educative , ce rezult din activitile cotidiene, din ntregul mediu de via al copilului : civilizaia urban, viaa satului, grupurile de vrst, cercul de prieteni etc. 3.3. Educaia, factor determinant al dezvoltrii psihoindividuale a fiinei umane Definiie Educaia este factorul hotrtor al dezvoltrii psihoindividuale a persoanei. 11 Ea sistematizeaz i organizeaz influenele mediului. Are o funcie social, fiind intermediarul ntre om i condiiile de mediu. Copilul dobndete prin educaie norme, valori, modele care se manifest apoi ca opiuni personale, n comportamentul su. Formarea i dezvoltarea personalitii umane este deci, un proces orientat, organizat i contientizat prin educaie. n acest sens, E. Surdu arat c :
Idem, Ibidem, p.33.

11

Educaia depisteaz dispoziiile ereditare, le difereniaz, le modific, le grbete funcionarea, le suplimenteaz fora, fcnd din ele 12 caliti .Totodat, influenele mediului, neorganizate, sunt direcionate de educaie, oferindu-le omului n forma pedagogic, pentru a le face durabile i consecvente.13 4. CONCLUZII : n formarea personalitii umane acioneaz trei factori : ereditatea, mediul i educaia.

Educabilitatea reprezinta o caracteristica esentiala a personalitatii umane care desemneaza capacitatea acesteia de dezvoltare pedagogica progresiva, permanenta, continua. in calitatea sa de concept pedagogic fundamental, educabilitatea
12 13

E. Surdu, op.cit , p. 46. Idem, Ibidem, p. 46.

defineste raporturile de interactiune si de interdependenta formativa existente intre trei factori fundamentali: a) ereditatea - care reprezinta premisa naturala a dezvoltarii pedagogice a personalitatii; b) mediul - care reprezinta conditia sociala a dezvoltarii pedagogice a personalitatii; c) educatia - care reprezinta "conexiunea determinanta"pentru dezvol-area pedagogica a personalitatii pnn valorificarea formativa deplina a premiselor ereditare si a conditiilor sociale. Reflectand dimensiunile unui concept integrator, educabilitatea concentreaza premisele, conditiile si conexiunile determinante ale dezvoltarii pedagogice ia nivelul a trei procese complementare: -procesul biologic, centrat, pe fenomene de crestere si de maturizare fizica, morfologica si biochimica a diferitelor componente ale organismului uman; - procesul social, centrat asupra capacitatilor de reglare a conduitei umane in raport de normele comunitatii; - procesul psihologic, centrat pe evolutia fenomenelor psihice in pian functional si structural. Prin analogie cu factorii dezvoltarii psihice, ereditatea, mediul si educatia au valoarea unor notiuni operationale care concentreaza "influentele constante, profunde si esenpale" pentru dezvoltarea pedagogica a personalitatii, diferentiate net de cele "episodice, superficiale si accidentale" ( Golu, Panielimon, in Psihologie scolara, sub redactie, Popescu-Neveanu, Paul; Zlate, Mielu; Cretu, Tinca, , .-). Ereditatea defineste o trasatura biologica proprie organismelor vii. Ea intervine in procesul dezvoltarii ca"ereditate generala", tipica speciei, dar si ca "ereditate speciala", concretizata in transmiterea unor trasaturi particulare, fizice sau anatomo-fizio-logice, variabile in functie de individualitatea fiecarei personalitati umane. Ereditatea valorifica doua concepte complementare, dezvoltate in cadrul cercetarilor biologice moderne: a) conceptul de "genotip" - reflecta "patrimoniul mostenit" la nivel de specie, care include "un ansamblu de gene", care asigura, din interior, "constructia noului nascut"; b) conceptul de "fenotip"- reflecta efectul "genotipului" rezultat din interactiunea acestuia cu mediul extern (Idem, .). Interpretarea pedagogica a ereditatii angajeaza doua concepte operationale complementare: conceptul de crestere, care vizeaza aspectele fizice, anatomice, ale dezvoltarii "schemei corporale", ramificatiilor nervoase, volumului de masa cerebrala, conceptul de maturizare, care vizeaza aspectele fiziologice ale dezvoltarii interne: biochimice, endocrine, senzoriale, cerebrale.

