Christian W.

Schenk – o personalitate poetică complexă

La aniversare

Poetul printre poeţi

Traversăm o perioadă în care unii autori scriu într-o altă limbă decât cea maternă. În cazul când
aceasta nu este de circulaţie internaţională. Astfel este cazul indianului Salman Rushdie care
scrie în engleză, al cehului Milan Kundera care scrie în franceză, precum şi al lui Emil Cioran
care, la opt ani după stabilirea la Paris, s-a decis să scrie numai în franceză. Sau un caz şi mai
interesant este cel al lui Galsan Tschinag din Mongolia care a beneficiat de o bursă în fosta
Germanie Democrată pe vremea socialismului, pe numele său adevărat Irgit Sinibaioglu
Dşurukiuvaa, care trăieşte în Mongolia şi scrie despre Mongolia în germană, până acuma a
scris 17 cărţi, dintre care unele au apărut în două sau chiar trei ediţii. Este de fapt o reacţie
firească a omului modern care, aparţinând unei etnii a cărei limbă este prea puţin cunoscută,
caută să-şi transmită mesajul în mod direct, fără intermediari, respectiv traducători.
Iată însă că, în mod ciudat, asistăm şi la un proces invers. Poetul Christian Wilhelm Schenk s-a
născut la 1 1.11.1951 la Concordia-Braşov. Stabilit mai apoi cu familia în Germania, a studiat
medicina la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz (1980-1985), dupä care s-a stabilit la
Kastellaun unde lucrează ca medic stomatolog. Membru al mai multor asociaţii şi grupări
literare (al Uniunii Sriitorilor din România, al Asociaţiei Scriitorilor şi Publiciştilor Medici din
România, al societăţii Hesperus), deţinător al mai multor premii pentru poezie şi traducere,
Christian W. Schenk a debutat în 1968 în revista literară braşoveană "Astra”, fiind membru
activ al cenaclului revistei aproape timp de un deceniu (1966-1975).
A publicat până în prezent 17 volume de versuri , traduceri din literatura română (Dorin Popa.
George Vulturescu, Lucian Vasiliu, Ştefan Aug. Doinaş, antologia de lirică română
contemporană "Streiflicht" şi recent traduceri din Marin Sorescu, Emil Manu, Gellu Dorian,
Lucian Vasiliu, Ana, Blandiana, Ion Caraion, Aura Christi), este prezent cu versuri în nu mai
puţin de zece antologii din mai multe ţări şi deţine şase premii literare, dintre care cel mai
important este ultimul, Goethe Jubiläumspreis din 1999 iar recent i s-a conferit Brevetul
prezidenţial şi Medalia Comemorativă "150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu" pentru
merite deosebite în promovarea operei eminesciene. Creaţiei sale i s-au dedicat mai multi critici
de prestigiu, unii chiar cu volume de criticä dedicatä activităţii literare a poetului (Ovid S.
Crohmălniceanu: „Alăptat la două mame“, colecţia Phoenix, 1992. Eugen Simion: „Limba
maternă şi limba poeziei - Cazul Christian W. Schenk“, colecţia Phoenix, 1993, Gh. Bulgăr,
Emil Manu, Vasile-Copilu Cheatră, Ştefan Borbely şi mai nou Dumitru Micu) şi s-au publicat
peste o sută de cronici şi recenzii în presa din ţară şi din străinătate, semnate de Eva Behring
( în "Archiv für das Studium der neueren Sprachen und Literaturen", 233 Band , 148 Jahrgang,
1. Halbjahresband), Al. I. Brumaru, Dan Buruiană în "Romanian Business Joumal". Year 2, No.
31-32 69-70, 5-18 August 1995), Nicolas Catanoy, Alexandru Cistelecan, Aura Christi, Traian
T. Coşovei, Ion Cristofor, Constantin Cubleşan, Ioana Diaconescu, (în "Romanian Review",
1995), Gellu Dorian, Gheorghe Izbăşescu, Virgil Mihaiu, Miruna Mureşan, Alexandru
Pintescu, Dorin Popa, Adrian Popescu, Mircea N. Rusu, Grigore Scarlat, Julia Schiff (în "Der
Literat", 36/12, 1994), Maria Cassian Spiridon, Valeriu Stancu, Ion Pachia Tatomirescu, Dan
Tărchiăä, Lucian Vasiliu, Dan Verona, Andrei Zanca sau Mircea Zaciu. De asemenea este inclus
în prestigiosul Dicţionar de scriitori germani "Kürschner" cât şi în Dicţionarul scriitorilor de
limbă germană Bund Deutscher Schriftsteller BDS.
Germanul Christian W. Schenk continuă să scrie cu obstinaţie, după aproape treizeci de ani,
poezie... în româneşte.
Scriind cu dezinvoltură, poetul abordează temele majore ale poeziei dintotdeauna.
Ceea ce surprinde şi incită totodată este presărarea, pe alocuri, în poezia scrisă cu precădere în
vers alb, a metricii populare.

