Sub semnul obiectivismului liric

Elegiile coliconeze ale poetului Christian W. Schenk

Zămislit în mica localitate italiană Colico de pe malul lacului Como, elegantul volum de
versuri Elegii coliconeze* al poetului german din România, Christian W. Schenk, al
şasisprezecelea până în prezent, este constituit din patru cicluri: „Elegii coliconeze (7), Rostul
poetului (17 poeme), Amurg de conştiinţă (64 de poeme) şi Căutătorul de comori (19
traduceri din 11 poeţi). Aceste patru secvenţe lirice diferite, amplificate, ar putea constitui
fiecare câte un volum de sine stătător.
De consemnat utilul cuvânt înainte al poetului Valeriu Stancu, care este şi redactorul de carte,
Ziditor în catedrala cuvântului, scris cu inima, şi ampla Bio-bibliografie.
Poeme lungi şi poeme scurte, poeme cu rimă sau chiar în metricā popularā şi, bineînţeles, în
vers alb, se deschid generoase din paginile cărţii.
Se pare că vederea catedralei şi a ruinelor, alături de liniştea benefică din jur l-au îndemnat pe
poet spre ample meditaţii lirice în care este prezentă şi divinitatea salvatoare şi chiar îngerii cu
„aripile lor negre“. Poetul îndeamnă la introspecţie.
Într-o serie de poeme („Cotidiană“, „Inspiraţie“, „Sărutul muzei“, „Altă geneză“, „Întrebări
banale“, „Doctorie“) Schenk este un marinsorescian original, la care ironia e învăluită în
giulgiul nobil al tristeţii. „Oglinda spartă“ e un frumos poem al căutării identităţii. Un
memorabil autoportret liric îl constituie catrenul: „Moartea mă pândeşte, anii trec în goană /
eu rămân bătrânul veşnic în prigoană / zorii se destramă-n cântecul soios / al luminii negre de
atît prisos“ (. Şi meditez, p. 35). Rămâne în memoria lecturii o originală definiţie a poeziei:
„Poezia / - sărmana modestă - /o bâtă de a da în broaştele din baltă, / un ciomag de bătut
câinii, o cârjă de a-mi sprijini neputinţa, / o crenguţă căzută toamna / din mărul de după casă, /
un peţiol / un ghimpe de trandafir, / o levănţică concentrată-ntro fiolă / spre a acoperi mirosul
cadavrelor / broaştelor şi câinilor / şi putrefacţia neputinţei mele“ (De folos, p. 40). „Rostul
poetului“ (p. 46) e o ironică definiţie a menirii acestuia în societate. Foarte concis este schiţat
destinul unor poeţi germani exilaţi: „Rose (probabil Ausländer n. n.) – Rilke, / pogromuri de
emigranţi – Celan / fum şi cenuşă / strânse şi spulberate: // Eich – Brecht fobie“ (* , p. 69).
În ciclul „Amurg de conştiinţă“ avem de-a face cu o maximă concentrare a mesajului liric şi
cu tendinţă de obiectivare a lui. Blagian, poetul dă dovadă de o sensibilitate ieşită din comun:
„aud frunzele ofilind“ (p. 79).
Epitetele insolite concură la construirea unui univers liric aparte („umbre mutilate“, „Ceasuri
tomnatece“, „pleşuve scoarţe“, „stinse ore“, „nădejdi şifonate“, „lacrimă uscată“, „mlaştină
refulată“, „buze veştede“, „setea roşie“, „ore fugare“, „surde narcise“, „univers ursuz“).
Un univers în destrămare, ca la Arghezi, iese încet-încet la suprafaţă: „noaptea curge pe
străzi“ (p. 60)„luna / sparge ferestrele“ (p. 74)„florile veştejesc“ (p. 76), „pe scoarţe /
veştejesc muguri“ (p. 77), „aud frunzele ofilind“, „puteri pălesc“, „pendula veştejind“ (p. 79).
„stines ore 7 pălesc“ (p. 81), „priviri pal înzăpezite / ţipânde păsări“ şi „primăvăratic amuţite /
mor(t) întomnate păsări“ ( p. 82), „luna cade-n cioburi“ (p. 85) „ferestrele curg / pe stradă“ (p.
92) „fitilul lunii / arde în jos“ (p. 91), „pământul se revarsă - n / mare“ (p. 97), „mările / devin
mai fade“ (p. 104), „acolo afară / curg stelele în marea largă“ (p. 110), „Timpul s-a prăbuşit în
stradă / şi sa spart în mii de cioburi“ (VI, p. 23). Mai mult, asistăm şi la o destrămare
interioară ( „Gândul a căzut din cuibul / genelor închise-n falduri ridicate-n rugăciuni“ (III, p.
15).
Un posibil autoportret şi totodată o ars poetica e următorul poem: „am învăţat în viaţă / viaţa /
cuvintelor // mi-au rămas tăinuite / pleşuve de fraze // fără de zgomot / am învăţat târâitul /
calea celor fără de putere / a celor nepricepuţi / a celor neîngropaţi / înainte de moarte// acum
învăţ puterea / de-a zbiera mut“ (p. 108), pentru ca mai apoi să realizeze un portret colectiv:
„arendaşi ai adevărului / sîntem cu toţii// daltonici / şi surzi / şi muţi / toate adevărurile /
laolaltă/ înfierbântă / şi curmă / toate simţurile“ (p. 113).
În ciclul „Căutătorul de comori“ (titlu luat din Goethe) Schenk apare în ipostaza de traducător.
Şi este un traducător îndrăzneţ şi dibaci, aducând la lumină noi variante în română ale
nemuritorului Goethe cu baladele „Rapsodul“, „Regele ielelor“, „Prometeu“, ori Heinrich
Heine cu balada „Lorelei“, Schiller cu „Chezăşia“, Ludwig Uhland cu „Blestemul bardului“
(tradus şi de Şt. O. Iosif), dar şi din Rilke („Pantera“) Christian Morgenstern („Nevăstuica
estetică“; „Vice versa“ şi „Lanţul“)
În concluzie, un foarte elegant, interesant şi complex (prin diversitate) volum de versuri al lui
Christian W. Schenk, care s-ar cuveni să fie prezent în biblioteca oricărui iubitor de poezie.

Mircea M. POP

Max Plack Institut Heidelberg

P. MIRCEA

* Christian W. Schenk: Elegii coliconeze, Iaşi: Editura Cronica, 2000, 158 p.