Educabilitatea valorifica in planul dezvoltarii pedagogice plasticitatea sistemului nervos central, relatia dintre procesele nervoase fundamentale (excita|ia-inhibitia), particularitatile anatomo-fiziologice ale analizatorilor, calitati operabile in termenii interdependentei formative existente intre invatare si dezvoltare ( Golu, Pantelimon, ). Mediul defineste ansamblul factorilor naturali si sociali, materiali si spirituali, care conditioneaza, in mod organizat sau spontan, dezvoltarea pedagogica a personalitatii umane. . Dezvoltarea pedagogica a personalitatii presupune regruparea culturala a acestor factori care intervin la nivel de "macromediu social" (economic, politic, cultural) - prin familie, scoala, profesie, institutii sociale, mass.media etc. - si la nivel de "micromediu social": mediul natural; mediul ambiant, format din totalitatea conditiilor bioclimatice si geografice in care traieste omul. Mediul este un factor modelator care permite relevarea, stimularea si chiar amplificarea dispozitiilor genetice prin actiuni institutionalizate formal (scoala) si nonformal (activitati extradidactice, activitati extrascolare). Cercetarile UNESCO dezvolta, in a-cest sens, teza transformarii progresive a mediului social intr-o "cetate educativa" (, Faure, Edgar si colab., ). Valorificarea deplina a educabilitatii solicita mediului raporturi deschise pedagogic spre ereditate si spre educatie. Deschiderea pedagogica a mediului spre ereditate angajeaza capacitatea acestuia de prelucrare socio-culturala a dispozitiilor native, generale si speciale, ale personalitatii umane. Deschiderea pedagogica a mediului spre educatie angajeaza capacitatea acestuia de structurare institutionala a activitatilor sale orientate in directia formarii-dezvoltarii personalitatii umane. In aceasta ultima acceptie, "pe pozitiile sale superioare, la nivelul componentelor sale socioculturale si a derivatelor ei sociocomunicative, mediul se prelungeste In educatie, se unifica cu educatia" (Golu, Pantelimon, , .). Educatia defineste esenta educabilitatii prin calitatea sa de factor care determina dezvoltarea pedagogica a personalitatii umane prin valorificarea deplina a premiselor ereditare si a conditiilor de mediu. Educatia mijloceste in fapt interactiunea dintre ereditate si mediu care devine functionala in raport cu finalitatile pedagogice macrostructurale si microstructurale a-sumate la nivelul sistemului si al procesului de invatamant. Ca factor al educabilitatii, educatia "propune deliberat alegerea perspectivei

ce urmeaza a fi insuflata dezvoltarii, conturand modalitatea concreta de utilizare a resurselor ereditatii si a mediului" (Idem, , .,). Prin obiectivele formative deschise in fata personalitatii - obiective care "creaza decalaje intre ceea ce este si ceea ce este de dorit" - educatia este mai mult decat un factor al dezvoltarii psihice; devine un factor al dezvoltarii pedagogice. Educabilitatea reflecta continutul pedagogic specific al relatiei dintre ereditate-mediu-educatie, continut care, "departe de a se inchide in ea, se deschide spre viitor (...), in etape distincte si solidare" (Debesse, Maurice, , . ). Etapele educatiei. - care desemneaza un potential formativ esalonat progresiv pe "treptele scolaritatii" - nu trebuie suprapuse exact peste "stadiile psihice" - care desemneaza un ansamblu de "invariante bine conturate calitativ" in functie de relatiile si activitatile prioritare si de "structurile psihice concrete" (Golu, Pantelimon, , .). Tabloul "stadiilor dezvoltarii psihice" include astfel: stadiul copilului mic: de la nastere pana la an; stadiul copilului anteprescolar: de la la ani; stadiul copilului prescolar: de la la () ani; stadiul scolarului mic de la () la (ll)ani; - stadiul scolarului preadolescent: de la () la () ani; stadiul scolarului adolescent: de la () la () ani; - stadiul adolescentei intarziate: de la la de ani; - stadiul varstei adulte: tineretea: de la la de ani; maturitatea: de la la de ani ("varsta adulta mijlocie si tardiva"); batranetea: de la la de ani ("varstele de involutie") - Schiopu, Ursula; Verza, Emil, , .-. Valorificarea pedagogica deplina a educabilitatii presupune cunoasterea fiecarui stadiu al dezvoltarii, in mod special a faptului ca momentele de "criza" apar, de regula, in fazele de trecere la o noua varsta psihologica - fenomen acuti zat in jurul varstei de ani, la trecerea de la preadolescenta Ia adolescenta. Sesizarea diferentei specifice dintre "stadiile dezvoltarii psihice" si "etapele dezvoltarii pedagogice" a generat solutia restructurarii treptelor scolare in sistemele moderne de invatamant, organizate, in cea mai mare parte, in formula "++", care permite iesirea din "fazele psihologice critice" in interiorul aceluiasi ciclu de invatamant. Valorificarea deplina a educabilitatii sugereaza o anumita normativitate a actiunii educationale care propune: a) depasirea antinomiei: influente interne (ereditare) - influente externe Amediu si

educatie); b) concentrarea substratului energetic motivational al dezvoltarii pedagogice la nivelul obiectivelor formative ale educatiei, deschise in directia (auto)perfectionarii personalitatii umane; c) delimitarea diferentei specifice dintre "stadiul psihic" si "stadiul pedagogic", operanta in sistemele moderne de invatamant care au institutionalizat, de cele mai multe ori, structura de organizare "++". Educabilitatea confirma astfel resursele dezvoltarii pedagogice a personalitatii, nelimitate in contextul valorificarii depline a premiselor ereditare si a conditiilor de mediu, determinate psihosocial la nivelul sistemului educational, sistemului de invatamant, procesului de invatamant. - Dezvoltarea pedagogica.