1
Surprinde şi place faptul că marea, minunata şi complicata lecţie a poeziei pare a o fi învăţat
Christian W. Schenk mai degrabă la flacăra sacră a dascălilor noştri eterni întru poezie,
Eminescu, Arghezi, Blaga şi Nichita Stănescu, decât din altă parte.

Sacralitatea cuvântului

CUVÂNTUL în sine, ca element indispensabil comunicării, pare a fi o obsesie pentru poet,

revenind mereu: „Este greu să şti cuvântul/ ce-i de spus când vrei să taci“ sau, rnai departe
„este greu să stingi cuvântul,/ nu din Tine, dintr-al Tău" (Kalila şi Dimna), „ultimul cuvânt din
fraze", „Care-i cuvântul", „Nu mai alăptez cuvinte / cu nectarul inocenţei" (Brazda versului),
„Adulmecând tăcutele cuvinte" (Crurcea lui Isus la râu), „Cuvintele cad ca săgeţi/ în lutul
priimului oftat" (Împreunare), „Culoarea primelor cuvinte" (Culori şi cuvinte), „Ca un scaun cu
trei picioare/ dorm cuvintele-nţelese/ de o daltă/ şi-un ciocan" (Statistica mişcării), „Cuvinte
descompuse-n alfabet" (Vocale rupte), „Mi-e dor de un cuvânt nespus / pe care-1 căutară
generaţii" (Dor de Ariana),Un cuvânt rămas în faşă" (Dureri de piatră şi cuvinte), „Cuvinte
intre degete/ şi gene,/ cuvinte între paşi// şi stradă" iar în final „Goluri pline de cuvinte / Semne
pline de cuvinte" (Început de neputinţă), „Cuvinte sugrumate/ într gene,/ cuvinte risipite/ pe
obraz, / cuvinte rătăcite/ între tâmple" (Sete morbidä) „Cuvintele-s plecate în exil!" (Urne în
exil) şi exemplele ar putea continua, lista nefiind nici pe departe încheiată.
Tonul general al poeziei este elegiac, dar Christian W. Schenk concepe elegiacul ca o nelinişte
totală a existenţei în care singura bucurie umană sunt cuvintele, cu care se pot scrie poeme, cu
care se pot întocmi, deopotrivă, rugăciuni şi blesteme. În poemele sale "cuvântul tace în somn",
îşi “cere visul înapoi” sau "cuvintele se nasc trăgând la hamuri ..."
Deşi poetul pare robust sufleteste, pe ici-colo desluşeşti totuşi o nuanţă de scepticism:
„Neputinţa vremii-mi scrie versul" (Început cu Dharma),“ Progresul este plin de impotenţă!"
(Libertate după libertate), „Iluziile bat pasul pe loc.../ De-ţi arde casa, unii / se-ncălzesc la foc"
(Iluzii reale).
Cuvântul apare apoi şi în alte poeme:"... sorţi bat la buchetul/ de cuvinte mute"(Budacă
