Gheorghe Asachi - La patrie Un viu dor ma-naripeaza si ma-ndeamna din giunie Ca sa cerc pe alauta romneasca armonie.

Acest vers, ce sun-aice, lui Apolo nu-i strein, Fiind gemine cu rostul ce-i urzit din cel latin. Armoni-a strns pe oameni n placuta societate, Adunnd pre ii din codruri n statornica cetate; De cntarea lui Orfeos muntii Traciei s-umpleau, Si de sunetul cel dulce crude fiare se-mblnzeau. nsasi ruga de evlavie unei inimi credincioase Catra Domnul se nalta pe aripi armonioase S-o simtire leganata prin al muzelor organ, Mngieta, cursul trece pe al vietei ocean. Spre virtute versu-mbie, despre rele face ura, Fermacndu-ni adapa d-o nalt-nvatatura. O, romni, romni ai Daciei, ce purtati un mndru semn De-origina, istoria acum fie-ni ndemn! n vechime maica Roma, ce-a fost doamna-n toata lume, Ni-a lasat legi si pamnturi, vorba sa si-naltul nume. Oare darul ce de timpuri si de barbari s-a pastrat, Cnd senina soarta luce, fi-va astazi defaimat? Nu, prin muze s-a virtutei dorul dulce si fierbinte, n noi lumea sa cunoasca stranepoti romanei ginte. Tu, Moldavio manoasa, ce pre mine ai nascut, Adapost da giunei muze care ist vers a tesut; Pe-nverzit si tnar laur, ce din tarna-acum rasare; Cu puternic scut sa-l aperi de-a fortunelor turbare; Cum va prinde radacina si n urma va-nflori, Din a sale frunzi, cununa muza tie va urzi; O cununa cungiurata de-ale vntei line raze, Ce de foc, de fier, de timpuri, trainic soarta o pastreaza. Cnd atunce al tau nume, nemurirei consfintit, Va luci la fiii patriei, chiar ca-n ceri un nou planit.