Sunteți pe pagina 1din 1

Sub acelaşi cer...

„Unde eşti?” întreb, deşi ştiu că nu mă poţi auzi;


Prea multe se află între noi, pentru ca eu să îţi pot vorbi.
„Unde eşti?” am întrebat vântul care uşor bătea,
În timp ce îmi dezmierda faţa, calmându-mi durerea.

Când am încercat să mă uit la cer, acesta s-a închis;


Ciudat, era albastru, strălucea, dar când
Despre tine l-am întrebat s-a întunecat
Ca şi cum a mea întrebare l-ar fi îndurerat.

Lumina viitorului poate fi în continuare văzută,


Dar aş putea eu trăi fără lumina ta?

Cu gândul la tine, îmi trec pe hârtie cuvintele,


Cuvintele pe care nu ţi le-am putut spune,
Lucrurile pe care le-am dorit pentru noi
Şi care acum sunt atât de îndepărtate.

Sub cerul dezgolit stau şi încet, încep să uit –


Uit durerea trăită de două suflete –
Însă într-o sclipire de lumină, cerul îmi spune
Că viaţa este prea frumoasă pentru a trăi în amintiri.

Aşa că deşi dureros este să laşi,


Vom continua să trăim sub acelaşi cer.