submarină) şi când cuvintele "atârnă spânzurate / în versuri degerate"(Nici n-am fost eu),
"Sugrumatele cuvinte/ adunate-n giulgiuri coapte/ de cavouri prinse-n frunze / cad pe scoici
sparte-n deşerturi"(Vorbim voia tăcerii); .."Femininul liniştii depline/ ce locuieşte în tăcerea/
înţelepciunii din cuvinte", şi mai departe "În clipa următoare / dezmorţitul trecutelor cuvinte se
destramăä"(Pericol de gen), " Cum să nu îţi fie sete / când mai toţi au filialele de cuvinte
strânse-n pete / şi fac onanii verbale?"(Marta-Mona), ",Când pâinile cresc peste cuvinte
strânse-n pete" şi "Cavintele-s tăiate în felii/ din care frazele înfulecă doar miezul"(Doar un vis)
şi "De ce pier multe/ când se nasc puţine / mult prea:puţine/ rumene cuvinte;/ cuvinte ce se
nasc din pâine?"(Idem),"Ar arunca balastul / cuvintelor din gratii"(Chiriaşul), de unde vin
noianuri de cuvinte/ ce ne lovesc?/ Se spune că din minte,/ dar ce e minte?/ Un cuvânt dedus
din creier poate?!" (Cuminţenie), "Cuvântul cade pe pământ / nici prea frumos şi nici prea sfânt
/ ca un profet în mausoleu: / Cuvântu-i doar, un curcubeu“,(Curcubeu), "cuvinte mici / ţin
frazele în hamuri“ (Nebunii reale), "Încâlcind din vis cuvinte/ înţelese înainte" (Aşa cum inima),
"Cuvintele se scurg de pe faleze/ împrejmuindu-şi sunetele-n paranteze" şi; în continuare, "Aici
stau cei ce caută morminte/ în subacvaticul morman de necuvinte" (Pastel c-un câine) , "Co
noroc că nu pământul/ Ne-a dat pana şi cuvântul" (Anonimul dintre noi); "Cuvintele sânt rupte-
n/ hălci de fraze"(Trei închipuite ritmuri), şi "Marea-şi bate-n stânci cuvântul / şi se ţine de
onoare/ fraze ţes capcane pline/ de cuvinte dezertate"(Idem) precum "Umblând desculţ / printre
cioburi de fraze/ cuvântul îmi taie/ necuviinţa literelor / călcate desculţ"(Qui tacet).
.Poezia se face din emoţii şi din cuvinte, materia primä a poeziei fiind cuvintele, fie "aurore de
cuvinte", fie "cucernice liane de cuvinte"
Căutător de himere topice, Christian W. Schenk aduce prin poezia sa un elogiu atât literaturii în
general cât şi limbii române în special, căreia îi descifrează unele taine pe lângă care trec
indiferenţi atât de mulţi poeţi români contemporani.

