Dispretul de Iulia Hasdeu

Pentru anii mei amorul nca nu e! N-am iubit! Am tot rs de chipu-i rumen, pna-acum necontenit; Fata lui trandafirie e curata nascocire Spusa poate-odinioara de-un poet, asa-n nestire, Caci mai toti amorezatii, care-n cale mi-au iesit M-au facut sa-mi piara pofta si dorinta de iubit. Fata lor este sau pala sau deodata nrosita De-o roseata ca de friguri, iar privirea ratacita, Ba arunca-n orice parte fulger crunt, rautacios, Ba e fixa, sperioasa, neavnd nimic frumos. ntr-a lor timiditate, daca stiu ca sa roseasca, Mutra lor este stngace si ncep sa se prosteasca; Gura lor nu zice-o vorba, caci se tem c-or zice rau, Halul acesta-ntotdeauna, m-a facut sa rd mereu. Sunt prea tnara acuma! Poate mai trziu, vreodata Sa am mila si-ndurare de privirea lor speriata. Iar baladele lor blnde, poate-odata sa le-ascult, Astazi nsa mi par proaste si ma fac sa rd mai mult. Mi se spune ca Amorul, ma va pedepsi odata, Ca trziu sau mai devreme, pe-o figura adorata, Voi dori ca sa vad jalea sau privirile de foc, Care le resping acum si de care mi bat joc. Nu zic ba! E cu putinta! nsa, pna-atunci, ntruna De-a Amorului putere o sa rd ntotdeauna. Acea zi, de-o fi sa vie, dar de care ma-ndoiesc, Este nca prea departe, pentru ca sa ma-ngrozesc! Asadar, ct mai sunt nca, n a vietii mele floare, Nu risipiti a mele visuri! Ah! lasati a mea candoare! Voi, aceia care Amorul ne-ncetat mi-l laudati A mea dulce nepasare, pentru ce sa mi-o furati? Cnd prin vrsta sunt femeie, iar prin inima copila, Aceasta clipa trecatoare nu mi-o luati far? de mila! Dati-mi voie, prin gradina, vesela sa ratacesc, Sa gonesc negrele visuri si sa nu simt ca rosesc. Dati-mi voie, n padure, sa culeg crinul curat, Floare alba, fecioreasca, ca si-un suflet nepatat. De defectele femeii dati-mi voie a fugi, Voi sa fiu frumoasa, nsa fara arta, far-a sti Farmecul ce naste-n mine si puterea ce o are N-am nevoie a cunoaste! ? n dorinta cea mai mare De-a trai n multumirea nedescrisa; c-am pastrat A mea inima usoara si-al meu suflet nepatat!