Fiul cainelui

De Serghei Esenin Anii stini prind iari s se-nchine i fonesc ca romania, mult. Azi mi-am amintit de acel cine Ce mi-a fost prieten, de demult. Tinereea mea e azi cuvinte, S-a uscat ca paltinul gola. Dar de-o fat-n alb mi-aduc aminte, Pentru ea-mi fu cinele pota. Nu oricine poate s se-nele; Fata ceea cntec mi prea, Pentru c-ale mele scrisorele De la zgard nu le desprindea. Niciodat n-a citit vreuna, Scrisul meu rmasu-i-a strin, Dar visa la nu tiu ce ntruna Lng iazul galben, sub mlin. Sufeream...doream rspuns anume... N-am primit...plecai ...i iat-apar Dup ani...poet cu mult renume i-s la casa printeasc iar. Acel cine-i mort de-o venicie, Dar n locu-i, sprinten i zglobiu, Cu ltrat smintit de bucurie Iese-n cale-mi tnrul lui fiu. Miculi! Ct-asemnare! Crete-n suflet dureros ecou. C sunt iari tnr mi se pare i bilete mai c-a scri din nou. Dus ascult cum cnt amintirea. Nu ltra, nu mai ltra zorit!

Vrei tu, cine, s-i srut privirea, Pentr-un mai , n inim trezit. S-o srut , s te cuprind ndat Ca pe-un frate, singur nu tiu cum... Da, iubeam o fat-n alb, odat, Dar iubesc pe una-n ro, acum.