2
Izvorul folclorului românesc şi al poeziei culte

Eminescian, decantat prin filtrul folcloric, pare a fi in versurile: „Vântu-şi trece palma lină/
Peste coama de lumină / Şi se duce, se tot duce / Clipa orei s-o apuce" (Relativa absolută),
barbian şi nichitastănescian: „Acum respiră golul, /fragilul început/ hrănindu-şi embrionul / din
trecerea/ lui 0 înspre 0” (Urne în exil), blagian: „Şi iarăşi respirări/ şi iarăşi semne/ şi iarăşi
rune;/ pace în uitări“ (Mări şi rune), nichitastănescian: „Frate dospit şi nenăscut/ buchet de
necuvinte mute...“; (Fraze siameze), ba chiar minulescian: „Un matelot bătrân cânta/ o strofă
dintr-un cântec vechi/ al cărui sens doar în corăbii/ e-ncrustat,/ şi-n vânt/ şi valuri" (Catargele
în vânt).
Emoţionantă şi memorabilă ne pare însă a fi influenţa folclorului românesc pentru poet:
„Doamne, fugi şi lasă ora / să-şi găsească iarăşi sora/ adormită între gene/ de Ilene Cosânzene/
de Ilene fără fraţi / De Ilene prinse-n frâu / şi-necate- ntr-un pârâu / pe Argeş şi mai în jos/ de
un alt Făt-Mai-Frumos/ decât cel dus cu alai / pe-un picior de plai,/ pe-o gură de rai" (Început
cu Dharma), „La cumpăna gândului/ pe marginea frâului/ stau bice, stau cai/ cu ochi de mălai,/
cu ochi de furtună / şi aripi de lună" (Mânzul nimic), „Sus, pe dealul dinspre frunte, / o
sprânceană-şi face punte / peste-o lacrimă de dor / răsărită din izvor: / inima de Nu-Te-Duce/
În speranţa fără cruce" (Simboluri şterse), precum şi poemul existenţialist Frica de frică în care
meditaţia lirică redată prin anaforă şi dubla anaforă e realizată în metrica populară.
Aşa după cum bine remarca D. Micu în consistenta şi extrem de bine documentata postfaţă la
volumul “Poeme vechi şi noi” intitulată "Poezia lui Christian W. Schenk", poetul este marcat de
expresioniştii germani Georg Trakl şi Gottfried Benn"( nu fără a trece şi prin Blaga) . Întâlnim
însă şi inflexiuni lirice din simbolişti, Bacovia dar şi Minulescu, precum chiar şi titlul
"Testament" dat unui volum nu este întâmplător din Arghezi.
Se pot găsi interferenţe chiar cu poezia lui Nichita Stănescu iar pe alocuri probabil mai mult
întâmplător decât voit, din Ana Blandiana şi generaţia anilor 60.
Într-o serie de poeme („Cotidiană“, „Inspiraţie“, „Sărutul muzei“, „Altă geneza“, „Întrebări
banale“, „Doctorie“) Schenk este un marinsorescian original, la care ironia e învăluită în
giulgiul nobil al tristeţii.

Epitetul inedit, oximoronul si dubla anafora

Epitetele insolite concură la construirea unui univers liric aparte („umbre mutilate“, „Ceasuri
tomnatece“, „pleşuve scoarţe“, „stinse ore“, „nădejdi şifonate“, „lacrimă uscată“, „mlaştină
refulată“, „buze veştede“, „setea roşie“, „ore fugare“, „surde narcise“, „univers ursuz“).
Privind tehnica de lucru a poetului, am scoate în evidenţă utilizarea dublei anafore: '`Frica de
moarte şi de cuvinte/ frica de fraze şi de morminte/ frica de lume şi frica de noi/ frica de ziuă
frica de noi// frica de temniţi frica de viaţă / frica de limba care învaţă / frica de semne şi frica
de a fi/ frica de frica nopţii târzii // frica de ochi şi frica de frunte/ frica de fluviu şi frica de
punte / frica de gloanţe şi frica de pâine/ frica de lapte şi frica de mâine// frica de frică şi frica
de miel/ frica de alţii şi frica de El/ frica de frică frica de frică / fără de frică la o adică?" (Frica
de frică)/. Christian W. Schenk scrie o poezie interesantă şi modernă, pretabilă la interpretări
diverse, despre care se va mai vorbi.
Meritul lui Christian W. Schenk este de a nu ignora progresele, realizate in ultimele decenii in
ceea ce prive te limbajul poetic, färä a-i fi însă totalmente tributar. Intälnim o seamă de
asociatii interesante, memorabile: "raze gravide" ("Elegia triunghiularä"), "linistea oarbä";
"oarba täcere" ("Lumina cuvintelor", ), "Minciunä caldä " ("Rumegänd vocale"), "Fulg
rägusit" ("Mäine se va naste un cuvänt), "ochi desculti" (` Turnul de fildes"), "oglinzi mioape"
si "ochi virgini" ("Dor de Ariana"), poetul cultivänd cu predilectie oximoronul (asa dupä cum
s-a mai arätat): "Cosarul alb al veacurilor negre", "pagini negre de zäpadă" ("Inceput cu

3
Dharma") "un urlet mut" ("Claire de lune II", ), "albul negrelor simboluri" ("Taina semnelor"),
"negrul albelor cuvinte" ("Rugäciuni desperecheate).

