NICHOLAS CATANOY

Cuvântul este pe punctul de a deveni Dumnezeul ateistului. Materialismul

si tehnocratia dominã întreaga sferã de activitate social-politicã,
influentând prin limba vorbitã cuvântul scris. Catanoy încearcã, si
reuseste cu succes, sã se sustragã acelei heterogenitãti a cuvântului si a
metaforei care, mai cu seamã în practic infiereazã indefinibilul
postmodernism maladiv, reflectând o nesigurantã aproape histericã de a
percepe un stimul. Procesul sãu creativ poate fi interpretat ca o
concentrare instinctivã asupra proceselor vitale individuale stimulate de
un subconstient colectiv, irational depresiv-reactiv, redate însã cu
luciditatea "celui de dinafarã". Aceastã metamorfozã se manifestã printr-o
torpilare a unui eu-ideal ce conferã creatiei poetice o notã paralizantã,
independentã de inhibitia colectivã, autogenã unei etiologii anamnestice
idividuale. Pledoaria lui pentru "o fraternizare liricã dincolo de veninul
egocentrismului individualist" ridicã poezia acestui bilinvist european
notoriu la rang de Sturm und Drang contemporan, departe de o "idee
postmodernistã" si totusi mult mai aproape de realitatea constiintei
colective. Aceleasi idei (exprimate prin întreaga paletã poeticã de care
dispune) le regãsim si în poemele scrise în germanã. Poemele de mai jos
au fost scrise, de bra oveanul exilat în lumea întreag cu domiciliul
prezent în Fran a i Germania, în limba român . Orice traducere, fie
ea cât de bun , ar îngusta realitatea poemelor lui Catanoy fiindc
fiecare stare el o exprim în limba c reia aceasta se preteaz cât mai
bine.

Christian