Tratament fractura la nivelul membrului superior

La nivelul membrului superior, cele mai frecvente fracturi sunt cele ale humerusului, in mod special fracturile extremitatii proximale humerale, fracturile diafizei humerale, fracturile colului humeral, precum si fracturile colului chirurgical. La nivelul antebratului este des intalnita fractura cubitusului (considerata si fractura de aparare). O fractura agresiva care pune probleme in recuperare este fractura metacarpiana. Tratamentul fracturii in general, este ortopedic si consta din reducerea fracturii si imobilizare cu bratul lipit de corp. Tratamentul recuperator trebuie sa fie instituit cat mai precoce posibil si urmeaza schema generala cu unele precautii suplimentare ce trebuiesc luate inainte de consolidarea completa sau in cazul unei osteosinteze nu foarte stabile. In functie de sediul fracturii, se remarca unele aspecte particulare de care trebuie sa se tina seama in mod deosebit, in timpul kinetoterapiei active. Fractura colului humeral (colul anatomic), permite inceperea tratamentului kinetic cat si a celui fizioterapic, direct cu perioada a treia deoarece aceasta fractura nu interfereaza insertiile muschilor planului profund. Acesta este si motivul pentru care toate miscarile active sunt permise. Marimea amplitudinii miscarilor si a rezistentei opuse sunt dicatate de intensitatea durererii provocata de miscarea respectiva. In fractura capului humeral, tratamentul fizical-kinetic, privind reducerea intensitatii durerii se obtine prin departarea suprafetelor articulare folosind exercitiul Codman si asociind la diferitele miscari executate, tractiunea in ax a bratului. Fractura colului chirurgical este extraarticulara, motiv pentru care influenteaza mai putin functionalitatea umarului. Recuperarea se incepe foarte devreme, mai ales in fracturile fara deplasare, care nu necesita reducere si imobilizarea nu este intotdeauna obligatorie. In acest tip de fractura, nu se permit miscari contrarezistenta sau prize care transforma humerusul in brat de parghie. Prin urmare, tehnicile de rearmonizare, gleno-humerala, tractiunile precum si miscarile pasive sunt cel putin contraindicate. Obiectivele fizioterapiei sunt combaterea durerii si a inflamatiei locale. Mijloacele cele mai des utilizate sunt crioterapia locala (masaj cu gheata repetat de cateva ori in cursul zilei), ultrasonoforeza cu hidrocortizon (de preferat este forma cu impulsuri pentru a elimina efectul caloric), laser, curentii interferentiali de medie frecventa, curentii antalgici de joasa frecventa (diadinamici, curent Traebert, TENS). Esential pentru efectul antalgic este ca intensitatea curentului sa fie limitata sau chiar sub pragul si durata aplicatiei cat mai lunga. Masajul terapeutic completeaza eficient programul de recuperare prin procedeele principale, avand ca principal scop reducerea durerilor si a inflamatiilor. Masajul este foarte eficient in tratamentul recuperarii posttraumatice, obtinand importante efecte analgetice, antiinflamatorii, trofice, circulatorii, etc.