Poezia germană a lui Christian W. Schenk

Din şaisprezece volume de versuri câte a publicat Christian W. Schenk până în prezent,
paisprezece sunt în limba română şi doar două în limba germană: "Oglinda oarbă" şi "Reflux de
luminä".
Poeziile germane ale lui Christian W. Schenk sunt tot elegiace şi cu accente metafizice, dar
despuiate de podoabele stilistice ale celor gândite şi scrise în română. În felul acesta ele,
poeziile, par nişte copaci uriaşi cărora li se profilează rămurişul, fără podoaba de frunze însă,
textul devenind mai auster şi laconic.
În viaţă - constată poetul - ne dorim ce nu avem (Triada). În "Boala de dragoste" aflăm în
maniera marinsoresciană că: "Tristan n-a iubit-o / pe Isolda" şi că "Nici Isolda nu l-a iubit".
"Undeva / pe acest pământ/ mai este loc/ pentru mişcare" afirmă poetul în "Lipsa de spaţiu".
Apar în poezii şi constatări cu valoare de maximă: " Veşnicia/ are umeri largi" sau "A aştepta
este dor / Aşteptarea-i bolnavă".
De menţionat că volumul "Oglinda oarbă“ însumează 59 de poeme, în timp ce "Reflux de
lumină" adună 60 de poezii. Se cuvine să mai scoatem în evidenţăä o trăsătură a poeziei
germane a lui Christian W. Schenk, şi anume faptul că uneori poezia este cromatică, vizuală,
constând din sinteze de culori: "verde/ apa/ gri/ cerul/ roz purpuriu/ privirea noastră".

Arhitectura imaginii poetice

Dacă la început eul poetic stătea în centrul atenţiei, putând fi vorba de o subiectivizare în
poezia lui Christian W. Schenk, pe parcurs apare un proces de obiectivare, de maturizare
biologică şi spirituală, o aură de înţelepciune şi de înţelegere superioară a lumii.
În creaţia de început poetul este interesat de cromatic: "Toamna androgină / de perverse
frunze: / frunze de cenuşă, / frunze de rugină, / frunze de beton, / frunze de neon..." (Pe o
insulă îin Marea Roşie, p.13) sau "Mulţi au lucrat la cer, / unii 1-au vopsit albastru, / alţii 1-au
înroşit seara; / alţii / au vopsit iarba în verde. / Cei mai răutăcioşi / au făcut-o cenuşie"
(Sfârşitul, p. 89).
Lucid şi deprimat, adolescentul îndăgostit constata pe vremuri că "... neprogramată, /
dragostea e interzisă prin lege !" (Ceva şi despre ea ).
Bizar este darul pe care-l aduce iubitei: "De ziua ta eu ţi-am adus o jertfă: /urna cenuşii ce-a
rămas din mine" (Phoenix), poemul fiind o răsturnare a mitului..
"Popas" este un poem cu rimă împerecheată, în metrică populară: "Prin retina cristalină / mă
ajunge o lumină / dintr-un fulger; dintr-un nor / şi mă-ndeamnă ca să zbor / peste steaua frunţii
mele / printre tâmple înspre stele / şi sä rup din ochi năuc / frunze fragede de nuc / ...” . Rima
împerecheată o mai întâlnim în "Claire de lune II“, "Crepuscul" , "Ultimül păcat" iar rima
încrucişată în "Vocale rupte" şi "Plutonul de execuţie" .
Tonalitatea dominantă a poeziei lui Christian W. Schenk este elegic-misterioasă. Alteori însă, în
mod surprinzător, versurile sunt de-o naivitate dezarmantă, scoţând în evidenţă înclinaţia
poetului spre ludic (Arta de a sta pe gânduri, Cu pumnul în oglindă, Vraciul sunetelor). Gestul
lui Christian Schenk este un omagiu adus, de departe, frumoasei limbi româneşti.
De menţionat că Christian W. Schenk scrie o poezie pragmatico-filosofică în care, pornind de
la reatitatea imediată şi de la experienţe de viaţă, ajunge la generalizări conceptuale căptuşite
într-un bogat limbaj metaforic. Poetul renunţă cu desăvârşire de astă dată la tehnica
oximoronului şi metaforele obsedante sunt: cai, copite, lumină, cuvânt. Poemul amplu Mandala
este un dialog de influenţă taoistă.

4
Se păstrează în memoria lecturii unele imagini . frumoase precum:"Plumbul sfâşie cârpa din
piept", "Un ochi întinde mâna / spre luminä", "Marea sângerează-n valuri:- Ritmul trecerilor
toate“, „Doar lumânările mai scurg pe.feţe/ umbre de ceară şi de bocet şi de vânt“.
Blagian, poetul dă dovadă de o sensibilitate ieşită din comun: „aud frunzele ofilind“ .
Un univers în destrămare, ca la Arghezi, iese încet-încet la suprafaţă: „noaptea curge pe străzi“
, „luna / sparge ferestrele“, „florile veştejesc“, „pe scoarţe / veştejesc muguri“ , „aud frunzele
ofilind“, „puteri pălesc“, „pendula veştejind“, „stines ore pălesc“ , „priviri pal înzăpezite /
ţipânde păsări“ şi „primăvăratic amuţite / mor(t) întomnate păsări“ , „luna cade-n cioburi“,
„ferestrele curg / pe stradă“ „fitilul lunii / arde în jos“, „pământul se revarsă - n / mare“,
„mările / devin mai fade“ , „acolo afară / curg stelele în marea largă“ , „Timpul s-a prăbuşit în
stradă / şi s-a spart în mii de cioburi“ (VI). Mai mult, asistăm şi la o destrămare interioară
( „Gândul a căzut din cuibul / genelor închise-n falduri ridicate-n rugăciuni“ (III).
Poemul " Început cu Dharma" include pe alocuri versuri cu rimă împerecheată, în metrică
populară dar şi încrucişată. Surprind plăcut şi unele finaluri de poeme: „Un gol se-ascunde-ntre
cuvinte sporind minunea dintre ele" (Pe o zi e), „Mâini adormite-n rugăciune/ deznoadă
degetele vremii" (Rugăciuni desperechiate), Într-un colţ plânge-o bătrână / cu un prunc de
piatră-n braţe" (Privind din taina zilei), „Noaptea / e pauza dintre cuvinte" (Un vers şi numai
ziua).
Obsesia poetului pare a fi degradarea, înfiltrarea impurităţtilor la toate nivelele vieţii. El
îindrăzneşte şi o poezie filosofică în care operează cu un limbaj arid. Poetul lucrează cu o
multitudine de motive şi simboluri iar uneori un motiv - cum este cel al calului - ca simbol al
libertăţii şi al naturii, îl găsim în poezia de început dar şi în cea de maturitate lirică.
Versurile sunt adesea o pendulare între natural, firesc şi artificial, sofisticat, înclinaţia poetului
spre prima fiind evidentă. Poezia sa e traversată de un umor metafizic, maliţios, după cum
constata acelaşi critic. Existä şi sentimentul unei terori a istoriei (dupä expresia lui Mircea
Eliade), sau o teroare a timpului care trece, însoţit de un destin implacabil, deopotrivă un destin
al omului şi al cuvintelor. Zămislit în mica localitate italiană Colico de pe malul lacului Como,
din elegantul volum de versuri Elegii coliconeze poeme lungi şi poeme scurte,
poeme cu rimă sau chiar în metricā popularā şi, bineînţeles, în vers alb, se
deschid, generoase petale lirice, citirorului.
Se pare că vederea catedralei şi a ruinelor, alături de liniştea benefică din jur l-au îndemnat pe
poet spre ample meditaţii lirice în care este prezentă şi divinitatea salvatoare şi chiar îngerii cu
„aripile lor negre“. Poetul îndeamnă la introspecţie.
„Oglinda spartă“ e un frumos poem al căutării identităţii. „Rostul poetului“ e o ironică definiţie
a menirii acestuia în societate. Foarte concis este schiţat destinul unor poeţi germani exilaţi:
„Rose (probabil Ausländer n. n.) – Rilke, / pogromuri de emigranţi – Celan / fum şi cenuşă /
strânse şi spulberate: // Eich – Brecht fobie“.
Uneori avem de-a face cu o maximă concentrare a mesajului liric şi cu tendinţă de obiectivare a
lui.

Poeme memorabile

Uneori poemul este memorabil în întregime: "Arendaşi ai adevărului/ suntem noi toţi /orbi/ şi
surzi/ şi muţi / toate adevărurile, laolaltă // înalţă / şi coboară / simţurile" (Simon, în traducerea
noastră). Rămâne în memoria lecturii o originală definiţie a poeziei: „Poezia / - sărmana
modestă - /o bâtă de a da în broaştele din baltă, / un ciomag de bătut câinii, o cârjă de a-mi
sprijini neputinţa, / o crenguţă căzută toamna / din mărul de după casă, / un peţiol / un ghimpe
de trandafir, / o levănţică concentrată-ntro fiolă / spre a acoperi mirosul cadavrelor / broaştelor
şi câinilor / şi putrefacţia neputinţei mele“ (De folos)

5
Contrapunctic construită, "Geneza poeziei" se înscrie în memoria lecturii: "O floare. / O floare
şi un strop de ploaie./ O floare, / un strop de ploaie şi un înger. / Un înger. / Un înger şi o
lacrimă. / Un înger, o lacrimă şi tu. / Tu şi tu. / Tu, tu şi tu. // O floare, un înger şi tu" .
Memorabil este şi următorul poem ironic (din ciclul "Elegii",1991): "Dumnezeul cuvintelor /
stă atârnat de o metaforă / şi fluieră anapoda. // Se leagănă dând cu piciorul / ba într-o frază, /
ba într-un cuvânt / şi din când în când / aruncă după rime / cu vocale. // Dumnezeul cuvintelor /
îşi taie metafora de sub picioare / căzând în noianul de cuvinte desperecheate / şi ciobite-n
consonante" (Libertatea).
Un memorabil autoportret liric îl constituie catrenul: „Moartea mă pândeşte, anii trec în goană
/ eu rămân bătrânul veşnic în prigoană / zorii se destramă-n cântecul soios / al luminii negre de
atît prisos“ (. Şi meditez)
Un posibil autoportret şi totodată o ars poetica e următorul poem: „am învăţat în viaţă / viaţa /
cuvintelor // mi-au rămas tăinuite / pleşuve de fraze // fără de zgomot / am învăţat târâitul /
calea celor fără de putere / a celor nepricepuţi / a celor neîngropaţi / înainte de moarte// acum
învăţ puterea / de-a zbiera mut“, pentru ca mai apoi să realizeze un portret colectiv: „arendaşi
ai adevărului / sîntem cu toţi i// daltonici / şi surzi / şi muţi / toate adevărurile / laolaltă/
înfierbântă / şi curmă / toate simţurile“ .

Senectutea cu consecinţele ei funeste nu prea au stat până acum în atenţia poetului. Poate vor
sta de acum înainte.
Timpul tace şi trece, zic bătrânii şi multă dreptate au. Iată că poetul Christian W. Schenk poartă
în curând în cârcă o jumătate de veac. La mulţi ani cu sănătate !

Mircea M. POP
Heidelberg